Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 341/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 3981/232/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 341
Ședința publică din data de 30 martie 2015
PREȘEDINTE - C. R.
JUDECĂTOR - I. N.
GREFIER - V. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul M. C. C., fiul lui I. și C., ns. la 24.01.1987, domiciliat în comuna Dragodana, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 2126 din 10 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Găești, prin care în baza art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.74 lit. a) și c) Cod penal anterior rap. la art.76 alin.1 lit.e) Cod penal anterior, art.396 alin.1, 2 și 10 Noul Cod de procedură penală, cu referire la art. 3 și 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. C. C., fiul lui I. și C., născut la data de 24.01.1987 în Găești, județ Dâmbovița, domiciliat în comuna Dragodana, ., județul Dâmbovița, CNP_, studii medii, cetățean român, fără antecedente penale, la 6 luni închisoare pentru fapta de conducere fără permis din 14.11.2013.
Conform art. 81 și art. 82 Cod penal anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 2 ani și 6 luni reprezentând termen de încercare.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal anterior.
Potrivit art. 15 alin.2 din Legea nr. 187/2012, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal anterior privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat M. C. C. personal și asistat de avocat ales Hânsu B. din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale . nr._ din 29.12.2014 aflată la fila 15 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Potrivit art.235 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea a adus la cunoștința apelantului inculpat M. C. C. că are dreptul să dea o nouă declarație în fața instanței, atrăgându-i, totodată, atenția că, ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Apelantul inculpat M. C. C. având personal cuvântul susține că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel precizând că își menține declarațiile date anterior.
Reprezentantul Ministerului Public și avocatul ales al inculpatului M. C. C., având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea apelului.
Avocat Hânsu B., având cuvântul pentru inculpatul M. C. C., solicită schimbarea încadrării juridice din art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 în art.335 alin.1 Cod penal în sensul de a se pronunța o nouă hotărâre de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânarea aplicării pedepsei.
Solicită admiterea apelului, avându-se în vedere conduita de recunoaștere și regret a inculpatului atât la urmărirea penală cât și în fața instanței de judecată. Să se aibă în vedere că acesta a condus autoturismul pe o distanță de numai 250 m, știa să conducă pentru că a urmat cursurile școlii profesionale auto, pericolul a fost minim obținând între timp și permisul de conducere.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță este bine individualizată atât în privința cuantumului cât și modalitatea de executare având în vedere infracțiunea gravă comisă de inculpat și nu se impune schimbarea acestei modalități de executare.
În consecință, solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale nr. 2126 din 10 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Găești.
Apelantul - inculpat M. C. C., având ultimul cuvânt învederează că recunoaște și regretă fapta.
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2126 din 10 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Găești, în temeiul disp. art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.74 lit. a) și c) Cod penal anterior rap. la art.76 alin.1 lit.e) Cod penal anterior, cu aplicarea art.396 alin.1, 2 și 10 Noul Cod de proc. penală, cu referire la art. 3 și 5 Noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. C. C., fiul lui I. și C., născut la data de 24.01.1987 în Găești, județ Dâmbovița, domiciliat în ., județ Dâmbovița, CNP_, studii medii, cetățean român, fără antecedente penale, la 6 luni închisoare pentru fapta de conducere fără permis din 14.11.2012.
Conform art. 81 Cod penal anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit potrivit art. 82 Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal anterior.
Potrivit art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal anterior privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
Pentru a hotărî astfel, analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.3043/P/2012 din data de 12 noiembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M. C. C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.
În fapt, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 14.11.2012, în jurul orelor 18,20, în timp ce se deplasa pe DJ 721A pe raza satului Burduca, . autoutilitarei marca Dacia 1304 cu număr de înmatriculare_ inculpatul a fost oprit pentru control de către organele de poliție și acesta a declarat că nu posedă permis de conducere.
Potrivit adresei nr._ din 07.01.2013 Serviciul Rutier Dâmbovița a comunicat că învinuitul nu figurează ca fiind posesor al permisului de conducere.
În drept, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că fapta învinuitului M. C. C. care la data de 14.11.2012 a condus pe drumul public autoutilitara marca Dacia 1304 cu număr de înmatriculare_ fără să posede permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în forma prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.
Ca mijloace de probă, sunt precizate în actul de sesizare a instanței: procesul verbal de constatare; declarații învinuit și adresă nr._/07.01.2013 emisă de către I.P.J. Dâmbovița – Serviciul Rutier.
Cu privire la inculpat, s-a arătat în actul de sesizare că pe parcursul urmăririi penale inculpatul M. C. C. a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei.
La termenul de judecată din data de 05 noiembrie 2014 inculpatului i-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 374 alin.4 Cod de procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
Acesta a declarat, anterior începerii cercetării judecătorești, că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește.
Coroborând recunoașterea inculpatului cu celelalte mijloace de probă din faza de urmărire penală, instanța a reținut că acesta a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 s-a constatat că aceasta are corespondent în incriminarea cu aceeași denumire marginală din art. 335 Cod penal, astfel că instanța a dat eficiență principiului activității legii penale și a încadrat fapta în textul în vigoare la data săvârșirii acesteia, și au fost avute în vedere la alegerea legii aplicabile și aspecte ce țin de modalitatea de executare a pedepsei, astfel cum au fost reținute.
Potrivit art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la data săvârșirii faptei, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în fapta inculpatului de a conduce pe un drum public un autovehicul fără a poseda permis de conducere, urmarea imediată o reprezintă starea de pericol cu privire la siguranța circulației, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a) Cod penal anterior, prevăzând rezultatul faptei sale și producerea acestui rezultat.
Instanța a constatat că, din probele administrate în faza de urmărire penală, rezultă că fapta inculpatului este stabilită și că există suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse.
La individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 396 alin.10 Cod proc. penală.
Astfel, art. 396 alin.10 Cod de procedură penală statuează că, în cazul recunoașterii vinovăției în condițiile art.375 alin.1 și 2, instanța a pronunțat condamnarea acestuia, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere, potrivit art. 72 Cod penal anterior, dispozițiile părții generale a Codului penal anterior, limitele de pedeapsă reduse cu o treime în baza art. 396 alin.10 Noul Cod de procedură penală, dar și gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, inculpatul periclitând prin conduita sa, viața, sănătatea și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic, numai întâmplarea făcând ca activitatea inculpatului să nu se soldeze cu producerea unor consecințe mult mai grave.
Totodată, instanța a ținut seama de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut constant fapta săvârșită, aceste aspecte au fost reținute ca circumstanțe atenuante în favoarea sa, în baza art. 74 alin. 1 lit. a) și c) Cod penal anterior.
Au devenit astfel incidente dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. e) Cod penal anterior care obligă la coborârea pedepsei sub minimul special, până la minimul general sau la aplicarea unei amenzi („când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei ”).
Având în vedere toate aceste argumente, instanța a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal anterior rap. la art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012, au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b) Cod penal anterior, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, aceasta aflându-se la prima încălcare a legii penale, instanța a făcut aplicarea art. 81 Cod penal anterior și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit potrivit art. 82 Cod penal anterior, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 Cod penal anterior.
Potrivit art. 15 alin.2 din Legea nr.187/2012 s-a atras atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal anterior privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
Prima instanță a apreciat că suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 din Codul penal anterior constituie o individualizare judiciară mai puțin severă decât amânarea aplicării pedepsei prevăzută de art. 83 din Noul Cod penal, întrucât în cazul amânării aplicării pedepsei, instanța stabilește în mod concret o pedeapsă a cărei aplicare este amânată, inculpatului fiindu-i stabilite anumite obligații pe parcursul unui termen de supraveghere, obligații care nu există pe durata termenului de încercare stabilit în condițiile art. 82 din Codul penal anterior.
Împotriva sentinței penale nr. 2126 din 10 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Găești în termen legal a declarat apel inculpatul M. C. C. care a criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie pentru motivele arătate în scris, filele 4-5, și susținute cu ocazia dezbaterilor de avocatul ales, astfel cum sunt consemnate pe larg în parte introductivă a prezentei.
În principal, s-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea sentinței și aplicarea disp. art. 80 Cod penal, referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei ori a celor prev. de art. 83 din același cod, referitoare la amânarea aplicării pedepsei. În subsidiar, s-a solicitat, în situația în care se va aprecia că dispozițiile noului cod penal nu îi sunt favorabile, desființarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul reducerii cuantumului pedepsei și menținerea dispozițiilor privind suspendare condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal anterior.
Curtea, examinând sentința primei instanțe, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, conform art. 417 alin.2 Cod proc. penală, constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele iar apelul declarat de inculpatul M. C. C. nu se justifică, pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor și mijloacelor probatorii administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: procesul verbal de constatare a infracțiunii încheiat de organele de poliție la data de 14 noiembrie 2012, adresa nr._ din 7 ianuarie 2013 a I.P.J. Dâmbovița – Serviciul Rutier, declarația martorului S. G., ce se coroborează cu declarațiile date de inculpat, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în procedura prev. de art. 374 alin.4 și art. 375 Cod proc. penală, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior și care nu a fost contestată de către inculpat.
Printr-o justă evaluare și interpretare a acestora în raport de dispozițiile cuprinse în art. 103 Cod proc. penală, și, constatând că inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv, intenție directă prev. de art. 16 alin. 3 lit. a) Cod penal, condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, este justă, încadrarea juridică stabilită fiind corespunzătoare faptei comise de către inculpat și vinovăției acestuia.
De asemenea, reținerea disp. art. 396 alin. 10 Cod proc. proc. penală este corectă, având în vedere poziția procesuală adoptată de inculpat, în sensul recunoașterii faptei pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare și de însușire în totalitate a probatoriilor administrate pe parcursul urmăririi penale.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a sancțiunii, se constată, contrar criticilor de netemeinicie invocate de către inculpat, că judecătorul fondului a evaluat în mod corespunzător criteriile prev. de art. 72 Cod penal din 1969, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime, față de incidența disp. art. 396 alin.10 Cod proc. penală, gradul de pericol social relativ ridicat al faptei, ce rezultă din circumstanțele concrete în care a fost comisă fapta, respectiv conducerea pe drumul județean 721 A pe raza satului Burduca, . Dacia 1304 cu nr. de înmatriculare_, fără să posede permis de conducere și la un moment de maximă circulație.
În egală măsură, prima instanță a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei, datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut constant comiterea infracțiunii, aceste aspecte fiind valorificate de judecătorul fondului prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art.74 alin.1 lit.a) și c) Cod penal anterior, ceea ce a condus la aplicarea unei sancțiuni sub minimul special prevăzut de lege.
Având în vedere că prin calea de atac formulată de inculpat s-a solicitat aplicarea disp. art. 80 Cod penal referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei, ori cele cuprinse în art. 83 din același cod privind amânarea aplicării pedepsei, Curtea constată că se impune analiza incidenței disp. art. 5 Cod penal, în interpretarea dată de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 265/2014, privind aplicarea legii penale mai favorabile, raportat la cadrul procesual de față și dispozițiile cuprinse în art. 418 Cod proc. penală, potrivit cărora, instanța de apel soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.
Din această perspectivă se constată, contrar susținerilor apelantului-inculpat, că dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în vigoare la data săvârșirii infracțiunii și cele din Codul penal 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă având în vedere că deși în privința regimului sancționator, limitele de pedeapsă sunt identice celor cuprinse în art. 335 alin.1 Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009, în vigoare de la data de 01 februarie 2014, respectiv, închisoare de la 1 la 5 ani, noul Cod penal nu mai reglementează instituția suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art. 81 Cod penal, așa încât, în mod evident, Codul penal anterior reprezintă legea penală mai favorabilă, mai ales că, în conformitate cu art. 86 Cod penal anterior, la expirarea termenului de încercare și în cazul în care condamnatul nu mai săvârșește infracțiuni și nici nu se pronunță revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei pe temeiul prev. de art. 83 și art.84, el este reabilitat de drept.
Pe de altă parte, având în vedere faptul că prin sentința apelată de către inculpat prima instanță a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin.1 lit.a) și c) Cod penal ce nu au corespondent în Codul penal în vigoare de la data de 01 februarie 2014, iar efectele reținerii acestora, respectiv aplicarea de sancțiuni sub limita minimă prevăzută de lege până la minimul general, conform art.76 lit.d) Cod penal anterior, adică până la 15 zile închisoare, sunt net favorabile celor cuprinse în art.76 alin.1 Cod penal ce prevăd că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se reduc cu o treime, conduc la aceeași concluzie și anume că legea specială în vigoare la data comiterii faptei și Codul penal anterior reprezintă legea penală mai favorabilă.
Codul penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 ar putea reprezenta lege penală mai favorabilă în situația în care instanța ar considera îndeplinite cerințele impuse de art. 80 Cod penal, ce reglementează renunțarea la aplicarea pedepsei, însă, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul primei instanțe și cum s-a arătat și în examinarea criticii de netemeinicie, fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social relativ ridicat întrucât prin săvârșirea acesteia, în condițiile anterior expuse, pe un drum județean, caracterizat prin trafic intens, a fost periclitată securitatea celorlalți participanți la trafic, astfel că, nefiind îndeplinite cerințele prev. de art. 80 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, solicitarea de renunțare la aplicarea pedepsei nu poate fi primită.
În ceea ce privește aplicarea disp. art. 83 Cod penal, respectiv amânarea aplicării pedepsei, se constată, așa cum în mod constant s-a subliniat în doctrină că, față de împrejurarea că în această situație condamnatul este obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 85 alin.1 Cod penal, pe o durată de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii și, totodată, poate fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile iar aceste obligații nu erau prevăzute de art. 81 Cod penal din 1969, rezultă că și din această perspectivă, legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior.
Referitor la critica subsidiară privind cuantumul pedepsei, se constată că nici aceasta nu se justifică, pedeapsa de 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, potrivit art.81 Cod penal anterior, fiind o pedeapsă justă, conformă criteriilor cuprinse în art.72 din același cod și singura în măsură să satisfacă cerințele impuse de art. 52 Cod penal anterior privind scopul preventiv-educativ și sancționator.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea, constatând că sentința primei instanțe este justă iar criticile de netemeinicie invocate de inculpat sunt nefondate, în temeiul disp. art. 421 pct.1 lit. b) Cod proc. penală, urmează să respingă apelul declarat de inculpat, ca nefondat.
Reținând culpa procesuală a apelantului inculpat, potrivit art. 275 alin.2 Cod proc. penală, se va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat M. C. C., fiul lui I. și C., ns. la 24.01.1987, domiciliat în comuna Dragodana, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 2126 din 10 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Găești.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2015.
Președinte, Judecător,
C. R. I. N.
Grefier,
V. R.
Red. NI./Tehnored.RV
2 ex./ 11.05.2015
Dosar fond -_ Judecătoria Găești
Judecător fond – C. D. D.
Operator de date cu caracter personal;
Notificare nr.3113/2006
| ← Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 18/2015.... | Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... → |
|---|
