Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 1180/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1180/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-11-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 1180
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – V. M.
Judecător - E. V.
Grefier – A. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. I. P.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de asigurătorul S. DE A. REASIGURARE ASTRA”SA - SUCURSALA PLOIEȘTI și de inculpatul C. F. D., împotriva sentinței penale nr. 760 din data de 20 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța a amânat pronunțarea la data de 24 noiembrie 2015, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, pronunțând următoarea decizie:
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 760 din data de 20 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._ , a fost condamnat inculpatul C. F. D., fiul lui S. și CONSTANTA, născut la data de 02.03.1945, în Ploiești, jud. Prahova, CNP_, domiciliat in Ploiesti, ..1, ., pentru săvârșirea infracțiunii de: vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.196, alin.2,3 Codul penal cu aplic. art. 5 N.C.P.P..cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen., la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art.65 c.p., au fost interzise drepturile prevăzute de art.66 alin.1, lit a si b . c.p.
În baza art.67 alin 2 c.p. au fost interzise drepturile prevăzute de art.66 alin.1, lit a si b . c.p. pe o durata de 1 an.
În baza art. 91 si a art. 92 C. P.. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an stabilita prin prezenta pe un termen de supraveghere de 2 ani si 4 luni termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 94 alin. 3 raportat la art. 93 C. P.., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la S. de Probațiune de pe langa Tribunalul Prahova, la datele fixate de acesta;
-sa primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
-sa anunțe, in prealabil, schimbarea locuinței si orice deplasare care depășește 5 zile;
-sa comunice schimbarea locului de munca;
-sa comunice informații si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta;
-să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de către S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova sau organizat in colaborare cu instituții din comunitate;
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerata în folosul comunității pe o perioada de 90 de zile, cate 30 de ore pe săptămâna, respectiv, igienizare parc, administrația parcului C. S. .
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere daca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul nu respectă măsurile de supraveghere sau nu executa obligațiile stabilite.
În baza art. 274 alin. 2 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul in solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1000 lei, suma cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 14, art. 346 alin. 1 C.p.p., art. 999, 1000 alin. 3 C.Civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI si a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabila civilmente - asiguratorul . SA București, la plata sumei de_,55 lei.
S-a lut act ca părțile vătămate S. Județean de Urgență Ploiești, S. Județean de Ambulanța Prahova si partea vătămată J. D. –L. nu s-au constituit părți civile in cauza.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin rechizitoriul nr._/P/2011 din data de 20.03.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C. F.-D., fiul lui S. și C., născut la data de 02.03.1945 în Ploiești, jud.Prahova, domiciliat în Ploiești, ., ., jud.Prahova, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196, alin.2,3 din Noul Cod penal, cu aplic. art.5 din Noul Cod penal - faptă din data de 10.09.2011.
În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: la data de 10.09.2011, în jurul orelor 15.55, a condus autoturismul marca Dacia N., înmatriculat cu numărul_ pe DN 1, în afara localității Blejoi, din direcția Câmpina către București și din cauza nerespectării normelor de circulație rutieră prevăzute de art.54, alin. l și art.59, alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a provocat un accident de circulație în urma căruia persoana vătămată C. A. a suferit leziuni traumatice, care i-au pus în primejdie viața și au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale.
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului cu anexele acestuia (schița locului accidentului, planșă cu fotografii judiciare și verificările tehnice efectuate asupra autovehiculelor implicate în accident); raport medico-legal nr. 1052/06.12.2012 cu precizările ulterioare; declarațiile inculpatului, avizul INML M. Minovici nr.E_ din 12.06.2013; înscrisuri medicale în copie (foile de observație clinică nr._/ 10.09.2011, nr._/28.10.2011 ale Spitalului Județean - de Urgență Ploiești și nr._/19.09.20L1 a Spitalului C. de Urgentă București); declarația martorului D. V.-C.; declarațiile inculpatului .
După parcurgerea procedurii de cameră preliminară, prin încheierea pronunțată la data de 23.05.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, precum și legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, dispunând începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 19.03.2015, înainte de începerea cercetării judecătorești, instanța a pus în vedere inculpatului C. F. D. prevederile art. 374, 375, 396 alin. 10 Cod proc.pen, acesta declarând că dorește parcurgerea acestei proceduri, recunoaște în totalitate faptele reținute in sarcina sa, solicita ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor administrate in cursul urmăririi penale si a înscrisurilor prezentate de părți. Constatând îndeplinite condițiile impuse de textul legal, văzând și concluziile favorabile ale Ministerului Public, instanța a admis cererea inculpatului de parcurgere a procedurii de recunoaștere a vinovăției.
La solicitarea instanței, la dosarul cauzei s-a depus fișa de cazier judiciar a inculpatului .
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 10.09.2011 în jurul orelor 15,00 inculpatul a condus autoturismul marca Dacia N. cu numărul de înmatriculare_ pe DN 1, în afara localității Blejoi, având direcția de mers Câmpina către Ploiești și în zona Km 66, a efectuat viraj stânga cu intenția de a se încadra pe DN IA, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului marca VW Golf cu numărul def înmatriculare_ condus de către martorul D. V.-C., care circula pe DN 1 dinspre București către Câmpina, fapt ce a dus la . acesta. In urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală a numitei C. A., soția inculpatului, pasageră în autoturismul marca Dacia N..
Victima accidentului de circulație a fost internată inițial în cadrul Spitalului
Județean de Urgență Ploiești, la data de 19.09.2011 a fost transferată la S. C. de Urgență București de unde la data de 28.10.2011, a fost din nou transferată la S. Județean de Urgență Ploiești - Secția Neurochirurgie, unde la data de 30.10.2011 orele 0730 a decedat.
La constatarea decesului, medicul curant a menționat în foia de observație clinică (fila 64 din dosarul de urmărire penală) la rubrica „Diagnostic în caz de deces", punctul „a - cauză directă (imediată)" - stop cardiac, punctul „b cauză antecedență" - comă vasculară, stări morbide inițiale – accident vascular cerebral,la rubrica „diagnostic anatomo-patologic (autopsie), macroscopic- „scutitdenecropsie", în urma mențiunilor făcute victima a fost înhumată fără a fi efectuată autopsia cadavrului.
În baza actelor medicale ca urmare a internărilor efectuate de partea vătămată, a fost dispusă o expertiză medico-legală în cadrul Serviciului de Medicină - Legală Prahova care să stabilească; felul și cauza morții, legătura de cauzalitate dintre leziunile avute și cauza morții și în cazul inexistenței unei legături de cauzalitate între leziuni și deces, câte zile de îngrijiri medicale iar fi fost necesare victimei pentru vindecare și dacă a avut urmări din cele prevăzute de art. 182 alin. 2 Cod penal anterior.
Prin Raportul medico-legal nr. 1052/06.12.2012 s-a stabilit că: Leziunile traumatice puteau data din 10.09.2011 și ar fi necesitat în caz de supraviețuire 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, de la data producerii lor, în absența complicațiilor;
4)Leziunile traumatice suferite în urma accidentului rutier din data de 10.09.2011 au pus în primejdie viața victimei;
5)Din documentația medicală rezultă că moartea numitei C. A. a fost neviolentă. Ea s-a datorat unui accident vascular cerebral ischemo-embolic, pe fondul patologiei predispozante și preexistente accidentului (fibrilație atrială cronică, insuficiență cardiac CF II NYHA, proteză metalică valvulară mitrală, HTA stadiu I/II, sunt bidirecțional prin DSA, ostium secundum, regurgitare aortică);
6) între decesul numitei C. A. și accidentul de circulație rutieră din data de 10.09.2011 nu se poate identifica, în urma documentației medicale ante-menționate, vreo legătură de cauzalitate...".
În urma aducerii la cunoștință a raportului medico-legal, inculpatul a formulat obiecțiuni față de acesta și s-a solicitat înaintarea acestuia către I.N.M.L. M. Minovici - București / Comisia de Avizare și Control, care prin avizul nr. E_ a comunicat următoarele:
1.în absența efectuării autopsiei medico-legale nu se pot face aprecieri obiectivate științific asupra decesului unei persoane.
2.în cazul de față este inadmisibilă „scutirea de autopsie" a unui caz în care ar lî fost obligatorie efectuarea autopsiei medico-legale.
Fiind solicitat punctul de vedere al Serviciului Medico-Legal Prahova, față de avizul I.N.M.L., prin adresa cu nr. 1052 / 27.09.2013, această instituție a formulat următoarele precizări:
1.Cauza decesului numitei C. A. a fost identificată, cu titlu de cea mai probabilă, în raport cu documentația medicală pusă la dispoziție, din care rezultă diagnosticul, evoluția, complicațiile, patologia preexistentă și tratamentul aplicat, în condiții de spitalizare în unități medicale performante.
2.Autopsia medico-legală, efectuată imediat după deces, ar fi putut obiectiva aceste aspect, dând caracter de certitudine considerațiilor din Raportul de Expertiză Medico-Legală nr. 1052/06.12.2012,
3.în cazul de față, s-ar fi impus efectuarea autopsiei medico-legale.
4.Exhumarea și autopsierea cadavrului, la cea doi ani de la decesul victimei, nu prezintă garanția identificări, cu certitudine, a cauzei morții numitei C. A..
Față de cele expuse și în concordanță cu prevederile Ordinului nr. 1134/C din 25.05.2000 al Ministerului Justiției, pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor și a altor lucrări medico-legale ", s-a constatat că opinia expertului medico-legal cu privire la leziunile suferite de partea vătămată sunt obiective și în concordanță cu materialul pus la dispoziție, opinia comisiei de avizare și control nu modifică concluziile raportului prin recomandări privind - refacerea acestuia, ci reprezintă o concluzie proprie. Totodată art. 24 alin. 3 din Ordinul nr. 1134/C, prevede că ,,în cazuri excepționale expertiza medico-legală se poate efectua numai pe baza documentelor medicale ori medico-legale", iar la art. 34 alin. 2 stabilește situațiile în care autopsia este obligatorie, în cazul de față situația poate fi apreciată ca fiind excepțională, iar decesul victimei a avut loc în cadrul unei unități medicale performante sub supraveghere medicală strictă, fiind înlăturată ipoteza unei cauze a decesului care să ducă la suspiciuni.
Instanța de fond a reținut din declarațiile inculpatului și ale martorilor, următoarele:
Astfel, inculpatul C. F.-D. a declarat (filele 75-76 din dosarul de urmărire penală) că la data producerii accidentului, conducea autoturismul marca Dacia N. cu numărul de înmatriculare_ pe DN 1, având direcția de mers către Ploiești, având ca pasageră pe locul dreapta față pe soția sa C. A. și când a ajuns la intersecția cu DN IA (în zona Magazinului Metro Ploiești), după ce s-a asigurat, a efectuat virajul stânga moment în care a fost lovit de un autoturism care circula din sens opus.
Martorul D. V.-C. a declarat (filele 70-72 din dosarul de urmărire penală) că la data producerii accidentului, conducea autoturismul marca "VW Golf cu numărul de înmatriculare_ pe DN 1 sens de deplasare București către Câmpina și ajungând în apropierea sensului giratoriu „Metro", a redus viteza de deplasare la aproximativ 70 km/h concomitent cu trecerea în banda nr. 1 a sensului, iar când a ajuns în punctul mai sus menționat a observat pe sensul opus de deplasare un autoturism marca Dacia N. de culoare albastră care circula pe banda de preselecție și care fără să se asigure și fără să oprească, a efectuat viraj la stânga, pătrunzând pe contrasens, moment în care a frânat violent concomitent cu viraj dreapta dar nu a putut evita impactul.
În urma probatoriului administrat în cauză, prima instanță de judecată, luând în considerare și cercetarea la fața locului efectuată a apreciat că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului C. F.-D., întrucât din planșa cu fotografii judiciare reiese cu certitudine că impactul s-a produs în banda nr. 1 a sensului de deplasare București către Ploiești (al martorului D. V.-C.), avariile rezultate ca urmare a coliziunii fiind poziționate la partea dreapta față pentru autoturismul Dacia N. și partea față pentru autoturismul VW Golf, aspecte care sunt în concordanță cu cele declarate de către martorul D. V.-C..
Deoarece, inculpatul urma să facă un viraj la stânga, era obligat să se asigure și să acorde prioritate de trecere tuturor vehiculelor cu acest drept, în plan legislativ, inculpatul a încălcat prev.art.54 alin. l și art.59 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
De asemenea, s-a apreciat că nu poate fi reținută apărarea inculpatului că a inițiat manevra de virare la stânga după ce s-a asigurat, accidentul producându-se pe fondul unei asigurări necorespunzătoare și a unei manevre imprudente a inculpatului în timp ce desfășura o activitate reglementată de lege.
În drept, instanța de fond a analizat legea aplicabilă, având în vedere succesiunea mai multor legi penale, de la data comiterii infracțiuni, respectiv a Codului penal din 1968 și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 5 Cod penal instituind obligația de aplicare a legii penale mai favorabile.
De asemenea, s-a avut în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin hotărârea nr. 5/2014 pronunțată de completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a stabilit că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată global și nu pe instituții.
Pentru a determina legea mai favorabilă aplicabilă în cauză inculpatei, instanța de fond a analizat comparativ dispozițiile art. alin 184 alin. 2 si 4 C.P. anterior ,,daca fapta a avut vreuna din urmările prevăzute de art. 182 alin. 1,2 CP, pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
A.. 4: fapta prev la alin. 2 daca este ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau masurilor de prevedere arătate in aliniatul precedent se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
Potrivit art. 196CP. ,,Vătămarea corporală din culpă:
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Instanța de fond a constatat ca noul cod penal a preluat elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporala din culpa prev de art. 184 alin. 2 si 4 așa cum au fost ele prevăzute în legea veche în privința tratamentului sancționator, a fost prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii si amenda.
Modificarea textelor de lege cu privire la elementul material al infracțiunii nu produce efecte în cauză, astfel stabilirea legii penale mai favorabile se va face în raport de sancțiune, având limite mai favorabile în legea nouă deoarece prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii penale.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului C. F.-D., care la data de 10.09.2011, în jurul orelor 15.55, a condus autoturismul marca Dacia N., înmatriculat cu numărul_ pe DN 1, în afara localității Blejoi, din direcția Câmpina către București și din cauza nerespectării normelor de circulație rutieră prevăzute de art.54, alin. l și art.59, alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a provocat un accident de circulație în urma căruia persoana vătămată C. A. a suferit leziuni traumatice, care i-au pus în primejdie viața și au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale realizează elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196, al.2, 3 din Codul penal.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de a conduce autoturismul marca Dacia N., înmatriculat cu numărul_ pe DN 1, în afara localității Blejoi, din direcția Câmpina către București si din cauza nerespectării normelor de circulație rutieră, respectiv normele de circulație rutieră prevăzute de art.45, alin.3 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. și ale art.120, alin. l, lit. i din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a provocat un accident de circulație în urma căruia persoana vătămată C. A. a suferit leziuni traumatice, care i-au cauzat infirmitate. Urmarea imediată a faptei este vătămarea integrității corporale a părții civile iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este dovedită prin certificatul medico-legal.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea din culpă cu prevedere, în accepțiunea art. 16 alin. 4 lit. a Cod penal, în sensul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce. Astfel, inculpatul în mod conștient a nesocotit regulile de conduită impuse de legislația privind circulația pe drumurile publice. Necesitatea de a prevedea se raportează la obligațiile instituite de către O.U.G. nr. 195/2002 republicată pe care inculpatul în calitatea sa de conducător de autovehicul trebuia să le cunoască, fiind instruit în acest sens.
Instanța de fond a mai reținut că situația de fapt descrisă mai sus conduce la concluzia că la producerea accidentului a contribuit exclusiv culpa inculpatului.
Apreciind asupra întregului material probator administrat în cauză, rezultă faptul că la producerea accidentului soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate a contribuit exclusiv fapta inculpatului, ce urmează a răspunde pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă".
Inculpatul a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală din culpă în forma agravată, prevăzută și sancționată de art. 196 alin. 3 Cod penal, iar aspectul de calificare este atras, întrucât fapta săvârșită s-a produs ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea unei anume activități, respectiv, circulația pe drumurile publice.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că instanța de fond a constatat, dincolo de orice îndoiala rezonabilă, ca fapta săvârșită există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpata, instanța, în baza art. 196 al. 2 și 3 din Codul penal cu aplic. art. 5 C.P. va dispune condamnarea acestuia la o pedeapsă.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere, atât criteriile prevăzute de art. 74 din Codul penal, reținând limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, împrejurările concrete în care faptele au fost săvârșite, gradul ridicat de pericol social ce caracterizează astfel de fapte, rolul și contribuția inculpatei în activitatea infracțională, urmarea socialmente periculoasă produsă, dar și persoana și conduita acesteia.
Astfel, instanța de fond s-a raportat, pe de o parte la urmarea produsă, respectiv, persoana vătămată a suferit o infirmitate.
În ceea ce privește circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului, instanța a avut în vedere faptul că acesta a avut o conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii, fapt ce reiese din inexistența vreunei condamnări în fișa sa de cazier judiciar.
Cât privește conduita inculpatului, instanța de fond a avut în vedere că în declarațiile date, aceasta a recunoscut săvârșirea faptei.
Prin urmare, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pentru fapta reținută în sarcina sa, într-un cuantum peste minimul special prevăzut de lege și redus în condițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen., și anume, o pedeapsă de 4 luni închisoare.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 6 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, s-a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova, la datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că articolul 1381 din Codul civil prevede că orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Reglementând răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, din textul legal de mai sus, este unanim acceptat că se desprind, ca și condiții ale angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, următoarele: a) existența unei fapte ilicite (în cauză, totodată infracțiune, de vătămare corporală gravă si ucidere din culpa), b) săvârșite cu vinovăție (îmbrăcând în situația de față forma praeterintenției, respectiv culpei ), c) care să fi provocat părții civile un prejudiciu (a cărui existență și întindere urmează a fi analizate), d) între faptă și prejudiciu existând o legătură de cauzalitate (care se desprinde din ansamblul probator administrat în cauză).
Același text legal nu face distincție în privința naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului. Ca și consecință, atât prejudiciul patrimonial, cât și cel nepatrimonial reprezintă elemente structurale ale răspunderii civile delictuale, alături de cele deja menționate.
Repararea prejudiciului cauzat, stabilirea cuantumului despăgubirii, reprezintă însuși scopul angajării acestui tip de răspundere. Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 1381 Cod civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.
Pe de altă parte, art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că (1) persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
În continuare, instanța de fond a mai reținut că, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.
Art. 50 din același act normativ prevede că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare […] persoanelor păgubite prin vătămare corporala […], iar art. 54 prevede că în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită in prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
La data producerii accidentului, autovehiculul condus de inculpat era asigurat la S.C. A.-Reasigurare Astra S.A..
Instanța de fond, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpatului (faptei ilicite, tradusă în nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează activitatea de circulație pe drumurile publice, faptă ce a determinat producerea accidentului rutier din data de 10.09.2011; vinovăția inculpatului, îmbrăcând forma culpei, prejudiciu material probat constând în contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părților vătămate, dar și legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului prejudiciul produs), coexistând cu răspunderea contractuală a părții responsabile civilmente,
În baza art. 397 raportat la art. 19, 86 C.pr.pen., art. 1382 C.civ. a fost admisă în totalitate acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. de Urgență București.
A fost obligat inculpatul C. F. D. în solidar cu partea responsabila civilmente, .”SA București la plata către partea civilă S. C. de urgență București a sumei de 11.455,55 lei cu titlu de daune materiale, de la data rămânerii definitive a hotărârii si pana la data plății.
Împotriva sentinței penale a formulat apel inculpatul C. F. D., cât și parte responsabilă civilmente . Sucursala Ploiești, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, partea responsabilă civilmente a criticat sentința instanței de fond în latură civilă, arătând că în mod nelegal a fost obligată alături de inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, acestea trebuind să fie suportate numai de inculpat.
S-a arătat că izvorul obligațiilor asigurătorului derivă din contractul de asigurare încheiat cu inculpatul și nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a acestuia, urmând a se admite apelul sub acest aspect și obligarea asigurătorului în solidar cu inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Apelantul - inculpat C. F. D. a criticat sentința instanței de fond, arătând că legea penală mai favorabilă aplicată inculpatului ar fi legea nouă și în baza acesteia a solicitat a se lua față de inculpat măsura renunțării la aplicarea pedepsei, iar cu privire la munca în folosul comunității, a precizat că aceasta nu trebuia dispusă, având în vedere starea de sănătate a inculpatului.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a situației de fapt reținute, a probelor administrate în cauză, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp.art.417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va admite apelul inculpatului, sub aspectul înlăturării acestuia de a presta muncă neremunerată în folosul comunității și va respinge apelul părții responsabile civilmente ca nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Curtea, făcând propria apreciere asupra probatoriilor existente la dosar și anume: proces-verbal de cercetare la fața locului cu anexele acestuia (schița locului accidentului, planșă cu fotografii judiciare și verificările tehnice efectuate asupra autovehiculelor implicate în accident); raport medico-legal nr. 1052/06.12.2012 cu precizările ulterioare; declarațiile inculpatului, avizul INML „M. Minovici” nr.E_ din 12.06.2013; înscrisuri medicale în copie (foile de observație clinică nr._/ 10.09.2011, nr._/28.10.2011 ale Spitalului Județean - de Urgență Ploiești și nr._/19.09.20L1 a Spitalului C. de Urgentă București); declarația martorului D. V.-C., urmează a reține pe baza acestora, următoarea situație de fapt:
La data de 10.09.2011, în jurul orelor 15.55, a condus autoturismul marca Dacia N., înmatriculat cu numărul_ pe DN 1, în afara localității Blejoi, din direcția Câmpina către București și din cauza nerespectării normelor de circulație rutieră prevăzute de art.54, alin. l și art.59, alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a provocat un accident de circulație în urma căruia persoana vătămată C. A. a suferit leziuni traumatice, care i-au pus în primejdie viața și au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale.
Ca și instanța de fond, urmează a se reține culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului rutier, situație care reiese atât din declarațiile martorului D. V. C., cât și din planșele cu fotografii judiciare existente la dosar, din care reiese că avariile rezultate urmare producerii coliziunii sunt poziționate la partea dreaptă față pentru autoturismul „Dacia N.” și partea din față pentru autoturismul „VW Golf” din care reiese faptul că inculpatul care urma să facă un viraj la stânga era obligat să se asigure și să acorde prioritate de trecere tuturor vehiculelor cu acest drept, acesta încălcând disp.art.54 alin.1 și art.59 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată.
În raport de situația de fapt precizată mai sus, se constată că și încadrarea juridică a faptei inculpatului, descrisă anterior, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev.de art.196 alin.2și 3 Cod penal, legea nouă fiind mai favorabilă inculpatului.
Din compararea textelor de lege aplicabile în cauză și anume art.184 alin.2 și 4 Cod penal anterior și art.196 alin.2 și 3 din Codul penal, se reține că acestea din urmă sunt mai favorabile, întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, prevede alternativ ca și pedeapsă și pedeapsa amenzii, iar cuantumul pedepsei cu închisoarea, fiind identice.
Curtea reține, ca și instanța de fond, că fapta inculpatului care la data de 10.09.2011, în jurul orelor 15.55, a condus autoturismul marca Dacia N., înmatriculat cu numărul_ pe DN 1, în afara localității Blejoi din direcția Câmpina către București și din cauza nerespectării normelor de circulație rutieră prevăzute de art.54, alin. l și art.59, alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a provocat un accident de circulație în urma căruia persoana vătămată C. A. a suferit leziuni traumatice, care i-au pus în primejdie viața și au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale, constituie elementul material al infracțiunii de vătămare din culpă, prev.și ped.de disp.art.196 alin.2 și 3 din Codul penal.
De asemenea, sub aspectul laturii subiective în mod corect s-a reținut de instanța de fond că inculpatul a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală în modalitatea culpei cu prevedere, în accepțiunea art. 16 alin. 4 lit. a Cod penal, în sensul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce.
Astfel, inculpatul în mod conștient a nesocotit regulile de conduită impuse de legislația privind circulația pe drumurile publice, iar necesitatea de a prevedea se raportează la obligațiile instituite de către O.U.G. nr. 195/2002 republicată pe care inculpatul în calitatea sa de conducător de autovehicul trebuia să le cunoască, fiind instruit în acest sens, fiind evidentă și culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului rutier, întrucât, inculpatul s-a produs prin nerespectarea de către acesta a dispozițiilor legale precizate mai sus.
În privința modalității de individualizare judiciară a pedepsei, instanța de fond a respectat criteriile prev.de art.74 Cod penal, luând în considerare atât gradul ridicat de pericol social al faptei penale, care a condus la cauzarea unei infirmități persoanei vătămate, cât și conduita inculpatului care a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa ș i a solicitat judecarea după procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.
Față de gradul de pericol social ridicat al faptei penale comise de către inculpat, de modalitatea de săvârșire a acesteia, cât și mai ales de urmărire produse, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsie, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de executare acesteia și anume, orientându-se către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsie aplicate acestuia.
În raport de criteriile arătate mai sus, scopul pedepsei se poate realiza și prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, cu respectarea de către acesta pe durata termenului de supraveghere a unor măsuri și obligații, apreciind că în situația în care s-ar dispune amânarea aplicării pedepsie față de inculpat, această individualizare nu ar mai fi proporțională cu gradul de pericol social ridicat al faptei și urmările acesteia, așa cum s-a precizat anterior.
Față de cele arătate, criticile inculpatului sub aspectul modalității de individualizare judiciară a pedepsei, inclusiv în ceea ce privește modalitatea concretă de executare a acesteia, apar ca fiind neîntemeiate.
Sunt însă justificate criticile formulate de inculpat în privința obligației impusă acestuia de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe durata termenului de supraveghere, având în vedere afecțiunile de care acesta suferă, dovedite cu acte medicale depuse la dosar, cât și vârsta înaintată a sa, toate acestea justificând înlăturarea obligației inculpatului de a presta muncă în folosul comunității, întrucât, așa cum s-a arătat, starea de sănătate nu-i permite să presteze o astfel de activitate.
În privința criticilor formulate de societatea de asigurare, acestea sunt nejustificate, întrucât, din interpretarea disp.art. 274 alin.3 Cod procedură penală, reiese că, în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei, partea responsabilă civilmente este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Ori, în speță, S. de A. - Reasigurare „Astra” Sucursala Ploiești este obligată în solidar cu inculpatul la despăgubiri civile către S. C. de Urgență București și deci, în mod corect, a fost obligată în solidar cu inculpatul și la cheltuieli judiciare către stat, potrivit textului de lege arătat mai sus.
Față de argumentele expuse pe larg mai sus, Curtea urmează ca în baza art. 421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de apelantul - inculpat C. F. D. împotriva sentinței penale nr.760/20.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând cauza pe fond, va înlătura obligația inculpatului ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile câte 30 de ore pe săptămână.
În privința apelului declarat de societatea de asigurare, așa cum s-a arătat, criticile sunt neîntemeiate, motive pentru care în baza art. 421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge apelul formulat de apelanta – parte responsabilă civilmente . Sucursala Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 760/20.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.
La analiza din oficiu efectuată potrivit art.417 alin.2 Cod procedură penală, nu se mai constată alte cauze de nelegalitate sau netemeinicie, urmează a se menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
Față de soluția pronunțată, în baza art. 275 alin.3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct.1 lit. b Cod pr. penala respinge apelul formulat de apelanta –parte responsabilă civilmente . sucursala Ploiești cu sediul în mun. Ploiești, .. 4, jud. Prahova împotriva sentinței penale nr. 760/20.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești ca nefondat.
În baza art. 421 pct.2 lit. a Cod pr. penală admite apelul declarat de apelantul-inculpat C. F. D. fiul lui S. și C., ns. 02 martie 1945 în Ploiești, domiciliat în Ploiești, .. 1, . jud. Prahova, CNP_ împotriva sentinței penale nr. 760/20.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești .
Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând cauza pe fond dispune:
Înlătură obligația inculpatului ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile câte 30 de ore pe săptămână.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin.3 Cod pr. pen. Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
V. M. E. V.
Grefier,
A. S.
Red. V.M.
Tehnored. EV
8 ex./11.12.2015
dos.f._, Judecătoria Ploiești
Jud. fond: Z. A. C..
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1176/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1181/2015.... → |
|---|
