Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1288/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1288/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-12-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1288/A

Ședința publică din 10 decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. ANI B.

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C. U.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. împotriva sentinței penale nr. 1996/16.09.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, privind pe inculpatul N. S..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsește inculpatul intimat N. S..

P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror E. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă și cuvântul pentru dezbaterea apelului.

Procurorul solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțată de primă instanță și în rejudecare, a-i fi impusă inculpatului obligația de a nu conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere, considerând că se impune această obligație raportat la faptul că inculpatul a săvârșit o infracțiune contra siguranței pe drumurile publice. Astfel, se arată că gradul de pericol concret al faptei comise, coroborat cu nepromovarea examenului pentru obținerea permisului de conducere, duc la sporirea șanselor de producere a unui accident, punându-se în pericol valori precum viața și integritatea corporală a participanților la trafic.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul emis în dosar nr. 4106/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A., înregistrat la Judecătoria A. la data de 20.04.2015 a fost trimis în judecată inculpatul N. S. în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și pedepsită de art. 335 alin. 1 C. P..

În motivarea actului de sesizare s-a arătat că la data de 22.06.2014, inculpatul N. S. a condus pe . din mun.A. autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ fără a poseda permis de conducere auto pentru nicio categorie de vehicule.

Prin sentința penală nr. 1996/16.09.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, în temeiul dispozițiilor art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, s-a stabilit în sarcina inculpatului N. S. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

În temeiul dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal, a fost amânată aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune A., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, să fie comunicate Serviciului de Probațiune A..

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 22.06.2014, în jurul orei 13.30, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control trafic pe . din mun.A., organele de poliție au oprit pentru control autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ și i-au solicitat conducătorului auto, identificat în persoana inculpatului N. S., să prezinte documentele autoturismului și permisul de conducere.

S-a mai reținut de asemenea și că inculpatul, cu această ocazie, a recunoscut că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, fapt confirmat și de verificarea în baza de date a poliției. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, și a precizat că a condus autovehiculul de pe . . din mun.A..

La termenul de judecată din data de 16 septembrie 2015 inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 375 Cod procedură penală, recunoscând săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și și le-a însușit.

Prima instanță a apreciat că vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale, analizate mai sus, precum și din declarațiile de recunoaștere ale inculpatului atât din faza de urmărire penală cât și din faza de judecată.

S-a reținut de asemenea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale după cum rezultă din fișa de cazier judiciar de la fila 33 dosar urmărire penală.

Judecătoria A. a reținut căfapta inculpatului de a conduce în data de 22.06.2014, pe . din mun.A., autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ fără a poseda permis de conducere auto pentru nicio categorie de vehicule întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

La individualizarea sancțiunii ce a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal. Instanța va avea în vedere în favoarea inculpatului atitudinea sinceră a acesteia în fața instanței și organelor de urmărire penală, recunoașterea faptelor reținute în sarcina sa și de asemenea împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Prin urmare, Judecătoria A. a apreciat că pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, este de natură a realiza scopul pedepsei.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, prima instanță a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpată este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. 2 Cod penal iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal, prima instanță a amânat aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, dispunând totodată ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte măsurile de siguranță impuse de instanță.

Împotriva sentinței penale nr. 1996/16.09.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria A. criticând-o ca netemeinică sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 85 alin. 2 lit. g C.p. privind obligarea inculpatului de a nu conduce vehicule pentru care este necesar permisul de conducere.

În motivarea apelului, s-a arătat că raportat la circumstanțele comiterii faptei și la cele privind persoana inculpatului N. S., impunerea acestei obligații este necesară. În acest sens, s-a solicitat a se observa că inculpatul a condus nu un moped sau o motocicletă, ci un autovehicul de mărime medie (un autoturism marca Volswagen Golf), a circulat pe drumurile publice ale municipiului A. și la o oră de circulație intensă (13:30), ceea ce sporește gradul de pericol social al faptei prin urmările care s-ar fi putut produce. Totodată, s-a învederat că potrivit proceselor-verbale de la filele 9 și 10 din dosarul de urmărire penală, inculpatul a efectuat o manevră la dreapta, fără să se asigure, pe contrasens, mărind gradul de punere în pericol a circulației publice prin încălcarea unor importante reguli rutiere (de deplasare în trafic), încălcarea fiind una importantă și dovedind clar netemeinicia învățăturii asimilate de inculpat în cadrul cursurilor școlii de șoferi urmate; precum și că inculpatul avea în autoturism trei pasageri, ceea ce agravează, o dată în plus, caracterul faptei sale, prin punerea în pericol, în mod continuu pe durata deplasării, a vieții și integrității corporale a trei persoane. În același sens, s-a arătat că săvârșirea de către inculpat a unei infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice constând în conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere în împrejurările anterior descrise și gradul de pericol concret al faptei comise, ce rezidă din însăși materialitatea ei, coroborat și cu împrejurarea că prin nepromovarea examenului pentru obținerea permisului de conducere (singurul care face dovada abilităților necesare unei persoane pentru punerea în circulație a unui autovehicul în condiții de siguranță), șansele de producere a unui accident sunt sporite, punându-se în pericol valori precum viața, integritatea corporală sau sănătatea participanților la trafic sau a altor persoane aflate în zona drumului public, toate aceste aspecte conducând la concluzia că pentru a se preîntâmpina urmări mai grave, produse ca rezultat al conducerii în continuare de autovehicule de către inculpatul N. S., nu este doar oportun, ci și necesar să îi fie impusă și obligația stabilită de art. 85 al. 2 lit. g C.pen.

Analizând apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. prin prisma motivelor formulate de acesta și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În prealabil, se reține că în cauză nu a fost contestată nici starea de fapt, nici încadrarea juridică și nici cuantumul pedepsei stabilite; că nu există elemente de nelegalitate sau netemeinicie în raport cu aceste elemente, inculpatul uzând de procedura recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 375 C.p.p..

În ceea ce privește motivul de apel al Parchetului de pe lângă Judecătoria A., instanța constată că este întemeiat și își însușește elementele de fapt și de drept expuse de acesta. Astfel, potrivit art. 85 alin. 4 C.p.: „ Când stabilește obligația prevăzută de alin. (2) lit. e) – g), instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei”. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al oricărei sancțiuni sau măsuri aplicate (pedeapsă principală, complementară sau accesorie, măsuri/obligații de supraveghere) este condiționat de caracterul adecvat, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata/natura sancțiunii/obligații pe de altă parte. Instanța de apel reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, sancțiunea/obligația trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptei comise. În acest sens, în speță se justifică a se dispune față de inculpat și obligația de a nu conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere prevăzută de art. 85 alin. 2 lit. g C.p. Instanța de apel consideră că în absența acestei restricții nu s-ar putea realiza reeducare deplină a inculpatului N. S., în sarcina sa fiind reținută încălcarea dispozițiilor legale strict legate de circulația pe drumurile publice și nu o conduită generală; ceea ce impune a se dispune măsuri specifice modului de acțiune. În cauză, în sarcina inculpatului s-a reținut că în data de 22.06.2014, a condus pe . din Mun. A. autoturismul marca VWGolf cu număr de înmatriculare_ fără a poseda permis de conducere auto pentru nicio categorie de vehicule, în autoturism fiind trei pasageri. Curtea de Apel reține că o persoană care își asumă posibilele riscuri determinate de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea cunoștințele legale și aptitudinile practice constatate prin susținerea unui examen și dobândirea permisului de conducere, o persoană care acceptă să facă acest lucru cu pasageri în mașină, motivul fiind tocmai însușirea unor cunoștințe practice în conducerea vehiculelor, reprezintă, fără îndoială, un pericol considerabil pentru ordinea publică și pentru ceilalți pasageri și pietoni; astfel că se impun a fi dispuse măsuri ferme care să preîntâmpine conduite similare și să nu conducă la idee că se pot repeta întrucât măsurile de constrângere sunt unele neglijabile. Instanța de apel își însușește ca pertinente observațiile Parchetului de pe lângă Judecătoria A. în sensul că inculpatul a condus un autovehicul de mărime medie (un autoturism marca Volswagen Golf), a circulat pe drumurile publice ale municipiului A. la o oră de circulație intensă (13:30), ceea ce sporește gradul de pericol social al faptei prin urmările care s-ar fi putut produce și conturează ignorarea de către inculpat a gravității unie asemenea conduite.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. împotriva sentinței penale nr. 1996/16.09.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

Pe cale de consecință, se va desființa în parte sentința penală sus menționată și rejudecând: va impune inculpatului pe o durată de 2 ani obligația prevăzută de art. 85 alin. 2 lit. g C.p. – să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. împotriva sentinței penale nr. 1996/16.09.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._

Desființează sentința penală atacă și rejudecând

Impune inculpatului pe o durată de 2 (doi) ani obligația prevăzută de art. 85 alin. 2 lit g C.p., respectiv să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art.275 alin.3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică din 10.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. ANI B. A. N.

Grefier,

C. U.

Rred.-L.B.-14.12.2015

Tehnored- .C.U.-15.12.2015

Prima inst.: jud. R. E. M. – Judecătoria A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1288/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA