Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 31/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 31
Ședința publică din data de 20 februarie 2015
Președinte - S. P. B.
Grefier - B. Năvîrcă
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. T.
Pe rol fiind soluționarea contestația exercitată de contestatorul-condamnat MÎRȚAN N. împotriva sentinței penale nr.1308 pronunțată la 9 decembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița prin care a fost respinsă contestația la executare formulată de către condamnatul Mîrțan N., fiul lui Ș. și G., născut la data de 23.02.1962, CNP_, domiciliat în ., . D, județul Prahova.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul la plata sumei de 130 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat Mîrțan N. personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care aduce la cunoștința instanței că prin intermediul serviciului Registratură au fost depuse concluzii scrise din partea contestatorului condamnat Mîrțan N., după care:
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția tardivității căii de atac susținând că declararea contestației s-a făcut cu nerespectarea termenului legal.
Contestatorul-condamnat Mîrțan N., având personal cuvântul, solicită instanței să constate că a exercitat în termen contestația deoarece pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare era menționat faptul că trebuia să se prezinte „după 7 zile de la afișarea prezentei dar nu mai târziu de 0 zile”, astfel că cele 3 zile în care calea de atac era considerată ca făcută în termen curgeau după trecerea celor 7 zile precizate pe dovada atașată citației, timp în care putea ridica legal comunicarea de la sediul instanței, fapt pentru care considerată contestația sa cav fiind declarată în termenul legal impus de lege iar pe fondul cauzei, arată că a formulat prezenta contestație la executare, criticând soluția instanței de fond sub aspect de netemeinicie și nelegalitate pentru motivele ce urmează a fi susținute oral și care vor fi depuse și în scris alături de concluzii.
Consideră că judecătorul fondului nu a respectat dispozițiile art. 5 din Legea 303/2004 privind statutul magistraților și nici Codul deontologic deoarece i-a aplicat în mod incorect un spor de pedeapsă.
Solicită aplicarea art. 6 Cod pr. pen. și mai arată că pedeapsa corectă rezultată conform disp. art. 241 alin. 1 cu aplic. art. 41 și 43 Cod penal + 1/3 spor de pedeapsă este de 5 ani și 4 luni (pedeapsă rămasă spre executare).
Conchizând solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și susținută oral și în scris și reducerea pedepsei la 5 ani și 4 luni închisoare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fondul cauzei arată că își menține punctul de vedere și concluziile expuse anterior iar pe fondul contestației solicită respingerea acesteia și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra contestației penale de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1308 pronunțată la 9 decembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul Mîrțan N., fiul lui Ș. și G., născut la data de 23.02.1962, CNP_, domiciliat în comuna Păulești, . D, județul Prahova.
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală a fost obligat condamnatul la plata sumei de 130 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la instanță la data de 08.07.2014 sub nr._ condamnatul Mîrțan N. a formulat contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. d din Codul de procedură penală, raportat la art.595 din Codul de procedură penală.
În motivarea contestației s-a arătat că prin decizia penală nr.141 din 30.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost modificată pedeapsa ce i-a fost aplicată, urmare intrării în vigoare a noului Cod penal, emițându-se un nou mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 209/2014 din 30.04.2014, că ulterior a fost publicată în M.Of. nr. 471/26.06.2014 Decizia nr. 7/26.05.2014 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform art. 477 din Codul de procedură penală, obligatorie pentru toate instanțele, prin care s-a statuat că sporul de 3 ani pentru infracțiunea continuată nu intră în calculul maximului special al pedepsei atunci când se aplică art. 6 din noul Cod penal.
Prin urmare, s-a solicitat ca în baza deciziei menționate să se dispună anularea sporului de pedeapsă pentru infracțiunea continuată, luat în considerare nelegal de Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița și să se dispună modificarea cuantumului pedepsei prin reducerea acestuia de la 8 ani și 4 luni închisoare la 5 ani și 4 luni închisoare.
Au fost atașate contestației:copiile deciziei penale nr. 141/30.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ și a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 209/2014 din 30.04.2014 emis de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ precum și a sentinței penale nr. 198/6.03.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ .
În ședința publică din data de 5.08.2014, condamnatul a solicitat admiterea probei cu înscrisuri în dovedirea cererii, apreciată de către instanță ca fiind pertinentă, depunând practică judiciară considerată ca fiind relevantă, respectiv copiile a 23 de sentințe penale.
Având în vedere că la acel moment pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se afla înregistrată sub nr._ solicitarea Curții de Apel Oradea privind modul de aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din noul Cod penal cu privire la posibilitatea formulării unei noi cereri de aplicare a disp. art. 6 alin 1 din noul Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile ulterior respingerii unei astfel de cereri, în situația în care, după respingerea cererii s-a pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție o hotărâre prin care s-a dat o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept incidente în cauză, s-a dispus amânarea soluționării contestației la executare după pronunțarea instanței supreme cu privire la sesizarea menționată, fiind atașată, ulterior, minuta deciziei nr. 22 pronunțata în dosarul nr._ dar și decizia nr.7/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia penală în dosarul nr._ .
Separat de aceasta, deoarece s-a constatat existența pe rolul instanței a cauzei nr._ din 21.07.2014 prin care același condamnat M. N. a promovat o contestație la executare în care solicita, în temeiul disp. art. 598 lit. de raportat la art. 595 din Codul de procedură penală, anularea sporului de pedeapsă pentru infracțiunea continuată, care ar fi fost acordat nelegal de către Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr.141/30.04.2014 și, respectiv de Tribunalul Dâmbovița, care a și emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 209/2014 din 30.04.2014, și față de existența identității de obiect și cauză, în baza disp. art. 43 lit. c din Codul de procedură penală, pentru o mai bună înfăptuire a justiției, s-a dispus, prin încheierea din data de 24.10.2014, reunirea celor două contestații sub nr._ .
După publicarea în M.Of. nr. 817/10.11.2014 a motivării deciziei nr. 22/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus și atașarea acesteia.
În ședința publică din data de 25.11.2014 condamnatul Mîrțan N. a depus la dosar concluzii scrise, arătând că după publicarea deciziei nr. 7/26.05.2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sentința prin care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare, de către Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ a devenit nelegală, maximul acesteia depășind cu 3 ani maximul special al pedepsei, prin aplicarea sporului pentru infracțiunea continuată, încălcându-se principiul legalității pedepselor prevăzut în art. 2 alin 3 din Codul penal, art. 23 din Constituție și art. 7 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale .
Pe cale de consecință, cererea sa este legală și pertinentă, impunându-se aplicarea dispozițiilor art. 595 din Codul de procedură penală, fiind întrunite cerințele art. 6 din Codul penal, pentru aplicarea legii penale mai favorabile.
S-a precizat că Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că principiul aplicării legii penale mai favorabile are prioritate în raport cu orice alt text de lege și trebuie materializat prin acordarea posibilității formulării unei noi cereri întemeiată pe disp. art. 6 alin. 1 din Codul penal, neexistând nici un dubiu că decizia nr. 7/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezintă un act normativ cu putere de lege.
S-a mai arătat că admiterea cererii sale asigură nediscriminarea sa și a altor persoane aflate în situații similare, în raport de condamnații ale căror cereri de aplicare a legii penale mai favorabile au fost judecate ulterior pronunțării deciziei respective, asigurând și respectarea de către instanță a disp. art. 16 alin 1 din Constituție, art. 14 din CEDO și art. 21 din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv Curtea Constituțională, respectând și aplicând jurisprudența CEDO, astfel cum rezultă din Decizia nr. 25/2011.
Condamnatul a precizat și că instanța europeană a arătat că art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu poate fi interpretat în sensul că ar interzice orice discriminare bazată pe criteriile care le conține sau pe altele cuprinse în sintagma „orice altă situație”, pentru că a distinge nu înseamnă a discrimina, instanța europeană precizând și faptul că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statului introduc distincții intre situații analoage și comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, art. 14 oferind astfel o protecție împotriva oricărei discriminări în exercițiul drepturilor și libertăților pe care convenția le garantează, orice diferență de tratament neînsemnând, automat, încălcarea sa.
Pentru ca o astfel de încălcare să se producă trebuie stabilit că persoanele aflate în situații analoage și comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
S-a precizat și faptul că neexplicarea termenilor folosiți de CEDO arată că lipsa justificării obiective și rezonabile semnifică faptul că diferența de tratament nu urmărește „un scop legitim”, ori faptul că nu există „o relație rezonabilă de proporționalitate intre mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat”.
Contestatorul-condamnat a arătat că o abordare similară există și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia „principiul egalității și nediscriminării presupune ca situații comparabile să nu fie tratate diferit, în afară de cazul în care un astfel de tratament este justificat obiectiv”.
În concluzie, s-a arătat că se poate aplica un tratament diferențiat persoanelor condamnate definitiv în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile dacă se respectă următoarele condiții: urmărirea unui scop legitim prin diferența de tratament, justificarea obiectivă și rezonabilă a acestei diferențe, ceea ce presupune inclusiv proporționalitatea acesteia cu scopul propus.
S-a arătat că prin decizia nr. 86/2003 a Curții Constituționale s-a statuat că toți infractorii care au comis infracțiuni de aceeași categorie, anterior datei de intrare în vigoare a legii se afla ., data condamnărilor definitive neavând nicio semnificație în ceea ce privește stabilirea unui tratament juridic diferențiat, întrucât aceasta depinde de factorii străini conduitei procesuale a infractorilor.
Mai mult, Legea nr.48/2002 pentru abrogarea OG nr.137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede în art.1 alin.2 că principiul egalității intre cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea dreptului la un tratament egal în fața instanțelor judecătorești și a oricărui alt organ jurisdicțional, în timp ce la alin.3 s-a prevăzut că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Interpretarea rațională sau logică a legii penale constă în aflarea interesului normei, a legii penale cu ajutorul elementelor logice, astfel încât pentru a putea înțelege legea sau dispozițiile de drept penal se va căuta înțelesul noțiunilor folosite, a judecăților, a raționamentelor construite de legiuitor.
Totodată, s-a arătat că plecând de la aceste considerente interpretarea legii se face după anumite raționamente, printre care și raționamentul a pari, care are în vedere că pentru situații identice trebuie să existe soluții juridice identice.
Condamnatul a precizat că alăturat concluziilor, înaintează un tabel cuprinzând 19 soluții pronunțate în dosare privind infracțiunea de înșelăciune săvârșită în forma continuată, în care nu s-a acordat sporul facultativ de 3 ani pentru infracțiunea continuată prevăzut în art. 36 alin 1 din Codul penal.
S-a apreciat că cererea formulată în cauză îndeplinește condițiile cerute de art. 6 din Codul penal, întrucât: a fost condamnat definitiv la data de 30.04.2014 la pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare; se afla în executarea pedepsei, fiind liberat condiționat; a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care i-a fost aplicată (stabilită) – decizia nr. 7/26.05.2014; chestiunea de drept incidentă în cauză (privind maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită) nu fusese dezlegată de instanța supremă la data de 30.04.2014, data condamnării sale.
Totodată, s-a precizat că potrivit deciziei nr.7 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 6 din Codul penal realizează un echilibru intre principiul autorității de lucru judecat și aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, că dispoziția menționată justifică limitarea autorității de lucru judecat exclusiv prin necesitatea asigurării efectivității principiului legalității pedepselor (aceasta trebuind să aibă un suport legal atât în momentul pronunțării sale, cât și al executării).
Prin urmare, s-a apreciat că privitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea, care nu mai este prevăzută de legea nouă.
În concluzie, petentul a apreciat că cererea sa de redozare a pedepsei conform dispozițiilor obligatorii ale deciziei nr. 7/2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, întemeiată atât pe prevederile art. 595 din Codul de procedură penală cât și pe ale art. 598 lit. d din Codul de procedură penală, este temeinică, legală și pertinentă, motiv pentru care a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 209/2014 din 30.04.2014 emis de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ și emiterea unui nou mandat conform prevederilor legale.
A atașat un tabel conținând numerele unor dosare, instanțe și părți, dar și data pronunțării în fiecare caz în parte.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a respins contestația ca nefondată pentru următoarele considerente:
Inițial, urmare promovării unei solicitări de aplicare a dispozițiilor legii penale mai favorabile, respectiv a prevederilor art. 6 din Codul penal, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 20.02.2014 sub nr._, cererea condamnatului Mîrțan N. a fost admisă prin sentința penală nr. 198/6.03.2014.
S-a reținut în motivarea hotărârii că se impune reducerea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin 1, 2, 3, 4 și 5 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin 2 și art. 37 lit. b din Codul penal anterior raportat la limitele de pedeapsă prevăzute în prezent pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzute în art. 244 din Codul penal, la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.
De asemenea, s-a reținut că în ceea ce privește pedepsele de: 6 luni închisoare-aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.292 din Codul penal cu aplicarea art. 37 lit. b din Codul penal, pentru care în prezent art. 326 din Codul penal prevede o pedeapsă de 2 ani închisoare, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare-aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 în forma republicată în temeiul art. X din OUG nr. 32/1997 cu aplicarea art. 37 lit. b din Codul penal-acestea nu depășesc maximele speciale prevăzute de noua lege.
S-au mai avut în vedere prevederile art. 43 alin 5 din Codul penal și ale art. 39 alin 1 lit. b din Codul penal, ținând seama de starea de recidivă în care s-a aflat condamnatul la momentul săvârșirii faptelor pentru care a fost inițial condamnat și comiterea faptelor în concurs real de infracțiuni și s-a procedat la contopirea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare (astfel cum a fost redusă) aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu pedepsele de 6 luni închisoare-aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații și 2 ani închisoare-aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de disp. art. 266 pct 2 din Legea nr.31/1990 în forma republicată în temeiul art.X din OUG nr.32/1997, ultimele două rămase nemodificate, dispunându-se ca în final condamnatul să execute pedeapsa de bază de 7 ani și 6 luni închisoare plus 1/3 din pedepsele de 6 luni și respectiv de 2 ani închisoare, respectiv pedeapsa totală de 8 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a, lit. b și c din Codul penal anterior, reglementată în prezent de disp. art. 66 alin 1 lit. a, b și g din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani.
Urmare a faptului că sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 141/30.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 209/2014 din 30.04.2014 pentru pedeapsa rezultantă, din care s-a dedus perioada executată de la 17.02.2003 la 16.08.2003 și de la 27.05.2008 la zi.
Ulterior acestei prime condamnări definitive, Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat decizia nr.7/26.05.2014 a statuat că în aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art.6 din Codul penal, în cazul infracțiunilor continuate, prin sintagma „maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită” se înțelege maximul special prevăzut de lege pentru infracțiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracțiunea continuată.
Invocând această decizie, condamnatul a formulat o nouă cerere de aplicare a dispozițiilor art.595 din Codul de procedură penală privind intervenirea unei legi penale noi, în care a invocat și prevederile art. 598 lit. d din Codul de procedură penală, solicitând anularea sporului de pedeapsă de 3 ani aplicat pentru infracțiunea continuată și, prin urmare, modificarea cuantumului pedepsei stabilită de Tribunalul Dâmbovița de la 8 ani și 4 luni închisoare la 5 ani și 4 luni închisoare .
Verificând această nouă cerere a condamnatului, din analiza sentinței penale nr.198/2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a stabilit o pedeapsă de executat pentru condamnatul Mîrțan N. de 8 ani și 4 luni închisoare prima instanță a constatat că nu a fost avută în vedere cauza de majorare a pedepsei – de 3 ani închisoare, prevăzută de art. 36 din Codul penal privind forma continuată a infracțiunii.
De aceea, Tribunalul Dâmbovița a apreciat că raportat la limitele de pedeapsă prevăzute în prezent de art.244 alin.2 din Codul penal, care reglementează infracțiunea de înșelăciune în forma comisă de condamnat, respectiv de la 1 la 5 ani închisoare, la care s-a adăugat majorarea cu o jumătate a acestor limite și anume 2 ani și 6 luni, ca urmare a aplicării prevederilor art. 43 alin 5 din Codul penal, întrucât condamnatul săvârșise fapta în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 lit. b din Codul penal anterior, s-a impus reducerea pedepsei de 11 ani închisoare ce-i fusese aplicată inițial la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, întrucât cea efectiv aplicată depășea limita maximă prevăzută de legea nouă, conform art.6 cod penal.
De asemenea, având în vedere că pentru celelalte două infracțiuni-pentru care Mârțan N. a fost condamnat la pedepse de 6 luni închisoare și, respectiv 2 ani închisoare, acestea nu depășesc limita maximă prevăzută în prezent de textele incriminatoare și, deci care nu s-a impus a fi reduse-dând eficiență dispozițiilor art. 38 și art. 39 alin 1 lit. d din Codul penal, Tribunalul Dâmbovița a stabilit că la pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, astfel cum a fost redusă, trebuie să se adauge sporul de 1/3 din totalul celorlalte doua pedepse, respectiv încă 10 luni, rezultând o pedeapsă de executat de 8 ani și 4 luni închisoare.
În aceste condiții este evident că nu s-a dat eficiență sporului la care face referire art. 36 din Codul penal care reglementează pedeapsa pentru infracțiunea continuată, a cărui aplicare a fost, de altfel, lăsată de legiuitor la latitudinea instanței, ca urmare a folosirii sintagmei „se poate”.
În concluzie, de vreme ce la momentul stabilirii pedepsei de executat - de 8 ani și 4 luni închisoare-nu s-au avut în vedere prevederile art. 36 din Codul penal cu ocazia analizei aplicării legii penale mai favorabile (situație în care pedeapsa de executat dispusă ar fi fost mai mare), acest spor nu poate fi redus, el nefiind efectiv aplicat.
În consecință, prima instanță a stabilit că nu poate fi vorba de nicio discriminare raportat la decizia nr.7/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care Tribunalul Dâmbovița nu a avut în vedere la aplicarea legii penale mai favorabile cauza de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracțiunea continuată, astfel cum s-a arătat în contestația formulată.
Prin urmare, contestația a fost respinsă ca nefondată, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în dosarul nr._, reunit la prezenta cauză.
Împotriva sentinței, contestatorul-condamnat Mîrțan N. a formulat contestație la data de 23 decembrie 2014 (fila 19) reiterând susținerile din cererea inițială (filele 4-7) în sensul greșitei aplicări a legii prin discriminarea sa față de alți condamnați cărora nu li s-a aplicat sporul de pedeapsă pentru infracțiunea continuată iar dacă li s-a aplicat, acesta a fost ulterior anulat.
Procurorul a invocat în ședința dezbaterilor de astăzi excepția tardivității declarării căii de atac a contestației argumentând că aceasta a fost exercitată peste termenul legal de 3 zile de la comunicare, care se socotește de la 17 decembrie 2014 când i-a fost trimisă înștiințarea privind copia minutei pronunțate de prima instanță.
Luând concluziile contestatorului-condamnat referitoare la termenul în care acesta a declarat contestația, Curtea constată că deși agentul procedural a afișat la domiciliul contestatorului-condamnat înștiințarea pentru ridicarea corespondenței constând în plicul cu copia minutei date în dosar de prima instanță la 17 decembrie 2014 ora 13(fila 98) în respectiva înștiințare mențiunea “să vă prezențați după de la afișarea prezentei dar nu mai mult de 7 zile” este de natură să creeze ambiguitatea intervalului fixat de organul judiciar în care destinatarul corespondenței are posibilitatea să intre în posesia acesteia fiindcă în termenii folosiți nu se înțelege clar dacă într-o perioadă de 7 zile sau după trecerea unei perioade de 7 zile, destinatarul își poate ridica plicul returnat.
În aceste circumstanțe, contestatorul-condamnat a explicat Curții prin notele scrise referitoare la excepția tardivității că a înțeles că actul de procedură se consideră comunicat la împlinirea termenului de 7 zile arătat în înștiințare astfel că după expirarea acestuia dar în interval de 3 zile a declarat contestația, respectând termenul legal.
D. urmare pentru considerentele de mai sus Curtea va respinge ca fiind neîntemeiată excepția tardivității declarării contestației invocate de parchet.
În privința fondului contestației se constată că în mod corect prima instanță a analizat modul în care art.6 cod penal care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei a fost efectiv aplicat în privința condamnatului Mîrțan N., chiar dacă o primă cerere similară fusese analizată în temeiul acelorași dispoziții legale prin sentința penală nr.198/6.03.2014 a Tribunalului Dâmbovița devenită definitivă prin decizia penală nr.141/30.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, stabilindu-se că se impune reducerea pedepsei totale de executat de la 11 ani închisoare la 8 ani și 4 luni închisoare.
În condițiile în care, după data de 30 aprilie 2014 când sentința penală sus-citată a devenit definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat decizia nr.7/26.05.2014 prin care a stabilit că în aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art.6 din Codul penal, în cazul infracțiunilor continuate, prin sintagma „maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită” se înțelege maximul special prevăzut de lege pentru infracțiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracțiunea continuată, în mod corect contestațiile reunite vizând tratamentul sancționator al formei continuate a uneia dintre infracțiunile comise de condamnat, a fost reanalizat pentru a se verifica în ce măsură în pedeapsa efectivă de executat a acestuia se regăsește vreun spor ca efect al cauzei legale de majorare a pedepsei pentru infracțiunea continuată.
Prin sentința contestată pronunțată de prima instanță, Curtea constată că judecătorul fondului a stabilit corect că în cuantumul pedepsei totale de executat de 8 ani și 4 luni închisoare nu există un spor de pedeapsă aferent infracțiunii continuate care să fie înlăturat, așa cum condamnatul a susținut fiindcă pedeapsa pe care trebuie să o execute se compune din pedeapsa de 5 ani închisoare, cât reprezintă maximul special legal al infracțiunii de înșelăciune înb noul cod penal la care s-a adăugat majorarea cu o jumătate a acestei limite adică 2 ani și 6 luni închisoare, ca efect al aplicării prevederilor art. 43 alin 5 din Codul penal privind recidiva deoarece condamnatul era recidivist postexecutoriu la data faptelor conform art.37 lit. b din Codul penal anterior, astfel că pedeapsa totală definitiv aplicată la data de 1 februarie 2014 când a intrat în vigoare noul cod penal, aceea de 11 ani închisoare a fost legal și justificat redusă până la 7 ani și 6 luni închisoare în temeiul art.6 cod penal.
Pentru celelalte două infracțiuni săvârșite de condamantul Mîrțan N., pedepsele aplicate definitiv de 6 luni închisoare și 2 ani închisoare nu depășesc limitele maxime prevăzute în textele legale incriminatoare ale legii penale succesive și de aceea nu au fost reduse.
Apoi, constatând pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului de fapte penale, tribunalul a stabilit corect că urmare aplicării tratamentului sancționator prevăzut de legiuitor prin dispozițiile art. 38 și art. 39 alin 1 lit. d din Codul penal, la pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, astfel cum a fost redusă, trebuie să se adauge sporul de 1/3 din totalul celorlalte doua pedepse de 6 luni închisoare și 2 ani închisoare, adică încă 10 luni închisoare, rezultând o pedeapsă totală de executat de 8 ani și 4 luni închisoare.
Prin urmare, cum niciun spor de pedeapsă care să reflecte caracterul continuat al infracțiunii nu a fost aplicat condamnatului Mîrțan N. și drept consecință nici nu se regăsește în pedeapsa totală de executat, susținerile sale referitoare la greșita aplicare a legii care ar fi discriminatorie pe de o parte iar pe de alta încălca principiul legalității pedepselor prevăzut în art. 2 alin 3 din Codul penal, art. 23 din Constituție și art.7 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, nu sunt fondate fiindcă situația sa juridică este dată exclusiv de statutul de recidivist care, atât sub imperiul legii vechi cât și al noului cod penal, este considerat de legiuitor ca refelectând condiția personală a infractorului ce dovedește perseverență în a încălca legea și stăruință în a intra în conflict cu aceasta legii, fiind sancționat ca atare prin agravarea răspunderii penale.
Astfel fiind, în baza art.4271 alin.7 lit.b rap.la art.597 alin.7 și 8 cod pr.pen., Curtea va respinge ca nefondată contestația exercitată de contestatorul-condamnat Mîrțan N. împotriva sentinței penale nr.1308 pronunțată la 9 decembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița care va fi menținută în totalitate fiind legală și temeinică sub toate aspectele.
Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 cod pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității declarării contestației invocate de parchet.
În baza art.4271 alin.7 lit.b rap.la art.597 alin.7 și 8 cod pr.pen., respinge ca nefondată contestația exercitată de contestatorul-condamnat MÎRȚAN N. împotriva sentinței penale nr.1308 pronunțată la 9 decembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă pe contestatorul-condamnat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2015.
Președinte,
S. P. B.
Grefier,
B. Năvîrcă
Red. SPB
2 ex./3.04.2015
Dosar fond nr._
Judec. fond A. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 185/2015. Curtea de Apel... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|
