Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 263/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 263/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 263/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 263/2015

Ședința publică de la 26 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. D.

Judecător G. S.

Grefier G. A.

Pe rol judecarea apelurilor declarate de inculpatul P. N., asigurătorul A. V. I. G. SA - S. Iași și părțile civile M. V., B. S., M. V. R. prin reprezentant legal M. V., M. R. M. prin reprezentant legal M. V., B. A. E., B. C., B. F. F., A. C. M., împotriva sentinței penale nr. 1983 NCPP din 3.07.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ , având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă (art.192 NCP) .

La apelul nominal făcut în ședința publică –lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16 martie 2015, (cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a d-nei procuror M. D.), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi – ce face parte integrantă din prezenta decizie când pentru a fi depuse concluzii scrise pentru asiguratorul apelant, instanța a amânat pronunțarea la data de 26 martie 2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelurilor penale de față:

P. sentința penală nr. 1983 NCPP/2014 din 3.07.2014 Judecătoria Iași a condamnat inculpatul P. N., fiul lui A. și E., născut la data de 10.12.1982, în ., din Republica M., domiciliat în municipiul București, sector 3, .. 58 A, CNP:_, cetățean român și moldovean (dublă cetățenie), stagiul militar satisfăcut (sergent), studii superioare, căsătorit, cu un copil minor, având ocupația de conducător auto la . SRL, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea, în data de 12.04.2012, a unei infracțiuni de „ucidere din culpă”, prevăzută de art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare. (cu reținerea unei culpe concurente a victimei, B. M., în proporție de 20% și a culpei concurente a inculpatului B. F., în proporție de 40 %)

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1968, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 din Codul penal din 1968.

În baza art. 81 din Codul penal din 1968, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat conform art. 82 din Codul penal din 1968.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1968 privind revocarea beneficiului suspendării condiționate și executarea în întregime a pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Potrivit art. 71 alin 5 din Codul penal din 1968, a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

A condamnat inculpatul B. F., fiul lui C. și M., născut la data de 16.07.1956, în .. Iași, domiciliat în orașul P. Iloaiei, șoseaua Națională, ., ., CNP:_, cetățean român, stagiul militar satisfăcut, studii 5 clase, căsătorit, cu cinci copii majori, având ocupația de muncitor la Consiliul Local al orașului P. Iloaiei, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea, în data de 12.04.2012, a unei infracțiuni de „ucidere din culpă”, prevăzută de art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare. (cu reținerea unei culpe concurente a victimei, B. M., în proporție de 20% și a culpei concurente a inculpatului P. N., în proporție de 40 %)

Potrivit art. 71 alin 5 din Codul penal din 1968, a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 14-15 și art. 346 din Codul de procedură penală, raportate la art. 1349 și 1357 din Codul Civil din 2009, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 136/1995, cu referire la dispozițiile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 22/2012, art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, a admis în parte acțiunile civile formulate în cauză. A obligat partea responsabilă civilmente S.C.„Asigurarea Românească - A. V. I. G.” SA, cu sediul social în mun. București, sector 1, .. 31-33, cu sediul Sucursalei D. în mun. București, sector 1, Calea Dorobanților nr. 240 și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S. Iași, cu adresa în mun. Iași, . și Sfânt, . 3, jud. Iași, să plătească părților civile următoarele sume:

- către partea civilă M. V. (CNP:_), cu domiciliul în orașul P. Iloaiei, .. 10, jud. Iași și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat „P. D.”, situat în mun. Iași, ., parter, jud. Iași, la plata sumei totale de 138.000 lei, din care 8.000 lei reprezentând daune materiale, iar 130.000 lei daune morale;

- către partea civilă M. V.-R. (CNP:_), cu domiciliul în orașul P. Iloaiei, .. 10, jud. Iași și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat „P. D.”, situat în mun. Iași, ., parter, jud. Iași la plata sumei de 160.000 lei reprezentând daune morale, precum și la plata unei prestații periodice, în sumă de 150 lei/lunar, începând cu data de 12.04.2012 și până la împlinirea vârstei de 18 ani;

- către partea civilă M. R.-M. (CNP:_), cu domiciliul în orașul P. Iloaiei, .. 10, jud. Iași și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat „P. D.”, situat în mun. Iași, ., parter, jud. Iași la plata sumei de 160.000 lei reprezentând daune morale, precum și la plata unei prestații periodice, în sumă de 150 lei/lunar, începând cu data de 12.04.2012 și până la împlinirea vârstei de 18 ani;

- către partea civilă B. S., (CNP:_) cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat „C. M. L.”, situat în mun. Iași, ., parter, jud. Iași, la plata sumei de 80.000 lei, reprezentând daune morale;

- către partea civilă B. A.-E., (CNP:_), cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat „C. M. L.”, situat în mun. Iași, ., parter, jud. Iași, la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând daune morale;

- către partea civilă A. C.-M. (CNP:_), cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat „C. M. L.”, situat în mun. Iași, ., parter, jud. Iași, la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând daune morale;

- către partea civilă B. C. (CNP:_), cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat „C. M. L.”, situat în mun. Iași, ., parter, jud. Iași, la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând daune morale;

- către partea civilă B. F. F. (CNP:_), cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat „C. M. L.”, situat în mun. Iași, ., parter, jud. Iași, la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând daune morale.

A obligat partea responsabilă civilmente S.C. „Asigurarea Românească A. V. I. G.” SA, în solidar cu inculpatul B. F., la plata, către partea civilă S. C. de Urgență P.. Dr. N. O., prin reprezentant legal, cu sediul în mun. Iași, ., sumei de 3985,54 lei, reprezentând despăgubiri civile.

A luat act că persoana vătămată S. de Ambulanță Județean Iași, cu sediul în mun. Iași, . nu a formulat pretenții civile în prezenta cauză.

În baza art. 274 Cod procedură penală a obligat inculpatul P. N. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale, constatând că, în cursul judecății, inculpatul a fost asistat de către un apărător ales.

În baza art. 274 Cod procedură penală a obligat inculpatul B. F. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale, constatând că, în cursul judecății, inculpatul a fost asistat de către un apărător ales.

În conformitate cu dispozițiile art. 276 alin. 1, 2 și 4 Cod procedură penală, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 136/1995, cu referire la dispozițiile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 22/2012, a obligat partea responsabilă civilmente S.C. „Asigurarea Românească A. V. I. G.” SA să plătească părților civile M. V., M. V.-R. și M. R.-M. suma de 1500 lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de acestea în cursul procesului penal (onorariu avocat).

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

P.RechizitoriulParchetului de pe lângă Tribunalul Iași, emis în dosarul de urmărire penală având nr. 6367/P/2012 și înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 01.08.2013, sub nr._, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților P. N. și B. F., ambii sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.

În fapt, în cuprinsul actului de sesizare s-a reținut în esență că inculpatul P. N., în noaptea de 12.04.2012, în jurul orei 23,15, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedez Benz, cu nr. de înmatriculare_, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, depășind limita legală de viteză corespunzătoare sectorului respectiv de drum și a intrat în coliziune cu căruța condusă de inculpatul B. F., căruță ce nu era echipată cu elemente reflectorizante și nu avea nici un dispozitiv de iluminat, iar inculpatul se deplasa cu acest mijloc de transport împreună cu fiica sa, victima B. M., pe Drumul European 583 dinspre Iași înspre Podul Iloaiei, iar în urma acestei coliziuni a rezultat decesul victimei B. M..

Pentru a reține această situație de fapt, în cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului (f. 7-22, d.u.p.), buletin analiză alcoolemie (f. 24,28,31, d.u.p.), raport de expertiză criminalistică (f. 106-111, d.u.p.), raport de necropsie medico-legală (f. 55-57, d.u.p.), planșă foto (f. 13-21, d.u.p.), declarațiile părților civile M. V. (f. 46, d.u.p.), B. S. (f. 48, d.u.p.), B. F. (f. 90, d.u.p.), declarațiile martorilor M. I. (f. 92-94, d.u.p.), P. F. (f. 94-95, d.u.p.), C. P. (f. 96-97, d.u.p.), declarațiile inculpaților P. N. (f. 81-84, d.u.p.), B. F. (f. 88-89, d.u.p.).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași în data de 01.08.2013, sub nr._ .

Având în vedere că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare un nou Cod de procedură penală, în ceea ce privește modalitatea de instrumentare a cauzei înregistrată pe rolul instanței la data de 01.08.2013, cu termen de judecată stabilit la data de 06.02.2014, în care nu demarase cercetarea judecătorească, instanța a apreciat drept aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 255/2013, de punere în aplicare a Codului de procedură penală, în conformitate cu care, (1) cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, în care nu s-a început cercetarea judecătorească, se soluționează de instanța competentă conform legii noi. (2) În situația prevăzută la alin. (1), instanța pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342-348 Cod procedură penală, ori, după caz, o declină în favoarea instanței competente.

S-a dispus, în consecință, trimiterea cauzei judecătorului de cameră preliminară care a constatat, prin încheierea din 12.03.2014, legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul emis la data de 09.07.2013, în dosarul de urmărire penală având nr. 6367/P/2012, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/245/2013, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organul de urmărire penală.

Cercetarea judecătorească s-a desfășurat în cauză potrivit prevederilor art. 377 Cod procedură penală („cercetarea judecătorească în cazul recunoașterii învinuirii”), întrucât, la termenul din 17.04.2014, instanța a admis cererea formulată de cei doi inculpați, în conformitate cu prevederile art. 374 Cod procedură penală, de judecare a cauzei în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de cei doi inculpați

Pe latură civilă, a fost propusă și încuviințată proba testimonială, fiind audiat martorul L. A. (f. 157-158), precum și proba cu înscrisuri.

SITUAȚIA DE FAPT

Analizând coroborat întregul material probatoriu administrat în cauză, instanța a constatat ca fiind pe deplin dovedită vinovăția inculpaților P. N. și B. F. cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată și reține următoarea situație de fapt, pe deplin concordantă cu cea expusă în cursul urmăririi penale.

La data de 12.04.2012, inculpatul B. F. s-a deplasat cu căruța proprietate personală, trasă de un cal, din P. Iloaici în Epureni, fiind însoțit de fiica sa B. M. și numita M. I., pentru a cumpăra doi miei.

La întoarcere, în jurul orei 23:13, B. F. conducea căruța pe DE 583, în localitatea P. Iloaiei, dinspre Iași către centrul localității, ocupând locul din dreapta de pe scaunul căruței, iar B. M. locul din stânga. Căruța avea montat pe fundatoare numărul de înregistrare IS-693-Erbiceni. Aceasta nu era prevăzută cu alte elemente reflectorizante și nu avea alte dispozitive cu lumină, iar ocupanții acesteia nu purtau îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante.

Cu circa 10-15 m înainte de a ajunge pe podul de peste râul Bahlui, de la . Iloaiei. martora M. I., aflată în coșul căruței, a coborât din căruță și a început să se deplaseze pe trotuarul din dreapta sensului de mers al căruței, fiind însoțită de P. F..

In momentul în care căruța a ajuns pe podul sus-menționat (în zona km 48-440 m), dinspre Iași circula autocarul cu nr. de înmatriculare_, condus de către inculpatul P. N..

Conducătorul auto a observat târziu căruța ce se deplasa în fața sa și a lovit-o cu partea din dreapta față a autocarului.

După impact B. F. și B. M. au fost proiectați pe carosabil, iar căruța a fost distrusă. Conducătorul auto a sunat la 112 anunțând producerea accidentului. Victimele au fost transportate la spital, iar în data de 20.04.2012. datorită leziunilor suferite, B. M., în vârstă de 30 de ani, a decedat.

Fiind audiat, inculpatul P. N. a declarat că în data de 12.04.2012. la ora 19.30 a plecat în cursă, din Chișinău spre CIuj-N.. In jurul orei 23.10 - 23.15 la intrare în localitatea P. Iloaiei, circulând cu o viteză de circa 50/60 de km/h. a observat târziu, respectiv la o distanță de doar 1-2 m de autocar, o căruță care se deplasa pe același sens de mers. A frânat energetic, a virat stânga, dar nu a putut evita coliziunea. A oprit autocarul și, observând pe asfalt o femeie în stare de inconștiență, a sunat la 112.

Fiind audiat și celălalt inculpat, respectiv numitul B. F., acesta declară faptul că în data de 12.04.2012, în jurul orei 23.00, în timp ce conducea căruța proprietate personală dinspre Iași spre localitatea P. Iloaiei a fost lovnit din spate de un autobuz, iar din accident a rezultat accidentarea sa și decesul fiicei sale B. M.. Acesta a menționat faptul că niciunul dintre cei doi ocupanți ai căruței nu purtau veste reflectorizante și că nici căruța nu avea atașai nici un fel de element reflectorizant.

Aceste declarații se coroborează și cu declarația martorului ocular M. I.la, care. fiind audiată în cauză, a declarat că în data de 12.04.2012. se deplasa cu căruța împreună cu inculpatul B. F. și fiica acestuia B. M., dinspre Iași spre P. Iloaiei.

La un moment dat, martora a coborât din căruță și a începui să se deplaseze pe trotuarul din dreapta. La scurt timp, când căruța a ajuns pe la mijlocului podului ce traversează râul Bahlui. dinspre Iași a venit un autocar cu viteză mare și a lovit căruța din spate. In urma impactului, ocupanții căruței, respectiv inculpatul B. F. și fiica sa B. M. au fost aruncați pe asfalt în stare de inconștiență.

La o săptămână de la momentul producerii accidentului, ca urmare a leziunilor suferite, numita B. M. a decedat în spital.

Aspectele anterior menționate sunt confirmate și de declarațiile martorilor oculari P. F. și C. P.. Care, fiind audiați, declară în sensul anterior prezentat.

Inculpatul P. N. conducătorul autocarului, nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, însă inculpatul B. florin, conducătorul căruței, la ora 01:46 a fost testat cu aparatul alcotest rezultând că avea o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. La ora 02:00 inculpatului B. F. i s-a recoltat și o probă biologică de sânge, rezultând că avea o alcoolemie de 1. 20 g/l.

In zona producerii accidentului, limita maximă de viteză admisă era de 30 km/h, restricție semnalizată cu indicator situat la o distanță de 80 de metri înaintea locului accidentului, în sensul de mers al autocarului. La fața locului au fost identificate urme de pneuri specifice frânării, lăsate de autocar pe o distanță de 39.7 m, respectiv 30, 6 m.

In cauză s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice a accidentului de trafic rutier, iar din raportul de expertiză nr. 78 din 16.04.2013. rezultă faptul că viteza autocarului condus de numitul P. N. în momentele premergătoare impactului cu vehiculul cu tracțiune animală a fost de circa 80 km/h. iar cea din momentul coliziunii de circa 67 km/h.

De asemenea, din același raport rezultă faptul ca numitul P. N. putea evita producerea accidentului dacă ar fi circulat cu cel puțin 41 km/h, în condițiile în care pe sectorul de drum respectiv limita legală maximă admisă era de 30 km/h, iar numitul B. F., prin deplasare pe carosabil cu un vehicul cu tracțiune animală nesemnalizată corespunzător a generat starea de pericol, acesta putea preveni cu certitudine producerea accidentului dacă respecta normele legale în vigoare referitoare la circulația și semnalizarea vehiculelor cu tracțiune animală pe drumurile publice.

Din raportul medico-legal de necropsie nr. 622 din 21.08.2012, rezultă că moartea numitei B. M. de 30 de ani a fost violentă, datorându-se comei cerebrale traumatice, consecința unui traumatism cranio-cerebral obiectivat prin fractură de boltă și bază de craniu, hematom sudural. hemoragie subarahnoidiană, contuzie și dilacerare cerebrală, iar aspectul și topografia leziunilor poate pleda pentru producerea lor posibil în cadrul unui accident rutier, prin impact cranian, posibil din căruță. Intre deces și leziuni se poate stabili o legătura directă de cauzalitate.

Astfel, uciderea din culpă a numitei B. M. s-a produs datorită încălcării de către inculpatul P. N. a dispozițiilor legale prevăzute de art. 35 alin. 1. art. 48 din OUG 195/2002 și art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 și a încălcării de către inculpatul B. F. a dispozițiilor legale prevăzute de art. 35 alin. 1. art. 71 alin. 1 și 3 din OUG 195/2002 și art. 17. art. 165 alin. 1 lit. b, e, g din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.

Inculpații au manifestat o atitudine procesuală corespunzătoare, colaborând cu autoritățile judiciare și facilitând astfel soluționarea rapidă și corectă a cauzei penale în care au fost implicați; în fața instanței aceștia au recunoscut complet fapta cu privire la care s-a dispus trimiterea acestora în judecată, solicitând să fie judecați pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

ÎNCADRAREA ÎN D.

I. Fapta inculpatului P. N. care, în noaptea de 12.04.2012. în jurul orei 23:15, în timp ce conducea autocarul marca Mercedez-Benz cu numărul de înmatriculare_, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, depășind limita legală de viteză corespunzătoare sectorului de drum pe care circula, a intrat în coliziune cu o căruță ce mergea în același sens de mers și a provocat decesul numitei B. M., întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal.

În privința laturii obiective, sub aspectul acțiunii și urmărilor infracționale, a subliniat că acțiunea și urmarea adiacentă sunt dovedite în speță și au fost prezentate în detalierea situației de fapt. Elementul material al faptei s-a realizat prin fapta inculpatului care, deși conducător auto profesionist, aflat în exercitarea unei activități de transport, nu a acordat diligența necesară bunei exercitări a acestei profesii și evitării producerii unui risc pentru siguranța circulației rutiere, nefiind atent la condițiile concrete de trafic astfel încât s-a deplasat cu o viteză necorespunzătoare sectorului de drum pe care îl avea de parcurs, favorizând astfel producerea unui accident de circulație.

Se poate reține în sarcina inculpatului încălcarea art.35 alin.1 din OUG 195/2002 (“Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private.”), art.48 din OUG 195/2002 (“Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.”) și a art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 (Conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare)

În aceste condiții, vinovăția inculpatului îmbracă forma culpei grave, a culpei cu prevedere.

Urmarea imediată este dată de moartea victimei B. M..

Legătura de cauzalitate dintre acțiunea inculpatului și urmarea periculoasă produsă, pune în evidență corelația necesară între acțiunea ilicită a agentului penal și urmarea imediată a faptei acestuia obiectivată la nivelul atingerii aduse valorilor sociale de maximă importanță – viața și integritatea persoanei, a suferințelor traumatice produse familiei victimei.

Legătura de cauzalitate se desprinde cu certitudinea necesară pronunțării unei hotărâri de condamnare din examinarea raportului de necropsie, ale cărui concluzii au fost expuse în cadrul situației de fapt.

Culpa inculpatului nu este însă exclusivă ci, în cauză, instanța a reținut și culpa concurentă a victimei B. M. și a celuilalt inculpat B. F..

Astfel, instanța a reținut că victima și-a asumat riscul derulării unei activități prin nerespectarea normelor de siguranță ce guvernează circulația rutieră, în condițiile în care a acceptat să călătorească pe un drum european, pe timp de noapte, în căruța proprietate a tatălui său, în condițiile în care aceasta nu era semnalizată corespunzător. Mai mult, ea însăși avea obligația să poate un echipament reflectorizant, lucru pe care nu l-a făcut, iar nerespectarea acestei obligații legale a favorizat producerea rezultantului socialmente periculos, respectiv propriul deces.

Pentru inculpatul B. F., culpa în producerea accidentului îi aparține în egală măsură ca și primului inculpat, întrucât a condus căruța pe un drum public fără a-și lua minimele măsuri de precauție și fără a respecta obligațiile legale care îi incubau potrivit OUG nr. 195/2002 și HG 1391/2006 de adoptare a Regulamentului de aplicare al OUG 195/2002. Conduita sa nediligentă, la care s-a adăugat și consumul de alcool, a constituit una din cauzele principale ale producerii accidentului alături de conduita inculpatului P. N..

Pentru motivele anterior expuse și cele ce urmează a fi reliefate la punctul II, din cele ce urmează, instanța a reținut o culpă concurentă a victimei B. M. în proporție de 20% și a inculpatului B. F. în proporție de 40%.

II. Faptele inculpatului B. F. care, în noaptea de 12.04.2012. în jurul orei 23:15. s-a deplasat cu căruța proprietate personală, ce nu era echipată cu elemente reflectorizante și nu avea niciun dispozitiv de iluminat, împreună cu victima B. M., pe Drumul European 583 dinspre Iași către P. Iloaiei, în condițiile în care nici el, nici victima nu purtau echipament reflectorizant, iar inculpatul se afal și sub influența băuturilor alcoolice, fiind astfel foarte greu de observat, a determinat coliziunea cu autocarul marca Mercedez-Benz cu numărul de înmatriculare_, în urmă căruia s-a produs decesul numitei B. M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal.

În privința laturii obiective, sub aspectul acțiunii și urmărilor infracționale, a subliniat că acțiunea și urmarea adiacentă sunt dovedite în speță și au fost prezentate în detalierea situației de fapt. Elementul material al faptei s-a realizat prin fapta inculpatului care nu a acordat diligența necesară bunei desfășurări a activității de conducere pe drumurile publice și evitării producerii unui risc pentru siguranța circulației rutiere, neluându-și măsurile legale de precauție pentru a fi vizibil pentru ceilalți participanți la trafic și favorizând astfel producerea unui accident de circulație.

Se poate reține în sarcina inculpatului încălcarea prevederilor art.35 alin.1 din OUG 195/2002 (“Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private.”), art. 71 alin. 1 și 3 din OUG 195/2002 (“Sunt interzise accesul si deplasarea vehiculelor cu tracțiune animala, a mașinilor si utilajelor autopropulsate utilizate in lucrări de construcții, agricole si forestiere, a animalelor de povara, de tracțiune sau de călărie, precum si a animalelor izolate sau in turma pe drumurile naționale, in municipii si pe drumurile la începutul cărora exista indicatoare de interzicere a accesului. Pentru a circula pe drumurile publice pe care accesul le este permis, animalele, vehiculele trase sau împinse cu mana, animalele de povara, de tracțiune si de călărie vor avea cate un conducător, iar vehiculele cu tracțiune animala vor fi echipate si cu mijloace de iluminare si dispozitive reflectorizant-fluorescente, in conformitate cu prevederile regulamentului”), art. 17 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 („Vehiculul cu tractiune animala trebuie sa fie dotat in fata cu doua dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare alba, iar in spate, cu doua dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare rosie, omologate, montate cat mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului..etc.”), art. 165 alin. 1 lit. b, e, g din OUG 195/2002, care reglementează obligațiile conducătorului de vehicul cu tracțiune animală, între care aceea de a nu conduce vehiculul când se află sub influența băuturilor alcoolice și ca, de la lăsarea serii până in zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, sa nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante si fără ca vehiculul sa aibă in partea din fata un dispozitiv cu lumina alba sau galbena, iar in partea din spate un dispozitiv cu lumina roșie, amplasate pe partea laterala stânga.

În aceste condiții, vinovăția inculpatului îmbracă forma culpei grave, a culpei cu prevedere.

Urmarea imediată este dată de moartea victimei B. M..

Culpa inculpatului nu este însă exclusivă ci, în cauză, instanța a reținut și culpa concurentă a victimei B. M. și a celuilalt inculpat P. N., motivele concrete în acest sens fiind deja expuse în cadrul punctului I din prezenta.

ANALIZA LEGII PENALE MAI FAVORABILE.

Instanța a reținut că în data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 prin care a fost adoptat un nou Cod penal, care reglementează și sancționează, într-o concepție unitară și într-o modalitate diferită, activitatea desfășurată de inculpați, expusă în cadrul situației de fapt, ce are conotație penală în ambele reglementări penale, după cum s-a menționat mai sus, când a fost analizată încadrarea în drept a faptei inculpatului.

În conformitate cu prevederile Codului penal actual, fapta fiecăruia din cei doi inculpați întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „ucidere din culpă”, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal.

Din acest considerent, se impune a se da eficiență dispozițiilor art. 5 Cod penal, în conformitate cu care „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”

Analiza în concret a legii penale favorabilă inculpatului, conform art. 5 Cod penal, impune examinarea succesivă a următoarelor aspecte:

condițiile de incriminare existente în legile succesive; se va constata că ambele legi penale reglementează și sancționează fapta inculpaților
condițiile de tragere la răspundere penală; se va constata că în ambele reglementări tragerea la răspundere penală a inculpaților este suspusă principiului oficialității, neputând fi incidente cauze în măsură să înlătură răspunderea penală;
pedepsele prevăzute de legea penală și instituțiile juridice adiacente, reglementate diferit în legile penale succesive.

În ceea ce privește ultimul criteriu de determinare a legii penale mai favorabile (pct. 3), incident doar în situațiile în care, în ambele legi penale succesive, sunt întrunite condițiile de existență ale unor infracțiuni și condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatului, se impune a se menționa că analiza acestora implică de regulă o evaluare în concret a tuturor circumstanțelor legate de faptă și de inculpat, în strânsă legătură cu operațiunea de individualizare judiciară pe care instanța este chemată să o realizeze, întrucât numai în această manieră se poate aprecia care este legea mai favorabilă pentru inculpat, căreia i se impune a i se da eficiență.

Altfel spus, chiar dacă în abstract, o anumită reglementare, prin limitele de pedeapsă prevăzute poate părea mai favorabilă inculpatului este posibil ca aceasta să nu fie în concret legea penală care acestuia îi este mai favorabilă, în condițiile în care, în temeiul unei alte reglementări, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai ușoare.

În prezenta cauză, instanța a reținut că limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare din legile penale succesive sunt identice și nu se apreciază necesar a fi reținute circumstanțe atenuante în sarcina niciunuia dintre inculpați, rezultând astfel că, în ambele situații, operațiunea de individualizare a fiecăreia din pedepse, se va realiza între aceleași limite.

Diferența între cele două legi penale rezidă în aceea că, în conformitate cu prevederile Codului penal din 1968, instanța se va orienta spre aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 81 Cod penal din 1968 pentru fiecare din cei doi inculpați, iar în conformitate cu prevederile Codului penal actual, ar aprecia că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate, în conformitate cu dispozițiile art. 91 și urm. Cod penal.

Având în vedere regimul juridic al celor două instituții, efectele împlinirii termenelor de încercare și sfera obligațiilor pe care instanța le-a impus inculpaților în conformitate cu dispozițiile noului Cod penal, rezultă că prevederile Codului penal din 1968 reprezintă pentru fiecare din cei doi inculpați legea penală mai favorabilă.

INDIVIDUALIZAREA ȘI APLICAREA PEDEPSELOR

La individualizarea pedepselor aplicate fiecăruia din cei doi inculpați pentru faptele reținute în sarcina acestora, s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 72 Cod penal din 1968 și anume, circumstanțele reale ale comiterii acestora, precum și cele personale ale inculpaților.

I Gradul de pericol social concret, dedus din împrejurările comiterii faptei, ilustrat în împrejurările care compun conținutul constitutiv al infracțiunilor de care se face vinovat inculpatul, dar și extrinseci acesteia, pericol social concret relevat de modul de săvârșire al faptei inculpatului, acesta având o conduită imprudentă, încălcând regulile de circulație, dar și urmările ireparabile produse, respectiv decesul unei persoane, dar și vătămarea corporală gravă a alte trei persoane, consecințe deosebite, în sensul legislației muncii.

Instanța, în mod repetat, în considerentele expuse anterior, a enumerat aspectele care sunt de natură a stabili gravitatea ridicată a faptelor și gradul de imprudență cu care au acționat cei doi inculpați, respectiv, pentru inculpatul P. N., conducător auto profesionist, lipsa de diligență în manevrarea unui autoturism pe drumurile publice, în interiorul unei localități, întrucât nerespectarea regimului legale de viteză a dus la producerea consecințelor defavorabile; pentru inculpatul B. F., care a condus un vehicul cu tracțiune animală pe un drum european, în pofida prevederilor legale ce interzic acest lucru și care nu a respectat niciuna din dispozițiile legale ce impun anumite obligații conducătorilor unor astfel de vehicule, mai ales în condițiile în care circulă pe timp de noapte.

În aprecierea gradului de pericol social al faptelor concrete imputate inculpaților sunt relevante două elemente care trebuie apreciate nedisociat - gradul de vinovăție cu care au acționat inculpații și consecințele concrete ale conduitei adoptate de aceștia

În ceea ce privește primul element, instanța a avut în vedere că inculpatul P. N. este conducător auto profesionist, desfășura activitatea de conducere a unui mijloc de transport cu un tonaj ridicat, necesitând atenție și diligență maximă în manipulare. Aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul era direct și personal răspunzător de siguranța celorlalți participanți la trafic, fiind necesar ca acesta să ia în considerare că orice manevrare inadecvată a vehicului, prin neluarea în considerare a condițiilor concrete de trafic în care se deplasa, este în măsură să producă consecințe grave asupra unor alte persoane, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat.

Pentru inculpatul B. F., gravitatea activității acestuia rezidă în ușurința cu care a desconsiderat orice prevedere legală ce îi impunea luarea unor măsuri de precauție în momentul în care se deplasa cu un vehicul lent, cum e cel cu tracțiune animală, pe un drum european, pe timp de noapte, având pasageri în vehicul, fiind și sub influența băuturilor alcoolice, conștient fiind că circulând în aceste condiții era extrem de greu de observat de autovehiculele care circulau pe același sens.

Consecințele acțiunilor celor doi inculpați au fost dintre cele mai grave, cu caracter ireparabil și ireversibil, constând în decesul numitei B. M..

II. Persoana inculpatului P. N., astfel cum se desprinde din cazierul judiciar - acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană pe deplin integrată în societate, cu un loc de muncă, fiind căsătorit și având un copil minor, care nu a manifestat o conduită flagrantă de încălcare a normelor rutiere, iar culpa în producerea accidentului nu a fost una exclusivă.

Persoana inculpatului B. F., de asemenea fără antecedente penale, căsătorit, cu cinci copii majori, cu loc de muncă, pentru care accidentul rutier se poate presupune că a avut un impact personal ridicat, în condițiile în care fiica acestuia a fost victima accidentului rutier.

III. Atitudinea procesuală în raport de infracțiunea comisă și comportamentul pe parcursul procesului penal.

Instanța a reținut că pe parcursul procesului penal ambii inculpați au avut un comportament corespunzător, cooperant, recunoscând și asumându-și culpa producerii accidentului de circulație.

Având în vedere toate aceste împrejurări, instanța a luat în considerare și dispozițiile art. 52 Cod penal din 1968, conform căruia „Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”, apreciind astfel că, pentru realizarea pe deplin, atât a scopului educativ, cât și a celui preventiv al pedepsei se impune ca pentru infracțiunile săvârșite, fiecare dintre inculpați vor fi condamnați la pedepse situate peste minimul special al pedepsei închisorii, astfel cum acesta a fost redus, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Pe cale de consecință, a apreciat că o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru fiecare din cei inculpați, corespunde pe deplin scopului pedepsei și permite a se da eficiență rolului acesteia.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, constatând că s-a stabilit că legea veche este mai favorabilă, motiv pentru care pedeapsa accesorie va fi stabilită în conformitate cu prevederile Codului penal din 1968.

Față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit și S. și P. contra României, instanța nu va dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a–c C.pen. din 1968 în mod automat, prin efectul legii, ci va aprecia conținutul său concret, în funcție de criteriile stabilite în art.71, alin.3 C.pen.din 1968.

Fată de natura și gravitatea faptelor săvârșite –o infracțiune contra vieții, comisă din culpă, precum și de persoana fiecăruia din cei doi inculpați, rezultă că aceștia sunt nedemni de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64 lit.a, teza a doua și lit.b C.pen., urmând a interzice executarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 C.pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor astfel stabilite, instanța a avut în vedere profilul socio-moral al fiecăruia din cei doi inculpați, astfel cum este conturat din ansamblul actelor existente la dosar, care au fost reliefate parțial și mai sus, la momentul individualizării pedepsei aplicate și care sunt de natura a atribui fiecăruia dintre aceștia o percepție favorabilă din partea celorlalți membri ai societății, dar și situația familială a acestora, deja subliniată de instanță.

Nu poate fi ignorată nici forma de vinovăție care a stat la baza comiterii infracțiunii pentru care se va dispune condamnarea acestora

Instanța a ținut să sublinieze că, spre deosebire de procesul de individualizare al pedepsei, alegerea modalității de executare este un aspect orientat în mod major asupra persoanei inculpatului, fiind necesară o apreciere justă a datelor care-l caracterizează pe acesta întrucât, doar în acest condiții, pedeapsa aplicată poate să-și realizeze pe deplin rolul preventiv și educativ pentru ceilalți membri ai societății și poate contribui la reeducarea inculpatului, înlăturând riscul ca acesta să comită alte infracțiuni.

Potrivit legislației române, regula în materie este cea a executării pedepsei penale în regim de detenție, prin izolarea persoanei condamnate de restul societății, impunerea acestuia la un regim strict de reeducare, executare cu un preponderent caracter represiv.

În mod excepțional, legea permite ca, în considerarea persoanei condamnatului, pedeapsa aplicată să nu fie executată în regim de detenție, în condițiile în care se apreciază că pronunțarea unei hotărâri de condamnare reprezintă un avertisment serios pentru acesta, iar instanța este convinsă că inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni, chiar dacă nu este plasat în regimul penitenciar.

Această orientare legislativă este pe deplin corespondentă principiului umanismului dreptului penal, fiind expresia concepției că pedeapsa penală nu poate fi considerată drept o simplă retribuire („rău pentru rău”), ci trebuie văzută în consonanță cu valențele sale educative, astfel încât scopul pedepsei, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 Cod penal din 1968 să fie atins.

Față de cele expuse mai sus, instanța apreciază că scopul pedepsei poate să fie atins și fără executarea efectivă a acesteia în penitenciar. Mai mult, instanța apreciază ca suspendarea condiționată a executării pedepsei este de natură a facilita procesul de reinserție socială și de conștientizare a consecințelor faptelor săvârșite.

Pentru aceste motive, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal din 1968, întrucât pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani, niciunul din cei doi inculpați nu au fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, iar instanța apreciază, în lumina considerentelor expuse mai sus, ținând seama de persoana inculpaților și de comportamentul fiecăruia după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și că, chiar fără executarea pedepsei, aceștia nu vor mai săvârși infracțiuni.

Potrivit art. 71 alin 5 din Codul penal din 1968, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

SOLUȚIONAREA LATURII CIVILE A CAUZEI

Sub aspectul laturii civile a prezentei cauze penale, instanța a reținut că în cauză s-au formulat mai multe cereri de constituire de părți civile, de către următoarele persoane fizice și juridice, respectiv:

1.- M. V. (CNP:_), concubinul victimei, care a solicitat, direct și exclusiv, ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat să-i plătească suma de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale (f. 40.d.i.), precum și suma de 50.000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu ocazia înmormântării victimei B. M., precum și a celor legate de parastasele și pomenile ulterioare (f. 93.d.i.)

2.- M. V.-R. (CNP:_)- fiul victimei, prin reprezentantul legal, tatăl său, M. V., care a solicitat, direct și exclusiv, ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat să-i plătească suma de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, precum și o prestație periodică de 500 lei lunar, începând cu data producerii accidentului și până la vârsta de 18 ani, respectiv până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 16 ani (f. 40.d.i.)

3.- M. R.-M. (CNP:_), fiul victimei, prin reprezentantul legal, tatăl său, M. V., care a solicitat, direct și exclusiv, ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat să-i plătească suma de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, precum și o prestație periodică de 500 lei lunar, începând cu data producerii accidentului și până la vârsta de 18 ani, respectiv până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 16 ani (f. 40.d.i.)

4.- B. S., (CNP:_), mama victimei, care a solicitat, direct și exclusiv, ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat să-i plătească suma de 2.000.000 lei cu titlu de daune morale; (f. 50-51.d.i.)

5.- B. A.-E., (CNP:_), sora victimei, care a solicitat, direct și exclusiv, ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat să-i plătească suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale; (f.45-46.d.i.)

6.- A. C.-M. (CNP:_), sora victimei, care a solicitat, direct și exclusiv, ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat să-i plătească suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale;

7.- B. C. (CNP:_), fratele victimei, care a solicitat, direct și exclusiv, ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat să-i plătească suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale;

8.- B. F. F. (CNP:_), fratele victimei, care a solicitat, direct și exclusiv, ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat să-i plătească suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale;

S-a solicitat și ca, la sumele stabilite, să se realizeze actualizarea sumelor la dobânda de referință BNR din momentul producerii riscului asigurat, respectiv de la 12.04.2012 și până la plata efectivă a indemnizației de despăgubire, conform art. 1381 cod civil și ca aceleași sume să fie actualizate cu indicele de inflație de la data plății, precum și ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cauză.

9. S. C. de Urgență P.. Dr. N. O., prin reprezentant legal, cu sediul în mun. Iași, ., care a solicitat suma de 4981,93 lei, reprezentând despăgubiri civile.

Se impune a se menționa că în cauză a formulat cerere de constituire de parte civilă și inculpatul B. F. (f. 95.d.i.), tatăl victimei, cerere ce a fost respinsă de instanță prin încheierea de ședință din 09.01.2014, pentru considerente cuprinse în cadrul acesteia.

Asigurătorul de răspundere civilă și participarea acestuia în cadrul procesului penal:

În cauză, s-a dispus introducerea și citarea, în calitate de asigurator, a S.C. „Asigurarea Românească A. V. I. G.” SA, având în vedere că autoturismul condus de către inculpat a fost asigurat la această societate.

În conformitate cu Decizia nr. 1 din 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 54 alin. 4 și ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările ulterioare, societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.

În considerentele care au stat la baza adoptării acestei decizii, Înalta Curte a făcut referire la dispozițiile art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, (în forma existentă la momentul pronunțării acestei decizii), cu modificările ulterioare, în care se prevede că "persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România, precum și tramvaie sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României, și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare", iar potrivit art. 48¹ alin. 2 din aceeași lege, "contractul de asigurare atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule".

Aceste dispoziții legale, menite să asigure posibilitatea desdăunării victimelor accidentelor de circulație, impun obligativitatea încheierii și menținerii valabilității contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice și juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.

P. urmare, prin încheierea (obligatorie, conform legii, respectiv art. 4 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România.) a unui contract de asigurare de răspundere civilă delictuală se produce, în ipoteza producerii unui accident de circulație, un dublu efect: pe de o parte, în beneficiul persoanei vinovate de producerea accidentului, întrucât a respectat dispozițiile legale și are un contract valabil pentru riscul asigurat și în consecință este apărată de riscul de a acoperi pagubele produse, așa cum a statuat și Înalta Curte în considerentele deciziei pronunțate în interesul legii și, pe de altă parte, în beneficiul persoanelor prejudiciate în mod direct prin accidentul de circulație, care sunt apărate în acest mod de riscul eventualei insolvabilități a persoanei vinovate de producerea accidentului și care pot fi despăgubiți de asigurător, tocmai ca urmare a producerii riscului asigurat.

P. prisma normelor procesuale actuale, instanța a apreciat că asigurătorul de răspundere civilă are consacrat expres calitatea de parte responsabilă civilmente, având în vedere definiția dată de această dată în cadrul prevederilor art. 86 Cod procedură penală, în raport de care are această calitate în procesul penal și persoana care, potrivit legii civile, are obligația convențională de a repara, în întregime sau în parte, singură, prejudiciul cauzat prin infracțiune.

În opinia instanței tocmai aceasta este poziția societății de asigurări într-un proces penal, ce se întemeiază pe relația contractuală dintre acesta și persoana vinovată de producerea accidentului/persoana în a cărei proprietate se află vehiculul asigurat, raport care, valabil și legal întocmit, dă naștere, în condițiile producerii riscului asigurat, unor drepturi în beneficiul unor terțe persoane, respectiv persoanele prejudiciate prin fapta celui asigurat. Aceste terțe persoane pot invoca nașterea acestor drepturi față de asigurător.

Specificul acestor raporturi juridice este generat de împrejurarea că, în genere, producerea riscului asigurat echivalează cu constatarea și existența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, ce de principiu declanșează răspunderea civilă delictuală a autorului faptei, dar, în cadrul limitelor de asigurare stabilite prin Ordinele C.S.A., urmează a răspunde de fapt și singur, în temeiul relației contractuale, asigurătorul de răspundere civilă.

Pentru sumele ce depășesc aceste limite de despăgubire, în mod evident, urmează a răspunde personal persoana vinovată de producerea accidentului de circulație, întrucât, în această ipoteză, nu mai există premisele angajării, pe baze contractuale, a răspunderii asigurătorului de răspundere civilă.

În sprijinul argumentației mai sus-dezvoltate, considerăm că sunt relevante și în măsură să susțină această interpretare, următoarele dispoziții legale.

Articolul 41 din Legea nr. 136/1995, care prevede că „în asigurarea de răspundere civilă, asiguratorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil”, iar potrivit art. 42 din lege „asiguratorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaților ce-i revin acestuia din contractul de asigurare”.

În art. 49 din aceiași lege s-a reglementat faptul că asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, iar potrivit art. 50 alin. 1 despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare persoanelor păgubite prin deces.

Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru: vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; pagube materiale; pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat; dar și pentru cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.

Sintetizând, din prevederile mai sus-menționate, ale art. 41 și 49 din Legea nr. 136/1995, în conformitate cu care asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare încheiat cu inculpatul, în mod neechivoc, să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite, rezultă că textul mai sus-menționat, reglementează ipoteza unei subrogări legale obligatorii a asigurătorului în locul inculpatului, în cazul acțiunilor civile promovate în procesul penal de persoanele care solicită repararea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului, atât timp, bineînțeles, cât există un contract de asigurare valabil la momentul producerii accidentului.

Conform Ordinului C.S.A. nr. 22/2012, mai exact conform art. 24 alin. 2, limitele de despăgubire stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt:

a) pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României;

b) pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României."

P. urmare, limitele în care poate fi angajată răspunderea exclusivă a asigurătorului de răspundere civilă, în această situație, având în vedere cererile de constituire de părți civile formulate în prezenta cauză sunt cele prevăzute de art. 24 alin. 2 lit. b din Ordinul CSA nr. 22/2012.

Având în vedere că BNR a comunicat, pentru data de 12.04.2012, un curs de schimb pentru EUR de 4,3741 lei, rezultă că, în lei, limita de despăgubire pentru anul 2011, ar fi în sumă de 21.879.500 lei. Instanța apreciază că sumele cu care s-au constituit în cauză părțile civile ale căror acțiuni urmează a fi admise, pentru considerentele ce vor fi expuse, nu depășesc această limită.

A. Acțiunile civile formulate în cauză de persoane vătămate M. V., M. V.-R., M. R.-M., B. S., B. A.-E., A. C.-M., B. C. și B. F..

Instanța a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 5 Cod procedură penală, repararea prejudiciului material și moral, în cazul exercitării acțiunii civile în cadrul procesul penal, se face potrivit dispozițiilor legii civile.

D. fiind momentul comiterii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu care reprezintă temeiul exercitării acțiunii civile în prezenta cauză, respectiv 12.04.2012, pentru soluționarea pretențiilor formulate în cauză urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 1349 și 1357 din Codul civil din 2009, în vigoare la acel moment, în conformitate cu care „Cel care cauzează altuia un prejudiciul printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

În aplicarea dispozițiilor sus-menționate, rezultă că, pentru admiterea acțiunii civile formulate, este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții:

1. să existe o faptă ilicită;

2. o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciul a cărui reparare se cere;

3. să existe un prejudiciu cert, atât în ceea ce privește existența, cât și modalitatea de reparare;

4. vinovăția autorului faptei ilicite;

Instanța a reținut ca dovedite împrejurările în raport de care s-a făcut soluționarea laturii penale a cauzei, constând că există o faptă ilicită, reprezentată de infracțiunea de „ucidere din culpă”, pentru care s-a dispus condamnarea celor doi inculpați, precum și vinovăția lor în comiterea acestora.

În prealabil, instanța a ținut să facă următoarele precizări. Acțiunile civile au fost formulate în mod expres de persoanele vătămate anterior menționate doar împotriva asigurătorului de răspundere civilă, ținut să răspundă pentru fapta inculpatului P. N., conform dispozițiilor contractuale. Interpelate expres, aceste persoane vătămate au precizat că nu înțeleg să formuleze pretenții civile împotriva celuilalt inculpat, B. F..

În aceste condiții se pune problema interpretării și aplicării în cauză a dispozițiilor art. 1370 Cod civil, în conformitate cu care, în cazul cauzării prejudiciului de mai multe persoane, răspunderea acestora din urmă va fi solidară și a prevederilor art. 1371 Cod civil, potrivit căreia, când victima a contribuit la producerea prejudiciului sau nu a evitat acest lucru, deși putea să îl facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

În mod evident, disponibilitatea este un principiul de bază al exercitării și menținerii unei acțiuni civile, sens în care instanța nu poate dispune obligarea inculpatului B. F. în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă raportat la mențiunile exprese din cererile de constituire de parte civilă.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că solidaritatea este reglementată exclusiv în interesul creditorilor unei creanțe, care au astfel dreptul de a obține plata integrală a datoriei integral din partea fiecăruia dintre debitorii solidari; fiind o garanție pentru aceștia, în mod evident se poate renunța la un astfel de beneficiu, astfel cum rezultă expres din dispozițiile art. 1453 Cod civil din 2009.

Raportat la modalitatea de formulare a acțiunilor civile ale acestor părți, din care rezultă expres că acestea sunt îndreptate exclusiv împotriva asigurătorului de răspundere civilă, instanța concluzionează că aceste părți civile au renunțat la solidaritatea pe care legea a instituit-o drept garanție în favoarea lor; pe cale le consecință, acțiunile civile au fost analizate exclusiv pentru partea cu privire la care asigurătorul de răspundere civilă este ținut să răspundă pentru inculpatul P. N. și cu luarea în considerare a culpei concurente a victimei.

P. urmare, instanța a stabilit temeinicia pretențiilor formulate, după care va acorda eficiență procentului de 40% culpă reținut pentru inculpatul P. N., iar pretențiile stabilite vor fi diminuate în raport de această fracție.

Referitor mai întâi la daunele materiale solicitate în cauză de către partea civilă M. V., având în vedere condiția ca prejudiciul a cărui reparare se pretinde să fi avut un caracter cert, rezultă că este imperativ necesar ca suma solicitată să fi fost temeinic dovedită, prin intermediul probelor solicitate și admise acestei părți civile în acest sens.

Această împrejurare nu exclude posibilitatea instanței de a apela, în această materie, la constatarea existenței unor prezumții cu privire la existența și avansarea unor cheltuieli a căror cauză directă a fost fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, atât timp cât aceste prezumții au un caracter precis și pe deplin concordant cu evenimentele care au generat efectuarea acestor cheltuieli.

În astfel de situații, extrem de relevante sunt înscrisurile (facturi, chitanțe) ce sunt în măsură să evidențieze cuantumul exact al sumelor care au fost cheltuite, precum și destinația acestora, întrucât declarațiile martorilor audiați cu privire la aceleași împrejurări sunt mai degrabă cu caracter estimativ.

În acest sens, instanța a reținut, în ceea ce privește cheltuielile ocazionate de înmormânarea victimei B. M. și de pomenile ulterioare, că, în mod cert au fost făcute cheltuieli în această privință, având în vedere tradițiile creștine, în conformitate cu care se efectuează astfel de cheltuieli.

Deși partea civilă a depus o . facturi/chitanțe, din care rezultă sumele avansate pentru cheltuielile legate de înmormântarea victimei, aceasta pretinde că a efectuat cheltuieli superioare celor rezultate din actele depuse, respectiv a sumei de 50.000 lei.

Instanța a reținut că partea civilă a depus o . înscrisuri, al căror cuantum nu se ridică la nivelul sumei solicitate. În aceste sens, se va avea în vedere că factura fiscală ., nr._, emisă de . este în valoare de 2.000 lei.

Se poate prezuma, de asemenea, că sumele pentru care partea civilă s-a împrumutat în perioada în care a avut loc înmormântarea victimei au fost necesare și afectate cheltuielilor ocazionate de acesta.

A avut în vedere că, potrivit probatoriului testimonial, victima era o persoană tânără, sociabilă și bine-văzută în comunitatea restrânsă în care trăia, sens în care se poate rezonabil presupune că la înmormântare și la pomenile creștinești ce au avut loc ulterior, au participat un număr semnificativ de persoane, cheltuielile destinate fiind pe măsură.

P. urmare, plecând de la înscrisurile depuse în prezenta cauză și în temeiul prezumțiilor simple permise de configurația concretă a acestei acțiuni civile, ținând cont și de intervalul de timp scurs de la momentul la care se poate presupune că au fost ocazionate aceste cheltuieli, instanța a considerat că este echitabil a se presupune că prejudiciul de ordin material suferit de această parte civilă, în legătură directă cu faptele inculpaților, poate fi estimat ca fiind la nivelul sumei de 20.000 lei.

Aplicând procentul de 40 % acestei sume, pe baza principiilor anterior menționate, instanța a dispus obligarea asigurătorului de răspundere civilă la plata sumei de 8.000 lei, cu acest titlu.

Referitor la daunele morale pretinse de fiecare din membrii acestei familii, instanța a reținut că probatoriul administrat în cauză este în măsură să îndrume instanța în operațiunea de stabilire a acestor daune.

Daunele morale reprezintă prejudicii care, strict vorbind, nu pot fi evaluate din punct de vedere economic, pecuniar, astfel încât despăgubirile acordate pentru repararea lor au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei, cuantumul acestei compensații fiind determinat, între altele, prin raportare la gravitatea faptei cauzatoare de prejudiciu.

De principiu, în cazul acestor părți civile, ceea ce urmărește a se repara este prejudiciul afectiv, constând în suferințele cauzate ca urmare a lezării sentimentelor de afecțiune provocate prin moartea soțului, a tatălui și a fiului.

Instanța, evaluând daunele morale, nu are în vedere repunerea victimei în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ci procurarea unor satisfacții de ordin moral, susceptibile să înlocuiască valoarea de care a fost privată, cu evitarea deturnării scopului răspunderii civile în sensul stabilirii unor pedepse private sau al acordării unei satisfacții pur teoretice.

În acest proces de evaluare, a ținut cont de măsura în care desfășurarea normală a vieții de familie a fost afectată de decesul victimei B. M., prin prisma relațiilor de afecțiune existente între acesta și concubinul săi, copii, mamă, frați și surori și a dezechilibrului creat în desfășurarea normală a vieții acestora.

Din analiza coroborată a probatoriul administrat în această privință, instanța a reținut că între membrii acestei familii existau relații puternice de afecțiune, iar decesul victimei a dus la afectarea iremediabilă a modului normal, firesc, în care aceștia urmau să-și ducă viața în continuare.

În mod evident pot fi analizate pe fond pretențiile civile formulate de concubinul victimei, numitul M. V., din moment ce între acesta și victima infracțiunii existau relații puternice de afecțiune, având și doi copii minori, de care victima se ocupa îndeaproape, partea civilă M. V. fiind și cel care s-a ocupat de cheltuielile de înmormântare.

În acest sens, a reținut că cei doi concubini se ocupau îndeaproape de ocrotirea și educarea celor doi copii, făcând demersuri susținute pentru a le asigura acestora toate premisele unui traseu optim în viață, atât sub aspect material, cât și sub aspect psihic.

În ceea ce o privește pe partea civilă M. V., prejudiciul afectiv rezidă în mod major din aceea că aceasta este privată pentru viitor de prezența și sprijinul concubinei sale, care a murit la o vârstă tânără, existând teoretic toate premisele ca aceștia să fi dus o viață îndelungată împreună și să-și crească copiii împreună, posibilitate ce a fost înlăturată de acest accident de circulație.

La data producerii accidentului de circulație, cei doi copii ai victimei erau minori, având 11 ani, respectiv 6 ani.

Pentru cei doi copii, este evident că dispariția bruscă a mamei lor a avut un impact negativ considerabil, aceștia avându-se la vârste care impuneau prezența constantă a ambilor părinți, pentru orientarea și consilierea necesară, dar și pentru suportul afectiv oferit. Aceștia au fost privați de posibilitatea ca mama să continue să se ocupe de ei, mai ales în condițiile în care mama era extrem de apropiată de ambii copii, nu avea serviciu și își petrecea mult timp cu aceștia. În mod evident, impactul negativ a fost resimțit extrem de puternic de copilul mai mare, respectiv de M. V.-R., aflat la o vârstă la care putea conștientiza mai bine semnificația și efectele dispariției bruște a mamei sale de lângă el.

De asemenea, în ceea ce o privește pe mama victimei, din declarațiile martorei audiate rezultă că victima era extrem de apropiată de aceasta, mai ales în condițiile în care se vedeau zilnic, locuind în aceeași localitate; în același sens vor fi analizate relațiile existente între victimă și surorile/frații acesteia.

Un alt criteriu avut în vedere de instanță la stabilirea daunelor morale, pentru toate aceste părți, vizează afectarea pe termen lung a vieții de familie a părților civile, prin lipsirea acestora de o componentă fundamentală: relațiile în cuplu, relația mamei cu copiii, relațiile dintre frați.

Mai mult, viața de familie presupune stabilirea unor legături, dar și petrecerea împreună a numeroase momente potrivit normelor de conviețuire socială general acceptate și tradițiilor poporului nostru. Astfel, sărbătorile pascale, sărbătorile de C., dar și aniversări, onomastici, or, dimpotrivă, chiar momente dificile (boală, probleme cu serviciul, divorț, enumerarea fiind abstractă și cu rol exemplificativ), toate aceste momente în care familia ar fi trebuit, conform normelor sus amintite, să fie împreună, nu mai sunt, urmare a faptei inculpatului, posibile.

Relațiile de familie asigură acea intimitate și acel mediu de siguranță necesare maturizării afective și emoționale. În cadrul familiei, se dobândește simțământul de apartenență, de interdependență și de valoare personală, de aceea orice afectare a coeziunii acesteia, mai ales una iremediabilă, precum decesul unuia dintre membrii acesteia, este extrem de importantă.

Se impune a se menționa, drept criteriu de apreciere în acordarea daunelor morale, că victima era o persoană tânără, pentru care existau toate premisele normale ale petrecerii împreună cu familia a unui număr considerabil de ani și că decesul acestuia a reprezentat o experiență brutală pentru membrii familiei sale și datorită modului în care acesta a survenit.

Faptul că victima a decedat brusc, în maniera expusă de actele și lucrările dosarului a fost în măsură să exacerbeze suferința produsă oricum de decesul victimei și să facă cu atât mai grea posibilitatea ca familia să revină la un parcurs normal.

Evaluarea daunelor morale care să corespundă corelativ atât criteriilor de echitate, de compensare, de sancțiune de ordin civil pentru inculpat, dar care să nu se transforme într-o sumă complet desprinsă de realitate, care să depășească orice previziune favorabilă privind posibilitatea de a fi efectiv acordate este o operațiune logico-juridică destul de dificilă, față de natura acestor daune și tocmai pentru că se tinde a se repara un prejudiciu de ordin nepatrimonial prin mijloace de ordin patrimonial, iar între cele două tipuri de valori sociale nu există o notă comună.

Instanța a evaluat aceste daune ținând cont de toate criteriile expuse, la intervalul de timp petrecut de la data comiterii infracțiunii, ținând cont că solicitarea și acordarea acestora urmează a se face exclusiv prin raportare la procentul de culpă ce revine inculpatului P. N., de 40%.

P. urmare, apreciind că suma corespondentă prejudiciului de ordin moral ar fi de 325.000 lei pentru concubinul victimei, de 400.000 lei pentru fiecare din copiii victimei, de 200.000 pentru mama numitei B. M. și de 75.000 lei pentru fiecare din frații și surorile victimei, instanța, aplicând procentul de 40% și obligând asigurătorul exclusiv în raport de propria culpă a inculpatului, a acordat cu titlu de despăgubiri morale suma de 130.000 lei pentru partea civilă M. V., sumele de câte 160.000 lei/fiecare copil minor al numitei B. M., 80.000 lei pentru mama victimei și câte 30.000 lei pentru fiecare din frații și surorile victimei.

Referitor la prestațiile periodice solicitate, având în vedere că, atât la data producerii accidentului, cât și în prezent, copiii victimei erau minori, instanța a apreciat că solicitarea formulată urmează a fi admisă în parte.

În acest sens, s-a avut în vedere că minorii se află într-o stare de nevoie prezumată de lege, iar prin acordarea acestor prestații periodice se urmărește repararea prejudiciului ocazionat de decesul unuia dintre părinți, care acorda întreținere acestor copii, sume de care copiii au fost lipsiți ca urmare a decesului acestuia.

Valoarea concretă a acestor sume trebuie însă să corespundă sumelor de care acești copii ar fi beneficiat în ipoteza în care părintele care le acorda întreținere nu ar fi decedat însă, ca efect al reținerii culpei concurente a victimei și a exercitării acțiunii civile doar în raport de unul din cei doi inculpați, în proporție de 40% din aceste sume.

S-a reținut astfel că la momentul producerii accidentului de circulație mama copilului nu era încadrată în muncă, însă aceasta se ocupa îndeaproape de creșterea și îngrijirea celor doi copii, aflați la vârste la care aveau permanent nevoie de prezența mamei.

Pe de altă parte, a reținut din înscrisurile depuse la dosar de partea civilă M. V., că veniturile realizate de acesta în perioada anilor 2009-2012 au avut caracter fluctuant; pe de altă parte, decesul brusc al concubinei sale a determinat întoarcerea acestei părți civile în țară, ceea ce a fost în măsură să diminueze drastic câștigurile pe care acesta a fost în măsură să le realizeze, față de veniturile pe care avea posibilitatea să le realizeze dacă concubina sa ar fi fost în viață.

P. prisma acestor considerente, instanța a apreciat că aportul financiar al prezenței mamei celor doi copii în familie nu poate fi limitat la nivelul salariului minim garantat pe economie, fiind necesară o evaluare și o raportare la veniturile pe care tatăl copiilor a fost în măsură să le realizeze anterior și ulterior decesului acesteia.

P. prisma acestor elemente, instanța a concluzionat că, în ipoteza în care mama copiilor ar fi trăit, copii ar fi beneficiat de venituri suplimentare în sumă de 375 lei/fiecare.

Având în vedere că pretențiile sunt îndreptate exclusiv împotriva asigurătorului de răspundere civilă al inculpatului P. N., acestea au fost reduse la 40% din nivelul sumei estimate, urmând ca asigurătorul de răspundere civilă să plătească copiilor minori ai victimei suma de 150 lei/lunar/fiecare copil, ce va fi calculată începând cu data de 12.04.2012 și până la împlinirea vârstei de 18 ani de către fiecare copil.

La stabilirea momentului până la care se impune a fi stabilite prestațiile periodice pentru cei doi copii, instanța a ținut seama de principiile în raport de care este supus reparării un prejudiciu viitor, conform art. 1385 alin. 2 Cod civil (se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică).

Or, atât timp când părțile civile sunt minore, este neîndoielnică că până la vârsta de 18 ani acestea vor continua să fie prejudiciate și se vor afla în stare de nevoie; după vârsta de 18 ani, la acest moment este incert dacă persoanele vătămate vor continua să fie în stare de nevoie, ceea ce se va întâmpla doar dacă își vor continua studiile după această vârstă.

P. urmare, doar în această ipoteză prestațiile periodice vor putea continua, sens în care abia la acel moment prejudiciul va deveni neîndoielnic și se va naște dreptul acestor părți civile de a fi despăgubite și după împlinirea acestei vârste.

Referitor la solicitarea tuturor acestor părți civile de a fi calculate la sumele stabilite de instanță și dobânda legală și indicele de inflație, instanța a considerat aceste pretenții neîntemeiate și le-a respins, pentru considerentele ce succed.

Conform art. 1318 Cod civil, dreptul la reparație se naște, în cazul răspunderii civile delictuale din ziua producerii prejudiciului, chiar dacă nu poate fi valorificat imediat.

Pe de altă parte, instanța a apreciat în continuare aplicabile dispozițiile Deciziei de Îndrumare a fostului Tribunal Suprem având nr. 2/1972, în conformitate cu care, despăgubirile datorate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, stabilite într-o sumă globală, trebuie să cuprindă atât pierderea suferită de partea vătămată, cât și beneficiul nerealizat. Acest beneficiu poate fi planificat, iar când nu se dovedește că era realizabil integral, ori nu există o asemenea planificare, el poate fi determinat de instanță pe baza probelor administrate.

Or, chiar dacă de la momentul producerii faptei ilicite s-a născut dreptul la reparație al părților civile, configurația concretă a acestuia, cu incidență directă asupra cuantumului prejudiciului a cărui reparare s-a solicitat, e evoluat în timp, neputând fi obiectivat sub forma unei sume certe, la momentul comiterii infracțiunii.

Astfel, pe de o parte, s-au făcut cheltuieli în toată perioada ce a urmat decesului victimei, fără a se putea stabili data efectivă a fiecăreia, s-au avut în vedere prezumții, s-au efectuat estimări și, bineînțeles, în stabilirea sumei globale stabilită atât cu titlu de daune materiale, cât și cu titlu de daune morale, unul dintre criterii a fost și cel legat de perioada scursă de la momentul săvârșirii faptei ilicite.

În aceste condiții, instanța nu a păutut evalua un anumit prejudiciu în mod global, pe care să-l raporteze virtual la o dată fixă, deși nu la acea dată s-a produs efectiv un prejudiciu la un anumit cuantum, pentru ca ulterior să calculeze și să adauge la acesta și dobânda legală și/sau indicele de inflație.

B. Acțiunea civilă formulată de S. N. O..

La soluționarea acesteia, instanța a avut în vedere, pe lângă principiile generale ce au deja expuse cu privire la dispozițiile legale aplicabile și prevederile art. 313 alin.1 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „ Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de câtre furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora, in toate procesele si cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecata.”, prevederi legale care trebuie, în opinia instanței, să fie interpretate și aplicate prin coroborarea lor cu prevederile mai sus-menționate, ale art. 41 și 49 din Legea nr. 136/1995, în conformitate cu care asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare încheiat cu inculpatul, în mod neechivoc, să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite, textul mai sus-menționat reglementând ipoteza unei subrogări legale obligatorii a asigurătorului în locul inculpatului, în cazul acțiunilor civile promovate în procesul penal de persoanele care solicită repararea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului, atât timp, bineînțeles, cât există un contract de asigurare valabil la momentul producerii accidentului.

În această situație, asigurătorul, care este subrogat în drepturile inculpatului P. N. va răspunde solidar cu inculpatul B. F., cu luarea în considerare și scăderea procentului de culpă de 20%, care a fost stabilit pentru victimă.

Constatând că pretențiile formulate de această unitate spitalicească sunt justificate de actele depuse (deconturi, facturi, etc.), văzând și modalitatea în care s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat, a fost admisă și s-a dispus obligarea părții responsabilă civilmente S.C. „Asigurarea Românească A. V. I. G.” SA, în solidar cu inculpatul B. F., la plata, către partea civilă S. C. de Urgență P.. Dr. N. O., prin reprezentant legal, cu sediul în mun. Iași, ., sumei de 3985,54 lei, reprezentând despăgubiri civile.

S-a luat lua act că persoana vătămată S. de Ambulanță Județean Iași, cu sediul în mun. Iași, . nu a formulat pretenții civile în prezenta cauză.

DISPOZIȚII FINALE

În baza art. 274 Cod procedură penală, având în vedere soluția de condamnare pronunțată în cauză, a fost obligat inculpatul P. N. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale, constatând că, în cursul judecății, inculpatul a fost asistat de către un apărător ales.

În baza art. 274 Cod procedură penală, având în vedere soluția de condamnare pronunțată în cauză ,a fost obligat inculpatul B. F. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale, constatând că, în cursul judecății, inculpatul a fost asistat de către un apărător ales.

În conformitate cu dispozițiile art. 276 alin. 1, 2 și 4 Cod procedură penală, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 136/1995, cu referire la dispozițiile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 22/2012, având în vedere că acțiunile civile au fost admise în parte, a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. „Asigurarea Românească A. V. I. G.” SA să plătească părților civile M. V., M. V.-R. și M. R.-M. suma de 1500 lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de acestea în cursul procesului penal (onorariu avocat).

Hotărârea primei instanțe a fost apelată de părțile civile M. V., M. V. R. și M. R. M. prin reprezentant legal M. V., B. S., B. A. E., B. C., A. C. M. și B. F. F. ,de asigurătorul S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ A. V. I. G. SA și de inculpatul P. N..

P. apelurile promovate, părțile civile M. V. R. și M. R. M. au solicitat stabilirea unui grad de vinovăție de 75% în sarcina șoferului autocarului vinovat de producerea accidentului rutier;

-majorarea prestațiilor periodice pentru cei doi minori M. V. R. și M. R. M. într-un cuantum adecvat cu veniturile realizate de părinți și în concordanță cu nevoile reale ale minorilor, precum și a celorlalte despăgubiri civile acordate urmare modificării gradului de culpă al inculpaților;

-acordarea dobânzii legale din momentul producerii riscului asigurat (12.04.2012) și până în momentul plății efective și integrale a indemnizației:

-indexarea daunelor morale și materiale la rata indicelui de inflație din momentul producerii accidentului rutier-12.04.2012;

-obligarea părții responsabile civilmente S.C.A. V. I. G. SA la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea apelului și a cheltuielilor determinate de consilierea psihologică urmată.

Sub aspectul laturii penale, părțile civile apelante au susținut că moartea victimei a avut drept cauză principală fapta conducătorului autocarului- P. N. ce a depășit limita legală de viteză corespunzătoare sectorului de drum, contribuția inculpatului B. F. ce conducea căruța nefiind decisivă, context în care trebuia reținută în sarcina inculpatului P. N. un procent de 75% și înlăturată culpa reținută în sarcina victimei B. M. ce era un simplu pasager în vehiculul cu tracțiune animală condus de tatăl său.

Sub aspectul laturii civile, părțile civile apelante au arătat că decesul victimei B. M. a provocat un dezechilibru în cadrul familiei și au susținut că se impune modificarea întinderii daunelor acordate în sensul majorării lor în măsura în care va fi modificat gradul de culpă al inculpaților în producerea accidentului rutier.

Au criticat modul de calcul al prestațiilor periodice acordate minorilor M. V. R. și M. R. M., considerând că se impune raportarea la salariul pe care l-ar fi avut partea civilă M. V., tatăl copiilor, ce lucra în străinătate, obținând venituri lunare de peste 1500 lire și după decesul soției a fost nevoit să se întoarcă în România ceea ce a determinat scăderea considerabilă a veniturilor familiei.

În ce privește acordarea dobânzii legale au solicitat a se constata că momentul nașterii dreptului de creanță este cel al producerii riscului asigurat conform art. 9 din legea nr. 136/1995, astfel că dobânda legală curge de la momentul producerii accidentului rutier -12.04.2012.

În același timp, au solicitat indexarea despăgubirilor civile raportat la rata indicelui de inflație din momentul producerii evenimentului rutier și până în momentul plății efective și integrale de către asigurător.

Criticile formulate de părțile civile B. S., B. A. E., B. C., B. F. F. și A. C. M. au vizat următoarele aspecte:

-reaprecierea gradului de culpă în producerea accidentului rutier stabilit atât în sarcina victimei B. M., cât și a inculpatului P. N. considerând că victimei B. M. nu i se poate reține nici un grad de culpă în producerea accidentului rutier;

-în latură civilă, au criticat cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță, apreciind că acestea nu reflectă prejudiciul moral suferit cauzat de pierderea unui membru de familie foarte important, fiind lezate sentimentele puternice de afecțiune care existau între părți.

Având în vedere limita de despăgubire de 5 000 000 euro stabilită prin art. 24 din Ordinul CAS nr. 14/2011 și intensitatea suferințelor pricinuite de pierderea fiicei, respectiv a surorii, părțile civile au solicitat acordarea daunelor morale într-un cuantum proporțional și rezonabil care să reflecte urmările sufletești produse:

-cu referire la dobânda legală și la indexarea despăgubirilor civile au invocat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995, ale art 1381, 1386 alin. 1 și 2 Noul Cod civil, ale art. 1 alin.2 din OUG nr. 13/2011, precum și Decizia nr. 722/2011 pronunțată de Î.C.C.J., solicitând plata dobânzii legale de la data producerii accidentului și indexarea despăgubirilor civile la rata indicelui de inflație din momentul producerii accidentului de circulație ;

-obligarea părții responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel.

Motivându-și apelul declarat partea responsabilă civilmente S.C. S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ A. V. I. G. SA a susținut următoarele critici:

-cu referire la latura penală,a susținut că procentul de vină reținut în sarcina inculpatului P. N. este prea mare față de activitatea prejudiciabilă a acestuia, considerând că se poate reține un procent de culpă de maxim 30% în ceea ce îl privește pe inculpatul P. N. în condițiile în care decesul victimei se datorează în proporție considerabilă atitudinii de nerespectare a normelor legale de către conducătorul vehiculului cu tracțiune animală;

-instanța de fond a stabilit nelegal suma ce reprezintă cuantumul total al daunelor materiale întrucât în raport de dispozițiile art. 49 din Ordinul C.S. A. nr. 14/2011 nu putea depăși nivelul sumelor probate efectiv cu înscrisuri, sens în care se impune reducerea acestei categorii de daune până la nivelul circumstanțiat de raportarea procentului de culpă a inculpatului P. N. sumei ce reprezintă concretizarea exclusivă a înscrisurilor depuse de părțile civile;

-sub aspectul daunelor morale, a susținut că societatea de asigurare nu este autorul faptei prejudiciabile, ci un garant al plății ce va fi stabilită în sarcina inculpatului P. N., sens în care aprecierea în concret a sumelor acordate cu titlu de daune morale trebuie realizată prin raportarea la fapta concretă, la conduita inculpatului și la circumstanțele reale și personale, astfel încât acordarea acestor daune să aibă ca scop oferirea unei reparații morale, iar, nu îmbogățirea solicitanților.

În raport de cele expuse, având în vedere și jurisprudența europeană în materie, apelanta a solicitat diminuarea sumelor stabilite de instanța de fond cu titlu de daune morale;

-prestațiile periodice stabilite de prima instanță în favoarea celor doi minori au fost calculate greșit impunându-se stabilirea unei obligații de întreținere în considerarea venitului minim pe economie și al procentului de culpă reținut în sarcina inculpatului ;

-în soluționarea acțiunii civile formulate de unitatea medicală, prima instanță a dispus în mod greșit obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor civile solicitate de această unitate, întrucât în raport de dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 singura persoană ce poate fi ținută la plata acestor sume este inculpatul, obligația de plată a asigurătorului intervenind doar în situația în care cheltuielile pentru serviciile medicale nu sunt acoperite de fondul asigurărilor de sănătate.

Inculpatul P. N. a solicitat aplicarea unei pedepse mai mici în raport de culpa concurentă a victimei B. M. în proporție de 20% și de culpa concurentă a inculpatului B. F. în proporție de 40%, de lipsa antecedentelor penale, de poziția de recunoaștere și regret manifestată încă din prima fază procesuală, de buna conduită la locul de muncă și situația familială, având în întreținere un copil minor, relevate de înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, precum și de circumstanțele producerii accidentului rutier.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, a solicitat micșorarea daunelor morale în raport de procentul de culpă stabilit.

Analizând sentința penală apelată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin.2 Cod procedură penală, C. constată următoarele:

Sub aspectul laturii penale a cauzei, C. constată că prima instanță a evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză și pe baza căruia a stabilit corect situația de fapt ce corespunde întocmai realității obiective de dovedit.

Așa cum reiese din actele dosarului, instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 103 Cod procedură penală referitoare la aprecierea probelor, concluzionând corect asupra culpei concurente în proporție de 40% a inculpaților P. N. și B. F. și de 20% a victimei B. M. .

Analizând probatoriul cauzei, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, buletinul de analiză alcoolemie, raportul de expertiză criminalistică, declarațiile martorilor și declarațiile date de inculpați, prima instanță a reținut corect culpa concurentă a inculpatului P. N. la producerea accidentului prin nerespectarea dispozițiilor art. 35 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, ale art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 și ale art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind conducerea de vehicule în condiții care să nu pună în pericol viața sau integritatea persoanelor, cu respectarea regimului legal de viteză și adaptarea acesteia, în funcție de condițiile de drum, cu respectarea vitezei maxime admise pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus precum și a celei impuse prin mijloacele de semnalizare, culpă pe care a apreciat-o corespunzător ca fiind egală cu cea a inculpatului B. F. care a condus căruța pe un drum public fără a –și lua minimele măsuri de precauție și fără a respecta normele legale privind circulația și semnalizarea vehiculelor cu tracțiune animală pe drumurile publice și obligația de a purta îmbrăcăminte cu elementele fluorescent- reflectorizante, fiind și sub influența băuturilor alcoolice.

În același timp, în mod justificat și temeinic argumentat a reținut și culpa victimei în proporție de 20% determinată de faptul că a călătorit pe un drum european, pe timp de noapte, în vehiculul cu tracțiune animală, nesemnalizat corespunzător, condus de inculpatul B. F. și fără a respecta obligația legală de a purta echipament reflectorizant.

În ceea ce privește criticile formulate de apelanți cu privire la gradul de culpabilitate al părților implicate în acest eveniment în sensul reținerii unei culpe în proporție de 75% pentru inculpatul P. N., cu înlăturarea culpei victimei B. M. conform solicitării părților civile și de 30% în sarcina inculpatului P. N. în opinia părții responsabile civilmente, C. constată că nu pot fi primite, având în vedere că organul de specialitate abilitat să concluzioneze asupra dinamicii producerii accidentului, respectiv expertul criminalist, susținut și de celelalte probe ale dosarului, a prezentat argumentat modul în care putea fi evitat accidentul de fiecare dintre părțile implicate.

Printr-o analiză riguroasă a probelor, prima instanță a concluzionat în concordanță cu materialul probator administrat în cauză asupra gradului de culpă al părților în producerea accidentului, în procent de câte 40% în sarcina inculpaților P. N. și B. F., în raport de prevederile legale referitoare la siguranța circulației deopotrivă de importante pe care le-au încălcat, aceștia având un grad egal de culpabilitate și în același timp mai ridicat decât al victimei a cărei conduită culpabilă prezentată anterior s-a înscris în lanțul cauzal ce a condus la producerea decesului.

În raport de cele menționate mai sus, C. reține că instanța de fond a stabilit în mod corect vinovăția inculpaților P. N. și B. F. în comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prev. și ped. de art. 178 alin.2 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal precum și culpa fiecăruia în producerea accidentului rutier, criticile promovate de apelanți sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Având în vedere situația de fapt relevată de probele administrate, evaluarea juridică este legală, fiind stabilită în concordanță cu conținutul constitutiv al normei de incriminare prevăzută de codul penal anterior reținut corect ca lege penală mai favorabilă.

Verificând hotărârea apelată sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului P. N., criticat de inculpat prin apelul declarat, C. apreciază că prima instanță a făcut o corectă individualizare, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate în vederea atingerii finalității acesteia.

Stabilind o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de textul sancționator, redus cu 1/3 conform dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, prima instanță a avut în vedere într-o măsură suficientă atât pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat inculpatul, circumstanțele personale ale inculpatului nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana sa, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia dintre criteriile arătate.

Cuantumul pedepsei aplicate pentru fapta comisă este corespunzător proporționat față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de împrejurările, modalitatea și mijloacele de săvârșire, de urmarea produsă, precum și de datele inculpatului, circumstanțele reale ce indică un pericol social sporit al faptei săvârșite fiind examinate în coroborare cu circumstanțele personale ale inculpatului.

P. urmare, C. nu poate reține critica inculpatului-apelant cu privire la greșita individualizare a pedepsei, prin ignorarea circumstanțelor personale deoarece instanța de fond prin pedeapsa aplicată a asigurat o proporție echitabilă între gradul de pericol social al faptei și profilul socio-moral al inculpatului.

Circumstanțele invocate de inculpat prin apelul promovat au fost avute în vedere de prima instanță și nu sunt de natură a diminua gravitatea faptei comise ori a învedera o periculozitate redusă a persoanei sale întrucât ele trebuie raportate la gradul de pericol social ridicat al infracțiunii comise, la maniera în care inculpatul a realizat activitatea infracțională - deși era conducător auto profesionist a manifestat lipsă de diligență în conducerea mijlocului de transport cu un tonaj ridicat pe drumurile publice și a încălcat obligațiile legale ce-i reveneau în virtutea acestei activități, producând pe fondul conduitei imprudente și a inculpatului B. F. accidentul rutier soldat cu moartea victimei B. M.-elemente care, în speță, conduc la concluzia că nu se justifică reducerea pedepsei sub limita stabilită.

În raport de cele menționate anterior, C. constată că prima instanță a realizat o adecvare corespunzătoare a pedepsei, aplicându-i inculpatului P. N. o pedeapsă cu închisoarea bine dozată și adaptată gravității faptei comise și circumstanțelor reale și personale în modalitatea de executare prev. de art. 81 Cod penal din 1969, ce va asigura realizarea scopului preventiv-educativ.

În soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță a reținut că în cauză s-au constituit părți civile:

-M. V.-concubinul victimei cu suma de 1 000 000 lei, daune morale și 50 000 lei, daune materiale

-M. V.- R. –fiul minor al victimei cu suma de 1 000 000 lei daune morale și o prestație periodică de 500 lei lunar, începând cu data producerii accidentului și până la vârsta de 18 ani, respectiv până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani

-M. R. - M. –fiul minor al victimei cu suma de 1 000 000 lei daune morale și o prestație periodică de 500 lei lunar, începând cu data producerii accidentului și până la vârsta de 18 ani, respectiv până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani.

-B. S., mama victimei cu suma de 2000 000 lei daune morale.

- B. A. E., A. C. M., B. C. și B. F. F., surorile, respectiv frații victimei cu suma de câte 500 000 lei, daune morale.

-S. C. de Urgență P.. Dr. N. O. cu suma de 4981,93 lei despăgubiri civile.

Sub aspectul daunelor materiale, C. constată că instanța de fond a efectuat o analiză pertinentă a mijloacelor de probă administrate și a expus argumentele ce au condus la stabilirea întinderii prejudiciului material cauzat părții civile M. V..

Cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat asigurătorul în favoarea părții civile M. V. a fost corect stabilit, avându-se în vedere înscrisurile depuse la dosar, dar și prezumțiile legate de obiceiurile privind ritualul înmormântării și pomenile ulterioare.

Este un fapt notoriu că decesul unei persoane implică o . cheltuieli, precum și pomenile ulterioare, iar, cuantumul acestora ce ține de bunurile necesare, precum și numărul participanților la eveniment, nu pot fi întotdeauna stabilite matematic, cu chitanțe sau alte documente de plată.

Contrar susținerilor asigurătorului de răspundere civilă, C. constată că în mod legal prima instanță s-a întemeiat în acordarea daunelor materiale pe prezumții, fiind fără echivoc că urmare accidentului rutier victima a fost înmormântată conform ritualului statornicit pentru asemenea împrejurări și au fost efectuate și pomenirile ulterioare, ținând cont de obiceiul locului, cuantumul daunelor materiale fiind stabilit corect de prima instanță ce a limitat pretențiile părții civile M. V. la un nivel rezonabil, cu luarea în considerare a procentului de culpă de 40% reținut în sarcina inculpatului P. N..

În ceea ce privește prestația periodică acordată părților civile minore M. V.-R. și M. R.-M., C. reține că în cazul copiilor minori rămași fără un părinte ca urmare a faptei ilicite comise de către inculpat, se poate acorda prestație periodică care să acopere întreținerea materială pe care o asigură părintele decedat, instanța trebuind să aibă în vedere veniturile acestui părinte și obligația legală de întreținere față de unul sau doi ori mai mult de trei copii.

Cum, în speță, nu s-a făcut dovada că la momentul accidentului, victima obținea venituri, C. constată ca pertinentă critica invocată de asigurător sub acest aspect, reținând că prima instanță trebuia să se raporteze doar la venitul minim net pe economie conform actelor normative aplicabile în materie, cu luarea în considerare a culpei de 40% reținută în sarcina inculpatului.

Raportarea prestației periodice la nevoile reale, precum și la veniturile celuilalt părinte nu poate fi făcută întrucât nu corespunde prejudiciului material real și efectiv produs părților civile.

În aceste condiții, instanța de apel va proceda la recalcularea prestațiilor periodice cuvenite celor doi minori, având în vedere venitul minim net pe economie în valoare de 724 lei, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1091 din 10 decembrie 2014, cu aplicarea cotei de ¼ din acest venit, în raport de numărul membrilor familiei, nefiind incidente dispozițiile care reglementează regimul pensiei de întreținere, dar și a procentului de culpă de 40% stabilit în sarcina inculpatului P. N..

În privința daunelor morale solicitate de părțile civile, prima instanță a reținut că părțile civile au suferit un prejudiciu de natură psihică ce poate fi acoperit printr-o sumă de bani, cu titlu de daune morale, motiv pentru care prima instanță a apreciat că suma de_ lei pentru partea civilă M. V., concubinul victimei, suma de 400 000 lei pentru fiecare dintre copiii victimei M. V. R. și M. R. M., suma de_ lei pentru partea civilă B. M., mama victimei și suma de 75 000 lei pentru fiecare dintre frații și surorile victimei, la care s-a aplicat reducerea de 40% corespunzătoare culpei inculpatului acoperă și sunt îndestulătoare, raportat la prejudiciul de natură psihică produs prin accidentul rutier.

P. apelurile promovate, apelanții au invocat greșita stabilire a cuantumului despăgubirilor morale acordate de prima instanță considerând că se impune o reevaluare a întinderii daunelor morale în sensul majorării lor, conform solicitării părților civile, respectiv al diminuării lor, astfel cum au susținut asigurătorul și inculpatul P. N...

La aprecierea cuantumului daunelor morale, C. va avea în vedere suferințele fizice și morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate, prin fapta săvârșită de inculpat, precum și toate consecințele acesteia așa cum rezultă din probele dosarului.

Pe baza materialului probator administrat în cauză, C. va judeca în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor concrete ale cauzei, în funcție de care va verifica dacă întinderea reparației pentru prejudiciul suferit este rezonabilă.

De asemenea, se va avea în vedere necesitatea ca sumele de bani ce se acordă părților civile să aibă efecte compensatorii pentru acestea, să nu constituie amenzi excesive și sursă de îmbogățire fără just temei, dar, nici să nu fie derizorii.

În afara suferinței de necontestat produsă părților civile prin decesul victimei (concubină, mamă, fiică, soră), C. va avea în vedere și prejudiciul concret suferit de fiecare parte civilă, precum și culpa concurentă a inculpatului P. N. în producerea decesului, de 40%.

Astfel, în cazul mamei victimei – B. S., dar și în cazul concubinului victimei M. V., față de prejudiciul efectiv produs constând în lipsa suportului afectiv și moral al fiicei, respectiv concubinei decedate, dar și în afectarea iremediabilă a climatului familial armonios, C. apreciază că suma de 50.000 lei pentru mama victimei și de 100 000 lei pentru concubinul victimei este justă și echitabilă, drept pentru care va dispune reducerea daunelor la cuantumul menționat, cunatum rezultat ca urmare a aplicării procentului de culpă de 40% reținut în sarcina inculpatului, la suma de 250.000 lei pentru partea civilă M. V. și de 125.000 lei pentru partea civilă B. S..

Referitor la părțile civile B. A.- E., B. C., A. C. M. și B. F. F., frați și surori( majori) ai victimei, C., având în vedere legătura familială dintre victimă și părțile civile și împrejurarea că prin evoluția lor firească viitoare nu vor resimți lipsa surorii în aceeași măsură ca și mama, copiii și concubinul victimei, necesitatea acestei diferențe de tratament fiind recunoscută și de către părțile civile ce și-au formulat pretențiile în mod diferit, apreciază că suma de câte 50.000 lei, ce va fi diminuată conform gradului de culpă de 40%, în final rezultând o sumă de câte 20.000 lei, este justă și echitabilă pentru a acoperi prejudiciul moral cauzat prin pierderea intempestivă a surorii.

În raport de intensitatea suferințelor cauzate prin dispariția persoanei dragi- mama, de modalitatea concretă în care a fost afectată viața părților civile minore în urma decesului mamei, C. apreciază că în cazul celor doi copii minori, față de prejudiciul efectiv suferit, sumele acordate de prima instanță sunt rezonabile și proporționale cu suferința produsă, realizând o despăgubire justă și echitabilă a părților civile, astfel că nu se impune o modificare a întinderii daunelor morale acordate acestora .

În ce privește solicitarea părților civile vizând acordarea la sumele stabilite cu titlu de despăgubiri a dobânzii legale, se constată a fi întemeiată.

Potrivit art. 37 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciu produse prin accidente de autovehicule în cazul neexecutării de către asigurator a obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească la suma de despăgubire cuvenită care se plătește de acesta, se aplică o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Sancțiunea penalizării stabilită prin aceste dispoziții legale nu exclude aplicarea dobânzii legale pe care asiguratorul o datorează, iar, penalitățile se aplică suplimentar pentru neexecutarea obligației stabilite în sarcina asiguratorului pentru o hotărâre judecătorească după primirea hotărârii judecătorești.

În cazul răspunderii civile delictuale debitorul obligației este de drept în întârziere așa încât dobânda legală curge de la data producerii faptei prejudiciabile –accidentul, având în vedere și principiul reparării integrale a prejudiciului-prejudiciul efectiv+ beneficiul nerealizat- aplicabil în materia răspunderii civile delictuale.

Așa fiind, la sumele stabilite cu titlu de despăgubiri civile, se va adăuga dobânda legală – conform dispozițiilor art. 1 alin. 39 raportat la art. 3 alin. 1,2 și 4 din O.G nr. 13/2011, începând cu data producerii accidentului și până la achitarea integrală a sumelor.

În același timp, C. constată că este legală și actualizarea sumelor acordate cu rata inflației, astfel cum au solicitat părțile civile –apelante.

Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune iar, a doua valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății este admisibil cumulul acestora.

P. acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței până la plata efectivă a sumei datorate.

Așadar, acordarea dobânzii legale alături de actualizarea cu indicele inflației nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil anterior, respectiv art. 1531 din Noul Cod civil.

Examinând hotărârea apelată și sub aspectul modului de soluționare a acțiunii civile promovate de unitatea spitalicească-criticat de asigurător prin apelul promovat, C. constată ca nefondată critica invocată.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.136/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.304/2007, asigurarea de răspundere civilă auto este un contract forțat, prin care asigurătorul se obligă ca, în schimbul primelor de asigurare ce le încasează, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații ar trebui să răspundă față de terțe persoane păgubite prin accidente produse de vehicule, asupra bunurilor, integrității corporale sau vieții unor terțe persoane.

P. acoperirea prejudiciului suferit de terțul victimă a accidentului de circulație, asigurătorul nu face o plată pentru făptuitor și nici alături de acesta, ci își îndeplinește obligația proprie, asumată prin contractul de asigurare, el suportând în mod efectiv și definitiv întregul prejudiciu cauzat din culpa asiguratului. Aceste dispoziții legale, menite să asigure posibilitatea desdăunării victimelor accidentelor de circulație, au impus obligativitatea încheierii și menținerii valabilității contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice și juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.

Prevederile Legii 136/1995 stabilesc expres că asigurătorii răspund pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente fără a face nici o distincție între calitatea de persoană fizică/juridică a persoanei vătămate și fără a limita în vreun fel categoriile de prejudicii pentru care este instituită răspunderea asigurătorului.

În asigurarea de răspundere civilă, asiguratorul se obliga sa plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii fata de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

Deci persoana ocrotită prin instituirea obligației de asigurare de răspundere auto este terța persoana prejudiciată prin faptul cauzator de prejudicii și nu autorul acestuia.

Or, câtă vreme cheltuielile de spitalizare acordate de unități spitalicești pentru îngrijirea medicală a victimelor acestor accidente sunt tot consecința accidentului cauzat prin intermediul autovehiculului asigurat, rezultă neîndoielnic că inclusiv acești terți, unitățile spitalicești, sunt incluse în categoria celor prejudiciați prin accident și pentru care trebuie să primeze interesul superior de ocrotire față de o eventuală insolvabilitate a celui direct răspunzător de prejudiciu.

Sub aspectul cheltuielilor judiciare determinate de consilierea psihologică, solicitate de părțile civile M. V., M. V. R. și M. R. M., C. constată că acestea au fost solicitate direct în apel, nefiind permisă extinderea pretențiilor în calea de atac, iar, în ce privește cheltuielile judiciare din apel solicitate, în lipsa unui suport probator care să dovedească efectuarea acestei categorii de cheltuieli nu poate fi primită solicitarea făcută.

Pentru considerentele arătate, C., în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelurile declarate de părțile civile M. V., M. V. R. și M. R. M. prin reprezentant legal M. V., B. S., B. A.- E., B. C., A. C. M. și B. F. F., de asigurătorul . V. I. G. SA și de inculpatul P. N., împotriva sentinței penale nr. 1983 NCPP din 3.07.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, ce va fi desființată în parte, în latură civilă .

Ulterior rejudecării cauzei, se va reduce cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat asigurătorul . V. I. G. SA către părțile civile după cum urmează:

-de la 130 000 lei la 100 000 lei pentru partea civilă M. V.;

-de la 80 000 lei la 50 000 lei pentru partea civilă B. S.;

--de la câte 30 000 lei la câte 20 000 lei pentru părțile civile B. A.- E., B. C., B. F. F. și A. C. M. .

Se va reduce cuantumul prestației periodice la plata căreia a fost obligat asigurătorul . V. I. G. SA în favoarea părților civile minore, M. V. R. și M. R. M. de la câte 150 lei, lunar, la câte 72,4 lei, lunar.

Va fi obligat asigurătorul să plătească părților civile și dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale, începând cu data de 12.04.2012 și până la achitarea integrală a sumelor, sumele cuvenite părților civile urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflație la momentul executării obligației de plată.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Vor fi respinse cererile părților civile privind acordarea cheltuielilor judiciare efectuate în apel.

Potrivit art. 275 alin.2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate în apelurile de față, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul –intimat B. C. F., vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de părțile civile M. V., M. V. R. și M. R. M. prin reprezentant legal M. V., B. S., B. A.- E., B. C., A. C. M. și B. F. F., de asigurătorul . V. I. G. SA și de inculpatul P. N., împotriva sentinței penale nr. 1983 NCPP din 3.07.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o desființează în parte, în latură civilă .

Rejudecând cauza:

Reduce cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat asigurătorul . V. I. G. SA către părțile civile după cum urmează:

-de la 130 000 lei la 100 000 lei pentru partea civilă M. V.;

-de la 80 000 lei la 50 000 lei pentru partea civilă B. S.;

--de la câte 30 000 lei la câte 20 000 lei pentru părțile civile B. A.- E., B. C., B. F. F. și A. C. M. .

Reduce cuantumul prestației periodice la plata căreia a fost obligat asigurătorul . V. I. G. SA în favoarea părților civile minore, M. V. R. și M. R. M. de la câte 150 lei, lunar, la câte 72,4 lei, lunar.

Obligă asigurătorul să plătească părților civile și dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale, începând cu data de 12.04.2012 și până la achitarea integrală a sumelor, sumele cuvenite părților civile urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflație la momentul executării obligației de plată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Respinge cererile părților civile privind acordarea cheltuielilor judiciare efectuate în apel.

Cheltuielile judiciare efectuate în apelurile de față, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul –intimat B. C. F., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 martie 2015.

Președinte,Judecător,

D. DumitrescuGeta S.

Grefier,

G. A.

Red. D.D.

Tehnored. A.G.

2 ex. la 21.04.2015

Judecătoria Iași: judecător S. M. G.

← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 22/2015....		Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... →

Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 263/2015. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 263/2015. Curtea de Apel IAŞI