Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 599/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 599/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 599/2015
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 599/A
Ședința publică din 25 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. O.
Judecător F. G.
Grefier A. M. H.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de către apelantul-inculpat P. de pe lângă Judecătoria Tg. M., împotriva sentinței penale nr. 937/26.08.2015, pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosarul nr._ .
La apelul nominal, se constată lipsa părților, precum și a reprezentantei Ministerului Public.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 11 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 25 noiembrie 2015.
C. DE A.
Față de apelul formulat:
Prin sentința penală nr. 937/26.08.2015, pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosarul nr._, în baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală cu aplicarea art. 396 alin 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal a fost stabilită pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în sarcina inculpatului B. V., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care are o îmbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, faptă prev. și ped. de art. 336, alin. 1 Cod penal.
În baza art. 83 alin. (1) Cod penal a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.85 al.2 lit. b) Cod penal i s-a pus în vedere inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității,pe o perioadă de 40 zile în funcție de disponibilul locurilor de muncă stabilite de Serviciul de Probațiune M. în cadrul primăriei R. sau Nima Rîciului (activități de salubrizare, măturat, golit coșuri gunoi, săpat, greblat, curățenie alei, peluze, administrație, etc).
În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) s-a dispus a se comunica Serviciului de Probațiune M..
În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere în sensul că amânarea aplicării pedepsei se va revoca și se va dispune aplicarea și executarea pedepsei.
În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M. s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B. V. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoana care are o îmbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod Penal
În fapt s-a reținut că la data de data de 20 februarie 2015, în jurul orelor 03:00, inculpatul B. V. în timp ce conducea autoturismul, marca Opel Tigra, cu nr. de înmatriculare_, pe DC143, pe raza loc. Nima Rîciului, jud. M., a fost oprit de către organele de poliție, care i-au solicitat acestuia să prezinte documentele pentru control.
Organele de poliție au procedat la identificarea conducătorului autoturismului în persoana inculpatului B. V., care, datorită faptului că emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul alcool-test, marca Drager ARSA-0365 iar, în urma efectuării testului cu nr._, la data de 20.02.2015, orele 03,01, a rezultat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din buletinele de analiză toxicologică nr. 712/119/A-12 din 20.02.2015 și nr. 713/120/A-12 din 20.02.2015, emise de către IML Tg. M., a rezultat faptul că în momentul prelevării primei probe de sânge (20.02.2015 - orele 03,50) inculpatul B. V. a avut o alcoolemie de 1,30 g‰ alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de-a doua probe de sânge (20.02.2015 - orele 04,50) inculpatul B. V. a avut o alcoolemie de 1,10 g‰ alcool pur în sânge.
Inculpatul B. V., a susținut că dorește să se prevaleze de dispozițiile art. 375 C.proc.pen., în acest sens declarând că înțelege ca prezenta cauză să fie judecată exclusiv pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a situației de fapt reținute în fața instanței, în acest caz urmând să beneficieze de reducerea cu o treime în cazul pedepsei închisorii, iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime în conformitate cu art. 396 C.proc.pen.
S-a apreciat că fapta inculpatului B. V. care, la data de 20 februarie 2015, în jurul orelor 03:00, a condus autoturismul, marca Opel Tigra, cu nr. de înmatriculare_, pe DC143, pe raza loc. Nima Rîciului, jud. M., având în momentul prelevării primei probe de sânge (20.02.2015 - orele 03:50) o alcoolemie de 1,30 g 0/00 alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de-a doua probe de sânge (20.02.2015 - orele 04:50) o alcoolemie de 1,10 g 0/00 alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 336, alin. 1 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C.pen. și anume împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului. Pedeapsa aplicată în concret va fi individualizată în limitele de pedeapsă reduse cu o treime ca urmare a aplicării prevederilor art. 376 al. 10 C.proc.pen..
La stabilirea pedepsei s-au mai avut în vedere toate elementele ce caracterizează persoana inculpatului, inclusiv conduita sinceră a acestuia.
Verificând situația inculpatului B. V., instanța a observat că nu are antecedente penale, a recunoscut fapta și a cooperat cu organele judiciare. Totodată, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a depus o caracterizare din care a rezultat un comportament social cuprins în tiparul normal pentru inculpat în societate.
În ceea ce privește sancțiunea la care s-a orientat judecătorul, s-a observat că din înscrisurile depuse la dosar și din declarația făcută de către inculpat în fața judecătorului acesta nu are venituri stabile și locuiește cu mama sa. Astfel, în condițiile în care nu se poate stabili nici măcar un plafon minim pentru un venit garantat, pedeapsa amenzii penale, sancțiunea pe care instanța ar fi considerat-o proporțională cu specificul cauzei, nu a putut fi aplicată.
De asemenea, față de modul de comitere a faptei și valorile sociale care ar fi putut fi periclitate (integritatea corporală a inculpatului, siguranța celorlalți participanți la trafic), instanța nu a reținut circumstanțe atenuante, ci doar a dat eficiență dispozițiilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă și a dispus condamnarea inculpatului B. V. la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 (doi) ani închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, și-a manifestat acordul de a presta o muncă în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, s-a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu era necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată.
Ca urmare, având în vedere și modalitățile de individualizare a executării pedepsei prevăzute de noul Cod penal, instanța a apreciat că se impune amânarea aplicării pedepsei.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat, în termen legal, apel P. de pe lângă Judecătoria Tg.M. care a solicitat a se institui față de inculpat interdicția de a conduce vehicule pe durata termenului de supraveghere, interdicție prevăzută de art.85 alin.2 lit.g Cod penal.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art.417 și 418 Cod procedură penală se rețin următoarele:
Instanța de fond a reținut corect starea de fapt în cauză, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultând că la data de 20.02.2015 în jurul orei 03:00 noaptea, inculpatul a fost depistat în timp ce conducea autoturismul proprietate personală având o alcoolemie de 1,30%o.
În raport de starea de fapt de mai sus se apreciază că și încadrarea juridică a fost corect reținută de către instanța de fond.
Se observă că starea de fapt și încadrarea juridică nu au făcut obiect al apelului parchetului. De asemenea nici pedeapsa aplicată și modalitatea de executare spre care s-a orientat instanța de fond, amânarea executării pedepsei, nu a fost criticată în apelul parchetului.
P. a fost nemulțumit de faptul că inculpatului nu i s-au aplicat, ca și măsură de supraveghere, preved.art.85 alin.2 lit.g Cod procedură penală.
Analizând cauza sub acest aspect, se observă că cererea este întemeiată. Astfel, alcoolemia cu care a fost depistat inculpatul conducând autoturismul, de 1,30%o, este mare. La această alcoolemie riscul ca inculpatul să producă accidente de circulație era mare, cu atât mai mult cu cât deplasarea se realiza pe timp de noapte. Dacă nu s-ar aplica inculpatului interdicția ca pe perioada termenului de supraveghere acesta să nu conducă vehicule ar exista riscul ca inculpatul să nu conștientizeze faptele sale, pericolul social sporit al faptelor și astfel scopul educativ al pedepsei să nu fie atins.
Faptul că inculpatul se află la prim contact cu legea penală, că a recunoscut fapta și a regretat-o sunt elemente ce au dus la aplicarea unei pedepse reduse și la orientarea spre amânare a aplicării acestei pedepse.
În opinia instanței de apel, solicitarea parchetului, de aplicare a art.85 alin.2 lit.g Cod penal este pertinentă și oportună în cauză, prin aplicarea acestei dispoziții realizându-se mai eficient scopul pedepsei, de reeducare a inculpatului.
Ca urmare, în baza art.475 pct.2 lit.a Cod procedură penală se va admite apelul parchetului.
Văzând și disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. M., împotriva sentinței penale nr. 937/26.08.2015, pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosarul nr._ .
Desființează parțial sentința atacată și rejudecând cauza, în baza art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal, dispune ca pe perioada termenului de supraveghere, inculpatul să nu conducă nici un tip de vehicul.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată vizând condamnarea inculpatului, care nu sunt contrare prezentei.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în apel, rămân la stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 25 noiembrie 2015.
Președinte Judecător
A. O. F. G.
Grefier
A. M. H.
Red.FlG/27.11.2015
Thnred./CC/3 exp./08.12.2015
Jd.fd. I.P.
← Infracţiuni la legea societăţilor comerciale. Legea nr.... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 570/2015. Curtea de Apel TÂRGU... → |
---|