Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 201/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 201/2015
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ nr. 201/A
Ședința publică din 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr.M. V.
Judecător F. G.
Grefier G. C.
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de către:
- P. de pe lângă Tribunalul M.
- partea civilă A.N.A.F.-D.G.R.F.P. B.-A.J.F.P. M. (cu sediul în Tg.M., ..1-3, jud.M.),
împotriva sentinței penale nr.186/4 iulie 2014 a Tribunalului M. pronunțată în cauza privind pe inculpatul P. R. L. (fiul lui L. și E., născut la data de 10.02.1975 în Sighișoara, jud. M., domiciliat în comuna D., ., jud.M., CNP_).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților și a reprezentantei Ministerului Public.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Inculpatul a depus o notă în 02.04.2015.Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 1 aprilie 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 aprilie 2015. Încheierea amintită face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C. DE A.
Asupra căilor de atac de față,
1. Prezentarea sesizării. Prin cererile înregistrate la această instanță sub nr._ /7 ianuarie 2015, P. de pe lângă Tribunalul M. și partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., Administrația Națională a Finanțelor Publice M. au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 186/4 iulie 2014 pronunțate de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
În motivarea apelului, procurorul contestă temeinicia hotărârii Tribunalului M., de achitare a inculpatului P. R. L. de sub acuza comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr. 241/2005. Subliniază că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție specifică infracțiunii deduse judecății și sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 396 alin. 2 C. pr. P.., astfel că soluția corectă care trebuia adusă cauzei era aceea de condamnare și nu de achitare.
În motivarea apelului său, partea civilă critică modalitatea de soluționare a acțiunii civile și susține că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile a inculpatului pentru suma de 152.165 lei și accesoriile sale, iar pentru a garanta repararea integrală a prejudiciului, instanța ar fi trebuit să admită în totalitate acțiunea civilă alăturată acțiunii penale.
Analizând apelurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr._ al Tribunalului M., a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor reprezentantului Ministerului Public și ale părților, precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se rețin următoarele:
2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentința penală nr. 186/4 iulie 2014, Tribunalul M.:
-în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza a II-a Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul P. R. L., de sub acuza săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
-a constatat că inculpatul a plătit suma de 8.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..
-în baza art. 397 Cod procedură penală, art. 998,și art. 999 cod civil din 1864, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., și l-a obligat pe inculapt la plata sumei de 4384 lei despăgubiri civile (TVA datorat la nivelul anului 2011), la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere conform legislației în vigoare, până la stingerea datoriei, și respinge restul pretențiilor civile.
-a modificat sechestrul asigurator înființat prin ordonanța din 23 iulie 2012, emisă în dosarul nr. 861/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul M., în sensul menținerii acestuia doar până la concurența sumei de 4384 lei.
-în baza art. 275 alin. 1 pct. 1 lit. c) Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2730 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că materialului probator administrat în faza de urmărire penală i s-a adăugat, în faza de judecată, declarația inculpatului P. R. L. (fila 27), care a arătat că, plătind TVA cu ocazia achizițiilor făcute în Olanda, nu a știut că trebuie să o plătească și în România, fiind persoană fizică autorizată, cu impozit fix; nu știa că trebuie să emită facturi pentru marfa vândută, apreciind că nu contează cât realizează din vânzări; și-a înregistrat toate facturile fiscale de achiziție, neîncercând ascunderea acestora; aproximativ ¼ din florile aduse din Olanda, se deteriorau pe parcursul transportului, inculpatul nedispunând de un mijloc de transport cu agregat frigorific, iar o altă parte se deteriora în timpul depozitării în vederea vânzării; pornind de la ideea că datorează un impozit fix, nu și-a pus problema deducerii cheltuielilor de transport; profitul din comerțul cu flori era schimbător, câștigând uneori 500-700 lei/lună, în alte luni pierzând, fiind vorba de marfă perisabilă.
Raportul de expertiză contabilă judiciară realizat de expertul contabil D. T. la cererea inculpatului, a concluzionat asupra unor probleme precum faptul că persoanele fizice autorizate, cu plată impozit pe bază de normă de venit, conform prevederilor art.49 pct.8 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, pentru anul fiscal 2011, nu aveau obligația să organizeze și să conducă contabilitatea în partidă simplă pentru activitatea respectivă, astfel că în perioada de referință nici inculpatul nu avea această obligație, abia începând din anul 2012 textul legal indicat a fost modificat, obligând contribuabilii să completeze partea de Registru jurnal de încasări și plăți referitoare la încasări.
În cuprinsul aceluiași raport de expertiză s-a statuat asupra unor perisabilități de 30%, pierderi de 20% și unui adaos comercial de 10%.
Apreciind că sumele pe care le-a indicat expertul în raport, sunt insuficient precizate, s-a dispus efectuarea unei noi expertize contabile.
Conform concluziilor acesteia, PFA P. R. L., nefiind obligată să aibă evidență contabilă în perioada ianuarie-decembrie 2011, nu avea cum să realizeze momentul în care a depășit plafonul stabilit de lege, și în raport de care ar fi trebuit să solicite înregistrarea în scopuri TVA în luna februarie 2011, și ar fi devenit persoană impozabilă din mai 2011.
Instanța de judecată a reținut însă că, impozitarea (taxarea) veniturilor realizate de persoanele fizice din desfășurarea de activități economice este reglementată de Titlul III – Impozitul pe venit din Codul fiscal, aprobat prin Legea nr.571/2003.
Prin excepție de la regula generală de impunere în sistem real, contribuabilii care obțin venituri din activități independente, pot fi impuși și la norma de venit, când, indiferent de cuantumul veniturilor obținute efectiv, impozitul se plătește conform normelor de venit stabilite în anul curent, pentru anul următor.
Contribuabilii care desfășoară activități pentru care venitul net se determină pe bază de normă de venit, nu au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea în partidă simplă pentru activitatea respectivă.
Însă, persoanele fizice care desfășoară activități independente impuse la norma de venit, pot intra sub incidența prevederilor din Codul fiscal, referitoare la TVA și, în consecință, pot avea obligații în calitate de plătitori de TVA.
Conform prevederilor Codului fiscal, este persoană impozabilă din punct de vedere al TVA, persoana care desfășoară de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice, respectiv activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii.
Contribuabilii care realizează venituri din activități economice erau scutiți de plata TVA până la plafonul de 35.000 euro la cursul de la data aderării la UE (1 Euro = 3,3817 lei). Depășirea acestui plafon presupune obligația înregistrării acestora ca plătitori de TVA la organul fiscal pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea.
Pentru a urmări realizarea plafonului, contribuabilii trebuie să conducă evidența bunurilor achiziționate și a celor livrate prin întocmirea Jurnalului pentru cumpărări și a Jurnalului pentru vânzări, obligație prevăzută la pct.62 alin.1 din H.G. nr.44/2004, normă dată în aplicarea art.152 din Codul fiscal.
În termen de 10 zile din luna următoare celei în care s-a depășit plafonul, contribuabilul are obligația de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA.
Ulterior înregistrării ca plătitor de TVA, contribuabilul trebuie să respecte prevederile Titlului VI – Taxa pe valoare adăugată, din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Prin urmare, inculpatul ar fi avut obligația de a conduce o evidență a bunurilor achiziționate și a celor livrate, și ar fi reușit astfel să realizeze momentul depășirii plafonului care atrăgea obligația înregistrării ca plătitor de TVA.
Inculpatul a invocat necunoașterea a o . dispoziții legale care reglementau activitatea pe care o desfășura. Însă, necunoașterea legii, nu înlătură răspunderea penală.
Pe de altă parte însă, infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.b) din Legea nr.241/2005, se săvârșește cu intenție directă. În speță, nu s-a dovedit că fapta pusă în sarcina inculpatului ar fi fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege.
Trimiterea în judecată a inculpatului s-a realizat fără a se arăta elementele din care s-ar desprinde că neevidențierea veniturilor încasate s-a realizat cu scopul de a diminua impozitele și taxele, ori a evita plata acestora.
Inculpatul a arătat că el conducea o anumită evidență, înregistrând facturile de achiziționare, chitanțele și facturile pe care le emitea cumpărătorilor, dar, știind că e plătitor de impozit fix, nu avea cunoștință că, dacă depășește un anumit plafon al achizițiilor, trebuie să se înregistreze ca și plătitor de TVA, dovadă că a și plătit TVA în procent de 6% la achiziția bunurilor în Olanda; nu a știut că trebuie să întocmească acte pentru florile care se deteriorau, respectiv să își înregistreze cheltuielile efectuate cu combustibilul și alte consumabile.
Inculpatul a pus la dispoziția organelor de control fiscale toate documentele de aprovizionare, precum și documentele de livrare, în măsura în care le-a întocmit.
Instanța a apreciat că întreaga atitudine a inculpatului denotă sinceritatea acestuia, respectiv că nu a urmărit să ascundă cantitatea, valoarea mărfii achiziționate, ci, pur și simplu, știindu-se plătitor de impozit fix, și neavând cunoștințe adecvate în domeniu, a considerat că nu trebuie să aibă o evidență exactă a bunurilor achiziționate/livrate.
Și cele două expertize contabile au subliniat ambiguitatea dispozițiilor legale de la nivelul anului 2011 cu privire la obligativitatea persoanei fizice autorizate de a avea o evidență a operațiunilor comerciale efectuate, cu consecințe asupra surprinderii momentului în care se ajunge la depășirea plafonului stabilit de lege.
De asemenea, referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune M. evidențiază o . aspecte pozitive legate de persoana inculpatului, implicat în permanență într-o activitate în vederea asigurării bunăstării familiei, împreună cu soția având în îngrijire patru copii.
Din relațiile oferite de Poliția D., reiese că inculpatului nu i s-au aplicat sancțiuni contravenționale, în comunitate dezvoltând un comportament corespunzător, prosocial.
Soția inculpatului, ascultată de consilierul de probațiune în vederea întocmirii referatului de evaluare, este convinsă că „dacă ar fi știut că datorează, ar fi achitat la stat, motivul pentru care a ajuns să fie cercetat fiind lipsa de informare.”
În concluzie, instanța a considerat că inculpatul se află în cazul unei persoane insuficient informate și pregătite pentru a lucra într-un domeniu guvernat de numeroase prevederi legale, al unei persoane care nu a cunoscut obligațiile pe care le are legat de evidențierea achizițiilor și a vânzărilor, respectiv că, în funcție de acestea, la un moment dat, ar putea deveni plătitor de TVA, neîndeplinirea obligațiilor care îi reveneau fiind legate de culpă, și nu de intenția de a evita plata taxelor.
În consecință, în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit.b) teza a II-a Cod procedură penală, inculpatul P. R. L. instanța a dispus achitarea de sub acuza săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.b) din Legea nr.241/2005.
A.N.A.F. – Direcția Generală a Finanțelor Publice M. (reorganizată în D.G.R.F.P. B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M.) s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 152.165 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului, astfel cum a stabilit Activitatea de Inspecție Fiscală prin Decizia de impunere nr.86/13 ianuarie 2012, din care s-a achitat suma de 8.000 lei, la care să se adauge accesoriile, până la data stingerii efective a datoriei, conform art.119 și următoarele din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală.
Conform raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de dl. expert Bakos L. A., raționamentele de calcul care au condus la stabilirea TVA datorată, în cuprinsul raportului de inspecție fiscală al D.G.F.P. M., respectiv în documentele de control ale Gărzii Financiare, nu sunt corecte, întrucât primul pornește de la premisa că bunurile achiziționate ar trebui să existe doar pentru că nu există documente de livrare, fiind considerate lipsă în gestiune, iar al doilea a estimat adaosul comercial la 35,76%, pornind de la adaosul practicat de un vânzător din același domeniu de activitate, dar în comerț cu amănuntul.
Primul expert contabil numit în cauză, pe baza unei investigații proprii a ajuns a concluzia că în domeniul comerțului cu ridicata, adaosul rezonabil este de 10%.
În urma solicitării instanței, comercianții invitați să comunice adaosul utilizat în această activitate, nu au oferit date concludente.
Expertul contabil Bakos L. A. a arătat că ideea practicării unui adaos comercial procentual, pornind de la valoarea de achiziție, este uzuală în cazul firmelor care practică comerțul cu amănuntul, în cazul persoanelor fizice fiind posibilă o abordare diferită. Pornind de la uzanțele practicate în alte domenii ale achizițiilor intracomunitare de conjunctură (mașini rulate, echipamente de sport, mașini de uz casnic), s-a arătat că, nu neapărat adaosul practicat este în centul atenției, ci, câștigul realizat lunar este, de regulă, comparat cu venitul pe care l-ar realiza persoana în urma unei activități de natură salarială. Astfel, în urma acestora tranzacții în domeniile amintite, la un transport de mărfuri, profitul realizat nu depășește 400-500 euro, urmând a se realiza venituri lunare, după scăderea cheltuielilor aferente tranzacțiilor, de maxim 1800-2000 euro.
Această abordare permite rulaje mari, dar rata profitabilitate relativ redusă. Expertul apreciază că, din declarațiile inculpatului reiese în mod concludent acest tip de gândire și, având această abordare, reiese că PFA P. R. L. ar fi avut un venit realizat pe perioada mai-octombrie 2011, în jur de 12.000 euro, adică 51.600 lei la cursul de referință mediu din octombrie 2011, iar pentru această sumă TVA aferentă ar fi fost 12.384 lei, sumă net inferioară față de cele trei sume reieșite în urma calculelor specialiștilor de la Garda Financiară și D.G.F.P. M., respectiv a primului expert contabil desemnat în dosar.
Fiind mai aproape de realitate și mai convingător, instanța a optat pentru acest mod de calcul al TVA.
În ce privește perisabilitățile, s-a arătat în cuprinsul celui de-al doilea raport de expertiză contabilă judiciară, că nu are sens calculul lor, deoarece aceasta presupune o evidență contabilă și de gestiune exactă, și prevederile art.12 din HG nr.831/2004 referitoare la perisabilități se aplică doar persoanelor juridice care sunt obligate la plata impozitului pe profit.
În privința pierderilor, s-a arătat că acestea nu pot fi asimilate cu pierderile tehnologice, ca urmare se asimilează cu livrările de bunuri, deci nu se poate deduce TVA calculat.
De asemenea, s-a mai concluzionat că, potrivit Codului fiscal, TVA achitat într-un alt stat –și inculpatul a plătit echivalentul în euro a aproximativ 15.000 lei, la achiziționarea mărfurilor în Olanda-, nu se poate deduce în România în calculul TVA datorat.
Instanța a constatat că inculpatul a plătit suma de 8.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă D.G.R.F.P. B. – A.J.F.P. M., iar în baza art.397 Cod procedură penală, art.998 și art.999 din Codul civil din 1864, în vigoare în perioada comiterii faptei, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4384 lei despăgubiri civile (diferența dintre suma de 12.384 lei stabilită de expertul contabil Bakos L. A. și suma achitată deja de inculpat, de 8.000 lei), reprezentând TVA datorat la nivelul anului 2011, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere conform legislației în vigoare, până la stingerea datoriei, respingând restul pretențiilor civile.
Sechestrul asigurător înființat prin ordonanța din 23 iulie 2012, emisă în dosarul nr.861/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul M., a fost modificat, în sensul menținerii acestuia doar până la concurența sumei de 4384 lei.
3. Considerentele instanței de apel.
3.1. Asupra apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul M.. Apelul promovat de procuror împotriva sentinței penale nr. 186/4 iulie 2014 a Tribunalului M. este fondat, iar aspectele pe care le vom dezvolta în continuare determină, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. P.., admiterea căii de atac cu consecințele desființării în parte a hotărârii apelate și rejudecării cauzei în al doilea grad, în următoarele limite:
a) Din materialul probator al dosarului, așa cum a fost detaliat în prim grad, rezultă că inculpatul P. R. L., în calitatea sa de administrator al PFA P. R. L., nu a evidențiat în cursul anului 2011 în actele contabile veniturile încasate din vânzarea mărfii, achiziționate din spațiul intracomunitar, către diverși clienți. În acest fel, inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale în valoare de 1.384 lei, reprezentând TVA. Fapta dedusă judecății există, ea a fost săvârșită de inculpatul P. R. L. și, contrar celor susținute de către prima instanță, constituie infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.
În acest context, subliniem în primul rând, alături de tribunal, că necunoașterea legii nu înlătură răspunderea penală.
În al doilea rând, constatăm că, în cazul inculpatului, nu a fost vorba de o necunoaștere a legii, ci mai degrabă de ignorarea ei. Separat de considerentele tribunalului privind textele legale care îi impuneau inculpatului să conducă o evidență a bunurilor achiziționate și a celor livrate, astfel încât să reușească să realizeze momentul depășirii plafonului care atrăgea obligația înregistrării ca plătitor de TVA, constatăm că o asemenea obligație, la data faptei, era foarte clar edictată de textul art. 49 pct. 8 din Codul fiscal, potrivit căruia „contribuabilii care obțin venituri din activități independente sunt obligați să organizeze și să conducă contabilitate în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidența contabilă, și să completeze Registrul-jurnal de încasări și plăți, Registrul-inventar și alte documente contabile prevăzute de legislația în materie”. Acest articol a fost modificat și avea conținutul de mai sus, încă din 2004, prin OUG 138/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În aceeași ordine de idei, art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr._ este un text incriminator previzibil și ușor accesibil destinatarilor. Datorită experienței pe care o avea în domeniu, dar și a accesibilității și previzibilității atât a legislației care reglementează activitatea persoanelor fizice autorizate, cât și a legislației care incriminează ca infracțiuni nerespectarea acestor obligații, inculpatul nu poate să opună necunoașterea îndatoririlor pe care le avea în calitatea lui de comerciant și a consecințelor nerespectării acestor îndatoriri.
Constatând că inculpatul trebuia și putea să cunoască și chiar a cunoscut dispozițiile legale care reglementau activitatea unei persoane fizice autorizate și urmările nerespectării lor, instanța de apel nu a identificat un alt scop al neevidențierii de către inculpat în actele contabile a veniturilor încasate din vânzarea mărfii în cursul anului 2011, decât acela de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
b) La individualizarea judiciară a pedepsei pe care o vom stabili și aplica în sarcina inculpatului, avem în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969 și anume:
-gradul de pericol social al infracțiunii, ilustrat în împrejurări care compun conținutul constitutiv al evaziunii fiscale, dar și extrinseci acestuia, cum sunt, în esență: perioada de timp scursă de la momentul consumării și până la epuizarea faptei; faptul că inculpatul s-a bazat pe prorpiile interpretări și nu a apelat la sprijinul unui specialist pentru a primi ajutor atât în interpretarea legislației fiscale, cât și în evidențierea în actele contabile a operațiunilor efectuate; întinderea și natura urmărilor cauzate;
-persoana inculpatului, care se află la prima confluență cu legea penală, a avut anterior și ulterior faptei un comportament bun în familie și societate și este implicat într-o activitate legală în vederea asigurării bunăstării familiei. De altfel, comportamentul bun al inculpatului înaintea săvârșirii infracțiunii care se judecă îl vom valorifica în cauză prin reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. din 1969, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de art. 9 alin. 1 din Legea nr. 241/2005.
-limitele de pedeapsă prevăzute de art. 9 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 în formula în vigoare la momentul comiterii infracțiunii.
Cum la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, la alegerea legii penale mai favorabile după o evaluare globală a celor două categorii de legi penale succedate de la comiterea faptei și până în prezent, constatăm că este mai favorabilă legea de la momentul comiterii faptei, în condițiile în care din cauza limitelor legale de pedeapsă măsurile alternative la aplicarea pedepsei prevăzute de art. 80 și art. 83 C. pen. sunt excluse de plano, iar regimul suspendării condiționate, dar și al suspendării sub suraveghere din Codul penal din 1969 este, prin condiții, conținut și efecte mai favorabil decât al suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzut de art. 91 și urm. C. pen.
În raport cu criteriile menționate mai sus, vom stabili și aplica pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea de către inculpatul P. R. L. a infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 76 alin. 1 lit. d C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., care răspunde principiului proporționalității și satisface în concret și în mod eficient nevoile reinserției sociale a inculpatului și prevenției generale.
Constatăm că, de la data faptei și până în prezent, inculpatul a conștientizat implicațiile infracțiunii comise și a depus stăruință în recuperarea pagubei cauzate statului român, reparând o parte însemnată din prejudiciu. Observăm apoi că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prescrise de art. 86 C. pen. din 1969 și, în raport cu conduita inculpatului înaintea și după săvârșirea infracțiunii, precum și cu elementele invocate în sprijinul îndreptării inculpatului, aplicarea pedepsei este pentru acesta un avertisment suficient de puternic în vederea îndreptării, iar scopul sancțiunii privative de libertate poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia. Prin urmare, în rejudecare, vom dispune suspendarea condiționată a pedepsei principale de un an închisoare aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
Vom atenționa inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite în sarcina sa.
Natura și gravitatea infracțiunii săvârșite determină aplicarea în sarcina inculpatului a pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen. din 1969, de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă care potrivit art. 71 alin. 5 C. pen., este suspendată pe durata termenului de încercare fixat. Deși infracțiunea a fost săvârșite în exercitarea activității sale de administrator al PFA P. R. L., având în vedere în principal faptul că inculpatul și-a corectat conduita infracțională și văzând veniturile familiei sunt asigurate și de către inculpat prin activitatea pe care o efectuează, de administrare a unei firme de transport, în cauză nu este oportună aplicarea și a interdicției exercitării dreptului de a fi administrator.
În temeiul art. 13 alin. 1 din legea nr. 241/2005, o copie a prezentei hotărâri va fi comunicatp Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Pentru culpa sa procesuală, izvorând din culpa infracțională, în baza art. 274 alin. 1 C. pr. P.., inculpatul va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății în prim grad, în sumă de 2.730 lei, care acoperă costul suportului tehnic și de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale și procedurale necesare soluționării cauzei, precum și costul expertizelor contabile efectuate în cauză.
3.2. Asupra apelului părții civile Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., Administrația Națională a Finanțelor Publice M., în acord cu prima instanță ale cărei considerente exprimate în latura civilă a cauzei nu au putut să fie combătute în mod convingător, remarcăm faptul că ideea practicării unui adaos comercial procentual, pornind de la valoarea de achiziție, este uzuală în cazul firmelor care practică comerțul cu amănuntul, în cazul persoanelor fizice fiind posibilă o abordare diferită. Pornind de la uzanțele practicate în alte domenii ale achizițiilor intracomunitare de conjunctură (mașini rulate, echipamente de sport, mașini de uz casnic), nu neapărat adaosul practicat este în centul atenției, ci, câștigul realizat lunar este, de regulă, comparat cu venitul pe care l-ar realiza persoana în urma unei activități de natură salarială. Astfel, în urma acestora tranzacții în domeniile amintite, la un transport de mărfuri, profitul realizat nu depășește 400-500 euro, urmând a se realiza venituri lunare, după scăderea cheltuielilor aferente tranzacțiilor, de maxim 1800-2000 euro.
Această abordare permite rulaje mari, dar rata profitabilitate relativ redusă. Din declarațiile inculpatului reiese în mod concludent acest tip de gândire și, având această abordare, potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit de către expertul Bakos L. A., reținut în cauză, PFA P. R. L. ar fi avut un venit realizat pe perioada mai-octombrie 2011, în jur de 12.000 euro, adică 51.600 lei la cursul de referință mediu din octombrie 2011, iar pentru această sumă TVA aferentă ar fi fost 12.384 lei, sumă net inferioară față de cele trei sume reieșite în urma calculelor specialiștilor de la Garda Financiară și D.G.F.P. M., respectiv a primului expert contabil desemnat în dosar. Din această câtime, inculpatul a achitat pe durata procedurilor suma de 8.000 lei.
În ce privește perisabilitățile, s-a arătat în cuprinsul celui de-al doilea raport de expertiză contabilă judiciară, că nu are sens calculul lor, deoarece aceasta presupune o evidență contabilă și de gestiune exactă, și prevederile art.12 din HG nr.831/2004 referitoare la perisabilități se aplică doar persoanelor juridice care sunt obligate la plata impozitului pe profit. În privința pierderilor, s-a arătat că acestea nu pot fi asimilate cu pierderile tehnologice, ca urmare se asimilează cu livrările de bunuri, deci nu se poate deduce TVA calculat.
De asemenea, s-a mai concluzionat că, potrivit Codului fiscal, TVA achitat într-un alt stat –și inculpatul a plătit echivalentul în euro a aproximativ 15.000 lei, la achiziționarea mărfurilor în Olanda, nu se poate deduce în România în calculul TVA datorat.
Fiind mai aproape de realitate și mai convingător, în mod corect prima instanță a optat pentru modul de calcul al TVA efectuat de către d-l expert Bakos L. A.. Faptul că inculpatul nu a contestat pe cale administrativ-jurisdicțională decizia de impunere nr. 86/13 ianuarie 2012 nu echivalează cu o achiesare a acestuia la pretențiile părții civile, cât timp d-l P. R. L. a contestat în fața instanței penale suma pretinsă de partea civilă. În acest context, mai notăm că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., Administrația Națională a Finanțelor Publice M. este parte civilă în proces și nu este judecătorul cauzei, cele solicitate de parte trebuie dovedite, iar constatările părții nu sunt absolute, ci trebuie confirmate de probe. Instanța de judecată, prin rolul care îi este conferit de Constituția României, este singura îndreptățită să tranșeze litigiul cu care a fost sesizată, iar rolul său nu se limitează doar la stabilirea formală a raportului de cauzalitate între fapta delictuală și prejudiciul cauzat, așa cum susține apelanta, ci trebuie să dezlege integral cauza, cu toate chestiunile ei de fapt și de drept, inclusiv întinderea pagubei produse în patrimoniul părții civile. Aceste dezlegări pot avea loc doar pe baza dovezilor administrate în cauză și reținute de către instanță ca fiind utile și concludente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a pricinii.
În lumina acestor considerente, apelul promovat în cauză de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., Administrația Națională a Finanțelor Publice M. este nefundat, urmând să fie respins ca atare, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. P..
4. Cheltuielile judiciare. Având în vedere soluția principală adusă apelurilor, pentru culpa sa procesuală, dată de promovarea unei căi de atac nefondate, potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. P.., partea civilă va fi obligată să suporte o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 100 lei.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. P.., va rămâne în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apelul procurorului, în cuantum de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
1. În conformitate cu art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul M. împotriva sentinței penale nr. 186/4 iulie 2014 pronunțate de Tribunalul M. în dosarul nr._ și, în consecință:
2. Desființează în parte sentința penală atacată și, rejudecând cauza:
2.1. În temeiul art. 396 alin. 1 și 2 C. pr. P.., condamnă pe inculpatul P. R. L. (fiul lui L. și E., născut la data de 10.02.1975 în Sighișoara, jud. M., domiciliat în comuna D., ., jud.M., CNP_) la:
- Un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 76 alin. 1 lit. d C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
Potrivit art. 71 C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen.
În baza art. 81 C. pen. din 1969, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicate inculpatului P. R. L. pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Conform art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969, constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În temeiul art. 13 alin. 1 din legea nr. 241/2005, o copie a prezentei hotărâri se comunică Oficiului Național al Registrului Comerțului.
În baza art. 274 alin. 1 C. pr. P.., obligă pe inculpat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății în prim grad, în sumă de 2.730 lei.
2.2. Menține restul dispozițiilor din sentința penală apelată, referitoare la modalitatea de soluționare a acțiunii civile alăturate acțiunii penale în proces și modificarea sechestrului asigurator instituit de către P. de pe lângă Tribunalul M..
3. În conformitate cu art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. P.., respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., Administrația Națională a Finanțelor Publice M. (cu sediul în Tg.M., ..1-3, jud.M.) împotriva sentinței penale nr. 186/4 iulie 2014 pronunțate de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
4. Potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. P.., obligă pe partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., Administrația Națională a Finanțelor Publice M. să suporte o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 100 lei.
Conform art. 275 alin. 3 C. pr. P.., rămâne în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apelul procurorului, în cuantum de 100 lei.
5. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
dr.M. V. F. G.
Grefier,
G. C.
Jud.fond P. E.
Red./thred.M.V./16.04.2015/3ex.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 492/2015. Curtea de... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 193/2015. Curtea de... → |
|---|
