Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Sentința nr. 335/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 335/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 578/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 578/2014
Ședința publică de la 13 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Judecător G. S.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea apelului penal formulat de către inculpatul S. D. împotriva sentinței penale nr.335/31.01.2014 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect vătămarea corporală gravă (art. 182).
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 13.10.2014, când:
INSTANȚA
Asupra apelului penal de față constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.335 din 31 ianuarie 2014, Judecătoria Iași a în temeiul dispozițiilor art. 345 alin. (2) Cod procedură penală a condamnat inculpatul S. D., fiul lui G. și E., născut la data de 19.03.1948 în ., domiciliat .. Iași, CNP:_, agricultor, căsătorit, fără persoane în întreținere, fără antecedente penale, la pedeapsa de2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală gravă”, prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (1) Cod penal (comisă la data de 04.06.2011).
În baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat conform dispozițiilor art. 82 Cod penal.
A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal în conformitate cu care comiterea unei noi infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de încercare va conduce la revocarea suspendării executării pedepsei.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal ce va fi suspendată în condițiile prev. de art. 71 alin. 5 Cod penal.
În temeiul art. 346 corob. cu art.14-15 Cod procedură penală și art. 998, 999 cod civil 1864 a admis acțiunea civilă și obligă inculpatul S. D. să plătească părții civilă Târniceru I., cu domiciliul în ., CNP_ suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și morale.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul S. D. să plătească părții civile S. C. de Urgență „P.. Dr. N. O.” Iași, cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași, suma de 393,92 lei.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul S. D. să plătească părții civile S. de Ambulanță Județean Iași, cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași, suma de 453 lei.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași dat în dosarul nr. 9288/P/2011 la data de 21.03.2013 și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S. D. pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală gravă”, prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (1) Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței că la data de 04.06.2011 a lovit cu un par, peste corp și mâini, partea vătămată Târniceru I., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține ca fiind pe deplin dovedite următoarele:
În fapt,
Partea vătămată Târniceru I. și inculpatul S. D. sunt consăteni, ambii locuind în satul și ., iar între ei există o stare conflictuală mai veche.
În data de 04.06.2011, în jurul orei 18.30, partea vătămată Târniceru I. și-a luat calul din grajd, hotărând să-l lase la pășunat pe imașul satului Țigănași. În drum spre imaș, partea vătămată a trecut pe lângă casa inculpatului S. D., aflată la aproximativ 100 de metri de locuința sa. În acel moment, inculpatul a ieșit din curtea sa, a mers la partea vătămată, apoi l-a lovit cu un par în cap.
În urma loviturii primite, partea vătămată a căzut la pământ, inculpatul continuând să lovească, iar în acel moment mama părții vătămate, aflată în drum, văzând ., a început să țipe strigând la inculpat să înceteze, să nu mai lovească. Datorită țipetelor, vecinii au ieșit să vadă ce se întâmplă.
Astfel, martorii C. G. și A. N. l-au văzut pe Târniceru I. lovit în zona capului, curgându-i sânge. Partea vătămată le-a povestit acestora că a fost lovit de inculpatul S. D., însă martorii nu l-au văzut pe inculpat sau vreo altă persoană pe drum.
La ora 18.46 partea vătămată a apelat la Centrul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 (conform adresei nr._/25.09.2013 a Serviciului de Telecomunicații Speciale – Direcția pentru A. Unic de Urgență – fila 50 d.inst.), iar S. de Ambulanță a fost anunțat la ora 19.11.
La fața locului au sosit și organele de poliție, care au fost sesizate prin dispecerat 112, întocmind un proces verbal în care s-a consemnat declarația părții vătămate, aceasta arătând că în timp ce se deplasa pe șesul Țigănași,s-a întâlnit cu numitul S. D., care în timp ce i-a adresat injurii și cuvinte jignitoare, l-a lovit cu un par în zona capului și a membrelor superioare.
În aceeași seară, partea vătămată a fost transportată cu ambulanța la S. C. de Urgență „P.. Dr. N. O.” Iași, fiind internată la ora 21.04 cu diagnosticul de TCC Agresiune.
La data de 06.06.2011 partea vătămată Târniceru I. s-a prezentat la IML Iași, ocazie cu care a fost examinată, stabilindu-se că prezintă plagă contuză cu comoție cerebrală anamnestică consecutivă și . cubisului tratată ortopedic, leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu obiecte contondente (par, etc.) și pot data din 04.06.2011, necesitând 65 – 70 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, timp ce include și recuperarea funcțională. Pe aceeași perioadă, partea vătămată a fost și în incapacitate de muncă (certificat medico-legal nr. 1133/06.06.2011 eliberat de IML Iași – fila 9 d.u.p.).
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a negat comiterea faptei. Acesta a declarat că la acea dată se afla la domiciliu și lua masa cu familia (ginerele și fiica sa), a auzit scandal și a ieșit la poartă să vadă ce se întâmplă, ocazie cu care l-a văzut pe Târniceru I. la capătul uliței, la poarta sa, fiind agitat și vorbind la telefon. În cursul judecății, inculpatul nu a dorit să facă declarații.
Situația de fapt astfel reținută rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate Târniceru I., procesul verbal întocmit de organele de poliție cu ocazia sesizării prin serviciul 112, certificatul medico-legal nr. 1133/06.06.2011 eliberat de IML Iași, adresa nr._/25.09.2013 a Serviciului de Telecomunicații Speciale – Direcția pentru A. Unic de Urgență – fila 50 d.inst., adresa nr. 3904/Of din 23.09.2013 a IML Iași și actele medicale în baza cărora a fost eliberat certificatul medico-legal nr. 1133/06.06.2011, declarațiile martorilor Târniceru M., C. G., A. N., R. I., M. P., toate făcând dovada deplinei vinovății a inculpatului, sub forma intenției directe, în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Instanța a înlăturat ca nesincere declarațiile inculpatului S. D. și ale martorilor L. A., S. D., L. R. G. și S. L., având în vedere că sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză, instanța considerând că legăturile de rudenie și afinitate dintre inculpat și acești martori sunt cauza nesincerității lor.
Atât inculpatul cât și martorii au arătat că în seara zilei de 04.06.2011 au luat masa împreună, iar martorii L. A. și L. R. G. au plecat mai devreme acasă (locuința lor aflându-se la o distanță de aproximativ 50-100 metri de cea a inculpatului).
Relevante sunt în prezenta cauză declarațiile martorilor Târniceru M., care l-a văzut personal pe inculpat lovind partea vătămată, prezentând în detaliu modalitatea de comitere a faptei (filele 12 – 14 d.u.p., 68 d.inst.), C. G. (filele 15-16 d.u.p., 59 d.inst.) care a arătat că fiii lui, C. A. și C. N. l-au văzut pe inculpatul S. D. bătându-l pe Târniceru I.; când a ieșit martorul din casă partea vătămată avea o tăietură la cap, îi curgea sânge și își ținea mâna lângă corp pentru că îl durea; A. N. (filele 15-16 d.u.p., 59 d.inst.), care declară că nu a văzut când a fost lovită partea vătămată, dar a auzit scandal, vorbe, a văzut-o pe partea vătămată lovită la cap, cu o mână pe lângă corp, R. I. (fila 19 d.u.p., 60 d.inst.), care declară aceleași aspecte ca ceilalți doi martori.
S-a reținut că, deși martorii C. G., A. N. și R. I. nu l-au văzut pe inculpat, având în vedere declarația martorei Târniceru M., faptul că martorului C. G. i-au povestit fiii lui că l-au văzut pe inculpatul S. D. lovind partea vătămată, având în vedere distanțele mici dintre domiciliile inculpatului, părții vătămate și ale martorilor rezultă cu certitudine că inculpatul este autorul faptei. Faptul că vecinii nu l-au văzut pe inculpat demonstrează că acesta a intrat imediat în curtea lui, așa cum au susținut partea vătămată și mama acestuia.
Mai mult, inculpatul avea și un motiv de a comite fapta, între el și partea vătămată existând o stare conflictuală mai veche care privea tocmai locul unde își ducea partea vătămată animalele la pășunat.
În drept, fapta inculpatului S. D. care, la data de 04.06.2011 a lovit cu un par, peste corp și mâini, partea vătămată Târnicearu I., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „vătămare corporală gravă”, prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (1) Cod penal, pentru care va fi condamnat.
La individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare a acesteia, față de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, instanța a avut în vedere pe de o parte dispozițiile părții generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei comise caracterizată de modalitatea și împrejurările săvârșirii infracțiunii, dar îndeosebi de urmările acesteia, partea vătămată Târnicearu I. suferind leziuni care au necesitat multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, determinând și o stare de incapacitate de muncă, iar pe de altă parte persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, are o vârstă înaintată și are o stare de sănătate precară, atitudinea procesuală nesinceră, de necolaborare cu organele judiciare, a implicat în această cauză și membrii familiei, care au dat declarații nesincere.
Față de cele mai sus arătate, instanța a considerat că reeducarea, reinserția socială a inculpatului se va putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, fiind îndeplinite condițiile art. 81 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare calculat conform art. 82 Cod penal.
A atras atenția inculpatului că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de încercare va atrage revocare suspendării condiționate, conform art. 83 Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a reținut că partea vătămată Târniceru I. s-a constituit parte civilă în cauză, în condițiile art. 15 alin. 2 din Cod procedură penală, cu suma de_ lei, din care suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 5000 lei cu titlu de daune morale (fila 22 d.inst.).
Potrivit art. 1357 și următoarele din Codul civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare”.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe fapta licită, prejudiciul material sau moral, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, precum și existența vinovăției persoanei care a cauzat acel prejudiciu, chiar sub forma celei mai simple culpe.
Având în vedere că în cauză dovada existenței unor fapte ilicite și a vinovăției inculpatului a fost făcută, urmează să se stabilească în ce măsură s-a probat existența și întinderea prejudiciului cauzat părții civile Târniceru, în lipsa acestuia neputându-se angaja răspunderea civilă delictuală.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă, instanța a reținut următoarele că cererea formulată de partea civilă este întemeiată, din probele administrate în cauză (acte medicale, declarații de martori) rezultând că aceasta a efectuat cheltuieli atât în vederea restabilirii sănătății cât și ca urmare a incapacității totale de muncă pe perioada de 70 de zile, conform certificatului medico-legal, în cuantum total de 5.000 de lei.
Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor materiale, instanța a avut în vedere faptul că partea civilă a făcut cheltuieli cu deplasările la medici, la IML Iași, a achitat medicamentele necesare tratamentului și a plătit oameni pentru muncile pe care, în mod obișnuit le-ar fi efectuat el în gospodărie, suma globală de 5.000 de lei fiind rezonabilă raportat la aceste cheltuieli.
Potrivit dispozițiilor art. 1391 din Codul civil, text de lege intitulat marginal repararea prejudiciului nepatrimonial, “în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială”.
Așadar, referitor la daunele morale solicitate, instanța a apreciat că acestea reprezintă satisfacții echitabile destinate a compensa pecuniar suferințele fizice și psihice cauzate prin fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, fiind necesar a se face dovada caracterului cert al prejudiciului moral, doar întinderea acestuia fiind lăsată la aprecierea instanței.
În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de partea civilă, instanța a apreciat că acesta reprezintă rezultatul dăunător direct de natură nepatrimonială, al faptei ilicite si culpabile a inculpatului, prin care se aduce a vătămare valorilor si drepturilor extrapatrimoniale care sunt strâns legate de personalitatea umană.
Sub acest aspect, instanța a apreciat ca acțiunea inculpatului, ca manifestare exteriorizată în sfera relațiilor sociale, a provocat în concret părții vătămate un prejudiciu cauzat personalității fizice a acesteia, respectiv prejudiciul nepatrimonial localizat la nivelul suferințelor fizice si psihice, efect al leziunilor fizice suferite. Orice suferință fizică presupune si o suferință psihică, ce se constituie într-un prejudiciu nepatrimonial pretinzând reparație.
Astfel, din declarațiile martorilor, reiese faptul că partea vătămată a acuzat dureri în urma loviturilor primite, s-a simțit rău, nu mai putea efectua în mod normal activitățile pe care le presta anterior în gospodărie și la câmp din cauza durerii pe care o resimțea în urma agresiunii. În concret, instanța, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, va aprecia suma pe care o va acorda, ca fiind o reparație adecvată a prejudiciului de ordin moral suferit de partea vătămată, urmare a faptei inculpatului.
Instanța a avut în vedere, pe de o parte, atât culpa reținută in privința inculpatului, dar și împrejurarea că, prin acordarea daunelor morale, se urmărește a se da și părții vătămate, ca persoană prejudiciată, o satisfacție echitabilă, iar pe de alta parte, că acestea constituie și o sancțiune pentru inculpat, ca autor al faptei ilicite, în scopul de a contribui la prevenirea eficientă a unor fapte similare în viitor.
Instanța a apreciat că despăgubirile civile acordate cu titlu de daune morale nu sunt destinate să repună partea vătămată în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ci reprezintă o compensare patrimonială adecvată a prejudiciului de ordin moral suferit de acestea din urmă, nefiind vorba nici de o reparare integrală, atâta timp cât nu se poate repara integral ceea ce nu are corespondent pecuniar.
Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, având în vedere împrejurarea că aceste sume nu trebuie sa constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite, și nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului, precum și principiul potrivit căruia stabilirea indemnizației destinate reparării prejudiciului moral se face in funcție de gravitatea prejudiciului moral și în conformitate cu principiul echității, instanța a apreciat acordarea sumei de 5000 lei în favoarea părții civile Târniceru I. cu titlu de daune morale ca fiind o satisfacție echitabilă a prejudiciului moral suferit de acestea în urma săvârșirii infracțiunilor.
Față de aceste împrejurări, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14 si 346 alin. 1 rap. la art. 1357 și următ. Cod civil, instanța a admis acțiunea civilă și a obligat pe inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale și morale.
Totodată, instanța a constatat că în cursul urmăririi penale s-au constituit parte civilă în cauză și S. C. de Urgență „P.. Dr. N. O.” Iași, cu adresa nr. 3362/12.04.2013 (fila 13 d.inst.), solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 393,92 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de asistență medicală acordată părții vătămate Târniceru I. precum și S. de Ambulanță Județean Iași, cu adresa nr. 4804/04.04.2013 (fila 289 d.inst.) care a solicitat plata sumei de 453 lei reprezentând cheltuieli de transport din loc. Țigănași la S. C. de Urgență „P.. Dr. N. O.” Iași.
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată prin OUG nr. 72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar, „persoanele care prin faptelor lor aduc sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată”, iar „sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale”.
Instanța, față de aceste dispoziții legale, reținând vinovăția inculpatului și legătura de cauzalitate între leziunile părții vătămate suferite ca urmare a săvârșirii infracțiunii și cheltuielile de spitalizare efectuate, a apreciat ca fiind întemeiate cererile de acordare de despăgubirilor civile formulate de părțile civile S. C. de Urgență „P.. Dr. N. O.” Iași și S. de Ambulanță Județean Iași, a admis pretențiile civile formulate și a obligat inculpatul la plata sumelor de 393,92 lei, respectiv 453 lei cu titlu de cheltuieli cu asistența medicală.
Văzând și disp. art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a obliga tinculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat. „
Hotărârea primei instanțe a fost apelată de inculpatul S. D..
Prin apelul declarat, inculpatul a formulat următoarele critici:
- începerea urmăririi penale a fost dispusă prin rezoluția din data de 07.09.2011, iar, aducerea la cunoștință a învinuirii a fost realizată la data de 13 decembrie 2011.
- principalele probe au fost administrate în faza prealabilă urmăririi penale și în perioada 7.09.2011 – 12.12.2011 fără să fi asistat la efectuarea acestora și în lipsa apărătorului.
- nerespectarea dispozițiilor art.224 alin.3 Cod procedură penală ce impuneau întocmirea procesului verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare.
- după aducerea la cunoștință a învinuirii au fost audiați doar martorii propuși în apărare fără însă să fi avut posibilitatea să-și facă apărări și la momentul administrării probatoriului în acuzare.
- atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe nu s-a stabilit în mod cert intervalul orar în care partea vătămată reclamă săvârșirea agresiunii împotriva sa.
- prima instanță trebuia să înlăture depoziția martorei T. M., mama părții vătămate, pe motiv de rudenie, temei invocat pentru înlăturarea depozițiilor martorilor propuși de către inculpat.
- declarațiile martorilor pe care se întemeiază soluția de condamnare plasează presupusul conflict în jurul orelor 16,00, iar, . ce-i cauzează părții vătămate leziunile descrise în certificatul medical se produce mult mai târziu, așa cum rezultă din relațiile furnizate de S.T.S.
În raport de motivele invocate, apelantul a solicitat în principal pronunțarea unei soluții de achitare conform art.16 alin,1 lit.c Cod procedură penală și de respingere a pretențiilor civile, considerând că acuzația adusă nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă și a probat prin martorii audiați că în după amiaza zilei de 4.06.2011, în intervalul orar indicat, s-a aflat la domiciliul său în prezența a patru persoane.
În subsidiar, a solicitat în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă, de vârsta sa și comportamentul anterior amânarea aplicării unei pedepse în condițiile art.83 Cod penal sau aplicarea unei pedepse cu amenda.
Sub aspectul laturii civile, a susținut că a fost acordată în mod greșit persoanei vătămate suma de 5000 lei, cu titlu de daune materiale, în lipsa unor probe care să dovedească că partea vătămată s-a aflat în imposibilitatea fizică de a munci și a plătit alte persoane pentru a fi ajutată în gospodărie sau a efectuat cheltuielile cu medicația, iar, cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanță este exagerat.
În faza apelului, inculpatul S. D. a consimțit să dea declarație, astfel că s-a procedat la audierea sa.
Prin cererea depusă la dosar după închiderea dezbaterilor pe fondul apelului, și în perioada amânării pronunțării, inculpatul a solicitat repunerea cauzei pe rol, motivat de imposibilitatea de a intra în posesia relațiilor solicitate organelor de poliție vizând starea conflictuală pe care o are cu martorul C. G..
Având în vedere că împrejurarea invocată de inculpat nu justifică repunerea cauzei pe rol în sensul dispozițiilor art.395 Cod procedură penală instanța va respinge cererea formulată de inculpat.
Analizând sentința penală apelată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de prevederile art.417 alin.2 Cod procedură penală, C. constată următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Iași la data de 21.03.2013 în dosarul nr.9288/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. D. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev și ped. de art.182 alin.1 Cod penal din 1968.
În speță au fost respectate dispozițiile art.228 alin.1 Cod procedură penală anterior, fiind începută urmărirea penală față de inculpat la data de 7.09.2013, conform rezoluției existente în dosarul de urmărire penală.
După aducerea la cunoștință a naturii și motivelor acuzației ce i se aduce, precum și a drepturilor, învinuitul S. D. a fost audiat în legătură cu fapta imputată, a declarat că nu dorește să fie audiat în prezența unui apărător ales sau din oficiu și a solicitat audierea martorilor S. L., L. R., L. D. și S. D., probă încuviințată și administrată.
La finalul urmăririi penale, ca garanție a dreptului la apărare, în prezența apărătorului ales conform împuternicirii avocațiale emisă la 30.03.2012 învinuitului i s-a prezentat materialul de urmărire penală pentru fapta pentru care a fost cercetat, cu indicarea încadrării juridice, acesta declarând că nu are alte precizări de făcut și că solicită audierea martorului M., probă ce i-a fost admisă.
După începerea urmăririi penale și până la trimiterea în judecată au fost audiați martorii în acuzare, reaudiați cei ce au dat declarații în faza actelor premergătoare, precum și cei propuși în apărare, a fost ascultat învinuitul ce a fost informat asupra naturii și cauzei acuzației, a avut posibilitatea de a-și angaja apărător, în intervalul de timp în care a avut apărător ales a fost asistat și de acesta la efectuarea actelor de urmărire penală, a luat cunoștință de întreg materialul de urmărire penală, fără a formula obiecțiuni și a solicita probe în apărare.
Acțiunea penală a fost pusă în mișcare odată cu întocmirea rechizitoriului cu propunerea de trimitere în judecată, conform art.262 pct.1 lit.a Cod procedură penală anterior, act procesual care reprezintă actul de inculpare și cuprinde toate mențiunile necesare unei juste și temeinice investiri a instanței de judecată.
În raport de actele menționate anterior, examinându-se fiecare etapă de desfășurare a urmăririi penale – începerea urmăririi penale, prezentarea materialului de urmărire penală, punerea în mișcare a acțiunii penale, trimiterea în judecată a inculpatului dispusă prin rechizitoriu, precum și actele de urmărire penală întocmite în cauză, specifice fiecărei etape, prin raportare la dispozițiile procesual penale ce prevăd în mod expres regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal și condițiile de validitate a actelor procesuale întocmite, se constată că, în speță, organele de urmărire penală au respectat dispozițiile legale.
Având în vedre modul în care s-a derulat faza de urmărire penală, în privința inculpatului, C. reține că în cauză nu s-a adus nici o încălcare a dreptului la apărare, criticile formulate de inculpatul – apelant în sens contrar fiind neîntemeiate.
Fiind investită cu soluționarea cauzei, prima instanță a examinat excepțiile invocate de inculpat vizând faza urmăririi penale, pronunțându-se în mod corect în sensul respingerii lor prin încheierea de ședință din 11 septembrie 2013, realizând astfel o verificare a legalității urmăririi penale și a sesizării sale.
Instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului S. D. și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei.
În expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt, cât și a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în faza cercetării judecătorești ce au confirmat situația de fapt expusă în considerentele rechizitoriului.
Totodată, instanța s-a conformat dispozițiilor art.356 Cod procedură penală anterior, atât în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, iar, pe baza acestora, a motivat de ce sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Pe baza analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit, instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, existând probe certe de vinovăție a inculpatului S. D..
Plângerea și declarațiile părții vătămate T. I., actele medico-legale întocmite în cauză, procesul-verbal încheiat de organele de poliție cu ocazia sesizării prin Dispecerat 112, adresa Serviciului de Telecomunicații Speciale – Direcția pentru A. Unic De Urgență și declarațiile martorilor T. M., C. G., A. N., R. I. și M. P. dovedesc cu certitudine existența faptei și vinovăția inculpatului în comiterea ei.
Mijloacele de probă sus-menționate au fost administrate cu respectarea normelor procesual penale și au fost evaluate în mod corespunzător din punctul de vedere al forței lor probante.
Apărările formulate de inculpat ce a negat comiterea faptei au fost analizate și înlăturate în mod corect de prima instanță întrucât contrazic probatoriul administrat ce confirmă activitatea infracțională desfășurată de inculpatul S. D. care, la data de 4.06.2011 a lovit cu un par, peste corp și mâini, partea vătămată T. I., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale.
După examinarea în detaliu a tuturor probelor, prima instanță a înlăturat în mod just ca nesincere declarațiile martorilor L. A., S. D., L. R. G. și S. L. ce au expus o situație de fapt contrazisă de celelalte probe administrate în cauză.
Aspectele învederate de martora T. M. – mama părții vătămate – persoană prezentă pe parcursul desfășurării conflictului – sunt confirmate de martorii A. N., R. I. și C. G., de relațiile furnizate de S.T.S. și S. de Ambulanță ce atestă că partea vătămată a apelat serviciul 112 la ora 18,46, iar, S. de Ambulanță a fost anunțat la ora 19,11, de actele medico-legale întocmite în cauză în urma examinării părții vătămate și susțin varianta expusă de partea vătămată cu privire la agresarea sa de către inculpat, context în care cererea inculpatului de înlăturare a declarațiilor acestei martore în condițiile în care ele se înscriu coroborat în probațiune este nefondată.
În același timp, prima instanță nu și-a întemeiat soluția de condamnare doar pe declarația martorului C. G. – persoană cu care inculpatul apelant a declarat că se află în relații conflictuale - ci în procesul complex de analiză a materialului probator a avut în vedere toate mijloacele de probă administrate în cauză, expuse anterior, împrejurări de fapt relevate de acest martor fiind percepute și descrise și de martorii A. N. și R. I..
Urmare considerațiilor de mai sus, C. constată că, pe baza analizei probelor administrate în faza urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești și a evaluării lor, instanța de fond a procedat la stabilirea în mod corect a situației de fapt, hotărârea de condamnare fiind dispusă pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului, astfel că apărarea sa vizând achitarea în baza art.16 lit.c Cod procedură penală nu poate fi primită.
În raport de situația de fapt reținută în cauză, prima instanță a constatat că fapta inculpatului S. D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.1 Cod penal din 1968, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Verificând succesiunea de legi în timp în vederea identificării legii penale mai favorabile, C. constată că după . noului cod penal fapta inculpatului se regăsește incriminată ca infracțiune de lovire sau alte violențe în art.193 alin.2 Cod penal, fiind prevăzută cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Procedând la o analiză globală în sensul celor statuate de C. Constituțională prin decizia nr.265 din 6 mai 2014 și comparând dispozițiile aplicabile din Codul penal din 1968 și cele din noul cod penal, prin prisma tuturor instituțiilor de drept incidente în cauză, C. reține că deși pedeapsa prevăzută de legea nouă pentru infracțiunea comisă este mai ușoară, datele privitoare la faptă și circumstanțele personale ale inculpatului susțin concluzia că aplicarea unei pedepse în alternativa amenzii penale nu constituie o replică socială adecvată pericolului social concret al faptei și inculpatului, iar, legea veche conduce la o soluție mai favorabilă a inculpatului sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei închisorii în varianta suspendării condiționate prev. de art.81 Cod penal din 1968 reținută în mod just de prima instanță în cazul inculpatului.
Modalitatea de individualizare a pedepsei solicitată de inculpat în temeiul legii noi nu se justifică în raport de criteriile prev. de art.83 lit.d din Noul Cod penal – persoana infractorului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, aprecierea instanței este în sensul necesității aplicării imediate a unei pedepse, cu executarea suspendată condiționat conform art.81 Cod penal anterior, ce-i creează o situație mai favorabilă inculpatului comparativ cu modalitatea suspendării sub supraveghere a executării prevăzută de legea nouă.
Reținând ca lege mai favorabilă vechiul cod penal, C., prin raportate la limitele de pedeapsă, la gradul de pericol social al faptei rezultat din natura infracțională și urmarea produsă, împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum și la elementele ce caracterizează persoana inculpatului – lipsa antecedentelor penale, vârsta, starea de sănătate și atitudinea procesuală necorespunzătoare caracterizată prin nerecunoașterea faptei, apreciază că aplicarea unei pedepse în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art.81 Cod penal din 1968 va fi în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale acestuia, dar și o constrângere corespunzătoare legii penale.
În soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță a stabilit corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului S. D., a efectuat o analiză pertinentă a mijloacelor de probă administrate și a expus argumentele ce condus la stabilirea întinderii prejudiciului cauzat părții civile T. I..
Cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul în favoarea părții civile a fost corect stabilit, avându-se în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză și înscrisurile prezentate ce au dovedit că în urma conflictului partea civilă a suportat cheltuieli în sumă de 5000 lei ocazionate de deplasările la medici, de achiziționarea medicamentelor și de plata persoanelor ce au muncit în gospodăria sa.
În privința daunelor morale solicitate, C. constată că întinderea prejudiciului moral cauzat părții civile T. I. a fost just stabilită de prima instanță, date fiind urmările produse prin fapta inculpatului, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării și perioada de timp în care a fost afectat părții vătămate, în mod negativ, climatul obișnuit de muncă și viață, apreciindu-se corect că prin acordarea sumei de 5000 lei se va acoperi integral prejudiciul cauzat acesteia.
Pentru considerentele arătate mai sus, motivele de apel invocate de inculpat fiind neîntemeiate, legalitatea și temeinicia sentinței apelate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, C., în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. D. împotriva Sentinței penale nr.335 din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Iași, ce va fi menținută.
Potrivit art.275 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de inculpatul S. D., prin apărător, privind repunerea pe rol a cauzei.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. D. împotriva Sentinței penale nr.335 din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Obligă inculpatul-apelant să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2014.
Președinte,Judecător,
D. DumitrescuGeta S.
Grefier,
C. D.
Redactat D.D.
Tehnoredactat D.C.
2 ex/03.11.2014
Judecătoria Iași
Judecător C. F.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 62/2014.... → |
|---|
