Delapidarea. Art.295 NCP. Decizia nr. 70/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 70/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 70/2015
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 70/A
Ședința publică din data de 12 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. G.
Judecător A. O.
Grefier A. B. F.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de către inculpatul apelant V. I. A. (fiul lui I. și A., născut la data de 19.03.1981 în Tg. M., domiciliat în Tg. M. . ., posesor CI . nr._, CNP_), împotriva sentinței penale nr. 1025/17.09.2014, pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantei Ministerului Public, doamna procuror G. G. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Tg.M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că inculpatul a înaintat la dosarul cauzei, la data de 02.02.2015, o cerere de retragere a apelului declarat.
Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părții, prin apărător, au fost consemnate în încheierea din 28 ianuarie 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 februarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C. DE A.
Față de apelul formulat:
Prin sentința penală nr. 1025/17.09.2014, pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M., în dosarul nr._, în temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul V. I. A., fiul lui I. și A., născut la data de 19.03.1981 în Tg. M., domiciliat în Tg. M. . ., posesor CI . nr._, CNP_, divorțat, studii superioare, fără ocupație și loc de muncă, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată ( 446 acte materiale), faptă prev. și ped. de art. 215¹ alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal din 1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni calculat conform dispozițiilor art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012 i-a fost interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 a constatat că pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii era suspendată și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 83 Cod penal din 1969 i s-a atras atenția inculpatului că în cazul în care în cursul termenului de încercare va săvârși o nouă infracțiune se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei și executarea în întregime a pedepsei.
În baza art. 397 alin 1 Cod procedură penală rap. la art. 20 Cod procedură penală s-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.
În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:
În perioada 15.02._13 inculpatul V. I. A. și-a desfășurat activitatea în cadrul I.P.J. M. – Serviciul Poliției Rutier în calitate de organ al poliției judiciare având funcția de agent șef adjunct. În desfășurarea atribuțiilor de serviciu inculpatul avea, printre alte atribuții, și constatarea încălcării normelor de circulație rutieră pe drumurile publice și sancționarea contravențională a participanților la trafic care comiteau abateri. Așa cum rezultă din prevederile Ordinului nr. 1519/28.11.2006 al M.A.I în cazul în care inculpatul aplica sancțiuni contravenționale echivalente în cuantum de până la 20 puncte amendă era obligat să elibereze contravenienților care solicitau plata pe loc o chitanță justificativă. Așa cum a rezultat din procesele verbale din datele de 29.07.2013 și 20.04.2013, necontestate de către inculpat, începând cu data de 05.11.2008 până la data de 24.01.2013 inculpatul a reținut în mod constant diferite sume de bani preluate de la contravenienți cărora le-a eliberat chitanțe dar nu a mai predat sumele către gestionarul de chitanțe în total fiind înregistrate un număr de 446 de acte materiale cu un prejudiciu de 43.524 lei ca debit principal și 12.455,85 lei ca penalități.
În concluziile asupra fondului, apărătorul inculpatului a cerut achitarea inculpatului susținând că nu sunt probe suficiente în acuzare, fiind astfel incident principiul in dubio pro reo. Cu privire la acest aspect judecătorul a constatat că inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală la datele de 29.07.2013, 21.08.2013 și 10.01.2014. Singura declarație în care inculpatul se referea în mod direct la fapta de delapidare a fost dată la data de 29.07.2013, în celelalte două declarații arătând că își menține declarațiile date anterior. În prima declarație inculpatul nu a negat că a săvârșit fapta de delapidare, ci a arătat doar că considera că întreg prejudiciul a fost acoperit, iar sumele de bani restituite, fiind astfel o recunoaștere implicită a faptului că a reținut sumele preluate de la contravenienți. Susținerea apărării în sensul că procurorul a menționat fraudulos în cuprinsul declarației faptul că Ordinul nr. 1519/28.11.2006 a M.A.I i-ar fi fost prelucrat inculpatului, când în realitate acest lucru nu s-a întâmplat nu a fost reținut din următoarele motive: dacă această susținere ar fi fost reală, inculpatul ar fi trebuit în mod necesar să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea de către procuror a unei infracțiuni, mai ales că necunoașterea dispozițiilor ordinului este un element esențial în apărarea inculpatului.
Judecătorul a constatat că Ordinul nr. 1519/28.11.2006 nu purta număr de “secret” și chiar dacă ar fi purtat, inculpatul, beneficia oricum de accesul la documente clasificate în funcție de natura serviciului său, așa cum era menționată chiar pe legitimația sa de serviciu. În ceea ce privește apărarea că ordinul în cauză nu a fost prelucrat, judecătorul arată că ordinele și dispozițiile în cadrul M.A.I sunt prelucrate pe măsură ce ele sunt emise; săptămânal sau la un interval de timp în funcție de data lor de apariție, iar ordinul care face obiectul prezentei cauze a fost emis în cursul anului 2006. Dacă inculpatul nu ar fi luat cunoștință despre el la data emiterii sale sau la prelucrarea sa de către șefii ierarhici, el avea obligația de a lua la cunoștință despre prevederile sale din proprie inițiativă, în acord și cu prevederile Legii nr. 360/2002, unde la articolele 41 și 42 se prevede obligativitatea polițistului în a-și perfecționa continuu nivelul de instruire profesională.
S-a reținut că, inculpatul nu a contestat în nici un moment aspectele constatate de către organele de control ale I.P.J. M. prin procesele verbale din datele de 09.07.2013 și 20.04.2013 prin care se statuau respectarea normelor metodologice privind utilizarea chitanțelor de amenzi contravenționale privind circulația pe drumurile publice și în urma cărora inculpatului i-au fost imputate sume mari de bani.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului V. A. I., care în calitatea de agent de poliție rutieră și având calitatea de organ de poliție judiciară, în perioada 05 noiembrie 2008 - 24 ianuarie 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale și-a însușit sumele de bani pe care le-a încasat de la persoanele pe care le-a sancționat contravențional, un total de 446 acte materiale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 2151 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. (446 acte materiale).
Instanța a constatat că infracțiunea a fost săvârșită de către inculpat în formă continuată, fiind comisă de același subiect activ, în baza aceleiași rezoluții infracționale apărută anterior activității infracționale, inculpatul având reprezentarea unui plan de acțiune, actele fiind săvârșite la un interval de timp între ele, prin același „modus operandi” constând în mai multe acte materiale, fiecare dintre ele reprezentând conținutul aceleiași infracțiuni.
În ceea ce privește legea aplicabilă în cauză, instanța a reținut că prin Legea nr. 286/2009 a fost adoptat noul Cod penal, care, potrivit dispozițiilor art. 246 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod penal, a intrat în vigoare la data de 01.02.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Astfel, având în vedere că fapta a fost comisă în perioada 05.11._12, sub imperiul Codului penal de la 1969 s-a apreciat că legea veche îi este mai favorabilă inculpatului, apreciind și în raport de modalitatea de executare a pedepsei.
Cu privire la latura civilă, instanța a constatat următoarele: în cuprinsul rechizitoriului, procurorul a arătat că inculpatul V. I. A. nu a achitat penalitățile calculate la suma de 12.455,85 lei așa cum a rezultat din adresa I.P.J. M. – Serviciul Financiar aflată la dosarul cauzei. Cu privire la acest aspect judecătorul a apreciat că în cauză nu exista constituire de parte civilă întrucât nu au fost respectate prevederile legale. În primul rând din adresa invocată de către procuror ca temei al formulării pretențiilor civile nu a rezultat de nicăieri faptul că I.P.J. M. se constituia parte civilă împotriva inculpatului V. I. A.. În tabelul respectiv apar un număr de agenți de poliție aflați în aceeași situație cu cea a inculpatului și nu s-a făcut nici o referire cu privire la latura civilă a cauzei. De altfel, adresa respectivă invocată ca temei al constituirii de parte civilă a fost transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul M. ca răspuns al unei adrese din data de 12.08.2013 emisă de către această unitate de P. care nici măcar nu a fost atașată la dosar. S-a reținut că, din cuprinsul acestei adrese emise de către I.P.J M. a rezultat calculul unor prejudicii însă nu a rezultat voința expresă a acestei unități publice de a se constitui parte civilă în dosar.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat, în termen legal, apel inculpatul care a solicitat achitarea de sub învinuirea comiterii infracțiunii.
La data de 02.02.2014, după dezbaterea apelului pe fond s-a înregistrat la C. de A. Tg.-M. o cerere a inculpatului în care se arată că înțelege să-și retragă apelul.
Analizând această cerere, prin raportare la art.415 Cod procedură penală, se constată că aceasta nu poate fi apreciază ca o cerere de retragere a apelului deoarece, potrivit textului de lege indicat, cererea trebuia făcută până la încheierea dezbaterilor, iar retragerea trebuia făcută personal de parte sau prin mandatar special, ceea ce nu este cazul.
Ca urmare, instanța de apel va respinge cererea formulată și va proceda la analiza apelului pe fond.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin raportare la art.417 și 418 Cod procedură penală, se rețin următoarele:
Inculpatul a solicitat achitarea de sub învinuirea comiterii infracțiunii reținute în sarcina sa subliniind că nici în faza de urmărire penală și nici în faza de judecată nu au fost administrate probe din care să rezulte vinovăția sa în comiterea faptei.
Această apărare a inculpatului a fost avută în vedere și de către instanța de fond care a făcut o analiză corectă a probelor aflate la dosarul cauzei, probe care, în opinia instanței de apel, sunt de natură a stabili vinovăția inculpatului în comiterea faptei.
Astfel, inculpatul a înțeles să facă declarații doar în faza de urmărire penală.
Din declarația inculpatului a flată la fila 33 dosar urmărire penală rezultă că acesta își cunoștea obligațiile legate de modalitatea de predare a banilor, încasați cu titlu de amendă și că această obligație, de predare a banilor le-a fost prelucrată.
Din declarația inculpatului din 10.01.2014 (f.59 dosar urmărire penală) rezultă că acesta și-a menținut declarațiile făcute anterior cu privire la infracțiunea de delapidare și că regretă situația în care s-a ajuns. Mai mult, la data de 10.01.2014, în procesul-verbal aflat la fila 101, inculpatul a luat la cunoștință de conținutul dosarului și susține că își menține declarațiile făcute în legătură cu comiterea infracțiunii de delapidare.
Aceste declarații ale inculpatului, de recunoaștere a comiterii infracțiunii, se coroborează cu procesul-verbal, aflat la fila 3 dosar de urmărire penală, întocmit de IPJ M., prin care s-au verificat atât sumele încasate de inculpat în urma aplicării amenzilor cât și data depunerii la administrația judiciară.
Din cele de mai sus, în opinia instanței de apel, rezultă că în perioada 2008-2012 în 446 de situații inculpatul și-a însușit sumele de ban pe care le-a încasat de la persoanele sancționate, în modalitatea descrisă în tabelul de la filele 2-10 dosar urmărire penală.
Ca urmare, nu se justifică achitarea inculpatului pentru infracțiunea de delapidare, cum s-a solicitat de apărare, motiv pentru care, apreciindu-se că starea de fapt, încadrarea juridică și pedeapsa aplicată inculpatului au fost corect analizate și stabilite de către instanța de fond, apelul inculpatului va fi respins ca nefondat, cpnform art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală.
Văzând și disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul V. I. A. (fiul lui I. și A., născut la data de 19.03.1981 în Tg. M., domiciliat în Tg. M. . ., posesor CI . nr._, CNP_), împotriva sentinței penale nr. 1025/17.09.2014, pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M., în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare la stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul M..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2015.
PreședinteJudecător
F. G. A. O.
Grefier
A. B. F.
Red.FlG/16.02.2015
Thnred./CC/3 exp./17.02.2015
Jd.fd. I.P.
| ← Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 72/2015. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 75/2015.... → |
|---|
