Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 7/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Sentința nr. 7/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-02-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

SENTINȚA NR.7CC

Ședința din Camera de Consiliu de la data de 24 februarie 2015

Judecător de Cameră Preliminară - E. N.

Grefier - I. A.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată în temeiul art.340 Cod proc. penală de petentul M. C., domiciliat în orașul Nehoiu, sat L. Pripor, ., județul B., împotriva ordonanței din 10.10.2014 emisă în dosarul nr. 507/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținută prin ordonanța nr. 1807/II/2/2014 din 13.11.2014 a procurorului general al aceleiași unități de parchet, privind pe intimatul comisar șef D. C., comandantul Poliției orașului Nehoiu, județul B., prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de abuz de serviciu prev. de art. 297 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu a răspuns petentul M. C., lipsă fiind intimatul făptuitor D. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a atașat dosarul de urmărire penală nr. 507/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Judecătorul de cameră preliminară pune în discuția părților competența materială de soluționare a cauzei după calitatea persoanei potrivit modificărilor NCPP intrat în vigoare la 1.02.2014, raportat la judecata cauzei în primă instanță de către polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare și infracțiunea ce formează obiectul plângerii penale, reclamată de petentul M. C..

Reprezentantul Ministerului Public solicită în temeiul art. 38 lit.g Cod procedură penală declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pătârlagele.

Petentul M. C. lasă la aprecierea instanței cu privire la aspectele învederate.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Asupra plângerii de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată;

Prin plângerea înregistrată la data de 27 ianuarie 2015, primită spre competentă soluționare cu adresa nr. 297/2015 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ-Secția de resurse umane și documentare, în conformitate cu dispoz. art.340 Cod proc. penală petentul M. C., domiciliat în orașul Nehoiu, sat L. Pripor, ., județul B., a solicitat desființarea ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale nr. 507/P/2014 din 10.10.2014 emisă de P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținută prin ordonanța nr. 1807/II/2/2014 din 13.11.2014 a procurorului general, privind pe făptuitorul - comisar șef de poliție, D. C., Șeful Poliției orașului Nehoiu județ B., constatându-se că nu se impune continuarea cercetărilor întrucât infracțiunea de abuz de serviciu prev. de art. 297 alin.1 Cod penal reclamată, nu există.

În esență, s-a susținut că soluția adoptată de cei doi procurori este nelegală și netemeinică deoarece după sesizarea organelor de cercetare penală nu s-a dispus audierea petentului iar declarațiile martorilor audiați nu sunt pertinente pentru stabilirea vinovăției făptuitorul reclamat, care în calitatea deținută în cadrul Poliției orașului Nehoiu, nu a dispus măsurile necesare pentru instrumentarea plângerii penale formulate împotriva făptuitorului E. D. pentru infracțiunea de tentativă de omor, săvârșită asupra sa la 24 septembrie 2014.

După înregistrarea plângerii, pe rolul acestei curți de apel, judecătorul de cameră preliminară învestit în baza art. 341 din același cod, a stabilit termen pentru soluționarea acesteia cu citarea părților la data de 24.02.2015.

Totodată, s-a procedat la comunicarea termenului respectiv, atât părților cât și procurorului de caz, acestuia din urmă și făptuitorului-intimat împreună cu un exemplar al plângerii, aducându-li-se la cunoștință dreptul de a depune note scrise privind admisibilitatea ori temeinicia acesteia.

D. consecință, la data de 03.02.04.2015 procurorul de caz a înaintat judecătorului de cameră preliminară dosarul nr. nr. 507/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și nr. 1807/II/2/2014 în care s-au adoptat actele procesuale atacate.

În termenul anterior menționat, nici una dintre părți nu a înțeles să depună la dosar note scrise sau să formuleze cereri și excepții în sensul art.341 Cod proc. penală, iar intimatul D. C. nu s-a prezentat în ședința din camera de consiliu de la 24.02.2015.

Față de cele ce preced, la termenul din data de 24 februarie 2015, din oficiu, judecătorul de cameră preliminară a pus în discuție competența Curții de Apel Ploiești pentru soluționarea căi de atac exercitate de petentul M. C., având în vedere încadrarea juridică dată faptelor ce au format obiectul urmăririi penale în dosarul nr. 507/P/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și gradul profesional de comisar șef, deținut de făptuitorului reclamat D. C., în luna martie 2014.

Astfel, verificându-se cu precădere legala sesizare a acestei curți de apel, în raport de criteriile anterior menționate, în exercițiul funcției judiciare se constată că într-adevăr plângerea formulată conform art. 341 Cod proc. penală de către petentul M. C. nu poate fi examinată pe fond, pentru argumentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit art. 340 Cod procedură penală, după respingerea plângerii introduse în baza art. 339 din același cod împotriva soluției de clasare adoptată de procuror într-o cauză penală, petentul poate face plângere, în termen de 20 de zile, de la comunicarea modului de rezolvare la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza la primul grad de jurisdicție.

Din lucrările și materialul dosarului penal nr.507/P/2014 instrumentat de P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, rezultă că obiectul urmăririi penale l-a constituit infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 291 alin.1 Cod penal, reclamată de petentul M. C., pretins a fi comisă de intimatul comisar șef D. C., Șeful Poliției Orașului Nehoiu, cu ocazia instrumentării sesizării înregistrată pe rolul unității de poliție, sub nr. R/_ din data de 23 martie 2014, privind pe făptuitorul E. D..

Prin ordonanța de clasare nr. 507/P/2014, după începerea urmăririi penale in rem, în temeiul disp. art. 315 alin.1 lit. b) rap. la art. 314 alin.1 lit. a) și art. 16 alin.1 lit. a) Cod procedură penală procurorul investit cu instrumentarea cauzei, a dispus clasarea acesteia, apreciindu-se că infracțiunea reclamată, nu există.

Soluția adoptată de s-a confirmat prin ordonanța nr. 1807/II/2/2014 din 13 noiembrie 2014 emisă de procurorul general al unității de parchet, respingându-se plângerea formulată conform art. 339 Cod procedură penală de către petentul M. C., ca neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 35 Cod proc. penală judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, deci și infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 Cod penal, cu excepția acelora date prin lege în competența altor instanțe.

Ca urmare, în raport de prevederile art. 38 alin.1 lit. g din același cod, în cazul infracțiunile săvârșite de polițiștii cu atribuții de organe de cercetare penală ale poliției judiciare, chiar dacă urmărirea penală s-a efectuat de o unitate de parchet corespunzătoare în grad, curtea de apel este competentă să judece în primă instanță numai atunci când se constată că la momentul comiterii acestora inculpatul deținea cel puțin gradul profesional de chestor de poliție.

Sub acest aspect, judecătorul de cameră preliminară are în vedere în egală măsură dispozițiile art. 27 din Legea nr. 218/2002 publicată în MOF nr. 307/ 25 aprilie 2014, în conformitate cu art. 107 alin.3 din Legea nr. 255/2013, dată în aplicarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și modificarea unor acte normative care conțin dispoziții procedurale penale, în cuprinsul cărora nu se mai regăsesc regulile privind determinarea competenței de urmărire penală și judecată a infracțiunilor săvârșite de polițiști, funcție de gradele profesionale arătate în art. 14 alin.1 pct.1 din Legea nr. 360/2002 (introduse prin articolul IV pct. 1 din Legea nr. 281/2003).

Or, din actele de urmărire penală efectuate în prezenta cauză rezultă că în luna martie 2014, când se pretinde că a săvârșit fapta reclamată de către petentul M. C., intimatul D. C. exercita funcția de Șef al Poliției oraș Nehoiu și avea gradul profesional de comisar șef de poliție, situație juridică existentă și în prezent.

Cum regulile procedurale ce delimitează competența instanțelor judecătorești, după materie și calitatea persoanei, sunt de strictă interpretare, în exercițiul funcției judiciare se constată că potrivit art. la art. 35 comb. cu art. 38 alin.1 lit. g Cod proc. penală Judecătoria Pătârlagele, în a cărei rază teritorială și-a exercitat atribuțiile de serviciu intimatul D. C., este competentă material să judece la primul grad de jurisdicție infracțiunea de abuz în serviciu, reclamată de petentul M. C., deoarece în luna martie 2014 acesta nu deținea cel puțin gradul profesional de chestor de poliție.

D. consecință, în baza art. 47 rap. la art. 340 Cod procedură penală, se va declina competența materială pentru soluționarea plângerii formulate în baza art. de petentul M. C. împotriva soluției de clasare adoptată de procuror la data de 10.10.2014 în dosarul nr. 507/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în favoarea acestei instanțe desemnată ca fiind competentă prin prezenta sentință, iar conform art. 50 din același cod i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin.3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 47 rep. la art. 340 Cod procedură penală declină competența materială privind soluționarea plângerii formulate de petentul M. C., domiciliat în orașul Nehoiu, sat L. Pripor, ., județul B., împotriva ordonanței de clasare din 10.10.2014 emisă în dosarul nr. 507/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținută prin ordonanața nr. 1807/II/2/2014 din 13.11.2014 a procurorului general al aceleiași unități de parchet, privind pe intimatul comisar șef D. C., comandantul Poliției orașului Nehoiu, județul B., în favoarea Judecătoriei Pătârlagele.

Conform art. 50 Cod procedură penală trimite dosarul la instanța de judecată desemnată ca fiind competentă prin prezenta sentință de declinare, pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Cercetată și pronunțată în Camera de Consiliu, astăzi, 24.02.2015.

Judecător de Cameră Preliminară,

E. N. Grefier,

I. A.

Red. NE

Tehnored. DC

2 ex./13 martie 2015

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 7/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI