Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 165/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Față de cele expuse, în baza art. 14 si 347 C. pr. pen., raportat la art. 1349 C. civ. (în vigoare la data comiterii faptei), instanța a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă T. D. M. și a obligat inculpatul L. F. să-i achite acestuia suma de 3.577,04 de lei cu titlu de daune materiale, suma de 20.000 de euro cu titlu de daune morale și o rentă lunară, pe viață sau până la recuperarea capacității de muncă, în valoare de 49% din salariul minim pe economia națională.

În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.000 de lei, ce reprezenta onorariul avocațial.

În baza art. 14 si 347 C. pr. pen., raportat la art. 1349 C. civ. (în vigoare la data comiterii faptei), instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgența T. M. și a obligat același inculpat să-i achite acesteia suma de 16.798,26 de lei, cu titlu de daune materiale.

Instanța a constatat calitatea de asigurător al Kravag Allgemenine Versicherung prin . în care acesta urma să achite despăgubirile, în limita contractului de asigurare.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.

Soluția astfel pronunțată de instanța de fond, în termen legal, a fost atacată cu apel de cele două părți civile T. D. M. și Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg.M..

În calea de atac exercitată de Spitalul Clinic Județean de Urgență M. s-a solicitat modificarea, în parte, a hotărârii penale criticate în sensul obligării inculpatului și la plata dobânzilor legale, aferente despăgubirilor morale acordate, dobânzi calculate de la data acordării asistenței medicale și până la data plății efective. În dezvoltarea motivelor de apel s-a invederat că, prin sentința recurată instanța a admis cererea formulată de către această instituție, respingând capătul de cerere referitor la dobânzile legale, datorate de către inculpat, privind cheltuielile cu asistența medicală acordată victimei.

Pentru a se pronunța în acest sens instanța a reținut următoarele: "In baza art. 14 și 347 C. pr. pen., raportat la art. 1349 C. civ. obligă același inculpat să plătească părții civile Spitalului Clinic Județean de Urgență T. M. suma de 16.798,26 lei cu titlu de daune materiale".

Dar, obligația de a deconta cheltuielile făcute,cu spitalizarea pacienți lor, era o obligație corelativă și interdependentă, atât a spitalului, cât și a casei de sănătate, conform prevederilor Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății. Totuși, din fondul național de sănătate nu se suportau cheltuielile cu asistența medicală, acordată în cazul vătămărilor produse de alte persoane, astfel încât furnizorul de servicii medicale era obligat la recuperarea prejudiciului, având următoarele obligații subsecvente:

1. conform art. 313 alin. 2 al Legii nr. 95/2006 se prevedea obligativitatea furnizorului de servicii medicale, prevăzute la alin. (1), de a realiza o evidență distinctă, a acestor cazuri și obligația de a comunica lunar, casei de asigurări de sănătate, cu care se află în relație contractuală, această evidență, în vederea decontării. De asemenea, se impunea raportarea acestor cazuri pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective, în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective. Unitatea sanitară va restitui casei de asigurări de sănătate sumele privind cheltuielile de spitalizare, recuperate, de la făptuitor, neexistând o plată dublă pentru serviciile medicale acordate părții vătămate, cu atât mai mult o îmbogățire fără justă cauză;

Din prevederile legale menționate mai sus a rezultat că persoanele care, prin conduita lor culpabilă, au cauzat daune sănătății altor persoane, erau obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală, acordată acestora din urmă, fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală, care impunea repararea prejudiciului cauzat furnizorului de servicii medicale și implicit Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Fondul sus menționat reprezenta sursa de finanțare a sistemului de sănătate, prin acesta fiind acoperite serviciile medicale prestate asiguraților, inclusiv celor care au suferit vătămări produse de către alte persoane.

De asemenea, aceste obligații se refereau nu doar la cheltuielile efective, ci și la dobânzile legale, aferente, în baza următoarelor texte legale care definesc sursele de finanțare ale spitalelor publice, dobânzile legale fiind venituri la bugetul de stat:

- art. 188 din Legea nr. 95/2006 «spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomie financiare. Veniturile proprii ale spitalelor provin din sumele încasate pentru servicii și funcționează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru servicii medicale, alte prestații pe baza de contract și din alte surse, conform legii» ;

- art. 189 « Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări sociale de sănătate reprezintă sursa principală a veniturilor, venituri care se completează, potrivit

- art. 190 cu sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinațiile care au fost alocate » .

Totodată potrivit art. 262 alin.1, lit.a) din Legea nr.95/2006, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru: plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.

De asemenea alin. 2 a aceluiași articol prevedea faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat.

Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. 95/2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art. 21 din Codul de Procedură Fiscală cu privire atât la conținutul cât și cuantumul creanțelor fiscale".

În același timp obligațiile fiscale erau definite de art. 22 al Codului de procedură Fiscală:

 obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;

 obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor, și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii.

Obligația de plată a dobânzilor era prevăzută și art. 119 alin. 1 și alin. 3 din Codul de Procedură Fiscală:

 "pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitori a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere";

 dobânzile și penalitățile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală".

Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective, fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, acesta fiind singura sursa de finanțare a acestor cheltuieli, atât Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. M., cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile, prin care sunt asigurate, atât sursa finanțării asistenței medicale, cât și acordarea efectivă a acestei asistențe.

În drept s-au invocat art. 304¹ Cod procedură civilă, art. 262 și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, art. 21 și următoarele Cod procedură fiscală, art. 119 și 120 Cod procedură fiscală.

În apelul promovat de partea civilă T. D. M. s-a criticat netemeinicia sentinței penale atacate, prin cuantumul prea redus al daunelor morale acordate. S-a invederat că acest apelant a fost victima unui accident de circulație produs la în data de 29.10.2011, în localitatea Răstolița, jud.M.. Acesta se afla pe marginea drumului, când a fost lovit, în plin, de către un autoturism condus de către inculpatul L. F..

Medicii legiști, din cadrul IML Tg.M., au stabilit prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.1358, din data de 30.05.2012, faptul că partea civilă T. D. M. prezintă diagnosticul „Personalitate de timp organic post traumatism cranio-cerebral. Psihosindrom organic cronic deteriorativ post traumatism cranio-cerebral”, care reprezintă sechele definitive, urmare directă a traumatismului cranio-cerebral suferit la data de 29 octombrie 2011, reprezentând infirmitate psihică definitivă.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr.l434;din 4 iulie 2012, I.M.L. T.-M. a stabilit că partea civilă T. D. M. prezintă diagnosticul „ Sechele post traumatism cranio-cerebral sever prin accident rutier. Sindrom bipiramidal și cerebelar restant posttraumatic. Epilepsie posttraumatică. Neuropatie axonală nerv peronier comun stg. posttraumatică ",

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, a solicitat efectuarea unei completări la rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică și somatică, prin care I.M.L. T.-M. să stabilească numărul de zile de îngrijiri medicale, necesar pentru vindecarea leziunilor acestei părții civile și dacă, în urma accidentului, partea civilă a suferit sau nu o infirmitate fizică sau psihică, dacă acestea sunt definitive și sunt urmarea directă a accidentului.

Prin completarea la expertiza medico-legală, din 14 ianuarie 2013, I.M.L. T.-M. s-a constat același diagnostic, ca și în rapoartele de expertiză anterioară, cu precizarea că: „Având în vedere faptul că neuropatia axonală nerv peronier comun stâng, posttraumatică, teoretic, are potențial de recuperare (acesta fiind totuși incert)", recomandându-se o reevaluare, în cadrul unei noi expertize medico-legale somatice, după un interval de un an. In reevaluarea efectuată, I.M.L. T.-M. și-a menținut concluziile anterioare exprimate în rapoartele de expertiză la care s-a făcut referire mai sus.

Prin urmare, trebuia avut in vedere faptul că viața victimei s-a schimbat, radical, calitatea vieții, pe care a avut-o până în momentul producerii accidentului, s-a modificat într-un sens negativ, deoarece la 21 de ani el nu putea să participe la activitățile specifice vârstei, respectiv, nu putea practica niciun sport, nu putea desfășura activități solicitante, din punct de vedere psihic sau fizic, îi va fi foarte greu să își întemeieze o familie, să aibă un trai decent, etc.

Mai mult, acesta trebuia să ducă un mod de viață impus de starea sa de sănătate, nefiind la libera sa alegere felul în care dorea să își trăiască viața.

Această parte a devenit dependentă de un însoțitor, care să stea lângă ea de fiecare dată, când se deplasează, când se duce la toaletă, când mănâncă, etc. In acest sens o avea pe mama sa, care nu se mai putea ocupa de serviciul său, așa cum ar trebui, fiind în permanență lângă el, fapt ce a făcut ca veniturile familiei sale să scadă considerabil.

Declarațiile martorilor audiați de către prima instanță, la termenul din 14.01.2014, au confirmat faptul că partea civilă T. D. M. a suferit schimbări comportamentale grave, iar, din punct de vedere fizic, acesta abia mai poate ieși din casă. Au mai declarat faptul că ei nu se mai pot înțelege cu partea civilă, așa cum o făceau în perioada anterioară accidentului, deoarece T. D. M. nu mai poate fi atent la ceea ce se discută și dacă cineva îl întreabă ceva, acesta răspunde total altceva sau uită despre ce anume se discuta.

Așa cum a rezultat din actele medicale existente la dosar, acesta trebuia să urmeze un vast tratament de recuperare fizioterapeutică,tratament care este foarte costisitor.

In acest sens s-a depus, în fața primei instanțe, o ofertă de tratament de la o clinică de specialitate din Germania, costurile unei perioade de 20 de zile, de tratament, fiind de 14.880 Euro.

În data de 13 noiembrie 2013 s-a solicitat o ofertă de preț și de la Clinica N. Vita San din T.-M., pentru tratamentul leziunilor suferite de către această parte civilă, dar până în prezent nu au primit vreun răspuns.

Cu privire la criteriile de apreciere asupra acordării daunelor morale, s-a arătat că trebuiau avute în vedere consecințele negative, suferite de către civilă, atât pe plan fizic, cât și pe plan psihic, importanța valorilor morale intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, gradul de re al situației familiale, profesionale și sociale.

Conform Curții de A. Timișoara, Secția a Il-a civilă, decizia civilă .162 din 3 octombrie 2012, „atât C.E.D.O. cât și I.C.C.J. atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate."

Având în vedere cele de mai sus s-a considerat că suma acordată, de către prima instanță, cu titlu de daune morale, era mult prea mică și insuficientă pentru demararea și parcurgerea etapelor medicale, de încercare a recuperării fizioterapeutice. Pe lângă chestiunea recuperării traumatismelor fizice (incertă de altfel) mai rămânea de rezolvat și problema sechelelor psihiatrice definitive. Dacă ar fi fost să se accepte suma de 20.000 Euro, acordată de către prima instanță, cu titlu de daune morale, în condițiile în care 20 de zile de tratament la clinica de specialitate costă 14.880 de Euro, ar rămâne un rest de 5000 de Euro care ar trebui să îi aline suferința acestei părți civile, pentru sechele definitive, situație inacceptabilă în opinia sa. Apărea întrebarea firească, din ce bani ar fi trebuit acoperit tratamentul fizioterapeutic, în situația în care este necesar un tratament care depășește perioada de 20 de zile ?

Analizând materialul probator administrat în dosar, s-a susținut că apelul declarat este fondat, motiv pentru care se impunea admiterea acestuia, baza art. 421 alin.2 lit.a din noul Cod de procedură penală și, pe cale de consecință, a se dispune obligarea asigurătorului Kravag Allegmeine Versicherung prin . datele din dosar, la plata tuturor sumelor ce urmează a fi acordate cu titlu de daune materiale, morale și cheltuieli de judecată, așa cum era prevăzut expres în art.26 al Ordinului nr.5 din 17 mai 2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în vigoare la data producerii accidentului rutier din data de 29.10.2011.

Analizând apelurile astfel declarate cu stricta respectare a disp.art.412, 416-419 Cod procedură penală s-a constatat că acestea aveau caracter fondat, impunându-se a fi admise, pentru considerentele ce s-au expus în continuare:

În ceea ce privea apelul Spitalul Clinic Județean de Urgență M. s-a constatat că acesta era îndreptățit a primi, pentru prejudiciul încercat, ca urmare a faptei culpabile a inculpatului L. F., și dobânzile aferente sumei deja acordate, de instanța de fond, cu titlu de despăgubiri materiale. Această parte civilă a fost instituția care a asigurat celor două victime, ale evenimentului rutier cauzat de către inculpatul L. F., îngrijiri medicale de specialitate, ce s-au întins pe parcursul mai multor zile de spitalizare. Această spitalizare în cazul părții civile T. D. M. se compunea, nu doar din suma determinată de Judecătoria Reghin, a fi despăgubirile materiale cuvenite acestei instituții, (suma reprezentată de_,26 lei), ci și din dobânda legală, aferentă acestei sume, de la data externării victimei anterior menționate și până la achitarea integrală a debitului astfel acumulat. Este dovedit, în cauză, cu certitudine, că Spitalul Clinic Județean de Urgență M., prin conduita culpabilă a inculpatului a suferit un prejudiciu, compus din lucrum cessans și damnum emergens (_,26 lei + dobânda legală aferentă acestei sume), a cărei recuperare efectivă și completă este îndreptățită a o primi. Temeiul legal al acestei integrale reparații, pe care era îndreptățită a o primi această parte civilă era reprezentat de prev.art.1349, 1357, 1358 și 1392 din actualul Cod civil rap.la disp.art.188-190, 262 alin.1 lit.a din legea nr.95/2006, la disp.art.22 și 119 alin.1 și 3 din Cod procedură fiscală și la art.14 din Cod procedură penală.

În ceea ce privea apelul promovat, împotriva aceleiași hotărâri judecătorești de către partea civilă T. D. M., s-a constatat că, la nivelul instanței de fond, cuantumul daunelor morale a fost inechitabil apreciat. Această victimă a suferit, ca urmare a accidentului rutier, săvârșit în data de 29.10.2011, o alterare evidentă și definitivă, nu doar a stării sale de sănătate, dar și a statutului său social, intelectual și familial. Din rapoartele medico-legale întocmite în cauză, vis-a-vis de aceasta, coroborate cu declarațiile martorilor, audiați în cauză, a rezultat că abilitatea acestuia, de a relaționa cu membrii familiei sale și ai colectivității în care trăia s-a redus; posibilitatea sa de a-și întemeia o familie este, la acest moment și în perspectiva imediat următoare, exclusă, posibilitatea derulării unei vieți sociale normale este, de asemenea, exclusă. A fost, de asemenea, dovedit că, pe perioada îndelungatei sale spitalizări și ulterior, victima a încercat dureri efective, nu doar fizice, dar și psihic-emoțional, el fiind lipsit de compania prietenilor și apropiaților săi, de confortul acestor întâlniri. După producerea evenimentului regretabil, calitatea vieții acestei părți civile a înregistrat, cu toate eforturile și sprijinul venite din parte familiei sale, o evidentă degradare, această victimă fiind imposibil a mai relaționa, normal cu cei din jur, având nevoie, în permanență, de un însoțitor, fiind lipsită de posibilitatea materializării visurilor sale.

Potrivit legislației române (a se vedea primul alin. al art.1391 Cod civil) și jurisprudenței naționale, conturate în spețe similare, determinarea întinderii prejudiciului moral nu cunoaște, nu impune criterii fixe, strict determinate, dar în prezenta cauză se apreciază că suma de 30.000 euro este suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral, încercat de această parte civilă (se au în vedere aici soluțiile pronunțate în dosarul nr._ al Curții de A. Tg.-M., decizia penală nr.1212/R/2009 a Curții de A. Timișoara, sentința penală nr. 27/14.03.2012 a Judecătoriei Săliște, în dosarul nr._ * al Curții de A. A. I., sentința penală nr.16/2009 a Judecătoriei Z..

Ca urmare a acestor considerente reținute, potrivit disp.art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală au fost admise apelurile promovate împotriva sentinței penale nr. 12/29.01.2014 a Judecătoriei Reghin de către părțile civile T. D. M. și Spitalul Clinic Județean de Urgență T. M., pronunțându-se decizia amintită, în urma reformării parțiale a sentinței criticate.

La scurt timp, de la pronunțarea acestei decizii de către instanța de control judiciar, partea civilă apelantă, prin apărătorul său ales, a promovat prezenta contestație la executare, fără însă a se proceda la atenta verificare a dispozitivului acestei hotărâri judecătorești. În apelurile celor două părți civile au fost corijate aspecte legate de cuantumul dobânzii ce era îndreptățit a le primi Spitalul Clinic Județean de Urgență M. (pentru debitul acumulat prin fapta culpabilă a inculpatului L. F.) și cuantumul clauzelor morale ce se cuveneau a-i fi acordate, pentru traumele suferite, victimei T. D. M.. Instanță de control judiciar nu a tratat aspecte legate de cuantumul rentei lunare ce i se cuvine acestei părți civile și de momentul de la care ea este îndreptățită a o primi, deoarece aceste aspecte au constituit apanajul instanței de fond, singura care poate oferi lămuririle solicitate în prezenta contestație.

Pe cale de consecință, cu stricta respectare a preved.art.50 rap.la art.47 Cod procedură penală va declina competența soluționării cererii formulate de partea civilă T. D. M. în favoarea Judecătoriei Reghin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Conform dispozițiilor art. 50 Cod procedură penală declină competența soluționării cererii formulate de partea civilă T. D. M. (cu domiciliul în loc. Răstolița, ., județul M.) în favoarea Judecătoriei Reghin.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2014.

Președinte Judecător

M. R. C. I. C. B.

Grefier

D. M.

Red.MRC/22.05.2014

Thnred./CC/2 exp./27.05.2014