Înlocuire măsură preventivă propusă de DNA/DIICOT. Art.242 NCPP. Decizia nr. 9/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 9/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-01-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA NR.9

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015

Președinte – M. V. T.

Grefier – G. D.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Ploiești

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de P. de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Ploiești împotriva încheierii din data de 20.01.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ 14, prin care s-a dispus următoarele:

În baza disp. art. 241 alin.1. c.p.p. s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de inculpata C. A. E., ca neîntemeiată.

În temeiul art.362 alin.2. c.p.p. rap. la art.208 alin.4 c.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive luată față de inculpații:

I. R. G., zis „M.”, fiul lui G. și M., născut la data de 13.07.1988 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, posesor CI . nr._/11.05.2011/SPCLEP Ploiești, CNP_,

C. V.-G., zis „G.”, fiul lui G. și E. M., născut la data de 31.12.1987 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, fără forme legale în Ploiești, . jud.Prahova, posesor CI . nr._/30.04.2009/SPCLEP Ploiești, CNP_ și

S. (Fost G.) C. I., fiul lui L. și T., născut la data de 29.07.1989 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, .. 241, ., ., posesor CI . nr._/28.04.2010/SPCLEP Ploiești, CNP_.

Potrivit disp. art. 242 alin.2 cod procedura penala s-au admis cererile formulate de inculpații I. R. G., C. V.-G., G. C. I. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu și în consecință:

I. În baza disp. art. 348 alin.1 rap. la art. 242 alin.2 C.p.p. rap. la art.202 alin. 4 lit. d C.p.p., s-a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpatul I. R. G. prin încheierea nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 239/UP/10.07.2014 pentru acest inculpat cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 20.01.2015 până la data de 18.02.2015 inclusiv.

În temeiul art. 221 alin.1 C.p.p. s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul unde locuiește efectiv, respectiv municipiul Ploiești, ., județ Prahova fără permisiunea instanței de judecată.

În baza art. 221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu ceilalți coinculpați, respectiv cu C. V. G., S. (G.) C. I., C. A. E., V. L. G., cu persoanele vătămate H. A. M., D. M. R., D. I7abela C., M. N., Sicaru A. A. si martorii P. G. C., B. A. G., E. E., H. V., M. F., S. A., Vacarusi F. S., S. D. G., N. B. A., P. M.,L. M. G., N. F. C., A. V.,B. C., M. M. A., A. S., N. P., G. A., P. Amansio A., G. C. D., I. C. C., B. D. P., M. L., M. S. L., G. E., C. G. L., P. I., S. M. C., P. Ș. M., G. N., C. R. Ș., R. A. I., direct sau indirect, pe nicio cale.

Conform disp. art. 221 alin. 4 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului I. R. G., cu datele de stare civilă precizate mai sus, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 239/UP/10.07.2014 emis de Tribunalul Prahova, în baza încheierii nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._ la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Totodată, s-a dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Prahova și organelor de frontieră.

II. În baza disp. art. 348 alin.1 rap. la art. 242 alin.2 C.p.p. rap. la art.202 alin. 4 lit. d C.p.p., s-a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpatul C. V.-G. prin încheierea nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 240/UP/10.07.2014 pentru acest inculpat cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 20.01.2015 până la data de 18.02.2015 inclusiv.

În temeiul art. 221 alin.1 C.p.p. s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul unde locuiește efectiv, respectiv municipiul Ploiești, ., județ Prahova fără permisiunea instanței de judecată.

În baza art. 221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu ceilalți coinculpați, respectiv cu I. R. G., S. (G.) C. I., V. L. G., cu persoanele vătămate H. A. M., D. M. R., D. I7abela C., M. N., Sicaru A. A. si martorii P. G. C., B. A. G., E. E., H. V., M. F., S. A., Vacarusi F. S., S. D. G., N. B. A., P. M.,L. M. G., N. F. C., A. V.,B. C., M. M. A., A. S., N. P., G. A., P. Amansio A., G. C. D., I. C. C., B. D. P., M. L., M. S. L., G. E., C. G. L., P. I., S. M. C., P. Ș. M., G. N., C. R. Ș., R. A. I., direct sau indirect, pe nicio cale.

Potrivit disp. art. 221 alin. 4 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului C. V.- G., cu datele de stare civilă precizate mai sus, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 240/UP/10.07.2014 emis de Tribunalul Prahova, în baza încheierii nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._ la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Totodată, s-a dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Prahova și organelor de frontieră.

III. În baza disp. art. 348 alin.1 rap. la art. 242 alin.2 C.p.p. rap. la art.202 alin. 4 lit. d C.p.p., s-a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpatul S. (Fost G.) C. I. prin încheierea nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 241/UP/10.07.2014 pentru acest inculpat cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 20.01.2015 până la data de 18.02.2015 inclusiv.

În temeiul art. 221 alin.1 C.p.p. s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul unde locuiește efectiv, respectiv municipiul Ploiești, .. 241, ., ., fără permisiunea instanței de judecată.

În baza art. 221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu ceilalți coinculpați, respectiv C. V. G., C. A. E., V. L. G., I. R. G., cu persoanele vătămate H. A. M., D. M. R., D. I. C., M. N., Sicaru A. A. si martorii P. G. C., B. A. G., E. E., H. V., M. F., S. A., Vacarusi F. S., S. D. G., N. B. A., P. M.,L. M. G., N. F. C., A. V.,B. C., M. M. A., A. S., N. P., G. A., P. Amansio A., G. C. D., I. C. C., B. D. P., M. L., M. S. L., G. E., C. G. L., P. I., S. M. C., P. Ș. M., G. N., C. R. Ș., R. A. I., direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza art. 221 alin. 4 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului S. (fost G.) C. I., cu datele de stare civilă precizate mai sus, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 241/UP/10.07.2014 emis de Tribunalul Prahova, în baza încheierii nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._ la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Totodată, s-a dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Prahova și organelor de frontieră.

IV. În baza art. II alin.2. din OUG 82/2014 raportat la disp. art. 207 alin. 4 Cpp s-a menținut măsura controlului judiciar luată față de inculpații:

C. A. E., fiica lui G. și E. M., născută la data de 19.05.1995 în municipiul Ploiești, domiciliată în municipiul Ploiești, ., județ Prahova f.f.l. în municipiul Ploiești, . nr. 275, ., ., județ Prahova, posesoare CI . nr._/08.05.2013/SPCLEP Ploiești, CNP_ și

V. L.-G., fiul lui S. și M., născut la data de 21.11.1996 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, .. 241F, ., ., județ Prahova, posesor CI . nr._/07.03.2011/SPCLEP Ploiești, CNP_, măsură luată prin încheierea nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._ și menținuta prin încheierea din 4.08.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Prahova în dosarul penal nr._ 14, precum și toate obligațiile stabilite față de cei doi inculpați, prin încheierile precizate, pentru o perioadă de 60 de zile incepând cu data de 20.01.2015 pâna la data de 20.03.2015.

În temeiul art. 215 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților C. A. E. și V. L.-G. că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

S-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpaților C. A. E. și V. L.-G., Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor București și organelor de frontieră.

În baza art. 272 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații-inculpați I. R. G., personal, în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu D. A. din Baroul Prahova, C. V. G., personal, în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales Stasie M. din Baroul Prahova și S. C. I., personal, în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales M. Ș. din același barou.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei motivele contestației, formulate de P. de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Ploiești, după care:

Potrivit dispozițiilor art. 356 alin. 2 Cod proc. penală și cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea avocaților să ia legătura cu intimații-inculpați, aflați în stare de arest preventiv.

Apărătorii inculpaților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul de asemenea, susține că nu are cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.

Curtea ia act de declarațiile părților, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, învederează curții că în termen legal s-a formulat contestație împotriva încheierii din data de 20.01.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova întrucât judecătorul de la instanța de fond a apreciat că în ceea ce-i privește pe inculpații I. R. G., C. V. G. și S. C. I. nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv.

Susține motivele de contestație formulate în scris și depuse la dosarul cauzei, arătând că în continuare se impune menținerea stării de arest preventiv a celor trei inculpați, având în vedere infracțiunile deduse judecății, respectiv constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, pentru unul dintre inculpați reținându-se un număr de 5 minori, iar pentru ceilalți câte 4, perioada de timp în care au fost comise aceste infracțiuni, săvârșirea acestora în concurs.

De asemenea, trebuie reținut că prin săvârșirea acestor infracțiuni au fost obținute importante sume de bani, fiind necesar a se avea în vedere gravitatea acestor fapte, dar și rezonanța negativă a comiterii acestora în rândul opiniei publice.

Cei trei inculpați sunt arestați de circa 7 luni de zile, termenul rezonabil al măsurii preventive nefiind atins la acest moment, aceștia prezentând în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

Avocat Stasie M., având cuvântul pentru intimatul-inculpat C. V. G., solicită respingerea contestației formulate de D.I.I.C.O.T. și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât în mod corect s-a dispus potrivit disp. art. 242 alin. 2 Cod procedură penală înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Măsura arestării preventive a fost luată față de inculpați încă din data de 10 iulie 2014 și a fost menținută în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată.

S-a reținut de judecătorul fondului stadiul procesual al cauzei, dar și poziția procesuală a inculpatului. Chiar dacă inculpatul nu a dorit să se judece în procedura simplificată nu înseamnă că nu și-a recunoscut aportul în cadrul acestui grup infracțional reținut de acuzare.

Arată că inculpatul a recunoscut faptele comise, respectiv că a exploatat sexual 2 și nu 5 minori. Acestuia i s-a adus la cunoștință învinuirea în maniera ce rezultă din dosarul cauzei, spunându-i-se că la finalul urmăririi penale o să fie trimis în judecată pe baza depoziției sale și numai în măsura în care se dovedesc și celelalte infracțiuni. Inculpatul s-a trezit în fața instanței că a fost trimis în judecată pentru comiterea a 5 fapte penale, nu a înțeles să meargă pe procedura simplificată și a solicitat readministrarea probelor în mod nemijlocit în fața instanței de fond.

Judecătorul fondului a reținut în mod judicios stadiul procesual, în raport de depozițiile inculpaților, care au menținut în totalitate declarațiile date în cursul urmăririi penale și poziția procesuală a acestora, în condițiile în care părțile vătămate nu și-au mai menținut în fața instanței declarațiile date anterior în cauză. Se reține o perioadă infracțională mare, dar raportat la alte cauze, aceasta nu este atât de mare cum susține parchetul.

Totodată, arată că o măsură preventivă se pune în discuție periodic, în acest sens fiind dată și Decizia nr. 82/2014 a Curții Constituționale.

În mod corect Tribunalul Prahova a apreciat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în cauză părțile vătămate, audiate în prezența reprezentanților lor legali, schimbându-și declarațiile.

De asemenea, tribunalul s-a raportat și la practica CEDO, invocând cazul C. contra României și a motivat de ce nu se mai impune măsura arestării preventive.

Apreciază că măsura arestului preventiv, menținută până la soluționarea în fond a cauzei, nu poate fi transformată într-o pedeapsă anticipată. În cauză nu există indicii în sensul că, plasat în arest la domiciliu, inculpatul ar putea influența buna desfășurare a procesului penal și nici nu ar avea vreun motiv să o facă, întrucât în cazul în care nu–și va respecta obligațiile impuse de instanță se va dispune din nou măsura arestării preventive, iar acesta dorește să rămână în arest la domiciliu, având un copil minor în întreținere. Astfel, inculpatul își va respecta obligațiile și nu va influența pe nimeni. În cazul în care va fi găsit vinovat, inculpatul va răspunde pentru faptele sale, probatoriile administrate la momentul luării, respectiv menținerii măsurii preventive nefiind suficiente pentru a se pronunța o hotărâre de condamnare.

Totodată, arată că judecătorul fondului a avut în vedere și prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul. Inculpatul nu are unde să fugă, iar dacă nu va respecta obligațiile impuse de instanță, se va lua din nou măsura arestării preventive.

Cu privire la termenul rezonabil pentru care poate fi dispusă măsura arestării preventive arată că aceasta este de 5 ani, dar în dosarele cu infracțiuni grave, din experiența sa profesională, după circa 6 luni de zile măsura arestării este înlocuită cu o alta mai puțin restrictivă de drepturi, fie că inculpații recunosc sau nu comiterea faptelor.

Concluzionând, susține că încheierea este motivată atât în corespondentul dreptului național cât și în raport de practica CEDO și solicită respingerea contestației și menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu.

Avocat M. Ș., având cuvântul pentru intimatul-inculpat S. C. I., solicită respingerea contestației și menținerea încheierii din 20 ianuarie 2015 a Tribunalului Prahova, aceasta fiind legală și temeinică în raport de dispozițiile legale și motivarea acesteia, care se fundamentează pe două elemente.

Astfel, judecătorul de la instanța de fond a avut în vedere că măsura arestării preventive poate fi înlocuită din două considerente, respectiv condițiile concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpatului. Judecătorul fondului s-a raportat la cerințele legale, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, fiind administrate în fața instanței toate probatoriile efectuate în faza de urmărire penală.

Din cuprinsul contestației a observat că se critică netemeinicia măsurii sub două aspecte, respectiv pericolul social al infracțiunilor deduse judecății și în concret pe derularea faptică a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, invocându-se că inculpatul a desfășurat o activitate gravă, în sensul că ar fi exploatat 4-5 minore, de pe urma cărora a obținut sume mari de bani.

Judecătorul fondului a apreciat că probele administrate vor fi avute în vedere la finalizarea procesului penal, atunci când inculpatului i se va aplica o sancțiune.

În motivarea contestației, raportat la temeinicie, se analizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de minori și căror valori sociale se aduce atingere prin comiterea acesteia.

Practica națională a arătat constant că limitele de pedeapsă ale unei infracțiuni nu sunt de natură să conducă la aprecierea menținerii măsurii arestării preventive, iar pericolul social nu poate fi avut în vedere la discutarea unei măsuri arestării preventive.

Judecătorul fondului a apreciat că nu mai subzistă temeiuri care să conducă la menținerea măsurii arestării preventive, analizând totodată și situația personală a inculpatului, care a recunoscut comiterea faptelor, respectiv că în perioada mai – iulie până la momentul arestării, nu a făcut decât să le cunoască pe două dintre persoanele față de care s-a desfășurat activitatea de traficare, nedeterminându-le să acționeze în vreun mod ce se circumscrie traficului de minori, una dintre persoane fiindu-i prietenă, așa cum rezultă și din declarațiile date de aceasta, iar cu cea de-a doua nu a avut nicio legătură.

Apreciază că judecătorul fondului s-a raportat și la durata măsurii preventivă, inculpatul fiind arestat preventiv de circa 7 luni de zile, perioadă care în accepțiunea parchetului nu ar reprezenta o perioadă rezonabilă.

Având în vedere și stadiul procesului penal, poziția procesuală a inculpatului, de recunoaștere a faptelor sale, conduita acestuia, anterioară procesului penal, dar și pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești, solicită să se constate că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, încheierea atacată fiind temeinică.

Totodată, solicită să se constate că plasarea inculpatului în arest la domiciliu nu are un impact negativ asupra opiniei publice, având în vedere că și în această situație inculpatului i se impune respectarea unor obligații.

Concluzionând, solicită respingerea contestației, menținerea încheierii atacate și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Avocat D. A., având cuvântul pentru intimatul-inculpat I. R. G., solicită respingerea contestației și menținerea încheierii contestate ca fiind legală și temeinică.

Apreciază că judecătorul fondului a motivat în mod temeinic încheierea prin care a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, stabilind în sarcina inculpatului o . obligații, pe care acesta va trebui să le respecte.

Până la acest moment în cauză au fost administrate parte din probatorii, respectiv au fost audiate părțile vătămate, dar și martori, lăsarea în libertate a inculpatului nefiind de natură a influența buna desfășurare a procesului penal. Inculpatul nu are niciun interes să încerce influențarea vreunei persoane.

Totodată, apreciază că în cauză nu sunt indicii din care să rezulte că prin plasarea inculpatului în arest la domiciliu, acesta ar comite alte fapte de natură penală.

Intimatul-inculpat C. V. G., având ultimul cuvânt, solicită lăsarea sa în arest la domiciliu pentru a putea fi alături de soția și copii săi, situație în care va respecta toate obligațiile ce au fost stabilite în sarcina sa.

Intimatul-inculpat I. R. G., având ultimul cuvânt, solicită lăsarea sa în arest la domiciliu pentru a putea fi alături de familia sa, situație în care va respecta toate obligațiile ce au fost stabilite în sarcina sa.

Intimatul-inculpat S. C. I., având ultimul cuvânt, solicită lăsarea sa în arest la domiciliu pentru a putea fi alături de soția și copilul său de 6 ani, situație în care va respecta toate obligațiile ce au fost stabilite în sarcina sa.

CURTEA,

Asupra contestației penale de față;

Prin încheierea din data de 20.01.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ 14, s-au dispus următoarele:

În baza disp.art. 241 alin.1. c.p.p. s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de inculpata C. A. E., ca neîntemeiată.

În temeiul art.362 alin.2. c.p.p. rap. la art.208 alin.4 c.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive luată față de inculpații:

I. R. G., zis „M.”, fiul lui G. și M., născut la data de 13.07.1988 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, posesor CI . nr._/11.05.2011/SPCLEP Ploiești, CNP_,

C. V.-G., zis „G.”, fiul lui G. și E. M., născut la data de 31.12.1987 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, fără forme legale în Ploiești, . jud.Prahova, posesor CI . nr._/30.04.2009/SPCLEP Ploiești, CNP_ și

S. (FOST G.) C. I., fiul lui L. și T., născut la data de 29.07.1989 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, .. 241, ., ., posesor CI . nr._/28.04.2010/SPCLEP Ploiești, CNP_.

Potrivit disp. disp.art. 242 alin.2 cod procedura penala s-au admis cererile formulate de inculpații I. R. G., C. V.-G., G. C. I. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu și în consecință:

I. În baza disp.art. 348 alin.1 rap. la art. 242 alin.2 C.p.p. rap. la art.202 alin. 4 lit. d C.p.p., s-a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpatul I. R. G. prin încheierea nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 239/UP/10.07.2014 pentru acest inculpat cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 20.01.2015 pâna la data de 18.02.2015 inclusiv.

În temeiul art. 221 alin.1 C.p.p. s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul unde locuiește efectiv, respectiv municipiul Ploiești, ., județ Prahova fără permisiunea instanței de judecată.

În baza art. 221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu ceilalți coinculpați, respectiv cu C. V. G., S. (G.) C. I., C. A. E., V. L. G., cu persoanele vătămate H. A. M., D. M. R., D. I7abela C., M. N., Sicaru A. A. si martorii P. G. C., B. A. G., E. E., H. V., M. F., S. A., Vacarusi F. S., S. D. G., N. B. A., P. M.,L. M. G., N. F. C., A. V.,B. C., M. M. A., A. S., N. P., G. A., P. Amansio A., G. C. D., I. C. C., B. D. P., M. L., M. S. L., G. E., C. G. L., P. I., S. M. C., P. Ș. M., G. N., C. R. Ș., R. A. I., direct sau indirect, pe nicio cale.

Conform disp. art. 221 alin. 4 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului I. R. G., cu datele de stare civilă precizate mai sus, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 239/UP/10.07.2014 emis de Tribunalul Prahova, în baza încheierii nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._ la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Totodată, s-a dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Prahova și organelor de frontieră.

II. În baza disp.art. 348 alin.1 rap. la art. 242 alin.2 C.p.p. rap. la art.202 alin. 4 lit. d C.p.p., s-a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpatul C. V.-G. prin încheierea nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 240/UP/10.07.2014 pentru acest inculpat cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 20.01.2015 pâna la data de 18.02.2015 inclusiv.

În temeiul art. 221 alin.1 C.p.p. s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul unde locuiește efectiv, respectiv municipiul Ploiești, ., județ Prahova fără permisiunea instanței de judecată.

În baza art. 221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu ceilalți coinculpați, respectiv cu I. R. G., S. (G.) C. I., V. L. G., cu persoanele vătămate H. A. M., D. M. R., D. I7abela C., M. N., Sicaru A. A. si martorii P. G. C., B. A. G., E. E., H. V., M. F., S. A., Vacarusi F. S., S. D. G., N. B. A., P. M.,L. M. G., N. F. C., A. V.,B. C., M. M. A., A. S., N. P., G. A., P. Amansio A., G. C. D., I. C. C., B. D. P., M. L., M. S. L., G. E., C. G. L., P. I., S. M. C., P. Ș. M., G. N., C. R. Ș., R. A. I., direct sau indirect, pe nicio cale.

Potrivit disp. art. 221 alin. 4 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului C. V.- G., cu datele de stare civilă precizate mai sus, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 240/UP/10.07.2014 emis de Tribunalul Prahova, în baza încheierii nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._ la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Totodată, s-a dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Prahova și organelor de frontieră.

III. În baza disp.art. 348 alin.1 rap. la art. 242 alin.2 C.p.p. rap. la art.202 alin. 4 lit. d C.p.p., s-a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpatul S. (fost G.) C. I. prin încheierea nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 241/UP/10.07.2014 pentru acest inculpat cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 20.01.2015 pâna la data de 18.02.2015 inclusiv.

În temeiul art. 221 alin.1 C.p.p. s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul unde locuiește efectiv, respectiv municipiul Ploiești, .. 241, ., fără permisiunea instanței de judecată.

În baza art. 221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu ceilalți coinculpați, respectiv C. V. G., C. A. E., V. L. G., I. R. G., cu persoanele vătămate H. A. M., D. M. R., D. I. C., M. N., Sicaru A. A. si martorii P. G. C., B. A. G., E. E., H. V., M. F., S. A., Vacarusi F. S., S. D. G., N. B. A., P. M.,L. M. G., N. F. C., A. V.,B. C., M. M. A., A. S., N. P., G. A., P. Amansio A., G. C. D., I. C. C., B. D. P., M. L., M. S. L., G. E., C. G. L., P. I., S. M. C., P. Ș. M., G. N., C. R. Ș., R. A. I., direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza art. 221 alin. 4 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului S. (fost G.) C. I., cu datele de stare civilă precizate mai sus, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 241/UP/10.07.2014 emis de Tribunalul Prahova, în baza încheierii nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._ la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Totodată, s-a dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Prahova și organelor de frontieră.

IV. În baza art. II alin.2. din OUG 82/2014 raportat la disp.art. 207 alin. 4 Cpp s-a menținut măsura controlului judiciar luată față de inculpații:

C. A. E., fiica lui G. și E. M., născută la data de 19.05.1995 în municipiul Ploiești, domiciliată în municipiul Ploiești, ., județ Prahova f.f.l. în municipiul Ploiești, . nr. 275, ., posesoare CI . nr._/08.05.2013/SPCLEP Ploiești, CNP_ și

V. L.-G., fiul lui S. și M., născut la data de 21.11.1996 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, .. 241F, ., ., județ Prahova, posesor CI . nr._/07.03.2011/SPCLEP Ploiești, CNP_, măsură luată prin încheierea nr. 276 din 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova în Camera de Consiliu în dosarul penal nr._ și menținuta prin încheierea din 4.08.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Prahova în dosarul penal nr._ 14, precum și toate obligațiile stabilite față de cei doi inculpați, prin încheierile precizate, pentru o perioadă de 60 de zile incepând cu data de 20.01.2015 pâna la data de 20.03.2015.

În temeiul art. 215 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților C. A. E. și V. L.-G. că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

S-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpaților C. A. E. și V. L.-G., Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor București și organelor de frontieră.

În baza art. 272 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța încheierea respectivă, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 160/D/P/2014 al D.I.I.C.O.T.- S. Teritorial Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

I. R. G., zis „M.", fiul lui G. și M., născut la data de 13.07.1988 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, posesor CI . nr._/11.05.2011/SPCLEP Ploiești, CNP_, față de care s-a luat măsura arestării preventive în cauză, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 N.C.p., și trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p., trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p., trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p., trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 N.C.p., constând în aceea că începând cu luna martie 2014 și până în prezent, împreună cu C. V.-G., zis „G.” I. C. și G. C. I. au inițiat și constituit un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea a patru infracțiuni de trafic de minori constând în recrutarea, transportarea, adăpostirea și exploatarea minorelor H. A. M., D. M.-R., D. I. C. și M. N., și obținerea de foloase materiale în urma exploatării acestora, sumele de bani fiind împărțite zilnic, în mod egal, între membrii grupului indiferent de aportul fiecărei minore în parte, exploatarea minorelor avea loc într-un apartament închiriat de aceștia în municipiul Ploiești, ., .. Atunci când la această locație nu exista cerere pentru serviciile oferite de către minore, aceștia le transportau la stradă în diferite zone în vederea racolării de clienți.

C. V.-G., zis „G.”, fiul lui G. și E. M., născut la data de 31.12.1987 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, posesor CI . nr._/30.04.2009/SPCLEP Ploiești, CNP_, față de care s-a luat măsura arestării preventive în cauză, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 N.Cp.,și trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.Cp cu aplic. art. 35 alin.1 N.Cp., trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.Cp cu aplic, art 35 alin.1 N.C.p., trafic de minori, faptă prev. de art 211 al. 1 N.C.p cu aplic, art 35 alin.1 N.C.p., trafic de minori, faptă prev. de art 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.Cp., trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.l N.Cp., toate cu aplic, art 38 alin. 1 N.C.p., constând în aceea că începând cu luna martie 2014 și până în prezent, împreună cu I. C., I. R. G., zis „M." și G. C. I. au inițiat și constituit un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea a patru infracțiuni de trafic de minori constând în recrutarea, transportarea, adăpostirea și exploatarea minorelor H. A. M., D. M.-R., D. I. C. și M. N., și obținerea de foloase materiale în urma exploatării acestora, sumele de bani fiind împărțite zilnic, în mod egal, între membrii grupului indiferent de aportul fiecărei minore în parte, exploatarea minorelor avea loc într-un apartament închiriat de aceștia în municipiul Ploiești, ., ., județ Prahova. Atunci când la această locație nu exista cerere pentru serviciile oferite de către minore, aceștia le transportau la stradă în diferite zone în vederea racolării de clienți.

G. C. I., fiul lui L. și T., născut la data de 29.07.1989 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, .. 241, ., ., posesor CI . nr._/28.04.2010/SPCLEP Ploiești, CNP_, față de care s-a luat măsura arestării preventive în cauză, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 N.C.p.,și trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p., trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.Cp cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p., trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p. cu aplic art. 77 alin. 1, lit d N.CP și trafic de minori, faptă prev, de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p. cu aplic art. 77 alin. 1, lit d N.C.P, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 N.Cp., constând în aceea că începând cu luna aprile 2014 și până în prezent, împreună cu C. V.-G., zis „G.,,, I. R. G., zis „M." și I. C. au inițiat și constituit un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea a patru infracțiuni de trafic de minori constând în recrutarea, transportarea, adăpostirea și exploatarea minorelor H. A. M., D. M.-R., D. I. C. și M. N., și obținerea de foloase materiale în urma exploatării acestora, sumele de bani fiind împărțite zilnic, în mod egal, între membrii grupului indiferent de aportul fiecărei minore în parte.

C. A. E., fiica lui G. și E. M., născută la data de 19.05.1995 în municipiul Ploiești, domiciliată în municipiul Ploiești, ., județ Prahova f.f.l. în municipiul Ploiești, . nr. 275, ., ., județ Prahova, posesoare CI . nr._/08.05.2013/SPCLEP Ploiești, CNP_, față de care s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar, cetățean român, necăsătorit, fară ocupație, pentru săvârșirea infracțiunilor de, trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p., trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 N.Cp., constând în aceea că începând cu luna iunie 2014 și până în prezent, împreună cu fratele ei le exploatează sexual pe minorele D. M.-R. și Sicaru A. A. constând în adăpostirea și exploatarea acestora, și obținerea de foloase materiale în urma exploatării lor, beneficiind de foloase materiale în urma activității de prostituție desfășurată, supraveghind totodată activitatea minorelor în apartamentul închiriat de aceasta situat în municipiul Ploiești, . nr. 275, ., ., județul Prahova.

V. L.-G., fiul lui S. și M., născut la data de 21.11.1996 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, .. 241F, ., ., posesor CI . nr._/07.03.2011/SPCLEP Ploiești, CNP_, față de care s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar, cetățean român, necăsătorit, fară ocupație, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p. și art. 113 și următoarele din N.C.P, trafic de minori, faptă prev. de art. 211 al. 1 N.C.p cu aplic. art. 35 alin.1 N.C.p. și art 113 și următoarele din N.C.P, ambele cu aplic, art 38 alin. 1 N.C.p., constând în aceea că în luna iunie 2014, împreună cu G. C. I., le-a exploatat sexual pe minorele M. N. și pe H. A. M., constând în adăpostirea și exploatarea acestora, și obținerea de foloase materiale în urma exploatării lor, beneficiind de foloase materiale în urma activității de prostituție desfășurată, supraveghind totodată activitatea minorelor în casa închiriată de acesta situată în municipiul Ploiești, .. 8, județul Prahova.

Prin încheierea nr. 276 din data de 10.07.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respinsă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Ploiești privind luarea măsurii arestării preventive a inculpaților C. A. E. și V. L.-G..

În baza art. 227 alin. 2 cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală și art. 215 cod procedură penală s-a dispus luarea față de inculpații C. A. E. și V. L. G. a măsurii preventive a controlului judiciar.

În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații au fost obligați să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Prahova, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpaților să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească limita teritorială a județului Prahova, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar;

b) să nu se apropie de părțile vătămate H. A. M., M. N., D. M. R., D. I. C., Sicaru A. A., P. M., sau de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale;

În baza art.223 al. 1 lit.a și alin.2 rap.la art.202 al.4 lit. e Cod proc. penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților I. R. G., C. V.-G. și G. C. I., pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.07.2014 și până la data de 08.08.2014 inclusiv.

Prin încheierile din Camera de Consiliu din data de 04.08.2014 și respectiv 28.08.2014, judecătorul de cameră preliminară apreciind că se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpați a menținut această măsură, iar ulterior, după începerea judecății în ședința publică prin încheierea din 23.09.2014 și 28.11.2014 s-a dispus menținerea în continuare a măsurii arestării preventive față de aceștia.

Potrivit disp. art. 208 alin. 2 Cod procedură penală, după trimiterea în judecată a inculpaților față de care s-a luat o măsură preventivă, instanța este obligată ca din oficiu, să constate dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive sau după caz acestea au încetat putând dispune după caz revocarea, înlocuirea ori menținerea luării măsurii preventive luată în cauză.

Analizând măsura preventivă luată față de inculpații I. R. G., C. V.-G., G. C. I. în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate, tribunalul apreciază că aceasta este legală si temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a inculpaților se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual și impun în continuare măsura privativă de libertate menționată.

Astfel, din materialul probator administrat până la acest moment procesual, se reține că în cauză persistă suspiciunea rezonabilă că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor pentru care sunt cercetați, respectiv de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de minori, pentru care legea prevede pedepse mai mari de 5 ani închisoare.

Organele de urmărire penală au reținut în sarcina inculpaților pe baza probatoriilor administrate următoarele:

Numitul I. C., în luna martie 2014, a recrutat-o pe minora H. A. M. pe care a determinat-o să fugă de acasă, profitând de starea psihică a acesteia, în sensul că în februarie 2014 a intervenit decesul mamei ei și datorită faptului că nu are o relație foarte bună cu tatăl ei. A transportat-o în municipiul Ploiești, la domiciliul numitului P. G. C., poreclit „C.” (municipiul Ploiești, .) care a transportat-o pe minoră cu mașina lui. În această locație i-a cunoscut pe numiții C. V.-G., zis ,,G.,, și I. R. G., zis „M.”, acesta din urmă având recrutată și el o tânără, respectiv pe D. I. C.. Au locuit la adresa de mai sus circa 7 zile timp în care persoanele mai sus arătate le racolau clienți minorelor recrutate în vederea întreținerii de relații sexuale contracost. Acestea se deplasau cu autoturismele clienților la diferite locații din zona Bereasca unde întrețineau relații sexuale, banii fiind opriți de către I. C. si I. R. G..

În perioada respectivă cei trei, C. V.-G., zis ,,G.”, I. R. G., zis „M.” și I. C. au discutat și au stabilit că este mai bine să închirieze un apartament în care să locuiască cu toții și în care să desfășoare activități infracționale de racolare a clienților în vederea întreținerii de relații sexuale de către minorele recrutate.

În acest sens, C. V.-G., zis ,,G.,, și I. C. au închiriat pe numele lor un apartament situat pe ., ., . în care trebuiau să locuiască cu toții, inclusiv și I. R. G., zis „M.”. În momentul în care s-au mutat în locația respectivă, minorele H. A. M., și D. I. C. au cunoscut-o pe minora D. M.-R. despre care au aflat că a fost recrutată de către C. V.-G. în vederea practicării prostituției sub protecția lor. Practic, din datele si informațiile obținute a rezultat ca minora D. M.-R. a fost cumpărată de C. V.-G., zis ,,G.,, de la o persoana ,,Iasmin Zavragiul, rămasa neidentificata.

Organele de urmărire penală au reținut pe baza datelor și informațiilor obținute faptul că cei trei mai sus arătați s-au înțeles să le pună la dispoziție minorelor locația în care să practice prostituția, să le racoleze acestora clienți, sens în care C. V.-G., zis ,,G.,, le-a postat acestora anunțuri pe site-uri de profil în vederea atragerii acestora, precum și asigurarea protecției în cazurile în care aveau probleme cu clienții. De asemenea, s-au înțeles ca toți banii obținuți de către minore din practicarea prostituției să se împartă în mod egale între cei trei, iar în situațiile în care una dintre fete obținea mai mulți bani din practicarea prostituției, să fie împărțite la fel, respectiv să se împartă în mod egal între ei.

Ulterior, s-a stabilit faptul că în zilele în care tinerele nu primeau telefoane de la clienți pentru a veni în vederea întreținerii de relații sexuale în apartamentul închiriat, acestea erau transportate de către C. V.-G., zis ,,G.,, în zona pădurii Crângul lui Bot, intersecția cu drumul spre comuna Târgșoru Vechi, . lui în vederea practicării prostituției la stradă.

Fetele erau supravegheate în permanență de către cei trei, iar în momentul în care clienții veneau în apartament, aceștia coborau și așteptau în fața blocului, și după plecarea acestora urcau și colectau banii obținuți din practicarea prostituției.

Tinerele au fost învățate de către cei trei ca în momentul în care sunt prinse de către poliție să declare că practică prostituția în interes personal și să nu spună nimic referitor la ei.

De asemenea, aceștia le asigurau minorelor șervețele și prezervative și le însoțeau permanent în deplasările acestora în oraș.

La o acțiune a poliției, în luna mai 2014, acestea au fost prinse în timp ce practicau prostituția la stradă și au fost conduse la Secția nr. 3 de Poliție Ploiești, în vederea sancționării, ocazie cu care minora H. A. M. a fost încredințată tatălui ei în vederea creșterii și supravegherii. După 2 zile aceasta a fugit de acasă și a revenit în locația din municipiul Ploiești, . care a găsit în locație o altă minoră, pe nume M. N.. Din discuțiile purtate cu ea a înțeles faptul că aceasta a fost adusă în locație de către un prieten al lui C. V.-G., zis ,,G.”, pe care l-a recunoscut în persoana numitului G. C. I.. Acesta ca și ceilalți trei urma să primească bani din sumele obținute de minore din practicarea prostituției. Tot atunci a aflat că I. C. a plecat din locație, iar I. R. G., zis „M.” i-a spus că în viitor o să fie fata lui și o să producă pentru el. În perioada următoare, minorele au practicat prostituția în apartament și la stradă, sumele de bani obținute fiind luate de către persoanele menționate, bani cu care achitau întreținerea locației, cumpărau mâncare, sucuri, țigări și cele necesare practicării prostituției, iar restul erau folosiți în interes personal de către racolatori.

După circa două zile, din cauza unor neînțelegeri intervenite între minore, numitul G. C. I. le-a propus minorelor H. A. M. și M. N. să meargă să practice prostituția sub protecția lui într-o altă locație găsită de el. În acest sens, le-a transportat și le-a cazat într-o casă situată în municipiul Ploiești, pe .. 8. În continuare le-a postat anunțuri pe site-uri de profil în vederea atragerii de clienți. Deoarece G. C. I. lucra ca „bodyguard” la cazinoul Million din Ploiești, acesta l-a adus în locație pe numitul V. L.-G. pentru a asigura supravegherea și protejarea fetelor în situația în care aveau probleme cu clienții, sumele obținute din practicarea prostituției fiind însușite de către G. C. I..

La data de 05.06.2014 în urma unei acțiuni a Secției nr. 4 de Poliției Ploiești la imobilul din .. 8, în locație au fost depistați minorele de mai sus, numitul V. L.-G. și G. A., fiul proprietarilor imobilului, fiind conduși la sediul secției pentru cercetări. Cu această ocazie s-a stabilit că minora M. N. figurează ca dispărută de la domiciliu, fiind încredințată familiei, iar minora H. A. M. a fost internată în Centrul de Primire a Minorilor „Cireșarii” din Ploiești.

În continuare s-a stabilit faptul că numitul C. V.-G., zis ,,G.,, s-a mutat cu minora D. M.-R. într-o altă locație situată în Ploiești, . nr. 275, ., ., într-un apartament închiriat și pus la dispoziție de către sora lui, C. A. E., care asigura și supravegherea tinerelor cât și evitarea situațiilor conflictuale cu clienții.

Cu ocazia efectuării urmăririi penale, organele judiciare au reținut că, în urma parcurgerii sesiunilor de interceptare, înregistrare și localizare a convorbirilor telefonice și a comunicărilor tip SMS autorizate legal în cauză a rezultat faptul că numita C. A. E. răspunde la telefonul postat pe site-ul de profil, telefon care se află în apartamentul închiriat de ea, care este utilizat și de tinerele care practică prostituția, ocazie cu care le oferă clienților date cu privire la tinere, servicii, preț, locație. De asemenea, aceasta ține legătura cu unii taximetriști care duc în locația respectivă clienți în vederea întreținerii de relații sexuale cu minorele exploatate.

În această locație a fost adusă în vederea practicării prostituției sub protecția lor și minora Sicaru A. A. care provine dintr-o familie dezorganizată. În același fel, C. V.-G., zis ,,G.” a postat pe site-uri de profil anunțuri în vederea racolării clienților, precum și le-a asigurat transportul acestora la pădurea Crângul lui Bot în vederea practicării prostituției.

În urma parcurgerii sesiunilor de interceptare, înregistrare și localizare a convorbirilor telefonice și a comunicărilor tip SMS autorizate legal în cauză a rezultat faptul că C. V.-G., zis ,,G.” a ținut legătura în toată această perioadă cu numitul Ș. R., zis „R.” care îl consiliază în activitatea infracțională, în prezent acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Ploiești unde execută o pedeapsă privativă de libertate de 6,6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Ș. R., zis „R.” ține legătura telefonic permanent cu C. V.-G., îndrumându-l în activitatea infracțională, solicitându-i să se impună în forță în fața persoanelor care i-ar crea concurență în activitatea infracțională și pentru a acoperi bine zona în care fetele racolate de el practică prostituția, respectiv Crângul lui Bot, astfel încât să evite apariția altor grupări cu activități similare, urmând să intervină el în momentul în care iese din penitenciar.De asemenea, acesta l-a îndemnat să folosească violența precum și armele albe pentru a se impune asupra acestora.

În contraserviciu, C. V. G. i-a adus periodic pachete cu alimente în Penitenciarul Ploiești, fiind îndrumat de către Ș. R. pe numele cui să pună pachetul, acestea fiind cumpărate cu bani obținuți de minore din practicare prostituției.

În continuare s-a mai stabilit faptul că C. V.-G. a solicitat-o pe minora P. M. pentru a o plasa la diferiți clienți în vederea practicării prostituției.

După părăsirea locației din municipiul Ploiești, . R. G., zis „M.” s-a retras cu minora D. I. C. la locuința lui din municipiul Ploiești, . unde continuă activitatea infracțională. Acesta i-a postat anunț pe site-ul de profil în vederea racolării de clienți, o transportă la cererea acestora la hotel sau la domiciliul acestora în vederea întreținerii de relații sexuale, precum și în zona Pădurii Crângul lui Bot în vederea practicării prostituției la stradă. De asemenea, ține legătura des cu ea pentru a vedea numărul de clienți și sumele de bani obținute.

Din analiza probelor existente la dosarul cauzei se apreciază că sunt indicii temeinice precum că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor pentru care sunt cercetați.

În privința primei cerințe a textului legal, în cauză există probe din care reiese presupunerea rezonabilă că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor pentru care sau fost trimiși în judecată.

Astfel, din examinarea probatoriilor administrate până la acest moment respectiv, declarațiile părților vătămate H. A. M., M. N., D. M. R., D. I. C., Sicaru A. A., P. M., declarațiile martorilor P. G. C., B. A. G., E. E., H. V., M. F., S. A., Vacaruși F. S., S. D. G., N. B.-A., P. M., L. M. G., N. F. C., A. V., B. C., M. M. A., A. S., G. N., N. P., G. A., P. Amansio-A., G. C. D., I. C. C., B. D. P., M. L., M. S. L., G. E., interceptări ale convorbirilor telefonice, declarațiile inculpaților rezultă că în cauză sunt probe din care reiese suspiciunea rezonabilă că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor pentru care aceștia sunt cercetați.

În cauză instanța a constatat atât la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați cât și ulterior prin încheierile de menținerea acestei măsuri că sunt îndeplinite atât condițiile care permit luarea unei măsuri preventive față de inculpați, în sensul că există probe și indicii temeinice din care reiese suspiciunea rezonabilă că aceștia ar fi comis o infracțiune, iar luarea măsurii arestării preventive față de aceștia este necesară în scopul bunei desfășurări a procesului penal (art.202 alin.1 c.p.p.)

Tribunalul a avut în vedere sensul noțiunii de indicii temeinice, respectiv existența unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune. Caracterul rezonabil al suspiciunii se apreciază în funcție de circumstanțele fiecărei cauze (C.E.D.O., hotărârea din 30 august 1990, în cauza Fox, Campbell și Hartley contra Marii Britanii). Faptele probatorii care ar putea da naștere unei presupuneri rezonabile nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (C.E.D.O., hotărârea din 7 aprilie 2005, în cauza Calleja contra Maltei).

Inclusiv jurisprudența CEDO a statuat posibilitatea ca, atunci când anumite infracțiuni prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra ordinii publice pot crea în cadrul societății o reacție de nesiguranță, de indignare în rândul publicului (ceea ce este posibil în cazul unor fapte de natura celor comise de inculpați), să se poată dispune privarea de libertate a autorului, cel puțin pentru o perioadă determinată de timp.

Este adevărat faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane, însă în momentul analizării necesității luării unei măsuri preventive împotriva unui inculpat, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.

Potrivit dispozițiilor art.362 rap. la disp. art.208 alin.207 alin.2-4 c.p.p. instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.

(2) În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța verifică legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, putând dispune după caz menținerea, revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive.

Potrivit disp. art. 208 alin. 2-4 Cod procedură penală, după trimiterea în judecată a inculpaților față de care s-a luat o măsură preventivă, în cursul judecății instanța este obligată ca din oficiu, să constate dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive sau după caz acestea au încetat putând dispune după caz revocarea ori menținerea luării măsurii preventive luată în cauză.

Din dispozițiile legale precizate mai sus, reiese că o măsură preventivă poate fi menținută numai dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea inițială a acesteia(art. 208 alin. 3 rap., la disp. art.207 alin.2-4 Cod procedură penală).

În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulate de inculpații I. R. G., S. (G.) C. I. și C. V. G., prima instanță a apreciat că acestea sunt întemeiate, așa cum se va arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.p.p., măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C.p.p.

Prima instanță a reținut că prin existența unei suspiciuni rezonabile se înțelege existența unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune. Caracterul rezonabil al suspiciunii se apreciază în funcție de circumstanțele fiecărei cauze (C.E.D.O., hotărârea din 30 august 1990, în cauza Fox, Campbell și Hartley contra Marii Britanii). Faptele probatorii care ar putea da naștere unei presupuneri rezonabile nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (C.E.D.O., hotărârea din 7 aprilie 2005, în cauza Calleja contra Maltei).

În raport de cele arătate, prima instanță a apreciat că până la acest moment procesual în mod corect s-a constatat legalitatea și temeinicia luării și menținerii măsurii arestării preventive față de inculpați.

Așa cum s-a arătat în practica constantă CEDO inclusiv în cauzele contra României (C. contra României ori T. contra României) practica obligatorie pentru instanțele naționale, acestea sunt obligate ca odată cu parcurgerea unei perioade de timp să analizeze dacă mai subzistă motivele inițiale de luare și menținere a măsurii arestării preventive ori dacă nu se impune înlocuirea cu altă măsură preventivă mai ușoară ca și alternativă, având ca scop buna desfășurarea procesului penal.

Curtea Europeană a precizat că revine instanțelor interne de a constata că în cauzele respective motivele pentru care ordinea publică ar fi în continuare amenințată sunt suficiente și pertinente pentru menținerea în continuare a măsuri arestării preventive întrucât detenția provizorie a unui inculpat nu poate servi la anticiparea asupra unei pedepse privative de libertate bazându-se în principal pe gravitatea faptelor comise sau valoarea prejudiciului.

De asemenea, s-a reținut că în practica constantă a instanței supreme s-a arătat că, dacă inițial gravitatea acuzațiilor ar putea justifica arestarea preventivă a acestora după scurgerea unei anumite perioade de timp de la luarea măsurii arestării preventive, menținerea inculpaților în stare de detenție provizorie nu se mai poate întemeia exclusiv pe simplul motiv al gravității faptelor de care sunt acuzați, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului,(cauza Goral contra Poloniei).

În speță, s-a constatat că inculpații au fost arestați preventiv pentru o perioadă de circa 7 luni timp în care a fost începută cercetarea judecătorească, au fost audiate toate persoanele vătămate și o mare parte din martorii din acte, situație în care pe de o parte, prin scurgerea timpului pericolul concret inițial care a justificat luarea măsurii arestării preventive nu mai este atât de actual iar la dosar nu există probe că prin luarea unei alte măsuri preventive ar fi influențată buna desfășurarea procesului penal.

În concret, prima instanță a apreciat că prin luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpați și instituirea în sarcina acestora a unor obligați concrete precum aceea de a nu părăsi locuințele unde locuiesc efectiv și de a nu lua legătura între aceștia cât și cu părțile vătămate și martorii din cauză se poate asigura buna desfășurarea procesului penal cât și respectarea principiului CEDO reieșit din disp. art.5 lit.c potrivit căruia instanțele sunt obligate să analizeze alternanța măsurilor preventive așa cum s-a arătat mai sus.

În privința cererii de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpata C. A. E., prima instanță a apreciat că această măsură este în continuare necesară și proporțională cu faptele pentru care inculpata este cercetată, iar faptul că în cauză mai sunt martori de audiat justifică menținerea controlului judiciar față de inculpată pentru a nu se zădărnici aflarea adevărului prin influențarea acestora.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat contestație P. de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În acest sens, s-a arătat că traficul de ființe umane în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției constă în aceea că victimele mai întâi sunt recrutate prin diverse mijloace de către traficanți (manipulare, violență, înșelăciune), după care sunt izolate, acestea aflându-se în imposibilitatea de a comunica cu cei apropiați, sunt dezorientate, sunt supuse unor abuzuri fizice și sexuale repetate, riscă să se îmbolnăvească, sunt îi imposibilitate de a alege identitatea, numărul de "clienți" ori tipul de activități sexuală și sunt supuse unui regim de amenințări și represalii.

Infracțiunile de trafic de ființe umane sunt infracțiuni de pericol, ce pot avea uneori și anumite consecințe obiective, respectiv, o vătămare gravă a integrități corporale sau a sănătății, moartea sau sinuciderea victimei, considerate forme agravate, cazuri în care capătă atributele unor infracțiuni de rezultat.

Traficul de ființe umane este, așadar, o infracțiune complexă, ce are ca obiect juridic special adiacent totalitatea relațiilor sociale care se formează și se dezvoltă în jurul valorilor sociale constituite din principalele atribute ale persoanei și anume viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea inviolabilitatea sexuală, onoarea și demnitatea.

Ca obiect juridic generic se vorbește de totalitatea relațiilor sociale care se formează și se dezvoltă în legătură cu libertatea persoanei, libertatea muncii libertatea sexuală etc., iar urmărea imediată constă în starea de pericol creată pentru atributele fundamentale ale persoanei sub aspectul libertății, al demnității.

Contestatorul a arătat că lăsarea în libertate a inculpaților ar avea un impact deosebit asupra opiniei publice, în condițiile în care infracțiunile au o frecvență deosebită, fenomenul atingând cote alarmante. Nu pot fi ignorate proporțiile la care a ajuns acest fenomen infracțional, care reprezintă una din formele de criminalitate organizată, sentimentul de dezaprobare, de reală îngrijorare din partea societății civile, care resimte necesitatea unei reacții împotriva celor suspectați de comiterea unor fate1 penale de asemenea natură.

Este adevărat faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane însă în momentul analizării necesității luării unei măsuri preventive împotriva unui inculpat, trebuie păstrat un echilibru just între interesul particular al acestuia de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptei antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.

Curtea, verificând încheierea contestată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 260 Cod procedură penală, constată că prezenta contestație este fondată.

Astfel, faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt printre cele mai grave, denotând dispreț față de ființa umană, în scopul obținerii unor foloase materiale prin orice fel de mijloace josnice.

După cum a învederat și procurorul, traficanții manipulează victimele speculând anumiți factori precum sărăcia, discriminarea și lipsa de oportunități de angajare sau educație, marginalizarea socială, neglijența și abuzul din partea familiei, lipsa de comunicare în familie și dezintegrarea socială, atmosfera din mediul familial fiind un factor degenerator, alimentând sentimentul eșecului în relațiile personale și determinându-le pe tinere să își caute libertatea în altă parte.

Prin modalitatea concretă de comitere a infracțiunilor, durata în timp, împrejurarea că inculpații au inițiat un grup infracțional organizat, bazat pe ordine, ierarhie, pe desemnarea locului fiecăruia, se conturează periculozitatea evidentă a acestora și necesitatea cercetării în stare de arest preventiv.

Intervenția organelor de urmărire penală a stopat activitatea infracțională a acestor inculpați care și-ar fi continuat această activitate.

Măsura arestării preventive a inculpaților în cursul cercetării judecătorești este pe deplin proporțională cu interesele ce vizează preîntâmpinarea repetabilității acestui gen de fapte și cu cerințele publicului larg de consecințele reluării unui ciclu infracțional extins, fiind pe deplin concordantă cu practica CEDO, care a statuat ca valoare de principiu că în cursul procesului penal, inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii ( cauza Lettelier c Franței, hot 26.06.1991).

Nu s-ar putea susține că lăsarea în libertate a inculpaților nu prezinți niciun pericol concret pentru ordinea publică, din moment ce probele administrate până la acest moment confirmă implicarea acestora în săvârșirea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări.

Măsura arestării preventive a inculpaților este pe deplin proporțională cu interesele ce vizează preîntâmpinarea repetabilității acestui gen de fapte și cu cerințele protecției publicului larg de consecințele reluării unui ciclu infracțional extins.

Măsura arestării preventive a inculpaților este necesară, raportat atât la interesul public ce vizează buna administrare a justiției, dar și la interesele protecției publicului larg față de riscul repetării faptelor, pericolul social al unor astfel de fapte, reclamând, cel puțin în această fază procesuală, adoptarea unor măsuri preventive ferme, de natură să înlăture riscul repetabilității acestui gen de fapte.

Nu s-a împlinit un termen rezonabil a măsurii arestării preventive în ceea ce-i privește pe inculpați, perioada de 7 luni de zile nereprezentând un termen rezonabil.

Față de cele astfel reținute, Curtea, în baza art. 206 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 3 Cod procedură penală și art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, va admite contestația formulată de P. de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Ploiești împotriva încheierii din data de 20.01.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ 14.

Va desființa în parte încheierea mai sus menționată numai în ceea ce-i privește pe inculpații I. R. G., zis „M.”, fiul lui G. și M., născut la data de 13.07.1988 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, posesor CI . nr._/11.05.2011/SPCLEP Ploiești, CNP_; C. V.-G., zis „G.”, fiul lui G. și E. M., născut la data de 31.12.1987 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, fără forme legale în Ploiești, . jud.Prahova, posesor CI . nr._/30.04.2009/SPCLEP Ploiești, CNP_ și S. (fost G.) C. I., fiul lui L. și T., născut la data de 29.07.1989 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, .. 241, ., ., posesor CI . nr._/28.04.2010/SPCLEP Ploiești, CNP_, în sensul că va respinge cererile acestora privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Va menține măsura arestării preventive în ceea ce-i privește pe inculpații I. R. G., C. V.-G., S. (fost G.) C. I..

Va menține în rest dispozițiile încheierii contestate.

Având în vedere și dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația formulată de P. de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Ploiești împotriva încheierii din data de 20.01.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ 14.

Desființează în parte încheierea mai sus menționată numai în ceea ce-i privește pe inculpații I. R. G., zis „M.”, fiul lui G. și M., născut la data de 13.07.1988 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, posesor CI . nr._/11.05.2011/SPCLEP Ploiești, CNP_; C. V.-G., zis „G.”, fiul lui G. și E. M., născut la data de 31.12.1987 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, fără forme legale în Ploiești, . jud.Prahova, posesor CI . nr._/30.04.2009/SPCLEP Ploiești, CNP_ și S. (fost G.) C. I., fiul lui L. și T., născut la data de 29.07.1989 în municipiul Ploiești, județ Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, .. 241, ., ., posesor CI . nr._/28.04.2010/SPCLEP Ploiești, CNP_, în sensul că respinge cererile acestora privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Menține măsura arestării preventive în ceea ce-i privește pe inculpații I. R. G., C. V.-G., S. (fost G.) C. I..

Menține în rest dispozițiile încheierii contestate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul I. R. G. din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.

Președinte,Grefier,

M. V. T. G. D.

Red. M.V.T.

Tehnored. G.D.

10 ex. /26.01.2015

Dosar fond nr._ /a5 Trib. Prahova

Judec. fond M. V.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire măsură preventivă propusă de DNA/DIICOT. Art.242 NCPP. Decizia nr. 9/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI