Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 487/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 487/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 487
Ședința publică din data de 12 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte – M. D.
Judecător - C. G.
Grefier - S. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul B. C. C., fiul lui N. și V., născut la data de 11 mai 1979, domiciliat în B., ..4, ., județul B., împotriva sentinței penale nr.361/20.02.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-inculpat B. C. C., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că inculpatul B. C. C., a depus prin serviciul Registratură, la data de 11.05.2015, motive scrise de apel, însoțite de acte în circumstanțiere, după care:
Apelantul-inculpat B. C. C. personal și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, precizează că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de aceste declarații, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul disp. art. 420 alin. (6) din Noul Cod de procedură penală acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelantul-inculpat B. C. C., având cuvântul, arată că dorește să fie lângă familia lui și solicită a se dispune schimbarea regimului de executare a pedepsei, în sensul de a se dispune executarea în regim neprivativ de libertate, întrucât soția sa are grave afecțiuni psihice și nu poate rămâne nesupravegheată.
În subsidiar, solicită reducerea duratei pedepsei și reținerea disp. art.74 și art.76 cod penal din 1969 potrivit motivelor scrise de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului inculpatului, întrucât pedeapsa este corect individualizată și stabilită, inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă.
Apelantul-inculpat B. C. C. personal având ultimul cuvânt solicită admiterea apelului și schimbarea modalității de executare a pedepsei, sau reducerea duratei pedepsei sub liminta minimă soecială, prin aplicarea de circumstanțe atenuante, în raport de conduita sa procesuală sinceră, de recunoaștere a vinovăției și de situația familială specială.
Arată că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 361/20.02.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 260 alin 1 C pen din 1968, cu aplicarea art 37 alin 1 lit b C pen din 1968 si aplic art 5 NCP și cu aplicarea art 396 alin 10 C pr pen a fost condamnat inculpatul B. C. - C., fiul lui natural și V., născut la 11.05.1979 în mim. Calați, jud. G., domiciliat în mun. B., .. 4, ., CNP_, cetatean roman, studii 8 clase, casatorit, fara ocupatie, recidivist, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (sase) luni inchisoare, in regim privativ de libertate pentru savarsirea infracțiunii de mărturie mincinoasa, fapta din data de 24.02.2009.
Cu aplic. art. 71 și 64 lit. a și b C.p., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p.
În baza art.274 alin.1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat in cuantum de 800 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr 2155/P/2009 din data de 22.04.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. C. - C., fiul lui natural și V., născut la 11.05.1979 în mim. Calați, jud. G., domiciliat în mun. B., .. 4, ., jud. B., CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. din 1968, fiecare cu aplicarea art. 5 C.pen. (faptă din data de 24.02.2009).
Din situația de fapt reținută in actul de sesizare rezultă că la 24.02.2009, fiind audiat în calitate de martor în faza de cercetare judecătorească în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești, inculpatul B. C. C. a făcut declarații mincinoase cu privire la aspecte esențiale ale cauzei, susținând că la data de 04.10.2006, s-a aflat împreună cu C. G. în mun. Ploiești, când cel din urmă a fost oprit și sancționat contravențional de agentul de poliție S. D. A., deși acest lucru era nereal (C. G. aflându-se în mun. B.).
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul - verbal de sesizare din oficiu (fila nr. 11); declarația dată de B. C. - C., în calitate de martor în dosarul_ (filele 21-23); procesele - verbale de contravenție . nr._ și . nr._, false (filele-24- 25); declarații inculpat B. C. - C. (filele 40, 44); sentința penală nr. 253/10.02.2009 a Judecătoriei B., decizia penală nr. 120/22.06.2010 a Tribunalului B., decizia penală nr. 228/R din 21.02.2011 a Curții de Apel G. (filele 52 -74); decizia penală nr. 364/24.03.2011 a Curții de Apel Ploiești, decizia nr. 262/10.11.2010 a Tribunalului Prahova, sentința penală nr. 833/13.05.2010 a Judecătoriei Ploiești (filele 76 - 108); sentința penală nr. 2385/17.12.2009 a Judecătoriei Ploiești, (filele 115 - 125); raport din 16.10.2006 întocmit de C. de Inspecție Internă din cadrul I.J.P. Prahova și înscrisuri privind activitatea desfășurată la 04.10.2006 de către S. D. - A. (filele 136- 170), înscrisuri privind verificările efectuate în dosarul penal nr. 278/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova (filele 171 - 192); încheierea din 10.10.2006 a Judecătoriei B., mandat de arestare preventivă emis pentru C. G., încheierea din 13.10.2006 a tribunalului Prahova (filele 196 - 203): declarații martori Ș. V., E. M. și O. lonuț (filele 214-220).
Potrivit art. 374 alin 4 C.proc.pen., inculpatul poate declara în fața instanței că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să se desfășoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cu consecința beneficiului reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, conform art. 396 alin 10 C.proc.pen.
S-a reținut că la termenul din data de 10.02.2015, în ședință publică, instanța de fond, procedând conform art. 375 C.proc.pen., a pus în vederea inculpatului ca legea ii recunoaște prerogativa de a solicita personal ca judecarea cauzei sa se realizeze în procedura recunoașterii invinuirii, în măsura în care recunoaște faptele reținute în sarcina sa, așa cum au fost descrise in actul de sesizare a instanței și înțelege sa se judece in baza probelor ce au fost administrate pe parcursul urmăririi penale, daca le cunoștea si își însușește aceste probe, fără a mai solicita administrarea altora noi, în afară de înscrisurile în circumstanțiere. La același termen, inculpatul a declarat personal, că dorește să beneficieze de judecata în formă simplificată, cu respectarea condițiilor impuse de art. 374 alin 4 C.proc.pen.
Instanța a adus la cunoștința inculpatului în ce constă învinuirea ce i-a fost adusă, ulterior procedând la audierea sa, inculpatul recunoscând faptele comise așa cum au fost descrise in actul de sesizare. D. fiind faptul că, prin declarația dată, inculpatul a recunoscut întocmai faptele descrise în rechizitoriu, iar probele administrate în faza urmăririi penale sunt suficiente și edificatoare așa incat este posibilă stabilirea vinovăției dincolo de orice dubiu rezonabil instanța a admis cererea și a pășit la judecata cauzei în procedura recunoașterii învinuirii.
Analizând probele administrate în faza urmăririi penale, singurele admisibile în procedura de judecată prevăzută de art. 375 C.proc.pen., cu excepția înscrisurilor, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La 24.02.2009, fiind audiat în calitate de martor în faza de cercetare judecătorească în dosarul nr._, inculpatul B. C. - C. a făcut declarații mincinoase cu privire la aspecte esențiale ale cauzei, susținând că la data de 04.10.2006, s-a aflat împreună cu C. G. în mun. Ploiești, când cel din urmă a fost oprit și sancționat contravențional de agentul de politie S. D. A..
Prin procesul-verbal din 27.02.2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 24.02.2009. fiind audiat în calitate de martor de către președintele completului de judecată, inculpatul B. C. -C. a declarat că în data de 04.10.2006 se afla în autoturismul condus de C. G. pe un drum public din mun. Ploiești, ocazie cu care cel din urmă a fost oprit și amendat de către un agent de poliție pentru că circula pe o stradă unde accesul era interzis, cu același prilej fiind amendat și B. F..
Din actele de urmărire penală administrate in cauză au rezultat următoarele: în data de 04.10.2006, în jurul orei 22:00, aflându-se în mun. B., C. G., împreună cu alte 11 persoane au atacat cu pietre și alte obiecte contondente geamurile unui apartament proprietatea unei persoane care făcea parte dintr-o grupare rivală din mun. B., cartier R. N.. Organele de poliție brăilene, s-au sesizat despre faptă în aceeași seară, fiind prinși în flagrant cinci agresori, C. G. reușind să scape, sustrăgându-se cercetărilor.
Urmare a cercetărilor efectuate cu privire la aceste aspecte, la 10.04.2007, Judecătoria B. a dispus arestarea în lipsă față de C. G., precum și a altor trei inculpați care se sustrăgeau cercetărilor. Față de această măsură, a formulat recurs C. G., iar la judecarea acestuia au fost depuse două procese-verbale de sancționare contravenționale fictive, potrivit cărora C. G. și B. F. au fost sancționați în seara zilei de 04.10.2006 în Ploiești, astfel că nu aveau cum să participe la comiterea faptelor pentru care erau cercetați. Ca urmare, încheierea de arestare preventivă a Judecătoriei B. a fost casată în totalitate de Tribunalul B. la 13.10.2006, astfel că propunerea parchetului a fost respinsă din lipsă de probe/indicii temeinice (fila 200 - 203).
La 22.11.2006, P. de pe lângă Judecătoria B. a dispus trimiterea în judecată față de C. G. și alte 9 persoane, cu privire la aspectele menționate anterior, iar prin sentința penală nr. 253/10.02.2009 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_, s-a dispus condamnarea lui C. G. la pedeapsa de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. 2 C.pen. din 1968, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 228/R a Curții de Apel G. din 21.02.2011, reținându-se că acesta a participat la incidentele din seara de 04.10.2006, în jurul orei 22:00, ce au avut loc în mun. B., respingând apărarea acestuia potrivit căruia s-ar fi aflat în mun. Ploiești, având în vedere că prezența acestuia în mun. B. în timpul comiterii infracțiunilor a fost confirmată de foarte mulți martori.
Cu privire la împrejurările în care au fost întocmite procesele - verbale de contravenție . nr._ prin care ar fi fost sancționat contravențional C. G. și . nr._ prin care ar fi fost sancționat contravențional B. F., ce au fost prezentate la Tribunalul B. cu ocazia judecării recursului declarat de C. G., s-au efectuat cercetări în dosarul penal nr. 278/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Din cercetările efectuate a rezultat că acestea au fost întocmite în fals de către S. D. - A., polițist de siguranță publică în cadrul Poliției Municipiului Ploiești - Secția 4 Sud, iar la 03.01.2008, s-a dispus trimiterea acestuia în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C.pen. din 1968, alături de C. G.. Totodată, prin rechizitoriul întocmit în cauză, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de C. S., persoană care semnase cele două procese-verbale în calitate de martor asistent, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 260 alin. 1 C.pen. din 1968 și art. 26 C.pen. din 1968 rap. la art.289 C.pen. din 1968, fiind înregistrat dosarul penal nr. 633/P/2008 la P. de pe lângă Judecătoria Ploiești.
S-a reținut de asemenea că prin sentința penală nr. 2385/17.12.2009 a Judecătoriei Ploiești, dispusă în dosarul nr._, rămasă definitivă la 05.05.2011, S. D. - A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, iar C. G. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
Instanța investită cu soluționarea acestei cauze a reținut că este imposibil ca S. D. - A., să se fi aflat la 04.10.2006, ora 21:48, pe . mun. Ploiești unde să sancționeze contravențional pe C. G. și B. F., întrucât din declarațiile martorilor audiați în cauză și din înscrisurile depuse la dosar a reieșit că în data de 04.10.2006 în jurul orei 21:30, S. D. - A. s-a aflat împreună cu martorul Ș. V. la Școala Generală nr. 15 Ploiești de pe . orei 21:45 se afla la sediul Secției 4 Poliție - Ploiești, părăsind sediul la ieșirea din tură la ora 23:00.
Ca urmare a disjungerii dispusă în dosarul penal nr. 278/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova față de C. S., persoană care semnase cele două procese-verbale în calitate de martor asistent, la P. de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost înregistrat dosarul penal nr. 633/P/2008 în eare s-au efectuat cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 260 alin. 1 C.pen. din 1968 și art. 26 C.pen. din 1968 rap. la art.289 C.pen. din 1968, prin rechizitoriul întocmit la 06.04.2009 fiind sesizată Judecătoria Ploiești, unde a fost înregistrat dosarul nr. 5002/ 281/2009.
In urma judecării acestei cauze, C. S. a fost condamnat prin sentința penală nr. 833/13.05.2010 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 364/24.03.2011 din 24.03.2011 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr._, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C.pen. din 1968.
In dosarul nr._, la data de 24.02.2009, a fost audiat în calitate de martor în faza de cercetare judecătorească în dosarul, inculpatul B. C. - C., care după depunerea jurământului și după ce i s-a pus în vedere că dacă nu va spune adevărul săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă, a susținut că, în seara zilei de 04.10.2006, s-a aflat împreună cu C. G. și alte două persoane în mun. Ploiești, când cel din urmă a fost oprit și sancționat contravențional de un agent de poliție, iar noaptea respectivă și-a petrecut-o alături de C. G. la o petrecere. Totodată, inculpatul a mai susținut, că în aceleași împrejurări ca și C. G., a fost sancționat contravențional, de același polițist și B. F.. Deși inc. B. C. - C. nu a precizat în mod cert că polițistul care ar fi sancționat contravențional era agentul S. D. - A., totuși, din împrejurările descrise este evident că s-a avut în vedere confirmarea aspectelor menționate în procesele - verbale de contravenție . Y nr._ și scria A Y nr._, despre care am făcut vorbire anterior.
Aspectele asupra cărora inc. B. C. - C. a făcut declarații mincinoase erau unele esențiale pentru cauză, de altfel, acesta fiind chiar obiectul esențial al acuzării, respectiv că C. G. nu s-a aflat în mun. Ploiești în scara zilei de 04.10.2006 ci în mun. B., iar S. D. - A. nu a completat procesele-verbale de sancționare contravențională la acea dată ci ulterior.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză și din înscrisurile existe la dosar rezultă că în data de 04.10.2006 în jurul orei 21:30, S. D. - A. s-a aflat împreună cu martorul Ș. V. la Școala Generală nr. 15 Ploiești de pe . orei 21:45 se afla la sediul Secției 4 Poliție - Ploiești, părăsind sediul la ieșirea din tură la ora 23:00, astfel că este imposibil ca S. D. - A., să se fi aflat la 04.10.2006, ora 21:48, pe . mun. Ploiești unde să sancționeze contravențional pe C. G. și B. F..
Mai mult, procesele - verbale de contravenție . nr._ și . nr._, nu au fost predate și înregistrate la ieșirea din tură, ci ulterior la 09.10.2006, fără ca S. D. - A. să prezinte vreo justificare clară pentru întârziere (fila 168). In procesul-verbal întocmit la 04.10.2006 la ieșirea din tură, acesta a întocmit raportul de activitate fără a menționa nimic despre cele două procese verbale de contravenție menționate. Totodată, în acea seară S. D. - A. nu avea de se să se afle pe . două procese-verbale pentru a aplica legea, întrucât aceasta nu făcea parte din sectorul pe care fusese repartizat.
S-a mai observat că această situație de fapt a fost reținută și prin sentința penală nr. 833/13.05.2010 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă la 24.03.2011 prin decizia penală Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr._, prin care C. S. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C.pen. din 1968, dar și în urma cercetărilor efectuate în dosarul nr._, în care prin sentința penală nr. 2385/17.12.2009 a Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă la 05.05.2011 au fost condamnați S. D. - A. și C. G..
Cele menționate anterior au fost susținute și de situația de fapt descrisă în sentința penală nr. 253/10.02.2009 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 228/R a Curții de Apel G. din 21.02.2011, prin care s-a dispus condamnarea lui C. G. la pedeapsa de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. 2 C.pen. din 1968, stabilindu-se, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acesta a participat la incidentele din seara de 04.10.2006, în jurul orei 22:00, ce au avut loc în mun. B., respingând apărarea acestuia potrivit căruia s-ar fi aflat în mun. Ploiești. La pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a avut în vedere că prezența acestuia în mun. B. în timpul comiterii infracțiunilor a fost confirmată de foarte mulți martori.
In fata instanței de fond inculpatul a recunoscut fapta, înțelegând sa se judece in procedura recunoașterii învinuirii, astfel ca instanța la momentul la care a apreciat ca întemeiata cererea acestuia a avut in vedere si împrejurarea ca probele astfel cum au fost administrate pe parcursul urmăririi penale sunt utile si concludente stabilind vinovăția dincolo de orice dubiu. Declarația inculpatului, de recunoaștere în totalitate a faptei, astfel cum a fost aceasta reținută în actul de sesizare a instanței se coroborează cu materialul probator administrat în faza urmăririi penale, fiind apte sa conducă la răsturnarea prezumției de nevinovăție care operează in favoarea inculpatului pe tot parcursul procesului penal.
Instanța de fond a constatat că in speță se impune a se aplica principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situațiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă.
Principiul activității legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art.1 alin.(5) că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. În materie penală, art.23 alin.(12) din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.” De la această regulă sunt admise două excepții, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii. Aceste excepții se aplică în situațiile de tranziție determinate de succesiunea legilor penale, atunci când o infracțiune este săvârșită sub imperiul legii penale anterioare însă făptuitorul este urmărit penal, judecat ori execută pedeapsa sub imperiul noii legi penale.
Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile au fost avute în vedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că „Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.” Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art.61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011).
Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului B. C. C., instanța constată că fapta din prezenta cauza a fost săvârșită in stare de recidivă mare postexecutorie .
Inculpatul a suferit mai multe condamnări succesive dintre care cea mai grea a fost de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 29/19.01.1999 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 198/21.04.1999 a Curții de Apel G. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar din executarea ultimei pedepse a fost eliberat la 3 1.01.2005. eu un rest de executat de 116 zile, instanța constatând că sunt îndeplinite condițiile primului termen al recidivei postexecutorii.
Referitor la cel de-al doilea termen al recidivei postexecutorii s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile legale, întrucât infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită cu intenție și este pedepsită eu închisoarea mai mare de un an.
Astfel, s-a avut în vedere că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită la data de 24.02.2009. dată la care era în vigoare Codul penal din 1968, iar la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea 286/2009 privind Codul penal, astfel încât de la momentul comiterii acesteia și până in prezent a existat o succesiune de legi penale în timp.
Noul Cod penal incriminează în continuare mărturia mincinoasă, la art. 273 alin. 1. această infracțiune fiind pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, în timp ce Codul penal din 1968 (art. 260 alin. I) prevedea pedeapsa de la 1 an și 5 ani pentru această infracțiune.
Cu toate acestea, instanța de fond a învederat că aprecierea cu privire la determinarea legii penale mai favorabile nu trebuie să se raporteze exclusiv la limitele de pedeapsă ci trebuie considerată mai favorabilă legea care in ansamblu (in ce privește condițiile de tragere la răspundere penală, cele privind posibilitatea reținerii unor circumstanțe atenuante in favoarea inculpatului, posibilitățile de individualizare a executării pedepsei, etc) conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat și nu in mod necesar legea mai favorabilă prin prisma pedepsei din norma de incriminare.
Referitor la starea de recidivă în care inculpatul B. C. - C. a săvârșit fapta reținută în sarcina sa în prezenta cauză, se constată că sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 37 alin.l lit.b din Codul penal din 1969. cât și cele prevăzute de art. 41 din Codul penal, însă prin raportare la tratamentul sancționator stabilit de art.39 alin.4 din Codul penal din 1969. respectiv de art. 43 alin.5 din Codul penal, urmează a se aplica dispozițiile art. 37 alin.l lit. b din Codul penal din 1969. ca lege mai favorabilă, eu aplicarea art. 5 alin.l C.penal., întrucât aplicarea unui spor peste maximul special are caracter facultativ.
Având în vedere că prin Decizia nr.265/6 mai 2014, publicată în M.Of 372/20.05.2014 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 din actualul Cod penal, în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravine dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art.61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și s-a pronunțat in sensul că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va dispune condamnarea inculpatului in baza C pen din 1968.
În drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului B. C. - C., care, la 24.02.2009, fiind audiat în calitate de martor în faza de cercetare judecătorească în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești, a tăcut declarații mincinoase cu privire la aspecte esențiale ale cauzei, susținând că la data de 04.10.2006, s-a aflat împreună cu C. G. în mun. Ploiești, când cel din urmă a fost oprit și sancționat contravențional de agentul de poliție S. D. A., deși acest lucru era nereal (C. G. aflându-se în mun. B.) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. 1 C.pen. din 1968 cu aplic art. 5 NCP.
Elementul material al infracțiunii a fost realizat prin acțiunea inculpatului de a face afirmații mincinoase cu privire la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat ..
Urmarea imediată a realizării elementului material o reprezintă crearea unei stări de pericol pentru realizarea actului de justiție. Instanța reține că există o legătură de cauzalitate între fapta săvârșită de inculpat și prejudicierea patrimoniului părții vătămate ce rezulta din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, instanța constată că inculpatul a acționat cu intenție directă, în sensul art. 19 pct. 1 lit. a C.pen., având reprezentarea faptelor sale și a conștientizării stării de pericol creata pentru realizarea actului de justiție.
Fapta reținută în sarcina inculpatului B. C. – C. a fost săvârșită în condițiile recidivei postexecutorii, având în vedere că a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 29/19.01.1999 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 198/21.04.1999 a Curții de Apel G. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar din executarea ultimei pedepse a fost eliberat la 3 1.01.2005. eu un rest de executat de 116 zile, astfel că inculpatului B. C. - C. i se vor reține dispozițiile art. 37 alin 1 lit b C pen., referitoare la starea de recidivă postexecutorie.
Instanța de fond, în lumina dispozițiilor art. 52 și art. 72 C.pen., a individualizat pedeapsa aplicabilă inculpatului având în vedere atât scopul ca mijloc represiv si educativ cât și gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în raport de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, împrejurările concrete, urmarea produsă, persoana și conduita inculpatului. Pericolul social concret al faptelor comise rezidă din modul de săvârșire a faptei, acesta făcând afirmații mincinoase asupra unor aspecte esențiale ale unei cauze penale, aceste afirmații având consecințe importante asupra desfășurării procesului penal, respectiv respingerea unei propuneri de arestare preventiva. Este adevărat ca pe parcursul judecății inculpatul a recunoscut faptele reținute in sarcina sa în cuprinsul actului de sesizare însă nu poate fi subestimat ca prin atitudinea manifestată pe parcursul urmăririi penale si înainte de cercetarea in cauza si conduita indezirabila, manifestarea sa procesuala nu poate fi considerată decât un formalism, instanța apreciind ca pe viitor un astfel de comportament al inculpatului nu va fi lesne de revizuit. Față de toate aceste aspecte instanța de fond a constatat că inculpatul nu conștientizează a gravitatea faptelor, aspect decelat și din modalitatea de a acționa în comiterea faptei antisociale.
Din fișa de cazier a inculpatului, rezultă că acesta a mai fost condamnat în 6 rânduri pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tâlhărie, ș.a., așa încât activitatea infracțională a inculpatului denotă că fapta din prezenta cauză nu reprezintă un incident izolat. aspect ce atribuie faptei sale o gravitate sporită.
În considerarea faptului că inculpatul a solicitat instanței, înainte de efectuarea cercetării judecătorești, parcurgerea procedurii simplificate prevăzută de art. 375 C.pr.penală, recunoscând în totalitate faptele reținute prin actul de sesizare a instanței și însușindu-și mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, instanța apreciază că inculpatul poate beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, conform art. 396 alin 10 C.pr.penală.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, astfel încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii ( privativă sau neprivativă de libertate ) și a duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Modul de comitere a infracțiunii, precum și antecedentele penale ale inculpatului ,sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuie să fie riguros evaluate de către instanță în alegerea pedepsei care va fi aplicată inculpatului.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane, care văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția generală și specială înscrise în Codul penal român.
Gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.
Fapta săvârșită, raportat la modul de săvârșire a acesteia și la circumstanțele personale ale inculpatului B. C. - C., este de o gravitate medie, instanța apreciind că pentru inculpat, resocializarea lui viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse, executate în regim privativ de libertate, astfel încât îl va condamna pe acesta la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasa, prevăzută de art 260 alin 1 C pen din 1968, cu aplicarea art 37 alin 1 lit b C pen din 1968 și cu aplicarea art 396 alin 10 C pr pen si aplic art. 5 NCP, fapta din data de 24.02.2009 .
La individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a ținut seama, în principal de antecedența penală a acestuia, de posibilitatea realizării scopului pedepsei, apreciind că numai prin executarea în regim de detenție a pedepsei se vor realiza scopurile punitiv, preventiv și educativ ale pedepsei.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile deciziei nr. 74/2007, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căruia prevederile art. 71 alin. 2 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen.
În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului in aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale si art. 3 din Protocolul nr.1 din Convenție, in principiu prin hotărârea pronunțata in cauzele Hirst v. Marea Britanie si S. si P. v. România, jurisprudența cu caracter general- obligatoriu potrivit art 20 din Constituție raportat la art 46 din Convenție, instanța a interzis inculpatului, doar acele drepturi prev de art 64 C.p fata de care inculpatul s-a făcut nedemn de a le mai exercita
Astfel, instanța de fond a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a, teza a doua și b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei, În consecință va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a și b C.pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, inculpatul B. C. C., criticând-o pentru netemeinicie în privința greșitei individualizări a sancțiunii atât sub aspectul duratei acesteia, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare.
S-a susținut potrivit motivelor scrise de apel, că pedeapsa stabilită la primul grad de jurisdicție este excesivă în raport de conduita procesuală sinceră, de simplificare a judecății adoptată de inculpatul apelant, dar și față de circumstanțele personale ale acestuia, constând în împrejurarea că este unicul întreținător al familiei, soția sa B. M. D. în vârstă de 33 de ani având grave afecțiuni psihice care implică supraveghere permanentă, potrivit scrisorii medicale nr._/2015 emisă de Spitalul de Psihiatrie „Sf.P.” București, neexistând alți membri ai familiei care să poată asigura această supraveghere.
S-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea sentinței și aplicarea unei modalități non privative de libertate, inculpatul fiind de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității sau în subsidiar reindividualizarea judiciară a pedepsei prin reducerea acesteia, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante facultative judiciare în baza înscrisurilor în circumstanțiere constând în caracterizare eliberată de Asociația de proprietari nr.700 B. și a actelor medicale privitoare la soția sa depuse la dosar.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul declarat de inculpat este fondat, după cum se va arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, coroborate fiind cu declarația inculpatului apelant B. C. C. de recunoaștere a vinovăției sale, din care rezultă atât existența faptei pentru care apelantul a fost trimisă în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege.
Pe baza mijloacelor de probă de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, situația de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță, nefiind contestată, de altfel, de către inculpat, nici cu prilejul urmăririi penale și nici al judecății în primă instanță, etapă în care a arătat că înțelege să-și însușească probele administrate în faza de urmărire penală, recunoscând în totalitate învinuirea, în condițiile prev. de art. 374 și art.375 rap. la art. 396 alin.10 Cod procedură penală (fila 47 dosar fond).
Astfel, din coroborarea probelor administrate în etapa urmăririi penale, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, cu declarațiile de recunoaștere a învinuirii date de către inculpatul apelant B. C. C. în fața instanței de fond, în mod corect s-a reținut și rezultă că la data de 24.09.2009 fiind audiat în calitate de martor de instanța de judecată legal investită cu soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Ploiești, inculpatul apelant a făcut declarații mincinoase cu privire la aspecte esențiale ale cauzei, asupra cărora a fost întrebat, sens în care a susținut, contrar realității faptice, că la data de 04.10.2006 s-a aflat împreună cu numitul C. G. în municipiul Ploiești, atunci când acesta a fost oprit și sancționat contravențional de agentul de poliție S. D. A., cu toate că la data respectivă numitul C. G. se aflase în municipiul B., participând la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală prin atacarea cu pietre și alte obiecte contondente a locuinței unei persoane ce făcea parte dintr-o grupare rivală din B..
Curtea constată că încadrarea juridică a faptei comise de apelantul inculpat este legală, iar soluția de condamnare a acestuia pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă legal administrate în decursul urmăririi penale, dublate, așa cum cer dispozițiile legale în vigoare, de recunoașterea vinovăției de către autorul faptei, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus menționate.
Examinând critica privitoare la greșita individualizarea a pedepsei, curtea constată că aceasta se află în directă legătură cu aspectele ce vizează problema determinării legii penale mai favorabile.
Astfel, la primul grad de jurisdicție, în mod corect s-a reținut că în speță își produce efectele succesiunea de legi penale în timp intervenită pe parcursul judecății, întrucât de la data săvârșirii infracțiunii - 24.09.2009 și până la judecata în primă instanță a intervenit la data de 1 februarie 2014 ieșirea din vigoare a dispozițiilor codului penal din 1969, concomitent cu . aceeași dată a dispozițiilor noului cod penal, iar potrivit art.5 alin.1 cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Într-adevăr, determinarea legii mai favorabile se realizează potrivit deciziei nr.265/2014 a Curții Constituționale a României care a stabilit că disp. art.5 cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
În ceea ce privește criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, este adevărat că nu poate fi avut în vedere numai criteriul tratamentului sancționator, deși acesta este un element important, însă în mod evident în aprecierea de ansamblu a caracterului favorabil al legii penale nu pot fi luate în considerare dispoziții cu caracter general care nu sunt sub nicio formă incidente în speță în raport de obiectul investirii instanței ori condițiile atragerii răspunderii penale.
Verificând aceste aspecte prin prisma efectului devolutiv al căii de atac, curtea constată, sub un prim aspect, că în condițiile identității de incriminare, infracțiunea tip de mărturie mincinoasă era sancționată de disp. art.260 alin.1 C.penal din 1969 cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
În legea penală succesivă, intrată în vigoare pe parcursul judecății în primă instanță, aceeași infracțiune de mărturie mincinoasă, cu conținut constitutiv identic și săvârșită în formă prevăzută de art.273 alin.1 cod penal, este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Deși noul cod penal incriminează forma agravată sau calificată a mărturiei mincinoase săvârșită în cauze sau de către persoane cu calități speciale, care este sancționată cu o pedeapsă având limitele superioare, se constată că în cazul inculpatului apelant nu este incidentă această formă calificată a infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Examinându-se așadar condițiile de incriminare ale formei tip a infracțiunii de mărturie mincinoasă, incidentă în speță rezultă în mod incontestabil că tratamentul sancționator instituit de noua lege penală este net favorabil atât prin adoptarea sancțiunii alternative, a amenzii penale, cât și prin reducerea ambelor limite ale pedepsei închisorii, atât cea minimă cât și cea maximă.
În ceea ce privește efectele stării de agravare a pedepsei reprezentată de recidivă ca formă a pluralității infracționale, se reține în primul rând că în speță este incidentă această cauză de agravare întrucât potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului, aflată la filele 22 – 23 dosar fond, primul termen al recidivei este reprezentat de pedeapsa anterioară de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prin sentința penală nr.29/19.01.1999 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr.198/21.04.1999 a Curții de Apel G., inculpatul fiind arestat la 21.05.1998. După contopirea unor alte pedepse aplicate în mod succesiv pe cale separată, potrivit aceleiași fișe de cazier judiciar, inculpatul a fost pus în libertate condiționată din executarea unei pedepse rezultante de 8 ani și 6 luni închisoare la data de 31.01.2005, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 116 zile închisoare care a fost împlinit până la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății.
Or, după cum în mod corect s-a reținut la primul grad de jurisdicție, în raport de durata pedepsei ce constituie primul termen al recidive, sunt îndeplinite înm mod cumulativ condițiile de existență ale acestei forme a pluralității infracționale sub imperiul ambelor legi penale succesive.
Efectele recidivei în planul stabilirii răspunderii penale sunt într-adevăr diferențiate în cadrul legilor penale succesive, deoarece potrivit art.39 cod penal din 1969, pedeapsa în caz de recidivă postcondamnatorie (definită ca atare de lege) constă în aplicarea unei pedepse până la maximul special iar dacă acesta era neîndestulător se putea adăuga un spor facultativ de pedeapsă de până la 10 ani închisoare.
În schimb, în cadrul noului cod penal, pedeapsa în caz de recidivă, în situația în care pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, este stabilită conform art.43 alin.5 Cod penal, în condițiile majorării obligatorii a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune.
În egală măsură, în planul cauzelor de atenuare a pedepsei, se constată că ambele legi succesive conferă aceeași eficiență juridică conduitei de recunoaștere a învinuirii și simplificării judecății, stabilindu-se că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea dedusă judecății se reduc cu o treime.
Așadar se constată că în speță își produc efectul concomitent, atât cauze de agravare cât și de atenuare a pedepsei, cauza de agravare constând în existența stării de recidivă, iar cauza de atenuare constând în recunoașterea învinuirii.
În concret în speță nu sunt incidente alte circumstanțe atenuante, nici legale și nici judiciare, iar din examinarea dispozițiilor ce reglementează acest aspect, în cadrul fiecăreia din legile succesive, se constată că dispozițiile noului cod penal sunt mai favorabile întrucât art.79 alin.1 cod penal conferă prioritate cauzelor de atenuare a pedepsei, spre deosebire de art.80 alin.1 cod penal din 1969 care conferă prioritate circumstanțelor agravante.
De asemenea, sub imperiul noului cod penal, conform art.79 alin.3, când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se reduc sub efectul cauzelor de atenuare iar apoi se majorează sub efectul cauzelor de agravare.
În schimb sub imperiul codului penal din 1969, potrivit art.80 alin.2, în cazul concursului între circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu era obligatorie.
Așa fiind, curtea constată că din examinarea regimului sancționator al infracțiunii în forma tip dedusă judecății, precum și a dispozițiilor legale ce reglementează cauzele de agravare și atenuare a pedepsei, rezultă în mod indubitabil că dispozițiile noii legi penale sunt mai favorabile, instanța de fond realizând o greșită apreciere și determinare a legii penale de ansamblu mai favorabile, aspect care urmează a fi reformat în calea devolutivă de atac.
Din acest punct de vedere se va constata că reținând în mod greșit ca fiind mai favorabile dispozițiile codului penal din 1969, instanța de fond a proporționalizat pedeapsa către limita medie prevăzută de textele legale incriminatoare, astfel că, sub efectul reaprecierii caracterului mai favorabil al noii legi penale în ansamblul său, se apreciază că durata pedepsei stabilită la primul grad de jurisdicție apare ca fiind excesivă raportată la limitele de pedeapsă aplicabile în speță prin efectul concursului între cauzele de agravare și cele de atenuare ale pedepsei, care sunt cuprinse între 4 luni și 4 ani închisoare, în mod alternativ incidente cu sancțiunea amenzii penale.
Desigur, sancțiunea alternativ prevăzută de lege a amenzii penale este în mod evident insuficientă în speță, raportat la gravitatea faptei și persoana făptuitorului, și totodată, nu pot fi aplicabile nici modalități de executare a pedepsei non privative de libertate stabilite de noua lege penală mai favorabilă, cum sunt amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece prin reținerea stării de recidivă, inculpatul apelant nu îndeplinește condițiile obligatorii prevăzute de art.83 alin.1 lit.b și d cod penal și respectiv cele prevăzute de art.91 alin.1 lit.b și d cod penal.
Așa fiind, se constată că executarea pedepsei prin privare de libertate este singura modalitate de executare ce poate fi incidentă în speță, astfel că sunt apreciate ca nefondate criticile apelantului ce vizează modalitatea de executare excesivă și solicitarea de schimbare a acestei modalități de executare prin adoptarea uneia nonprivatiove de libertate.
În schimb, critica ce vizează durata pedepsei este apreciată ca întemeiată, raportat la limitele enunțate mai sus, stabilite în cadrul noii legi penale mai favorabile, întrucât, în cadrul acestor limite se apreciază că scopul preventiv educativ și sancționator avut în vedere de legiuitor poate fi atins în cazul inculpatului prin reducerea acestei pedepse către limita minimă determinată prin efectul concursului între cauzele de agravare și cele de atenuare.
Astfel, curtea își fundamentează această convingere prin împrejurarea că săvârșirea faptei a avut loc în anul 2009, așadar în urmă cu un interval lung de timp care nu a condus la împlinirea termenului de prescripție specială, dar în decursul căruia inculpatul, deși recidivist și condamnat prin hotărâri judecătorești separate la pedepse contopite și executate deja, totuși nu a mai înregistrat noi încălcări ale legii penale, observându-se că de la data liberării sale condiționate din 31.01.2005 acesta nu a mai fost urmărit penal sau condamnat definitiv în alte cauze, după cum reiese din fișa de cazier judiciar.
De asemenea, potrivit caracterizării eliberate de Asociația de Proprietari nr.700 cu sediul în B., ..41, județ B., se constată că inculpatul, cunoscut cu un comportament corespunzător în comunitatea locală, este unicul întreținător al familiei compusă din bunica în vârstă de 73 ani, soție și fiică în vârstă de 13 ani, iar din actele medicale depuse împreună cu motivele de apel rezultă că soția inculpatului B. M. D. în vârstă de 33 de ani este diagnosticată cu epilepsie temporală post traumatică, cu crize frecvente confirmată clinic și tulburare organică de personalitate depresiv hipobulică pe fond post traumatic, în urma unui accident rutier suferit în noiembrie 2013.
În consecință, prin prisma criteriilor definite de art.74 cod penal, curtea constată că se impune reindividualizarea judiciară prin reducerea duratei pedepsei principale, urmând ca aceasta să fie stabilită la cuantumul de 1 an închisoare, apreciat ca fiind îndestulător în raport de gravitatea concretă a faptei, împrejurările și modul de comitere a acesteia, conduita procedurală sinceră de recunoaștere a vinovăției și simplificare a judecății, dar și situația familială și socială a icnulpatului, expusă mai sus.
În raport de cele evocate, curtea va admite apelul declarat de inculpat potrivit art.421 pct.2 lit.a c.pr.penală, va desființa în parte sentința și va pronunța o nouă hotărâre, în sensul că, în aplicarea disp. art. 5 cod penal, va schimba încadrarea juridică a faptei comise de inculpat din infracțiunea de mărturie mincinoasă, prev. de disp. art. 260 alin. 1 cod penal din 1969, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b cod penal din 1969, cu aplic. art. 396 alin. 10 cod procedură penală, în infracțiunea de mărturie mincinoasă, prev. de disp. art. 273 alin. 1 cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 cod penal și cu aplic. art. 396 alin. 10 cod procedură penală, faptă din data de 24.02.2009 și va reduce pedeapsa aplicată acestuia prin sentința apelată, de la 1 an și 6 luni închisoare, la: 1 (un) an închisoare.
Potrivit art.12 din Legea 187/2012 de punerea în aplicare a codului penal, se va înlătura aplicarea disp. art. 71 și art. 64 cod penal din 1969, ca efect al reaprecierii efectuate asupra legii penale mai favorabile.
Însă, aplicarea unor alte pedepse complementare și accesorii potrivit noii legi penale, identificată ca lege mai favorabilă în raport de infracțiunea comisă, nu mai este posibilă în calea de atac declarată de inculpat, deoarece ar conduce la încălcarea principiului neagravării situației în propriul apel definit de art.418 C.pr.penală, apreciindu-se în acest sens că aceste dispoziții nu pot fi incidente în mod exclusiv în calea de atac declarată de inculpat.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței.
Văzând și disp. art.275 alin.2 C.pr.penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul B. C. C. împotriva sentinței penale nr. 361/10.02.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, desființează în parte sentința și pronunță o nouă hotărâre, în sensul că, în aplicarea disp. art. 5 cod penal, schimbă încadrarea juridică a faptei comise de inculpat din infracțiunea de mărturie mincinoasă, prev. de disp. art. 260 alin. 1 cod penal din 1969, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b cod penal din 1969, cu aplic. art. 396 alin. 10 cod procedură penală, în infracțiunea de mărturie mincinoasă, prev. de disp. art. 273 alin. 1 cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 cod penal și cu aplic. art. 396 alin. 10 cod procedură penală, faptă din data de 24.02.2009 și reduce pedeapsa aplicată acestuia prin sentința apelată, de la 1 an și 6 luni închisoare, la: 1 (un) an închisoare.
Înlătură aplicarea disp. art. 71 și art. 64 cod penal din 1969.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2015.
Președinte, Judecător,
M. D. C. G.
Grefier,
S. A.
Red. G.C.
Tehnored. S.A.,MM
5 ex./27.05.2015
Dos. fond_, Judecătoria Ploiești,
Jud. fond L. M..
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 478/2015.... → |
|---|
