Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Hotărâre din 14-09-2015, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 638/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 638/2015
Ședința publică de la 14 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător M. M.
Grefier C. B.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind apelul declarat de M. G., împotriva sentinței penale nr. 127/20.07.2015 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, având ca obiect tâlhărie calificată (art.234 NCP)
La apelul nominal lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 01.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie. La acel termen de judecată, Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror L. D..
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a stabilit termen de pronunțare pentru azi, 14.09.2015, când:
INSTANȚA
Asupra apelului penal de față;
Judecătoria Huși, prin sentința penală nr. 127/20.07.2015 pronunțată în dosarul nr._, a dispus următoarele:
„În baza art. 120 C. penal cu ref. la art.115 alin. 1 pct. 1 lit. d C. penal, aplică inculpatului minor N. R. I., fiul lui C. și D., născut la data de 04.08.1998 in mun. Huși, jud. V., domiciliat in . Averești, jud. V., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 coroborat cu art. 234 alin. 1 lit. d C.penal, cu aplic. art. 113 și urm. C.penal, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
În baza art.120 alin. 2 C.penal, supravegherea se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune V..
În baza art. 121 alin.1 lit. e C.penal, impune inculpatului minor N. R. I. obligația de a se prezenta la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta.
Supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub
coordonarea Serviciului de Probațiune V..
În baza art.120 C. penal cu ref. la art.115 alin. 1 pct. 1 lit. d C. penal, aplică inculpatului minor S. A. C., fiul lui C. și E., născut la data de 09.10.1997 in orașul Hîrlău, jud. Iași, domiciliat in . Averești, jud.V., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art.233 coroborat cu art.234 alin.1 lit.d C.penal, cu aplic. art.113 și urm. C.penal, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
În baza art.120 alin.2 C.penal, supravegherea se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune V..
În baza art.121 alin.1 lit. e C.penal, impune inculpatului minor S. A. C. obligația de a se prezenta la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta.
Supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune V..
În baza art.404 alin. 4 lit. a C. pr. penală constată că inculpații minori N. R. I. și S. A. C., au fost reținuți începând cu data de 23.03.2015, ora 18,05 până la data de 24.03.2015, ora 18, 05.
În baza art.397 alin. 1 C. pr. penală și art. 25 alin. 1 C. pr. penală cu aplic. art. 1349, 1357, 1381 și urm. C.civ., respinge acțiunea civilă exercitată de către partea civilă A. I. V. cu domiciliul în .. V..
Constată ca fiind recuperat prejudiciul în cuantum de 321 lei.
În baza art.274 alin.2 cu ref. la alin.3 C. pr. penală, obligă pe inculpații minori N. R. I. și S. A. C., în solidar cu părțile responsabile civilmente N. D. și T. E., la plata sumei de câte 600 lei, cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorilor din oficiu în cuantum de câte 360 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu în faza de judecată pentru inculpații minori se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.”
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Huși la data de 09.04.2015, în dosarul nr. 683/P/2015, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților minori N. R. I. și S. A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art.233 coroborat cu art.234 al.1 lit.d Cod penal cu aplicarea art.113 și urm. Cod penal.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că, în data de 20.03.2015, pe timp de noapte, l-au urmărit și, prin violență, i-au sustras persoanei vătămate, A. I. V., suma de 321 lei.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarația persoanei vătămate;procesul verbal de cercetare la fața locului ;declarațiile suspecților/inculpaților; declarațiile martorilor;cazierele judiciare; alte acte.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși la data de 22.04.2015, sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 02.06.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art.374 C. proc. pen., inculpatul N. R. I., în prezența apărătorului din oficiu, a declarat că recunoaște în totalitate fapta astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. Totodată s-a încuviințat inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanțiere, în cadrul probei fiind depuse la dosarul cauzei o caracterizare.
De asemenea, în baza art. 506 alin. 2 C. proc. penală, instanța a dispus efectuarea unui referat de evaluare a inculpatului minor de către Serviciul de Probațiune V., referatul fiind întocmit și înaintat spre a fi atașat la dosarul cauzei la data de 04.05.2015.
La același termen de judecată, inculpatul S. A. C., a declarat că recunoaște în totalitate fapta astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. Totodată s-a încuviințat inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanțiere, în cadrul probei fiind depuse la dosarul cauzei o caracterizare.
De asemenea, în baza art.506 alin. 2 C. proc. penală, instanța a dispus efectuarea unui referat de evaluare a inculpatului minor de către Serviciul de Probațiune V., referatul fiind întocmit și înaintat spre a fi atașat la dosarul cauzei la data de 04.05.2015.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 20.03.2015, persoana vătămată, A. I. V., în timp ce se afla la magazinul din satul Bunești al numitului M. V., a primit de la numitul S. E. suma de 524 lei pentru munca prestată la ferma Cotnari din Iași. în momentul în care a primit suma de bani de față era și inculpatul N. R. I. care a și ajutat la calcularea banilor cuveniți. Ulterior, după plata datoriilor către numitul M. V., persoana vătămată s-a deplasat la barul . din aceeași localitate unde, împreună cu numiții S. E., M. V. și T. C., a consumat diferite băuturi alcoolice. în același bar se afla și inculpatul N. R. I., căruia persoana vătămată i-a făcut cinste cu o bere. Cu această ocazie inculpatul N. R. I. a văzut că persoana vătămată A. I. V. a pus banii în buzunarul exterior de la piept, în partea stângă. După ce a petrecut o perioadă de timp în bar, persoana vătămată, A. I. V., a cumpărat o sticlă de vin și a plecat în jurul orei 19:38. Imediat după plecarea vătămatului, la ora 19:39, inculpatul, N. R. I., a părăsit și el barul și a plecat după acesta. Pe drum inculpatul, N. R. I., 1-a văzut pe inculpatul S. A. C. căruia i-a spus că numitul A. I. V., aflat în fața lor, are bani la el și i-a propus ca împreună să-1 deposedeze de acea sumă de bani. în acest scop, cei doi au mers după persoana vătămată, A. I. V., iar când l-au ajuns inculpatul, S. A. C., 1-a luat în brațe pe vătămat, imobilizându-l și 1-a trântit la pământ. In acel moment a intervenit și inculpatul N. R. I. care s-a urcat peste vătămat și, din buzunarul de la piept, i-a luat banii. Ulterior, cei doi inculpați au fugit, iar inculpatul N. R. I. i-a dat lui S. A. C. suma de 100 lei (o bancnotă de 100 lei) pe care acesta a ascuns-o în locuința sa sub un covor, iar restul banilor, respectiv suma de 221 lei, inculpatul N. R. I. i-a dus la o casă părăsită din apropierea locuinței sale, ascunzându-i sub o scândură de la prispă.
Ulterior, cei doi inculpați au revenit la barul ., la ora 20:08, unde au stat alături de alte persoane până la terminarea programului.
A doua zi, respectiv 21.03.2015, inculpatul N. R. I. l-a contactat telefonic pe martorul Țîstoi G. A. solicitându-i ca, în cazul în care este contactat de poliție, să declare că, în seara anterioară, au fost împreună la domiciliul martorului pentru a căuta capace de mașină pe internet.
Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare inculpatul, N. R. I., acesta a condus organele de poliție la casa părăsită din apropierea locuinței sale unde, de sub o scândură a prispei, inculpatul a scos suma de 221 lei pe care a predat-o organelor de poliție.
Suma de 100 lei pe care a primit-o inculpatul S. A. C. a fost recuperată de la familia acestuia. Mai precis, suma a fost ascunsă de inculpat într-o cameră a locuinței sub un covor, de unde numitul S. V. A., în vârstă de 12 ani, fratele inculpatului, a luat-o și a predat-o organelor de poliție.
Conform declarației martorului D. I., minorul S. V. A. a declarat că inculpatul, S. A. C., i-a povestit că 1-a urmărit, împreună cu inculpatul N. R. I., pe A. I. V. și, după ce l-au pus jos, i-au sustras banii pe care acesta îi avea asupra sa, iar suma de 100 lei reprezintă partea sa din bani.
În cauză au fost efectuate cercetări și împotriva suspectului V. B. I., dar din probele administrate a rezultat că acesta nu a avut nici o implicare în săvârșirea infracțiunii, motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: declarația persoanei vătămate; procesul verbal de cercetare la fața locului; declarațiile inculpaților; declarațiile martorilor; cazierele judiciare; acte în circumstanțiere, referat de evaluare a inculpaților minori.
În drept, fapta inculpaților N. R. I. și S. A. C., care, în data de 20.03.2015, pe timp de noapte, l-au urmărit și, prin violență, i-au sustras persoanei vătămate, A. I. V., suma de 321 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art.233 coroborat cu art.234 al.1 lit.d Cod penal cu aplicarea art.113 și urm. Cod penal.
Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art.16 alin.3 lit.a C. penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
Pentru aceste motive instanța va condamna pe inculpații N. R. I. și S. A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
La individualizarea măsurii educative ce urmează a fi aplicată inculpaților minori, instanța va avea în vedere, potrivit art.115 alin.(2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, având în vedere și concluziile referatului de evaluare a celor doi inculpați minori, întocmit de Serviciul de Probațiune V., instanța reține că inculpatul, N. R. I., are vârsta de 16 ani și 8 luni, este de cetățenie română, are domiciliul în România, 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale. Inculpatul S. A. C., are vârsta de 17 ani și 9 luni, este de cetățenie română, are domiciliul în România, 11 clase, elev la Liceul Tehnologic I. Corivan din Huși, necăsătorit, fără antecedente penale.
Pe timpul întregului proces penal, cei doi inculpați, în mod constant, au recunoscut și regretat fapta comisă.
Față de aceste considerente, în baza art.120 C. penal cu ref. la art.115 alin.1 pct.1 lit.d C.penal, instanța va aplica inculpaților minori N. R. I. și S. A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 coroborat cu art. 234 alin. 1 lit. d C.penal, cu aplic. art.113 și urm. C.penal, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Instanța va atrage atenția inculpaților asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
În baza art.120 alin.2 C.penal, supravegherea se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune V..
În baza art.121 alin.1 lit.e C.penal, va impune celor doi inculpați obligația de a se prezenta la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta.
Supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune V..
Având în vedere că inculpații S. A. C. și N. R. I. au fost reținuți prin ordonanțele organelor de poliție din data de 23.03.2015, urmează ca instanța să deducă perioada reținerii din pedeapsa aplicată.
În cursul urmăririi penale, persoana vătămată, A. I. V., s-a
constituit parte civilă cu suma de 400 lei.
Instanța constată că părții civile, A. I. V., i-a fost restituită suma de 321 lei, recuperată de la inculpații N. R. I. și S. A. C..
Având în vedere dispozițiile art.397 Cod procedură penală, instanța, în caz de condamnare se va pronunța și asupra acțiunii civile, repararea pagubei urmând a se realiza potrivit dispozițiilor legii civile în conformitate cu prevederile art. 19 Cod procedură penală.
În acest sens, în soluționarea acțiunii civile, instanța va avea în vedere soluția pronunțată cu privire la latura penală a cauzei.
Partea civilă nu a administrat probe în dovedirea pretzențiilor civile.
Așa fiind, în baza art.397 alin.1 C. pr. penală și art.25 alin. 1 C. pr. penală cu aplic. art. 1349, 1357, 1381 și urm. C.civ., instanța va respinge acțiunea civilă exercitată de către partea civilă A. I. V. ca fiind nedovedită.
Instanța va constata ca fiind recuperat prejudiciul în cuantum de 321 lei.
În baza art.274 alin.2 cu ref. la alin.3 C. pr. penală, va obliga pe inculpații minori N. R. I. și S. A. C., în solidar cu părțile responsabile civilmente N. D. și T. E., la plata sumei de câte 600 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorilor din oficiu în cuantum de câte 360 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu în faza de judecată pentru inculpații minori se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, conform dispozitivului sentinței.”
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, avocatul M. G. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, avocatul M. G., arată că deși a cerut instanței de fond și a depus acte la dosar, aceasta nu i-a acordat suma de 600 lei cu titlu de onorariu din oficiu pentru munca și apărarea acordată inculpatului N. R. I. în timpul urmăririi penale, invocând dispozițiile Codului de procedură penală și ale Protocolului încheiat la data de 1 decembrie 2008 între Ministerul Justiției și U.N.B.R.
Examinând actele și lucrările cauzei prin prisma motivului de apel invocat, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prev. de art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, C. apreciază că apelul este întemeiat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată la termenul de judecată din data de 30.06.2015, avocat M. G., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul N. R. I., în timpul urmăririi penale, a solicitat acordarea onorariului cuvenit în dosarul de urmărire penală nr. 683/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși conform art. 5 alin. 2 lit. b alin. 1 din Protocolul încheiat între U.N.B.R. și M.J. nr._/iunie 2015, sens în care a depus la dosar referat cu prezentarea activității desfășurate.
Din referatul pentru plata onorariilor din fondurile Ministerului Justiției depus la dosarul instanței de fond de avocat M. G., rezultă că acesta a fost delegat, în data de 25.03.1015, prin delegația nr. 124 emisă de Baroul V. să acorde asistență juridică din oficiu inculpatului N. R. I. la Poliția Huși și P. de pe lângă Judecătoria Huși în dosarul nr. 683/P/2015.
Cauza respectivă s-a finalizat cu trimiterea în judecată a inculpaților prin rechizitoriul nr. 683/P/2015 din 09.04.2015.
Deși avocatul M. G. a solicitat instanței de judecată investită cu soluționarea cauzei să-i acorde onorariul pentru serviciile prestate în cursul urmăririi penale, depunând dovezi, aceasta nu s-a pronunțat în nici un mod pe cererea avocatului, nici prin încheierea din 30.06.2015, la termenul de judecată când au fost cerute și nici ulterior prin hotărârea pronunțată, respectiv, sentința penală nr. 127/20.07.2015 a Judecătoriei Huși.
Potrivit art. 272 Cod procedură penală, privind acoperirea cheltuielilor judiciare, cheltuielile necesare pentru onorariile avocaților se acoperă din sumele avansate de stat și sunt cuprinse distinct în bugetul de venituri și cheltuieli ale M.J.
Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu care rămân în sarcina statului.
Prin Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R. sub nr._/2008, în vigoare la data acordării asistenței juridice de către avocatul M. G., se stipulează că: „cheltuielile de asistență juridică în materie penală indiferent de stadiul procedurii penale se suportă din sumele distinct cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli ale Ministerului Justiției”.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. „a” C. proc. pen. se va admite apelul declarat de avocatul M. G., împotriva Sentinței penale nr.127/20.07.2015 a Judecătoriei Huși și a încheierii penale din data de 30.06.2015, pronunțate in dosarul nr._ , pe care le desființează in parte in latura penală și rejudecând
In baza art. 272 și art.274 alin 1 Cod Procedura Penală, suma de 600 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu in cursul urmăririi penale pentru inculpatul N. R. I. (delegație nr.124/25.03.2015) se va plăti către Baroul V. din fondurile Ministerului Justiției.
In baza art.275 alin.3 Cod Procedura Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat in apel vor rămâne in sarcina statului, inclusiv onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru inculpați in cuantum de 720 lei (delegații nr._ si_ din 18.08.2015), ce se vor plăti Baroului Iași din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de avocatul M. G., domiciliat in Huși, ., Județul V. împotriva Sentinței penale nr.127/20.07.2015 a Judecătoriei Huși, pronunțate in dosarul nr._ , pe care o desființează in parte in latura penală și rejudecând
In baza art. 272 și art.274 alin 1 Cod Procedura Penală, suma de 600 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu in cursul urmăririi penale pentru inculpatul N. R. I. (delegație nr.124/25.03.2015) se plătește către Baroul V. din fondurile Ministerului Justiției.
In baza art.275 alin.3 Cod Procedura Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat in apel rămân in sarcina statului, inclusiv onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru inculpați in cuantum de 720 lei (delegații nr._ si_ din 18.08.2015), ce se vor plăti Baroului Iași din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică, azi, 14.09.2015.
Președinte,Judecător,
M. ChirilăMarcel M.
Grefier,
C. B.
Red. M.C.
Tehnored. B.C.
4 ex. 25.04. 2015
Judecătoria Huși
Judecător B. I.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 599/2015.... | Abuzul în serviciu. Art.297 NCP. Sentința nr. 137/2015. Curtea... → |
|---|








