Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 726/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 726/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-08-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR.726
Ședința publică din data de 04 august 2015
Președinte – I. N.
Judecător – C. R.
Grefier – D. R. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. I. P.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA TÂRGOVIȘTE, împotriva sentinței penale nr. 92 din data de 10 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște privind pe inculpații C. S., fiul lui F. si S., născut la data de 05 ianuarie 1997 în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, domiciliat în comuna Ludesti, ., județul Dâmbovița, posesor CI . nr._, CNP_, C. I., fiul lui F. și S., născut la data de 07 martie 1995 în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, domiciliat în comuna Ludesti, ., județul Dâmbovița, posesor CI ., nr._, CNP:_, precum și I. F. D., fiul lui P. S. și I. M., CNP_, născut la data de 26 august 1997 în mun. Târgoviște, județul Dâmbovița, cu domiciliul în comuna Ludești, ., prin care s-au dispus următoarele:
În baza art. 120 Cod penal, s-a aplicat inculpatului minor C. S., măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 4 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii primei instanțe, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. 1 lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a) Cod penal, art. 113 alin. 3 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
S-a luat act că inculpatul este angajat în cadrul . Păulești, județul Prahova, cu punct de lucru în ..
În temeiul art. 404 alin. 4 Cod procedură penală, s-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 9.10.2014, ora 22.30 și arestat la domiciliu din 10.10.2014 la 4.11 2014.
Conform art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat prin încheierea din 4 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Prin aceeași sentință, în baza art. 48 cod penal rap. la art. 233, 234 alin. 1 lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a) și d) Cod penal, art. 396 alin.10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. I., la pedeapsa de 2 ani închisoare .
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală rap. la art. 72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestul la domiciliu, din 9 octombrie 2014 la 4 noiembrie 2014.
Conform art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat prin încheierea din 4 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Potrivit art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței.
În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, potrivit art. 92 Cod penal.
Conform art. 93 alin. 1 Cod penal, s-a dispus obligarea inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, la datele fixate; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
S-a luat act că inculpatul este angajat în cadrul . Păulești, județul Prahova, cu punct de lucru în ..
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, inculpatul a fost obligat ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Comunei Ludesti și Școlii generale din . perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.
De asemenea, în temeiul disp. 120 Cod penal, s-a aplicat inculpatului minor I. F. D. măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 4 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată prev. de art.48 Cod penal rap. la art. 233, 234 alin. 1 lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a) Cod penal, art. 113 alin. 3 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
În baza art. 404 alin. 4 Cod procedură penală, s-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 23.10.2014, ora 13.00.
În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat prin încheierea din 25 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Conform art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, s-a luat act că persoana vătămată V. P., cu domiciliul în Târgoviște, .. 94, județul Dâmbovița, nu s-a constituit parte civilă, fiind despăgubită de către inculpați.
Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la câte 550 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații inculpați C. S. și C. I., personal și asistați de avocat ales E. N., potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/2015 și intimații părți responsabile civilmente C. F. și C. S., lipsind intimatul inculpat I. F. D., reprezentat de avocat din oficiu C. E., potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/24 iunie 2015, intimatul parte civilă V. P., intimații părți responsabile civilmente I. M. și P. S. și S. de Probațiune Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură s-a depus adresa nr._/30 iulie 2015 din partea avocatului intimaților inculpați C. I. și C. S., la care sunt atașate împuternicirea avocațială și concluzii scrise, după care:
Curtea aduce la cunoștința intimaților-inculpați C. S. și C. I., în conformitate cu art. 420 alin.4 Cod proc. penală cu referire la art. 378 și art. 83 lit. a) Cod procedură penală, că au dreptul să fie audiați și la instanța de control judiciar iar declarațiile date vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva lor, precum și faptul că se pot prevala de dreptul la tăcere, caz în care nu vor suferi nicio consecință defavorabilă.
Avocat E. N., având cuvântul pentru intimații inculpați C. S. și C. I., arată că aceștia nu doresc să dea o nouă declarație în fața instanței de control judiciar.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri prealabile de formulat și că intimații inculpați C. S. și C. I. au declarat că nu doresc să facă acest lucru, constată calea de atac formulată de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului Public susține apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște împotriva sentinței penale nr.92/2015, hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității dar și a netemeiniciei pedepselor aplicate inculpaților.
Cu privire la inculpatul C. I., apreciază că hotărârea prezintă un aspect de nelegalitate, în sensul că instanța de fond trebuia să dispună aplicarea pedepsei complementare, prin raportarea disp. art. 66 alin.1 lit. a) și b) din Codul penal la disp. art. 67 alin. 1 și 68 alin. 1 b Noul Cod penal.
Având în vedere acest ultim text de lege, precum și considerentele expuse pe larg în motivele de apel depuse, apreciază că nu se mai putea dispune interzicerea acelorași drepturi ca și pedeapsa accesorie, de vreme ce interzicerea acestor drepturi a fost deja dispusă ca și pedeapsă complementară.
De asemenea, hotărârea este criticată de netemeinicie, în ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului major C. I. precum și modalitatea de individualizare a executării pedepsei, iar în ceea ce-i privește pe inculpații minori C. S. și I. F. D., referitor la cuantumul măsurii educative dispuse.
Cu privire la comiterea faptei de către inculpatul major, se opinează că prin atragerea pe calea infracțională a încă doi inculpați minori, în timpul nopții, asupra unei persoane în vârstă, pentru a-și spori șansele de reușită, reflectă un ridicat grad de pericol social, atât în prin prisma circumstanțelor de comitere a faptei sesizate, cât și a personalității inculpaților.
Se învederează că fapta a fost comisă pe timp de noapte, atunci când vigilența/atenția oamenilor este foarte scăzută, aceștia retrăgându-se pentru odihnă, cel care acționează pe timp de noapte, datorită întunericului și liniștii devine mai îndrăzneț, se apropie mai ușor de obiectivul fixat, existând posibilitatea mai mare de a nu fi descoperit, precum și riscul de a folosi mijloace violente.
Având în vedere aceste considerente, se solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate și înlăturarea aspectului de nelegalitate invocat, precum și majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului major C. I. și reindividualizarea pedepsei și respectiv, măsurii educative a celor doi inculpați minori C. S. și I. F. D..
Avocat E. N., pentru intimații inculpați C. S. și C. I., având cuvântul, învederează că nu s-a precizat nimic de către reprezentantul Ministerului Public cu privire la cel de-al doilea motiv de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, precizează că nu susține cel de-al doilea motiv de apel, privind constatarea încetării de drept a măsurii preventive a controlului judiciar.
Avocat E. N., pentru intimații inculpați C. S. și C. I., având cuvântul, apreciază că sentința Judecătoriei Târgoviște este atât legală cât și temeinică.
Arătând că din cele trei motive de apel se susțin două, apreciază că primul este pur tehnic și învederează că s-a făcut o întreagă disertație cu privire la necesitatea aplicării/neaplicării pedepsei accesorii, alături de pedeapsa complementară, susținându-se de către autorul motivelor de apel că pedeapsa accesorie nu mai trebuia aplicată.
Făcând trimiterea la concluziile scrise depuse, mai arată că au demonstrat că cele două texte de lege la care s-a făcut trimitere nu interzic aplicarea uneia sau alteia dintre pedepse, fiind creat un paralelism sesizat de către autorul citat în motivele apelului, care a fost analizat, fiind depus un extras al ediției revizuite a lucrării despre care s-a făcut vorbire, autorul spunând că „ nu se putea aplica pedeapsa accesorie numai în cazul în care pedeapsa complementară era facultativă iar instanța aprecia că nu se mai impunea aplicarea ei”, însă din moment ce pedeapsa complementară a fost aplicată, s-a susținut de același autor că este obligatorie aplicarea pedepsei accesorii.
Învederează că pedeapsa accesorie dispune interzicerea exercitării acelor drepturi a căror exercitarea fusese interzisă prin pedeapsa complementară și de asemenea, pedeapsa accesorie face o mică distincție între acele pedepse care pot fi aplicate, existând excepția prevăzută de lit.c), care nu putea face obiectul pedepsei accesorii.
Susține că instanța s-a raportat numai la dreptul intimatului C. I. de a nu fi ales în funcții publice (…) și mai apreciază că atât modalitatea de raportare la textele de lege, cât și natura pedepselor aplicate sunt legale, motiv pentru care din acest punct de vedere sentința este legală.
În ceea ce privește al treilea motiv de apel apreciază că este un motiv de netemeinicie și că trebuie lăsat în seama instanței acest atribut exclusiv al determinării cuantumului și naturii pedepsei.
Mai arată că din punct de vedere al organului de urmărire penală, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, lucrurile au fost satisfăcute, pentru că actul de sesizare al instanței s-a materializat printr-o sentință de condamnare.
Învederează că cei trei inculpați au ales procedura simplificată a judecării și că aceasta a însemnat asumarea în întregime a vinovăției, recunoașterea și asumarea probelor administrate, crearea unui parcurs ușor atât a fazei de urmărire penală, cât și a cercetării judecătorești, cu consecința beneficiilor reducerii cu o treime a pedepsei.
Cu privire la pedeapsa de doi ani aplicată inculpatului C. I., avocatul ales al acestuia susține că raportat la concretul faptei (săvârșită nu prin acte de violență și nu prin consecințe grave – chiar nici un fel de consecințe pentru partea vătămată, prejudiciul extrem de mic – 50 lei/acoperit în întregime), atitudinea de care au dat dovadă inculpații și sprijinul imediat al familiei, materializat pe parcursul tuturor fazelor procesuale și faptul că instanța de fond a constatat că ambii inculpați au locuri de muncă stabile, sursa veniturilor pentru asigurarea subzistenței creau toate premisele pentru aplicarea unei pedepse în modalitatea în care s-a făcut de Judecătoria Târgoviște.
Afirmă că este mai presus de scopul represiv al reintegrării și că cei doi tineri pe care îi reprezintă nu au aliură de infractor, fiind un accident nefericit datorită faptului că au fost un pic scăpați de familie, lucrurile reintrând în normal.
Mai apreciază că este în interesul societății ca acești tineri să meargă pe drumul început și că ceea ce s-a întâmplat după săvârșirea acelei fapte demonstrează că ei sunt perfect recuperați societății.
Pentru aceste motive, avocatul ales al intimaților inculpați C. S. și C. I. solicită respingerea apelului declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște și menținerea sentinței primei instanțe, apreciind că aceasta constituie înfăptuirea unui act de justiție de calitate.
Avocat C. E., pentru intimatul inculpat I. F. D., având cuvântul, în temeiul art.421 alin.1 lit. b) Cod proc. penală, solicită respingerea acestui apel ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale nr. 92/2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Cu privire la solicitarea Ministerului Public ca măsura educativă a asistării zilnice să-i fie majorată inclusiv intimatului inculpat I. F. D., consideră că aceasta nu se susține, având în vedere că încă de la începutul procesului, respectiv la termenul de judecată din data de 27 ianuarie, inculpatul a uzat de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.
Învederează faptul că prejudiciul modic stabilit a fost integral recuperat de către persoana vătămată, că din referatul de evaluare depus la dosar de către consilierii de probațiune cu privire la acest inculpat se concluzionează faptul că acesta se află la prima abatere de la normele de conviețuire socială, nefiind cunoscut cu antecedente penale, având o situație financiară precară.
De asemenea, cuantumul măsurii educative a asistării zilnice ce a fost impus de instanța fondului consideră că se încadrează în disp. art.120 alin. 1 Cod penal, care prevăd limita minimă între 3 luni și limita maximă de 6 luni, astfel că o majorare a acestuia nu se impune.
Față de aceste considerente, solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
Intimatul inculpat C. S., având ultimul cuvânt, arată că regretă, că-i pare rău și că nu o să se mai întâmple.
Intimatul inculpat C. I., având ultimul cuvânt, afirmă că regretă și că nu o să se mai întâmple.
Intimatul parte responsabilă civilmente C. F., având cuvântul, declară că va avea în continuare grijă de ei.
Intimatul parte responsabilă civilmente C. S., având cuvântul, susține că va fi mult mai atentă și speră să fie mai ascultători.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 92 din data de 10 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza disp. art. 120 Cod penal, s-a aplicat inculpatului minor C. S., măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 4 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii primei instanțe, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. 1 lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a) Cod penal, art. 113 alin. 3 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
S-a luat act că inculpatul este angajat în cadrul . Păulești, județul Prahova, cu punct de lucru în ..
În temeiul art. 404 alin. 4 Cod procedură penală, s-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 9.10.2014, ora 22.30 și arestat la domiciliu din 10.10.2014 la 4.11 2014.
Conform art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat prin încheierea din 4 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Prin aceeași sentință, în baza art. 48 cod penal rap. la art. 233, 234 alin. 1 lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a) și d) Cod penal, art. 396 alin.10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. I., la pedeapsa de 2 ani închisoare .
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală rap. la art. 72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestul la domiciliu, din 9 octombrie 2014 la 4 noiembrie 2014.
Conform art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat prin încheierea din 4 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Potrivit art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței.
În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, potrivit art. 92 Cod penal.
Conform art. 93 alin. 1 Cod penal, s-a dispus obligarea inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, la datele fixate; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
S-a luat act că inculpatul este angajat în cadrul . Păulești, județul Prahova, cu punct de lucru în ..
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Comunei Ludesti și Școlii generale din . perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.
De asemenea, în temeiul disp. art. 120 Cod penal, s-a aplicat inculpatului minor I. F. D. măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 4 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată prev. de art.48 Cod penal rap. la art. 233, 234 alin. 1 lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a) Cod penal, art. 113 alin. 3 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
În baza art. 404 alin. 4 Cod procedură penală, s-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 23.10.2014, ora 13.00.
În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat prin încheierea din 25 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Conform art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, s-a luat act că persoana vătămată V. P., cu domiciliul în Târgoviște, .. 94, județul Dâmbovița, nu s-a constituit parte civilă, fiind despăgubită de către inculpați.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 6309/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște au fost trimiși în judecată inculpații: C. S., cercetat în stare de arest la domiciliu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 233 - art. 234 alin. 1lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a ) Cod penal și art. 113 alin. 3 Cod penal; C. I., cercetat în stare de arest la domiciliu sub aspectul săvârșiri complicității la tâlhărie calificată, fapta prev. de art. 48 cod penal, rap. la art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) Cod penal; I. F.-D., cercetat sub aspectul săvârșirii complicității la tâlhărie calificată, fapta prev. de art. 48 Cod penal, rap. la art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din codul penal, și art. 113 alin. 3 Cod penal.
În fapt, s-a reținut în actul de sesizare al instanței că în seara zilei de 7 octombrie 2014, în jurul orei 20.00, inculpații I. F. D. și C. I. l-au ajutat pe inculpatul C. S. care a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate V. P. care se deplasa pe . municipiul Târgoviște și a smuls acesteia geanta din mână, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 50 lei.
Situația de fapt a fost stabilită prin: plângerea și declarația persoanei vătămate V. P.; proces verbal de cercetare la fața locului+planșă fotografică; proces verbal de interpretare a înregistrărilor video+planșă fotografică+medii de stocare (cd-uri); declarații martori C. O.-V., B. D.-S., C. I.; proces verbal de recunoaștere după fotografie, activitate efectuată cu martorul C. O.-V.; proces verbal de depistare a numiților C. S., C. I. și I. F. D., în seara zilei de 7 octombrie 2014, în apropiere de comiterea faptei, la scurt timp după comiterea acesteia; proces verbal de control corporal, activitate efectuată asupra numiților: C. S., C. I. și I. F. D.; proces verbal de reconstituire+planșă fotografică, activitate efectuată cu C. S., C. I. și I. F.-D.; proces verbal privind discuția purtată cu I. F. D. și declarațiile inculpaților C. S., C. I. și I. F. D..
Prin încheierea din camera de consiliu din 25 octombrie 2014, judecătorul de cameră preliminară a respins propunerea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște prin rechizitoriul înaintat instanței privind luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul I. F. D. și în temeiul art. 214 cod procedură penală a dispus luarea față de acest inculpat a măsurii controlului judiciar.
La dosar au fost depuse o . înscrisuri în circumstanțiere cu privire la inculpații C. I. și C. S. .
Prin încheierea pronunțată în ședința din camera de consiliu din data de 4 noiembrie 2014 judecătorul de cameră preliminară a înlocuit măsura arestului la domiciliu luată față de inculpații C. S. și C. I. cu măsura preventivă a controlului judiciar, în aplicarea dispozițiilor art. 207 alin. 5 Cod procedură penală, art. 242 alin. 2 Cod procedură penală și art. 215 alin 2 Cod procedură penală .
Prin încheierea de ședința din camera de consiliu din 2 decembrie 2014, același judecător de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită din 27 ianuarie 2015, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință, conform dispozițiilor art. 374 Cod procedură penală, a actului de sesizare a instanței, au fost întrebați inculpații dacă solicită ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, aducându-li-se la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și în urma răspunsului afirmativ al acestora, s-a procedat la audierea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 375 Cod procedură penală .
Totodată, a fost audiată persoana vătămată V. P., care a învederat instanței că nu se constituie parte civilă, a fost despăgubită cu contravaloarea poșetei și a bunurilor aflate în aceasta, precizând, totodată, că-și menține plângerea formulată față de inculpați.
Instanța a dispus întocmirea unor referate de evaluare cu privire la inculpați, acestea fiind atașate la dosar de către consilierii din cadrul Serviciului de Probațiune Dâmbovița după realizarea interviurilor cu fiecare dintre ei.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, prin prisma declarațiilor inculpaților, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 7 octombrie 2014, numita V. P., în vârstă de 74 ani, domiciliată în municipiul Târgoviște .. 94, județul Dâmbovița, a depus plângere la Poliția Municipiului Târgoviște cu privire la faptul că în seara aceleiași zile, în jurul orei 20:00, în timp ce se deplasa pe Calea București din municipiul Târgoviște, în fața ., un tânăr necunoscut i-a smuls geanta din mână, după care a fugit cauzându-i un prejudiciu în valoare de 50 lei.
Cu ocazia audierii, persoana vătămată V. P. a precizat că în seara zilei de 7 octombrie 2014, după ce a mers la slujba de rugăciune (adunare), în jurul orei 19,30 a plecat către domiciliu, trecând prin fața fostului magazin Chindia - Banca Transilvania, pe trotuarul din fața blocurilor O1 și O2, traversând pe la intersecția cu . pe trotuarul din fața blocului N1C, în fața magazinului de blănărie. Când a ajuns în fața acestui magazin, pe lângă . tânăr necunoscut dinspre . i-a smuls geanta din mână și a fugit înapoi pe . alergat după acesta strigând după el să-i lase geanta deoarece nu conține bani sau valori, iar când a ajuns în colțul opus comiterii faptei, în fața unei terase unde se aflau trei bărbați, aceștia i-au spus că tânărul respectiv era însoțit de alte două persoane și au fugit pe ., însă ea nu a văzut pe unde a fugit. Mai precizează că tânărul care i-a smuls geanta este în vârstă de aproximativ 20 de ani, slăbuț, având o înălțime de aproximativ 1,70-1,75 m, geanta furată fiind din piele de culoare maro, iar în aceasta se afla actul de identitate, un portmoneu din vinilin de culoare albă în care nu avea bunuri, o rețetă medicală și suma de 7 lei. Prejudiciul a fost estimat de persoana vătămată la suma de 50 lei.
Cu ocazia cercetării la locul faptei, persoana vătămată a indicat locul unde i-a fost smulsă geanta din mână, respectiv în fața magazinului de blănărie situat la parterul blocului N1C de pe . municipiul Târgoviște, locul fiind neiluminat.
Potrivit procesului verbal de depistare întocmit de organele de poliție având în vedere sesizarea infracțiunii de tâlhărie de către persoana vătămată V. P., în data de 7 octombrie 2014, ora 20,30 polițiștii s-au deplasat în zona adiacentă producerii evenimentului unde, în dreptul sediului Tribunalului Dâmbovița, la aproximativ 500 m de locul producerii infracțiunii, au observat trei tineri ce se deplasau pe trotuar către parcul Chindia, aceștia corespunzând semnalmentelor comunicate de ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște.
S-a procedat la legitimarea acestora, constatând că se numesc C. I., C. S. și P. D. (persoana fără CNP, căruia inițial nu i s-a stabilit identitatea), aceștia declarând că au venit în vizită la o mătușă care domiciliază în municipiul Târgoviște, însă s-au rătăcit și nici nu cunosc unde domiciliază aceasta. Aceștia au fost conduși apoi la sediul poliției pentru cercetări, nerecunoscând comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Potrivit procesului verbal de interpretare a înregistrărilor video, din înregistrările surprinse de sistemul de supraveghere al ., amplasată în exteriorul unității Pariuri - Jocuri de la parterul blocului N1, . . municipiul Târgoviște, s-a observat faptul că în seara zilei de 7 octombrie 2014 numiții C. I., I. F. D. și C. S. aleargau în ordinea precizată unul după altul în direcția străzii V. Ț., iar după 10 secunde de la fuga lui C. S. s-a observat cum persoana vătămată V. P. aleargă după aceștia.
Din înregistrările surprinse de sistemul de supraveghere al . Târgoviște (El Dorado), amplasată în exteriorul unității Nagra Gaming SRL de pe . din municipiul Târgoviște, s-a observat faptul că în data de 7 octombrie 2014, ora 17:20, numiții C. I., C. S. și I. F. D. au pătruns în sala de jocuri pe gangul situat în fața acesteia, aceștia fiind îmbrăcați cu articolele vestimentare pe care le purtau în momentul în care au fost surprinși de sistemul de supraveghere al ., respectiv, C. I. avea în picioare încălțăminte tip baschet cu talpa de culoare albă și poartă o pereche de blugi de culoare deschisă, strânși pe picior. 2. I. F. D., fiind îmbrăcat cu blugi de culoare albastră, având ca particularitate o suprafață mai deschisă în zona spate a coapselor, putând încălțăminte de culoare închisă și o geacă a căreia margine inferioară se mulează pe zona posteriorului, având culoare diferită de fondul de bază al gecii. C. S. purta o pereche de teniși ce prezenta ca particularități talpa de culoare albă ce se prelungea deasupra degetelor picioarelor, fiind îmbrăcat cu blugi de culoare închisă și geaca de piele tip sport, de culoare închisă. S-a observat în plus că numitul C. I. purta pe cap o șapcă din material tip camuflaj militar.
Potrivit procesului verbal de control corporal „numitul C. I. este îmbrăcat cu geaca din piele de culoare gri, poartă o pereche de blugi de culoare bleu deschis (prespălați) este încălțat cu o pereche de bascheți de culoare albastră, având în zona capselor de prindere a șireturilor o dungă albă, sus numitul declarând că în seara de 7 octombrie 2014 ora 20:00 când a fost comisă tâlhăria, purta aceeași vestimentație, iar pe cap purta o șapcă de culoare verde cu galben (tip camuflaj) pe care i-a dat-o fratelui său C. S. după comiterea faptei. Numitul C. S. a fost îmbrăcat cu o scurtă tip palton de culoare gri, pe sub aceasta purta un tricou de culoare albastru prespălat, o pereche de blugi de culoare albastru cu maro, fiind încălțat cu o pereche de teniși de culoare negru cu alb, prevăzuți cu șireturi de culoare albă, declarând că în seara de 7 octombrie 2014 ora 20:00 purta o geacă de culoare albastră pe care o avea la domiciliu, iar după comiterea faptei a făcut schimb de geacă cu I. F. D. (geaca pe care I. F. D. o purta în prezent), iar restul obiectelor vestimentare cu care a fost îmbrăcat au fost aceleași cu cele din seara comiterii faptei.
Numitul I. F. D., a fost îmbrăcat cu o geacă din piele de culoare gri, prevăzută cu mai multe buzunare cu fermoar, iar zona mânecilor și a brâului avea material textil elastic de culoare gri, cu dungi de culoare roșu, alb și verde; purta o pereche de blugi de culoare albastră și a fost încălțat cu o pereche de adidași de culoare neagră și șireturi de culoare maro, acesta declarând că are aceeași vestimentație ca în seara de 7 octombrie 2014, ora 20,00 când a comis tâlhăria, iar geaca este aceeași cu care a făcut schimb cu C. S. după comiterea faptei.
Cu ocazia audierii, martorul B. D. a precizat că în seara zilei de 7 octombrie 2014 în jurul orei 20:00 aflându-se pe terasa barului T. de pe . municipiul Târgoviște, împreună cu Gordon T. și F., a observat trecând în fugă dinspre Calea București, inițial două persoane, iar după 3-4 secunde o a treia persoană. Cei trei au trecut în fugă pe trotuarul din fața terasei și au mers pe . cu Școala Generală nr. 3. Întrucât cei trei alergau foarte repede și fiind slabi, a apreciat că erau tineri, aveau înălțimi cuprinse între 1,65 și 1,75 m. După aproximativ 2-3 minute a venit tot dinspre Calea București, pe trotuar o bătrână care trecând pe terasa barului spre hala din Cartierul Micro XI a exclamat: „Dă-mi geanta că nu am bani în ea”- auzind acestea i-a spus doamnei respective că a văzut trei persoane care au fugit prin fața terasei, însă aceasta nu i-a dat atenție, continuându-și drumul pe . Hală. În scurt timp a apărut un echipaj de poliție împreună cu bătrâna,relatând polițiștilor cele menționate.
Cu ocazia audierii, martorul Colocici O.-V., a precizat că în seara zilei de 7 octombrie 2014, ora 20:00-20:15, aflându-se de serviciu ca agent de securitate la Școala Generală S. G. (nr. 3) de pe . din municipiul Târgoviște (în curtea școlii) a auzit o femeie strigând, strigăt care venea dinspre . mers imediat în spatele școlii, la terenul de sport unde a văzut alergând pe . de pe . tineri ce veneau dinspre . în spatele acestora alerga un alt tânăr în aceeași direcție, aflându-se la o distanță de aproximativ 10-15 m față de primii, auzind când primii strigau către cel de al treilea „Hai mai repede”. La un moment dat unul dintre cei trei s-a oprit lângă gardul împrejmuitor al terenului de sport, apropiindu-se de acesta pentru a vedea ce face. Când a ajuns la o distanță de 2-3 m de el, tânărul respectiv s-a uitat la el, după care a fugit spre . ceilalți doi tineri care se depărtaseră la o distanță de 15-20 m. tânărul avea înălțimea de aproximativ 1,75 m fiind slab, purtând o pereche de pantaloni strâmți și același gen de geci cu primul.
Potrivit procesului verbal de recunoaștere după fotografie, fiindu-i prezentată o planșă fotografică alcătuită din 5 fotografii, martorul C. O. V. l-a recunoscut pe tânărul care în data de 7 octombrie 2014, în jurul orei 20:00 s-a oprit lângă gardul terenului de sport al Școlii generale nr. 3, în persoana numitului C. I..
Cu ocazia audierii, inculpații C. S. și C. I. au recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care sunt cercetați. De altfel, a fost efectuată o reconstituire cu C. S., C. I. și I. F. D., aceștia indicând pe momente modalitatea de comitere a faptei.
La data de 14 octombrie 2014 i-a fost întocmit certificatul de naștere . nr._, persoanei care nu figura în baza națională de date (P. D.), stabilindu-se că acesta are următoarele date de stare civilă: I. F. D., fiul lui P. S. și I. M., născut la data de 26 august 1997 în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, codul numeric personal_, acesta locuind în comuna Ludești, ..
Fiind audiați în calitate de suspecți și inculpați, C. S., C. I. și I. F. D. au recunoscut săvârșirea faptei.
Probele administrate în cursul urmăririi penale și însușite de către inculpați au făcut dovada vinovăției acestora în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii deduse judecății.
Astfel, s-a stabilit că fapta inculpatului C. S., care în noaptea de 7 octombrie 2014, în jurul orei 20:00, ajutat fiind de inculpații C. I. și I. F. D., prin exercitarea de acte de violență, i-a smuls geanta din mână persoanei vătămate V. P., în timp ce aceasta se deplasa pe . municipiul Târgoviște, în fața blocului N2, . un prejudiciu în valoare de 50 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, fapta prev. de art. 233-art. 234 alin.1 lit. d) din codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a cod penal și art. 113 alin. 3 cod penal.
De asemenea, fapta inculpatului C. I., care în noaptea de 7 octombrie 2014, în jurul orei 20:00, împreună cu inculpatul I. F. D., l-a ajutat pe inculpatul C. S., care, prin exercitarea de acte de violență, i-a smuls geanta din mână persoanei vătămate V. P., în timp ce aceasta se deplasa pe . municipiul Târgoviște, în fața blocului N2, . un prejudiciu în valoare de 50 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, fapta prev. de art. 48 cod penal, rap. la art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) Cod penal.
Totodată, fapta inculpatului I. F. D., care în noaptea de 7 octombrie 2014, în jurul orei 20:00, împreună cu inculpatul C. I., l-a ajutat pe inculpatul C. S., care, prin exercitarea de acte de violență, i-a smuls geanta din mână persoanei vătămate V. P., în timp ce aceasta se deplasa pe . municipiul Târgoviște, în fața blocului N2, . un prejudiciu în valoare de 50 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, fapta prev. de art. 48 Cod penal, rap. la art. 233-art. 234 alin. 1 lit. d) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal și art. 113 alin. 3 Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului C. I., instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gradul de pericol social și împrejurările comiterii faptei, sens în care s-a avut în vedere de către instanță participarea acestuia la săvârșirea faptei împreună cu doi inculpați minori, împrejurarea că acesta a acționat în condiții de noapte, după lăsarea întunericului, persoana vătămată fiind în vârstă dar și valoarea modică a prejudiciului creat, prejudiciu care a fost acoperit.
Totodată, au fost avute în vedere disp. art. 396 alin 10 Cod procedură penală, privind reducerea limitelor de pedeapsă ca urmare a recunoașterii vinovăției.
S-a apreciat de către instanța de fond că o pedeapsă de 2 ani închisoare corespunde gravității faptei săvârșite de către inculpat și scopului de coerciție prevăzut de legea penală.
În temeiul art. 404 alin 4 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal, instanța de fond a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului la domiciliu, din data de 9 octombrie 2014 la 4 noiembrie 2014.
În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Conform art. 65 alin 1 rap. la art. 66 alin 1 lit.a),b) Cod penal s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la considerarea ca executată a pedepsei principale.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța de fond a reținut disp. art.91 Cod penal, conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiuni, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei a fost suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanța de fond a considerat că în cauză au fost îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 2 ani închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților astfel încât prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
În același sens, instanța de fond a avut în vedere caracterizarea depusă la dosarul cauzei, întocmită de primarul comunei Ludești, din care a rezultat buna comportare a inculpatului în comunitate din care face parte, împrejurarea că acesta absolvit cursurile școlii de șoferi în încercarea de a-și găsi un loc de muncă, precum și raportul de evaluare întocmit de consilierii din cadrul serviciului de probațiune Dâmbovița din care a rezultat că inculpatul provine dintr-o familie organizată, este absolvent a 10 clase, a urmat un curs de calificare ca ospătar, a lucrat în agricultură, la cules de măslini în Italia, a absolvit cursurile de conducător auto, perspectivele de reintegrare în societate ale acestuia fiind crescute, fiind susținut material și moral de către părinți, fiind implicat în muncă și opinându-se pentru amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Față de aceste considerente, în baza art. 91 Cod penal, prima instanță a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin 1 Cod penal, a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la S. de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile ; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
S-a luat act că inculpatul are un loc de muncă, fiind angajat în cadrul . Păulești județ Prahova, cu punct de lucru în . .
În baza art. 93 alin 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Ludești și Școlii generale din . perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin 4 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal .
În baza art. 399 alin 1 Cod procedură penală instanța de fond a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul C. I. prin încheierea din 4 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
În ceea ce privește pe inculpații minori C. S. și I. F. D. instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 114 alin 1 Cod penal, potrivit cărora, față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
La individualizarea măsurii educative ce a fost aplicată inculpaților minori C. S. și I. F. D., prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a faptei, acestea fiind aceleași ca cele reținute față de inculpatul C. I., împrejurarea că prejudiciul creat persoanei vătămate a fost relativ mic și recuperat de aceasta, regretul manifestat de către inculpați, sinceritatea acestora, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii. Astfel, prin caracterizarea întocmită de primarul comunei Ludești, inculpatul C. S. a fost apreciat ca o persoană ce are un bun comportament în comunitate și care manifestă regret cu privire la fapta săvârșită.
De asemenea, prin referatul de evaluare întocmit de consilierii din cadrul Serviciului de Probațiune Dâmbovița, cu privire la inculpatul minor I. F. D., s-a arătat că acesta se află la prima abatere de la normele de conviețuire socială, are o situație financiară precară, astfel că propune aplicarea unei măsuri educative care să poată fi pusă în executare în comunitatea din care acesta face parte.
În ceea ce-l privește pe inculpatul minor C. S., din referatul întocmit a rezultat că acesta are perspective crescute de reintegrare în societate, este susținut material și moral de către părinți, este implicat în muncă, fiind angajat și regretă fapta săvârșită.
În concret, având în vedere cele arătate mai sus, în baza disp. art. 120 Cod penal, prima instanță a aplicat inculpaților minori C. S. și I. F. D. măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 4 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată și respectiv, complicitate la tâlhărie calificată.
S-a atras atenția inculpaților minori asupra consecințelor săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
În baza art. 404 alin 4 Cod procedură penală, s-a constatat că inculpatul C. S. a fost reținut pentru 24 de ore la data de 9 octombrie 2014, ora 22.30, arestat la domiciliu din 10 octombrie 2014 la 4 noiembrie 2014 și în baza art. 399 alin 1 Cod procedură penală a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat prin încheierea din 4 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște .
Totodată, potrivit art. 404 alin 4 Cod procedură penală, instanța de fond a constatat că inculpatul I. F. D. a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 23 octombrie 2014 ora 13.00 și în baza art. 399 alin 1 Cod procedură penală, constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de acest inculpat prin încheierea din 25 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște .
Cu privire la acțiunea civilă, în temeiul dispozițiilor art. 397 alin 1 Cod procedură penală, instanța de fond a luat act că persoana vătămată V. P. nu s-a constituit parte civilă, fiind despăgubită de către inculpați.
Împotriva sentinței penale nr. 92 din 10 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în termen legal a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște, care a criticat soluția de nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele arătate în scris, filele 4-7, astfel cum au fost susținute de reprezentantul Ministerului Public și consemnate în practicaua prezentei decizii.
Sentința a fost criticată de nelegalitate susținându-se că în mod greșit instanța de fond a aplicat inculpatului C. I. pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi dată fiind modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale, fiind invocate în acest sens dispozițiile cuprinse în art. 68 alin.1 lit. b) Cod penal și interpretarea doctrinară a acestora, apreciindu-se că interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. lit. a) și b) Cod penal, atât ca pedeapsă complementară cât și accesorie, excede voinței legiuitorului.
Totodată, sentința a fost criticată de netemeinicie din perspectiva individualizării judiciare, atât în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului major C. I., cât și a măsurilor educative dispuse față de inculpații minori C. S. și I. F. D., solicitându-se admiterea căii de atac, desființarea sentinței și în rejudecare, majorarea cuantumului pedepsei și schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului major iar în cazul inculpaților minori, majorarea perioadei pentru care s-a dispus măsura educativă.
Curtea, examinând sentința primei instanțe, în raport de criticile invocate, pe baza actelor și lucrărilor cauzei și din oficiu, conform art. 417 alin.2 Cod proc. penală, constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică iar apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște nu se justifică, pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor și mijloacelor probatorii administrate pe parcursul urmăririi penale constând în: plângerea și declarația persoanei vătămate V. P., proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică, proces-verbal de interpretare a înregistrărilor video, planșă fotografică și medii de stocare (cd-uri), declarațiile date de martorii C. O.-V., B. D.-S., C. I., proces-verbal de recunoaștere după fotografie, activitate efectuată cu martorul C. O.-V., procesele-verbale de depistare a numiților C. S., C. I. și I. F. D., proces-verbal de control corporal, proces-verbal de reconstituire și planșă fotografică, activitate efectuată cu C. S., C. I. și I. F.-D., proces-verbal privind discuția purtată cu I. F. D., ce se coroborează cu declarațiile date de inculpatul C. I., în procedura prev. de art. 374 alin. 4, art. 375 și art. 377 Cod proc. penală, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior, probele administrate în cursul urmăririi penale fiind însușite de toți inculpații astfel că, după punerea în dezbaterea contradictorie a părților, conform art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, acestea nu au mai fost readministrate.
Printr-o justă evaluare și interpretare a probatoriilor, în raport de dispozițiile cuprinse în art. 103 Cod proc. penală, în mod corect s-a reținut că în noaptea de 07 octombrie 2014, în jurul orelor 20, inculpatul C. S., ajutat fiind de inculpații C. I. și I. F. D., prin exercitarea de acte de violență a smuls geanta din mâna persoanei vătămate V. Paraschieva, în timp ce aceasta se deplasa pe Calea București din municipiul Târgoviște, în fața blocului N2 . un prejudiciu în valoare de 50 lei, recuperat integral, iar inculpații C. I. și I. F. D., în aceleași împrejurări, l-au ajutat pe inculpatul C. S., care prin exercitarea de acte de violență i-a smuls geanta din mână persoanei vătămate V. Paraschieva, în timp ce aceasta se deplasa pe Calea București din municipiul Târgoviște, în fața blocului N2 . un prejudiciu în valoare de 50 lei, recuperat integral.
Raportat la situația de fapt expusă și reținând că fiecare dintre inculpați a comis fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, conform art. 16 alin.3 lit. a) Cod penal, încadrările juridice stabilite de prima instanță în infracțiunea prev. de art. 48 Cod penal, rap. la art. 233 – art. 234 alin.1 lit. d) Cod penal, cu aplic. art.77 lit. a) Cod penal și condamnarea inculpatului C. I. pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de tâlhărie calificată este justă, fiind corespunzătoare faptei săvârșite de către inculpat și vinovăției acestuia.
De asemenea, reținerea dispozițiilor cuprinse în art. 396 alin.10 Cod proc. penală este corectă, având în vedere atitudinea procesuală manifestată de inculpat care, înainte de începerea cercetării judecătorești, a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa prin actul de sesizare și a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Totodată, încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul minor C. S. în infracțiunea prev. de art. 233 – 234 alin.1 lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a) și art. 113 alin.3 Cod penal, respectiv art. 48 Cod penal, rap. la art. 233 – 234 alin.1 lit. d) Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a) și art. 113 alin.3 Cod penal, în cazul inculpatului minor I. F. D., corespunde situației de fapt reținute în sarcina fiecăruia și formei de vinovăție, primul fiind vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, sub forma autoratului, iar secundul, de săvârșirea aceleiași infracțiuni, sub forma participației penale a complicității.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a sancțiunilor, Curtea constată, contrar criticilor de nelegalitate și netemeinicie invocate de către apelant, că sentința primei instanțe este legală și temeinică și nu se impune a fi desființată.
După cum s-a arătat anterior, inculpatul major C. I. a fost condamnat pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de tâlhărie, în formă calificată, în privința căreia legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, astfel că, față de incidența disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 78 Cod penal, cu referire la art. 77 și art. 79 alin. 3 Cod penal, pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, potrivit art. 91 Cod penal, ce a fost stabilită de instanța de fond, corespunde exigențelor impuse de art. 74 Cod penal.
În cadrul procesului de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile ce concurează la stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art. 74 Cod penal, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma modului de comitere și a mijloacelor folosite, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, gravitatea rezultatului produs și consecințele infracțiunii asupra victimei și familiei sale, conduita procesuală a inculpatului, vârsta, nivelul de educație, starea de sănătate și situația socio-familială a acestuia.
Pentru a-și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii (privativă sau neprivativă de libertate) atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Raportat la împrejurările în care a fost comisă complicitatea la infracțiunea de tâlhărie, pe timp de noapte, asupra unei persoane vulnerabile, dar și față de valoarea modică a prejudiciului, împrejurarea că acesta a fost acoperit integral și persoana inculpatului, care se află la primul conflict cu legea penală și în fața primei instanțe a recunoscut și regretat fapta, se constată, contrar criticii de netemeinicie invocată de unitatea de parchet, că o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, este de natură să asigure reeducarea inculpatului și, totodată, prevenția generală.
În egală măsură, se constată, că modalitatea de executare a pedepsei stabilite de instanța de fond corespunde cerințelor cumulative impuse de art. 91 Cod penal, având în vedere, pe lângă argumentele ce țin de gradul mediu de pericol social al faptei, dedus din circumstanțele reale de comitere, pe timp de noapte, împreună cu alte două persoane minore, pe cele legate de cuantumul modic al prejudiciului, ce a fost acoperit integral și respectiv, cele referitoare la persoana inculpatului, care este angajată în muncă iar potrivit raportului de evaluare întocmit de S. de Probațiune Dâmbovița, are perspective crescute de reintegrare în societate datorită susținerii materiale și morale a părinților, precum și implicării sale în muncă, sens în care s-a apreciat ca fiind oportună aplicarea amânării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată, în acord cu argumentele avute în vedere de instanța de fond și contrar criticii de netemeinicie susținută de apelant că pedeapsa principală stabilită în sarcina inculpatului C. I. este justă, atât din perspectiva cuantumului cât și a modalității de executare și, prin urmare, apelul declarat de unitatea de parchet este, sub acest aspect, nefondat.
Referitor la același inculpat, este nefondată și critica de nelegalitate invocată de apelant, în ceea ce privește greșita aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 rap. la art. 66 alin.1 lit. a) și b) Cod penal.
Infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. 1 lit. d) Cod penal, se sancționează cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar potrivit art. 67 alin. 2 din același cod, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa complementară fiind pusă în executare, conform art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, având în vedere dispoziția primei instanțe, menținută în apel, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În egală măsură, se constată că potrivit art. 65 alin. 1 Cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a), lit. b) și lit. d) - o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, iar aceasta, potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
Având în vedere că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie în prezenta cauză, rezultă că și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării acelorași drepturi este conformă dispozițiilor cuprinse în art. 65 alin. 1 Cod penal, câtă vreme nu există nici o dispoziție similară celei din art. 67 alin. 3 Cod penal, care să justifice neaplicarea pedepsei accesorii în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, așa încât, contrar criticii invocate, aplicarea pedepsei accesorii nu excede voinței legiuitorului.
De altfel, așa cum s-a arătat în doctrina recentă a aceluiași autor invocat de către apelant, în situația în care legea prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, instanța este obligată să aplice pedeapsa complementare și, pe cale de consecință, și pedepsele accesorii corespunzătoare, însă, față de împrejurarea că executarea pedepsei complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, acestea nu se execută simultan ci doar pedeapsa complementară. În ipoteza în care pedeapsa principală devine executabilă ca urmare a anulării sau revocării suspendării sub supraveghere, se va executa și pedeapsa accesorie.
În fine, nici critica de netemeinicie a individualizării măsurilor educative aplicate inculpaților minori, nu este fondată.
Pe lângă argumentele reținute cu ocazia examinării individualizării pedepsei aplicate inculpatului major, Curtea are în vedere referatele de evaluare întocmite de S. de Probațiune Dâmbovița, din care rezultă că minorul C. S. are perspective crescute de reintegrare în societate, datorită susținerii părintești, materiale și morale, precum și implicării acestuia în muncă, fiind angajat în cadrul S.C. Haco Desing SRL Păulești, cu punct de lucru în ., iar în ceea ce îl privește pe inculpatul I. F. D., că, deși în cazul său, riscul de recidivă se situează la un nivel mediu, având în vedere pauperitatea extremă a mediului social de apartenență, au fost depistați factori de natură să inhibe comportamentul antisocial, respectiv inexistența de sancțiuni aplicate de organele judiciare, implicarea acestuia în activități lucrative, în scopul întreținerii, susținerea oferită de părinți, în sensul conformității sociale, minorul provenind dintr-un mediu neconfruntat cu experiențe de ordin penal, aceștia constituind garanții suficiente în sensul îndreptării comportamentului lor prin executarea măsurii educative a asistării zilnice pe o perioadă de 4 luni.
În cazul ambilor inculpați minori, se constată, în acord cu argumentele avute în vedere de instanța de fond, că aceștia au avut o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând fapta imputată și fiind de acord cu probatoriile administrate la urmărirea penală, astfel că, durata măsurii educative a asistării zilnice a fost corect evaluată în raport de criteriile prev. de art. 74 Cod penal, fiind situată peste minimul prevăzut de art. 120 alin. 2 Cod penal, tocmai în considerarea circumstanțelor reale ale comiterii faptei, menționate de către apelant, însă acestea nu justifică mărirea duratei în condițiile în care maximul prevăzut de lege este de 6 luni.
Pentru considerentele expuse, Curtea, constatând că soluția instanței de fond este legală și temeinică iar criticile invocate de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște sunt nefondate, în temeiul disp. art. 421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală, urmează să dispună respingerea apelului ca fiind nefondat.
Raportat la soluția dispusăși având în vedere că asistența juridică este obligatorie potrivit art. 90 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, iar în cazul inculpatului I. F. D. a fost asigurată de avocat desemnat din oficiu, în temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, se va dispune plata sumei de 360 lei, cu titlu de onorariu, stabilit potrivit art. 5 alin. 1 lit. b) din Protocolul Comun nr._/2015 al Ministerului Justiției și nr. 21-DCAJ-2015 al Uniunii Naționale a Barourilor din România, din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea Baroului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște împotriva sentinței penale nr. 92 din 10 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște privind pe inculpații C. S., C. I. și I. F. D..
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală dispune plata sumei de 360 lei onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu intimatului inculpat I. F. D. din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 august 2015.
Președinte, Judecător,
I. N. C. R.
Grefier,
D. R. D.
Red.jud. I.N./Tehnored. DDR.
6 ex./20.08.2015
Dosar fond_
Jud. fond I. C. C.
Operator de date caracter personal
Notificare 3113/2006
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 74/2015. Curtea... → |
|---|








