Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 231/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 231/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-03-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 231
Ședința publică din data de 04 martie 2015
Președinte – D. A. E.
Judecător – P. M. F.
Grefier – M. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
………..
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA PLOIEȘTI, împotriva sentinței penale nr. 2848 pronunțată la data de 7 octombrie 2014, de către Judecătoria Ploiești, prin care în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. N., fiul lui I. si T., născut la data de 11.09.1972, în mun. B., jud. B., domiciliat în com. P., . i, jud. Ilfov, CNP_, cetățenie română, studii superioare, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în forma continuata, prev. de 2151 al. 1 din Cp., cu aplic. art. 41 al. 2 Cp.
În baza art. 397 CPP, s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civila S.C Nails A. Distribution SRL, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.
În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integranta din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 04 martie 2015, când a pronunțat prezenta decizie:
CURTEA;
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 2848 pronunțată la data de 7 octombrie 2014, de către Judecătoria Ploiești, în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. N., fiul lui I. si T., născut la data de 11.09.1972, în mun. B., jud. B., domiciliat în com. P., . i, jud. Ilfov, CNP_, cetățenie română, studii superioare, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în forma continuata, prev. de 2151 al. 1 din Cp., cu aplic. art. 41 al. 2 Cp.
În baza art. 397 CPP, s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civila S.C Nails A. Distribution SRL, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.
În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul nr. 7190/P/2009 din data de 28.11.2012, P. de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. N., cercetat în stare de libertate sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de delapidare în forma continuata, prev. de 2151 al. 1 din Cp., cu aplic. art. 41 al. 2 Cp., reținându-se că în perioada februarie 2009 - aprilie 2009, inculpatul D. N., având calitatea de vânzător gestionar la S.C. Nails A. Distribution SRL Ploiești, prin însușirea, fără drept si în interes personal, din gestiunea societății, de bani, a produs un prejudiciu de_,61 lei.
Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: plângere penală . SRL Ploiești, raport de expertiză contabilă; declarații persoană vătămată D. M., declarații învinuit D. N., înscrisuri financiar contabile, proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penala.
În cursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaratie inculpat D. N., înscrisuri, declarații martori D. M., D. F., P. I..
Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești,instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 14.07.2009, partea civila S.C. Nails A. Distribution SRL Ploiești a formulat plângere penala împotriva inculpatului D. N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare prev. de art. 2151 al. 1 din Cp.
Conform contractului de munca nr._, înregistrat la ITM Prahova, in perioada iulie 2007 - mai 2009 inculpatul D. N. a fost angajatul . SRL Ploiești, în calitate de agent vânzări.
Conform fișei postului aflată la dosarul cauzei, inculpatul D. N. avea ca atribuții de serviciu: preluarea comenzilor de la clienți, pe cate le trimitea către . SRL Ploiești, încasarea banilor și apoi predarea acestora martorului D. F..
Descărcarea de gestiune se făcea pe spatele chitanțelor de încasare sau pe cotorul chitanțelor.
In depoziția data, martorul D. F. a precizat că în perioada 2007-2009 inculpatul D. N. a fost angajat al societarii, ocupând funcția de agent vânzări, calitate în care prelua comenzile de la clienți, le transmitea telefonic sau prin email unei secretare din Ploiești. Produsele erau livrate direct de societate către client sau prin intermediul inculpatului. Inculpatul încasa contravaloarea facturilor emise către clienți în baza unor chitanțe pe care ulterior îi preda martorului. Descărcarea de gestiune se făcea prin semnarea pe spatele chitanțelor a sumelor de bani primite.
Martorul a precizat că suma de 27.166 lei cu care societatea s-a constituit parte civilă în procesul penal reprezintă contravaloarea chitanțelor de încasare depuse de inculpat si nepredate către martor. A mai adăugat faptul că în prezența sa inculpatul D. N. nu a recunoscut niciodată că și-a însușit sume de bani din gestiunea societarii.
Depoziția martorului D. F. s-a coroborat parțial cu declarația martorei D. M., care a precizat ca a precizat ca a fost administrator al . SRL Ploiești în perioada 2005-2013.
In perioada 2007-2009 inculpatul D. N. a fost angajat al societății, ocupând funcția de agent vânzări, calitate în care prelua comenzile de la clienți, le transmitea telefonic sau prin email unei secretare din Ploiești. Produsele erau livrate direct de societate către client sau prin intermediul inculpatului. Inculpatul încasa contravaloarea facturilor emise către clienți în baza unor chitanțe pe care ulterior îi preda martorului D. F., care semna pe spatele chitanțelor.
La un moment dat a observat in contabilitate faptul că pe lista de clienți ai inculpatului figurau facturi neplătite. A precizat faptul ca suma de 27.166 lei a reprezentat atât valoarea chitanțelor exemplarul trei care atesta încasarea banilor de către inculpat de la clienți, cât și sumele pe care clienții au declarat ca i-au plătit, însă nu au putut prezenta documente justificative.
Instanța de fond nu a reținut aceasta precizare a martorului precum ca unii clienți au declarat ca i-au plătit, însă nu au putut prezenta documente justificative întrucât martora avea calitatea de administrator al unei societatea comerciale care semna documente contabile și care știa că orice plata se înregistrează in contabilitate conform Legii 82/1991.
Instanța de fond a constatat că declarația martorei D. M. nu se coroborează cu declarația martorului D. F. nici în ceea ce privește declarația inculpatului de recunoaștere a însușirii unei sume de bani, de fapt declarația martorei nu s-a coroborat cu nicio proba, motiv pentru care instanța de fond a înlăturat-o ca necorespunzătoare adevărului.
Instanța de fond a reținut faptul ca inculpatul a semnat un angajament de plata, însă în angajamentul de plată inculpatul nici nu a făcut vreo referire la sustragerea banilor, ci a arătat că luând cunoștință de faptul că în contabilitate a rezultat o lipsă de 27.166, 16 lei pentru perioada cât a fost agent comercial, s-a obligat să o acopere.
In depoziția dată, inculpatul D. N. a precizat că a lucrat în calitate de agent vânzări la . SRL Ploiești, calitate în care prelua comenzile de la clienți, le transmitea telefonic sau prin email unei secretare din Ploiești. Produsele erau livrate direct de societate către client sau prin intermediul inculpatului. Inculpatul încasa contravaloarea facturilor emise către clienți în baza unor chitanțe pe care le preda martorului D. F., care semna pe spatele ultimei chitanțe de primirea banilor.
Nu a recunoscut însușirea vreunei sume de bani și a precizat faptul ca prejudiciul în valoare de 27.166, 16 lei poate reprezenta contravaloarea sumelor de bani neîncasate de la clienți.
Declarația inculpatului s-a coroborat astfel cu declarația martorei D. M. care a precizat faptul ca unii clienți i-au precizat că au plătit, dar nu mai au documente justificative.
Instanța de fond a reținut astfel că există un dubiu în favoarea inculpatului D. N. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de delapidare, în sensul că din probele administrate nu s-a putut demonstra însușirea vreunei sume de bani din gestiunea societății de către inculpatul D. N.. Mai mult, deși instanța de fond a făcut toate demersurile necesare ( adrese către organele de politie, expert) nu au putut fi atașate la dosarul cauzei chitanțele care atesta plata făcute martorului D. F..
In depoziția sa, martorul P. I., agentul de politie care a instrumentat cazul a precizat ca nu știe ce s-a întâmplat cu documentele contabile ale . SRL Ploiești, respectiv chitanțele care atesta încasarea banilor si predarea acestora către martorul D. F..
Este adevărat că în cursul urmăririi penale a fost dispusă o expertiza financiar contabila prin Ordonanța din data de 05.07.2010, iar expertul a avut în vedere acele chitanțe, insa instanța de fond a înlăturat aceasta probă întrucât nu au fost respectate prevederile legale în vigoare, respectiv art.118, 120, 121 vechiul CPP, aspecte care au rezultat și din declarația martorul P. I., agentul de politie care a instrumentat cazul.
Din analiza materialului probator administrat în cauză a rezultat că susținerile parții civile . SRL Ploiești nu s-au coroborat cu alte mijloace de proba.
Instanța de fond a apreciat că nu există dovezi suficiente pentru dovedirea vinovăției inculpatului D. N..
Potrivit art. 4 CPP, cel cercetat beneficiază de prezumția de nevinovăție, care poate fi înlăturată doar prin aducerea unor probe certe, dincolo de orice îndoială, care să dovedească fără dubiu vinovăția inculpatului .
In cauză nu au existat, însă, astfel de probe, niciuna dintre probele administrate nedovedind în vreun fel vinovăția acestuia .
Inculpatul a beneficiat de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să-si dovedească nevinovăția. Legea presupune că cel în cauză este nevinovat cât timp nu a fost făcută proba vinovăției sale (D. procesual penal, V. P., Ed Lumina LEX).
Din aceste dispoziții a rezultat în mod evident că pentru a stabili dacă o persoană este vinovată de comiterea unei infracțiuni, sunt necesare probe certe. Numai probele certe acuză .
Practica judiciară a demonstrat în mod constant faptul că în situația în care organele de urmărire penală nu au putut proba cu certitudine vinovăția inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății, iar probele pe care s-a întemeiat acuzarea au fost superficiale și incomplete, soluția ce s-a impus a fost achitarea persoanei acuzate .
Față de toate acestea, în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în forma continuata, prev. de 2151 al. 1 din Cp., cu aplic. art. 41 al. 2 Cp.
În baza art. 397 CPP, s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civila S.C Nails A. Distribution SRL, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.
În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva aceste sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Ploiești, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În esență, apelantul a învederat faptul că instanța de fond a realizat o incorecta și insuficienta apreciere a probelor administrate în cauză.
In primul rând, a precizat apelantul că înlăturarea probei cu expertiza financiar-contabila efectuată în cursul urmăririi penale, nu a fost motivată în mod adecvat de către prima instanță, aceasta apreciind că nu au fost respectate prevederile legale în vigoare, respectiv art. 118, 120 si 121 vechiul C.p.p., fără, însă, indica, în concret, care anume prevederi legale nu au fost respectate.
Mai mult, în ipoteza în care instanța ar fi constatat că exista un motiv de nulitate absoluta a raportului de expertiza, acest aspect trebuia pus în discuția pârtilor, potrivit principiului contradictorialității, iar, pentru lămurirea cauzei, sub toate aspectele, trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize.
Pe de altă parte, precizează apelantul că expertiza financiar contabilă efectuată în cursul urmăririi penale, a fost realizată pe baza consultării de către expert a documentelor contabile și informațiilor primite, de la societatea păgubită fiind stabilită procedura de lucru stabilită în cadrul acesteia, iar în urma determinării acestor aspecte, concluziile expertizei au fost în sensul că valoarea prejudiciului, în cuantum de 27.166,61 lei, a reprezintat numerarul încasat de inculpat de la clienți pentru mărfurile livrate, pentru care acesta a emis chitanțele cu numere de la_ la_ si de la_ la_ si nepredat către societate.
A mai învederat apelantul că declarația inculpatului D. N., dată în fața instanței, este contradictorie. Acesta a prezentat o stare de fapt din care ar rezulta că prejudiciul pretins de către partea vătămată ar fi în realitate constituit din sumele de bani neîncasate de la clienți, aspect care în opinia apelantului intră în conflict cu expertiza contabilă întocmită din care rezultă că prejudiciul în cuantum de 27.166,61 lei a rezultat din însumarea chitanțelor existente în contabilitatea societății, chitanțe pe care inculpatul le-a transmis prin fax societății, conform declarațiilor sale, dar și ale martorilor audiați în cauză, chitanțe emise numai după încasarea sumelor( așa cum însuși inculpatul declara).
De asemenea, se învederează că deși, instanța de fond a reținut că inculpatul a semnat un angajament de plata cu societatea prin care se obliga să achite prejudiciului, nu l-a coroborat cu restul probelor, inclusiv declarația inculpatului dată în fata instanței, probe care au făcut dovada că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.
Apelantul a mai criticat hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește motivarea acesteia, susținând că este contradictorie. Astfel, instanța de fond a înlăturat declarația martorei D. M., apreciind că depoziția acesteia nu s-a coroborat cu nicio proba, pentru ca, ulterior, să coroboreze declarația acestei martore cu cea a inculpatului.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 408 si urm. C.p.p. si art. 421 pct.2 lit.a C.p.p., a solicitat instanței de control judiciar admiterea apelului formulat, desființarea sentinței primei instanțe si pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice, în sensul condamnării inculpatului D. N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.215 ind. 1 al.l Cp. anterior cu aplic. art. 41 al. 2 Cp. anterior.
Curtea examinând sentința apelată în raport de criticile formulate, de actele și urările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 417 Cod procedură penală, și a limitelor impuse de art. 418-419 Cod procedură penală, constată că apelul este fondat după cum se va arăta in continuare:
Instanța de fond a realizat o greșită apreciere a probelor administrate în cauză în cele două faze ale procesului penal, conferind forță probantă exclusivă declarației prin care inculpatul a arătat că nu recunoaște săvârșirea faptelor și înlăturând nejustificat celelalte probe administrate în cauză ori coroborându-le eronat.
Sub un prim aspect, Curtea nu poate reține că expertiza contabilă efectuată în cauză este lovită de nulitate, așa cum a susținut prima instanță.
În motivarea sentinței atacate, s-a apreciat că expertiza efectuată în cauză a încălcat prevederile art. 118, 120, 121 C.pr.pen. anterior, fără a fi însă indicate considerentele care au condus instanța la această concluzie, iar în baza acestei aprecieri prima instanță a înlăturat această probă din cauză, ignorând concluziile raportului întocmit.
Curtea, analizând textele legale menționate, identifică ca fiind susceptibile de a fi aplicate în cauză prevederile art. 118 alin. 3 și art. 120 C.pr.pen. anterior, art. 121 C.pr.pen. anterior, fiind fără relevanță în prezenta cauză, acel text legal stabilind drepturile expertului și nu drepturi ale părților.
Potrivit prevederilor art. 118 alin. 3 C.pr.pen. anterior, părțile pot cere ca la efectuarea expertizei să participe și un expert pe care îl recomandă.
A.. 120 C.pr.pen. anterior dispune: „Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părțile, precum și expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penală sau de instanță.
La termenul fixat se aduce la cunoștință părților și expertului obiectul expertizei și întrebările la care expertul trebuie să răspundă și li se pune în vedere că au dreptul să facă observații cu privire la aceste întrebări și că pot cere modificarea sau completarea lor.
Părțile mai sunt încunoștințate că au dreptul să ceară numirea și a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.
După examinarea obiecțiilor și cererilor făcute de părți și expert, organul de urmărire penală sau instanța de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, încunoștințându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părțile.”
Din formularea utilizată de către prima instanță rezultă că aceasta a avut în vedere existența în cauză a unei nulități a actului întocmit, dar nu a precizat natura acestei nulități, nu a indicat în ce constă această nulitate și nici care erau remediile procesuale pentru înlăturarea ei.
Curtea analizând expertiza întocmită în cauză, constată că aceasta a fost dispusă de organul de cercetare penală prin ordonanța din data de 05.07.2010, fără a se proceda în conformitate cu prevederile art. 120 C.pr.pen. anterior în sensul că nu au fost convocate părțile, nu le-au fost aduse la cunoștință obiectivele expertizei, precum și împrejurarea că pot formula observații cu privire la aceste întrebări, ori că pot cere ca la întocmirea expertizei să participe și un expert parte.
În mod evident toate aceste încălcări ale normelor procedurale sunt sancționate cu nulitatea actului întocmit în aceste condiții, însă această nulitate nu este una absolută, cum a considerat prima instanță, ci una relativă, atât sub imperiul codului de procedură penală anterior, în vigoare la momentul la care expertiza a fost întocmită, cât și sub imperiul noului cod de procedură penală.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. art. 197 alin. 2 C.pr.pen. anterior, erau sancționate cu nulitatea absolută încălcările prevederilor legale vizând: „Dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori”. În cauza de față nu se poate considera că modul în care a procedat organul de urmărire penală a încălcat vreo dispoziție legală dintre cele anterior menționate și, pe cale de consecință, deveneau incidente prevederile art. 197 alin. 4 C.pr.pen. anterior.
Mai mult, Curtea remarcă faptul că la momentul la care a fost soluționată cauza de către prima instanță în noul cod de procedură penală era intrat în vigoare și având în vedere principiul aplicării imediate a normelor de procedură penală, existența și regimul nulităților aplicabil era cel prevăzut de noua lege.
Analizând prin prisma noului act normativ cauza de față Curtea constată că încălcările normelor de procedură penală comise de către organul de urmărire penală la dispunerea expertizei nu pot conduce decât la reținerea existenței unei nulități relative a actului procesual, nefiind posibilă încadrarea în prevederile art. 281 C.pr.pen.
Această nulitate relativă trebuia invocată, atât sub imperiul vechiului cod de procedură penală, cât mai ales potrivit noului cod, la momentul întocmirii actului, ori imediat ulterior momentului la care partea a luat cunoștință de existența actului.
De asemenea, esențial pentru reținerea nulității relative sub imperiul codului de procedură penală anterior era ca în cauză să se constate că părții ce o invocă i s-a provocat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
În aceste condiții, în care în mod evident nulitatea ce s-ar putea reține în cauză este doar una relativă, pe care din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul nu a invocat-o în cursul urmăririi penale și nici în fața primei instanțe, Curtea nu poate accepta înlăturarea din categoria probelor pertinente, concludente și utile cauzei a expertizei tehnice întocmite de către expertul P. E. M..
Raportat la conținutul expertizei tehnice menționate, Curtea reține că aceasta se coroborează cu declarațiile martorei D. M., precum și cu declarația martorului D. F., cu înscrisurile existente la dosarului cauzei, toate acestea concurând la reținerea stării de fapt avute în vedere în actul de sesizare a instanței.
Inculpatul D. N. a avut calitatea de salariat la S.C. Nails A. Distribution S.R.L. Ploiești, în perioada iulie 2007 – mai 2009, funcția ocupată fiind aceea de agent vânzări.
Atribuțiile de serviciu vizau încasarea sumelor de bani reprezentând contravaloarea produselor pe care societatea le livra clienților, sume pentru care acesta emitea chitanțe. Exemplarul II al acestor chitanțe era trimis la sediul firmei prin fax imediat pentru înregistrare în contabilitate, iar la un interval de 2 – 3 zile originalul era predat de către inculpat martorului D. F., care semna pe verso, după primirea sumelor de bani.
În cursul lunii mai 2009, martora D. M. a constatat faptul că inculpatul D. N. a încasat de la clienți sumele de bani datorate de către aceștia, pentru produsele livrate de societate, a emis chitanțe de încasare aferente acestor sume de bani, chitanțe pe care le-a trimis către societate în modalitatea anterior precizată, însă nu a predat și sumele de bani încasate, prejudiciul cauzat prin aceste acțiuni fiind în cuantum de_.61 lei.
Din analiza expertizei tehnice contabile efectuate în cauză în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile martorilor menționați anterior, precum și cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, Curtea reține faptul că în luna februarie 2009 inculpatul a primit pe bază de proces verbal două chitanțiere de la societatea comercială, iar în desfășurarea activității sale acesta a emis chitanțele cu numere cuprinse între_ –_ și respectiv_ –_, pentru suma totală încasată de la clienți de_.61 lei.
Aceste chitanțe au fost comunicate martorului D. F., potrivit procedurii menționate anterior, fiind înregistrate în contabilitatea societății, însă sumele de bani nu au fost predate de către inculpat martorului potrivit aceleiași procedurii.
În declarațiile date în cauză, în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a susținut că a predat martorului D. F. toate sumele de bani încasate, prejudiciul menționat de partea vătămată – parte civilă fiind reprezentat de sumele neîncasate de la clienți. A mai învederat acesta că el nu primea decât un chitanțier și doar în momentul în care îl preda pe cel folosit anterior.
Este de reținut faptul că din expertiza întocmită în cauză, rezultă că prejudiciul reținut în sarcina inculpatului nu este reprezentat de sumele pe care societatea le avea de încasat de la clienți, ci din sumele pe care acesta deja le încasase și pentru care fuseseră emise chitanțe, făcând parte din chitanțierele predate inculpatului prin procesele verbale din 13.02.2009, și respectiv 18.02.2009.
Acest lucru rezultă din concluziile raportului de expertiză contabilă, în acesta menționându-se că toate chitanțele emise de către inculpat începând cu luna februarie 2009 și până la 30.04.2009 au fost înregistrate în contabilitatea societății conform normelor legale incidente materie.
Mai mult, din analiza datelor de emitere a chitanțelor prin care au fost încasate sumele de la clienți, Curtea reține și faptul că susținerea inculpatului referitoare la modul în care îi erau predate chitanțierele nu se confirmă, cele două chitanțiere fiindu-i predate aproape concomitent, fără ca primul dintre acestea să fie consumat.
Așa fiind, Curtea constată că mijloacele de probă enumerate mai sus, confirmă pe deplin existența faptelor și săvârșirea lor cu vinovăție de către inculpat, instanța de fond reținând în mod greșit că din probele administrate în cauză nu rezultă însușirea vreunei sume de bani din gestiunea sa.
Câtă vreme probele menționate se coroborează corespunzător, Curtea constată că soluția de achitare dispusă de prima instanță este greșită întrucât mijloacele de probă nu au fost judicios evaluate și interpretate, iar aspectele privitoare la existența faptelor, nu au fost coroborate între ele de către instanța de fond, deși săvârșirea infracțiunii rezultă cu prisosință din corelarea acestora.
În consecință realizând o nouă apreciere și interpretare a probelor administrat atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești care confirmă fără dubiu existența faptei și săvârșirea sa cu vinovăție de către inculpat, Curtea, urmează a dispune condamnarea acestuia, reținând că acuzațiile formulate potrivit actului de sesizare sunt fondate, iar vinovăția inculpatului a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Prin urmare apelul va fi admis conform art. 421 alin.2 lit. a Cod procedură penală, și sentința va fi desființată, iar în rejudecare Curtea va dispune condamnarea inculpatului făcând aplicarea disp. art. 5 alin. 1 Cod penal care reglementează legea penală mai favorabilă intervenită pe parcursul judecății.
Din acest punct de vedere Curtea constată că legea mai favorabilă este Noul Cod penal deoarece tratamentul sancționator, prin prisma pedepsei aplicabile pentru infracțiunea dedusă judecății este mai blând, urmând așadar ca în baza art. 386 Cod procedură penală să schimbe încadrarea juridică dată infracțiunii prin actul de sesizare, din infracțiunea de delapidare, prev. de art.2151 cu aplic. art.41 alin.2 din C.p. anterior, în infracțiunea de delapidare, prev. de art.295 C.p. cu aplic art.35 alin.1 C.p.
Așa fiind, Curtea va dispune condamnarea inculpatului, iar la individualizarea pedepsei aplicabile, va avea în vedere gravitatea faptei, caracterul repetat al acesteia, așa cum se configurează din toate depozițiile martorilor audiați, modul și împrejurările concret de comitere, coroborate cu circumstanțele personale ale acestuia, respectiv faptul că acesta este la primul contact cu legea penală.
Raportat la aceste criterii de individualizare, Curtea apreciază că stabilirea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum orientat spre minimul special este de natură a conduce la reinserția socială a inculpatului în mod adecvat și eficient.
Mai mult, Curtea apreciază că nu se impune ca inculpatul să execute pedeapsa astfel stabilită în regim de detenție, fiind îndeplinite atât condițiile formale prev. de art. 91 alin. 1 lit. a, b, c C.pen., cât și cele ținând de oportunitate, prev. de lit. d a aceluiași text legal, aplicarea sancțiunii fiind de natură a preîntâmpina comiterea de către inculpat a altor fapte penale.
Concluzionând, Curtea va aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea situată către limita minimă specială, pedeapsă a cărei executare, în baza art.91-92 C.p., va fi suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) Să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov;
b) Să primească vizitele consilierului de probațiune;
c) Să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile,
d) Să comunice, dacă este cazul, schimbarea locului de muncă;
e) Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul serviciilor aparținând de Primăria P., jud.Ilfov.
Respectarea obligațiilor susmenționate va fi asigurată de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Se va atrage atenția inculpatului asupra disp. art.96 C.p.
În latură civilă, Curtea reține că în cauză S.C. Nails A. Distribution S.R.L. Ploiești s-a constituit parte civilă cu suma de_.61lei, reprezentând sumele de bani încasate de către inculpat de la clienți și nepredate.
Curtea constatând că aceasta reprezintă paguba materială aflată în legătură directă de cauzalitate cu fapta, fiind produsă în urma săvârșirii infracțiunii de delapidare, urmează așadar ca acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă să fie admisă și în consecință inculpatul D. N. va fi obligat la plata sumei de_.61 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, reprezentând prejudiciul produs, potrivit principiului răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Văzând și disp. art. 275 alin. 1 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA PLOIEȘTI, împotriva sentinței penale nr. 2848 pronunțată la data de 07.10.2014 de către Judecătoria Ploiești.
Desființează sentința atacată și în consecință:
În baza art. 386 C.p.p. și art.5 C.p. schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de delapidare, prev. de art.215/1 cu aplic. art.41 alin.2 din C.p. anterior, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. N., fiul lui I. si T., născut la data de 11.09.1972, în mun. B., jud. B., domiciliat în com. P., . i, jud. Ilfov, CNP_, cetățenie română, studii superioare, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale, în infracțiunea de delapidare, prev. de art.295 C.p. cu aplic art.35 alin.1 C.p., text de lege în baza căruia îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a și b C.p.
Aplică inculpatului disp. art.65 rap. la art. 66 lit. a și b C.p.
În baza art.91-92 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe un termen de supraveghere de 4 ani.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
f) Să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov;
g) Să primească vizitele consilierului de probațiune;
h) Să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile,
i) Să comunice, dacă este cazul, schimbarea locului de muncă;
j) Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul serviciilor aparținând de Primăria P., jud.Ilfov.
Respectarea obligațiilor susmenționate va fi asigurată de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art.96 C.p.
Admite acțiunea civilă a părții civile . și obligă pe inculpat la plata sumei de 27.166,61 lei despăgubiri civile.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu (av.T. Louana) în sumă de 50 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 04 martie 2015.
Președinte,Judecător,
D. A. E. P. M. F.
Grefier,
M. P.
Red.E.D.A.
Tehn. Grefier P.M.
7 ex./03. 04.2015
d.f._ Judecătoria Ploiești
j.f. C. C.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
| ← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... | Mandat european de arestare. Hotărâre din 25-03-2015, Curtea... → |
|---|
