Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 61/2016. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 61/2016 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 61/2016

ROMÂNIA

C. DE A. TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA penală Nr. 61/A

Ședința publică din 4 februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. A. M.

Judecător S. B.

Grefier A. M. H.

Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de către inculpațiiA. O. B. (fiul lui G. și A., născut la data de 23.01.1988, în municipiul Miercurea C., jud. Harghita, domiciliat în municipiul Miercurea C., ., jud. Harghita, având CNP_) și P. I. (fiul lui I. și V., născut la data de 24.07.1969, în ., jud. Harghita, domiciliat în municipiul Miercurea C., ., jud. Harghita, având CNP_), împotriva sentinței penale nr. 524/19.05.2015, pronunțată de Judecătoria Miercurea-C., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a reprezentantului Ministerului Public.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 11 ianuarie 2016, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 22 ianuarie 2016, apoi pentru data de astăzi, 4 februarie 2016.

C. DE A.,

Deliberând asupra cauzei penale de față constată:

Prin sentința penală nr. 524 din 19 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în dosarul penal nr. 7._, instanța de fond a dispus următoarele:

În baza art. 396 alin.2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 228, alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d, art. 77 lit. a și art. 35 alin. 1 și 36 alin. 1 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul A. O. B., fiul lui G. și A., născut la data de 23.01.1988, în municipiul Miercurea C., jud. Harghita, domiciliat în municipiul Miercurea C., ., jud. Harghita, având CNP_, de cetățenie română, studii 11 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (fapta din data de 14.09.2013 - 3 acte materiale), pedeapsă pe care acesta urmează să o execute în regim de detenție.

A dedus din pedeapsa aplicată perioada executată, respectiv reținerea și arestarea preventivă (de la 25.09.2013 ora 23,55 până la 17.01.2014 inclusiv).

În baza art. 396 alin.2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 228, alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d, art. 77 lit. a și art. 35 alin. 1 și 36 alin. 1 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul P. I., fiul lui I. și V., născut la data de 24.07.1969, în ., jud. Harghita, domiciliat în municipiul Miercurea C., ., jud. Harghita, având CNP_, cetățean român, 8 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (fapta din data de 14.09.2013 - 3 acte materiale), pedeapsă pe care acesta urmează să o execute în regim de detenție.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată prin reprezentant legal de .., cu sediul în municipiul Miercurea C., ., jud. Harghita și a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de_,29 lei, cu titlu de daune materiale către această parte civilă, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de inculpați (8100 kg materii prime), precum și la plata dobânzilor legale aferente acestui debit de la data sustragerii bunurilor până la data plății efective.

În temeiul art. 276 alin. 2 Cod procedură penală, a admis cererea formulată de partea civilă și l-a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata a câte 361,675 lei către partea civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea serviciilor de service aferente pregătirii autovehiculului F. Ducato având nr. de înmatriculare_ pentru efectuarea expertizei judiciare încuviințate, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar (filele nr. 275-278).

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, a dispus confiscarea, de la inculpatul A. O. B., a autoutilitarei marca F. Ducato având datele de identificare menționate în procesul-verbal de indisponibilizare aflat la fila nr. 126 din dosar și a bunurilor mobile aflate în această autoutilitară, conform celor inserate în procesul-verbal de referință. De asemenea, a dispus restituirea către același inculpat a bunurilor identificate prin dovada . nr._ emisă de I.P.J. Harghita, aflată la fila 162 din dosar, întrucât nu există probe din care să rezulte că acestea s-ar încadra în vreuna din categoriile la care face referire art. 112 Cod penal.

În baza art. 274 alin. 1 Cod penal, l-a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata a câte 2250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 500 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală și câte 1750 lei cheltuieli judiciare în faza de judecată. Cheltuielile cu interpretul au fost lăsate în sarcina statului. A constatat că inculpații au fost asistați în faza de judecată de apărători aleși.

În baza art. 404 alin. 4 lit. c și art. 249 alin. 1 și 5 Cod procedură penală, în vederea asigurării executării obligațiilor reținute în sarcina inculpatului A. O. B., constând în plata cheltuielilor judiciare și a daunelor materiale, până la concurența valorii probabile a sumelor de referință, a menținut parțial (conform nivelului obligațiilor stabilite prin prezenta), măsura asiguratorie constând în indisponibilizarea, prin aplicarea unui sechestru asupra bunurilor indicate în Ordonanța din data de 07.11.2013, emisă în Dosarul nr. 1680/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C. (atv BOMBARDIER RENEGADE și autoturism SUZUKI VITARA, cu datele de identificare indicate în ordonanță, respectiv apartament și teren în folosință, situate în municipiul Miercurea C., ., nr. 34A, ., precum și imobil situat în municipiul Miercurea C., ., jud. Harghita).

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C. emis la data de 18.11.2013, în dosarul nr. 1680/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. A. O.-B., pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat" prev. și ped. de art.208 (1), art.209 (l) lit. a și i C.pen., cu aplicarea art.41(2) din C.pen. (trei acte materiale) și

2. P. I., sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt calificat" prev. și ped. de art.208 (1), art.209 (l) lit. a și i C.pen., cu aplicarea art.41(2) din C.pen. (trei acte materiale)

S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare al instanței, că fapta inculpaților A. O. B. și P. I., care la data de 14.09.2013, în urma unei înțelegeri prealabile, între orele 14,17 - 15,49, efectuând trei transporturi, au sustras din depozitul de materie primă a societății ., situat în mun. Miercurea-C., cu ajutorul unei autoutilitare F. Ducato, un număr de 12 paleți cu materie primă, respectiv 3 paleți cu Polietilenă Midiliena III J 2208 UV- în cantitate de 4125 kg, 7 paleți cu Polietilena HD 6070UA-în cantitate de 10.500 kg și 2 paleți cu Polipropilena Midilena J 1000-în cantitate de 2750 kg, cauzând un prejudiciu în valoare de 125.328 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat” prev. și ped. de art.208 (1), art.209 (l) lit. a și i C.pen., cu aplicarea art.41 (2) din C.pen. (trei acte materiale).

Ca mijloace de probă în actul de sesizare sunt indicate următoarele: declarații martori, declarații făptuitori, învinuiți, inculpat, procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, procese-verbale de efectuare a perchezițiilor, planșe foto, procese-verbale de recunoaștere din grup, planșe foto, raport de expertiză tehnică nr._ din 09.10.2013, întocmit de Institutul Național de Criminalistică, Serviciul Expertize Fizico-Chimice, raport de constatare tehnico-științifică nr._/31.10.2013 întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea C. la data de 19.11.2013, sub nr._ .

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, instanța i-a întrebat pe inculpați dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate. Niciunul dintre inculpați nu a fost de acord cu judecarea cauzei conform procedurii abreviate. Pe cale de consecință s-a procedat la derularea cercetării judecătorești obișnuite.

În actul de sesizare al instanței s-au reținut următoarele:

În data de 17.09.2013, Poliția mun. Miercurea-C. a fost sesizată cu o plângere penală de către numita B. E., în calitate de director economic al .. Miercurea-C., cu privire la faptul că în perioada 13.09._13, autori necunoscuți au sustras din depozitul de materie primă a societății, situat în mun. Miercurea-C., ., jud. Harghita, un număr de 12 paleți cu materie primă, respectiv 3 paleți cu Polietilenă Midiliena III J 2208 UV- în cantitate de 4125 kg, 7 paleți cu Polietilena HD 6070UA - în cantitate de 10.500 kg și 2 paleți cu Polipropilena Midilena J 1000 - în cantitate de 2750 kg, prejudiciul pentru cantitatea totală de 17.375 kg materie primă sustrasă fiind în cuantum de 125.328 lei.

În plângere se arată că depozitul de materie primă al .. de unde au fost sustrase bunurile menționate nu este prevăzut cu sistem de pază și alarmare și nici cu sistem de supraveghere video.

În urma vizionării înregistrărilor surprinse de camerele de supraveghere ale .. Miercurea-C. și ale S.C. Haineken S.A. Miercurea-C., organele de poliție judiciară au stabilit că o autoutilitară marca F. Ducato de culoare albă în data de 14.09.2013 în intervalul orar 14,17 - 15,49 a pătruns de trei ori în incinta depozitului aparținând .. Miercurea-C..

Organele de poliție au identificat pe site-ul www.autovit.ro mai multe fotografii ale autoutilitarei marca F. Ducato, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_, care erau expuse în vederea vânzării autovehiculului în cauză de inculpatul A. O. B. imediat după comiterea faptei.

În baza autorizațiilor de percheziție emise de Judecătoria Miercurea C., la data de 25.09.2013, organele de poliție judiciară au procedat în prezența inculpatului A. O. B. și a apărătorului ales la efectuarea unei percheziții domiciliare la imobilul situat în mun. Miercurea-C., ., jud. Harghita, aparținând inculpatului A. O. B. și la efectuarea unei percheziții asupra autoutilitarei marca F. Ducato, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_, utilizată de inculpat.

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la data de 25.09.2013 în prezența martorilor asistenți Galaczi A. și B. B., organele de poliție au identificat mai multe scule electrice și bunuri pentru care învinuitul A. O.-B. nu a putut prezenta documente de proveniență respectiv: un aparat de sudură marca CADDY, un flex marca BOSCH GWS 11-125 CIE, un flex marca MAKITA 9069, un flex marca MAKITA 5703R, o stație emisie-recepție marca THUNDER CB-08 cu antenă, o stație emisie-recepție marca ALBRECHT AE 4200RO cu antenă, o mașină de găurit marca HP 1620, o mașină de găurit marca MAKITA 6270D cu acumulator și încărcător, o bicicletă ROCK MACHIN, o coadă de topor din lemn, un hanorac textil de culoare roșu având inscripția „No Fear” .

Toate bunurile menționate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în baza procesului-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, percheziția fiind înregistrată video și s-au efectuat mai multe fotografii judiciare cuprinse în planșa fotografică.

Cu ocazia efectuării percheziției asupra autoutilitarei marca F. Ducato, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_, în prezența martorilor asistenți Galaczi A. și B. B., organele de poliție au identificat în interiorul compartimentului destinat pentru transport marfă, o betonieră folosită iar pe podea și sub aceasta, mai multe granule din material plastic, de culoare albă, cu forma neregulată. În cabina autoutilitarei, sub scaunul conducătorului auto, au fost identificate un număr de 2 (două) granule din material plastic, de culoare albă, cu forma neregulată.

Din interiorul autoutilitarei percheziționate, organele de poliție au ridicat mai multe granule din material plastic, de culoare albă, cu forma neregulată în vederea expertizării iar autoutilitara_ a fost indisponibilizată și sigilată în vederea continuării cercetărilor în baza procesului-verbal de efectuare a percheziției activitatea menționată fiind înregistrată video, fiind efectuate mai multe fotografii judiciare cuprinse în planșa fotografică.

Organele poliției judiciare au procedat la ridicarea pe bază de dovadă de ridicare a unui număr de 3 (trei) plicuri conținând Polietilenă Midiliena III J 2208 UV, Polietilena HD 6070UA și Polipropilena Midilena J 1000, reprezentând mostre de materie primă sustrase din depozitul .. Miercurea-C., care au fost trimise spre expertizare împreună cu granulele din material plastic, de culoare albă, cu forma neregulată ridicate din autoutilitara marca F. Ducato, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_, cu ocazia percheziției.

Din Raportul de Expertiză nr._ din 09.10.2013, întocmit de Institutul Național de Criminalistică, Serviciul Expertize Fizico-Chimice, reiese că “Proba în litigiu, ridicată cu ocazia percheziției autoutilitarei marca F. Ducato, este constituită din trei categorii de granule din material plastic alb, fiecare categorie în parte având, corespunzător, aceleași caracteristici fizico-chimice (aspect, dimensiuni, greutate și compoziție chimică) cu cele trei probe puse la dispoziție (proba L1 cu C1, proba L2 cu C2 și proba L3 cu C3).

La data de 25.09.2013 orele 12,30, fiind în continuarea cercetărilor, organele de poliție judiciară fiind în apropierea locuinței inculpatului A. O.-B. au observat că acesta împreună cu învinuitul O. Szilard-Jozsef s-au urcat în autoutilitara marca F. Ducato, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_, condusă de inculpatul A. O.-B. și au plecat cu mare viteză, deplasându-se pe străzile Patak și Toplița din mun. Miercurea-C., parcând autoutilitara pe . imobilului nr. 50, după care au fugit împreună pe .> La data de 25.09.2013 orele 13,15, organele de poliție judiciară, fiind în apropierea locuinței inculpatului A. O.-B. au observat că acesta împreună cu învinuitul O. Szilard-Jozsef au încărcat în grabă din magazia aflată în curtea inculpatului A. O.-B. mai multe bunuri în portbagajul autoturismului marca BMW, de culoare negru, cu numărul de înmatriculare_, condusă de inculpatul A. O.-B. și au plecat cu mare viteză, deplasându-se pe străzile Forras, Toplița și Szek, fiind alertată o patrulă a poliției rutiere în vederea opririi acesteia.

În procesul-verbal întocmit se menționează că autoturismul menționat nu a oprit la semnalul luminos al echipajului poliției rutiere și a continuat traseul în viteză pe .> D. fiind faptul că drumul era blocat de un alt echipaj de poliție, autoturismul în cauză a părăsit carosabilul, a intrat pe un teren viran, unde inculpatul A. O.-B. și O. Szilard-Jozsef au închis și abandonat autoturismul în cauză fugind prin cimitirul catolic, nefiind posibilă prinderea acestora.

În data de 26.09.2013, în baza autorizației de percheziție emisă de Judecătoria Miercurea-C., organele de poliție judiciară au procedat în prezența numitei M. T., concubina învinuitului O. Szilard-Jozsef la efectuarea unei percheziții asupra autoturismului marca BMW, de culoare negru, cu numărul de înmatriculare_ . În prezența martorilor asistenți N. Jozsef din . A., organele de poliție au identificat în interiorul acesteia o stație de emisie recepție marca DX 5000 model K_, nr. de identificare 0678, montată în partea dreaptă a schimbătorului de viteze și un hanorac de culoare roșu. În compartimentul portbagaj al autoturismului au fost identificate o trusă medicală, o pătură, un fragment din cauciuc, dispozitiv pentru închidere-deschidere porți prin telecomandă marca SOMFY prevăzut cu două componente cilindrice și o cutie din material plastic care conținea mai multe circuite electrice și fragmente de cablu electric.

Din interiorul autoturismului percheziționat, organele de poliție au ridicat în vederea continuării cercetărilor, stația de emisie recepție marca DX 5000 model K_, nr. de identificare 0678 cu antena și cablul aferent acesteia precum și dispozitivul pentru închidere-deschidere porți prin telecomandă marca SOMFY prevăzut cu două componente cilindrice, în baza procesului-verbal de efectuare a percheziției fiind efectuate mai multe fotografii judiciare cuprinse în planșa fotografică.

În urma prezentării actelor de proveniență de către învinuitul O. Szilard-Jozsef, organele de poliție au procedat la predarea către acesta, pe bază de dovadă de predare, a stației de emisie recepție marca DX 5000 model K_, nr. de identificare 0678 cu antena și cablul aferent.

Din declarația martorului Mihaly I.-V., administratorul Societății Agricole Toplița-Șumuleu-Ciuboteni, reiese că autoutilitara marca F. Ducato, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_, este înmatriculată pe numele societății mai sus menționate, dar aceasta a fost vândută în primăvara anului 2012 cu suma de 1300 euro inculpatului A. O.-B., care a primit o cheie de contact, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autoutilitarei_ . Martorul a declarat că nu a eliberat factură cu ocazia vânzării autoutilitarei deoarece cumpărătorul nu i-a comunicat datele de identitate pentru transcrierea autovehiculului .

Din declarația martorei Jakab E., rezultă că este proprietara autoturismului marca BMW, de culoare negru, cu numărul de înmatriculare_, pe care l-a cumpărat drept cadou pentru fiul său, învinuitul O. Szilard-Jozsef, dar a înmatriculat autovehiculul pe numele său pentru ca acesta să nu-l poată vinde ulterior. Martora declară că nu s-a întâlnit cu fiul său la data de 25.09.2013 și nu știe cine a condus autoturismul_ în ziua respectivă și nici unde se află acesta, deoarece a fost la serviciu.

Din declarația martorei M. T., concubina învinuitului O. Szilard-Jozsef, rezultă faptul că la data de 25.09.2013 în jurul orelor 08,30 l-a dus pe concubinul său, care nu deține permis de conducere, cu autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare_ în zona Csiba din mun. Miercurea-C. în apropierea pensiunii „Panorama”, unde acesta deține o pășune și unde acesta avea de lucru la curățarea pășunii. În jurul orei 09,00 s-a întors singură la locuință cu autoturismul mai sus menționat pe care l-a parcat în fața porții lăsându-l deschis și cu cheile în contact. Datorită faptului că avea treabă în locuință nu a observat cine a luat autoturismul din fața porții, ea aflând despre acest lucru în jurul orelor 19,00 când a fost apelată telefonic de către organele de poliție. Martora declară că in data de 25.09.2013 nu a primit nici un telefon de la concubinul său pentru a împrumuta autoturismul în cauză și menționează că in data de 26.09.2013 a participat la percheziția desfășurată asupra autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare_ și a văzut toate bunurile ridicate de organele de poliție. Aceasta menționează cu nu știe nimic cu privire la dispozitivul pentru închidere-deschidere porți prin telecomandă marca SOMFY prevăzut cu două componente cilindrice aflat în portbagajul mașinii dar știe că stația de emisie recepție marca DX 5000 model K_ a fost cumpărată de concubinul său la data de 24.09.2013 cu suma de 1000 lei de la un agent de vânzări al unei societăți, în prezența sa iar factura fiscală a fost primită de la acesta la data de 27.09.2013, tot în prezența sa.

Martorul K. Adolf, agent de pază la .. Miercurea-C., a declarat că la data de 13.09.2013, ora 07,00 a intrat în serviciul de pază al societății unde a lucrat până la 14.09.2013, ora 07,00. La data de 13.09.2013, în jurul orelor 15,00 a primit două chei de la poarta de acces în depozitul de materie primă al societății de la numitul P. I. care își terminase serviciul, dar el cu această ocazie nu a verificat sistemul de închidere al porții de acces, deoarece nu are atribuții de pază sau de serviciu în acest sens iar depozitul se află la o distanță de aproximativ 150 m de postul său de pază neavând nici măcar vedere directă la această poartă. În seara de 13.09.2013 nu a văzut nici o mișcare la depozitul de materie primă iar cheile respective le-a predat la ieșirea din serviciu la data de 14.09.2013, ora 07,00, colegului său C. G..

Din declarația martorului C. G., agent de pază la .. Miercurea-C., rezultă faptul că la data de 14.09.2013, ora 07,00 a intrat în serviciul de pază al societății unde a lucrat până la 15.09.2013, ora 07,00. La . verificat obiectivele avute în pază și a primit de la colegul său K. Adolf toate cheile de acces din secțiile unității și împreună cu acestea și cele două chei de la poarta de acces în depozitul de materie primă al societății care se află la o distanță de aproximativ 150 m de postul său de pază, unde nu are atribuții de pază sau de serviciu. In ziua de 14.09.2013 nu a văzut nici o mișcare la depozitul de materie primă, menționând că în timpul serviciului său cheile depozitului sau aflat în permanență în postul de pază, nefiind luate de nimeni și precizând că acestea au fost predate la ieșirea din serviciu la data de 15.09.2013, ora 07,00 colegului său S. I..

Martorul K. T., gestionar la depozitul .. Miercurea-C., a declarat ca are ca atribuții de serviciu, primirea și depozitarea materiei prime a societății, precum și distribuirea acesteia către secțiile de prelucrare. Depozitul respectiv se află la o distanță de aproximativ 300 metri față de incinta fabricii și nu este prevăzut cu sistem de pază sau alarmare și nici sistem de supraveghere video. În interiorul acestuia sunt depozitate materiile prime folosite pentru fabricarea bunurilor din material plastic, respectiv granule de culoare albă din polietilenă și polipropilenă care sunt achiziționate ambalate în saci din polietilenă a câte 25 kg fiecare, așezate și înfoliate pe paleți din lemn, ultima recepție de materie primă fiind efectuată în cursul lunii aprilie 2013 iar ultima livrare către secțiile fabricii, la data de 10.09.2013, respectiv doi paleți de polietilina. În ziua de vineri, la data de 13.09.2013, în jurul orelor 14,10, a plecat din depozitul respectiv, fără să constate lipsuri în gestiune iar în ziua de luni, la data de 16.09.2013, în jurul orei 14,15 a constatat lipsa din depozit a unui număr de 10 ( zece ) paleți cu un număr de 585 saci cu polietilenă, a câte 25 kg fiecare și a unui număr de 2 (doi) paleți cu un număr de 110 saci a câte 25 kg fiecare cu polipropilenă. În depozit își desfășoară activitatea acuzatul P. I. și numitul K. B. în calitate de morari plastic precum și numitul Kocsis Z. în calitate de tractorist atunci când este cazul. In data de 13.09.2013, orele 14,10, atunci când el a plecat din depozit, se mai afla la lucru, acuzatul P. I. și numitul K. B.. Martorul a precizat că materia primă este constituită din granule din plastic de culoare albă, cu diametrul de aproximativ 3 mm, toate sunt ambalate în saci din polietilenă a câte 25 kg fiecare așezați și înfoliați pe paleți din lemn câte 55 de saci (în cazul materiei prime cumpărate din țară) și câte 60 de saci (în cazul materiei prime din import). Martorul a declarat că nu cunoaște împrejurările în care a fost sustrasă cantitatea de materie primă mai sus menționată, însă a precizat cu certitudine că furtul acesteia a avut loc în perioada 13.09.2013, orele 14,10 – 16.09.2013, orele 14,15 .

Din declarația martorului K. B., muncitor morar la depozitul .. Miercurea-C., rezultă faptul că la data de 13.09.2013 a lucrat în depozitul societății împreună cu acuzatul P. I., l-a ajutat pe acesta la curățenie iar în jurul orelor 15,00, împreună au plecat spre casă, acuzatul P. I. a încuiat poarta de acces de la depozit cu lanț și lacăt, iar cheile le-a lăsat la agentul de pază al societății. In data de 13.09.2013 la orele 19,40 a plecat împreună cu soția sa K. I., cu trenul, în ., .. Harghita, la domiciliul socrilor săi de unde s-au întors împreună la data de 15.09.2013, în jurul orelor 19,00 tot cu trenul. Acesta a menționat că în timpul programului de lucru nu a văzut persoane străine la depozitul unde lucrează, nu a vorbit cu nimeni despre materia primă care se găsește în depozitul societății și nu are nici o legătură cu furtul materiei prime comis la data de 14.09.2013.

Martorul P. A., cumnatul inculpatului P. I., a declarat că la data de 13.09.2013 a primit salariul de la .. Miercurea-C. și l-a invitat pe cumnatul său P. I. la locuința sa pentru a consuma câte o bere, fiind prezent și vecinul său C. L. între orele 19,00 și 21,30, când cei doi au plecat. În data de 14.09.2013 în jurul orei 08,00 a mers la cules de cartofi pe un terenul unui prieten pe nume Gego I., situat pe .. M-C., de unde s-a întors după-amiaza, fără să poată preciza ora și a menționat că în aceea zi nu s-a întâlnit cu inculpatul P. I..

Din declarația martorului P. D. rezultă că în data de 14.09.2013 în jurul orei 09,30 în urma unei înțelegeri prealabile, s-a întâlnit cu învinuitul P. I. în zona magazinului „Central” din mun. Miercurea-C. și împreună cu acesta, care era cu un cărucior, au mers pe .. Miercurea-C., unde au cules aproximativ 200 kg de mere, până în jurul orelor 10,30, după care împreună s-au deplasat la Casa de Cultură veche situată pe .. M-C., unde au participat la „Sărbătoarea Strugurilor”, până în jurul orelor 11,30.

Numitul P. D., a arătat că după terminarea spectacolului s-a deplasat împreună cu inculpatul P. I. la vecinul acestuia, numitul Csilip P. unde au măcinat merele respective, după care în jurul orelor 12,30, au depozitat merele zdrobite într-un butoi la locuința acuzatului P. I. și au servit împreună bere, până în jurul orelor 13,00, când el a plecat acasă. În aceeași zi în jurul orei 16,30 s-a întors la locuința inculpatului P. I., unde a consumat din nou bere iar la ora 17,00 a plecat acasă. Martorul a declarat că nu știe ce a făcut inculpatul P. I. în data de 14.09.2013, în intervalul orar 13,00-16,30, dar la data de 16.09.2013 în jurul orelor 16,00, s-a întâlnit cu acesta, ocazie cu care acesta i-a povestit că a fost dat afară de la locul de muncă, respectiv .. Miercurea-C., atât el cât și concubina sa, deoarece este suspectat că a sustras din depozitul societății cantitatea de 17.000 kg granule de polietilenă, dar nu cunoaște alte amănunte legate de furt .

În data de 15.10.2013, organele de cercetare penală au procedat la efectuarea unei recunoașteri din grup, de către martorii B. K. și Damo Ede L., a unui grup de persoane format din inculpatul P. I., inculpatul A. O. B., făptuitorul O. Szilard Jozsef, D. Z. și G. A.. În urma acestei activități martora B. K. a indicat pe acuzatul P. I. a cărui semnalmente corespundeau cu cele ale persoanei care în data de 14.09.2013, ora 14.00 era îmbrăcat într-o salopetă de culoare verde și a deschis poarta de acces de la depozitul H. pentru a pătrunde în interior o autoutilitară de culoare albă. De asemenea, l-a indicat pe făptuitorul O. Szilard Jozsef al cărui semnalmente corespundeau cu ale persoanei care la data de 14.09.2013, orele 14.00, i-au cerut martorei să mute autoturismul marca Ford care se afla parcat în fața porții depozitului ., pentru a facilita . o unei autoutilitare de culoare albă.

Martorul Damo Ede L. care se afla și el prezent în acel loc, nu a putut recunoaște niciuna dintre persoanele prezentate.

Pentru fiecare activitate de recunoaștere, au fost întocmite câte un proces verbal, fiind efectuată și Planșa fotografică.

Din declarația martorei B. K. rezultă faptul că, la data de 14.09.2013, în jurul orei 14.00, se afla la unitatea Service Csibesz situată pe .-vis de fabrica de bere, cu un autoturism Ford Mondeo care era parcat în fața porții de acces de la depozitul .. În timp ce prietenul ei, Damon Ede L. era ocupat cu ridicarea unui autoturism avariat pe o platformă din curtea unității service, a fost contactată de doi tineri de aproximativ 25-30 de ani, care au coborât dintr-o autoutilitară de culoare albă și i-au cerut să mute autoturismul Ford pentru a facilita . alăturat a autoutilitarei în cauză, moment în care poarta metalică a depozitului a fost deschisă de un bărbat mai în vârstă, aproximativ 45-50 de ani care purta mustață și era îmbrăcat într-o salopetă de culoare verde. După aproximativ 20 de minute, același bărbat în salopetă, a deschis poarta depozitului respectiv, pentru a permite ieșirea autoutilitarei, după care a închis poarta, s-a urcat în autoutilitara condusă de o altă persoană și au plecat. În continuarea declarației, martora a arătat că la data de 15.10.2013 a recunoscut persoanele mai sus menționate, cu precizarea că nu poate indica cu exactitate dacă acestea sunt cele care la data de 14.09.2013 au intrat în curtea depozitului, datorită distanței și a faptului că în acel moment nu a dat importanță persoanelor în cauză.

Din declarația de martor a numitului Damo Ede L. rezultă faptul că, la data de 14.09.2013, în jurul orelor 14.00, se afla la unitatea Service Csibesz situată pe .-vis de fabrica de bere, cu un autoturism Ford Mondeo pe care l-a parcat în fața porții de acces de la depozitul H.. Datorită faptului că acesta era ocupat cu încărcarea unui autovehicul avariat pe o platformă auto în curtea unității service, nu a putut recunoaște niciuna dintre persoanele prezentate spre recunoaștere.

Conform solicitării Poliției mun. Miercurea - C., nr. 2067/L/10.10.2013, .. M-C., prin adresa nr. 2618/11.10.2013 a comunicat că în zilele de sâmbătă și duminică nu se desfășoară activitate la firmă, iar angajatul P. I. nu a fost însărcinat să efectueze vreun transport de marfă la data de 14.09.2013 și că acesta nu deține chei de acces în depozitul societății.

Prin încheierea penală din data de 08.10.2013 a fost autorizată întocmirea listing-ului convorbirilor telefonice efectuate/recepționate de către inculpatul A. O. B. pe numărul de telefon_, inculpatul P. I. de pe numărul de telefon_, respectiv învinuitul O. Szilard Jozsef, de pe numărul de telefon_. Prin adresa nr._/22.10.2013, Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Harghita a înaintat în format optic listing-ul convorbirilor efectuate în perioada 01.09._13, pentru cele trei numere de telefon sus menționate. În urma vizionării listing-ului mai sus menționat a fost întocmit procesul-verbal de vizualizare, ocazie cu care s-au constatat următoarele:

În perioada 01.09._13, acuzatul A. O. B. a efectuat de pe cartela S._, un număr de 57 de convorbiri telefonice cu numărul_ care aparține numitului O. SZILARD-JOZSEF și a primit de la acesta un număr de 30 apeluri telefonice.

Astfel, la data de 13.09.2013 înainte de comiterea infracțiunii acuzatul A. O. B. a efectuat un număr de două convorbiri telefonice cu numitul O. SZILARD-JOZSEF la orele 11,09, respectiv 13,33, ambele cu o durată totală de 66 secunde și a primit două apeluri telefonice de la acesta, la aceeași dată, la orele 17,09, respectiv 19,19, cu o durată totală de 77 secunde.

La data de 14.09.2013, după comiterea infracțiunii, inculpatul A. O. B. a efectuat trei apeluri telefonice cu numitul O. SZILARD-JOZSEF la orele 18,47; 19,17 respectiv 19,43, cu o durată totală de 55 secunde, în timp ce se afla în zona celulei situate în . și ultimele două în timp ce se afla în zona celulei situate în mun. Miercurea-C., . class="BodyTextIndent"> La data de 14.09.2013, după comiterea infracțiunii, acuzatul A. O. B. a primit două apeluri telefonice de la numitul O. SZILARD-JOZSEF la orele 18,14 respectiv 20,29, cu o durată totală de 22 secunde, în timp ce se afla în zona celulei situate în zona IRIS din mun. M-C., ..

La data de 25.09.2013, inculpatul A. O. B. a efectuat trei apeluri telefonice cu numitul O. SZILARD-JOZSEF la orele 09,18 ; 09,37 respectiv 12,09, cu o durată totală de 114 secunde, toate în timp ce se afla în zona celulei situate în zona IRIS din mun. M-C..

La data de 25.09.2013, acuzatul A. O. B. a primit două apeluri telefonice de la numitul O. SZILARD-JOZSEF la orele 12,14 respectiv 12,28, cu o durată totală de 37 secunde, în timp ce se afla în zona celulei situate în zona IRIS din mun. M-C., ..

La data de 25.09.2013, în timpul celor 5 (cinci) convorbiri telefonice, mai sus menționate, avute cu inculpatul A. O. B., numitul O. SZILARD-JOZSEF se afla pe raza mun. Miercurea-C., în zonele celulelor aflate în zona IRIS, Autogara M-C., Confecții M-C., respectiv P-ța Libertății, nr. 15.

În perioada 01.09._13, acuzatul A. O. B. nu a efectuat de pe cartela S._ nici o convorbire telefonică cu numărul_ care aparține învinuitului P. I. și nu a primit de la acesta nici un apel telefonic.

În perioada 01.09._13, inculpatul P. I. a efectuat de pe cartela S._, un număr de 11 de convorbiri telefonice cu numărul_ care aparține numitului O. SZILARD-JOZSEF și a primit de la acesta un număr de 13 apeluri telefonice.

Astfel, la data de 13.09.2013, înainte de comiterea infracțiunii inculpatul P. I. a efectuat una convorbire telefonică cu numitul O. SZILARD-JOZSEF la ora 12,34 cu o durată de 118 secunde și a primit un apel telefonic de la acesta, la aceeași dată, la orele 19,52, cu o durată de 15 secunde, în ambele cazuri acuzatul P. I. se afla în zona celulei situate în mun. Miercurea-C., ., zona IRIS.

La data de 14.09.2013, înainte și în timpul comiterii infracțiunii, inculpatul P. I. a primit 3 (trei) apeluri telefonice de la numitul O. SZILARD-JOZSEF la orele 13,33, cu o durată de 33 secunde, în timp ce se afla în zona celulei situate la releul HR, 14,03 și 15,57, cu o durată totală de 19 secunde, în timp ce se afla în zona celulei situate în mun. Miercurea-C., ., zona IRIS.

La data de 14.09.2013, înainte și în timpul comiterea infracțiunii, în timpul celor 3 (trei) convorbiri telefonice, mai sus menționate, avute cu inculpatul P. I., numitul O. SZILARD-JOZSEF se afla pe raza mun. Miercurea-C., în zonele celulelor aflate în ., P-ța Libertății, nr. 15, respectiv ., zona IRIS.

În data de 25.09.2013, inculpatul A. O.-B. a fost condus la sediul Poliției mun. Miercurea-C., după efectuarea unei percheziții domiciliare la imobilul său situat în mun. Miercurea-C., ., jud. Harghita și efectuarea unei percheziții asupra autoutilitarei marca F. Ducato, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_, utilizată de acesta, pentru a fi audiat cu privire la furtul comis în dauna .. Miercurea-C. și cu privire la proveniența tuturor bunurilor ridicate de către organele de poliție cu ocazia perchezițiilor.

În prezența apărătorului ales inculpatul a declarat că nu dorește să dea nicio declarație cu privire la furtul săvârșit în dauna părții vătămate . M. C. și nici cu privire la ce a făcut în perioada 13.09._13. Cu privire la proveniența bunurilor ridicate de către organele de poliție cu ocazia perchezițiilor din 25.09.2013, inculpatul a declarat că betoniera găsită în autoutilitara F. Ducato,_, este proprietatea numitului Kalasz Gyozo din mun. Miercurea-C., bicicleta este a sorei sale, numita S. Adel, stația emisie-recepție găsită în garajul său este a lui, cealaltă stație emisie-recepție găsită în șopron aparține numitului S. Elod din mun. Miercurea-C. iar aparatul de sudură aparține învinuitului O. Szilard-Jozsef. Celelalte bunuri și scule electrice îi aparțin și arată că va prezenta organelor de poliție acte de proveniență a acestora, însă acestea nu au fost prezentate.

La data de 25.09.2013, după începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală au procedat la aducerea la cunoștință a învinuirii față de acuzatul A. O.-B. în prezența apărătorului ales, ocazie cu care a declarat că nu dorește să declare nimic față de învinuirea adusă și nu a propus alte probe în apărarea sa. Atât aducerea la cunoștință a învinuirii cât și declarația de învinuit i-au fost traduse învinuitului A. O.-B. în limba maghiară de către interpretul autorizat Sukos Imola.

În cursul urmăririi penale inculpatul A. O.-B., a dat o singură declarație cu privire la furtul comis în dauna .. Miercurea-C., în data de 26.09.2013, în fața instanței de judecată a Judecătoriei Miercurea-C., cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă. Cu această ocazie inculpatul a declarat că în data de 11.09.2013 a fost rugat de vecinul său, acuzatul P. I., despre care știa că lucrează la ., să-l ajute la derularea unui transport în interesul societății ., trebuind să transporte niște produse ambalate în saci, înțelegându-se să efectueze transportul la sfârșitul săptămânii. Astfel în ziua de sâmbătă în jurul orei 13.00, în plină zi, primind un act pentru transport de la P. I., a făcut trei transporturi de la societate până la capătul orașului, pe . au fost transferate într-un camion de 7-9 tone, cu număr de înmatriculare de Ungaria, la sfârșit predând actul de transport șoferului camionului cu număr de înmatriculare de Ungaria. Inculpatul a declarat că acuzatul P. I. a deschis poarta de acces în curtea . și poarta de la depozit, el nu a coborât din mașină, nu știe ce cantitate de produse a transportat. Inculpatul consideră că este nevinovat deoarece el “nu fură în amiaza mare”, răspunderea pentru săvârșirea furtului fiind a lui P. I..

Din declarațiile acuzatul P. I., consemnate în zilele de 20.09.2013, 25.09.2013, 27.09.2013 și 04.10.2013, rezultă că la data de 13.09.2013 a fost de serviciu la depozitul de materie primă al .. Miercurea-C., în intervalul orar 08,00-15,00, ocazie cu care a făcut curățenie în depozit, împreună cu colegul său K. B.. La ora 15,00 a încuiat poarta de acces a depozitului în cauză, a predat cheile la agentul de pază aflat la sediul societății și a plecat spre casă. După ce a ajuns la domiciliul său, a dat de mâncare la păsări, a servit masa singur, după care a plecat la locuința cumnatului său P. A., unde împreună cu acesta a consumat 2 litri de bere iar în jurul orelor 21,00 a plecat acasă și s-a culcat. În data de 14.09.2013, în jurul orelor 08,00 a plecat de acasă cu un cărucior, s-a întâlnit cu numitul P. D. și împreună cu acesta au cules mere, pe care le-au transportat la vecinul său, numitul Csilip P. unde le-au măcinat, iar în jurul orelor 15,00 au pus merele în butoaie la fermentat, după care numitul P. D. a plecat acasă. Învinuitul arată că a dormit singur în locuința sa câteva ore, după care în jurul orelor 22,00 a mers singur la „Balul Strugurilor” din Casa de Cultură situată pe . stat până la orele 03,00. Inculpatul P. I. a negat că în data de 14.09.2013 ar fi fost la depozitul de materie primă al .. Miercurea-C. și a declarat că nu a fost apelat telefonic de nimeni ca să-i ceară acest lucru.

În urma declarațiilor inculpatului P. I., cu acordul acestuia, organele de poliție, au procedat la testarea cu poligraf a învinuitului P. I.. Din Concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică nr._/31.10.2013 întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. B., privind detecția comportamentului simulat al acuzatului P. I. reiese că în cazul subiectului P. I. au fost identificate reactivități specifice și definitorii pentru comportamentul simulat la toate întrebările relevante cauzei.

La data de 08.11.2013, după începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală au procedat la aducerea la cunoștință a învinuirii și a dreptului la apărare față de acuzatul P. I., ocazie cu care a declarat că față de învinuirea adusă își menține în totalitate primele declarații, consemnate olograf în zilele de 20.09.2013, 25.09.2013, 27.09.2013 și 04.10.2013, în fața organelor de poliție.

Acuzatul P. I. nu a recunoscut comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, nu a dorit să declare nimic cu privire la acest lucru, arătând că nu știe nimic despre furtul comis la depozitul .. și nu dorește să declare nimic cu privire la învinuirea adusă la cunoștință. Organele de cercetare penală i-au pus acuzatului P. I. mai multe întrebări cu privire la listing-ul mai sus prezentat, ocazie cu care acesta a arătat că el nu a vorbit niciodată la telefon cu învinuitul O. Szilard-Jozsef.

Organele de cercetare penală i-au adus la cunoștință inculpatului P. I. concluziile investigației cu „Poligraf” efectuată la I.P.J. B. și faptul că la data de 15.10.2013 a fost recunoscut din grup de un martor ocular ca fiind persoana care la data de 14.09.2013, orele 14,00, era îmbrăcat într-o salopetă de culoare verde și a deschis poarta depozitului pentru a facilita accesul autoutilitarei_ . Față de toate întrebările adresate de către organele de cercetare penală, inculpatul P. I. a declarat că el nu a participat la comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa, nu a sustras niciodată nimic de la .. și nu cunoaște nimic despre furtul comis din incinta depozitului unde lucra și că nu știe ce s-a întâmplat cu cantitatea de 17.375 kg de materie primă sustrasă, nu dorește să mai declare nimic și a menționat că nu are alte probe de adus în apărarea sa.

În data de 10.10.2013, organele de poliție judiciară au procedat la confruntarea inculpatului A. O. B. cu acuzatul P. I., ocazie cu care le-au fost adresate mai multe întrebări cu privire la furtul comis din depozitul .., M-C., răspunsurile la întrebările adresate acestora fiind aceleași cu cele declarate anterior de către aceștia.

Făptuitorul O. Szilard-Jozsef nu a recunoscut participarea lui la furtul săvârșit în dauna ., declarând că la data de 25.09.2013 la orele 08,00 a plecat de acasă cu concubina sa, M. T. care l-a transportat cu autoturismul său marca BMW,_ în zona Ciba din mun. M-C., unde avea de lucru la pășunea împădurită a familiei și unde a lucrat singur până în jurul orei 19,00 când a telefonat concubinei sale pentru să vină după el. Atunci a aflat că autoturismul său fusese luat fără știrea lui din fața porții sale. Făptuitorul O. Szilard-Jozsef a declarat că la data de 25.09.2013 nu s-a întâlnit cu inculpatul A. O.-B. și nu a avut cu acesta nici o convorbire telefonică în ziua respectivă, nu a fost contactat telefonic de acesta ca să-i împrumute autoturismul său (BMW) menționând că nu știe nimic despre dispozitivul pentru închidere-deschidere porți prin telecomandă marca SOMFY prevăzut cu două componente cilindrice aflat în portbagajul mașinii sale, deoarece nu este al său. Cu privire la stația de emisie-recepție ridicată din autoturismul său cu ocazia percheziției, făptuitorul a declarat că aceasta a fost cumpărată de el împreună cu toate accesoriile acesteia inclusiv antena, la data de 24.09.2013 cu suma de 1000 lei, de la un agent de vânzări.

Fiind reaudiat în data de 05.11.2013, făptuitorul O. Szilard-Jozsef, în prezența apărătorului ales, a declarat că îi cunoaște pe inculpatul A. O.-B. și acuzatul P. I. deoarece locuiesc în aceeași zonă, în apropierea casei sale. Aceasta a declarat că nu știe unde se afla la data de 13.09.2013 în jurul orelor 19,30 dar cu siguranță nu se afla împreună cu învinuitul P. I. cu care s-a întâlnit în data de 14.09.2013 în jurul orelor 23,30 la „Balul Strugurilor” din Casa de Cultură din .. M-C.. Făptuitorul a declarat că de aproximativ un an folosește o cartelă S. Orange cu numărul de telefon_, nu cunoaște numărul de telefon al inculpatului P. I., menționând că la data de 14.09.2013 între orele 13,00-16,00 (înainte și în timpul comiterii infracțiunii) se afla la locuința sa împreună cu mama și concubina sa iar telefonul său era în locuință și precizează că nu a primit și nici nu a efectuat nici o convorbire telefonică cu învinuitul P. I., dar spre seară a vorbit la telefonul său mobil cu inculpatul A. O.-B. dar nu își amintește ce au discutat. Făptuitorul O. Szilard-Jozsef a arătat că își menține în totalitate prima declarație consemnată olograf la data de 03.10.2013 precizând că la data de 25.09.2013 între orele 08,00-19,00, timp în care se afla în zona Ciba din mun. Miercurea-C., a avut asupra sa tot timpul telefonul personal cu numărul de mai sus dar atunci nu a vorbit la telefon cu inculpatul A. O.-B..

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul A. O. B. a solicitat efectuarea unei expertize tehnice în vederea stabilirii cantității de produse din cele sustrase, pe care poate să transporte autoutilitara F. Ducato. Cererea în probațiune a fost respinsă prin Ordonanța procurorului din data de 15.11.2013.

Partea vătămată . Miercurea C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 125.328 lei reprezentând valoarea bunurilor sustrase.

Prin Ordonanța nr. 1680/P/2013 din 07.11.2013, emisă de P. de pe L. Judecătoria Miercurea-C., s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpatul A. O. B..

Nu au fost identificate bunuri sechestrabile în proprietatea acuzatului P. I..

În cursul cercetării judecătorești a fost ascultat inculpatul P. I., s-a dat citire declarației anterioare a inculpatului A. O. B. și au fost ascultați martorii propuși de inculpați și de reprezentantul Ministerului Public.

Inculpații nu au recunoscut în fața instanței săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor. Inculpatul A. O. B. nu a dorit să dea declarație, arătând că menține cele susținute anterior în cursul procesului, când a arătat că a fost un simplu transportator, care nu a cunoscut împrejurarea că bunurile pe care le transporta erau sustrase, iar inculpatul P. I. a arătat că nu a fost prezent în locul de unde au fost sustrase bunurile la momentul comiterii faptei și că nu are nicio legătură cu infracțiunea dedusă judecății.

De asemenea, în cursul cercetării judecătorești au fost ascultați martorii propuși de inculpați și de reprezentantul Ministerului Public, declarațiile cu relevanță probatorie care vor fi reținute fiind ale martorilor audiați în cursul urmăririi penale, ale căror susțineri se circumscriu, de altfel, în linii mari, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei, celor menționate de aceștia și în faza urmăririi penale.

De asemenea, au fost efectuate în cursul cercetării judecătorești o expertiză tehnică și un supliment de expertiză, prin raportul întocmit fiind oferite informații de către expert cu privire la cantitatea maximă de materii prime de natura celor reclamate ca fiind furate posibil de transportat cu autovehiculul inculpatului A. O. B.. S-a arătat de către expert că ar fi putut fi transportată cu autoutilitara în discuție, în trei rânduri, cantitatea maximă de 8100 kg materii prime.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că inculpații, la data de 14.09.2013, în urma unei înțelegeri prealabile, între orele 14,17 - 15,49, efectuând trei transporturi, au sustras din depozitul de materie primă aparținând societății ., situat în mun. Miercurea-C., cu ajutorul unei autoutilitare F. Ducato, mai mulți paleți cu materie primă (Polietilenă Midiliena III J 2208 UV, Polietilena HD 6070UA și Polipropilena Midilena J 1000) - cantitatea maximă de 8100 kg materii prime, produsele fiind predate altor persoane, în afara orașului, care le-au încărcat și transportat mai departe spre valorificare, într-un camion cu număr de înmatriculare de Ungaria.

Din coroborarea probelor administrate rezultă că faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată sunt prevăzute de legea penală și au fost comise de aceștia cu vinovăție în forma prevăzută de lege. Faptele acestora sunt nejustificate și imputabile.

Au fost înlăturate din ansamblul probator susținerile inculpaților care tind să evite angajarea răspunderii lor penale întrucât nu se coroborează cu probele administrate în cauză. Apărarea inculpatului A. O. B. bazată pe lipsa laturii subiective a infracțiunii de furt calificat, anume că el era de bună-credință și nu știa că prin efectuarea transporturilor contribuie la săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, nu poate fi avută în vedere date fiind împrejurările comiterii faptei. Fapta a fost săvârșită în mod organizat, împreună cu alte persoane neidentificate, în scopul sustragerii și valorificării specializate a bunurilor aflate în posesia .. Cu privire la participarea inculpatului P. I. există dovezi incriminatoare, anume declarația inculpatului A. O. B., declarația martorei B. K. care l-a identificat ca fiind persoana care a deschis poarta firmei ., deși ulterior a revenit asupra susținerii, arătând că nu este sigură asupra celor relatate în fața organelor de poliție, testul poligraf care denotă un comportament simulat al inculpatului, precum și împrejurarea că susținerea acestuia conform căreia se afla în alt loc la momentul comiterii furtului nu a putut fi confirmată de vreo altă persoană. Din probatoriul administrat rezultă că inculpatul a fost un element important al grupului organizat în vederea comiterii furtului, avea posibilitatea să cunoască că magazia nu este păzită și supravegheată, respectiv că în zilele de sâmbătă nu există activitate la firmă și să procure chei adevărate sau false pentru a deschide poarta și magazia firmei prejudiciate.

A fost pusă în discuție incidența în speță a prevederilor art. 5 din noul Cod penal și corecta încadrare a faptelor reținute în sarcina inculpaților în raport de noua reglementare.

Instanța a reținut că faptele inculpaților sunt prevăzute în noul Cod penal la art. 228, alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d, art. 77 lit. a și art. 35 alin. 1 și 36 alin. 1 Cod penal. Înainte de data de 1 februarie 2014, faptele inculpaților erau incriminate de vechiul Cod penal care prevedea un regim sancționator mai aspru. Având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, instanța a reținut cu privire la infracțiunea analizată ca fiind mai favorabil noul Cod penal, prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege.

În ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, instanța a constatat că, sub aspectul laturii obiective, infracțiunea s-a realizat prin acțiuni ale inculpaților de luare, în executarea aceleași rezoluții infracționale, la diferite momente de timp, în 3 rânduri, a bunurilor mobile ce aparțineau persoanei vătămate din posesia acesteia, fără consimțământul ei, urmarea produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, cauzându-i acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acțiuni și urmarea imediată rezultă ex re. De asemenea, este pe deplin dovedit și scopul special cerut de lege pentru existența infracțiunii - acela al însușirii bunurilor pe nedrept. Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu intenție directă: astfel, ei au prevăzut rezultatul acțiunilor lor - prejudiciul material pe care l-ar cauza persoanei vătămate prin sustragere - și au urmărit producerea acestui rezultat, dorind să-și însușească bunurile în cauză. Sunt întrunite și condițiile cerute de lege pentru reținerea formei agravate a infracțiunii de furt, fapta fiind săvârșită prin folosirea fără drept a unei chei adevărate sau mincinoase. Se reține că fapta a fost săvârșită de cei doi inculpați împreună cu cel puțin încă o persoană, care a preluat bunurile transportându-le mai departe în camionul care aștepta la marginea orașului și a cărei identitate aceștia nu au dorit să o aducă la cunoștința organelor judiciare.

Având în vedere cuantumul prejudiciului, care este consistent, chiar și în contextul în care în sarcina celor doi inculpați nu se poate reține decât ceea ce s-a indicat prin raportul de expertiză că putea fi transportat cu autoutilitara în 3 rânduri, dată fiind modalitatea de comitere a faptei inculpaților, care demonstrează un grad ridicat de planificare a activității infracționale, precum și atitudinea acestora de a nu dezvălui identitatea celorlalte persoane implicate în săvârșirea infracțiunii, pentru a se putea stabili adevărul cu privire la toate împrejurările cauzei, instanța a considerat că pentru atingerea scopului legii penale se impune aplicarea unor pedepse cu executare în regim de detenție.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin.2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 228, alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d, art. 77 lit. a și art. 35 alin. 1 și 36 alin. 1 Cod penal, instanța l-a condamnat pe inculpatul A. O. B., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (fapta din data de 14.09.2013 - 3 acte materiale), pedeapsă pe care acesta urmează să o execute în regim de detenție.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată, respectiv reținerea și arestarea preventivă (de la 25.09.2013 ora 23,55 până la 17.01.2014 inclusiv).

În baza art. 396 alin.2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 228, alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d, art. 77 lit. a și art. 35 alin. 1 și 36 alin. 1 Cod penal, instanța l-a condamnat pe inculpatul P. I., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (fapta din data de 14.09.2013 - 3 acte materiale), pedeapsă pe care acesta urmează să o execute în regim de detenție.

Cu privire la latura civilă, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției inculpaților), în temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată prin reprezentant legal de .., dispunându-se, în consecință, obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de_,29 lei, cu titlu de daune materiale către această parte civilă, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de inculpați (8100 kg materii prime), precum și la plata dobânzilor legale aferente acestui debit de la data sustragerii bunurilor până la data plății efective.

În temeiul art. 276 alin. 2 Cod procedură penală, s-a admis cererea formulată de partea civilă și fiecare inculpat a fost obligat la plata a câte 361,675 lei către partea civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea serviciilor de service aferente pregătirii autovehiculului F. Ducato având nr. de înmatriculare_ pentru efectuarea expertizei judiciare încuviințate, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar (filele nr. 275-278).

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea, de la inculpatul A. O. B., a autoutilitarei marca F. Ducato având datele de identificare menționate în procesul-verbal de indisponibilizare aflat la fila nr. 126 din dosar și a bunurilor mobile aflate în această autoutilitară, conform celor inserate în procesul-verbal de referință.

De asemenea, s-a dispus restituirea către același inculpat a bunurilor identificate prin dovada . nr._ emisă de I.P.J. Harghita, aflată la fila 162 din dosar, întrucât nu există probe din care să rezulte că acestea s-ar încadra în vreuna din categoriile la care face referire art. 112 Cod penal.

În baza art. 274, alin. 1 Cod penal, fiecare dintre cei doi inculpați a fost obligat la plata a câte 2250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 500 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală și câte 1750 lei cheltuieli judiciare în faza de judecată. Cheltuielile cu interpretul au fost lăsate în sarcina statului. S-a constatat că inculpații au fost asistați în faza de judecată de apărători aleși.

În baza art. 404 alin. 4 lit. c și art. 249 alin. 1 și 5 Cod procedură penală, în vederea asigurării executării obligațiilor reținute în sarcina inculpatului A. O. B., constând în plata cheltuielilor judiciare și a daunelor materiale, până la concurența valorii probabile a sumelor de referință, s-a menținut parțial (conform nivelului obligațiilor stabilite prin prezenta), măsura asiguratorie constând în indisponibilizarea, prin aplicarea unui sechestru asupra bunurilor indicate în Ordonanța din data de 07.11.2013, emisă în Dosarul nr. 1680/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C. (atv BOMBARDIER RENEGADE și autoturism SUZUKI VITARA, cu datele de identificare indicate în ordonanță, respectiv apartament și teren în folosință, situate în municipiul Miercurea C., ., nr. 34A, ., precum și imobil situat în municipiul Miercurea C., ., jud. Harghita).

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații A. O. B. și P. I..

Inculpatul P. I., în principal a solicitat ca în urma admiterii căii de atac declarate să se dispună achitarea lui de sub învinuirea comiterii infracțiunii de furt calificat, în temeiul art. 396 alin. 5 și art. 16 lit. c Cod procedură penală, în condițiile în care soluția adoptată de instanța de prim grad este consecința aprecierii eronate a lucrărilor dosarului, îndeosebi a probelor administrate, iar în subsidiar diminuarea pedepsei aplicate și amânarea executării pedepsei stabilite, în conformitate cu prevederile art. 83 Cod penal, sau suspendarea executării acesteia sub supraveghere, potrivit art. 91 Cod penal.

Inculpatul A. O. B., prin intermediul apărătorului ales a solicitat reindividualizarea atât a cuantumului pedepsei aplicate, cât și a modalității de executare a acesteia.

Examinând apelurile promovate, prin prisma materialului aflat la dosarul nr. 7._ al Judecătoriei Miercurea C., a motivelor invocate, precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv și neagravării situației în propria calea de atac, potrivit dispozițiilor art. 417 și art. 418 Cod procedură penală, instanța de control judiciar găsește căile de atac declarate a fi fondate, iar aspectele pe care le vom semnala impun admiterea acestora, cu consecința reformării hotărârii judecătorești analizate, în următoarele limite și pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în fața primei instanțe – hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, relativ la condamnarea fiecărui inculpat-apelant, sub aspectul comiterii infracțiunii pentru care a fost deferit justiției.

Pentru a face o asemenea apreciere, considerăm că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că fiecare dintre cei doi inculpați se face vinovat de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă, cu mențiunea că pe parcursul desfășurării procesului penal, inculpatul A. O. B. a relatat modalitatea în care s-a implicat în ilicitul penal analizat.

Așadar, constatăm și noi alături de instanța de fond că din materialul probator administrat se confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpații A. O. B. și P. I., la data de 14.09.2013, în urma unei înțelegeri prealabile, între orele 14,17 - 15,49, efectuând trei transporturi, cu ajutorul unei autoutilitare marca F. Ducato, au sustras din depozitul de materie primă aparținând societății .., situat în mun. Miercurea-C., mai mulți paleți cu materie primă (Polietilenă Midiliena III J 2208 UV, Polietilena HD 6070UA și Polipropilena Midilena J 1000), în cantitatea maximă de 8.100 kg materii prime, produsele fiind predate altor persoane, în afara orașului, care le-au încărcat și transportat mai departe spre valorificare, într-un camion cu număr de înmatriculare de Ungaria.

Așa cum am menționat, în declarațiile date, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă și în fața noastră, inculpatul A. O. B. a relatat modalitatea în care s-a angajat pe tărâmul ilicitului penal, în final, asumându-și consecințele conduitei sale antisociale. Totodată a menționat că, la activitatea de sustragere a materiei prime din posesia .. a participat și inculpatul P. I., care îi este vecin și la solicitarea acestuia din urmă, cu care a discutat în prealabil, a acceptat să transporte unele bunuri din depozitul de materie primă al societății. Acuzatul a mai arătat că inculpatul P. I. este cel care a deschis toate porțiile și ușile de acces în incinta depozitului unde erau depozitate bunurile sustrase.

Prezența inculpatului P. I., la depozitul mai sus menționat, la data și ora menționată, a fost confirmată și de martora B. K., care în declarația dată la data de 15.10.2013 a menționat că la data de 14.09.2013, în jurul orei 14.00, se afla la unitatea Service Csibesz situată pe .-vis de fabrica de bere, cu un autoturism Ford Mondeo care era parcat în fața porții de acces de la depozitul .. În timp ce prietenul ei, Damon Ede L. era ocupat cu ridicarea unui autoturism avariat pe o platformă din curtea unității service, a fost contactată de doi tineri de aproximativ 25-30 de ani, care au coborât dintr-o autoutilitară de culoare albă și i-au cerut să mute autoturismul Ford pentru a facilita . alăturat a autoutilitarei în cauză, moment în care poarta metalică a depozitului a fost deschisă de un bărbat mai în vârstă, aproximativ 45-50 de ani care purta mustață și era îmbrăcat într-o salopetă de culoare verde. După aproximativ 20 de minute, același bărbat în salopetă, a deschis poarta depozitului respectiv, pentru a permite ieșirea autoutilitarei, după care a închis poarta, s-a urcat în autoutilitara condusă de o altă persoană și au plecat.

În data de 15.10.2013, organele de cercetare penală au procedat la efectuarea unei recunoașteri din grup, de către martorii B. K. și Damo Ede L., a unui grup de persoane format din inculpatul P. I., inculpatul A. O. B., făptuitorul O. Szilard Jozsef, D. Z. și G. A.. În urma acestei activități martora B. K. l-a indicat pe acuzatul P. I. a cărui semnalmente corespundeau cu cele ale persoanei care în data de 14.09.2013, ora 14.00 era îmbrăcat într-o salopetă de culoare verde și a deschis poarta de acces de la depozitul H. pentru a pătrunde în interior o autoutilitară de culoare albă. De asemenea, l-a indicat pe făptuitorul O. Szilard Jozsef al cărui semnalmente corespundeau cu ale persoanei care la data de 14.09.2013, orele 14.00, i-au cerut martorei să mute autoturismul marca Ford care se afla parcat în fața porții depozitului ., pentru a facilita . o unei autoutilitare de culoare albă.

Din declarația aceleiași martoră mai rezultă că, la data de 15.10.2013 a recunoscut persoanele mai sus menționate, cu precizarea că nu poate indica cu exactitate dacă acestea sunt cele care la data de 14.09.2013 au intrat în curtea depozitului, datorită distanței și a faptului că în acel moment nu a dat importanță persoanelor în cauză.

Mai notăm că, inculpatul P. I. a fost supus testării poligraf (filele 290-293), iar din conținutul raportului de constatare tehnico-științifică nr._/31.10.2013 întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. B., rezultă că în cazul subiectului P. I. au fost identificate reactivități specifice și definitorii pentru comportamentul simulat la toate întrebările relevante cauzei.

Mai observăm că înainte de producerea evenimentului care formează obiectul prezentului dosar, inculpatul P. I. a fost angajat la .. de unde după data de 14.09.2013 a fost dat afară.

În consecință, criticile aduse de inculpatul P. I. hotărârii instanței de prim – grad sunt nefondate, probele administrate în cauză conducând la concluzia că inculpatul a participat la comiterea faptei reținute în sarcina lui în actul de sesizare, faptă care există în materialitatea ei, fiind imposibilă prin urmare achitarea acuzatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de furt calificat.

Împrejurările relevate de acest inculpat referitoare la faptul că în preajma datei la care s-a produs evenimentul analizat a împrumutat telefonul său mobil unei persoane fără adăpost, respectiv numitului S. Z., pe care l-a ajutat lăsându-l să doarmă într-o anexă a gospodăriei și care a decedat la data de 24.09.2013, încercând astfel să inducă ideea că în cursul lunii septembrie, în zilele menționate în listingurile convorbirilor telefonice efectuate/recepționate această din urmă persoană ar fi discutat cu numitul O. Szilard Jozsef și nu acuzatul, nu schimbă cu nimic starea de fapt, în condițiile în care așa cum am menționat mai sus, probele administrate confirmă participarea inculpatului la sustragerea materiei prime din depozitul aparținând ..

În cauză au fost efectuate cercetări și față de numitul O. Szilard Jozsef, procurorul dispunând, în rechizitoriu, neînceperea urmăriri penale în cazul acestei persoane, cercetată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și i din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (3 acte materiale). Temeiul de drept al dispunerii acestei soluții de către procuror, au fost reprezentate de prevederile art. 228 alin. 6, raportat la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală din 1968, în condițiile în care probele din acuzare lasă loc unei nesiguranțe în privința existenței vinovăției acestei persoane.

Reamintim că pe parcursul desfășurării procesului penal, la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 187 din 24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iar prin acest act normativ au fost aduse modificări multiple prevederilor Codului penal din 1969, aflat în vigoare la momentul comiterii ilicitului penal care formează obiectul cauzei pendinte.

În vechiul Cod penal infracțiunea de furt calificat în formă continuată, pentru care inculpații au fost deferiți justiției era prevăzută în dispozițiile art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i, cu aplicarea art. 41 alin. 2, fiind pedepsită cu închisoare de la 3 ani la 15 ani, care se putea majora cu un spor de până la 5 ani, iar în prezent, în noul Cod penal, infracțiunea menționată își găsește reglementarea în economia art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d, cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 35 alin. 1, limitele pedepsei fiind cuprinse între 1 an închisoare și 5 ani închisoare și în acord cu dispozițiile art. 36 alin. 1 limita maximă poate fi majorată cu cel mult 3 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal:

„În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

Așadar, regula generală în materia conflictelor de legi penale succesive este că se vor aplica întotdeauna normele penale mai blânde.

În speța analizată, fiind incidentă situația juridică anterior arătată, se impune să determinăm care este legea penală mai favorabilă, prin compararea celor două legi penale succesive, respectiv cea din momentul comiterii faptei și cea din momentul judecării faptei, pentru a afla care este legea care oferă soluția cea mai favorabilă pentru inculpat.

Raportându-ne la particularitățile speței deduse judecății și luând în considerare toate criteriile de determinare a legii penale mai blânde (condițiile de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de sancționare și consecințele condamnării), respectând în același timp și cele statuate de C. Constituțională prin Decizia nr. 265/2014, referitoare la stabilirea în mod global a legii penale mai favorabile, în opinia noastră, în cauza pendinte, normele de drept substanțial mai favorabile sunt reprezentate de prevederile noului Cod penal, cum de altfel a reținut, în mod corect și instanța de prim grad.

În ceea ce privește, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina acuzaților și acestea sunt corespunzătoare, motiv pentru care cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public referitoare la eliminarea prevederilor art. 77 lit. a Cod penal din încadrările juridice ale faptelor, nu este întemeiată și în consecință o vom respinge.

În sprijinul punctului de vedere exprimat, notăm că martora B. K. în declarația dată face referire la doi tineri de aproximativ 25-30 de ani, care au coborât dintr-o autoutilitară de culoare albă și i-au cerut să mute autoturismul Ford pentru a facilita . a autoutilitarei, moment în care poarta metalică a depozitului a fost deschisă de un bărbat mai în vârstă, împrejurare din care se poate concluziona că la activitatea ilicită analizată au participat cel puțin 3 persoane.

Pentru a fi incidentă circumstanța agravantă legală reglementată de dispozițiile art. 77 lit. a Cod penal, este de ajuns dacă cel puțin unul dintre participanți a fost trimis în judecată, cerință care în cauza pendinte a fost respectată și prin urmare se justifică reținerea acestei circumstanțe legale în încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați.

Raportat la circumstanțele reale ale faptei, precum și la cele personale ale fiecărui inculpat, în aprecierea noastră, pedeapsa stabilită în cuantum de câte 3 ani, este în măsură să contribuie la reeducarea inculpaților și reprezentă un tratament penal just, în contextul dat, realizându-se totodată și scopul sancțiunii penale, fiind respectat și principiul proporționalității directe a sancțiunii oglindit în cuantumul pedepsei stabilite.

De asemenea, în raport de întregul ansamblu de probe care conturează persoana inculpaților, apreciem că și modalitatea de executare a pedepsei asupra căreia s-a oprit prima instanță – respectiv detenția – este prea aspră.

În opinia noastră, ținând cont de considerentele mai sus expuse, raportat la concluziile formulate în referatele de evaluare întocmite de Serviciul de probațiune Harghita, în cazul ambilor inculpați, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea propriu-zisă a acestora, suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor fiind suficientă pentru reeducarea inculpaților, acesta cu atât mai mult cu cât inculpații se află la prima confruntare cu legea penală.

Având în vedere poziția procesuală adoptată de inculpatul A. O. B. care și-a manifestat intenția de a despăgubi partea civilă, însă nu a putut materializa aceste intenții datorită insuficientei disponibilități materiale, considerăm că în cazul acestui inculpat se impune fixarea duratei termenului de supraveghere la 3 ani.

În ceea ce privește cerea formulată de Dl. S. Elod, având ca obiect ridicarea măsurii sechestrului asiguratorii instituit asupra ATV – lui marca BOMBARDIER, tipul ”H” Renegade/”N” 810R/”G”, identificat de organele abilitate în momentul instituirii măsurii de siguranță și predarea ATV – lui acestei persoane, menționăm că actele depuse nu dovedesc, în mod cert, faptul că dl. S. ar fi proprietarul acestui bun, motiv pentru care cererea nu va fi primită. Mai notăm că după dispunerea măsurii de siguranță, împrejurarea invocată - referitoare la înstrăinarea acestui bun anterior momentului aplicării sechestrului - nu a fost adusă la cunoștința organelor judiciar, iar măsura nu a fost contestată de inculpatul A. O. B..

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, vom admite apelurile declarate de inculpații A. O. B. și P. I., împotriva sentinței penale nr. 524 din 19 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în dosarul penal nr.7._ și în consecință:

În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, vom desființa parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza în limitele de mai jos:

În temeiul art. 386 Cod procedură penală, vom respinge cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public, referitoare la schimbarea încadrărilor juridice ale faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați.

Vom elimina, în cazul fiecărui inculpat, dispozițiile referitoare la executarea pedepsei aplicate de câte 3 ani închisoare, în regim de detenție.

1.) În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, vom dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A. O. B., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a, art. 35 alin. 1 și art. 36 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 5 alin. 1 Cod penal.

În temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal, vom stabili termenul de supraveghere la 3 (trei) ani.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a, b, c, d și e Cod penal, pe perioada termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de această instituție;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă, dacă va fi cazul;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Vom stabili Serviciul de probațiune Harghita ca organ însărcinat cu supravegherea executării măsurilor și a obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului.

În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c.) – e.) se vor comunica Serviciului de probațiune Harghita.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, vom impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituțiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Miercurea C. sau Primăriei comunei C., jud. Harghita, pe o perioadă de 100 de zile,

În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, vom atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 alin. 1, 2 și 4 Cod penal, respectiv;

  • asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni,
  • nu va respecta cu rea credință, măsurile de supraveghere,
  • nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere sau
  • dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu va îndeplini integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

2.) În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, vom dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului P. I., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a, art. 35 alin. 1 și art. 36 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 5 alin. 1 Cod penal.

În temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal, vom stabili termenul de supraveghere la 4 (patru) ani.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a, b, c, d și e Cod penal, pe perioada termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a.) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de această instituție;

b.) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c.) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d.) să comunice schimbarea locului de muncă, dacă va fi cazul;

e.) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Vom stabili Serviciul de probațiune Harghita ca organ însărcinat cu supravegherea executării măsurilor și a obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului.

În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c.) – e.) se vor comunica Serviciului de probațiune Harghita.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, vom impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituțiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Miercurea C. sau Primăriei comunei C., jud. Harghita, pe o perioadă de 100 de zile,

În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, vom atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 alin. 1, 2 și 4 Cod penal, respectiv;

  • asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni,
  • nu va respecta cu rea credință, măsurile de supraveghere,
  • nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere sau
  • dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu va îndeplini integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Vom menține toate celelalte dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei.

Vom respinge cererea formulată de dl. S. Elod, având ca obiect ridicarea măsurii sechestrului asiguratorii instituit asupra ATV – lui marca BOMBARDIER, tipul ”H” Renegade/”N” 810R/”G”.

Pornind de la soluția ce urmează să fie pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura soluționării prezentelor apeluri, în sumă de 660 lei, vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 360 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului desemnat din oficiu în favoarea inculpatului P. I., se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției în favoarea Baroului M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de inculpații A. O. B. (fiul lui G. și A., născut la data de 23.01.1988, în municipiul Miercurea C., jud. Harghita, domiciliat în municipiul Miercurea C., .> 31, jud. Harghita, având CNP_, de cetățenie română, studii 11 clase, necăsătorit, fără antecedente penale) și P. I. (fiul lui I. și V., născut la data de 24.07.1969, în ., jud. Harghita, domiciliat în municipiul Miercurea C., ., jud. Harghita, având CNP_, cetățean român, 8 clase, necăsătorit, fără antecedente penale), împotriva sentinței penale nr. 524 din 19 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în dosarul penal nr.7._ și în consecință:

În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, desființează parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza în limitele de mai jos:

În temeiul art. 386 Cod procedură penală, respinge cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public, referitoare la schimbarea încadrărilor juridice ale faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați.

Elimină, în cazul fiecărui inculpat, dispozițiile referitoare la executarea pedepsei aplicate de câte 3 ani închisoare, în regim de detenție.

1.) În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A. O. B., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a, art. 35 alin. 1 și art. 36 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 5 alin. 1 Cod penal.

În temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal, stabilește termenul de supraveghere la 3 (trei) ani.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a, b, c, d și e Cod penal, pe perioada termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

f) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de această instituție;

g) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

h) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

i) să comunice schimbarea locului de muncă, dacă va fi cazul;

j) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Stabilește Serviciul de probațiune Harghita ca organ însărcinat cu supravegherea executării măsurilor și a obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului.

În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c.) – e.) se comunică Serviciului de probațiune Harghita.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituțiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Miercurea C. sau Primăriei comunei C., jud. Harghita, pe o perioadă de 100 de zile,

În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 alin. 1, 2 și 4 Cod penal, respectiv;

  • asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni,
  • nu va respecta cu rea credință, măsurile de supraveghere,
  • nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere sau
  • dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu va îndeplini integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

2.) În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului P. I., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a, art. 35 alin. 1 și art. 36 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 5 alin. 1 Cod penal.

În temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal, stabilește termenul de supraveghere la 4 (patru) ani.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a, b, c, d și e Cod penal, pe perioada termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

f.) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de această instituție;

g.) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

h.) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

i.) să comunice schimbarea locului de muncă, dacă va fi cazul;

j.) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Stabilește Serviciul de probațiune Harghita ca organ însărcinat cu supravegherea executării măsurilor și a obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului.

În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c.) – e.) se comunică Serviciului de probațiune Harghita.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituțiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Miercurea C. sau Primăriei comunei C., jud. Harghita, pe o perioadă de 100 de zile,

În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 alin. 1, 2 și 4 Cod penal, respectiv;

  • asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni,
  • nu va respecta cu rea credință, măsurile de supraveghere,
  • nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere sau
  • dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu va îndeplini integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Menține toate celelalte dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei.

Respinge cererea formulată de dl. S. Elod (cu domiciliul), având ca obiect ridicarea măsurii sechestrului asiguratorii instituit asupra ATV – lui marca BOMBARDIER, tipul ”H” Renegade/”N” 810R/”G”.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura soluționării prezentelor apeluri, în sumă de 660 lei, rămân în sarcina statului, din care suma de 360 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului desemnat din oficiu în favoarea inculpatului P. I., se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției în favoarea Baroului M..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 04 februarie 2016.

Președinte, Judecător,

S. A. M. S. B.

Grefier,

M.-H. A.

Red./Tehnored. Sz.B./04.02.2016/2 ex.

Jud. Fond B. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 61/2016. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ