Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Decizia nr. 323/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 323/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-03-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 323

Ședința publică din data de 24 martie 2015

Președinte - M. V. T.

Judecător - P. M. F.

Grefier - D. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către inculpatul R. T., născut la 07 Decembrie 1968, domiciliat în Moreni, ., J. Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 2 din data de 6 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Moreni, prin care, s-a admis cererea formulată de Bundesamt für Justiz, cu sediul în Adenauerallee 99-103,_, Bonn, Germania, privind executarea hotărârii străine prin care s-a aplicat o sancțiune pecuniară intimatului(ei) R. T., identificat(ă) prin cod numeric personal -, născut la data de 07.12.1968, cu domiciliul în Moreni, ., județul Dâmbovița.

În temeiul dispozițiilor art. 239 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea hotărârii străine reprezentate de Decizia nr. 500._.8/07.11.2013, emisă de Zentrale Bubgeldstellespeyer (Oficiul Central pentru amenzi contravenționale Speyer), cu sediul în M., Strase 6,_ Speyer, definitivă la data de 05.12.2013, prin care s-a aplicat intimatului(ei) R. T. o sancțiune pecuniară în valoare totală de 123,50 euro.

Conform dispozițiilor art. 240 alin. (1), art. 242 alin. (2) și art. 246 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea sancțiunii pecuniare menționate în paragraful anterior, prin plata către bugetul Statului Român a sumei de 547 de lei, reprezentând valoarea în lei a sancțiunii pecuniare, conform cursului valutar BNR de la data aplicării acesteia.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit apelantul –condamnat R. T..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Reprezentantul Ministerului Public având arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea ia act că în cauză nu mai sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată, iar în temeiul disp. art.420 alin.6 Cod procedură penală, acordă cuvântul părților în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

Prin hotărârea criticată s-a admis cererea autorității judiciare din Germania privind executarea hotărârii străine prin care i s-a aplicat condamnatului R. T. o sancțiune pecuniară, dispunându-se totodată recunoașterea hotărârii străine.

Aspectele invocate de către inculpatul condamnat în sensul că nu ar corespunde datele sale de identificare cu cele menționate de către autoritatea judiciară germană, nu pot constitui motive de desființare a hotărârii, actul respectiv trebuia contestat la autoritatea emitentă, respectiv la instituția din statul german, emitent al sancțiunii pecuniare.

CURTEA

Asupra apelului penal de față;

Prin sentința penală nr. 2 din 6 ianuarie 2015 pronunțată de către Judecătoria Moreni, s-a admis cererea formulată de Bundesamt für Justiz, cu sediul în Adenauerallee 99-103,_, Bonn, Germania, privind executarea hotărârii străine prin care s-a aplicat o sancțiune pecuniară intimatului(ei) R. T., identificat(ă) prin cod numeric personal -, născut la data de 07.12.1968, cu domiciliul în Moreni, ., județul Dâmbovița.

În temeiul dispozițiilor art. 239 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea hotărârii străine reprezentate de Decizia nr. 500._.8/07.11.2013, emisă de Zentrale Bubgeldstellespeyer (Oficiul Central pentru amenzi contravenționale Speyer), cu sediul în M., Strase 6,_ Speyer, definitivă la data de 05.12.2013, prin care s-a aplicat intimatului(ei) R. T. o sancțiune pecuniară în valoare totală de 123,50 euro.

Conform dispozițiilor art. 240 alin. (1), art. 242 alin. (2) și art. 246 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea sancțiunii pecuniare menționate în paragraful anterior, prin plata către bugetul Statului Român a sumei de 547 de lei, reprezentând valoarea în lei a sancțiunii pecuniare, conform cursului valutar BNR de la data aplicării acesteia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de data de 13.10.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ cererea (transmisă de Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției din România prin adresa nr._/2014/aa/11f/08.10.2014) prin care, în baza Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005, Bundesamt für Justiz, cu sediul în Adenauerallee 99-103,_, Bonn, Germania, a solicitat statului român recunoașterea și executarea hotărârii reprezentate de Decizia nr. 500._.8/07.11.2013, emisă de Zentrale Bubgeldstellespeyer (Oficiul Central pentru amenzi contravenționale Speyer), cu sediul în M., Strase 6,_ Speyer, definitivă la data de 05.12.2013, prin care intimatului(ei) R. T. i s-a aplicat o sancțiune pecuniară în cuantum de 123,50 euro pentru săvârșirea unei/unor contravenții/infracțiuni.

Au fost anexate cererii Decizia nr. 500._.8/07.11.2013, în limba statului emitent, precum și certificatul completat pe formularul prevăzut în anexa Deciziei-cadru 2005/214/JAI, în limba statului emitent și în limba română.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că din examinarea înscrisurilor înaintate de autoritățile statului solicitant, rezultă că prin Decizia nr. 500._.8/07.11.2013, emisă de Zentrale Bubgeldstellespeyer (Oficiul Central pentru amenzi contravenționale Speyer), cu sediul în M., Strase 6,_ Speyer, definitivă la data de 05.12.2013, intimatul(a) R. T. a fost sancționat(ă) pecuniar cu suma de 123,50 euro, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41 și art. 49 din Codul rutier german și art. 24 din legea germană referitoare la circulația rutieră, constând în aceea că la data de 20.08.2013, în calitate de conducător al autoturismului cu numărul de înmatriculare HD045766 nu a purtat centura de siguranță și a depășit viteza maximă de deplasare permisă pe autostrada A6, la km 619,87.

S-a constatat că în drept, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea și executarea hotărârii prin care s-a aplicat sancțiunea pecuniară.

Astfel, recunoașterea și executarea hotărârii este obligatorie fără altă formalitate, nefiind necesară nici verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, conform dispozițiilor art. 239 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, dat fiind că sancțiunea pecuniară a fost impusă intimatului(ei) pentru săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute de acest text de lege. Totodată, s-a constatat că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 2341 din Legea nr. 302/2004, referitoare la sancțiunea pecuniară aplicată, întrucât aceasta are o valoare mai mare de 70 de euro și a fost impusă printr-o hotărâre executorie pentru încălcarea unei norme de drept penal sau a altor norme, cu titlu de sancțiune și/sau despăgubire care se încadrează într-una din situațiile prevăzute la art. 1 lit. a)-d) din art. 2311 al Legii nr. 302/2004.

În aceste condiții, conform dispozițiilor art. 240 alin. (1)autoritățile române au obligația de a lua de îndată măsurile necesare pentru executarea acesteia, stabilind suma de plată în lei, în funcție de cursul valutar BNR de la data aplicării sancțiunii pecuniare (în speță 4,43 lei/1euro la 07.11.2013).

Față de dispozițiile legale menționate anterior, instanța română nu poate analiza în prezenta procedură decât îndeplinirea condițiilor prevăzute pentru recunoașterea și executarea hotărârii străine, neputând cenzura legalitatea acesteia. De aceea, criticile intimatului referitoare la nevinovăția sa nu pot fi primite, acestea putând fi valorificate numai în procedura în care finalizată cu aplicarea sancțiunii pecuniare, în cadrul căreia intimatul a avut posibilitatea inclusiv să promoveze căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul R. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând că nu există identitate între persoana sa și persoana care a săvârșit contravenția, în hotărârea străină recunoscută, datele de identificare nu corespund cu ale sale, în sensul că numele său este Rotarici T. și nu R. T., iar el este născut în anul 1969, nu în anul 1968.

De asemenea, în motivele de apel apelantul – condamnat a mai arătat că în cauză există motivul de nerecunoaștere, prev. de art. 241 lit. i) și lit. ii).

A mai învederat că el a primit mai multe amenzi contravenționale din Germania la domiciliu, pentru depășirea limitei de viteză în localități în care nu a fost niciodată, iar înregistrarea video, reprezintă o altă persoană care a săvârșit contravenția respectivă, ceea ce denotă că altă persoană se folosea de identitatea sa.

În final, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond respingerea cererii.

Curtea, examinând sentința apelată în raport de criticile formulate,d e actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, constată că apelul este nefondat.

În acest sens, se reține că prima instanță de judecată a pronunțat o hotărâre temeinică și legală întrucât în cauză sunt îndeplinite toate dispozițiile art. 239 și urm. din Legea nr. 302/2004 privind aplicarea procedurii recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare în relații cu statele membre ale Uniunii Europene.

Aspectul indicat de către condamnatul R. T. privind pretinsa lipsă de identitate dintre persoana sa și cea care a săvârșit contravenția nu poate reprezenta motiv de desființare a hotărârii apelate întrucât în această procedură nu se analizează chestiuni de fond privind sancțiunea aplicată care a intrat în puterea de lucru judecat în statul emitent.

Înb plus, Curtea nu constată incidența în cauză a vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere sau neexecutare a hotărârii prevăzute de disp. art. 241 din Legea nr. 302/2004, considerent pentru care, în baza art. 421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală va respinge apelul ca nefondat.

Având în vedere și disp. art. 275 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către condamnatul R. T. fiul lui - și al lui -, născut la 07 Decembrie 1968, domiciliat în Moreni, ., J. Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 2 din data de 6 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Moreni.

Obligă pe apelantul – condamnat la plata sumei de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015.

Președinte Judecător

M. V. T. P. M. F.

Grefier

D. C.

Red. MVT

Tehnored. DC

4 ex. / 16.04.2015

Dosar fond nr._ Judecătoria Moreni

Judec. fond D. C.-D.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Decizia nr. 323/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI