Denunţarea calomnioasă. Art. 259 C.p.. Decizia nr. 343/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 343/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 31-03-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 343
Ședința publică din data de 31 martie 2015
Președinte - S. P. B.
Judecător - C. R.
Grefier - B. Năvîrcă
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de partea civilă I. C. D. împotriva sentinței penale nr.1065 din 20 noiembrie 2014 a Judecătoriei B. îndreptată prin încheierea din 27 noiembrie 2014 a aceleiași instanțe privind pe inculpatul G. A..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 23 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea astăzi, 31 martie 2015, când a dat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față,
din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1065 din 20 noiembrie 2014 a Judecătoriei B. în baza disp. art. 396 alin. 6 C. Pr. P. si art.16 alin.1 lit. f) CPP cu referire la disp. art. 122 alin.1 lit.d) C. pen. și art. 5 NCP s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea prev. de disp. art. 251 Cod penal față de inculpatul G. A. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
În baza disp. art. 397 alin. 5 CPP rap. la art.25 alin. 5 CPP a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.
În baza art. 275 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Prin încheierea de ședință din 27 noiembrie 2014 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței penale nr.1065 din 20.11.2014 pronunțată Judecătoria B., în sensul că „ în baza art.396 alin.6 Cod procedură penală și art.16 alin.1 lit.f Cod Procedură penală cu referire la art.122 alin.1 lit.d Cod penal și art.5 Noul Cod penal dispune încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea prev. de art.259 alin.1 Cod penal față de inculpatul G. A., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale”, și nu cum greșit s-a menționat în dispozitivul sentinței penale.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut că prin încheierea Judecătoriei P. din data de 04.03.2013, s-a dispus admiterea plângerii împotriva soluției formulată de petentul I. C. D. prin care s-a solicitat desființarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 07.07.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P. față de intimatul G. A., desființarea ordonanței menționate și reținerea cauzei spre judecare.
Ca urmare a cererii de strămutare formulate de către petent, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza Curții de Apel Ploiești spre competentă soluționare.
Prin sentința penală nr 25/05.02.2014, Curtea de Apel Ploiești a dispus strămutarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei B..
In procedura camerei preliminare nu au fost depuse note scrise.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria P. nr 220/P/2008 din data de 01.04.2012 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în valoare de 1.000 lei față de intimatul G. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă în forma continuată prev. de disp. art. 259 alin.1 cu aplic. art 41 alin.2 C. pen
În sarcina intimatului s-a reținut că prin plângerea formulată la data de 19.09.2004 și înregistrată sub nr 1324/P/2004 și prin declarațiile date în procesul penal, urmare a respectivei plângeri, inculpatul G. A. a acuzat-o în mod mincinos pe partea vătămată I. C. D. de săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere a autoturismului sau marca Mercedes înmatriculat sub nr_, proprietatea sa, in noaptea de 18/19.09.2004, în jurul orei 01.30 solicitând organelor judiciare luarea masurilor legale împotriva acestuia.
La primul termen de judecată inculpatul a solicitat instanței schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de denunțare calomnioasă în forma disp. art. 259 alin.1 cu aplic. art. 41 alin.2 C. pen. în infracțiunea de denunțare calomnioasă prev. de disp. art. 259 alin.1 C. pen.
Apreciind că infracțiunea de denunțare calomnioasa poate sa subziste în forma continuata doar ca urmare a formulării unor denunțuri succesive și având în vedere ca în cauză a fost formulat un singur denunț la data de 19.09.2004, declarațiile date în procesul penal având rolul doar de a susține denunțul inițial, instanța a admis solicitarea intimatului si a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de denunțare calomnioasa în formă continuata prev. de disp art. 259 alin.1 cu aplic. art 41 alin.2 C. pen. în infracțiunea de denunțare calomnioasa prev. de disp. art. 259 alin.1 C. pen.
În ceea ce privește intervenirea prescripției răspunderii penale în cauză, instanța a reținut următoarele:
Potrivit disp. Codului penal vechi apreciat ca fiind lege mai favorabila în cauză, prescripția înlătură răspunderea penală, termenul de prescripție fiind de 5 ani pentru infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an dar mai mică de 5 ani.
Conform disp. Codului penal vechi, infracțiunea de denunțare calomnioasă prev. de disp. art. 259 alin.1 era pedepsita cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Astfel, în cauza termenul de prescripție a început să curgă la data săvârșirii faptei - 19.09.2004 și s-a împlinit la 18.09.2009 conform disp. art. 154 C. penal.
În cauză urmărirea penala față de inculpat a început la data de 16.12.2011 după împlinirea termenului de prescripție, iar până la împlinirea acestuia nu au fost efectuate acte de întrerupere a termenului de prescripție în sensul art. 123 alin.1 C. pen.
F. de cele expuse, în baza disp art 396 alin. 6 C. Pr. P. si art.16 alin.1 lit f CPP cu referire la disp art 122 alin.1 lit.d C. pen. si art 5 NCP instanța a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea prev. de disp. art. 259 alin.1 C. P. față de inculpatul G. A. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Împotriva sentinței penale a declarat apel, în termen legal, partea civilă I. C. D..
În susținerea căii de atac partea civilă a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de probele care există la dosar și care combat intervenirea prescripției răspunderii penale și faptul că prin încheierea, definitivă la data de 28 aprilie 2014, s-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul G. A., instanța de fond fiind obligată să respecte termenele în ceea ce privește prescripția răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă în formă continuată. S-a arătat că în raport de dispozițiile art.122 alin.1 lit.d) Cod penal din 1969 și art.154 alin.1 lit.d) Cod penal termenul de prescripție a răspunderii penale a inculpatului curge de la data de 23.02.2012, data săvârșirii ultimei infracțiuni de denunț calomnios și se împlinește la data de 23.02.2017 și nu de la data săvârșirii primei infracțiuni, când a fost arestat ilegal.
Curtea, examinând sentința primei instanțe, în raport de critica invocată, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, conform art.417 alin.2 Cod proc. penală, constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele, iar apelul declarat de partea civilă I. C. D. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Se constată că prin încheierea din 4 martie 2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în baza art.278 1 alin.8 lit.c) Cod procedură penală a fost admisă plângerea formulată de petentul I. C. D. împotriva ordonanței nr.220/P/2008 din 7 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P., s-a dispus desființarea ordonanței atacate și reținerea cauzei spre rejudecare.
Prin sentința penală nr. 25/05.02.2014, Curtea de Apel Ploiești a dispus strămutarea soluționării cauzei ce face obiectul dosarul nr._ al Judecătoriei P., în favoarea Judecătoriei B..
Prin încheierea din 28 aprilie 2014 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei B. a constatat în baza art.346 alin.2 Cod procedură penală legalitatea sesizării instanței cu încheierea pronunțată în data de 4 martie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei P. și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul G. A..
Instanța de control judiciar reține că prin ordonanța nr.220/P/2008 din 7 iulie 2012 procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G. A. sub aspectul comiterii infracțiunii de denunțare calomnioasă în formă continuată, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art.259 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969, și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 300 lei.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei și efectuarea de cercetări prealabile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă în modalitatea normativă prev. de art.259 alin.2 Cod penal din 1969, privind împrejurările în care au ajuns în autoturismele persoanei vătămate și învinuitului obiectele ridicate de organele de poliție și supuse expertizării în dosarul penal nr. 1324/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, precum și sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969 în legătură cu înregistrarea la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a denunțului penal împotriva persoanei vătămate I. C. D. cu identitatea autorului denunțului.
În motivarea soluției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului G. A. și aplicarea amenzii administrative în cuantum de 300 lei, procurorul a arătat că prin ordonanța din 1 aprilie 2014 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G. A. cu privire la infracțiunea de denunțare calomnioasă în formă continuată, prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969, ordonanța care a fost infirmată prin rezoluția nr. 425/II/2/2012 din 21 mai 2012 a prim procurorului Parchetului prin care au fost admise plângerile formulate de părți și s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, urmând ca procurorul să se pronunțe cu privire la toate faptele.
S-a reținut că, prin rezoluția din 16 decembrie 2011, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul G. A. sub aspectul comiterii infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969, constând în aceea că la data de 19 septembrie 2004 acesta a formulat plângere penală împotriva persoanei vătămate I. C. D. pe care a învinuit-o în mod mincinos de distrugerea prin incendiere a autoturismului proprietatea sa marca Mercedes E 220, înmatriculat sub nr._, învinuiri pe care le-a reluat pe parcursul procesului penal declanșat de respectiva plângere penală.
Reevaluând probele administrate în cauză sub aspectul comiterii infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art.259 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal din 1969, procurorul a apreciat că acestea au dovedit că prin plângerea penală înaintată Poliției P. la data de 19.09.2004, înregistrată sub nr. 1324/P/2004 la P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și prin declarațiile date în procesul penal declanșat ca urmare a respectivei plângeri, învinuitul G. A. a acuzat-o în mod mincinos pe persoana vătămată I. C. D. de săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Având în vedere considerentele expuse de procuror în ordonanța care a fost desființată în mod definitiv, de către Judecătoria P. în procedura specială reglementată de art.278 1 și următoarele din Codul de procedură penală din 1968, instanța de control judiciar reține că la data de 19.09.2004 G. A. a formulat plângere împotriva părții civile I. C. D. sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere, în urma cercetărilor efectuate, persoana vătămată fiind trimisă în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere calificată, prev. de art.217 alin.1,4 Cod penal din 1969, prin sentință nr.2389 din 30 octombrie 2006 a Judecătoriei Medgidia, definitivă, dispunându-se achitarea sa în temeiul art.10 lit.c) Cod procedură penală din 1968.
Se constată, în urma verificării actelor procedurale efectuate în cauză, că plângerea părții civile a fost soluționată, parțial, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații și polițiștii menționați de partea civilă în plângerea penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de represiune nedreaptă, arestare și cercetare abuzivă, prin aceeași ordonanța dispunându-se disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe inculpatul G. A. Parchetului de pe lângă Judecătoria P. în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969.
Prin rezoluția din 10 martie 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpatul G. A. sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969.
Prin decizia penală nr. 397 din 17.11.2009 a Tribunalului Dâmbovița a fost admis recursul declarat de partea civilă Irimiescu C. D. împotriva sentinței penale nr. 106 din 16 aprilie 2009 a Judecătoriei P., a fost casată sentința, desființate ordonanțele procurorului și s-a dispus trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.259 Cod penal din 1969.
Prin rezoluția procurorului din 18 mai 2010 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul G. A. sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969, rezoluție care a fost infirmată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria P. care a dispus înaintarea dosarului Poliției P. pentru a se propune neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969.
Prin rezoluția procurorului din 10.09.2010 a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de inculpatul G. A. sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969.
Soluția a fost infirmată de Judecătoria P. care a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva inculpatului G. A. sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.259 Cod penal din 1969.
Prin rezoluția din 16.12.2011 a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului G. A. sub aspectul comiterii infracțiunii de denunțare calomnioasă în formă continuată, prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal din 1969 și începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.259 alin.2 Cod penal din 1969 privind împrejurările în care au ajuns în autoturismele persoanei vătămate și învinuitului obiectele ridicate de organele de poliție și supuse expertizării a precum și sub aspectul infracțiunii prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969 în legătură cu înregistrarea la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a denunțului penal împotriva persoanei vătămate din data de 30.09.2007.
Analizând actele procedurale efectuate Curtea reține că inițial cercetările au fost efectuate sub aspectul comiterii infracțiunii de denunțare calomnioasă în formă simplă și nu în formă continuată, neexistând în dosar alte date care să ateste că ar fi fost comise alte acte materiale după primul denunț făcut la data de 19.09.2004, prin ordonanța din 1 aprilie 2012, infirmată de prim procuror, procurorul de caz menționând că fapta are caracter progresiv întrucât inculpatul ar fi dat numeroase declarații în susținerea denunțului formulat.
Curtea reține că în cauză există o singură acțiune care s-ar circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii de denunțare calomnioasă, acțiune care s-a consumat la data de 19 septembrie 2004 când intimatul inculpat G. A. a depus plângere la organele de poliție sesizând infracțiunea de distrugere prin incendiere.
Porivit art.41 alin.2 Cod penal din 1969 infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleași infracțiuni.
În condițiile în care nu au existat, în baza aceleași rezoluții infracționale, alte plângeri referitoare la aceeași persoană și care să realizeze conținutul aceleași infracțiuni de denunțare calomnioasă, simplul fapt că pe parcursul cercetării penale demarate ca urmare a sesizării privind infracțiunea de denunțare calomnioasă, intimatul inculpat a fost audiat în repetate rânduri cu privire la denunțul formulat, având în vedere numeroasele soluții dispuse de procuror și care au fost infirmate fie pe calea controlului ierarhic, fie de instanțele de judecată, nu duce automat la reținerea infracțiunii în formă continuată, astfel că în mod întemeiat judecătorul fondului a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art.259 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal într-o infracțiune unică art.259 alin.1 Cod penal din 1969.
Un argument în plus că infracțiunea de denunțare calomnioasă, pentru care partea civilă s-a adresat cu plângere la organele judiciare, este în formă simplă și nu în formă continuată este acela că prin ordonanța din 7 iulie 2012 odată cu soluția de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cauză s-a dispus disjungerea și efectuarea de cercetări prealabile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă în modalitatea normativă prev. de art.259 alin.2 Cod penal din 1969, privind împrejurările în care au ajuns în autoturismele persoanei vătămate și învinuitului obiectele ridicate de organele de poliție și suspuse expertizării în dosarul penal nr. 1324/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița precum și sub aspectul infracțiunii prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969 în legătură cu înregistrarea la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a denunțului penal împotriva persoanei vătămate I. C. D. cu identitatea autorului denunțului.
Curtea reține, astfel cum în mod întemeiat s-a arătat și de către instanța de fond, că începerea urmăririi penale față de învinuitul G. A. sub aspectul comiterii infracțiunii de denunțare calomnioasă a avut loc prin rezoluția din 16 decembrie 2011.
Potrivit art.121 C.penal Cod penal din 1969 prescripția înlătură răspunderea penală. Termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de denunțare calomniosă prevăzută de art.259 alin.1 C.penal din 1969 este potrivit art.122 lit.d) C.penal, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 6 luni la 3 ani), de 5 ani.
Se constată în raport de dispozițiile legale menționate mai sus că pentru fapta prev. de art.259 alin.1 C.penal din 1969 care se menționează că ar fi fost comisă la data de 19.09.2004, termenul de prescripție s-a împlinit în data de 18 septembrie 2009.
Curtea reține, contrar argumentelor expuse de partea civilă, că în cauză nu a operat o întrerupere a termenului de prescripție potrivit art.123 alin.1 Cod penal din 1969, întrucât urmărirea penală, moment în care făptuitorul G. A. a dobândit calitatea de învinuit, a fost începută după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, respectiv la data de 16 decembrie 2011.
Întrucât prescripția este o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, în mod legal și temeinic instanța de fond a dispus încetarea procesului penal sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.259 alin.1 Cod penal din 1969, potrivit încheierii de îndreptare a erorii materiale din 27 noiembrie 2014, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.
Având în vedere dispozițiile art.25 alin.5 Cod procedură penală, în mod legal instanța de fond, în raport de soluția dispusă pe latură penală, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cauză.
Față de considerentele expuse, în baza art.421 pct.1 lit.b cod pr.pen. va fi respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă I. C. D. împotriva sentinței penale nr.1065 din 20 noiembrie 2014 a Judecătoriei B. îndreptată prin încheierea din 27 noiembrie 2014 a aceleiași instanțe privind pe inculpatul G. A. .
Raportat la soluția dispusă, având în vedere culpa procesuală determinată de promovarea prezentei căi de atac, va fi obligat apelantul-parte civilă la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.421 pct.1 lit.b cod pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă I. C. D. împotriva sentinței penale nr.1065 din 20 noiembrie 2014 a Judecătoriei B. îndreptată prin încheierea din 27 noiembrie 2014 a aceleiași instanțe privind pe inculpatul G. A. .
Definitivă.
Obligă pe apelantul-parte civilă la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2015.
Președinte, Judecător,
S. P. B. C. R.
Grefier,
B. Năvîrcă
Tehnored.jud.C.R.
2 ex./12 mai 2015
d.f_ Jud B.
jud. fond. A. B.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 337/2015. Curtea de... → |
|---|
