Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 109/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 109/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-07-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 109

Ședința publică din data de 28 iulie 2015

PREȘEDINTE - E. V.

GREFIER - E. V.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnata V. A., fiica lui M. și D., născută la data de 09 mai 1980, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 264/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p., rap. la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, a fost admisă contestația la executare formulată de condamnata V. A. și s-a dedus din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 44/03.02.2015 a Tribunalului Prahova, definitivă prin necontestare, la data de 11.02.2015, perioada executată în Elveția, în vederea executării mandatului european de arestare nr. 43/2012, de la data de 14.08.2014, la data de 27.08.2014 și de la această dată, la zi.

S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 59/26.02.2015 al Tribunalului Prahova și emiterea unui nou mandat de executare.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale nr. 44/03.02.2015, a Tribunalului Prahova, definitivă prin necontestare, la data de 11.02.2015.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea -condamnată V. A., aflată în stare de arest, personal și asistată de avocat din oficiu C. E. din Baroul Prahova, conform delegației avocațiale nr._/28.07.2015, aflată la fila 11 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Conform dispozițiilor art. 356 alin.2 Cod procedură penală și cu permisiunea instanței, apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnata aflată în stare de deținere, a luat legătura cu aceasta, precizând că își retrage contestația.

Contestatoarea-condamnată V. A. având personal cuvântul, susține că înțelege să își retragă contestația formulată în prezenta cauză.

Avocat din oficiu C. Edurad și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pe rând, solicită a se lua act de manifestarea de voință exprimată de

condamnat, în sensul retragerii contestației exercitată împotriva sentinței penale nr. 264/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Contestatoarea – condamnată V. A. având ultimul cuvânt, declară că înțelege să își retragă contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 264/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova.

CURTEA,

Asupra contestației de față ;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.264 din 09 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția penală, în baza art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p., rap. la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, a fost admisă contestația la executare formulată de condamnata V. A., fiica lui M. și D., născută la data de 09.12.1978, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor.

S-a dedus din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 44/03.02.2015 a Tribunalului Prahova, definitivă prin necontestare, la data de 11.02.2015, perioada executată în Elveția, în vederea executării mandatului european de arestare nr. 43/2012, de la data de 14.08.2014, la data de 27.08.2014 și de la această dată, la zi.

S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 59/26.02.2015 al Tribunalului Prahova și emiterea unui nou mandat de executare.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale nr. 44/03.02.2015, a Tribunalului Prahova, definitivă prin necontestare, la data de 11.02.2015 .

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._ condamnata V. A., a formulat contestație la executare, solicitând deducerea din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 44/03.02.2015 a Tribunalului Prahova, definitivă prin necontestare, la data de 11.02.2015, a perioadei executată în Elveția, în vederea executării mandatului european de arestare nr. 43/2012, de la data de 14.08.2014, la data de 27.08.2014 și de la această dată la zi.

În dovedirea cererii a depus la dosar copia mandatului de executare pedeapsa nr. 59/_ emis de Tribunalul Prahova.

Instanța a solicitat relații de la Penitenciarul Târgsor, privind situația juridică a condamnatei.

Examinând cererea condamnatei prin prisma dispozițiilor ce reglementează instituția contestației la executare, tribunalul a constatat cererea ca fiind întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta:

Prin sentința penală nr.44/03.02.2015 a Tribunalului Prahova, definitivă prin necontestare, la data de 11.02.2015, în baza disp.art.585 alin.2 Cod procedură penală, raportat la disp.art.585 alin.1 litera a Cod procedură penală și art.40 alin.2 Cod penal,

a fost admisă cererea de contopire pedepse formulată de condamnata V. A., si în consecință:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr.1431/25.10.2007 a Tribunalului București Secția II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.613/20.02.2009 a ICCJ, după cum urmează:

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.329 alin.1,2 c.p., (proxenetism)cu aplic.art. 41 al.2. c.p. cu aplic.art.74-76 lit.b c.p. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a IIa, lit.b C.pen. după executarea pedepsei principale;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.328 c.p., (prostituție).

În baza disp. art.4 din Noul C.p., s-a constatat dezincriminată infracțiunea de prostituție.

S-a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev.de art.329 alin.1,2 din vechiul c.p., este concurentă cu pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a IIa, lit.b C.pen. după executarea pedepsei principale, aplicată în baza art. 7 alin.1-3 din Legea 39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a c.p., si art. 76 c.p. prin sentința penală nr.114/03.02.2009 a Tribunalului București Secția a II a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1523/11.05.2012 a ICCJ.

În temeiul art.36 alin.1 C.pen., s-au contopit cele două pedepse executabile urmând ca în baza art.33 și 34 lit.b C.pen.,cu aplicarea disp.art. 5 din N.c.p. (legea penala mai favorabila), condamnata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 4 ani închisoare. 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a IIa, lit.b C.pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art.65 C.pen. s-a aplicat condamnatei pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a IIa, lit.b C.pen. după executarea pedepsei principale.

Conform art.36 alin.3 C.pen., s-a dedus perioada reținerii din data de 08.12.2006 și începând cu data 28.08.2014 la zi.

S-a menținut starea de arest a condamnatei si restul dispozițiilor din sentințele penale precizate mai sus.

S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor, cu nr.158/11.05.2012 emis de Tribunalul București în baza sentinței penale nr. 114/03.02.2009 a Tribunalului București Secția II a Penală, rămasa definitivă prin decizia penală nr.1523/11.05.2012 a ICCJ și nr.1722/24.02.2009 emis in baza sentinței penale nr. 1431/25.10.2007 a Tribunalului București –Secția a II a Penală, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 613/20.02.2009 a ICCJ, si dispune emiterea unui nou mandat de executare pedeapsă pentru pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, respectiv de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a II a, lit.b C.pen. după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Ca urmare a rămânerii definitive a sentinței de contopire a pedepselor a fost emis MEPÎ nr. 59/26.02.2015 în baza căruia petenta trebuie să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

Din adresa nr._/7SIRENE/RR/TA 14.08.2014 a BIROULUI SIRENE reiese ca petenta - condamnată a fost arestată în Elveția la data de 14.08.2014, iar cu

adresa nr._/SIRENE/RR din 28.08.2014 s-a comunicat că persoana condamnata a fost preluată din Elveția la 27.08.2014 de către o escortă fiind predată și încarcerată în aceeași zi în Penitenciarul Rahova.

Potrivit disp.art. 15 din Legea 302/2004, republicata raportată la disp. art. 72 si art. 73 din Noul cod penal, perioadele executate în străinătate prin reținere ori arest preventiv se scad din pedeapsa aplicată.

În speță, s-au constatat îndeplinite dispozițiile legale arătate, motive pentru care a fost admisă contestația la executare formulată de condamnata V. A. și s-a dedus din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 44/03.02.2015 a Tribunalului Prahova, definitivă prin necontestare, la data de 11.02.2015, perioada executată în Elveția, în vederea executării mandatului european de arestare nr. 43/2012, de la data de14.08.2014, la data de 27.08.2014 și de la această dată, la zi.

S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 59/26.02.2015 al Tribunalului Prahova și emiterea unui nou mandat de executare.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale nr. 44/03.02.2015 a Tribunalului Prahova, definitivă prin necontestare, la data de 11.02.2015 .

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței penale nr. 264/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, a formulat contestație condamnata V. A., fără a arăta în scris motivele ce au determinat-o să promoveze această cale de atac.

Prezentă personal în ședința publică de astăzi, 28 iulie 2015 și după consultarea cu apărătorul desemnat din oficiu, condamnata - contestatoare V. A. a precizat că înțelege să-și retragă contestația declarată împotriva sentinței penale nr. 264/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Față de această manifestare de voință a contestatoarei - condamnată, exprimată de acesta în mod liber și neechivoc, în temeiul dispozițiilor art.425/1 alin. 3 rap. la art. 415 Cod procedură penală, Curtea urmează să ia act de declarația contestatoarei.

Văzând și dispozițiile cuprinse în art. 275 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea contestatoarei V. A., fiica lui M. și D., născută la data de 09 mai 1980, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, județul Prahova, la soluționarea contestatiei formulată împotriva sentinței civile nr. 264/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova.

În baza art. 275 alin.2 Cod pr. P.. obligă contestatoarea la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de către stat din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.07.2015.

PreședinteGrefier

E. V. E. V.

Red.EV

Tehnored.EV

5 ex./29.07.2015

dos.f._ Tribunalul Prahova

j.f. Z. T.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 109/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI