Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 685/2015. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 685/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 30-10-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr._ /P/2015

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

DECIZIA PENALĂ NR. 685/A/2015

Ședința publică din 30 octombrie 2015

Complet de judecată compus din:

Președinte: C. A.

Judecător: S. L.

Grefier: C. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Bara V., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor penale declarate de inculpatul apelant BRAZDIȘ R. M., partea civilă apelantă K. A. T. și partea responsabilă civilmente . – REASIGURARE SA VOLUNTARI, împotriva sentinței penale nr. 762 din 09.06.2015 pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alineatele 1 și 2 din Codul penal.

Se constată că dezbaterea pe fond asupra apelurilor a avut loc la data de 20 octombrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se pentru data 30 octombrie 2015, zi în care s-a pronunțat hotărârea, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.762 din 09 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 192 alin.1 și 2 C.pen., cu aplic. art. 75 alin.2 lit.b teza ultimă C.pen. și art. 76 alin.1 C.pen., totul cu aplic. art. 396 alin.10 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul BRAZDIȘ R. M., cetățean român, fiul lui I. și M., născut la data de 22.07.1984 în T., județul Bihor, domiciliat în Oradea, ., ., județul Bihor, CNP_, la pedeapsa de: 1 (unu) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 91 C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 C.pen..

În baza art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a).să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Bihor; b).să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;c).să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d).să comunice schimbarea locului de muncă; e).să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, i s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Bihor.

În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a urmat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Oradea și a Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea.

În baza art. 404 C.pr.pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C.pen..

În baza art. 67 alin.1 C.pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin.1 și 3 C.pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 19 C.pr.pen. și art. 397 alin.1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ., art. 42 alin. 2 și art. 49-51 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, s-a admis în parte acțiunea civilă și obligă inculpatul BRAZDIȘ R. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. ROMANIA asigurare - REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord, nr. 10, Global City Business Park, Clădirea O23, ., la plata următoarele despăgubiri civile:

- suma de 4.600 lei, cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei până la data plății efective, în favoarea părții civile K. A. T., CNP_, domiciliată în Oradea, ., ., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat M. C. R., cu sediul în Oradea, ..9, .;

- suma de 120.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei până la data plății efective, în favoarea părții civile K. A. T..

În baza art. 19 C.pr.pen. și art. 397 alin.1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ., art. 42 alin. 2 și art. 49-51 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, art. 313 din Legea nr. 95/2006, s-a admis acțiunea civilă și obligă inculpatul BRAZDIȘ R. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. ROMANIA ASIGURARE - REASIGURARE S.A., la plata următoarelor sumei de bani, reprezentând daune materiale, în favoarea părții civile S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ORADEA, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor:

-5.933,67 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate pacientului Mădăras E. Z., în perioada 06.10._14;

-240,31 lei, reprezentând dobânzi de întârziere de 0,03%, pentru plata cu întârziere a sumei mai sus arătată, calculate pentru perioada 16.11._14, sumă la care se vor adăuga dobânzi de întârziere, calculate de la data de 31.03.2015 până la data plății efective;

-160,21 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,02%, pentru plata cu întârziere a sumei de 5.933,67 lei, calculate pentru perioada 16.11._14, sumă la care se vor adăuga penalități de întârziere, calculate de la data de 31.03.2015 până la data plății efective.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul BRAZDIȘ R. M., în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 276 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocațial, în favoarea părții civile K. A. T..

În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul emis în data de 04 februarie 2015, în dosarul nr. 6582/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat în instanță la data de 10.02.2015, sub dosarul cu numărul de mai sus, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului BRAZDIȘ R. M., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 192 alin.1 și 2 C.pen..

În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă: ordonanță începere urmărire penală (f. 9), ordonanță schimbare încadrare juridică (f. 7), ordonanță continuare cercetări față de suspect (f. 5), ordonanță de punere în mișcare acțiune penală (f. 65), proces verbal sesizare din oficiu (f. 11), proces verbal cercetare la fața locului (f. 12), planșe foto (f. 16-24), fișă intervenție 112 (f. 27), certificat deces (f. 32), raport expertiză medico-legală (f. 33-42), buletine analiză toxicologică (f. 51,58), declarație persoană vătămată (f. 5), declarații inculpat/suspect (f. 63,69), declarații martori (f. 71,73), copie RCA (f. 81), cazier rutier (f. 91), cazier judiciar (f. 93).

Fiind audiat, inculpatul BRAZDIȘ R. M. a recunoscut comiterea faptei, săvârșirea faptei declarând că a condus în Oradea, pe . intersecția cu . fost atent deoarece victima spusese ceva, pătrunzând în intersecție fără a se asigura și observa că pe drumul prioritar circula alt autoturism.

Persoana vătămată K. A. T. s-a constituit parte civilă cu sumele de 4.600 lei, reprezentând daune materiale și 2.200.000 lei, reprezentând daune morale, pentru care a depus și înscrisuri justificative (f.47-55 dos.inst.).

Persoana vătămată S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ORADEA s-a constituit parte civilă cu sumele de 5.933,67 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate pacientului Mădăras E. Z., în perioada 06.10._14, 240,31 lei, reprezentând dobânzi de întârziere de 0,03%, pentru plata cu întârziere a sumei mai sus arătată, calculate pentru perioada 16.11._14, sumă la care se vor adăuga dobânzi de întârziere, calculate de la data de 31.03.2015 până la data plății efective și 160,21 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,02%, pentru plata cu întârziere a sumei de 5.933,67 lei, calculate pentru perioada 16.11._14, sumă la care se vor adăuga penalități de întârziere, calculate de la data de 31.03.2015 până la data plății efective.

Fiind prezent la judecarea cauzei la termenul din 09.06.2015, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa și că dorește ca judecata să se realizeze potrivit procedurii de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 396 alin.10 C.pr.pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

La data de 06.10.2014, în jurul orelor 12.00, inculpatul BRAZDIȘ R. M. împreună cu persoana vătămată K. A. T. s-au deplasat cu autoturismul Kia, înmatriculat sub nr._, condus de inculpat, la Școala germană pentru a-l lua pe minorul Mădăras E. Z. (fiul persoanei vătămate). După ce minorul a urcat pe bancheta din spate a autoturismului, fără a avea cuplată centura de siguranță, inculpatul a condus autoturismul în municipiul Oradea, pe . intersecția cu . avea indicatorul STOP, nu a oprit, pătrunzând în intersecție fără a se asigura, fiind tamponat de autoturismul Skoda, înmatriculat sub nr._, condus regulamentar pe drumul prioritar de martorul P. B. L.. Autoturismul condus de inculpat a fost lovit cu partea frontală de autoturismul martorului în partea centrală, fiind proiectat într-un stâlp al rețelei electrice existent pe marginea drumului.

Urmare a leziunii, minorul Mădăras E. Z. a suferit leziuni la nivelul capului, fiind transportat cu ambulanța la spital. La data de 09.10.2014, minorul Mădăras E. Z. a decedat ca urmare a leziunilor consecutive evenimentului rutier.

Conducătorilor auto implicați li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din Buletinele de analiză toxicologică_, rezultă că ambii nu se aflau sub influența alcoolului, alcoolemia fiind 0 gr/mie.

Din concluziile Raportului de Expertiză Medico Legală Necroptică nr 2587/III/314/10.10.2014, rezultă că moartea victimei Mădăras E. Z. a fost violentă și s-a datorat leziunilor și hemoragiei consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu multiple fracturi ale craniului. Leziunile s-au produs la data de 06.10.2014, având ca mecanism de producere lovirea de corpuri/suprafețe dure din interiorul unui autovehicul ce a suferit o decelerație-accelerație bruscă, ca urmare a coliziunii cu un alt autovehicul și cu obstacole din afara carosabilului în cadrul unui accident rutier. Între leziunile constatate cu ocazia autopsiei și decesul victimei există cauzalitate directă.

Martorul P. B. L. declară că se deplasa cu autoturismul pe . intersecție, autoturismul condus de inculpat a pătruns fără a încetini, astfel încât frânarea a fost concomitentă cu impactul. După tamponare, a văzut capul victimei ieșit prin geamul de la ușa stânga spate sângerând puternic.

Prin modul în care inculpatul a condus autoturismul, acesta a încălcat prevederile art. 57 alin. 2 din OUG 195/2002, care reglementează circulația în intersecțiile dirijate, conducătorul auto fiind obligat să respecte semnificația indicatoarelor rutiere existente.

Inculpatul recunoaște și regretă săvârșirea faptei, declarând că a condus în municipiul Oradea, pe . intersecția cu . fost atent deoarece victima spusese ceva, pătrunzând în intersecție fără a se asigura și observa că pe drumul prioritar circula alt autoturism.

Dată fiind admiterea cererii formulată de inculpat, de judecare a cauzei în baza procedurii de recunoaștere a vinovăției, instanța urmează a analiza exclusiv probele administrate în faza de urmărire penală.

Vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, respectiv: ordonanță începere urmărire penală (f. 9), ordonanță schimbare încadrare juridică (f. 7), ordonanță continuare cercetări față de suspect (f. 5), ordonanță de punere în mișcare acțiune penală (f. 65), proces verbal sesizare din oficiu (f. 11), proces verbal cercetare la fața locului (f. 12), planșe foto (f. 16-24), fișă intervenție 112 (f. 27), certificat deces (f. 32), raport expertiză medico-legală (f. 33-42), buletine analiză toxicologică (f. 51,58), declarație persoană vătămată (f. 5), declarații inculpat/suspect (f. 63,69), declarații martori (f. 71,73), copie RCA (f. 81), cazier rutier (f. 91), cazier judiciar (f. 93), precum și declarația luată în fața instanței (f.72 dos.inst.).

Luând în considerare toate aceste probe, instanța a apreciat că în prezenta cauză există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.4 C.pr.pen., fiind răsturnată.

În drept, fapta inculpatului BRAZDIȘ R. M., care, la data de 06.10.2014, ca urmare a nerespectării dispozițiilor privitoare la circulația în intersecție și a nerespectării semnificației indicatoarelor rutiere, a provocat o tamponare, în urma căreia a rezultat decesul victimei Mădăras E. Z., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 192 alin. 1 și 2 C.pen..

La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 74 C.pen., reținând în acest sens faptul că inculpatul a condus autovehiculul pe străzile din municipiul Oradea și nu a respectat semnificațiile indicatoarelor rutiere, provocând un accident rutier, în urma căruia un pasager al autoturismului pe care îl conducea a decedat, dar acesta este o persoană fără antecedente penale, a dat declarații sincere pe tot parcursul procesului penale, este student la o universitate în străinătate, este o persoană tânără, integrată în societate.

Raportat la persoana și periculozitatea infractorului, care este una extrem de redusă, după cum mai sus s-a arătat, date fiind și înscrisurile depuse în probațiune (f.39-43 dos.inst.), instanța a apreciat că este incidentă în cauză circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin.2 lit.b teza ultimă C.pen. și art. 76 alin.1 C.pen., sens în care aceasta va fi reținută la cuantificarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului.

Raportat la circumstanțele reale ale faptei, circumstanțele personale ale inculpatului și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea săvârșită, instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare, apreciind că pedeapsa va fi de natură să reprezinte un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

Instanța a opinat însă că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului este suficientă față de toate cele mai sus expuse, nefiind necesară executarea acesteia în regim de detenție.

Așadar, în baza art. 91 C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 C.pen..

În baza art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Bihor, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, i s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Bihor.

În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a urmat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Oradea și a Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea.

În baza art. 404 C.pr.pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C.pen..

În baza art. 67 alin.1 C.pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin.1 și 3 C.pen., i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a reținut că în cursul judecării cauzei, persoana vătămată K. A. T. s-a constituit parte civilă cu sumele de 4.600 lei, reprezentând daune materiale și 2.200.000 lei, reprezentând daune morale, pentru care a depus și înscrisuri justificative (f.47-55 dos.inst.).

Persoana vătămată S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ORADEA s-a constituit parte civilă (f.35-37 dos.inst.) cu sumele de 5.933,67 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate pacientului Mădăras E. Z., în perioada 06.10._14, 240,31 lei, reprezentând dobânzi de întârziere de 0,03%, pentru plata cu întârziere a sumei mai sus arătată, calculate pentru perioada 16.11._14, sumă la care se vor adăuga dobânzi de întârziere, calculate de la data de 31.03.2015 până la data plății efective și 160,21 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,02%, pentru plata cu întârziere a sumei de 5.933,67 lei, calculate pentru perioada 16.11._14, sumă la care se vor adăuga penalități de întârziere, calculate de la data de 31.03.2015 până la data plății efective.

Pentru soluționarea laturii civile, au fost administrate probe cu înscrisuri (f.47-55 dos.inst.) și au fost audiați martorii Posztonyi Boglarka V. și M. C. A. (f. 72-73 dos.inst.).

Cu referire strictă la despăgubirile materiale, instanța a constatat că acestea vizează cheltuieli legate de monumentul funerar al victimei Mădăras E. Z., justificate cu înscrisurile de la f.54-55 dos.inst.

Referitor la daunele morale pretinse, instanța a reținut, așa cum s-a arătat mai sus, că partea civilă, în calitate de ascendent – mama victimei, a solicitat 2.200.000 lei, daune morale.

Față de circumstanțele în care s-a produs accidentul și de persoana victimei, în vârstă de 6 ani la data accidentului, de raporturile existente între victimă și mama sa acesteia la acel moment, instanța a apreciat că și în ipoteza acordării daunelor morale în cuantumul solicitat, eficiența acestora în compensarea traumei psihice, rămâne mai mult un concept doctrinar și o creație a practicii judiciare, care cu greu își va atinge scopul reparator.

Este de necontestat că prin decesul neașteptat și violent al victimei Mădăras E. Z., chiar sub ochii mamei, s-au cauzat suferințe psihice acesteia, astfel că i s-au acordat despăgubiri sub forma daunelor morale. Date fiind legăturile afective dintre partea civilă și victimă, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor Posztonyi Boglarka V. și M. C. A., cursul vieții acesteia s-a schimbat după accidentul de circulație în discuție. Instanța a reținut în acest sens că partea civilă și-a crescut singură unicul copil, fiind divorțată din anul 2012, a locuit în permanență împreună cu acesta, între ei existând relații foarte apropiate, de altfel, specifice relației de rudenie.

Instanța a reținut că suferința psihică nu poate fi cuantificată la modul absolut în sume de bani, dar este aproape unanim acceptat că în astfel de situații daunele morale sub forma despăgubirilor bănești sunt de natură să acopere, într-o oarecare măsură, prejudiciul moral suferit.

Astfel, potrivit art. 1357 al. 1 C.civ., în vigoare la data producerii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare. Mai mult decât atât, potrivit art. 1357 al. 2 C.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

De asemenea, este de reținut că potrivit art. 1391 al. 2 C.civ., instanța judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei.

În cauză, referitor la prejudiciul moral, instanța a apreciat că, deși inculpatul BRAZDIȘ R. M. a arătat în declarația sa din cursul cercetării judecătorești-fila 86 dosar- că este de acord cu pretențiile formulate de partea civilă din cauză și că are cunoștință de cuantumul lor, acestea nu pot fi acordate în totalitate părții civile, întrucât nu există și acordul părții responsabile civilmente S.C. E. ROMANIA ASIGURARE - REASIGURARE S.A., conform art. 23 alin. 2 C.pr.pen..

Față de circumstanțele în care s-a produs accidentul și de persoana victimei, în vârstă de 6 ani la data accidentului, de raporturile existente între victimă și mama sa la acel moment, instanța a apreciat că suma de 120.000 euro reprezintă, în aprecierea instanței, o reparare, atât cât este posibil, a prejudiciului moral încercat de partea civilă din cauză.

A fost introdusă în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, conform art. 86 C.pr.pen., societatea de asigurare S.C. E. ROMANIA ASIGURARE - REASIGURARE S.A., care a emis polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto RCA pentru autoturismul Kia Ceed, proprietatea inculpatului, poliță depusă în copie la fila 33 dos.inst., asigurarea fiind valabilă în perioada 06.01.2014– 05.01.2015.

Așadar, în soluționarea laturii civile a cauzei, instanța, în baza art. 19 C.pr.pen. și art. 397 alin.1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ., art. 42 alin. 2 și art. 49-51 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpatul BRAZDIȘ R. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. ROMANIA ASIGURARE - REASIGURARE S.A., la plata următoarele despăgubiri civile: suma de 4.600 lei, cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei până la data plății efective, în favoarea părții civile K. A. T., suma de 120.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei până la data plății efective, în favoarea părții civile K. A. T..

În baza art. 19 C.pr.pen. și art. 397 alin.1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ., art. 42 alin. 2 și art. 49-51 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, art. 313 din Legea nr. 95/2006, s-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul BRAZDIȘ R. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. ROMANIA ASIGURARE - REASIGURARE S.A., la plata următoarelor sumei de bani, reprezentând daune materiale, în favoarea părții civile S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ORADEA: 5.933,67 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate pacientului Mădăras E. Z., în perioada 06.10._14, 240,31 lei, reprezentând dobânzi de întârziere de 0,03%, pentru plata cu întârziere a sumei mai sus arătată, calculate pentru perioada 16.11._14, sumă la care se vor adăuga dobânzi de întârziere, calculate de la data de 31.03.2015 până la data plății efective și 160,21 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,02%, pentru plata cu întârziere a sumei de 5.933,67 lei, calculate pentru perioada 16.11._14, sumă la care se vor adăuga penalități de întârziere, calculate de la data de 31.03.2015 până la data plății efective.

Raportat la scopul Legii nr. 76/2008 – prevenirea și combaterea infracțiunilor prin care se aduc atingeri grave drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei precum și siguranței naționale, iar, pe de altă parte, în vederea utilizării probatoriului științific, indispensabil actului justiției, pentru identificarea victimelor și autorilor infracțiunilor, în acest sens fiind necesară genotiparea probelor biologice recoltate din câmpul infracțiunii alături de probele de referință recoltate de la persoanele care fac parte din cercul de suspecți sau sunt condamnate – și având în vedere faptul că infracțiunea de ucidere din culpă, cu privire la care s-a stabilit vinovăția inculpatului, se găsește în Anexa care face parte integrantă din lege, punctul 17, în baza art. 7 alineat 1 din Legea nr. 76/2008, instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul BRAZDIȘ R. M. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 276 C.pr.pen., a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocațial justificat cu chitanța de la f.73 dos.inst., în favoarea părții civile K. A. T..

În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.pr.pen., a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat apel partea civilă apelantă K. A. T., inculpatului apelant Brazdiș R. M. și partea responsabilă civilmente . – Reasigurare SA Voluntari.

Partea civilă apelantă K. A. T. a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și a se dispune obligarea inculpatului Brazdiș R. M. în solidar cu partea responsabilă civilmente . – Reasigurare SA la plata daunelor morale solicitate în cuantum de 2.200.000 lei, cu dobânda legală până la data plății efective.

În motivarea apelului s-a solicitat a se avea în vedere faptul că în urma accidentului, a decedat fiul părții civile în vârstă de 6 ani, moartea acestuia a fost violentă, ca urmare a multiplelor fracturi de craniu. S-a arătat că partea civilă a fost prezentă la momentul accidentului, iar acest episod de coșmar s-a desfășurat sub privirea neputincioasă a acesteia. S-a mai arătat că durerea și suferința încercată de partea civilă este evidentă în raport de relația firească, de dragoste, de atașament a mamei față de copil. S-a menționat că partea civilă și-a crescut singură copilul, avea o relație foarte strânsă cu acesta, nici în prezent nu poate accepta pierderea acestuia, aspect ce rezultă și din faptul că partea civilă a păstrat camera fiului ei intactă, a păstrat toate hainele, jucăriile și inclusiv desenele.

Inculpatul apelant Brazdiș R. M. a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost precizat în scris la data de 16.10.2015 solicitând desființarea sentinței în sensul modificării obligației instituite de instanța de fond în temeiul art. 93 alineatul 3 din Codul penal, respectiv să se dispună ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei T.. S-a arătat că inculpatul este rezident în Germania unde frecventează cursurile Universității Erlangen – Nurnberg, iar potrivit declarației notariale de la dosar, în cazul revenirii acestuia în R. tatăl inculpatului, Brazdiș I., este de acord ca pe perioada executării hotărârii acesta să locuiască la adresa sa din T., . nr. 8, județul Bihor.

Partea responsabilă civilmente . – Reasigurare SA Voluntari a solicitat diminuarea pretențiilor acordate de instanța de fond ,respectiv a daunelor materiale în limita cuantumului dovedit iar în ceea ce privește daunele morale potrivit practicii ,jurisprudenței și echității, respingerea despăgubirilor acordate Spitalului C. Județean de Urgență Oradea,înlăturarea obligării E. la plata sumei de 350 lei ,reprezentând cheltuielile judiciare către stat.

Examinând hotărârea apelată din oficiu și prin prisma motivelor invocate, Curtea, în baza art. 420 alineat 10 Cod procedură penală va reține următoarele:

Prima instanță a reținut corect starea de fapt, constând în aceea că, la data de 06.10.2014, în jurul orelor 12.00, inculpatul BRAZDIȘ R. M. împreună cu persoana vătămată K. A. T. s-au deplasat cu autoturismul Kia, înmatriculat sub nr._, condus de inculpat, la Școala germană pentru a-l lua pe minorul Mădăras E. Z. (fiul persoanei vătămate). După ce minorul a urcat pe bancheta din spate a autoturismului, fără a avea cuplată centura de siguranță, inculpatul a condus autoturismul în municipiul Oradea, pe . intersecția cu . avea indicatorul STOP, nu a oprit, pătrunzând în intersecție fără a se asigura, fiind tamponat de autoturismul Skoda, înmatriculat sub nr._, condus regulamentar pe drumul prioritar de martorul P. B. L.. Autoturismul condus de inculpat a fost lovit cu partea frontală de autoturismul martorului în partea centrală, fiind proiectat într-un stâlp al rețelei electrice existent pe marginea drumului.

Urmare a leziunii, minorul Mădăras E. Z. a suferit leziuni la nivelul capului, fiind transportat cu ambulanța la spital. La data de 09.10.2014, minorul Mădăras E. Z. a decedat ca urmare a leziunilor consecutive evenimentului rutier.

Conducătorilor auto implicați li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din Buletinele de analiză toxicologică_, rezultă că ambii nu se aflau sub influența alcoolului, alcoolemia fiind 0 gr/mie.

Din concluziile Raportului de Expertiză Medico Legală Necroptică nr. 2587/III/314/10.10.2014, rezultă că moartea victimei Mădăras E. Z. a fost violentă și s-a datorat leziunilor și hemoragiei consecutive unui traumatism cranio - cerebral cu multiple fracturi ale craniului. Leziunile s-au produs la data de 06.10.2014, având ca mecanism de producere lovirea de corpuri/suprafețe dure din interiorul unui autovehicul ce a suferit o decelerație -accelerație bruscă, ca urmare a coliziunii cu un alt autovehicul și cu obstacole din afara carosabilului în cadrul unui accident rutier. Între leziunile constatate cu ocazia autopsiei și decesul victimei există cauzalitate directă.

Martorul P. B. L. declară că se deplasa cu autoturismul pe . intersecție, autoturismul condus de inculpat a pătruns fără a încetini, astfel încât frânarea a fost concomitentă cu impactul. După tamponare, a văzut capul victimei ieșit prin geamul de la ușa stânga spate sângerând puternic.

Prin modul în care inculpatul a condus autoturismul, acesta a încălcat prevederile art. 57 alin. 2 din OUG 195/2002, care reglementează circulația în intersecțiile dirijate, conducătorul auto fiind obligat să respecte semnificația indicatoarelor rutiere existente.

Inculpatul recunoaște și regretă săvârșirea faptei, declarând că a condus în municipiul Oradea, pe . intersecția cu . fost atent deoarece victima spusese ceva, pătrunzând în intersecție fără a se asigura și observa că pe drumul prioritar circula alt autoturism.

Dată fiind admiterea cererii formulată de inculpat, de judecare a cauzei în baza procedurii de recunoaștere a vinovăției, instanța urmează a analiza exclusiv probele administrate în faza de urmărire penală.

Vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, respectiv: ordonanță începere urmărire penală (f. 9), ordonanță schimbare încadrare juridică (f. 7), ordonanță continuare cercetări față de suspect (f. 5), ordonanță de punere în mișcare acțiune penală (f. 65), proces verbal sesizare din oficiu (f. 11), proces verbal cercetare la fața locului (f. 12), planșe foto (f. 16-24), fișă intervenție 112 (f. 27), certificat deces (f. 32), raport expertiză medico-legală (f. 33-42), buletine analiză toxicologică (f. 51,58), declarație persoană vătămată (f. 5), declarații inculpat/suspect (f. 63,69), declarații martori (f. 71,73), copie RCA (f. 81), cazier rutier (f. 91), cazier judiciar (f. 93), precum și declarația luată în fața instanței (f.72 dos.inst.).

Luând în considerare toate aceste probe, instanța a apreciat că în prezenta cauză există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.4 C.pr.pen., fiind răsturnată.

Apelul declarat de partea civilă K. A. T. nefiind fondat urmează a fi respins iar apelurile declarate de inculpații Brazdiș R. M. și S.C. E. R. Asigurare - Reasigurare S.A. fiind întemeiate urmează a fi admise.

Curtea, întrucât nu este pericol ca inculpatul Brazdiș R. M. să mai comită infracțiuni, va înlătura dispoziția privind aplicarea art.7 alin.1 din Legea 76/2008 privind prelevarea probelor biologice de la acesta.

Ținând seamă de principiile echității, a reparării integrale a prejudiciului cauzat și a îmbogățirii fără justă cauză, instanța apreciază că, cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță este ridicat, astfel că va reduce cuantumul daunelor morale acordate părții civile K. A. T. de la 120.000 euro până la 100.000 euro. D. consecință se va respinge apelul părții civile privind majorarea daunelor morale acesta nefiind întemeiat, instanța procedând la reducerea acestora.

Referitor la soluționarea laturii civile ,Curtea, reține următoarele:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din R., despăgubirile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în R. se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați. Limitele obligației asigurătorului sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 136/1995 prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în cazul de față, fiind vorba de Ordinul CSA nr. 14/2011, modificat prin Ordinul nr. 3/2013.

Dispozițiile art. 48 din următoarele din Legea nr. 136/1995 reglementează raporturile juridice care se nasc între asigurător, asigurat și persoana vătămată în cadrul asigurării cu caracter obligatoriu de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule.

În considerarea faptului că asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule are caracter obligatoriu, trebuie admis că în temeiul art. 3 din Legea nr. 136/1995 raporturile juridice dintre asigurat și asigurător derivă din acest act normativ, în timp ce raporturile juridice dintre asigurat și persoana vătămată sunt guvernate de regulile aplicabile răspunderii civile delictuale, în condițiile art. 1349 și următoarele Cod civil.

Astfel, răspunderea asigurătorului se angajează în baza legii, conform art. 3 și art. 49 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora societatea de asigurare „acordă despăgubiri", nefiind lăsat la latitudinea acestuia dacă este sau nu cazul să intervină pentru repararea prejudiciului. Sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul art. 49 din Legea nr. 136/1995 „în baza contractului de asigurare" subliniază faptul că acest înscris are rolul de a determina momentul de la care se poate angaja răspunderea asigurătorului, întinderea răspunderii acestuia pentru sumele ce pot fi achitate cu titlul de despăgubiri, precum și persoanele ce pot beneficia de aceste sume.

De asemenea, în actuala reglementare, conform art. 54 și art. 55 din Legea nr. 136/1995, pentru prejudiciile suferite de persoana vătămată prin producerea unui accident de autovehicule se angajează răspunderea asigurătorului, iar nu a persoanei vinovate de producerea prejudiciului (asigurat). Numai în mod excepțional, în cazul în care întinderea răspunderii asigurătorului, determinată prin contractul de asigurare, nu ar fi de natură să acopere în întregime prejudiciul, ar fi posibil ca pentru pagubele neacoperite să fie angajată și răspunderea asiguratului în condițiile răspunderii civile delictuale. În concluzie, răspunderea asigurătorului are o natură mixtă, contractual-legală, respectiv aceasta derivă din lege și din contractul de asigurare, cu excluderea posibilității obligării societății de asigurare la plata despăgubirilor în baza dispozițiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

În ceea ce privește obligarea în solidar a asigurătorului și a persoanei vinovate de producerea accidentului, potrivit dispozițiilor art. 1445 Cod civil, solidaritatea dintre debitori nu se prezumă și nu există decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege.

Cu alte cuvinte, solidaritatea debitorilor nu poate fi decât legală sau convențională.

În cazul răspunderii civile delictuale, solidaritatea persoanelor care se fac vinovate de producerea unui prejudiciu este prevăzută în mod expres de lege, respectiv de dispozițiile art. 1382 Cod civil.

Or, în cazul asigurării obligatorii pentru prejudicii cauzate prin accidente de autovehicule, nici legea și nici contractul de asigurare nu prevăd solidaritatea dintre asigurător și asigurat iar dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală nu sunt aplicabile societății de asigurare, răspunderea acesteia având, așa cum s-a arătat anterior, un caracter mixt ,contractual-legal.

De altfel, problema modului de angajare a răspunderii asigurătorului în cadrul procesului penal a primit o dezlegare prin conținutul art. 86 din noul Cod de procedură penală, unde sfera persoanelor care pot avea calitatea de parte responsabilă civilmente a fost extinsă la orice persoană care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiuni.

Coroborând aceste dispoziții cu prevederile art. 19 alineat 5 Cod procedură penală, conform cărora repararea prejudiciului material și moral face potrivit dispozițiilor legii civile, iar această noțiune interpretată lato sensuinclude și Legea nr. 136/1995, apare ca fiind evidentă concluzia că soluționarea acțiunii civile exercitată împotriva asigurătorului de către persoana păgubită prin producerea unui accident de autovehicule trebuie soluționată prin prisma dispozițiilor acestui act normativ.

D. urmare, Curtea va înlătura dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată acordate părții civile K. A. T., precum și a cheltuielilor de spitalizare acordate părții civile S. C. Județean de Urgență Oradea urmând ca acestea să fie achitate de partea responsabilă civilmente E. Romania Asigurare - Reasigurare SA.

Curtea va modifica dispoziția privind aplicarea art.93 alin.3 Cod penal în sensul că inculpatul va presta munca neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 60 de zile în cadrul Primăriei T. întrucât inculpatul este rezident în Germania unde frecventează cursurile Universității Erlangen – Nurnberg, iar potrivit declarației notariale de la dosar, în cazul revenirii acestuia în R. tatăl inculpatului, Brazdiș I., este de acord ca pe perioada executării hotărârii acesta să locuiască la adresa sa din T..

Pentru aceste considerente, curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul penal declarat de partea civilă K. A. T. împotriva sentinței penale nr.762/9.06.2015 a Judecătoriei Oradea.

În baza art. 421 pct. 2 lit. " a " Cod procedură penală, va admite apelurile penale declarate de inculpatul Brazdiș R. M. și partea responsabilă civilmente .- Reasigurare SA împotriva sentinței penale nr.762 din 9.06.2015 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o va desființa în sensul că:

Va modifica dispoziția privind aplicarea art.93 alin.3 Cod penal în sensul că inculpatul va presta munca neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 60 de zile în cadrul Primăriei T..

Va înlătura dispoziția privind aplicarea art.7 alin.1 din Legea 76/2008.

Va reduce cuantumul daunelor morale acordate părții civile K. A. T. de la 120.000 euro până la 100.000 euro.

Va înlătura dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată acordate părții civile K. A. T., precum și a cheltuielilor de spitalizare acordate părții civile S. C. Județean de Urgență Oradea urmând ca acestea să fie achitate de partea responsabilă civilmente E. Romania Asigurare - Reasigurare SA.

Va înlătura dispozițiile privind obligarea părții responsabile civilmente la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente cheltuielilor de spitalizare acordate părții civile S. C. Județean de Urgenta Oradea și a cheltuielilor judiciare în favoarea statului, urmând ca acestea să fie achitate de către inculpatul Brazdiș R. M..

Va menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală va obliga partea civilă K. A. T. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. " b " Cod procedură penală.

Respinge ca nefondat apelul penal declarat de partea civilă K. A. T. împotriva sentinței penale nr.762/9.06.2015 a Judecătoriei Oradea.

În baza art. 421 pct. 2 lit. " a " Cod procedură penală.

ADMITE apelurile penale declarate de inculpatul BRAZDIȘ R. M. si partea responsabila civilmente .- REASIGURARE SA. împotriva sentinței penale nr.762 din 9.06.2015 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o desființează în sensul că:

Modifică dispoziția privind aplicarea art.93 alin.3 Cod penal în sensul că inculpatul va presta munca neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 60 de zile în cadrul Primăriei T..

Înlătură dispoziția privind aplicarea art.7 alin.1 din Legea 76/2008.

Reduce cuantumul daunelor morale acordate părții civile K. A. T. de la 120.000 euro până la 100.000 euro.

Înlătură dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată acordate părții civile K. A. T., precum și a cheltuielilor de spitalizare acordate părții civile S. C. Județean de Urgență Oradea urmând ca acestea să fie achitate de partea responsabilă civilmente .- REASIGURARE SA.

Înlătură dispozițiile privind obligarea părții responsabile civilmente la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente cheltuielilor de spitalizare acordate părții civile S. C. Județean de Urgenta Oradea și a cheltuielilor judiciare în favoarea statului, urmând ca acestea să fie achitate de către inculpatul Brazdiș R. M..

Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă partea civilă K. A. T. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 30.10.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

C. A. S. L. C. M.

Redactat decizie – C.A./10.12.2015,

Judecător fond – P. P.S.F.

Tehnoredactat 8 ex./10.12.2015,C.M.

6 comunicări - inculpatul apelant Brazdiș R. M.

- partea civilă apelantă K. A. T.

- partea responsabilă civilmente apelantă . – Reasigurare SA Voluntari

- P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 685/2015. Curtea de Apel ORADEA