Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 658/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 658/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 658/2015

ROMÂNIA

C. DE A. TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 658/A

Ședința publică din 21 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. C. B.

Judecător S. A. M.

Grefier R. A. I.

Cu participarea Ministerului Public reprezentat de către doamna procuror G. G. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Târgu M.

Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de către partea civilă S. C. Județean de Urgență M. împotriva sentinței penale nr. 162 din 24 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Toplița.

Fără citarea părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 14 decembrie 2015 încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, ocazie cu care a fost amânată pronunțarea pe data de azi 21 decembrie 2015.

C. DE A.

Prin sentința penală nr. 162 din 24 iunie 2015, Judecătoria Toplița a dispus, între altele, obligarea inculpatului S. C. C. la suma de 1295 lei cu titlu de cheltuieli pentru spitalizarea victimei M. I. V., în favoarea părții civile S. C. Județean de Urgență M..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel această parte civilă, solicitând dobânda legală la suma arătată.

Apelul este tardiv.

Părții civile i-a fost comunicată minuta sentinței în data de 7.07.2015. Apelul a fost înregistrat la data de 23.07.2015, cu o zi după termenul de 10 zile prevăzut de art. 410 alin. 1 Cod pr. pen..

Ca urmare, instanța va respinge ca tardiv, în baza art. 421 pct. 1 lit. a Cod pr. pen., apelul declarat de partea civilă S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG. M..

În baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen. va obliga apelanta să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 100 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 1 lit. a Cod pr. pen. respinge ca tardiv apelul declarat de partea civilă S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG. M. (Târgu M., .. 50, jud. M.) împotriva sentinței penale nr. 162/24.06.2015 a Judecătoriei Toplița.

În baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen. obligă partea civilă apelantă să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 100 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21.12.2015.

Președinte Judecător

I. C. B. S. A. M.

Grefier,

R. A. I.

Red./Tehnored. I.B./18.01.2016

Imprimat/A.B./2 exp./21.01.2016

Jd.fd. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 658/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ