Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 734/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 734/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-07-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 734/A
Ședința publică din data de 15 iulie 2015
Completul constituit din:
Președinte: F. M. C. FLORENȚA
Judecător: C. I. M.
Grefier: I. M. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rolul instanței se află judecarea apelului formulat de inculpatul I. V. împotriva sentinței penale nr. 108 din 26.03.2015, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant asistat de apărătorul ales, avocat O. G. din cadrul Baroului M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales pentru inculpatul apelant depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 92/2015 și memoriul cuprinzând motivele de apel formulate.
Inculpatul apelant se legitimează în fața instanței cu CI . nr._ eliberată de SPCLEP Reșița, având domiciliul în .. 519, jud. C.-S..
Nemaifiind alte cereri prealabile sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în susținerea apelului formulat în cauză.
Apărătorul ales pentru inculpatul apelant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea hotărârii primei instanțe și admiterea pe fond a acordului de recunoaștere a vinovăției. În motivare arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, întrucât se susține că este vorba de o infracțiune în formă continuată cu patru acte materiale și că din acest punct de vedere acordul de recunoaștere a vinovăției ar fi nelegal, ori nu este exclusă posibilitatea încheierii acordului pentru mai multe infracțiuni aflate în concurs. De asemenea, arată că pedeapsa negociată nu este excesiv de blândă, astfel cum se susține în hotărârea apelată. Raportat la susținerea primei instanțe în sensul că nu s-au impus niciuna din obligațiile prev. de art. 85 alin. 2 C.p., precizează că aceste obligații nu sunt imperative, ci sunt lăsate la apreciere.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului formulat de către inculpat, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecare, admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 480, 482 C.p.p., iar pedeapsa negociată de inculpat cu procurorul nu este prea blândă, fiind în acord cu practica Curții de Apel Timișoara, care în spețe similare, a aplicat inculpaților trimiși în judecată pentru aceleași infracțiuni, pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 108 din 26.03.2015, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, în baza art. 485 alin. 2 C. proc. pen., a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu inculpatul I. V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 301 al. 1 Cod pen, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen și art. 5 Cod pen., în dosarul penal nr. 140/P/2013 și s-a dispus trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării urmăririi penale.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:
Pe rolul Judecătoriei Reșița, la data de 12.02.2015, a fost înregistrat sub nr. dosar_, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu inculpatul I. V., cercetat, în dosarul penal nr. 140/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, faptă prev. de art. 301 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 cod penal și art. 5 cod penal.
S-a reținut în esență, ca situație de fapt, că inculpatul, în calitate de primar al comunei Zorlențu M., a încredințat contracte de arendare către o societate agricolă la care fiul său era președintele consiliului de administrație, realizând astfel, în mod indirect, un folos material pentru aceste persoane.
Situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței a rezultat din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală și materializate în: proces – verbal de sesizare din oficiu (f. 44 d.u.p. vol. I); proces – verbal acte premergătoare (f. 46 d.u.p. vol.I); adresa nr. 249/02.03.2011 a Camerei de Conturi C. – S., împreună cu procesul – verbal de constatare nr. 103/31.01.2012 (f. 41-42, 60-100 d.u.p. vol. I); declarațiile inculpatului (f. 29-40 d.u.p. vol. I); documente privind Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. (f. 102 – 110 d.u.p. vol. I); contractele de arendare numerele 57/07.06.2007, nr. 1213/30.12.2007, nr. 236/12.05.2008, nr. 455/01.04.2009 și nr. 468/07.04.2009 încheiate între Consiliul Local al comunei Zorlențu M. și Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. (f. 150-165 d.u.p. vol. I); contractele de arendare pe anii 2007 – 2008 încheiate între Consiliul Local al . Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. și documente (d.u.p. vol. II); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlența de banat” Zorlențu M. pentru campania 2007 (d.u.p. vol. III); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 2008 (d.u.p. vol. IV); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 2009 (d.u.p. vol. V); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 1010 (d.u.p. vol. VI); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 2011 (d.u.p. vol. VII); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 2012 (d.u.p. vol. VIII); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 2013 (d.u.p. vol. IX); fișa de cazier judiciar.
În cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăție s-a prevăzut felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 301 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 cod penal, amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 83 Cod pen. și art. 84 cod penal cu aplicarea art. 5 cod penal, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
La dosarul cauzei a fost anexat acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 09.02.2015, întocmit în dosarul nr. 140/P/2013, precum și dosarul de urmărire penala nr. 140/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în data de 09.02.2015, în dosarul penal nr. 140/P/2013, între P. de pe lângă Curtea de apel Timișoara și inculpatul I. V., instanța de fond a constatat că, în cauză, soluția consemnată în acord este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea inculpatului, motiv pentru care a respins acest acord de recunoaștere a vinovăției pentru următoarele considerente:
În dosarul penal nr. 140/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, inculpatul Ișafan V. a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 297 al. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., și conflict de interese în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 301 al. 1 cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod pen.
Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 297 al. 1 Cod pen cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., s-a stabilit că urmează să fie pronunțată o soluție printr-o ordonanță separată.
Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 301 al. 1 cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală s-a reținut că, între Primăria Zorlențu M. și S.C. Migdal Impex S.R.L. Zorlențu M. a fost încheiat contractul de concesiune nr.463/26.05.2006 semnat de primarul I. V., din partea unității administrativ teritoriale comunale și fiul acestuia, numitul I. I. M., în calitate de director al societății, privind concesionarea pe o durată de 49 de ani a unei suprafețe de 157,45 ha, în vederea realizării unui parc de vânătoare, care nu a fost realizat, fiind astfel încălcate prev. art. V pct.5.6 și pct.5.7 din contractul de concesiune, prin aceea că a fost subconcesionat obiectul concesiunii către S.C. Orange România S.A.
Ulterior încheierii contractului de concesiune, între S.C. Migdal Impex S.R.L. Zorlențu M., reprezentată de M. I., soția primarului, respectiv mama directorului I. I. M. și S.C. Orange România S.A. a fost încheiat contractul de închiriere autentificat sub nr.4099/08.04.2009 la B.N.P. M. A. Renate din Timișoara, având ca obiect închirierea pe o durată de 10 ani a unei suprafețe de 500 mp, pentru o chirie anuală de 5000 euro, în vederea instalării unei stații releu GSM.
Prin contractul de concesiune nr. 463/26.05.2006, Primăria Comunei Zorlențu M., în calitate de concedent, urma să încaseze de la concesionarul S.C. Migdal Impex S.R.L. Zorlențu M. prețul concesiunii în valoare de 2000 lei/an indexabili și o redevență anuală de 500 lei/an timp de 12 ani, aferente suprafeței totale concesionate de 157,45 ha.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, potrivit prevederilor contractuale de la art. IX pct. 9.1 lit. b, concedentul avea posibilitatea denunțării unilaterale a contractului în situația în care interesul local o impune, cu plata unei despăgubiri juste, lucru care nu s-a realizat. Mai mult decât atât, în vederea închirierii suprafeței de 500 mp teren către S.C. Orange România S.A. primarul I. V. a semnat actul de dezmembrare a suprafeței de 500 mp din suprafața totală de 395.000 mp pășune împădurită înscrisă în CF nr. 3650 Zorlențu M., menținându-se în continuare dreptul de concesiune nr. 463/26.05.2006.
Auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi C. – S. au sesizat subconcesionara suprafeței de 500 mp către S.C. Orange România S.A. din suprafața totală de 157,45 ha concesionată în favoarea S.C. Migdal Impex S.R.L. Zorlențu M., astfel că veniturile rezultate din închiriere au revenit, în mod nelegal, către S.C. Migdal Impex S.R.L. Zorlențu M. în detrimentul concedentului Primăria Zorlențu M..
Din adresa nr. 4388/30.04.2014 a Inspectoratului Teritorial de Muncă C. – S. a rezultat faptul că numitul I. I. M., începând cu data de 13.05.2014, este încadrat în cadrul S.C. Migdal Impex S.R.L. pe funcția de director general.
La data de 07.06.2007 a fost încheiat contractul de arendare cu nr.57 între Consiliul Local Zorlențu M. și Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” din Zorlențu M. pentru sprafața de 638,14 ha pășune, pentru o perioadă de un an, de la data de 31.05.2007 până la data de 31.05.2008. Acest contract a fost semnat din partea Consiliului Local Zorlențu M. de către M. N., ce are și calitatea de vicepreședinte al societății Zorlențana de Banat, iar din partea Societății Agricole de către numitul I. I. M..
În temeiul acestui contract de arendare Societatea Agricolă Zorlențana de Banat din Zorlențu M. a depus la Agenția de Plăți și Intervenția pentru Agricultură – Centrul Județean C. – S. cerere pentru obținerea de plăți în cadrul schemelor de sprijin în suprafață – campania 2007. Urmare a cererii și documentelor depuse A.P.I.A. a emis decizia nr._/27.06.200/8 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, prin care s-a acordat Societății Agricole Zorlențana de Banat Zorlențu M. suma de 97.533,08 lei.
La data de 30.12.2007 a fost încheiat contractul de arendare cu nr. 1213 pentru suprafața de 353 ha, cu durata de un an, de la data de 01.01.2008 până la data de 01.01.2009 și în care acesta a stabilit ca nivel al arendei 30% din producție.
La data de 12.05.2008 a fost încheiat contractul de arendare cu nr. 236 pentru suprafața de 25 ha, cu durata de un an, de la data de 12.05.2008 până la data de 02.05.2009 și în care acesta a stabilit ca nivel al arendei 30% din producție.
La data de 01.04.2009 a fost încheiat contractul de arendare cu nr. 455 pentru suprafața de 638,14 ha, cu durata de 5 ani, de la data de 01.04.2009 până la data de 01.04.2014 și în care a stabilit ca nivel al arendei 10% din producție.
La data de 07.04.2009 a fost încheiat contractul de arendare cu nr. 468 pentru suprafața de 255 ha, cu durata de 5 ani, de la data de 01.04.2009 până la data de 01.04.2014 și în care acesta a stabilit ca nivel al arendei 10% din producție.
În temeiul acestor patru contracte de arendare Societatea Agricolă Zorlențana de Banat din Zorlențu M. a depus la A.OP.I.A. cereri de plată în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață de: - campania 2008 a fost depusă cerere la care au fost anexate contractele cui numerele 1213/30.12.2007 pentru suprafața de 353 ha și 236/12.05.2008 pentru suprafața de 25 ha, iar APIA a emis decizia de plată nr._/15.06.2009 pentru suma de 83.592,24 lei; campania 2009 a fost depusă cerere la care au fost anexate contractele cui numerele 455/01.04.2009 pentru suprafața de 638,14 ha și 468/07.04.2009 pentru suprafața de 255 ha, iar APIA a emis deciziile de plată nr._/25.05.2010 pentru suma de 148.393 lei și nr._/23.11.2009 pentru suma de 187.163,12 lei, încasându-se în total suma de 335.556,12 lei; campania 2010 a fost depusă cerere la care au fost anexate contractele cu numerele 455/01.04.2009 pentru suprafața de 638,14 ha și 468/07.04.2009 pentru suprafața de 255 ha, iar APIA a emis deciziile de plată nr._/18.07.2011 pentru suma de 78.274,36 lei și nr._/22.06.2011 pentru suma de 203.524,44 lei, încasându-se în total suma de 281.798,80 lei; campania 2011 a fost depusă cerere la care au fost anexate contractele cu numerele 455/01.04.2009 pentru suprafața de 638,14 ha și 468/07.04.2009 pentru suprafața de 255 ha, iar APIA a emis deciziile de plată nr._/13.12.2011 pentru suma de 259.692,10 lei și nr._/26.10.2011 pentru suma de 147.193,60 lei, încasându-se în total suma de 406.885,70 lei; campania 2012 a fost depusă cerere la care au fost anexate contractele cu numerele 455/01.04.2009 pentru suprafața de 638,14 ha și 468/07.04.2009 pentru suprafața de 255 ha, iar APIA a emis deciziile de plată nr._/23.10.2012 pentru suma de_,98 lei și nr._/29.11.2012 pentru suma de 307.470,61 lei, încasându-se în total suma de 526.150,59 lei; campania 2013 a fost depusă cerere la care au fost anexate contractele cu numerele 455/01.04.2009 pentru suprafața de 638,14 ha și 468/07.04.2009 pentru suprafața de 255 ha, iar APIA a emis deciziile de plată nr._/28.10.2013 pentru suma de 243.360,74 lei și nr._/06.12.2013 pentru suma de 274.839,72 lei, încasându-se în total suma de 518.200,46 lei.
Astfel, în baza acelor patru contracte de arendare semnate din partea Consiliului Local al comunei Zorlențu M. de către primarul I. V., fără a avea acordul Consiliului Local, Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. a încasat de la APIA plăți în valoare de 2.152.183,91 lei, în campaniile 2008-2013.
Prin adresa nr. 959/10.09.2014, . comunicat faptul că nu au fost emise hotărâri și nici nu s-au întocmit procese – verbale ale Consiliului Local care să fi stat la baza încheierii contractelor de arendare cu numerele 57/07.06.2007, 1213/30.12.2007, 236/12.05.2008, 455/01.04.2009 și 468/07.04.2009.
Instanța de fond a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, și anume: proces – verbal de sesizare din oficiu (f. 44 d.u.p. vol. I); proces – verbal acte premergătoare (f. 46 d.u.p. vol. I); adresa nr. 249/02.03.2011 a Camerei de Conturi C. – S., împreună cu procesul – verbal de constatare nr. 103/31.01.2012 (f. 41-42, 60-100 d.u.p. vol. I); declarațiile inculpatului (f. 29-40 d.u.p. vol. I); documente privind Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. (f. 102 – 110 d.u.p. vol. I); contractele de arendare numerele 57/07.06.2007, nr. 1213/30.12.2007, nr. 236/12.05.2008, nr. 455/01.04.2009 și nr. 468/07.04.2009 încheiate între Consiliul Local al comunei Zorlențu M. și Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. (f. 150-165 d.u.p. vol. I); contractele de arendare pe anii 2007 – 2008 încheiate între Consiliul Local al . Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. și documente (d.u.p. vol.II); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlența de banat” Zorlențu M. pentru campania 2007 (d.u.p. vol. III); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 2008 (d.u.p. vol. IV); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 2009 (d.u.p. vol. V); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 1010 (d.u.p. vol. VI); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 2011 (d.u.p. vol. VII); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 2012 (d.u.p. vol. VIII); dosar cererea de plată pe suprafață depus de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. pentru campania 2013 (d.u.p. vol. IX); fișa de cazier judiciar.
Prin ordonanța din data de 01.04.2014, întocmită în dosarul nr. 140/P/2013 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 244 al. 1, art. 297 al. 1, art. 301 al. 1 Cod pen., cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod pen.
Prin ordonanța din data de 13.10.2014, emisă în dosarul nr. 140/P/2013 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de I. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 297 al. 1 Cod pen. rap. la art. 309 Cod pen., cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., și conflict de interese în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 301 al. 1 cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod pen.
Prin ordonanța din data de 13.10.2014, emisă în dosarul nr. 140/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare a urmăririi penale împotriva suspectului I. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată în formă continuată (4 acte materiale), prev de art. 297 al. 1 Cod pen. rap la art. 309 Cod pen., cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., și conflict de interese în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 301 al. 1 cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., totul cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod pen. și art. 5 Cod pen.
Prin ordonanța din data de 07.01.2015, întocmită în dosarul nr. 140/P/2013 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată în formă continuată (4 acte materiale), prev de art. 297 al. 1 Cod pen. rap la art. 309 Cod pen., cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen. în de abuz în serviciu în formă calificată în formă continuată (4 acte materiale), prev de art. 297 al. 1 Cod pen.
În data de 09.02.2015, între P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul I. V. s-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu privire la infracțiunea de conflict de interese, prev. de art. 301 al. 1 Cod pen., cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., art. 5 Cod pen.
În cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăție s-a prevăzut felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prev de art. 301 al. 1 Cod pen., cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., art. 5 Cod pen. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în temeiul art. 83 și art. 84 cod penal, s-a convenit amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 82 cod penal. În baza art. 85 alin. 1 cod penal, s-a dispus obligarea inculpatului la respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor obligații:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S., la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 301 al. 1 Cod pen. raportat la art. 66 al. 1 lit. a, lit. b, al. 2 Cod pen., inculpatului i s-a interzis, pe termen de un an exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Potrivit dispozițiilor art. 485 al. 1 lit. b Cod pr.pen., instanța va putea respinge acordul de recunoaștere a vinovăției dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
În primul rând, considerarea pericolului social concret al infracțiunii și al inculpatului se va realiza prin raportare la modalitatea de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată, natura și gravitatea consecințelor infracțiunii, precum și natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedența penală a inculpatului, astfel cum acestea au fost evidențiate în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției.
Observând aceste criterii, instanța de fond a reținut că inculpatul a înțeles să încredințeze contractele de arendare către o societate agricolă la care fiul său era președintele consiliului de administrație, realizând astfel, în mod indirect, un folos material pentru aceste persoane. Astfel, s-a reținut că, în baza acelor patru contracte de arendare semnate din partea Consiliului Local al comunei Zorlențu M. de către primarul I. V., fără a avea acordul Consiliului Local, Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. a încasat de la APIA plăți în valoare de 2.152.183,91 lei, în campaniile 2008-2013.
Modalitatea concretă de comitere a infracțiunii de conflict de interese este de natură să imprime faptei și inculpatului un grad ridicat de periculozitate. În acest context, dar și prin raportare la criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 Cod pen., instanța de fond a apreciat că pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de conflict de interese nu este adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, fiind orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Prima instanță a apreciat că în cauză lipsa antecedentelor penale ale inculpatului nu poate fi identificată ca un element care să justifice orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege. În acest context, lipsa antecedentelor penale dovedește un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, însă nu suficient pentru a determina aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum redus.
În al doilea rând, observând acordul de recunoaștere a vinovăției prin prisma modalității de executare, instanța de fond a constatat că în cauză s-a stabilit amânarea aplicării pedepsei, însă inculpatului nu i-a fost impusă nicio obligație, dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 85 al. 2 Cod pen.
De asemenea, s-a remarcat faptul că, în cazul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese, dispozițiile art. 301 al. 1 Cod pen. stabilesc pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Respectând aceste dispoziții legale, inculpatului i-a fost interzis, cu titlu de pedepse complementare, pe o perioadă de un an, exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În raport de dispozițiile art. 68 Cod pen., care stabilesc modalitatea de executare a pedepselor complementare, instanța de fond a constatat că, în cazul în care se dispune amânarea aplicării pedepsei, pedepsele complementare nu se vor executa pe durata termenului de supraveghere și nici după expirarea acestui termen, cu excepția situației în care intervine revocarea sau anularea măsurii.
Prin urmare s-a dedus că, în speță, prin faptul că s-a optat pentru amânarea aplicării pedepsei, executarea pedepsei complementare impusă inculpatului, ca pe o perioadă de un an să nu exercite dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat nu va mai opera, inculpatul beneficiind în continuare de această prerogativă de exercitare a drepturilor vizate.
Ori, având în vedere, pe de-o parte textul de incriminare - art. 301 al. 1 Cod pen.-, din cuprinsul căruia se deduce intenția legiuitorului, ca persoanelor care se fac vinovate de comiterea infracțiunii de conflict de interese, să le fie interzise drepturile prevăzute de dispozițiile art. 66 al. 1 lit. a, lit. b Cod pen., iar pe de altă parte pericolul social concret al infracțiunii și contextul actual și de amploarea pe care au înregistrat-o faptele de acest gen, instanța apreciază că interzicerea acestor drepturi, cu titlu de pedepse complementare trebuie să fie una efectivă, care să fie aptă să producă consecințe juridice.
În aceste condiții, modalitatea de executare a pedepsei apare ca fiind blândă, pe de-o parte, prin prisma faptului că executarea pedepselor complementare este suspendată prin amânarea aplicării pedepsei, iar pe de altă parte, prin prisma faptului că, acestuia nu i-a fost impusă executarea obligației prevăzute de art. 85 al. 2 lit. j Cod pen., respectiv obligarea inculpatului, ca pe durata termenului de supraveghere să nu ocupe sau să nu execute funcția, profesia, meseria ori activitatea de care inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
În această ordine de idei, nu se poate face abstracție contextul actual și de amploarea pe care au înregistrat-o astfel de fapte a persoanelor care dețin funcții publice, acest gen de infracțiuni generând un sentiment de dezaprobare din partea societății civile, care resimte necesitatea unei reacții adecvate împotriva făptuitorilor, pe măsura tulburărilor pe care le produc în mediul social, corespunzător gradului de pericol creat prin săvârșirea lor.
Executarea pedepsei în modalitatea stabilită prin acord – lipsa obligației de a nu ocupa sau de a nu executa funcția, profesia, meseria ori activitatea de care inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii - nu corespunde pe deplin funcției de constrângere și de reeducare, precum și scopului preventiv al pedepsei, inculpatului inducându-i-se astfel ideea că poate persevera în acest comportament contrar legii, din moment ce, în continuare ar avea dreptul să exercite funcția publică de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.
Exemplaritatea pedepsei și a modalității de executare a acesteia trebuie să producă efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
În al treilea rând, s-a reținut faptul că, deși inculpatului i-a fost interzisă, cu titlul de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit. a, lit. b Cod pen., exercitarea acelorași drepturi nu a fost interzisă și cu titlu de pedepse accesorii, astfel cum impun dispozițiile art. 65 al. 1 Cod pen.
Împotriva sentinței penale nr. 108 din 26.03.2015, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, a declarat apel inculpatul I. V.,înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 05.06.2015 sub nr._ .
În motivarea apelului inculpatul I. V. a solicitat desființarea sentinței penale atacate ca fiind netemeinică și nelegală și, pe fond, admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, aplicând soluția prev. de art. 396 alin. 4 C.p.p., întrucât în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 480 C.p.p., iar modul în care este reglementat acest acord de recunoaștere a vinovăției nu exclude încheierea acestuia în cazul comiterii de infracțiuni pentru care este prevăzută și pedeapsa complementară. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției s-a avut în vedere că tragerea la răspundere penală a inculpatului intervine după 6 ani de la comiterea ultimului act material, astfel că soluția propusă, de amânare a aplicării pedepsei, nu poate fi considerată nejustificat de blândă.
În ceea ce privește observația primei instanțe privind neimpunerea niciuneia din obligațiile prev. de art. 85 alin. 2 C.p., a solicitat inculpatul să se observe că obligațiile cuprinse în acest articol nu sunt reglementate imperativ, impunerea lor fiind lăsată la latitudinea organului de urmărire penală.
Referitor la limita de pedeapsă propusă prin acord, aceea de 1 an închisoare, s-a avut în vedere că, sub aspectul limitelor pedepsei, legea penală mai favorabilă este legea veche, iar din acest punct de vedere acordul este legal și temeinic.
Examinând apelul formulat de către inculpatul I. V. nprin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța apreciază că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 479 C.p.p., acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.
Instanța a fost sesizată de către P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul I. V., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
Criticile formulate în apel vizează greșita respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției, solicitându-se admiterea sesizării instanței privind încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Potrivit art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen., instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și dispune una dintre soluțiile prevăzute de art. 396 alin. 2 - 4, care nu poate crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului; iar potrivit art. 482 lit. e și h, acordul cuprinde încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege, felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției se constată că pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, obiect al acordului a fost stabilită potrivit prev. art. 301 alin. C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 cod penal și art. 5 cod penal, are ca limite legale închisoarea între 1 an și 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
Prin acordul menționat s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prev. de art. 301 al. 1 Cod pen., cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod pen., art. 5 Cod pen.
În temeiul art. 83 și art. 84 cod penal, modalitatea de executare a pedepsei, convenită a fost amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 82 C.pen., fiind stabilite doar obligațiile imperative stabilite de art. 85 alin. 1 C.pen.
În baza art. 301 al. 1 Cod pen. raportat la art. 66 al. 1 lit. a, lit. b, al. 2 Cod pen., inculpatului i s-a interzis, pe termen de un an exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Față de limitele de pedeapsă și modalitatea de individualizare a executării pedepsei, criticile vizând aprecierea de către prima instanță a soluției consemnate în acord ca fiind nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului nu pot fi avute în vedere.
Astfel, din probele administrate rezultă că inculpatul, primar al localității Zorlențu M., a semnat din partea Consiliului Local al comunei Zorlențu M., fără a avea acordul Consiliului Local în acest sens, patru contracte de arendare în anii 2007, 2008, 2009 cu Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” la care fiul său era președintele consiliului de administrație, prin aceste acte realizând astfel, în mod indirect, un folos material pentru aceste persoane, întrucât Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” Zorlențu M. a încasat de la APIA plăți în valoare de 2.152.183,91 lei, în campaniile 2008-2013.
Având în vedere caracterul continuat al actelor care s-au succedat pe parcursul anilor 2007-2009, perioada lungă de timp pe parcursul căreia inculpatul a perpetuat obținerea de foloase materiale de către Societatea Agricolă „Zorlențana de Banat” la care fiul său era președintele consiliului de administrație, această societate încasând de la APIA plăți în campaniile 2008-2013, cuantumul mare al folosului material obținut, respectiv plăți în valoare de 2.152.183,91 lei, imprimă faptelor un caracter grav și nu pot justifica aplicarea unei pedepse la minimul special prevăzut de lege.
Circumstanțele legate de persoana inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale nu pot fi valorificate în contextul gravității faptelor pentru care s-a încheiat acordul, reprezentând o rezultatul unei atitudini civice normale, mai ales față de funcția de primar din care inculpatul a acționat în conflict de interese.
În mod corect însă prima instanță a apreciat ca nejustificat de blândă în principal modalitatea de executare, constând în amânarea aplicării pedepsei, fără a i se impune inculpatului nicio obligație, prevăzută de dispozițiile art. 85 al. 2 Cod pen, în special cea prevăzută de art. 85 alin. 2 lit. j C.pen.
Deși inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă complementară obligatorie potrivit art. 301 alin. 1 C.pen., prin modalitatea de executare stabilită, aplicarea pedepsei complementare obligatorii devine lipsită de conținut, aceasta neputând fi executată în situația amânării aplicării pedepsei. Or, sistemul de pedepse principale, accesorii și complementare au menirea ca împreună să asigure funcțiile de constrângere, exemplaritate, reeducare și eliminare, iar pedepsele complementare complinesc și completează represiunea, fiind cu atât mia importantă efectivitatea lor acolo unde legea prevede aplicarea obligatorie.
Prin urmare, contrar criticilor din apel, efectivitatea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică în situația săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, pe parcursul anilor 2007-2009, din postura de primar, este la fel de importantă ca și pedeapsa principală, doar în acest fel putându-se realiza funcția de reeducare a inculpatului care a suprapus interesele personale peste cele ale autorității publice, încălcându-și obligația de probitate.
Chiar dacă obligațiile prev. de art. 85 alin. 2 C. pr. pen. sunt la aprecierea organului judiciar, greșita apreciere a oportunității aplicării lor în acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi cenzurată de instanță în analiza pedepsei aplicate.
Prin urmare, soluția concretă din prezentul acord, a stabilit o soluție nejustificat de blândă privită ca ansamblu.
Pentru aceste considerente, în baza art. 488 alin. 4 lit. a C.pr.pen., va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul I. V. împotriva sentinței penale nr. 108/26.03.2015, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 488 alin. 4, lit. a C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul I. V. împotriva sentinței penale nr. 108/26.03.2015, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2015.
Președinte, Judecător,
F. M. C. FLORENȚA C. I. M.
Grefier,
I. M. S.
Red. F.F./23.07.2015
Tehnored. I.M.S.-4 ex./21.07.2015
Primă instanță: Judecătoria Reșița – jud. H. L. F.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 321/2015.... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 325/2015. Curtea... → |
|---|








