Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 43/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 43/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 43/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI - NCPP - CCJI
SENTINȚA PENALĂ NR. 43/2014
Ședința din Cameră de Consiliu de la 04 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. J.
Grefier E. M. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași
Pe rol sesizarea Parchetului de pe lângă C. de A. Iași privind recunoașterea și executarea hotărârii penale nr. 122 Hv 8/14m din 16 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul de Land pentru cauze penale din Viena, Austria, definitivă la 16 iunie 2014, prin care M. D. A. (fiul lui D. și D., născut la 12 noiembrie 1992 în municipiul V., județul V., CNP –_, cetățean român, aflat în Penitenciarul Leoben) a fost condamnat la pedeapsa de 15 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 127 și 130 Cod penal austriac, în formă continuată și hotărârii penale nr. 153 Hv 1/14k din 29 ianuarie 2014 a Tribunalului de Land pentru cauze penale Viena, Austria, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, revocată prin sentința penală nr. 122 Hv 8/14 m din 16 iunie 2014, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 127 și 130 Cod penal austriac și transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu se prezintă avocat B. N. pentru persoana condamnată M. D. A., lipsă.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în sensul celor indicate mai sus, cât și cu privire la faptul că autoritățile judiciare din Republica Austria au comunicat relațiile solicitate.
Instanța aduce la cunoștința părților răspunsul comunicat de către autoritățile judiciare austriece, după care, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în sesizarea formulată.
Reprezentantul Ministerului Public susține că, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată, urmează a fi admisă sesizarea și a se dispune recunoașterea hotărârilor judecătorești pronunțate de Tribunalul din Viena la data de 20.01.2014, în dosarul nr. 153 Hv 1/14k și respectiv la data de 16 iunie 2014, în dosarul nr. 122 Hv 8/14m, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român M. D. A. la pedepse de 6 luni închisoare și, respectiv 15 luni închisoare și transferarea acestuia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
Totodată, urmează a se deduce din pedepsele aplicate detenția anterioară, astfel cum rezultă din relațiile sosite la dosarul cauzei, datele cât a fost arestat preventiv, respectiv de la data de 25 aprilie 2014 la 16 iunie 2014 în ceea ce privește pedeapsa de 15 luni închisoare și, de asemenea, o perioadă cuprinsă în intervalul 20 decembrie 2013 – 29 ianuarie 2014 pentru pedeapsa de 6 luni închisoare.
De asemenea, urmează a se dispune ca o copie a dispozitivului hotărârii să fie comunicată condamnatului, conform dispozițiilor art. 154 alin. 11 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată.
Interpelat de către instanță, reprezentantul Ministerului Public susține că, solicită a se dispune recunoașterea celor două hotărâri, executarea pedepselor de 15 luni închisoare, sigur contopite conform dispozițiilor din codul de procedură penală – prin aplicarea art. 33 lit. a, deci a pedepsei de 15 luni închisoare și a celei de 6 luni închisoare, cu deducerea așa cum a precizat pentru fiecare dintre ele, adică ambele perioade executate pentru fiecare pedeapsă dispusă în parte.
Avocat B. N. consideră că sunt îndeplinite toate condițiile de a executa pedeapsa pe teritoriul României. Nu știe dacă instanța va dispune executarea pedepsei de 15 luni închisoare care, din câte a înțeles din răspunsul trimis la dosar, prin revocarea pedepsei de 6 luni, include în total această executare. Pentru că hotărârea prin care a fost condamnat la 15 luni dispune revocarea pedepsei și, calculul așa cum arată astăzi, ar însemna că prin hotărârea prin care a fost condamnat la 15 luni, dispunându-se revocarea, se dispune executarea acestei pedepse de 21 de luni.
Crede că au solicitat doar executarea pedepsei de 15 luni, deoarece prin hotărâre s-au pronunțat și asupra revocării primei condamnări de 6 luni și au inclus în această executare, așa cum arată penitenciarul, 21 de luni în total.
Prin revocarea din pedeapsa de 15 luni închisoare a beneficiului suspendării se ajunge la această pedeapsă finală, pedeapsă rezultantă. În a doua hotărâre este revocată suspendarea.
Este oarecum nejust pentru condamnat, pentru că pe teritoriul României ar beneficia de alte prevederi. Chiar și pe codul nou ar avea contopirea doar 1/3 din aceste 6 luni. Adică se stabilesc pedepse pentru fiecare și la contopire se aplică pedeapsa de bază, cea mai mare, la care se adaugă 1/3 din pedepse.
Această problemă o va rezolva pe teritoriul României, dacă va ajunge, și va putea pe calea unei contestației la executare să rezolve solicitând aplicarea legii mai favorabile. Excede obiectului cauzei de față, recunoașterea și executarea. Din cât a înțeles din răspunsul penitenciarului, probabil că așa se aplică executarea pedepselor pe teritoriul Austriei. Se revocă suspendarea și atunci se contopesc pedepsele. Oricum, mai întâi trebuie recunoscută hotărârea, condițiile sunt îndeplinite, și urmează ca instanța să analizeze și să aprecieze dacă va dispune executarea pedepselor aplicate prin sentința a doua sau prin ambele sentințe.
Declarând închise dezbaterile, instanța lasă cauza în pronunțare.
Ulterior deliberării,
C.,
Asupra cauzei penale de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr._ din 12 septembrie 2014, P. de pe lângă C. de A. Iași a sesizat instanța cu cererea de recunoaștere și executare a hotărârii penale nr. 122 Hv 8/14m din 16 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul de Land pentru cauze penale din Viena, Austria, definitivă la 16 iunie 2014, și hotărârii penale nr. 153 Hv 1/14k din 29 ianuarie 2014 a aceluiași tribunal, privind pe condamnatul M. D. A. și cu cererea de transferare a persoanei condamnate M. D. A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare.
În cuprinsul sesizării, P. de pe lângă C. de A. Iași arată următoarele:
„Cu adresa nr._/2014/13c_DC 909 din data de 26.08.2014, Ministerul Justiției din România a transmis unității de parchet cererea de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate M. D.-A., formulată de autoritățile judiciare din Republica Austria în baza prevederilor Deciziei-Cadru 2008/909/JAI a Consiliului UE din 27 noiembrie 2008.
Condamnatul M. D.-A. este încarcerat în prezent în Penitenciarul Leoben, în vederea executării a două pedepse cu închisoarea, respectiv:
1) - pedeapsa de 15 luni închisoare (echivalând 455 de zile închisoare), la care a fost condamnat prin sentința pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena la data de 16.06.2014, în dosarul nr. 122 Hv 8/14 m, pentru comiterea unei infracțiuni de furt în formă continuată, prev. de art. 127 și art. 130 pct. 1 din Codul penal al Austriei, constând în sustragerea, împreună cu alte persoane, a unor parfumuri, în zilele de 18.04.2014 – 2 acte materiale și 25.04.2014 - un act material, din magazinul aparținând firmei BIPA din Viena (f. 15-17, 18-24);
- conform certificatului emis la data de 12.08.2014 (f. 3-8), condamnatul executase din această pedeapsă, până la data de 15.07.2014, 80 de zile, urmând ca executarea pedepsei să ia sfârșit la data de 25.07.2015;
2) - pedeapsa de 6 luni închisoare (echivalând 140 de zile închisoare), la care a fost condamnat prin sentința pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena la data de 20.01.2014, în dosarul nr. 153 Hv l/14k, pentru comiterea unei infracțiuni de furt prev. de art. 127 și art. 130 pct. 1 din Codul penal al Austriei, constând în sustragerea, la data de 19.12.2013 a unor parfumuri și a unui pachet de lame de ras din magazinul aparținând firmei BIPA din Viena (f. 25-27, 28-33);
- deși inițial, prin sentința penală susmenționată, pedeapsa de 6 luni închisoare a fost aplicată cu suspendarea executării pe o perioadă de încercare de 3 ani, ulterior, prin sentința pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena la data de l6.06.2014, în dosarul nr. 122 Hv 8/14 m, beneficiul suspendării a fost revocat (f. 22);
- conform certificatului emis la data de 12.08.2014 (f. 9-14), până la data de 15.07.2014 condamnatul nu începuse executarea acestei pedepse, urmând ca executarea pedepsei să ia sfârșit la data de 15.12.2015.”
Sesizarea este întemeiată.
La dosarul cauzei se află adresa nr._/2014/13c_DC 909/26 august 2014 a Ministerului Justiției din România, certificatul emis la 12 august 2014 de statul de condamnare, Austria, pentru recunoașterea hotărârii penale nr. 122 Hv 8/14m din 16 iunie 2014 a Tribunalului de Land pentru cauze penale din Viena și certificatul emis la 12 august 2014 pentru recunoașterea hotărârii penale nr. 153 Hv 1/14k din 29 ianuarie 2014 a aceluiași tribunal, copiile celor două hotărâri judecătorești, procesul verbal din 15 iulie 2014 în care a fost consemnată opinia persoanei condamnate.
Din verificările efectuate de Ministerul Justiției din România, rezultă că persoana condamnată M. D. A. este cetățean român, se află în Penitenciarul Leoben în executarea pedepsei de 455 de zile închisoare aplicată de Tribunalul de Land pentru cauze penale din Viena, din care executase până la 15 iulie 2014, 80 de zile de închisoare, iar în ce privește pedeapsa de 140 de zile aplicată de același Tribunal, până la data de 15 iulie 2014, condamnatul nu executase nicio zi de închisoare.
Se mai precizează că Austria a transpus Decizia-Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, precum și conținutul regulii specialității, prev. de art. 157 din Legea nr. 302/2004, modificată.
Parchetul de pe lângă C. de A. Iași a procedat la verificările prevăzute de art. 153 din Legea nr. 302/2004, constatările fiind cuprinse în referatul de sesizare al instanței.
Din cuprinsul certificatului emis de statul de condamnare, Austria, la data de 12 august 2014 rezultă că M. D. A., cetățean român, a fost condamnat prin hotărârea penală nr. 153 Hv 1/14k din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul de Land pentru cauze penale din Viena, rămasă definitivă la 29 ianuarie 2014 la pedeapsa de 140 de zile, pedeapsă privativă de libertate din care executase 0 zile închisoare la data de 15 iulie 2014, pedeapsă ce va fi executată complet până la data de 15 decembrie 2015.
M. D. A. este condamnat pentru o infracțiune de furt.
Persoana condamnată a fost prezentă în persoană la proces.
Faptele săvârșite pentru care M. D. A. este condamnat sunt descrise în certificat astfel:
„A. S. J., I. D. P. și D. A. M. în Viena în colaborare conștientă și voită în calitate de complici (§12 din CP austriac) au sustras în mod calificat bunuri mobile străine de la persoanele menționate mai jos cu intenția ca prin însușirea acestora să se îmbogățească pe nedrept, și anume A. S. J., I. D. P. și D. A. M. la 19.12.2013 de la administratorii firmei BIPA parfumerii SRL trei parfumuri și un pachet de lame de ras în valoare de în total EUR 399,90.”
Sub aspectul naturii și încadrării juridice a infracțiunii și a dispozițiilor legale aplicabile în baza cărora s-a pronunțat hotărârea, se precizează următoarele, în certificat:
„D. A. M. a comis prin aceasta infracțiunea de furt calificat conform §§ 127, 130 cazul 1 din CP austriac.
Prevederile Codului penal austriac
Furtul
§ 127. Fapta aceluia care ia un obiect mobil străin unei alte persoane cu intenția de a se îmbogăți pe sine sau pe terți prin însușirea lui pe cale nejustă, se pedepsește cu închisoare de până la șase luni sau cu amendă de 360 de zile-amendă.
Furtul calificat și furtul în cadrul unei asociații criminale
§ 130. Fapta persoanei care comite un furt în mod calificat sau ca membru al unei asociații criminale cu participația (§ 12) unui alt membru al acestei asociații se pedepsește cu închisoare de la șase luni la cinci ani. Fapta persoanei care comite un furt grav (§ 128) sau un furt prin efracție sau prin uz de arme (§ 129) cu intenția de a obține un venit continuu prin comiterea repetată a faptei se pedepsește cu închisoare de la un an la zece ani.”
Cu privire la liberarea înainte de termen sau condiționată statul de condamnare precizează, în certificat, că, potrivit legislației austriece, nu există dreptul la eliberare condiționată doar pe baza faptului că s-a scurs timpul.
Din certificatul emis de statul de condamnare, la data de 12 august 2014, pentru recunoașterea hotărârii penale nr. 122 Hv 8/14m din 16 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul de Land pentru cauze penale din Viena, rămasă definitivă la 16 iunie 2014, rezultă că persoana condamnată M. D. A., cetățean român, a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 455 zile închisoare, din care a executat 80 de zile, calculate la data de 15 iulie 2014, iar pedeapsa va fi executată complet până la 25 iulie 2015. A fost condamnat, prin hotărârea penală menționată, pentru săvârșirea unei infracțiuni, faptele fiind descrise astfel în certificat:
„M. I. CALIMAN, I. ROSTAS și D. A. M. în Viena, I. ROSTAS și D. A. M. în mod calificat (§ 70 din CP austriac), au sustras următoarele bunuri mobile străine în valoare totală de ce nu depășește € 3.000,--, de la persoanele menționate mai jos cu intenția ca prin însușirea acestora să se îmbogățească pe nedrept, și anume D. A. M. și I. ROSTAS în colaborare conștientă și voită în calitate de complici (§ 12 din CP austriac).
1./ la 18.04.2014 la ora 10:44 de la administratorii firmei BIPA în 1030 Viena, Erdbergstraße 112, un parfum marca One Million Men în valoare de € 76,90 și un parfum marca One Million Woman în valoare de € 87,90;
2./ la 18.04.2014 la ora 18:12 de la administratorii firmei BIPA în 1030 Viena, Erdbergstraße 112, două parfumuri marca Lancome în valoare de € 171,80 și trei parfumuri marca Yves Saint Laurent în valoare totală de € 245,70;
3./ la 25.04.2014 la ora 14:35 de la administratorii firmei BIPA în 1030 Viena, Erdbergstraße 112, un parfum marca Yves Saint Laurent în valoare de € 91,90 și un parfum marca Hypnotic Poison în valoare de € 101,90;”
În ce privește natura și încadrarea juridică a faptelor, precum și dispozițiile legale aplicabile în baza cărora s-a pronunțat hotărârea penală se consemnează următoarele, în certificat:
„D. A. M. a comis prin aceasta infracțiunea de furt calificat conform §§ 127, 130 primul caz din CP austriac.
Prevederile Codului penal austriac
Furtul
§ 127. Fapta aceluia care ia un obiect mobil străin unei alte persoane cu intenția de a se îmbogăți pe sine sau pe terți prin însușirea lui pe cale nejustă, se pedepsește cu închisoare de până la șase luni sau cu amendă de 360 de zile-amendă.
Furtul calificat și furtul în cadrul unei asociații criminale
§ 130. Fapta persoanei care comite un furt în mod calificat sau ca membru al unei asociații criminale cu participația (§ 12) unui alt membru al acestei asociații se pedepsește cu închisoare de la șase luni la cinci ani. Fapta persoanei care comite un furt grav (§ 128) sau un furt prin efracție sau prin uz de arme (§ 129) cu intenția de a obține un venit continuu prin comiterea repetată a faptei se pedepsește cu închisoare de la un an la zece ani.”
Persoana condamnată a fost prezentă în persoană la proces.
Conform mențiunilor din ambele certificate emise, persoana condamnată se află în statul emitent și a solicitat transmiterea hotărârilor judecătorești și a certificatelor, fiind de acord cu aceste operațiuni.
Sunt consemnate aceleași informații cu privire la posibilitatea eliberării condiționate în statul emitent.
Din verificările efectuate de procuror, în temeiul art. 153 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, modificată, rezultă că executarea celor două sentințe penale pronunțate de Tribunalul de Land din Viena la 20 ianuarie 2014 și la 16 iunie 2014 nu este contrară principiului ne bis in idem, nu este incident niciunul dintre motivele de refuz prev. de art. 151 alin. 1 și 3 din Legea nr. 302/2004, faptele pentru care a fost condamnat M. D. A. în Austria ar fi constituit infracțiuni și în cazul în care ar fi fost comise pe teritoriul României, respectiv infracțiuni de furt, prev. de art. 228 Cod penal, și că acesta este în prezent cercetat de Judecătoria V. în dosarul penal nr._, pentru comiterea a două infracțiuni de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 44 și art. 38 alin. 1 Cod penal, constând în sustragerea, la data de 29 ianuarie 2013 a unui lanț din aur în valoare de 600 lei din incinta casei de amanet aparținând . SRL. V., respectiv sustragerea, la data de 23 ianuarie 2013 a unui lanț din aur în valoare de 1174,6 lei din incinta casei de amanet aparținând .. V.; întrucât a fost de acord să fie transferat în România, conform art. 157 alin. 1 lit. a) din legea nr. 302/2004 nu beneficiază de efectele regulii specialității.
La solicitarea Curții, autoritatea judiciară emitentă austriacă a comunicat următoarele informații, prin adresa BMJ-_/0010-IV 4/2014 (f. 64 dosar):
Durata totală a pedepsei ca urmare a condamnării din 29 ianuarie 2014 în dosar nr. 153 Hv 1/14k a Tribunalului pentru cauze penale Viena este de 180 de zile, din care trebuie dedusă perioada deja executată de 40 de zile de pe 20 decembrie 2013 până la 29 ianuarie 2013. Se precizează că, datorită revocării suspendării condiționate rezultă o pedeapsă privativă de libertate de 140 de zile care trebuie executată, că persoana condamnată a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 15 luni prin sentința din 16 iunie 2014 a Tribunalului pentru cauze penale Viena în dosar nr. 122 Hv 8/14m și din această sentință a executat un număr de arest preventiv de 80 de zile.
Se precizează că suspendarea condiționată acordată prin sentința din 29 ianuarie 2014 a Tribunalului pentru cauze penale Viena în dosar nr. 153 Hv 1/14k a fost revocată prin hotărârea din 16 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale Viena în dosar nr. 122 Hv 8/14m, autoritatea emitentă transmițând dispozițiile relevante din art. 53 Cod penal austriac și paragraf 494a Cod procedură penală.
Ulterior, prin adresa din 28 octombrie 2014, Ministerul Federal al Justiției din Austria a transmis calcularea perioadei pentru executarea pedepsei efectuată de Penitenciarul Viena – Josefstadt, din care rezultă următoarele:
„1. Tribunalul pentru fapte penale Viena din 16.06.2014: dosar 122 Hv 8/14m
Durata pedepsei: 15 luni privare de libertate.
Începerea pedepsei: 16.06.2014, ora 10,00.
Data estimată a eliberării: 25.07.2015, ora 15.30.
Detenție anterioară: de la 25.04.2014, ora 15.30 până la 16.06.2014, ora 10.
2. Tribunalul penal Viena din 16.06.2014: Dosar 122 Hv 8/14m
(Sentința Tribunalului pentru fapte penale Viena din 29.01.2014: Dosar 153/Hv 1/14k)
Durata pedepsei: 6 luni privare de libertate
Începerea pedepsei: 25.07.2015, ora 15.30
Data estimată a eliberării: 15.12.2015, ora 17.45.
Detenția anterioară: de la 20.12.2013, ora 12,15 până la 29.01.2014, ora 10.”
Raportat la actele și lucrările dosarului, C. reține că prin sentința penală din 29 ianuarie 2014, pronunțată în dosar nr. 153 Hv 1/14k, M. D. A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt, prev. de art. 127 și 130 pct. 1 Cod penal austriac, constând în sustragerea, la data de 19 decembrie 2013, a unor parfumuri și a unui pachet de lame de ras din magazinul aparținând firmei BIPA din Viena, pedeapsă din care a executat în arest preventiv în perioada 20 decembrie 2013 – 29 ianuarie 2014.
Ulterior, prin sentința penală pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena la 16 iunie 2014 în dosarul 122 Hv 8/14m a fost condamnat la pedeapsa de 15 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, constând în faptele comise la 18 aprilie 2014 în două rânduri, ora 10.44 și ora 18.12 și la 25 aprilie 2014, de sustragere de la firma BIPA a nouă parfumuri în total, marca One Million Men, One Million Women, Lancome și Yves Saint Laurent, prin această sentință fiind revocat beneficiul suspendării condiționate acordat condamnatului prin sentința penală din 29 ianuarie 2014 pentru pedeapsa de 6 luni, rămânând de executat în regim privativ de libertate 140 de zile.
În cursul judecății acestei cauze penale a fost arestat preventiv la 25 aprilie 2014 până la 16 iunie 2014, fiind în executarea acestei pedepse.
Examinând motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 151 din Legea nr. 302/2004, modificată, instanța constată că nu este incident niciunul dintre acestea.
Infracțiunile pentru care a fost condamnat prin cele două hotărâri penale austriece constituie infracțiuni de furt și potrivit legii române, prev. de art. 228 Cod penal, săvârșite în pluralitate intermediară.
Persoana condamnată este cetățean român, cu ultim domiciliu în V..
Persoana condamnată și-a dat consimțământul pentru executarea pedepselor și transferarea sa în România, opinie cuprinsă în procesul-verbal din 15 iulie 2014 (f. 35-36 dosar parchet). Întrucât și-a dat consimțământul la transferare, este cetățean român și trăiește în România, nu îi este aplicabilă regula specialității prev. de art. 157 din Legea nr. 302/2004, acesta aflându-se în situația prev. de art. 157 alin. 1 lit. a din lege.
Relativ la condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii penale străine, prev. de art. 155 din Legea nr. 302/2004, modificată, acestea sunt întrunite în cauză. Conform art. 155 lit. d din Legea nr. 302/2004, modificată, C. reține că recunoașterea hotărârii penale cât și executarea pedepselor și transferarea persoanei condamnate operează și în situația în care persoana condamnată nu și-ar fi dat consimțământul, pentru că acesta este cetățean român și trăiește pe teritoriul României, în sensul definiției dată prin lege, în art. 2 lit. p.
Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 153 alin. 8 din Legea nr. 302/2004 cu privire la adaptarea pedepselor, cazurile de adaptare nefiind incidente prin raportare la pedepsele aplicate și limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, pedeapsa aplicată fiind sub maximul special al pedepsei prevăzută de legea română.
În consecință, cum nu există motiv de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârilor penale de condamnare, iar condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea și executarea hotărârii penale străine și privind transferarea, ca o consecință, pentru executarea pedepsei, sunt întrunite în cauză, în baza art. 142 și 154 din Legea nr. 302/2004, modificată, va admite sesizarea Parchetului de pe lângă C. de A. Iași, va recunoaște hotărârea penală nr. 122 Hv 8/14m din 16 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul de Land pentru cauze penale din Viena, Austria, definitivă la 16 iunie 2014, prin care M. D. A., fiul lui D. și D., născut la 12 noiembrie 1992 în municipiul V., județul V., CNP –_, cetățean român, aflat în Penitenciarul Leoben, a fost condamnat la pedeapsa de 15 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 127 și 130 Cod penal austriac, în formă continuată și hotărârea penală nr. 153 Hv 1/14k din 29 ianuarie 2014 a Tribunalului de Land pentru cauze penale Viena, Austria, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, revocată prin sentința penală nr. 122 Hv 8/14m din 16 iunie 2014, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 127 și 130 Cod penal austriac și va dispune executarea pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, precum și transferarea persoanei condamnate, M. D. A., într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare.
Pedepsele de 15 luni și respectiv 6 luni închisoare au fost cumulate aritmetic în baza pluralității intermediare ca o consecință a revocării beneficiului suspendării condiționată prin hotărârea penală din 16 iunie 2014, pronunțată în Austria și recunoscută în cauză.
Conform art. 72, 73 Cod penal român, art. 399 și 404 alin. 4 Cod procedură penală, art. 144 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 se va deduce din pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare, durata arestării preventive de la 20 decembrie 2013 la 29 ianuarie 2014 și de la 25 aprilie 2014 la 16 iunie 2014 precum și perioada executată din pedeapsă începând cu 16 iunie 2014 la zi.
Copia dispozitivului prezentei sentințe se va comunica persoanei condamnate conform art. 154 alin. 11 din Legea 302/2004, modificată.
La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se va emite mandat de executare a pedepsei și se vor face comunicări autorităților prev. de art. 154 alin. 12 din Legea 302/2004, modificată.
În temeiul disp. art. 272 și 273 Cod procedură penală și Legii nr. 178/1997, Ordinului nr. 772/2009 va admite cererea formulată și dispune plata onorariului traducătorului autorizat, N. A. în sumă totală de 166,45 lei, pentru lucrările de traducere efectuate, potrivit facturilor fiscale nr._ și nr._ din 04.11.2014, în acest sens urmând a se emite adresă către Departamentul economico-financiar din cadrul Curții de A. Iași.
Văzând și disp. art. 275 Cod procedură penală și art. 16 din Legea nr. 302/2004, modificată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea Parchetului de pe lângă C. de A. Iași.
Recunoaște hotărârea penală nr. 122 Hv 8/14 m din 16 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul de Land pentru cauze penale din Viena, Austria, definitivă la 16 iunie 2014, prin care M. D. A., fiul lui D. și D., născut la 12 noiembrie 1992 în municipiul V., județul V., CNP –_, cetățean român, aflat în Penitenciarul Leoben, a fost condamnat la pedeapsa de 15 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 127 și 130 Cod penal austriac, în formă continuată și hotărârea penală nr. 153 Hv 1/14 k din 29 ianuarie 2014 a Tribunalului de Land pentru cauze penale Viena, Austria, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, revocată prin sentința penală nr. 122 Hv 8/14 m din 16 iunie 2014, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 127 și 130 Cod penal austriac și dispune executarea pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare.
Dispune transferarea persoanei condamnate, M. D. A., într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 20 decembrie 2013 la 29 ianuarie 2014 și de la 25 aprilie 2014 la 16 iunie 2014 și perioada executată din pedeapsă începând cu 16 iunie 2014 la zi.
Copia dispozitivului prezentei sentințe se comunică persoanei condamnate conform art. 154 alin. 11 din Legea 302/2004, modificată.
La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se va emite mandat de executare a pedepsei și se vor face comunicări autorităților prev. de art. 154 alin. 12 din Legea 302/2004, modificată.
În temeiul disp. art. 272 și 273 Cod procedură penală și Legii nr. 178/1997, Ordinului nr. 772/2009 admite cererea formulată și dispune plata onorariului traducătorului autorizat, N. A. în sumă totală de 166,45 lei, potrivit facturilor fiscale nr._ și nr._ din 04.11.2014, în acest sens urmând a se emite adresă către Departamentul economico-financiar din cadrul Curții de A. Iași.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu apel în 10 zile de la comunicarea dispozitivului sentinței, condamnatului și de la pronunțare pentru procuror.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 noiembrie 2014.
Președinte,
T. J.
Grefier,
E. M. D.
Red. TJ
Tehnored. EMD
(2 ex. – 24.11.2014)
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 42/2014. Curtea de... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 65/2014.... → |
|---|








