Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 772/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 772/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-09-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.772
Ședința publică din data de 07.09.2015
Președinte – G. C.
Judecător – N. R. A.
Grefier - V. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul inculpat D. Ș. R., fiul lui G. și M., născut la 05.03.1989 în P., județul Dâmbovița, domiciliat în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr.146/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul D. Ș. R., personal și asistat de avocat ales N. I. din Baroul Dâmbovița potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/06.04.2015 aflată la fila 29 dosar, lipsind intimata-parte civilă . - SUCURSALA TÂRGOVIȘTE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea procedează la identificarea inculpatului D. Ș. R. posesor al C.I. . nr._ eliberată de S.P.C.P..
Potrivit art.235 alin.3 Cod procedură penală, Curtea a adus la cunoștința apelantului inculpat că are dreptul să dea o nouă declarație în fața instanței, atrăgându-i, totodată, atenția că, ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Apelantul inculpat D. Ș. R. având personal cuvântul consimte să dea o nouă declarație în fața instanței de apel pentru a face unele adăugiri.
Curtea dispune audierea inculpatului D. Ș. R. depozițiile date fiind consemnate și atașate la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public și avocatul ales al apelantului inculpat D. Ș. R., având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea apelului.
Avocat N. I., având cuvântul pentru inculpatul D. Ș. R., solicită în baza art.421 pct.2 lit.a Cod proc. penală admiterea apelului și în temeiul art.80 și urm. Cod penal, în principal, să se dispună o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei și în subsidiar, amânarea pedepsei.
Apreciază că soluția instanței de fond este nelegală întrucât nu s-a făcut o analiză laborioasă a legii mai favorabile pentru inculpatul D. Ș. R. decât pentru inculpatul V. E., mai favorabil fiind prevederile art.244 Cod penal.
Nu există o situație de concurs de infracțiuni și nici modalitatea de executare a pedepsei nu este mai favorabilă acestui inculpat pentru că suspendarea pedepsei reprezintă o pedeapsă ce urmează a fi executată.
Apreciază că în cauză sunt îndeplinite criteriile de amânare a pedepsei pentru că inculpatul este absolvent de studii superioare, este salvamontist și chiar dacă nu mai beneficiază de o reducere cu o treime a pedepsei având în vedere că la fond a avut o altă atitudine, în cazul unei condamnări și-ar pierde locul de muncă. Să se aibă în vedere că inculpatul D. Ș. R. este un tânăr care a crescut singur fără mamă, nu s-a produs un prejudiciu, a înțeles consecințele încălcării legii și a dat dovadă că se poate integra social.
În consecință, solicită în baza art.421 pct.2 lit.a Cod proc. penală admiterea apelului și în temeiul art.80 și urm. Cod penal, în principal, să se dispună o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei și în subsidiar, amânarea pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului declarat de inculpatul D. Ș. R. și menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale nr.146/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria P. conform întregului material probator administrat în cauză.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că legea mai favorabilă inculpatului este vechiul Cod penal. Să se aibă în vedere că acesta nu a recunoscut săvârșirea faptelor de un grad ridicat de pericol dând dovadă de nesinceritate încercând să îngreuneze aflarea adevărului.
Din declarațiile societății de asigurare reiese că inculpatul a încercat să obțină venituri injuste pe baza unui accident rutier. Nu există temeiuri care să justifice soluția de renunțarea pedepsei sau de amânare a acesteia.
Apelantul inculpat D. Ș. R., având ultimul cuvânt, regreta fapta pe care o recunoaște în fața instanței de apel, faptă pe care nu a conștientizat-o la acel moment. Prezintă legitimația de serviciu.
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin sentința penală nr.146/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria P. s-au dispus următoarele:
În baza dispozitiilor art.5 din Codul penal s-a stabilit că lege penală mai favorabilă inculpaților dispozițiile Codului penal din 1969 și s-a menținut încadrarea juridică data faptelor prin rechizitoriu.
În baza art.396 alin. 1 și 2 din noul Cod de proc. penală a fost condamnat inculpatul V. E. N., fiul lui E. și N., născut la data de 28.03.1986 în orașul P., județul Dâmbovița, cetățenie română, studii superioare, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în or. P., .. 3, jud. Dâmbovița, CNP_, sub aspectul săvârșirii infractiunii prev. de art. 292 Cod penal din 1969 cu art. 33 lit. a din acelasi cod, la o pedepasă de 3 (trei) luni închisoare.
În baza art. 396 alin. 1 și 2 din noul Cod de proc. penală a fost condamnat același inculpat sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 Cod penal din 1969 cu art. 33 lit. a din acelasi cod la o pedepasa de 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 34 Cod penal din 1969, s-au contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul având de executat o pedepasă de 6 (sase) luni de inchisoare.
În baza art. 71 Cod penal din 1969, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969.
În baza art.81 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza disp. art. 82 Cod penal din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, compus din durata pedepsei aplicate de 6 luni închisoare la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate in baza art. 71 Cod penal din 1969.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei in cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În baza art. 396 alin. 1 și 2 din noul Cod de proc. penală a fost condamnat inculpatul D. Ș. R., fiul lui G. și M., născut la data de 05.03.1989 în orașul P., județul Dâmbovița, cetățenie română, fără antecedente penale, domiciliat în com. Brănești, ., județul Dâmbovița, CNP_, sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 Cod penal din 1969– la o pedepasa de 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal din 1969, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969.
În baza art. 81 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza disp. art. 82 Cod penal din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, compus din durata pedepsei aplicate de 6 luni închisoare la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate in baza art. 71 Cod penal din 1969.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei in cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În baza art. 397 Cod proc. penală, s-a respins acțiunea civilă formulată de A. Asigurari Societate de Asigurare-Reasigurare prin Sucursala Targoviste .
În baza art. 274 alin. 1 Cod proc. penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 75 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 165/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P. au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații V. E. N. pentru infracțiunile prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 Cod penal și art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, fapte constând în aceea că a declarat în fața organelor de poliție la data de 22.12.2011, în mod necorespunzător adevărului, împrejurările producerii accidentului de circulație care a avut ca rezultat avarierea autoturismului marca Renault Laguna cu numărul de înmatriculare 5469 DGY, cu ocazia întocmirii procesului verbal CP nr._ și a declarat aceleași aspecte necorespunzătoare în cuprinsul declarațiilor nr. 66 din 22.12.2011 depuse la partea vătămată . în scopul obținerii unui folos material injust și D. Ș. R. pentru pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 Cod penal faptă constând în aceea că a declarat în mod necorespunzător adevărului împrejurările producerii accidentului de circulație care a avut ca rezultat avarierea autoturismului marca Renault Laguna cu numărul de înmatriculare 5469 DGY, în cuprinsul declarațiilor nr. 66 din 22.12.2011 depuse la partea vătămată . în scopul obținerii unui folos material injust.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, la data de 22.12.2011, Poliția orașului P. a fost sesizată cu privire la împrejurarea că în localitatea Bezdead a avut loc un accident de circulație. După deplasarea la fața locului și, în urma declarațiilor conducătorilor auto inculpatii D. Ș. R. și V. E. N., a fost întocmit procesul verbal . nr._ în cuprinsul căruia s-a reținut că, la aceeași dată, conducătorul auto învinuit V. E. N., în timp ce conducea autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare_ din direcția Bezdead-P. pe ., a lovit din spate din cauza vitezei autoturismul marca Renault Laguna cu numărul de înmatriculare 5469 DGY (condus de inculpatul D. Ș. R.), pe care l-a proiectat într-un canal de apă, ceea ce a condus la răsturnarea ulterioară a autoturismului marca Renault Laguna. Ulterior, în cuprinsul declarațiilor nr. 66 din data de 22.12.2011, depuse la societatea de asigurări A. SA, cei doi inculpati au susținut aceeași modalitate de producere a accidentului. În urma verificării dosarului de daună, a rezultat că nu a avut loc o coliziune între cele două autoturisme în condițiile descrise de cei doi conducători auto, declarațiile acestora despre dinamica evenimentului rutier nereprezentând realitatea împrejurărilor în care ar fi putut avea loc coliziunea. În cauză a fost dispusă o expertiză tehnică auto al cărei obiectiv a fost acela de a stabili dinamica și mecanismul de producere a accidentului. Coroborând concluziile expertizei auto efectuate în cadrul procesului penal cu constatările efectuate de partea vătămată, concluzii care coincid în sensul că inculpatii și martorii au declarat în mod necorespunzător adevărului modalitatea de producere a accidentului, a rezultat că accidentul s-a produs în cu totul alte condiții decât cele prezentate, inculpatii încercând cu intenție și minuțios planificat obținerea unor foloase materiale injuste.
Situația de fapt mai sus-menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: declaratii de invinuiti/inculpati, declaratii de parte vatamata, fise de cazier, declaratii de martori E. I. R., I. V., E. vasile, note de constatări si inscrisuri, raport de expertiză tehnică, suport magnetic.
2. PROCEDURA DE CAMERA PRELIMINARA
Prin incheierea din 09.04.2014, judecatorul de camera preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 165/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P., fiind respectate dispozițiile art. 328 Cod proc. penală, a administrării probelor (respectiv: declaratii de invinuiti/inculpati, declaratii de parte vatamata, fise de cazier, declaratii de martori E. I. R., I. V., E. vasile, note de constatări si inscrisuri, raport de expertiză tehnică, suport magnetic) cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 din același cod, precum și actelor de urmărire penală (respectiv: referat de terminare a urmaririi penale, proces-verbal de sesizare din oficiu, procese-verbale de aducere la cunostinta a faptei și a dreptului la aparare, procese verbale de prezentare a materialului de urmarire penala, ordonanta prin care s-a dispus efectuarea unei expertize, rezolutie de confirmare a inceperii urmaririi penale, procese-verbale de investigatii si de citare) și a dispus începerea judecății în cauza privind pe pe inculpații: V. E. N., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunile prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 Cod penal și art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și D. Ș. R., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 Cod penal - luându-se act ca nu au fost formulate cereri sau exceptii de catre inculpat in procedura de camera preliminara.
3. POZITIA PROCESUALA A INCULPATILOR – analiza declaratiilor.
Inculpații nu au recunoscut savarsirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată. Aceștia și-au exprimat însă acordul ca, în cazul în care ar fi găsiți vinovați sa efectueze munca neremunerata in folosul comunitatii (prin avocati alesi cu drept de reprezentare delegati în cauza, la ultimul termen de judecata, instanța apreciind - prin prisma art. 96 Cod proc.penală care garantează dreptul la reprezentare, inclusiv prin avocat ales și a conținutului prev. art. 83 alin. 1 lit. c si art. 91 alin. 1 lit c Cod penal în care nu se prevede obligatia ca acordul sa fie exprimat „strict personal” – că nu s-a impus completarea declarațiilor date anterior de inculpati, din puncte de vedere exclusiv formal).
3.1 Inculpatul V. E. N. a susținut într-o primă declarație olografă dată în fața organelor de cercetare penală că accidentul de circulație din 22.12.2011 a avut loc în conditiile menționate în cuprinsul „declarației tipizate nr.66 din 22.12.2011”, negând că autoturismul pe care l-a condus (_ ) ar fi avut avarii anterioare accidentului și precizând că nu a reușit să efectueze depășirea pe care și-o propusese deoarece, din sens opus „venea un autobuz” și nu a apreciat corect distanța. În cuprinsul „declaratiei tipizate nr. 66 din 22.12.2011” (în fapt cea dată în fața organelor de poliție imediat după producerea accidentului – fila 18 dup), același inculpat nu a mentionat niciun „autobuz care venea din sens opus” ci doar faptul că „nu a apreciat distanța” față de autoturismul pe care încerca să-l depășească, descriind avariile suferite în urmatoarea modalitate: „aripa dreaptă față, bară față, spoiler față”. În cuprinsul declarației date în fața reprezentantului societății de asigurare (din 27.12.2011, fila 20 dup) nu a mentionat „autobuzul” dar a adăugat situației faptice sustinerea ca autoturismul pe care a încercat să-l depășească „a frânat” motiv pentru care ar fi fost nevoit să-l efectueze manevra de depașire. În cuprinsul procesului-verbal de contraventie întocmit imediat duăa producerea accidentului, același inculpat, a semnat o descriere a cauzalității producerii accidentului din cauza „vitezei” cu care circula.
Declarațiile inculpatului date în faza de urmarire penală sunt astfel evident nesincere, schimbând elementele circumstanțiale ale producerii accidentului de la „viteza proprie”, la „neaprecierea distantei”, apoi la „franarea bruscă a celuilalt autoturism” pentru că, după șapte luni de la accident a menționat „un autobuz care venea din sens opus”.
În fața instantei de judecată, desi același inculpat a afirmat că își menține declarațiile anterioare, pentru prima data, nu a mai neagat posibilitatea ca autoturismul pe care il conducea să fi avut avarii anterioare evenimentului rutier, sustinând „că nu își mai aduce aminte exact”. Și în fața instanței, inculpatul a continuat să adauge elemente circumstantiale noi, afirmand că autobuzul care venea din sens opus „l-a orbit cu farurile”. Inculpatul a recunoscut că nu a suferit avarii la farul dreapta față, dar a susținut că „vopseaua de la autoturismul Renault a rămas pe acesta”. Deși la intrebarea procurorului, inculpatul a susținut că „nu a avut nici o implicare” în dosarul de daună, la cea a instanței (după ce i s-a arătat declarația de la fila 73, a recunoscut că îi aparține (inclusiv ca si semnatură) și că a dat declarație în fața unui agent de daune.
3.2 Inculpatul D. S. R. asusținut în cuprinsul declarației date în fața organelor poliției rutiere subsecvent producerii eventimentului rutier (la data de 22.12.2011 – fila 28 dup), că în timp ce se afla în trafic „a redus viteza datorită condițiilor de drum” fiind acroșat din spate de auto condus de celalalt inculpat, motiv pentru care a fost proiectat . care s-a răsturnat. La aproximativ cinci luni, în cuprinsul unei declaratii olografe din 19.04.2012 și acest inculpat a sustinut pentru prima dată caă „din față venea un autobuz care avea luminile puternice”, exprimându-se părerea că celălalt inculpat „a observat autobuzul” și datorită vitezei s-a produs accidentul. Ulterior inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere în fața organelor de urmarire penală.
În fața instantei de judecată, inculpatul a declarat că își menține cele afirmate în fața organelor de cercetare penală, iar la interpelarea instanței cu privire la nementionarea autobuzului in primele declaratii, inculpatul a sustinut că „nu mai ține minte exact”. Tot la intrebarea instantei cu privire la discrepanta dintre zona autoturismului în care a susținut că a fost lovit (stânga spate) și avariile declarate în fața poliției rutiere, inculpatul a declarat că „nu știe ce s-a întâmplat”. A arătat că „nu a făcut personal niciun demers la asigurâtor” deși, declarația dată la data de 27.12.2011 în fața agentului de asigurari care se regaseste în dosarul de daune, instanta a constatat că în cuprinsul acestei declarații, inculpatul a susținut „că a fost orbit de o mașină” nu de „un autobuz” așa cum avea să susțină ulterior, evidențiind încă o dată lipsa de sinceritate în declarații.
4. ANALIZAT CELORLALTE PROBE ADMINISTRATE IN CAUZA.
Martorul E. I. R. (cel care s-a aflat împreună cu inculpatul D. in acelasi autoturism apartinand tatalui martorului) a declarat că au fost „loviți din spate din un alt autoturism”, mașina deviind într-o capac de beton după care s-a răsturnat, indicându-l ca autor al accidentului pe inculpatul V. E..
Martorul I. V. (cel care s-a aflat în autoturism împreună cu inculpatul V.) a sustinut că „era în stare de ebrietate” și „dormea pe scaunul din dreapta fata”, dar s-a trezit „instantaneu” si a observat in spate o masina rasturnata.
Din depoziția martorului E. V., instanța a reținut afirmația conform căreia nu ar fi „vorbit niciodată cu acele persoane implicate in accidentul auto”.
În cauza a fost intocmit un raport de expertiza tehnica de expertită tehnic judiciar L. M. C. din concluziile căruia instanța a reținut lipsa de „corespondență verticala-transversala și longitudinală între elementele constructive de la partea stângă spate a autoturismului Renault care ar fi putut veni în contact cu elementele constructive de la partea dreapta față a autoturismului Audi, astfel încât sa fie avariată aripa dreapta față a autoturismului Audi; cele doua autoturisme nu au intrat in coliziune în regim dinamic; accidentul rutier soldat cu avarierea autoturismului Renault nu s-a derulat dupa mecanismul prezentat in probele testimoniale de cei doi conducatori auto”, expertul constatand inclusiv „lipsa unor astfel de urme de transfer de vopsea”.
Instanța a dispus reaudierea martorilor directi ai evenimentului, respingand motivat solicitarile de suplimentare a probatoriului formulate in cauza.
Declarația martorului E. I. R. a fost apreciată de instanță ca nesinceră, prin coroborare cu ansamblul probator. Martorul a insistat că, după accident, mașina Audi A4 „avea aripa și farul din partea dreaptă avariate” (precizare pe care martorul o face din proprie inițiativă), în condițiile în care planșele foto a arăîtat că „farul dreapta” nu a fost avariat, în acest sens fiind și concluziile raportului de expertiză (aripa dreapta față fiind infundată la partea superioara față, respectiv în zona de îmbinare cu farul dreapta) și chiar prima declarație dată in fața poliției rutiere de către inculpatul V. E. N. în care acesta nu a mentionat avarierea farului.
Martorul I. V. a încercat, prin declarațiile sale, să convingă organele judiciare de lipsa sa totală de implicare în evenimentul rutier, invocand faptul că dormea (pe fondul consumului de alcool) și că nu a fost trezit de impact ci „de frig” (în declarația din faza de urmarire penală a declarat că „s-a trezit instantaneu”), întărind convingerea instanței că acesta a încercat la rândul său să ascundă adevărul asupra circumstantelor reale în care s-a produs accidentul. Deși martorul a sustinut că „nu își mai amintește nimic”, totuși a menționat că „a văzut o mașină răsturnată și pe martorul E. I. împreună cu înca o persoană”.
- PRETENTIILE CIVILE FORMULATE IN CAUZA.
Cererea de despagubire către A. Asigurari a fost formulată de E. V. „conform declarațiilor conducatorilor auto V. E. N. și D. Ș.”. Societatea de asigurari a refuzat acordarea daunelor (în urma propriei analize a dosarului de dauna) și s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20.000 lei reprezentând „prejudiciu de imagine prin încercarea de fraudare” .
La solicitare instanței, Compania A. Asigurari a comunicat copie a dosarului de dauna nr. DB1011DA002382, solicitarea apartinand proprietarului auto pretins accidentat ca urmare a evenimentului rutier, în cuprinsul căruia se regasesc însă și declarațiile date de cei doi inculpați atât în fața organelor de poliție cât și în fața reprezentantului societatii de asigurare.
6. SOLUTIONAREA LATURII PENALE (încadrare juridică; aplicarea legii penale mai favorabile).
Inculpatul V. E. N. a fost trimis in judecata sub aspectul savarsirii, in concurs, a infractiunii de fals in declaratii (art. 292 Cod penal din 1969) și tentativa la înșelăciune (art. 20 rap. art. 215 alin. 1 Cod penal din 1969). Inculpatul nu este la primul conflict cu legea penal, fiind sanctionat cu amenda administrativă pentru art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 prin Ordonanta Parchetului de pe lângă Judecatoria P. din 22.03.2010.
Inculpatul D. S. R. a fost trimis în judecată doar sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa la inselaciune (art. 20 rap. art. 215 alin. 1 Cod penal din 1969). Inculpatul nu are antecedente penale.
Deși din probatoriul administrat în cauză și analizat în cele ce preced a rezultat că ambii inculpați au dat declarații necorespunzatoare adevărului în fața organelor poliției rutiere (starea de fapt reala rezultand din cuprinsul raportului de expertiza si fiind intarita prin inconsistentele din declaratiile inculpatiilor, rezultând incercarea evidenta a celor doi de a ascunde adevarul), instanța a anlizat săvârșirea acestei infracțiuni doar în ceea ce il priveste pe inculpatul V. E. N., în condițiile în care, prin actul de sesizare a instantei, nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de celălalt inculpat sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni.
Declarația dată de inculpatul V. E. N. in fața organelor de poliție (prin actul de sesizare a instantei fiind retinut ca element infractional doar sustinerile verbale făcute cu ocazia întocmirii procesului-verbal de contraventie, desi inculpatul a dat si „declaratia tipizata nr. 66 din 22.12.2011” tot in fața organelor de politie, motiv pentru care instanta a constatat că se poate pronunța doar în limitele în care a fost sesizată) a fost făcută personal și a servit la producerea unor consecinte juridice (măsura contravențională dispusă si chiar deschiderea dosarului de dauna), fiind necorespunzatoare adevarului, asa cum a rezultat din proba cu expertiza tehnica realizata în cauza. Urmarea socialmente periculoasa a constat în crearea unei stări de pericol pentru increderea publică în realitatea și veridicitatea declarațiilor făcute, în scopul producerii de consecințe juridice, în fața unei institutii publice. Infracțiunea a fost comisă cu intenție directă.
Ambii inculpați au fost trimiși in judecată pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de înșelăciune (inducerea in eroare a ., prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase – accidentul auto pretins a fi avut loc in circumstantele invocate de inculpati, în scopul de a obține pentru altul – proprietarul autoturismului, un folos material injust, fără a se produce efectiv paguba, dar in conditii potențial producătoare de pagubă). S-a pus în discuție încadrarea juridică a faptei, în condițiile în care niciunul dintre inculpați nu putea fi titular al cererii de despagubire (nefiind calitatea de proprietar al autoturismului pretins avariat), cu posibilitatea retinerii calitatii acestora de complicit (înlesnind, respectiv ajutând prin declarațiile necorespunzatoare adevărului date, cu intenție, săvârșirea unei tentative de inșelaciune) sub forma unei participații improprii.
Instanța a menținut încadrarea juridică data faptei prin rechizitoriu, în condițiile în care actele de complicitate (chiar sub forma participatiei improprii) au presupus că acestea să nu fie indispensabile comiterii faptei, ori, în speța de față, fără declarațiile celor doi inculpați nu s-ar fi deschis dosarul de daună.
Prin declarațiile date în fața organelor de poliție și apoi în fața agentului de asigurare, necorespunzatoare adevarului, inculpații au încercat, cu intenție, să inducă în eroare societatea de asigurări, pentru a obține în favoarea proprietarului autoturismului pretins avariat, un folos material injust.
Conform art. 5 din noul Cod penal, în cazul în care de la savarsirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, s-a aplicat legea mai favorabilă. În ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare, conform disp. art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal, s-au aplicat potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. În privința pedepselor principale, pentru identificarea legii mai favorabile, trebuie comparate limitele minime și maxime de pedepsă, inclusiv în situația aplicării de circumstanțe sau modalitatea de executare.
Infracțiunea de fals în declarații (art. 292 Codul penal din 1969, respectiv art. 326 din noul Cod penal) are aceleasi elemente constitutive și aceleași limite de pedeapsă în ambele reglementări (închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă).
Infracțiunea de tentativă la înșelaciune (art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 Codul penal din 1969, respectiv art. 32 rap. la art. 244 alin. 1 din noul Cod penal) are, in principiu aceleasi elemente constitutive, dar limitele de pedeapsă sunt mai mici in noua reglementare penală (închisoare de la 6 luni la 3 ani) față de cele anterioare (închisoare de la 6 luni la 12 ani), efectele tentativei fiind aceleași (reducerea la jumatate a limitelor).
În condițiile în care inculpatul V. E. N. a fost trimis în judecată sub aspectul savarsirii, in concurs, a infractiunii de fals in declaratii si a infractiunii de tentativa la inselaciune, instanța a constatat că disp. art. 33 din Codul penal din 1969 sunt mai favorabile inculpatului în condițiile în care art. 39 din noul Cod penal prevede sporul obligatoriu și totodată modalitatea de executare a pedepsei apreciată de instanță - suspendarea conditionată a executării conform Codului Penal din 1969- a fost apreciată de doctrină ca fiind mai favorabilă instituției amânăriii aplicării pedepsei (masura suspendarii condiționate deja aplicate s-a menținut și dupa . noului Codului penal, prin urmare este prezumată de legiuitor ca fiind mai favorabilă; art. 16 alin. 2 din LPACP vorbește despre prevalența obligațiilor impuse condamnatului față de durata termenului de încercare). În condițiile în care instanța să aplice pedepse orientate spre minimul special, redus la jumătate în condițiile tentativei (acesta fiind identic în ambele reglementări), s-a apreciat că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, mai ales prin prisma modalității de executare neprevative de libertate.
La individualizarea sancțiunilor aplicete pentru infractiunea comisă, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 și art. 52Cod penal. În conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal instanța a avut în vedere, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru fiecare infractiune in parte. Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în raport de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.
În baza art. 396 alin. 1 si 2 din noul Cod de procedura penala a fost condamnat inculpatul V. E. N. sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 292 Cod penal din 1969 cu art. 33 a din acelasi cod – la o pedepasa de 3 luni închisoare și sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 Cod penal din 1969 cu art. 33 a) din acelasi cod – la o pedepasa de 6 luni inchisoare. În baza art. 34 Cod penal din 1969, s-au contopit pedepsele aplicate, in final inculpatul având de executat o pedepasa de 6 luni de inchisoare.
În baza art. 396 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedura penala a fost condamnat inculpatul D. Ș. R. sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 Cod penal din 1969– la o pedepasa de 6 luni inchisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, potrivit art 71 alin. 2 Cod penal aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev de art 64 litera a,b și c Cod penal intervine de drept în cazul aplicarii pedepsei închisorii. Totuși în lumina jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 8 din Convenția pentru apararea drepturilor și libertatilor fundamentale și art. 3 din Protocolul nr.1 din Conventie, in principiu prin hotararea pronuntata in cauzele Hirst v.Marea Britanie si S. si Parcalab v. Romania, jurisprudenta cu caracter general- obligatoriu potrivit art 20 din Constitutie raportat la art 46 din Conventie, instanta a interzis inculpatului doar acele drepturi prev de art 64 Cod penal față de care inculpatul s-a făcut nedemn de a le mai exercita. Astfel față de pericolul social dovedit în săvârșirea faptei și față de persoana inculpatului astfel cum acestea au fost retinute, instanța a apreciat că acesta este nedemn de a mai exercita drepturile prev de art. 64 litera a și b, respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau în funcții elective publice, precum și cel de a ocupa o functie ce implică exercitiul autorității de stat. În consecință s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 71, 64 litera a si b Cod penal, cu exceptia dreptului de a alege, pe durata executarii pedepsei.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatilor, care pot fi reintegrati social și reeducati și fără izolare în regim privative de libertate. Experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, sunt apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-i determina pe inculpati să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia. Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, în baza art. 81 Cod penal instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare.
S-a atras atenția inculpatilor asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, care prevăd că, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, instanța a revocat suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
7. Solutionarea laturii civile.
Instanta a respins pretențiile civile formulate în cauză, în conditiile în care nu s-a produs efectiv nicio pagubă societății de asigurare, iar însăși scopul unui proces penal este deopotrivă unul punitiv.
În baza art. 274 alin. 1 Cod proc. penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 75 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (totalul cheltuielilor judiciare fiind stabilit la suma de 150 lei din care 100 lei sunt aferenți fazei de urmarire penala).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul D. Ș. R., criticând-o pentru netemeinicie, în privința greșitei individulaizări a sancțiunii, ca urmare a împrejurării că în fața instanței de control judiciar în declarația aflată la fila 30, a înțeles să recunoască săvârșirea faptei, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, context în care s-a arătat că raportat la circumstanțele sale personale și gradul de pericol concret al infracțiunii, se impune reindividualizarea judiciară a sancțiunii prin reaprecierea legii penale mai favorabile.
S-a solicitat în acest sens, admiterea căii de atac și prin reaprecierea noului cod penal, ca fiind legea penală mai favorabilă, în conținutul concret al art.244 cod penal, să se dispună, în principal, renunțarea la aplicarea pedepsei, iar în subsidiar amânarea aplicării pedepsei, fiind îndeplinite dispozițiile legale prevăzute în mod cumulativ de ambele modalități de individualizare judiciară, raportat la conduita sinceră a inculpatului manifestată în fața instanței de control judiciar, împrejurarea că este absolvent de studii superioare și desfășoară activități aducătoare de venituri licite și în beneficiul membrilor comunității, fiind încadrat și atestat ca salvator montan potrivit copiei legitimației depuse.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul declarat de inculpat nu este fondat, după cum se va arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești din care rezultă atât existența faptei pentru care apelantul inculpat D. Ș. R. a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege.
Pe baza mijloacelor de probă de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, astfel cum s-a stabilit prin încheierea din 9.04.2014 a judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond (prin care s-a constatat că nu au fost formulate cereri sau excepții de către inculpați și nici din oficiu nu se impune a fi invocate, sens în care s-a dispus constatarea legalității sesizării instanței și începerea judecății),coroborate cu cele administrate în cursul cercetării judecătorești, situația de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță, fiind confirmată de altfel de către inculpat cu prilejul audierii sale de instanța de control judiciar, declarație prin care a arătat că înțelege să recunoască săvârșirea faptei astfel cum aceasta a fost descrisă în actul de sesizare.
Este adevărat că această declarație de recunoaștere nu mai poate atrage beneficiul legal al reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, astfel cum statuează art.396 alin.10 cod procedură penală, întrucât judecata nu a avut loc în cadrul procedurii simplificate, potrivit art.374 alin.4 Cod procedură penală rap. la art.375 alin.1 cod procedură penală, însă în mod evident conduita inculpatului urmează a fi evaluată ca un criteriu al individualizării judiciare a pedepsei.
Astfel, din coroborarea probelor administrate în etapa urmăririi penale, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, cu probele administrate pe parcursul judecății în primă instanță coroborate cu declarația de recunoaștere dată de către inculpatul apelant în faza soluționării căii de atac, se constată din în mod corect s-a reținut și rezultă că la data de 22.12.2011, inculpatul apelant D. Ș. R. a declarat în mod necorespunzător adevărului împrejurările producerii unui accident de circulație care a avut ca rezultat avarierea autoturismului marca Renault Laguna cu număr de înmatriculare 5469-DGY, declarațiile fiind depuse părții vătămate A. A. SA București în scopul obținerii de la asigurătorul de răspundere civilă, a unui folos patrimonial injust, constând în contravaloarea cheltuielilor privind reparația autovehiculelor implicate în accident.
Curtea constată că încadrarea juridică a faptei comise de apelantul inculpat D. Ș. R. este legală, iar soluția de condamnare a acestuia pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, iar din examinarea criticii privitoare la greșita determinare a legii penale mai favorabile și deci greșita individualizare a sancțiunii aplicate, Curtea apreciază această critică ca fiind neîntemeiată, la primul grad de jurisdicție realizându-se atât o corectă aplicare a disp. art.5 alin.1 cod penal, cât și o justă proporționalizarea pedepsei, atât ca întindere cât și ca modalitate de executare.
Întrucât de la săvârșirea faptei – 06.10.2013 și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege penală nouă și anume Codul Penal aprobat prin Legea 286/2009, intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, Curtea, analizând problema aplicării dispozițiilor legale ce reglementează legea penala mai favorabilă, potrivit art. 5 alin. 1 din Noul Cod, constată că în cauză, aplicarea legii mai favorabile a fost corect efectuată la primul grad de jurisdicție, conform deciziei nr.265/06 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, care a stabilit ca dispozițiile art.5 cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Or, din acest punct de vedere, deși se constată că în condițiile identității de incriminare și de reglementare a condițiilor și efectelor tentativei ca formă atipică a infracțiunii, regimul sancționator în ce privește infracțiunea de înșelăciune este mai blând sub imperiul noului cod penal, cu toate acestea, în mod judicios instanța de fond a observat că aprecierea legii penale mai favorabile urmează a se face nu în mod abstract, prin compararea unor instituții juridice care nu au fost efectiv aplicate ori a căror aplicare în nici un caz nu se impune a fi efectuată în cauză, ci în raport de acele instituții și norme legale a căror aplicare se impune cu prioritate, ținând seama de natura faptei săvârșite și circumstanțele personale ale inculpatului.
Așadar, cu toate că din punct de vedere strict al tratamentului sancționator, dispozițiile art.244 alin.1 Cod penal apar ca fiind mai favorabile prin stabilirea unei pedepse cu închisoarea cuprinsă între 6 luni și 3 ani, spre deosebire de disp. art.215 alin.1 cod penal care reglementează pedeapsa închisorii între 6 luni și 12 ani, cu toate acestea instanța de fond a apreciat în mod corect ca fiind mai favorabile dispozițiile codului penal din 1969, câtă vreme în concret, în cazul inculpatului nu se poate aprecia că ar fi îndeplinite condițiile renunțării la aplicarea pedepsei, conform art.80 alin.1 lit.a și b cod penal, deci că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatului.
Din acest punct de vedere, curtea observă că, potrivit acestor criterii legale, gravitatea redusă a infracțiunii reprezintă un element primordial, apreciat în raport de natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosit,e modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit.
Or, în cauză nu s-ar putea susține că infracțiunea dedusă judecății s-ar putea circumscrie acestor criterii atât timp cât inculpatul a cooperat cu celălalt inculpat, V. E. N., condamnat tot la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată, prin aceeași sentință, pentru comiterea a două infracțiuni sub forma concursului real, chiar dacă acest inculpat nu a declarat apel, neputându-se ignora împrejurarea că ambii inculpați au dat inițial declarații necorespunzătoare adevărului în fața agenților de poliție (cu toate că în sarcina inculpatului nu a fost reținută și infracțiunea de fals în declarații prin actul de sesizare), astfel încât, numai ca urmare a vigilenței agentului de poliție, a fost împiedicată producerea consecinței prejudiciabile și atingerea scopului urmărit de inculpați.
Astfel, potrivit procesului verbal încheiat la 26.01.2012 de Poliția orașului P., s-a observat că deși cei doi inculpați au declarat că au fost implicați într-un accident de circulație soldat cu pagube materiale pe raza comunei Bezdead, cu toate acestea avariile produse celor două autoturisme ridică semne de întrebare în legătură cu mecanismul de producere, declanșându-se cercetările în prezenta cauză, care s-au coroborat și cu plângerea penală formulată ulterior de reprezentanții legali ai părții vătămate.
Cu toate că scopul inițial urmărit al obținerii injuste a folosului material prin procurarea contravalorii cheltuielilor de la asigurătorul de răspundere civilă, nu a mai fost atins, curtea nu poate omite împrejurarea că ambii inculpați au cooperat în atingerea obiectivului propus, iar faptul că inculpatul apelant a înțeles cu prilejul soluționării căii de atac să recunoască vinovăția sa nu poate constitui un unic criteriu care să conducă la aprecierea caracterului mai favorabil al noii legi penale, atât timp cât în concret, fapta comisă nu se circumscrie condițiilor de aplicare ale art.80 alin.1 lit.a Cod penal, astfel cum susține apelantul, neavând o gravitate redusă, ținând seama de modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit.
În aceste condiții, curtea constată că nu s-ar putea în nici un caz aprecia că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună în cazul inculpatului apelant, dată fiind contribuția infracțională comună cu a celuilalt inculpat ce nu a declarat apel și care a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, în egală măsură observându-se că potrivit art.16 alin.2 din legea 187/2012, în determinarea caracterului mai favorabil al legii penale se are în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării, potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.
Așa fiind, cum în cauză, față de argumentele detaliate în precedent, nu sunt îndeplinite condițiile legale ale renunțării la aplicarea pedepsei, cu consecința aplicării unui avertisment, așa cum a solicitat apelantul inculpat, curtea va analiza disp. art.5 alin.1 cod penal din perspectiva instituției amânării aplicării pedepsei, reglementată de art.83 cod penal, observând că în cadrul acesteia este prevăzută de lege pe lângă stabilirea unei pedepse, consecința condamnării, stabilirea unor măsuri de supraveghere precum și a posibilității impunerii testării unei munci neremunerate în folosul comunității, care însă nu constituie obligații legale incidente în cazul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei, reglementată de art.81 cod penal din 1969.
Prin urmare modalitatea de executare nonprivativă de libertate, dispusă la primul grad de jurisdicție este net favorabilă inculpatului apelant prin aceea că atrage reabilitarea de drept fără impunerea unor obligații sau măsuri de supraveghere, deci prin simpla trecere a termenului de încercare, chiar dacă acesta este mai îndelungat, astfel că în raport de disp. art.16 alin.2 din Legea 187/2012 instanța de fond a apreciat în mod corect asupra disp. art.5 alin.1 cod penal ce reglementează legea penală mai favorabilă, raportat la împrejurarea că minimul special al pedepsei în cele două legi succesive este identic, nefiind relevantă observarea maximului special, atât timp cât pedeapsa a fost proporționalizată la limita minimă specială și nu cea maximă specială.
În concluzie, ținând cont de dispozițiile legale concret aplicate și incidente în cauză, în raport de situația juridică a apelantului inculpat, prin prisma naturii și a împrejurărilor de săvârșire a infracțiunii deduse judecății, curtea apreciază că la primul grad de jurisdicție s-a realizat o corectă determinare a legii penale mai favorabile și o judicioasă proporționalizare a pedepsei, atât sub aspectul duratei cât și a modalității de executare acesteia, scopul pedepsei putând fi în concret atins în cazul icnulpatului chiar fără executare, în raport de lipsa antecedentelor penale, iar evaluarea activității sale de salvator montan atestat și a recunoașterii faptei cu ocazia soluționării căii de atac, conducând la aceleași consecințe legale din perspectiva aprecierii ca adecvată a suspendării condiționate a executării pedepsei.
în raport de argumentele expuse, curtea constată că sentința apelată este legală și temeinică sub toate aspectele analizate,criticile fiind așadar nefondate, astfel că va respinge calea de atac declarată de inculpat, conform art.421 pct.1 lit.b C.pr.penală.
Văzând și disp. art.275 alin.2 C.pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat D. Ș. R., fiul lui G. și M., născut la 05.03.1989 în P., jud.Dâmbovița, domiciliat în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 146/18.12.2014 pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei P. .
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial acordat avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.09.2015
Președinte, Judecător,
G. C. N. R. A.
Grefier,
R. V.
Red.G.C. / RV, MM
2 ex./ 15.09.2015
Dosar fond -_ judecătoria P.
Judecător fond –– M. O. O.
Operator de date cu caracter personal; Notificare nr.3113/2006
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 771/2015. Curtea de... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 140/2015.... → |
|---|
