Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Hotărâre din 18-12-2014, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 838/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 838/2014
Ședința publică de la 18 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. E. C.
Judecător A. G. O. M.
Grefier E. A.
Pe rol fiind pronunțarea apelului declarat de inculpatul H. F., împotriva sentinței penale nr. 130 din 04.06.2014 pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, având ca obiect vătămarea corporală (art. 181 C.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 18 noiembrie 2014, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a doamnei procuror L. D. E. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate inculpatului prin apărător să depună la dosar acte în circumstanțiere și concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru, 3 decembrie 2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru, 10 decembrie 2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 18 decembrie 2014.
C.,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 130 din 04.06.2014, Judecătoria P. a hotărît:
Condamnă pe inculpatul H. F., fiul lui P. și Vasilia, născut la data de 28.03.1988 în P., studii 5 clase, agricultor, cu antecedente penale care nu atrag stare de recidivă, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 C.p. 1969 – comisă la data de 06.12.2009 cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p.
În baza art. 12 din legea 187/2012 rap. la art. 71 alin. 1 C.p., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.p.
Constată că infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 113/2009 a Judecătoriei P., definitivă prin decizia nr. 317/2010 a Curții de A. Iași, infracțiune comisă în perioada minoratului.
În baza art. 21 alin. 1 din Legea 187/2012 înlocuiește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 113/2009 a Judecătoriei P., definitivă prin decizia nr. 317/2010 a Curții de A. Iași cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an pe care, în baza art. 21 alin. 4 din Legea 187/2012 o constată executată parțial în perioada 13.07.2010 la 08.02.2011, rămânând de executat 154 de zile.
În baza art. 34 rap. la art. 33 C.p., contopește pedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 3 luni închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.p.
În baza art. 36 alin. 3 C.p. 1969 deduce din pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare durata executată în perioada 13.07.2010 la 08.02.2011.
În baza art. 274 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum total de 800 lei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei rămâne în sarcina statului.
Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare suportate de partea civilă în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu apărător.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată C. V. A. și obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale.
Admite acțiunea civilă formulată de S. C. Județean de Urgențe Sf. S. Iași și obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 2443,30 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile C. V. în perioada 07.12._09, sumă la care se va adăuga dobânda de referință a BNR de la data de 14.12.2009 la data achitării efective.
Admite acțiunea civilă formulată de S. de Ambulanță Județean Iași și obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 840 lei reprezentând despăgubiri materiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în seara zilei de 6.12.2009 persoana vătămată C. V. A. împreună cu martorii I. C. D., M. V. și M. L. s-au deplasat la o discotecă organizată în satul Crivești din . aparținând .>
La un moment dat, în timp ce vătămatul dansa, a venit la el inculpatul care, fără a-i spune ceva, l-a lovit cu pumnii în zona feței, atât în partea stângă, cât și în partea dreaptă. Vătămatul a căzut, trăgându-l după el și pe inculpat, care îl prinsese de gulerul hainei, însă, a reușit să se ridice la scurt timp și să fugă din local. Martorul M. Marinei l-a transportat cu o mașină până la ieșirea din satul Crivești, iar de aici s-a deplasat pe jos la locuința sa.
A doua zi victima a fost transportată cu o ambulanță la S. C. de Urgențe „Sf. S." din Iași - Clinica OMF, unde a și rămas internată în perioada 7-14.12.2009.
După externare, la 14.12.2009, persoana vătămată a fost examinată și de către un medic legist, stabilindu-se că i-a fost cauzată o fractură dublă de mandibulă, leziune ce a necesitat pentru vindecare 45-50 de zile de îngrijiri medicale, dar care nu a fost de natură să-i pună viața în primejdie ( după cum s-a comunicat ulterior prin adresa nr.833/14.05.2010).
Inculpatul nu a recunoscut fapta în cursul urmăririi penale, declarând că nici nu s-a aflat la acea discotecă în seara zilei de 6.12.2009, ci la domiciliu împreună cu soția sa.
Soția inculpatului, H. L.-I., a înțeles să uzeze de prevederile art. 80 C.p.p., respectiv nu a dorit să dea declarație în cauză. Un alt martor propus de către inculpat în apărare, G. V. I., a declarat că nu știe nimic despre incidentul dintre părți.
Martorii oculari I. C. D., M. V. și B. I. au confirmat însă săvârșirea faptei de către inculpat.
Persoana vătămată a declarat că motivul pentru care inculpatul l-a lovit a fost probabil acela că ar fi aflat că el este fiul lui C. M., pe care inculpatul îl agresase în anul 2004, fiind condamnat între timp la pedeapsa închisorii.
Prin sentința penală nr. 113/30.03.2009 a Judecătoriei P., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de vătămare corporală gravă asupra tatălui părții vătămate ( pedeapsă ce i-a fost ulterior majorată la 1 an închisoare și pe care a și executat-o în regim de detenție), acesta putând constitui motivul pentru care a agresat-o.
Existența leziunilor și gravitatea acestora rezultă din certificatul medico-legal nr. 833/14.05.2010 emis de IML Iași.
Prima instanță a reținut că fapta inculpatului care la data de 6.12.2009 a lovit în mod repetat cu pumnul în zona feței persoana vătămată, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45-50 de zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 C.p. 1969.
Infracțiunea de vătămare corporală reținută în sarcina inculpatului este incriminată și în Legea nr. 286/2009 privind codul penale la art. 193 alin. 2 cu denumirea marginală de lovire sau alte violențe fiind sancționată cu o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani sau amendă.
Raportat strict la pedeapsa aplicabilă, noua lege apare ca fiind mai favorabilă deoarece prevede și pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii.
Aplicarea legii penale mai favorabile trebuie însă făcută în acord cu decizia Curții Constituționale a României nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014 prin care s-a statuat că numai interpretarea prevederilor art.5 din Codul penal în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituționalitate.
Pentru a stabili legea penală mai favorabilă inculpatului H., prima instanță a avut în vedere situația concretă a acestuia, respectiv nu doar infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze, ci și antecedența penală reținută în fișa de cazier, aplicând legea penală mai favorabile în ansamblu.
Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului, instanța a reținut că acesta a suferit o condamnare în timpul minorității, respectiv i s-a aplicat de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 113/2009, modificată prin decizia penală a Tribunalului Iași nr. 439/2009 și definitivă prin decizia penală nr. 317/2010 a curții de A. Iași.
Față de momentul comiterii faptei ce formează obiectul prezentei cauze - 6.12.2009 și data rămânerii definitive a sentinței sus-menționate, prima instanță a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile privind concursul de infracțiuni.
Cu privire la această instituție, legea penală mai favorabilă este în mod evident legea veche în care regimul sancționator prevedea aplicarea unui spor de pedeapsă facultativ (art. 34 lit. b C.p. 1969) iar nu obligatoriu cum este reglementat în actuala lege penală (art. 39 alin. 1 lit. b C.p.).
Apreciind, față de gravitatea concretă a faptei deduse judecății și de persoana inculpatului cu referire la antecedența sa penală, că aplicarea pedepsei amenzii ar fi nejustificat de blândă, având în vedere și dispozițiile mai favorabile din codul penal anterior ce reglementează regimul sancționator al concursului de infracțiuni, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea în vigoare la data comiterii faptei, respectiv codul penal din 1969.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează să fie aplicate inculpatei, instanța a avut in vedere și criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C.p., scopul pedepsei prevăzut în art. 52 C.p. și necesitatea realizării prevenției generale și speciale.
La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere perseverența infracțională a inculpatului care a comis prezenta faptă pe parcursul cercetării judecătorești cu privire la o altă infracțiune comisă în dauna tatălui părții civile din prezenta cauză.
Față de aceste considerente, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 C.p. 1969 – comisă la data de 06.12.2009 cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p.
Potrivit art. 71 C.p. „condamnarea la pedeapsa .... închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute in art. 64 lit. a-c ...”. În aplicarea acestui articol instanța a avut in vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și dispozițiile art. 53 alin. 2 din Constituția României potrivit cărora restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. Totodată, instanța a reținut și considerentele hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului dată în cauza Hirst împotriva Marii Britanii în care s-a reținut că interzicerea ope legis a drepturilor electorale ale unei persoane condamnate la pedeapsa închisorii reprezintă o încălcare a art. 3 din Protocolul 1 al Convenției.
Pedeapsa principală aplicată inculpatului de 1 an și 3 închisoare, îl face pe acesta incompatibil cu exercitarea drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat (prevăzute la art. 64 lit. a teza a II a și b C.p.) întrucât exercitarea acestor drepturi presupune o ținută morala ireproșabilă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 71 alin. 1 C.p. a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza II și b C.p.
Potrivit art. 21 alin. 1 din Legea 187/2012 în cazul în care, printr-o condamnare anterioară unui inculpat minor la data comiterii faptei i s-a aplicat pedeapsa închisorii instanța va înlocui pedeapsa aplicată cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție.
Prin sentința penală nr. 113/2009, inculpatul H. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă în perioada minoratului.
În temeiul art. 21 alin. 1 din Legea 187/2012, instanța a înlocuit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 113/2009 a Judecătoriei P., definitivă prin decizia nr. 317/2010 a Curții de A. Iași cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an pe care, în baza art. 21 alin. 4 din Legea 187/2012 a constatat-o executată parțial în perioada 13.07.2010 la 08.02.2011, rămânând de executat 154 de zile.
În baza art. 34 rap. la art. 33 C.p., instanța a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 3 luni închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.p.
În baza art. 36 alin. 3 C.p. 1969 s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare durata executată în perioada 13.07.2010 la 08.02.2011.
În ceea ce privește regimul de executare al a pedepsei aplicate, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea efectivă. S-a avut în vedere în acest sens ca relevantă împrejurarea că inculpatul a comis fapta ce formează obiectul prezentei cauze pe parcursul cercetării judecătorești din condamnarea anterioară, dovedind astfel perseverență infracțională, dar și o atitudine de sfidare a legii. Legătura de rudenie dinte cele două victime, în lipsa unui alt motiv pentru agresarea persoanei vătămate C. nu poate constitui doar o coincidență nefericită.
Având în vedere considerentele ce preced privind existența faptei și vinovăția inculpatului, prima instanță a admis acțiunea civilă formulată de S. C. Județean de Urgențe Sf. S. Iași și a obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 2443,30 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile C. V. în perioada 07.12._09, sumă la care se adaugă dobânda de referință a BNR de la data de 14.12.2009 la data achitării efective, precum și acțiunea civilă formulată de S. de Ambulanță Județean Iași și a obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 840 lei reprezentând despăgubiri materiale.
Cu privire la acțiunea civilă promovată de partea civilă C., instanța a reținut că deși aceasta a solicitat și obligarea inculpatului la plata unor daune materiale constând în contravaloarea unui lanț de aur pierdut în urma agresiunii, contravaloarea unui implant dentar, câștigul nerealizat și cheltuieli de tratament, nu s-au administrat însă probe care să dovedească existența acestui prejudiciu.
În ceea ce privește daunele morale solicitate în cuantum de 15.000 lei prima instanță a reținut că având în vedere specificul daunelor morale, nu se poate apela la mijloace de probă materiale pentru determinarea criteriilor de stabilire a acestora, instanței revenindu-i sarcina, în raport de ansamblu circumstanțelor de fapt, de a stabili o sumă globală care să compenseze partea civilă pentru consecințele suferite în urma acțiunii ilicite a inculpatului, fără ca acestea să poată fi considerate un pretium doloris (preț al durerii) și nici o sursă de îmbogățire fără justă cauză.
Prima instanță a apreciat că acordarea unor astfel de despăgubiri este justificată de suferința părții civile care a suferite leziuni importante la nivelul mandibulei.
Este cunoscut că în perioada de vindecare a unor astfel de leziuni, alimentația este deficitară ca urmare a imobilizării mandibulei în scopul blocării focarului de fractură. Este imposibilă deci masticația, regimul alimentar fiind limitat la lichide și semilichide. Este deci evident că persoanei vătămate C. i-au fost cauzate suferințe fizice, dar și psihice mari și se impune repararea acestora. Suma pretinsă este însă disproporționată cu prejudiciul emoțional cauzat, instanța urmând a admite în parte acțiunea civilă și va obliga inculpatul să achite părții civile suma de 10.000 lei reprezentând daune morale.
Împotriva sentinței indicate mai sus a declarat apel inculpatul H. F., solicitând reducerea pedepsei sub minimul special în considerarea faptului că a recunoscut fapta așa cum a fost reținută prin rechizitoriu, are un comportament bun în societate, are în întreținere doi copii minori, iar antecedentele penale săvârșite în minoritate nu constituie stare de recidivă. Pentru aceleași motive a solicitat și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
C., verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie invocate de inculpat, precum și din oficiu cu privire la celelalte chestiuni de fapt și de drept deduse judecății, constată următoarele:
Prima instanță, în baza unei cercetări judecătorești complete și propriului examen al tuturor probelor administrate în cauză în timpul urmăririi penale, a stabilit corect o situație de fapt ce a fost recunoscută de inculpat și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
Având în vedere situația de fapt relevată de probele administrate, prima instanță a stabilit corect că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1968.
Prima instanță a dat eficiență principiului aplicării legii penale mai favorabile conform art. 5 Cod penal și a reținut corect că sub aspectul tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni au intervenit modificări de natură a atrage aplicarea legii vechi ca lege mai favorabilă.
Verificând hotărârea apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului, criticat de acesta prin apelul promovat, C. constată următoarele:
În operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța analizează complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății, elementele subiective și obiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, personalitatea făptuitorului și necesitățile procesului de reeducare și resocializare.
Fiind antrenată răspunderea penală a inculpatului, prima instanță a dat eficiență corespunzătoare tuturor împrejurărilor care să conducă la realizarea unei juste individualizări a pedepsei aplicate, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.
În conformitate cu criteriile generale de individualizare, în contextul împrejurărilor concrete în care a fost comisă fapta și al circumstanțelor legate de persoana inculpatului, prima instanță a apreciat în mod just că aplicarea unei pedepse privative de libertate în cuantum orientat spre mediu, înfăptuiește în concret atribuțiile sancțiunii penale ca mijloc de reeducare, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și de reinserție socială a inculpatului, dar și o măsură de constrângere corespunzătoare valorilor sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii.
La cuantificarea pedepsei instanța de fond a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, dar și de elementele ce caracterizează persoana inculpatului care are în antecedență o condamnare pentru o infracțiune săvârșită împotriva tatălui victimei din cauza de față, dar și atitudinea procesuală nesinceră adoptată în cursul urmăririi penale.
Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la stabilirea tratamentului sancționator aplicat inculpatului, pe care C. îl apreciază ca răspunzând cerințelor legale, fiind o replică socială adecvată pericolului social concret al faptei și periculozității inculpatului și în măsură să asigure realizarea scopurilor educative și de exemplaritate a pedepsei, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Punând în balanță gradul de pericol social al faptei comise și datele privitoare la persoana inculpatului, anterior expuse, C. apreciază că acestea justifică o reacție severă, astfel că executarea în regim de detenție a pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare reprezintă o măsură adecvată tuturor nevoilor de realizarea a scopurilor legii penale.
În raport de cele menționate anterior, nu poate fi reținută critica formulată de inculpatul în sensul reindividualizării pedepsei, deoarece prima instanță a dat eficiență tuturor împrejurărilor relevante ale cauzei a căror incidență în cauză a fost reținută întemeiat.
C. consideră că, în raport de gradul de pericol social al activității infracționale analizate, rezultat din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia, este justificată menținerea pedepsei aplicate de prima instanță.
În ceea ce privește modalitatea de executare, C. consideră că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 86 ind. 1 Cod penal din 1968 nu atinge finalitatea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, având în vedere gravitatea faptei comise și circumstanțele reale concrete în care a fost săvârșită, intervalul mic de timp dintre cele două fapte de violență, ce relevă o perseverență infracțională a inculpatului, fiind astfel necesară executarea pedepsei în regim de detenție.
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea faptei abia în cursul judecății nu impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind nesemnificativă în contextul activității infracționale și a conduitei inculpatului după săvârșirea primei infracțiuni asupra tatălui victimei din prezenta cauză.
Pentru considerentele arătate mai sus, motivele de apel invocate fiind neîntemeiate, C., în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarate de inculpatul V. C..
Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul H. F. împotriva sentinței penale nr. 130/04.06.2014 pronunțate de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Obligă pe inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2014.
Președinte, Judecător,
I. E. CiobanuAncuța G.
O. M.
Grefier,
E. A.
Red./Tehnored. OMAG/2 Ex.
Judecătoria P.-A. N. C.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 837/2014. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Hotărâre din... → |
|---|
