Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 230/2014. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 230/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 230/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ NR. 230/2014

Ședința publică de la 01 Iulie 2014

Completul compus din:

Președinte: I. E. C.

Grefier: L. A.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Iași

– a fost reprezentat prin procuror: P. E.

S-a luat în examinare contestația declarată de contestatorul condamnat S. A., fiul lui V. și M., ns. la data de 18.08.1969 în ., CNP_, deținut actualmente în P. V., împotriva sentinței penale nr. 275 din 07.05.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul condamnat S. A., personal, în stare de deținere, asistat de avocat N. L., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și prezența condamnatului, precum și faptul că Baroul Iași a înaintat la dosarul cauzei delegația apărătorului desemnat din oficiu.

Instanța procedează la identificarea contestatorului condamnat care, interpelat, învederează instanței că înțelege să își retragă contestația formulată.

Instanța procedează la luarea unei declarații în acest sens contestatorului-condamnat, depoziția acestuia fiind consemnată și, după citire și semnare și de către apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta, atașată la dosarul cauzei.

Avocat N. L., pentru condamnatul contestator, având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de manifestarea de voință a condamnatului.

Contestatorul condamnat S. A., în ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea contestației.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

C. de A.,

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 275 din 07.05.2014 pronunțată de Tribunalul V. s-a dispus:

„În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală raportat la art. 595 Noul Cod de procedură penală,având în vedere și prevederile art. 4 și 6) din Noul Cod penal, respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de către condamnatul S. A., fiul lui V. și M., ns. la data de 18.08.1969 în ., CNP_, deținut actualmente în P. V., condamnat la pedeapsa de 11(unsprezece) ani închisoare și 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64al.1 lit.a teza a-II-a, și lit.b) Cod penal, prin sentința penală nr. 177/D/2010, pronunțată la data de 21.05.2010 de către Tribunalul Bacău, menținută prin decizia nr. 78 din 6.07.2010 a Curții de A. Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 19.07.2010, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174-175al.1lit.c), cu aplic.art. 74al.1lit.c și art. 76al.1lit.a și art. 76al.2) Codul penal din 1969.

Conform art. 272 alin. 1 Noul Cod de procedură penală și art. 275 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, obligă contestatorul S. A. la plata către stat a sumei de 70 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat .

Cu drept de a formula contestație la C. de A. Iași, în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2014.”

În motivarea soluției dispusă prin hotărârea judecătorească sus menționată, s-a reținut:

„Prin cererea înregistrată sub numărul_ condamnatul S. A. a solicitat aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa de 11(unsprezece) ani închisoare și 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a teza a - II - a, și lit. b) Cod penal, prin sentința penală nr. 177/D/2010, pronunțată la data de 21.05.2010 de către Tribunalul Bacău, menținută prin decizia nr. 78 din 6.07.2010 a Curții de A. Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 19.07.2010, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174-175al.1lit.c), cu aplic. art. 74al.1lit.c și art. 76al.1lit.a și art. 76al.2) Codul penal din 1969..

Au fost atașate la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: fișa de cazier judiciar, sentința penală nr. 177/D, pronunțată la data de 21.05.2010 de către Tribunalul Bacău.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține că prin sentința penală nr. 177/D, pronunțată la data de 21.05.2010 de către Tribunalul Bacău, inculpatul S. A. a fost condamnat la pedeapsa de 11(unsprezece) ani închisoare și 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64al.1 lit. a teza a – II - a, și lit. b) Cod penal., după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174-175al.1lit.c), cu aplic. art. 74 al.1 lit. c și art. 76al.1lit.a și art. 76al.2) Codul penal din 1969.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut faptul că în seara zilei de 23.11.2009 pe fondul consumului de alcool a lovit-o pe soția sa, S. M. cu un băț, cu palmele și picioarele în zona capului și toracelui, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul victimei.

Analizând legea penală mai favorabilă în abstract, dar și în concret, se constată că:

I. Dispoziții legale incidente

Art. 6 alin. 1 din Noul Cod penal, stabilește că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Art. 6 alin. 5 din Noul Cod penal, prevede că atunci când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.

II.II. a. Pedeapsa prevăzută de Codul penal din 1969 cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului S. A..

Pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174-175lit.c) Cod penal se prevedea pedeapsa închisorii de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.

II. b. Pedeapsa prevăzută de Noul Cod penal cu privire la infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului S. A..

Pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188al.1 rap. la art.199 Noul Cod penal, texte de lege care actualmente incriminează infracțiunea comisă de condamnatul S. A., se prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani și interzicerea unor drepturi..

III. III a. Reglementarea pedepselor complementare și accesorii în Codul penal din 1969

Conform art. 64 din Codul penal din 1969, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

a)dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

b)dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

c)dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;

d) drepturile părintești;

e) dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunța decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.

Potrivit art. 65 din Codul penal din 1969, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Condiția arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.

Conform art. 53 alin. 2 lit. a) din Codul penal de la 1969, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi avea o durată cuprinsă între 1 an – 10 ani.

Conform art. 71 din Codul penal din 1969, pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64.

III. b. Reglementarea pedepselor complementare și accesorii în Noul Cod penal

Potrivit art. 66 alin. 1 din Noul Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:

a)dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;

d)dreptul de a alege;

e) drepturile părintești;

f) dreptul de a fi tutore sau curator;

g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;

h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme;

i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;

j) dreptul de a părăsi teritoriul României;

k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță;

m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;

n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea;

o)dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată.

(2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, instanța dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b).

(3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b) se dispune cumulativ.

(4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viața persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată.

(5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) și lit. o), instanța individualizează în concret conținutul acestei pedepse, ținând seama de împrejurările cauzei.

Potrivit art. 67 din Noul Cod Penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită.

Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, conform art. 65 din Noul Cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) - n) a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

Tribunalul constată, astfel, că raportat la durata pentru care poate fi aplicată o pedeapsă complementară, legea penală nouă este mai favorabilă, prevăzând o durată maximă de 5 (cinci) ani a pedepsei complementare, spre deosebire de 10(zece) ani potrivit Codului penal din 1969.

Analizând în concret pedeapsa aplicată condamnatului S. A. prin sentința penală nr. 177/D/2010, pronunțată la data de 21.05.2010 de către Tribunalul Bacău, menținută prin decizia nr. 78 din 6.07.2010 a Curții de A. Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 19.07.2010, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 al.1lit.c), cu aplic. art. 74 al. 1 lit. c și art. 76 al. 1 lit. a și art. 76 al.2) Codul penal din 1969, tribunalul reține faptul că aceasta nu este mai mare de decât maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, nici sub aspectul pedepsei principale, nici sub aspectul pedepsei complementare, drept pentru care nu se impune modificarea acestora.

Față de considerentele anterior expuse, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală raportat la art. 595 Noul Cod de procedură penală,având în vedere și prevederile art. 4 și 6) din Noul Cod penal, va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de către condamnatul S. A., fiul lui V. și M., ns. la data de 18.08.1969 în ., CNP_, deținut actualmente în P. V., condamnat la pedeapsa de 11(unsprezece) ani închisoare și 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64al.1 lit. a teza a - II-a, și lit. b) Cod penal, prin sentința penală nr. 177/D/2010, pronunțată la data de 21.05.2010 de către Tribunalul Bacău, menținută prin decizia nr. 78 din 6.07.2010 a Curții de A. Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 19.07.2010, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174-175al.1lit.c), cu aplic. art. 74al.1lit.c și art. 76al.1lit.a și art. 76al.2) Codul penal din 1969.

Conform art. 272 alin. 1 Noul Cod de procedură penală și art. 275 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, va obliga contestatorul S. A. la plata către stat a sumei de 70 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.”

Nemulțumit de soluția dispusă prin sentința penală nr. 275 din 07.05.2014 pronunțată de Tribunalul V., condamnatul S. A., în termen legal, a formulat contestație împotriva respectivei hotărâri judecătorești.

Dosarul cauzei a fost înaintat la C. de A. Iași pentru competenta soluționare a căii de atac a contestației promovată de condamnatul S. A..

La primul termen de judecată stabilit la C. de A. Iași, la data de 01.07.2014, prezent în fața judecătorului, în condițiile în care a fost asistat de un avocat desemnat din oficiu, contestatorul condamnat S. A. a precizat că înțelege să-și retragă contestația formulata împotriva sentinței penale 275 din 07.05.2014 pronunțată de Tribunalul V.. În acest sens, instanța a procedat la luarea unei declarații scrise, contestatorului condamnat.

Față de manifestarea de voință exprimată de contestatorul condamnat S. A., reținând faptul că prezenta contestație reprezintă o cale de atac asupra căreia titularul cererii are un drept de dispoziție, având astfel posibilitatea de a-și retrage cererea, instanța urmează să ia act de declarația acestuia în sensul retragerii contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 275 din 07.05.2014 pronunțată de Tribunalul V..

Văzând și dispozițiile art. 272 și art. 275 alin.2 Cod procedură penală care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru aceste motive

În numele legii,

Decide:

Ia act de declarația contestatorului condamnat S. A., fiul lui V. și M., ns. la data de 18.08.1969 în ., CNP_, deținut actualmente în P. V., de retragere a contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 275 din 07.05.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedura penală, suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedura penală, obligă pe contestatorul condamnat S. A. să plătească satului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Definitiva.

Pronunțată în ședință publica, astăzi, 01.07. 2014.

Președinte,

I. E. C.

Grefier,

L. A.

Red. / tehnored. CIE

5 exemplare/ 02.07.2014

Tribunalul V.

Judecător: H. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 230/2014. Curtea de Apel IAŞI