Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 74/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-01-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA nr.74
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015
Președinte: - M. D.
Judecător: - C. G.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRHAOVA, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova și inculpata B. M., fiica lui T. și E., născută la data de 16 iulie 1966, domiciliată în comuna Tomșani, ., județul Prahova, împotriva sentinței penale 306/24 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria M..
Prin această sentință, în baza art. 6 din Legea 241/2005 (forma în vigoare la data 20.07.2010 legea mai favorabilă) rap. la art 396 alin 10 Cod proc. pen., inculpata B. M. a fost condamnată la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
Inculpatei i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza II și lit. b) C.pen., pe durata prevăzută de disp. art. 71 al.2 C.pen.
În baza disp.art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 4 patru, calculat conform disp.art.82 C.pen.
În baza art.71 al. 5 C.pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza II și b) C.pen. aplicată inculpatei, pe durata termenului de încercare de mai sus.
În baza art. 359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 397 Cod proc. pen. rap. la art. 25 Cod pr. pen. și art. 1357 cod civil inculpata a fost obligată la plata către A.N.A.F.-D.G.F.P. Prahova a sumei de 5826 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-inculpată B. M., personal, asistată din oficiu de avocat C. E. din cadrul Baroului Prahova (delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/13.01.2015), lipsind apelanta-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova și intimata-parte responsabilă civilmente .> Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la legitimarea apelantei-inculpate B. M., aceasta fiind identificată cu cartea de identitate ca fiind fiica lui T. și E., născută la 16.07.1966, având CNP_.
Curtea, în temeiul art.420 alin.4 din Noul Cod de procedură penală aduce la cunoștință inculpatei B. M., dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i atenția că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarație aceasta va putea fi folosită ca mijloc de probă împotriva sa.
Apelanta-inculpată B. M. personal având cuvântul declară că își menține declarațiile date la instanța de fond și nu are completări de făcut.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, invocă excepția tardivității apelului declarat de partea civilă ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, în sensul că acesteia i-a fost comunicată hotărârea pronunțată de instanța de fond la data de 26.11.2014, respectiv copia minutei, iar apelul a fost declarat la 10 decembrie 2014 cu depășirea termenului legal de 10 zile de la data comunicării, în condițiile în care ultima zi de declarare a căii de atac era 8 decembrie 2014 care era o zi de luni.
Avocat C. E. având cuvântul cu privire la excepția invocată de către reprezentantul parchetului, solicită admiterea acesteia, respingerea apelului declarat de partea civilă ca tardiv.
Reprezentantul Ministerului Public, avocat C. E. pentru având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelurilor.
Curtea, luând act că părțile nu mai au excepții de invocat și nici cereri de formulat, potrivit art. 420 alin.6 din Noul Cod de proc. penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelurilor.
Avocat C. E. având cuvântul pentru apelanta-inculpată B. M. critică sentința penală nr.306/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria M., prin care inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată, stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani.
În sarcina inculpatei s-a reținut faptul că a săvârșit o infracțiune de evaziune fiscală, cauzând un prejudiciu de 4.517 lei.
Pe calea prezentului apel, așa cum rezultă din motivele scrise, solicită ca în temeiul art.421 alin.2 lit.a c.pr.penală să fie admis apelul, cu consecința desființării sentinței pronunțate de prima instanță, iar pe fond rejudecând redozarea pedepsei aplicate inculpatei, menținând modalitatea de executare a pedepsei, respectiv suspendarea condiționată, prev. de art.81 cod penal din 1969.
Inculpata la termenul din 10 noiembrie 2014 a declarat că recunoaște fapta, dorind să urmeze procedura simplificată. Totodată trebuie avut în vedere cuantumul prejudiciului care este unul redus, care nu este de natură să atragă o pedeapsă atât de mare. În plus, cea mai mare parte a prejudiciului este alcătuit din dobânzi și penalități și, din acest punct de vedere, raportat la valoarea lui, pedeapsa este mare.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpata B. M., hotărârea pronunțată de Judecătoria M. fiind legală și temeinică. Prin hotărârea atacată inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit art.81 cod penal 1969, pentru evaziune fiscală, reținându-se în sarcina acesteia că în calitate de asociat unic la . a reținut și nu a livrat la bugetul de stat suma de 5.026 lei reprezentând obligații fiscale cu stopaj la sursă în perioada 25 septembrie 2008 – 20 noiembrie 2011.
Apreciază că sancțiunea penală aplicată este una just individualizată și nu există motive să conducă la diminuarea cuantumului acesteia, în condițiile în care la individualizarea acesteia instanța a avut în vedere pericolul social al faptei săvârșite, modalitatea de comitere, împrejurarea că inculpata a săvârșit infracțiunea pe o perioadă îndelungată de timp din 2008 până în 2011, astfel încât pedeapsa este just dimensionată și nu se impune a fi redusă.
În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă, având în vedere excepția invocată solicită admiterea ei și pe cale de consecință respingerea apelului declarat de partea civilă.
Apelanta-inculpată B. M. având personal ultimul cuvânt, își menține declarațiile date la instanța de fond, apreciază că pedeapsa aplicată este una mare raportat la prejudiciul creat, care este compus în cea mai mare parte din dobânzi și penalități. Din cauza problemelor familiale, mama bolnavă de cancer timp de 2 ani, a decedat, iar tatăl său a paralizat în urma decesului mamei.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.306/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria M., în baza art. 6 din Legea 241/2005 (forma în vigoare la data 20.07.2010)(legea mai favorabilă) rap. la art 396 alin 10 Cod proc. pen., inculpata B. M., fiica lui T. și E., născută la data de 16.07.1966, în Urlați, jud. Prahova, domiciliată în com. Tomșani, ., jud. Prahova, CNP_, fără antecedente penale a fost condamnată la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
Inculpatei i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza II și lit. b) C.pen., pe durata prevăzută de disp. art. 71 al.2 C.pen.
În baza disp.art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 4 patru, calculat conform disp.art.82 C.pen.
În baza art.71 al. 5 C.pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza II și b) C.pen. aplicată inculpatei, pe durata termenului de încercare de mai sus.
În baza art. 359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 397 Cod proc. pen. rap. la art. 25 Cod pr. pen. și art. 1357 Cod civil inculpata a fost obligată la plata către A.N.A.F.-D.G.F.P. Prahova a sumei de 5826 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. nr.879/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B. M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art.6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cp., constând în aceea că, în calitate de administrator al ., în perioada 25.09._10, a reținut la sursă contribuțiile aferente, fără a proceda concomitent la vărsarea acestora la bugetul statului a sumei de 4517 lei, în condițiile în care nu a existat nici un impediment obiectiv care să fi împiedicat efectuarea vărsămintelor.
Se arată în actul de sesizare că la data de 22.08.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitei B. M. cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din legea nr. 241/2005 constând în aceea că în calitate de administrator al . Tomșani, a reținut și nu a virat suma totală de 5826 de lei, reprezentând obligații cu stopaj la sursă.
Prin ordonanța din data de 19.02.2013 P. de pe lângă Judecătoria M. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de învinuita B. M. din art. 6 din Legea nr. 241/2005 în art. 6 din legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cp., întrucât activitatea infracțională s-a desfășurat pe o perioadă mai îndelungată.
S-a reținut în rechizitoriu că în urma cercetărilor s-a constatat că învinuita B. M., în calitate de asociat unic al ., cu sediul social în Comuna Tomșani, ., jud. Prahova, având ca obiect de activitate "Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate,cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun", avea obligația conform normelor fiscale, ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate salariilor, de a calcula și reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc venituri. Astfel, având în vedere declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat, respectiv la bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale, depuse la AFPO M., inculpata a reținut și nu a virat suma totală de 5826 de lei, pentru perioada 25.09._11.
De asemenea, în urma investigațiilor efectuate cu privire la situația juridică a . de furnizare de informații nr._/25.03.2013 emisă de Oficiul Registrului Comerțului Prahova s-a constatat că în perioada 20.07._13 societatea are activitatea suspendată și astfel învinuita B. M. nu și-a îndeplinit obligațiile de plată în perioada 25.09._10.
Conform adresei nr._/04.06.2013 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului M., suma pe care o are de achitat ., reprezentată legal prin administrator B. M., sumă ce reprezintă impozite și taxe reținute prin stopaj la sursă pe perioada 25.09._10 este în valoare totală de 4517 lei, din care 3156 lei debit și 1361 de lei accesorii.
Inculpata B. M., fiind audiată a recunoscut comiterea faptei, însă nu a putut prezenta în concret un impediment ce a determinat-o să nu-și achite obligațiile fiscale. În continuare a arătat că face demersuri pentru achitarea debitului, în sensul că va încheia un angajament de plată cu AFPO M. și că va plăti lunar o anumită sumă de bani până la achitarea integrală a sumei.
În drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatei B. M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005. întrucât activitatea infracțională s-a desfășurat în perioada 25.09._10, se reține că fapta învinuitei este în formă continuată.
La termenul din 10.11.2014, inculpata B. M. a declarat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum o fost reținută în rechizitoriu și pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, cunoaște probele administrate în cursul urmăririi penale și solicită să fie judecată conform procedurii simplificate. Prevăzută la art. 396 alin 10 Noul cod de proc penală.
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpata B. M., în calitate de asociat unic al . cu sediul social în com. Tomșani, ., jud. Prahova, având ca obiect de activitate „Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun” a reținut și nu a virat la bugetul de stat suma de 5826 lei, reprezentând obligații cu stopaj la sursă pentru perioada 25.09._11.
Astfel, inculpata avea obligația conform normelor fiscale, ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate salariilor, de a calcula și reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc venituri.
Instanța de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatei B. M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
Elementul material al infracțiunii reținute în sarcina sa constă în inacțiunea de nevărsare a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
Urmarea imediată constă crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ce privesc respectarea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina contribuabililor, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.
Conform prevederilor art. 5 Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Având în vedere ca activitatea infracțională a inculpatei s-a desfășurat în perioada 25.09._11, instanța va reține ca lege penală mai favorabilă Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, forma în vigoare la 20.11.2011, care prevede ca pedeapsă amenda sau închisoarea de la 1 la 3 ani. Astfel, având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 prin care s-a admis excepția de neconstituțioinalitate și s-a reținut că prevederile art. 5 din Noul Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor succesive, va reține că legea penală mai favorabilă este Vechiul Cod penal și Legea nr. 241/2005, forma în vigoare la 20.11.2011
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 al.1 Vechiul Cod pen. și a ținut seama, în acest sens, de limitele de pedeapsă fixate în textul de incriminare, de gradul de pericol social concret al infracțiunii și de persoana infractorului.
Astfel, pentru stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei, având în vedere prevederile art. 181 C.p. s-a ținu seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurarea în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă precum și de persoana și conduita inculpatei care nu are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Ținând seamă de elementele arătate mai sus și pe care instanța de fond le-a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 2 (doi) ani închisoare este suficientă pentru atingerea scopului prev. de art. 52 Vechiul Cod penal.
De asemenea, în temeiul art. 71 alin. 2 C. pen. raportat la art. 64 C.p., având în vedere decizia LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea recursului în interesul legii și jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului privind aplicarea automată, în temeiul legii, a pedepselor accesorii, instanța apreciază că, față de caracterul antisocial inerent oricărei infracțiuni și incompatibilitatea acestuia cu ocuparea funcțiilor elective publice sau a funcțiilor ce implică exercițiul autorității de stat, se impune aplicarea inculpatei a pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a) teza a II-a privind interzicerea dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b) din același articol, privind interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei astfel aplicate inculpatei, instanța de fond a apreciat că scopul preventiv-educativ al acesteia poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei. Față de aceste aspecte instanța consideră ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal pentru aplicarea suspendării condiționate, respectiv pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani, inculpata nu a mai fost condamnată anterior și s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, motiv pentru care în baza art. 81 C.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 alin. 1 C.pen.
În baza art. 71 alin.5 C.p. instanța de fond a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare indicat mai sus.
În baza art. 359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare stabilit de instanță sau al neîndeplinirii obligațiilor civile din prezenta hotărâre până la expirarea acestui termen.
Conform prevederilor art. 397 Noul Cod de proc pen, instanța se pronunță prin aceeași hotărâre și asupra acțiunii civile.
Astfel, având în vedere că ANAF-DGFP s-a constituit parte civilă cu suma de 5.826 lei, față de prevederile art. 1357 Cod civil conform cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare, instanța va obliga inculpata la plata către partea civilă a sumei de 5.826 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, inculpata B. M., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, considerată ca excesivă față de criteriile prevăzute de art. 74 cod penal, respectiv conduita sa procesuală de recunoaștere a vinovăției și de faptul că prejudiciul produs este relativ redus, precum și în raport de lipsa antecedentelor sale penale, solicitându-se admiterea apelului, desființarea sentinței și reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reducerii duratei acesteia, la limita minimă prevăzută de dispozițiile legale.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și partea civilă Agenția de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în privința greșitei soluționări a acțiunii civile alăturate celei penale, din perspectiva faptului că instanța de fond nu a acordat obligațiile fiscale accesorii prevăzute de art. 119 din O.G. 92/2003 privind Codul Fiscal, calculate de la data creării bazei impozabile și până la plata efectivă a debitului datorat, solicitându-se admiterea căii de atac, desființarea sentinței și reformarea acesteia din acest punct de vedere.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul declarat de inculpată este fondat, iar apelul declarat de partea civilă este tardiv, după cum se va arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, coroborate fiind cu declarația inculpatei apelante B. M. de recunoaștere a vinovăției sale, din care rezultă atât existența faptei pentru care apelanta a fost trimisă în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege.
Pe baza mijloacelor de probă de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, situația de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță, nefiind contestată, de altfel, de către inculpată, nici cu prilejul urmăririi penale și nici al judecății în primă instanță, etapă în care a arătat că înțelege să-și însușească probele administrate în faza de urmărire penală, recunoscând în totalitate învinuirea, în condițiile prev. de art. 374 rap. la art. 396 alin.10 Cod procedură penală.
Astfel, din coroborarea probelor, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, cu declarațiile de recunoaștere a învinuirii date de către inculpata B. M. în fața primei instanțe de judecată, în mod corect s-a reținut și rezultă că inculpata, în calitate de administrator al . din com. Tomșani, jud. Prahova, în intervalul de timp cuprins între 25.09.2008 și 20.07.2010, a reținut la sursă contribuțiile aferente în sumă totală de 4.517 lei (impozit pe venit, contribuții asigurări sociale, șomaj și contribuții asigurări sociale de sănătate, fără însă a proceda concomitent la vărsarea acestei sume la bugetul statului, în termen de 30 de zile de la data scadenței.
Curtea constată că încadrarea juridică a faptei comise de apelanta inculpată este legală, iar soluția de condamnare a acesteia pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă legal administrate în decursul urmăririi penale, dublate, așa cum cer dispozițiile legale în vigoare, de recunoașterea vinovăției de către autoarea faptei, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus menționate.
Examinând critica privitoare la greșita individualizare a duratei pedepsei principale, Curtea o apreciază această ca fiind întemeiată, în condițiile în care prima instanță a aplicat apelantei o pedeapsă de 2 ani închisoare, care este situată la limita maximă prevăzută de textul legal incriminator în vigoare la data epuizării activității infracționale, deci a disp. art. 6 din legea 241/2005 modificată și completată prin O.U.G. 54/23.06.2010 ( publicată în M.Of. Nr. 421/23.06.2010), în condițiile în care, potrivit dispozițiilor legale care reglementează recunoașterea vinovăției, aceste limite de pedeapsă se reduc cu o treime.
Astfel, la momentul epuizării activității infracționale, dispozițiile legale incriminatoare mai sus menționate sancționau această formă a evaziunii fiscale cu pedeapsa închisorii de la 1 la 3 ani, alternativ cu pedeapsa amenzii, așa încât prin reducerea incidentă conform art. 396 alin. 10 cod procedură penală, limitele pedepsei închisorii sunt cuprinse între 8 luni închisoare și 2 ani închisoare.
Într-adevăr, operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, Curtea constată că pedeapsa aplicată apelantei nu este optimă în vederea atingerii scopurilor și funcțiilor pedepsei, care pot fi în mod eficient și efectiv atinse doar prin reducerea pedepsei către limita minimă prevăzută de textul legal incriminator.
În acest sens, Curtea reține că un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru reeducarea inculpatului, iar pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul avute în vedere de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.
Ținând seama de aceste criterii, Curtea constată că, în speță, față criteriile definite de art. 74 cod penal, și în special de pericolul social concret al infracțiunii, de valoarea sumei ce constituie obligații fiscale legale neachitate, care nu este foarte mare, fiind de numai 3.328 lei ( restul până la suma reținută cu titlu de prejudiciu în actul de sesizare fiind reprezentat de obligațiile fiscale accesorii, așa cum reiese din plângerea formulată de partea civilă, aflată la fila 8 dosar urmărire penală), cât și față de lipsa antecedentelor penale ale inculpatei și de conduita acesteia de recunoaștere a vinovăției și simplificare a judecății, se impune reducerea duratei pedepsei.
Așa fiind, Curtea constată că apelul inculpatei B. M. este fondat în ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei, al cărui cuantum se impune a fi proporționalizat către limita minimă specială, în lumina criteriilor expuse mai sus, apreciindu-se că un atare cuantum este îndestulător în vederea realizării scopului preventiv educativ și sancționator avut în vedere de legiuitor.
În consecință, apelul declarat de inculpată va fi admis conform art. 421 pct.2 lit. a cod procedură penală, desființează în parte sentința, în latură penală și pronunță o nouă hotărâre, în sensul că se va reduce durata pedepsei principale aplicate inculpatei prin sentința atacată, de la 2 ani închisoare, la 1 (un) an închisoare.
Se va menține aplicarea disp. art. 81 cod penal din 1969 și a disp. art. 71 alin. 5 cod penal din 1969, reducându-se în mod corespunzător termenul de încercare conform art. 82 cod penal din 1969, la 3 ani.
În ceea ce privește calea de atac exercitată de partea civilă Agenția de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva aceleiași sentințe, se constată că aceasta este tardiv declarată, după cum se va arăta în continuare:
Potrivit art. art. 410 alin. 1 cod procedură penală, termenul de apel este de 10 zile și curge de la comunicarea copiei minutei.
Din dovada de primire a comunicării aflată la fila 104 dosar fond rezultă că minuta hotărârii atacate a fost comunicată părții civile la data de 26 noiembrie 2014, fiind înmânată persoanei care primește corespondența, care a aplicat personal atât ștampila proprie ce conține numele și . de identitate, semnând dovada de comunicare, cât și ștampila instituției cu viza registraturii generale.
În aceste condiții, calea de atac depusă prin intermediul serviciului poștal, la data de 10 decembrie 2014, după cum reiese din ștampila oficiului poștal, a fost exercitată după expirarea termenului legal de 10 zile care se calculează potrivit art. 269 alin. 1 și 2 cod procedură penală, cu începere de joi, 27 noiembrie 2014, având ultima zi sâmbătă, 06 decembrie 2014, așa încât conform art. 269 alin. 3 cod procedură penală, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează, deci luni, 08 decembrie 2014.
Pe cale de consecință, cum apelul a fost exercitat după expirarea termenului legal, nefiind dovedită vreo cauză temeinică de împiedicare în înțelesul prev. de art. 411 cod procedură penală, Curtea va respinge ca tardiv apelul declarat de partea civilă, conform art. 421 alin. 1 lit. a cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 și 3 cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul declarat de inculpata B. M., fiica lui T. și E., născută la data de 16.07.1966, domiciliată în comuna Tomșani, ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 306/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria M., desființează în parte sentința, în latură penală și pronunță o nouă hotărâre, în sensul că reduce durata pedepsei principale aplicate inculpatei prin sentința atacată, de la 2 ani închisoare, la 1 (un) an închisoare.
Menține aplicarea disp. art. 81 cod penal din 1969 și a disp. art. 71 alin. 5 cod penal din 1969, reducând termenul de încercare conform art. 82 cod penal din 1969, la 3 ani.
Respinge ca tardiv apelul declarat de partea civilă Agenția de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe apelanta parte civilă la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu pentru apelanta inculpată se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
D. M. C. G.
Grefier,
M. M.
Red.G.C./tehnored.M.M.
6 ex./ 06.02.2015.
d.f._, Judecătoria M., j.f.P. C.
operator de date cu caracter personal, număr notificaare 3113/2006
| ← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 726/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
