Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel ORADEA

Curtea de Apel ORADEA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 9770/271/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. _ /P/2014

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

DECIZIA PENALĂ NR. 28/A/2015

Ședința publică din 14 ianuarie 2015

Complet de judecată compus din:

Președinte: S. L.

Judecător: C. A. I.

Grefier: C. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului penal declarat de către inculpatul apelant M. N., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 229 din Codul penal, împotriva sentinței penale nr. 1045 din data de 22 septembrie 2014 pronunțată de către Judecătoria Oradea.

Se constată că dezbaterea pe fond asupra apelului a avut loc la data de 06 ianuarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se pentru data 14 ianuarie 2015, zi în care s-a pronunțat hotărârea, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1045/2014 din data de 22 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Oradea, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 386 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului M. N., fiul lui P. Marci și Ildi, născut la data de 02.10.1989, în Oradea, Jud. Bihor, domiciliat în Oradea, .. 39, Jud. Bihor, CNP_, posesor al CI ., nr._, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație, cu antecedente penale, din infracțiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal, art. 229 alin. (1) lit. d) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1969 și a art. 77 lit. d) Cod penal în infracțiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin (1) Cod penal din 1969, art. 209 alin. (1) lit. i) Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1969 și a art. 75 alin. (1) lit. c) Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal în vigoare.

În baza art. 208 alin. (1) Cod penal din 1969, art. 209 alin. (1) lit. i) Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1969 și a art. 75 alin. (1) lit. c) Cod penal din 1969, a fost condamnat inculpatul M. N. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. (2) Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza aII-a și lit. b) Cod penal din 1969 ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, s-a admis în parte acțiunile civile formulate de persoanele vătămate A. B. și S. I. și în consecință a fost obligat inculpatul M. Nobert la plata despăgubirilor civile, după cum urmează:

-suma de 150 lei în favoarea părții civile A. B., domiciliată în Oradea, .. 15, ., Jud. Bihor;

-suma de 203.94 lei, în favoarea părții civile S. I., domiciliat în Oradea, ., ., Jud. Bihor.

A respins ca nedovedite, celelalte pretenții civile formulate de cele două parți civile de mai sus.

În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) Cod procedură penală, s-au respins ca nedovedite acțiunile civile formulate de persoanele vătămate A. M., . N. I. și .> S-a constatat că persoana vătămată ., nu s-a constituit parte civila în cauză.

In baza art. 112 alin. (1) lit. e) și alin. (6) Cod penal, s-a confiscat de la inculpatul M. N., suma de 440 lei, reprezentând sume de bani obținute în urma valorificării unor bunuri sustrase.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

A constatat că prin rechizitoriul nr. 6457/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, emis la data de 17.04.2014, și înregistrat la Judecătoria Oradea la data de 23.04.2014 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. Nobert, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, - prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul Penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul Penal din 1969 și art. 77 lit. d) din Codul Penal, cu aplicarea art. 5 din Codul Penal .

S-a reținut în actul de sesizare faptul că în perioada 30.08.2013 – 20.09.2013, inculpatul M. N., acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin efracție, a comis un număr de cinci acte materiale de sustragere, având ca obiect bunuri și valori aflate în societăți comerciale și locuințe situate pe raza municipiului Oradea, unul dintre actele materiale fiind comis împreună cu minora C. Vanesa D. în vârstă de 13 ani, fapte care au cauzat persoanelor vătămate un prejudiciu în valoare de aproximativ_ lei, recuperat parțial.

Prin rezoluția organelor de cercetare penală din data de 09.10.2013, confirmată de procurorul de caz, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului M. N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art.208 alin. (l), 209 alin. (1) lit. b) Cod penal de la 1969.

Ulterior, prin ordonanța procurorului din data de 04.03.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, reținându-se dispozițiile noului Cod penal în infracțiunea de furt calificat, art. 228 alin. (19, art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul Penal din 1969 și art. 77 lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul Penal.

În cursul urmăririi penale, inculpatul s-a prezentat pentru a fi audiat, ocazie cu care în mare parte a recunoscut faptele de care a fost învinuit.

În cursul procedurii de cameră preliminară nu au fost invocate excepții cu privire la nelegalitatea administrării mijloacelor de probă din cursul urmăririi penale sau cu privire la nelegala sesizare a instanței, și nici din oficiu nu s-a impus a fi invocate, astfel că prin încheierea nr. 257 din data de 26.05.2014, s-a dispus de către judecătorul de cameră preliminară începerea judecății și s-a stabilit primul termen pentru soluționarea fondului, la data de 23.06.2014, dată la care inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.

Prin urmare, pentru a da posibilitate inculpatului să se prezinte în fața instanței de judecată în vederea precizării poziției sale procesuale, instanța a mai acordat încă două termene de judecata (01.09.2014 și 15.09.2014), pentru care a recitat inculpatul cu mandate de aducere, totodată constatând că acesta nu se află în stare de reținere în nici unul din aresturile IPJ și nici în Penitenciarele din România. Toate demersurile făcute de instanță au rămas fără rezultat,

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 20.09.2013, persoana vătămată A. M., a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că în data de 20.09.2013, între orele 13⁰⁰ – 14⁰⁰, în timp ce se afla în vizită la locuința numitei D. A., din Oradea, ., nr. 14, ., pe ușa închisă, neasigurată, au pătruns în locuința situată la adresa sus menționată, de unde i-au sustras o geantă în care avea suma de 15 lei, cartea de identitate pe numele său și un telefon mobil marca Samsung.

Persoana vătămată și-a găsit poșeta abandonată în casa scărilor, însă bunurile aflate în aceasta lipseau, astfel a apreciat prejudiciul la suma de 400 lei.

Având în vedere că s-a reclamat sustragerea unui telefon mobil, organele de urmărire penală au solicitat instanței de judecată emiterea unei autorizații de transmitere a datelor obținute de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice, respectiv de identificare a titularilor cartelelor telefonice care au fost utilizate în telefonul persoanei vătămate, după sustragerea acestuia, solicitare ce a fost încuviințată prin încheierea nr. 150/2013, emisă de Judecătoria Oradea.

În urma studierii suportului optic nr._/18.10.2013 pus la dispoziție de U.T.A.I. Bihor, cuprinzând datele solicitate, organele de urmărire penală au stabilit că începând cu data de 20.09.2013, orele 19:02:56, în telefonul sustras a fost utilizată cartela S. cu nr._, după care în telefon a fost introdusă cartela S. cu numărul_, ulterior rezultând că posesorul postului telefonic_ conversează des cu postul telefonic_, iar utilizatorul acestui ultim post telefonic a fost identificat în persoana numitei C. Vanesa.

Din declarația numitei C. Vanesa, instanța a reținut că posturile telefonice_, respectiv_ au fost utilizate de către inculpatul M. N., acesta din urmă fiind prietenul ei.

Fiind audiat de organele de urmărire penală, inculpatul M. N. a recunoscut faptul că a sustras bunurile reclamate de persoana vătămată A. M., explicând totodată modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii, astfel cum reiese din procesul verbal de reconstituire, însoțit de planșa foto (filele 12-15 dos. up).

Cele reținute în procesul verbal de mai sus, au fost confirmate de martorii D. A. și A. F., care au participat la reconstituire în calitate de martori asistenți (filele 33-34 dos. up)

In continuarea declarației sale, inculpatul M. N. a mai arătat că a utilizat ambele numere telefonice la care instanța a făcut referire anterior și că a introdus cartelele telefonice cu numerele sus-menționate, în telefonul sustras de la persoana vătămată A. M..

Tot din declarația inculpatului instanța a reținut că ulterior comiterii faptei mai sus menționate, inculpatul a vândut telefonul unei persoane necunoscute, în piața de vechituri din Oradea, primind în schimb suma de 40 lei.

Prin urmare, instanța a reținut ca cele reclamate de persoana vătămată se coroborează cu cele constatate în procesul verbal de cercetare la fața locului și procesul verbal de reconstituire iar faptele au fost recunoscute de inculpat.

În fața organelor de urmărire penală, persoana vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 500 lei, pretenții pe care și le-a menținut și în fața instanței de judecata.

La data de 30.08.2013, persoana vătămată A. B. în calitate angajată la S.C. F. P. S.R.L., cu punct de lucru în Oradea, ., a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că în data de 30.08.2013, în jurul orelor 21³⁰, în timp ce se afla de serviciu, a plecat din incinta patiseriei, pentru câteva minute, lăsând ușa de acces deschisă, neasigurată, timp în care persoane necunoscute, i-au sustras suma de 266 de lei aparținând S.C. F. P. S.R.L., un portmoneu ce-i aparținea ei, în care se afla suma de 150 de lei, actul de identitate, precum și un telefon mobil.

Organele de urmărire penală au solicitat instanței de judecată emiterea unei autorizații de transmitere a datelor obținute de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice, respectiv de identificare a titularilor cartelelor telefonice care au fost utilizate în telefonul persoanei vătămate A. B., după sustragerea acestuia, solicitare admisă de instanță prin încheierea nr. 149/2013, astfel că s-a autorizat identificarea seriei IMEI a terminalului mobil în care a fost utilizată cartela S. cu numărul_, aparținând părții vătămate A. B., după data comiterii furtului, precum și identificarea cartelelor S. utilizate ulterior în aparat, respectiv comunicarea listingurilor cartelelor astfel identificate.

În urma studierii suportului optic nr._/18.10.2013 pus la dispoziție de U.T.A.I. Bihor, cuprinzând datele solicitate, organele de urmărire penală au stabilit că începând cu data de 30.08.2013, ora 23:15:41, în telefonul sustras a fost utilizată cartela S. cu nr._, după care în telefon a fost introdusă cartela S. cu numărul_, iar din studierea listingurilor, a rezultat faptul că utilizatorii posturilor telefonice_, respectiv_ conversează des cu postul telefonic_, utilizatorul acestui din urmă post telefonic fiind identificat în persoana numitei C. Vanesa.

Fiind audiată de organele de urmărire penală, numita C. Vanesa a declarat că postul telefonic_ este utilizat de către inculpatul M. N., care este prietenul ei, iar postul telefonic_ este folosit de către numitul Kerezsi R., fratele inculpatul M. N..

Din declarația inculpatului M. N. (filele 161-165 dos. up), instanța a reținut că acesta a recunoscut faptul că a sustras bunurile reclamate de persoana vătămată, explicând modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii, astfel cum reiese din procesul verbal de reconstituire, întocmit de către organele de urmărire penală în prezența martorilor asistenți D. Brigitta și G. T. (filele 63-64 dos. up), martori care au confirmat în declarațiile lor cele reținute în procesul verbal de mai sus.

Din declarația martorului S. A. (fila 61-62 dos. up), instanța a reținut că inculpatul M. N. a vândut telefonul sustras de la persoana vătămată martorului, care este utilizatorul postului telefonic_. Martorul a arătat că l-a înstrăinat mai departe către martorul Goncze A., care la rândul său după o lună de zile l-a amanetat, astfel cum a reieșit din declarația sa (fila 62 dos. up), nereușindu-se în final recuperarea bunului.

Prin urmare, instanța a reținut că cele reclamate de persoana vătămată se coroborează cu cele constatate în procesul verbal de cercetare la fața locului și procesul verbal de reconstituire, iar faptele au fost recunoscute de inculpat.

Persoana vătămată A. B. a formulat pretenții civile în sumă de 1000 lei, în timp ce persoana vătămată S.C. F. P. S.R.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză fata de inculpat.

La data de 06.09.2013 a fost înregistrată la organele de urmărire penală plângerea S.C. B. L. S.R.L., cu sediul în Oradea, .. 40(spațiu în care funcționează și alte societăți), cu privire la faptul că în data de 05.09.2013, între orele 20¹³ – 20²⁰, o persoana necunoscută, pe ușa închisă, neasigurată, a pătruns în sediul firmei, de unde a sustras două laptop-uri marca Dell și Toshiba, cauzând un prejudiciu total de 1.700 de euro.

Având în vedere ca în zona în care a acționat făptuitorul erau camere de supraveghere instalate de persoana vătămată, reprezentanții acesteia au pus la dispoziția organelor de urmărire penală CD-ul ce conținea înregistrările video de la data și ora săvârșirii faptei reclamate.

Astfel, organele de urmărire penală au întocmit un proces verbal în care s-a consemnat că la data de 05.09.2013, la orele 20:11:54 inculpatul M. N. intră în incinta societății, pe poarta închisă, neasigurată, iar la scurt timp iese din incinta societății având asupra sa cele două laptop-uri sustrase din interior (fila 81 dos. up).

Inculpatul M. N., fiind audiat de organele de urmărire penala (filele 161-165 dos. up), a recunoscut faptul că a sustras cele două laptop-uri, explicând totodată modalitatea de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii, astfel cum reiese din procesul verbal de reconstituire, însoțit de planșa foto, întocmit de organele de urmărire penală în prezența martorilor asistenți C. A. și M. A., care în declarațiile lor (filele 86,87 dos. up), au confirmat cele consemnate în procesul verbal de mai sus.

S-a mai reținut din declarația inculpatului, faptul că acesta a vândut cele doua laptop-uri în piața de vechituri, contra sumei de 400 lei, astfel că nu au mai putut fi recuperate.

Pe parcursul cercetărilor, organele de urmărire penala au stabilit că laptopul marca Dell aparținea persoanei vătămate S.C. B. L. S.R.L., care s-a constituit parte civilă cu suma de 4.500 lei, iar cel marca Toshiba aparținea persoanei vătămate P. N. care s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 1.500 lei.

La data de 06.09.2013 persoana vătămată S. I., a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul ca în data de 06.09.2013, în jurul orelor 11⁰⁰, a fost anunțat de vecina sa pe nume V. că două persoane de sex masculin, împreună cu numita C. Vanesa D.-care se afla în locuința persoanei vătămate cu acordul acesteia, i-au sustras din incintă, un televizor LCD marca LG, mai multe haine, un parfum și alte bunuri, cauzându-i un prejudiciu total de 5.500 de lei.

Din declarația numitei C. Vanesa (filele 128-130 dos. up), care, având în vedere că nu avea împlinită vârsta de 14 ani, și care a fost audiată în calitate de martor, instanța a reținut că într-o zi din luna septembrie 2013 a fost în vizită la persoana vătămată S. I., unde a rămas peste noapte. A doua zi, persoana vătămată a plecat la serviciu, iar martora care a rămas la domiciliul sau, a hotărât la un moment dat să-l sune pe inculpatul M. N., pentru ca acesta din urmă să vină și împreună sa sustragă bunuri din locuința persoanei vătămate.

Astfel, martora a arătat ca inculpatul a ajuns în aproximativ 30 minute, după care au sustras un televizor LCD și bonuri valorice, bunuri pe care cei doi le-au dus în zona Velența.

Martora a mai arătat că ideea sustragerii de bunuri din locuința persoanei vătămate a avut-o numita P. A., aspect care însă nu a fost confirmat de cercetările penale efectuate.

D. fiind faptul că numita C. Vanesa D. a făcut afirmațiile de mai sus, organele de urmărire penala au procedat la efectuarea unei confruntări între cel două martore, procesul verbal fiind depus la filele 122-124 dos. up..

Cu ocazia confruntării, fiecare și-a menținut declarația inițială, numita P. A. negând faptul că ar fi instigat la comiterea faptei, însă declarând că anterior comiterii faptei, C. Vanesa îi relatase că s-a înțeles cu inculpatul M. să sustragă bunuri din locuința persoanei vătămate.

Foarte relevantă a fost susținerea martorei C. Vanesa, din care a reieșit că inculpatul a condus-o după săvârșirea faptei la domiciliul său, de pe ., inculpatul știind că aceasta locuiește acolo (locatie în care a mai condus-o și cu alte ocazii).

Fiind audiată martora P. A., aceasta a arătat că înainte cu o zi de comiterea faptei, a fost la domiciliul persoanei vătămate împreună cu C. Vanesa, și aceasta din urmă, după o discuție telefonică purtată cu inculpatul M. N. pe casa scărilor (cele doua fiind ieșite la o țigară) a avut ideea de a sustrage mai multe bunuri din locuința persoanei vătămate, fapt cu care martora P. nu a fost de acord. Martora mai arată că a doua zi, a fost sunată de C. Vanesa, care i-a comunicat faptul că împreună cu inculpatul M. N., vrea „să golească casa lui Neluțu” (S. I.).

Astfel, instanța a reținut că sustragerea bunurilor din locuința persoanei vătămate este confirmată de martora C. Vanesa D., persoană care a participat în mod direct la comiterea faptei, cât și prin declarația martorei P. A., căreia numita C. Vanesa D. i-a relatat detalii despre furt.

Fiind audiat de organele de urmărire penală, inculpatul M. N. a recunoscut faptul că, împreună cu minora C. Vanesa D. – despre care cunoștea că are vârsta de 16 ani-, a luat un televizor LCD din locuința persoanei vătămate S. I., însă a precizat că minora C. Vanesa D. i-ar fi spus că bunul este al său, întrucât ea locuiește acolo. Cu aceeași ocazie, inculpatul a mai susținut că minora i-ar fi dat și o pereche de adidași cadou, obiect care se afla de asemenea în locuința persoanei vătămate. Tot din declarația inculpatului a reieșit că acesta a vândut televizorul unei persoane necunoscute, în piața de vechituri.

In baza autorizației emise de Judecătoria Oradea, organele de urmărire penală au efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului M. N., în prezența martorilor asistenți C. E. și C. D., astfel cum reiese din procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare (filele112-114 dos. up).

Astfel, au fost ridicate de la domiciliul inculpatului mai multe bunuri dintre care o pereche de pantofi sport marca Adidas – bun sustras din locuința persoanei vătămate și care a fost restituit acesteia pe bază de dovadă, iar restul neavând legătură cu cauza, au fost ulterior restituite inculpatului M. N. și fratelui său M. Marton conform dovezilor de restituire aflate la dosarul penal (filele 115-117).

Nu s-a reușit identificarea cumpărătorilor celorlalte bunuri sustrase.

Instanța a înlăturat susținerile inculpatului, în sensul că acesta în mod eronat ar fi crezut că bunurile preluate din locuința persoanei vătămate S. I. aparțin minorei C. Vanesa, având în vedere următoarele considerente:

Așa cum s-a arătat în rechizitoriul parchetului, martora C. Vanesa a confirmat cu ocazia audierii în fața organelor de urmărire penală că l-a chemat pe inculpat la locuința persoanei vătămate pentru a sustrage bunuri din aceasta, inculpatul venind în dimineața zilei de 06.09.2013, ocazie cu care amândoi au sustras un televizor LCD, bonuri valorice și alte bunuri.

De asemenea, așa cum instanța a reținut din declarația martorei C. că ea locuia la o altă adresă, respectiv în Oradea, pe ., adresă la care inculpatul a condus-o de câteva ori, fapt confirmat și prin declarația mamei minorei, martora C. C. M. (filele 134-136 dos. up).

Prin urmare, în condițiile în care inculpatul M. N. cunoștea unde locuiește minora C. Vanesa D., cunoscând și situația sa materială și luând în considerare modul de sustragere a bunurilor, și anumerăscolirea prin locuință în sensul găsirii de bunuri ce pot fi sustrase, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de politie în urma plângerii persoanei vătămate (filele 92-97 dos. up),instanța a apreciat că se impune concluzia că inculpatul a mers la locuința persoanei vătămate cu scopul de a sustrage bunurile cu privire la care se înțelesese în prealabil cu martora C. Vanesa.

Mai mult, așa cum a reieșit din coroborarea declarației inculpatului cu cea a minorei C., cei doi au sustras mai multe bunuri din locuință, fiecare dând detalii despre bunuri diferite (inculpatul a menționat televizorul și adidașii, iar minora, televizorul și bonurile valorice), instanța reținând că fiecare a luat bunuri în mod separat.

Astfel, în condițiile în care persoana vătămată a reclamat dispariția mai multor bunuri la acea dată, deși inculpatul și minora C. nu au precizat că au sustras toate bunurile părții vătămate, aceștia făcând referire doar la televizorul LCD, pantofi sport marca Adidas, bonuri de masă, este cert faptul că aceștia au sustras toate bunurile părții vătămate, respectiv și laptopul la care nu au făcut nici unul referire.

Instanța a ajuns la această concluzie cu atât mai mult cu cât martora P. A. (prietenă cu minora C. Vanesa) a precizat în declarația sa că minora i-a relatat că intenționa să sustragă împreună cu inculpatul, din locuința persoanei vătămate, mai multe bunuri, printre care un laptop, un televizor, frigiderul și mașina de spălat.

Prin urmare, din ansamblul probator, instanța a reținut că fapta de mai sus a fost săvârșită de inculpatul M. N. împreună cu minora C. Vanesa, neexistând date cu privire la participarea altor persoane, asta deși persoana vătămată a declarat că a aflat de la vecina sa pe nume "V." faptul că la data comiterii faptei, au coborât din imobilul în care locuiește, cu bunurile proprietatea sa, două persoane de sex masculin, împreună cu minora C. Vanesa. Această vecină a persoanei vătămate, "V." nu a putut fi identificată în vederea audierii sale în calitate de martor, astfel cum a reieșit din procesul verbal de verificare aflat la dosarul cauzei.

Persoana vătămată, S. I. a formulat pretenții civile în suma de 5.500 lei.

La data de 14.09.2013, a fost înregistrată la Poliția mun. Oradea, plângerea persoanei vătămate ., din Oradea, .. 21, judetul Bihor, prin reprezentant Tesan V. Nicușor, cu privire la faptul că în perioada 07.09.2013, orele 22:00 – 14.09.2013, orele 13:30, persoane necunoscute, prin dislocarea panoului PVC al ușii exterioare de acces - prima ușă ce dă într-un hol al depozitului, au pătruns în interiorul depozitului (primul hol de acces),după careau distrus cea de a doua ușă, prin forțarea sistemul de închidere și distrugerea sticlei ușii, fără să reușească însă să sustragă vreun bun.

Referitor la această faptă, cu ocazia cercetării la fața locului, organele de cercetare penală au ridicat o urmă papilară de pe a doua ușă de acces în societate, - ușă la care avea acces doar persoana vatămată și eventualul autor.

Ca urmare a examinării în baza de date AFIS a urmei papilare, ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, a rezultat faptul că aceasta a fost creată de către inculpatul M. N., fapt confirmat și ca urmare a raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._ din 10.10.2013, întocmit de IPJ Bihor, Serviciul Criminalistic (filele 150-154 dos. up).

Audiat fiind de către organele de urmărire penală, (filele 161-164 dos. up) inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, invocând faptul că a mers lângă prima ușă pentru a-și face necesitățile, iar nu pentru a sustrage bunurile.

Astfel, în declarația sa, inculpatul a recunoscut faptul că a lovit în prima ușă de acces, fapt ce a dus la dislocarea plăcii din PVC, dar nu a recunoscut că a intrat în primul hol sau că ar fi distrus cea de a doua ușă.

Instanța a apreciat că nu poate avea în vedere apărările inculpatului, în condițiile în care urmele sale papilare au fost găsite pe cea de a doua ușă de acces, fiind cert că inculpatul a intrat în holul societății, după dislocarea plăcii PVC din prima ușă a trecut mai departe încercând să treacă și de cea de a doua ușă prin forțare, dovadă fiind urmele sale papilare prelevate de pe aceasta.

Apărarea că inculpatul ar fi dorit să-și facă necesitățile, nu poate justifica dislocarea unei plăci de PVC a unei uși. Intenția sa de a pătrunde înăuntru cu scopul de a sustrage bunuri este mai mult decât evidenta.

Persoana vătămată a formulat pretenții civile în sumă de 2.000 lei, reprezentând distrugerile cauzate.

Față de cele de mai sus, instanța a considerat că atât fapta căt și vinovăția inculpatului M. N. sunt pe deplin dovedite și reies din analiza și coroborarea materialului probator administrat în cauză, cu privire la care instanța a făcut referire pentru fiecare faptă în parte.

Având în vedere că în cursul procesului penal a intervenit o lege penală nouă, pe care instanța a apreciat-o a fi doar aparent mai avantajoasă pentru situația inculpatei, sub aspectul limitelor de pedeapsă, care au fost diminuate, cât și din punctul de vedere al posibilității de împăcare cu partea vătămată.

Cu toate acestea, având în vedere multiplele acte materiale săvârșite de inculpat, față de subiecte pasive diferite (astfel că nu s-a mai putut reține forma continuată potrivit noului Cod penal) dintre care unele în forma agravata prevăzuta de art. 229 alin. (2) (prin violare de domiciliu –fapta de la punctul 1, sau sediu profesional –faptele de la punctele 3 și 5), văzând și sporul obligatoriu prevăzut de art. 39 Cod penal, instanța a apreciat că în mod global este mai favorabilă pentru inculpat legea penală veche.

Prin urmare, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 386 Cod procedură penală, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului M. N., din infracțiunea de furt calificat în forma continuată prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal, art. 229 alin. (1) lit. d) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1969 și a art. 77 lit. d) Cod penal în infracțiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. (1) Cod penal din 1969, art. 209 alin. (1) lit. i) Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1969 și a art. 75 alin. (1) lit. c) Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal în vigoare.

Astfel, în drept, fapta inculpatului M. N., constând în aceea că în perioada 30.08.2013 – 20.09.2013, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin efracție, a comis un număr de cinci acte materiale de sustragere, având ca obiect bunuri și valori aflate în societăți comerciale și locuințe situate pe raza mun. Oradea, unul dintre actele materiale fiind comis împreună cu minora C. Vanesa D. în vârstă de 13 ani, constituie infracțiunea de furt calificat calificat în forma continuata prevăzută de art. 208 alin. (1) Cod penal din 1969, art. 209 alin. (1) lit. i) Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1969 și a art. 75 alin. (1) lit. c) Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal în vigoare, texte legale în baza cărora instanța a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei, conform criteriilor prevăzute la art. 72 Cod penal de la 1969, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate prin legea specială, împrejurările comiterii faptei, precum și persoana inculpatului.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a apreciat că aplicarea acesteia inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 alin. (2) și (3) Cod penal și art. 64 Cod penal de la 1969, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței C.E.D.O., care, în conformitate cu art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România, prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă atât principiul proporționalității, cât și art. 3 din Protocolul adițional nr. 1, așa cum a statuat și Î.C.C.J., prin decizia nr. 74/2007, pronunțată în interesul legii.

Așadar, conform art. 71 alin. (3) Cod penal, instanța a reținut că urmarea socialmente periculoasă care s-a produs prin săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului duce la concluzia existenței unei nedemnități ce atrage necesitatea interzicerii exercitării drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care va interzice inculpatului exercitarea acestor drepturi pe durata executării pedepsei principale.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanța a arătat mai sus că fiecare parte vătămată (cu excepția .) s-a constituit parte civila solicitând diferite sume de bani, cu titlu de despăgubiri materiale, fără însă să facă nicio dovadă care să ateste valoarea bunurilor sustrase, împrejurare care să poată da posibilitatea instanței sa aprecieze în mod obiectiv cu privire la sumele pretinse.

În fața instanței de judecată s-au prezentat doar două părți civile, respectiv A. B. și S. I. la termenul din 23.06.2014, ocazie cu care au declarat doar faptul că-și mențin pretențiile avute în cursul urmăririi penale.

Mai mult, în cazul parții civile A. M., cu toate ca aceasta a apreciat prejudiciul la suma de 400 lei, a avut pretenții civile în suma de 500 lei.

Instanța a reținut că nu pot fi acordate părților civile despăgubiri materiale decât, fie în situația în care dovedesc cu înscrisuri (chitanțe, facturi, evaluări, etc.) paguba pe care pretind ca au suferit-o, fie în situația în care inculpatul este de acord cu constituirea de parte civila conform art. 23 din Codul de procedură penală.

Astfel, instanța a considerat faptul că inculpatul a arătat la un moment dat în declarația sa, în termeni generali, că este de acord să repare prejudiciul cauzat (prin care se subînțelege și dovedit), nu echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor civile formulate de persoanele vătămate.

Spre exemplu, partea civilă S.C. C. . pretins suma de 2.000 lei constând în distrugerile cauzate de inculpat, putea depune la dosarul penal sau al instanței facturile și chitanțele cu care a reparat ușa distrusa și sistemul de închidere al celei de-a doua uși (in fapt nici nu se știe daca acesta din urmă a fost distrus sau nu, arătându-se doar ca a fost forțat). În aceeași măsură și celelalte parți civile puteau și trebuiau sa-si dovedească valoarea bunurilor sustrase de inculpat, fie prezentând actele de achiziție fie solicitând unui operator comercial care valorifica bunuri asemănătoare să facă o evaluare a bunului sustras în funcție de model și anul de fabricație.

F. de cele de mai sus, instanța a constatat că părțile civile nu au depus nici o diligență în a-și dovedi pretențiile, dând dovada de pasivitate și totodată de culpa, astfel ca, în soluționarea acțiunii civile, instanța, în baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, a admis numai în parte acțiunile civile formulate de partea civilă A. B., cu privire la suma de 150 lei care i-a fost sustrasă din portmoneu (fapt recunoscut de inculpat) și partea civila S. I., cu privire la cele 22 bonuri valorice (bonuri de masa 22*9.72 lei), în valoare de 203.94 lei și a respins celelalte pretenții ale celor două părți civile ca nedovedite.

Acțiunile civile formulate de persoanele vătămate A. M., . N. I. și S.C. C. . respinse în totalitate ca nedovedite.

Tot în legătură cu latura civila a cauzei, instanța a luat act că persoana vătămată ., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Din actele dosarului, instanța a mai reținut că inculpatul a obținut suma de 40 lei din vânzarea către persoane necunoscute a telefonului sustras de la partea civila A. M. și suma de 400 lei din vânzarea celor doua laptop-uri sustrase de la . P. N. I..

Astfel, văzând ca inculpatul a beneficiat de sumele de bani de mai sus, obținute în urma vânzării unor bunuri sustrase de la persoanele vătămate și văzând totodată ca aceste sume nu servesc la despăgubirea acestora din urma, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) și alin. 6 Cod penal, instanța a confiscat de la inculpatul M. N., suma de 440 lei, reprezentând sume de bani obținute în urma valorificării unor bunuri sustrase.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul apelant M. N. solicitând admiterea acestuia și a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond deoarece nu a fost legal citat și nu a avut cunoștință despre proces.

Examinând hotărârea apelată din oficiu și prin prisma motivelor invocate, Curtea, în baza art. 420 alineat 10 Cod procedură penală va reține următoarele:

Prima instanță a reținut corect starea de fapt dedusă judecății constând în aceea că la data de 20.09.2013, persoana vătămată A. M., a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că în data de 20.09.2013, între orele 13⁰⁰ – 14⁰⁰, în timp ce se afla în vizită la locuința numitei D. A., din Oradea, ., nr. 14, ., pe ușa închisă, neasigurată, au pătruns în locuința situată la adresa sus menționată, de unde i-au sustras o geantă în care avea suma de 15 lei, cartea de identitate pe numele său și un telefon mobil marca Samsung.

Persoana vătămată și-a găsit poșeta abandonată în casa scărilor, însă bunurile aflate în aceasta lipseau, astfel a apreciat prejudiciul la suma de 400 lei.

Din declarația numitei C. Vanesa, instanța a reținut că posturile telefonice_, respectiv_ au fost utilizate de către inculpatul M. N., acesta din urmă fiind prietenul ei.

În urma studierii suportului optic nr._/18.10.2013 pus la dispoziție de U.T.A.I. Bihor, cuprinzând datele solicitate, organele de urmărire penală au stabilit că începând cu data de 30.08.2013, ora 23:15:41, în telefonul sustras a fost utilizată cartela S. cu nr._, după care în telefon a fost introdusă cartela S. cu numărul_, iar din studierea listingurilor, a rezultat faptul că utilizatorii posturilor telefonice_, respectiv_ conversează des cu postul telefonic_, utilizatorul acestui din urmă post telefonic fiind identificat în persoana numitei C. Vanesa.

Instanța de fond a administrat un probatoriu complet pe care l-a interpretat just în lumina dispozițiilor art. 103 Cod procedură penală și pe baza acestuia a reținut situația de fapt și a făcut încadrarea în drept.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal.

Analizând cauza din perspectiva dispozițiilor cuprinse în articolul 4din Codul de procedură penală, instanța de fond în mod corect a constatat că ansamblul probator administrat este în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul.

De asemenea, situația de fapt avută în vedere de prima instanță este una corectă. Pedeapsa aplicată inculpatului cât și modalitatea de executare au fost corect individualizate de către instanța de fond.

Față de situația de fapt reținută corect de instanța de fond, curtea constată că încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat este corespunzătoare, că vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.

La individualizarea pedepsei principale, în cadrul general prevăzut de articolul 74 din Codul penal, au fost avute în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege, pericolul social concret al faptei și făptuitorului, cu antecedente penale. Cererea inculpatului de aplicare a unei pedepse cu suspendare nu este fondată.

Referitor la cererea inculpatului de casare a sentinței și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare întrucât nu a fost legal citat iar acesta ar fi fost arestat în Franța ,Curtea o apreciază ca nefondată,deoarece instanța de fond l-a citat pe acesta de la adresa indicată de el,iar din actele depuse la dosar rezultă că inculpatul a fost arestat în Franța în perioada 15.10._14,deci după pronunțarea sentinței apelate la data de 22 septembrie 2014.

Așa fiind, în mod corect instanța a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare în regim de detenție este necesară pentru realizarea scopului acesteia – de reeducare a inculpatului și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Față de cele arătate, curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul M. N. împotriva sentinței penale nr. 1045/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o va menține în întregime.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, urmând ca suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Bar M. conform delegației nr.4612/21.10.2014 să fie virat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală.

Respinge ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul M. N. împotriva sentinței penale nr. 1045/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în întregime.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, urmând ca suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Bar M. conform delegației nr.4612/21.10.2014 să fie virat din fondurile Ministerului Justiției.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2015

Președinte, Judecător, Grefier,

S. L. C. A. I. C. M.

Redactat decizie – C. A.I./13.02.2015,

Judecător fond – R. V.S.

Tehnoredactat 4 ex./13.02.2015,C.M.

- 2 comunicări – inculpat apelant M. N.

- P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea

← Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Sentința nr....		Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr.... →

Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel ORADEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel ORADEA