Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 119/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-06-2015
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 119/CO
Ședința publică din data de 24.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. P.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție este reprezentat de procuror L. M..
Pe rol se află judecarea contestației formulată de către contestatoarea A. M. E. împotriva sentinței penale nr. 90/PI din 06.04.2015 pronunțată de Tribunalul T., secția penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, pentru contestatoarea, lipsă, se prezintă avocat ales A. A., care depune la dosar împuternicire avocațială.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Avocatul ales al contestatoarei solicită admiterea contestației, cu consecința radierii din cartea funciară privind imobilul contestatoarei a sechestrului asigurător instituit de către organele de urmărire penală, cu motivarea că prejudiciul pentru care s-a făcut această mențiune a fost achitat integral, conform actelor doveditoare depuse la dosar. Totodată, precizează că nici una din instituțiile căreia i s-a adresat până în prezent nu a înțeles să dea curs cererii în sensul arătat. În opinia sa, instanța de executare ar fi în măsură să dispună conform cererii sale, chiar dacă nu există un text legal care prevede acest fapt în mod expres. În acest sens, face trimitere la prevederile art. 597, 599 C.pr.pen și art. 600 C.pr.pen.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației, arătând că nu există temei legal în baza căreia tribunalul să dea curs cererii contestatoarei.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 90 din 06 aprilie 2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T., în baza art.599 C.pr.pen., art. 598 al. 1 lit. c C.p.p. a respins contestația la executare formulată de contestatoarea A. M. E., privind radierea din CF nr._ Timișoara a mențiunii sechestrului asigurător aplicat prin procesul verbal din 24.01.2005 al D.N.A Serviciul Teritorial Timișoara asupra imobilului înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top_ și_/1/1/2, iar în baza art. 275 al. 2 C.p.p., a obligat contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la Tribunalul T. sub nr._ la data de 03.02.2015, contestatoarea A. M. E., a solicitat în baza art. 597 și următ. art. 598 lit. c C.p.pen., să se constate achitat prejudiciul stabilit de instanța de judecată, respectiv Tribunalul T. în dosar nr.1252._ prin sentința penală nr.81/31.01.2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr.3012/26.09.2012 a Î.C.CJ, precum și faptul că nu se mai impune menținerea notării în CF nr._ Timișoara, a acestei mențiuni, impunându-se astfel radierea din CF.
În fapt, contestatoarea a arătat că prin ordonanța din data de 21.01.2005 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, aplicată prin procesul verbal din data de 24.01.2005 al D.N.A – Serviciul Teritorial Timișoara, asupra imobilului situat în localitatea Timișoara, .(fosta Pandurilor), nr. 4, jud. T., înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top_ și_/1/1/2, proprietatea contestatoarei. S-a mai arătat că în urma soluționării în mod definitiv a procesului penal ce a făcut obiectul dosarului cu nr. 1252._ al Tribunalului T., contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 182.168,1367 lei către partea civilă M.E.F – A.N.A.F – D.G.F.P T.. Se mai precizează că prin chitanța ., nr._ din data de 28.03.2013 contestatoarea a achitat integral cuantumul despăgubirilor civile, motiv pentru care solicită admiterea contestației în sensul constatării ca achitat prejudiciul la care a fost obligată, cu consecința aprecierii ca rămasă fără obiect a notării în CF mai sus arătat a mențiunii aplicării sechestrului, urmând ca instanța de executare să dispună radierea acestei mențiuni.
A mai arătat că, dorind soluționarea prezentei situații pe cale administrativă, s-a îndreptat cu o cerere de radiere a sechestrului OCPI Timișoara, aceștia invocând necesitatea unui acord expres al organului fiscal mai apoi a unei adrese scrise din partea organului de urmărire penală care a instituit măsura, respectiv DNA – S.T Timișoara.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 81/31.01.2008 a Tribunalului T., pronunțată în dosar nr._, s-a dispus în baza art. 25 C.pen., rap. la art. 290 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., condamnarea inculpatei PIROȘKA K. I., la 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 71 C.pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b C.pen. În baza art. 81, 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei de mai sus, cu un termen de încercare de 4 ani. În baza art.71 alin. 5 C.pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83, 85 C.pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d C.p.p., a fost achitată inculpata Piroșka K. I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.257 C.pen., raportat la art. 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000; art. 254 alin. 2 C.pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000; pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, 2151 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 25, 289 C.pen., raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, art. 25, 289 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, art. 291 C.pen., raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, art. 289 C.pen., raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, art. 25, 288 alin. 2 raportat la art.17 lit. c din Legea nr. 78/2000 și art. 25, 29, 290 C.pen., raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunilor informatice prevăzute de art. 48 din Legea nr. 161/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.p.p., a fost achitată inculpata A. M. – E., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:art. 61 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003; art. 255 C.pen., raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000; art. 2151 alin. 2, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen; art. 215 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen; art. 11 lit. g din Legea 87/1994 modificată cu referire la art. 17 lit. g din Legea 78/2000; art. 37 din Legea 82/1991 raportat la art. 289 C.pen, cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000; art. 25, 20 C.pen., raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000; art. 289 C.pen., raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000; art. 288 alin. 2 C.pen., raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000; art. 290 C.pen., raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.p.p., a fost achitată inculpata H. A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. 1 C.pen., raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p., raportat la art. 10 lit. d C.p.p., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 C.pen., și art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, a infracțiunii prevăzute de art. 290 C.pen., cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, precum și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C.pen., raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p., raportat la art. 10 lit. d C.p.p., a fost achitat inculpatul Piroșka Lajoș, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, precum și infracțiunea prevăzută de art. 25, 288 alin. 2 C.pen., raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 290 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., a fost condamnat inculpatul T. C. –L. la 1 (un) an închisoare.
În baza art. 37 din Legea 82/1991, raportat la art. 289 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., a fost condamnat același inculpat la:1 (un) an închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b C.pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea: 1 (un) an închisoare. În perioada prevăzută de art.71 C.pen., au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b C.pen.
În baza art. 81, 82 C.pen, s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei de mai sus, cu un termen de încercare de 3 ani. În baza art. 71 alin. 5 C.pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 85 C.pen.
În baza art. 14, 346 alin. 2 C.proc.pen., raportat la art. 998-999 C.civ., au fost respinse pretențiile civile formulate de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice – T.. S-a constatat că părțile vătămate ., Agenția națională pentru întreprinderile mici și mijlocii, Casa de economii și consemnațiuni București, Ministerul dezvoltării lucrărilor publice și locuințelor nu s-au constituit părți civile.
În temeiul art. 353 și art. 163 C.p.p., s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii dispusă prin ordonanța din 21.01.2005, aplicată prin procesul-verbal din 24.01.2005 al DNA-Serviciul Teritorial Timișoara și radierea din C.F. nr._ a notării referitoare la aplicarea sechestrului asigurător.
Referitor la măsura asiguratorie aplicată prin această sentință s-a dispus în temeiul art. 353 și art. 163 C.p.p., ridicarea măsurii asiguratorii dispusă prin ordonanța din 21.01.2005, aplicată prin procesul-verbal din 24.01.2005 al DNA-Serviciul Teritorial Timișoara și radierea din C.F. nr._ a notării referitoare la aplicarea sechestrului asigurător. S-a reținut din rechizitoriu și înscrisurile aflate în Vol. I dosar instanță, prin Ordonanța din 21.01.2005 urmată de procesul-verbal din 24.01.2005 s-a luat măsura asiguratorie, prin instituirea inscripției ipotecare în cartea funciară asupra imobilului situat în Timișoara, . A., nr. 4, imobil aparținând inculpatei A. M. E.. Deși actele de instituire și înființarea a acestei măsuri asiguratorii au ca temei existența, potrivit acuzării, unei pagube la bugetul de stat de 2._ lei, în CF_ Timișoara s-a înscris sechestru asigurător în favoarea Statului Român prin PNA – Serviciul Teritorial Timișoara pentru suma de 4._ lei vechi, în baza art. 353 C.p.p. și art. 163 C.p.p., acest prejudiciu nu a fost dovedit, astfel că s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii dispusă prin Ordonanța din 21.01.2005 și aplicată prin Procesul verbal din 24.01.2005, ambele din dosar nr. 52/P/2004 al P.NA– Serviciul Teritorial Timișoara și pe cale de consecință s-a dispus și radierea din CF_ a notării referitoare la aplicarea sechestrului asigurător.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A, inculpații Piroșka K. I., A. M. E., H. A., Piroșka L. și T. C. L. și Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Prin decizia penală nr. 17 din 20.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.N.A. și inculpații Piroșka K. I. și T. C. L. și în rejudecare au fost înlăturate dispozițiile art. 81 C.pen., dispunându-se executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei Piroșka K. I., în regim privativ de libertate. Au fost înlăturate dispozițiile art.17 lit.c din L.78/2000.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit.b C.p., a fost contopită această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin SP nr.507/08.07.2005 a Tribunalului T. și rămasă definitivă prin DP nr. 2136/R/03.04.2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, cu interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.a (teza a – II – a ) și lit.b C.p., pe durata prev.de art.71 C.p.
S-a constatat executată această pedeapsă, inculpata fiind liberată condiționat la 28 mai 2007, cu un rest de 605 zile închisoare neexecutate. S-a dedus din durata acestei pedepse arestul preventiv pe perioada 23.03.2004 – 05.10.2005.
În baza art.290 C.p. cu aplicarea art.41 alin.2 C.p., a fost înlăturată aplicarea art.17 lit.c din L.78/2000, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, și a fost condamnat inculpatul Piroșka L., la 6 luni închisoare. În baza art.81 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și în baza art.82 C.p, s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni. A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.p. Au fost interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a (teza a – II – a) și lit.b C.p., pe durata prev. de art.71 C.p, făcându-se aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 C.p. Au fost înlăturate dispozițiile art.17 lit.c din L.78/2000, privind pe inculpatul Piroșka L..
S-a înlăturat aplicarea art.17 lit.c din L.78/2000, cu privire la infracțiunile prev. de art.290 C.p., cu aplicarea art.41 alin.2 C.p., și art.37 din L.82/1991, raportat la art.289 C.p., cu aplicarea art.41 alin.2 C.p, privind pe inculpatul T. C. L..
S-a înlăturat aplicarea măsurii sechestrului asigurător dispus prin ordonanța din 04.10.2004 asupra imobilului situat în . E. M.), nr.15, înscris în CF. 611, top. 462/224/b/5 proprietatea inculpatei Piroșka K. I. și a inculpatului Piroșka L..
S-a dispus, în temeiul art.14 lit.a, 346 C.p.p., anularea actelor false: factură fiscală . VDJ nr._/20.12.2003 ( vol.1, fila 143); chitanța . VNR nr._/21.12.2003 și_/22.12.2003, factura fiscală CS ACA nr._/15.01.2004, chitanțele . nr._/29.01.2004 și_/15.01.2004 și bilanțul contabil întocmit la 31.12.2003 de . SRL Berzovia și bilanțul contabil întocmit la 30.06.2004 de . Berzovia. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.379 pct.1, lit.b C.p.p., a fost respins apelul declarat de DGFP T., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A, partea civilă și inculpații Piroșka K. I., Piroșka L. și T. C. L..
Prin decizia penală nr. 4258/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._/30/2009 s-a dispus admiterea apelurilor declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A, partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice și inculpații Piroșka K. I., Piroșka L. și T. C. L..
A fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecarea apelurilor.
Judecând după casare, prin decizia penală nr.70/A/11 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a dispus respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de inculpații Piroșka K. I. și T. C. L. împotriva sentinței penale nr.81/31.01.2008, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ din 01.02.2005.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a C.p.pen., s-au admis apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara și de partea civilă Ministerul Economiei și Finanțelor – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Genreală a Finanțelor Publice T. împotriva aceleiași hotărâri.
A fost desființată în parte sentința penală apelată și, rejudecând cauza:
S-a înlăturat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei Piroșka K. I. pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (corelativă infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată comise de inculpații T. C. L. și Piroșka L.).
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata Piroșka K. I. la o pedeapsă de: 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În baza art. 254 alin. 2 C. pen. raportat la art. 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 4 (patru) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea, după executarea pedepsei principale, a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În baza art. 25 raportat la art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (corelativă infracțiunii de fals intelectual comise de inculpata A. M. E.). În baza art. 25 raportat la art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată (corelativă faptei de fals intelectual în formă continuată comise de învinuitul B. C. D.). În baza art. 291 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals (corelativă faptei de fals intelectual în formă continuată comise de învinuitul B. C. D.). În baza art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (în privința certificatului de atestare fiscală).
În baza art. 25 raportat la art. 288 alin. 2 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (corelativă faptei fals material în înscrisuri oficiale comise de învinuitul B. M. S.). În baza art. 48 din Legea nr. 161/2003, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de modificare sau ștergere, fără drept, de date informatice.
În baza art. 34 alin. 1 lit. b) și art. 35 alin. 1 raportate la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru această inculpată în prezenta cauză (pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită de prima instanță și pedepsele stabilite de instanța de apel) și pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 507 din 8 iulie 2005 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2136/R din 3 aprilie 2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 (doi) ani închisoare, urmând ca inculpata PIROȘKA K. I. să execute pedeapsa rezultantă de: 6 (șase) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea, după executarea pedepsei rezultante principale, a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.
În temeiul art. 88 alin. 1 C. pen., a fost scăzută din durata pedepsei închisorii perioada arestării preventive de la 23.09.2004 la 05.10.2005.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 507 din 8 iulie 2005 a Tribunalului T. și s-a emis un nou mandat, conform hotărârii.
În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata A. M. E. la o pedeapsă de: 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. În baza art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de:2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În baza art. 215 alin. 1 și 2 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune calificată în formă continuată.
În baza art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 3 (trei) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea, după executarea pedepsei principale, a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 20 și art. 25 C. pen. raportate la art. 181 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea, după executarea pedepsei principale, a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, rămasă în forma tentativei. În baza art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
În baza art. 288 alin. 2 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 34 alin. 1 lit. b) și art. 35 alin. 3 raportate la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, care a fost sporită cu 1 (un) an închisoare, urmând ca inculpata A. M. E. să execute pedeapsa rezultantă de: 5 (cinci) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea, după executarea pedepsei rezultante principale, a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.
În temeiul art. 88 alin. 1 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii perioada arestării preventive de la 23.09.2004 la 05.10.2005.
În baza art. 288 alin. 1 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata H. A. la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 26 raportat la art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (corelativă infracțiunii de fals intelectual comise de inculpata A. M. E.).
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea, după executarea pedepsei principale, a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
În baza art. 34 alin. 1 lit. b) și art. 35 alin. 1 raportate la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 (șase) luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de: 2 (doi) ani și 6 luni închisoare și 2 (doi) ani interzicerea, după executarea pedepsei rezultante principale, a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.
În temeiul art. 88 alin. 1 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii perioada reținerii din 19.09.2004 și a arestării preventive de la 20.10.2004 la 24.06.2005.
În baza art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., a fost condamnat inculpatul T. C. L. la o pedeapsă de: 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de: 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual la legea contabilității în formă continuată.
În baza art. 34 alin. 1 lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, urmând ca inculpatul T. C. L. să execute pedeapsa rezultantă de: 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.
În baza art. 861 alin. 1 și art. 862 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni.
În baza art. 863 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T. în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și apoi o dată pe trimestru la datele stabilite de acest organism; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 71 alin. 5 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., a fost condamnat inculpatul Piroșka L. la o pedeapsă de: 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 25 raportat la art. 288 alin. 2 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (corelativă faptei fals material în înscrisuri oficiale comise de învinuitul H. J. C.).
În baza art. 34 alin. 1 lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, urmând ca inculpatul Piroșka L. să execute pedeapsa rezultantă de: 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.
În baza art. 861 alin. 1 și art. 862 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani.
În baza art. 863 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T. în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și apoi o dată pe trimestru la datele stabilite de acest organism; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 71 alin. 5 C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. M. E. la plata sumei de 182.168,1367 lei (1._ lei vechi) despăgubiri către partea civilă Ministerul Economiei și Finanțelor – Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală A Finanțelor Publice T..
În baza art. 357 alin. 2 lit. c) raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța din 21.01.2005, aplicată prin procesul-verbal din 24.01.2005 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara asupra imobilului situat în mun. Timișoara, . (fostă Pandurilor), nr. 4, jud. T., înscris în C.F. nr._ Timișoara, nr. top._ și_/1/1/2, proprietatea inculpatei A. M. E..
În baza art. 357 alin. 2 lit. c) raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța din 04.10.2004 asupra imobilului situat în comuna Dumbrăvița, . E. M.), nr. 15, jud. T., înscris în C.F. nr. 611 Dumbrăvița, nr. top. 463/224/b/5, proprietatea inculpatei Piroșka K. I. și a inculpatului Piroșka L.. S-a confiscat de la inculpata Piroșka K. I. suma de 329.569,6123 lei (3._ lei vechi).
În temeiul art. 346 raportat la art. 14 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus anularea actelor false.
Împotriva acestei hotărâri - decizia penală nr. 70/A/11.05.2011 a Curții de Apel Timișoara, au declarat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații Piroșka K. I., A. M. E., H. A., Piroșka L. și T. C. L..
Prin decizia nr. 3012/26.09.2012 a Î.C.C.J pronunțată în dosar nr. 1252._, s-au admis recursurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații Piroșka K. I., A. M. E., H. A., Piroșka L. și T. C. L. împotriva deciziei penale nr.70/A/16.04.2011 a Curții de Apel Timișoara, s-a casat în parte decizia atacată și în parte sentința penală nr. 81/31.01.2009 a tribunalului T., numai în ceea ce privește împlinirea termenului de prescripție, pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicată inculpaților, individualizarea judiciară a pedepselor.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a și b C.pen.,aplicată inculpatei Piroșka K. I. și s-au repus în individualitatea lor pedepsele de: 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.25 C.pen., rap. la art. 290 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen.; 3 ani aplicată aceleași inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C.pen., rap. la art.7 al. 3 din Legea nr. 78/2000; 4 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C.pen., rap. la art.7 al. 3 din Legea nr. 78/2000; 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual prev. de art. 25 C.pen., rap. la art. 289 C.pen., cu referire la art.17 lit. c din Legea nr. 78/2000(corelativ infracțiunii comise de către inculpata A. M. E.); 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual prev. de art. 25 C.pen., rap. la art. 289 C.pen., cu referire la art.17 lit. c din Legea nr.78/2000(corelativ faptei de fals intelectual în formă continuată comisă de inculpatul B. C. D.); 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C.pen., cu aplicarea art.17 lit. c din Legea nr.78/2000(corelativă faptei de fals intelectual în formă continuată comisă de inculpatul B. C. D.); 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C.pen., cu referire la art.17 lit. c din Legea nr.78/2000(relativ la certificatul de atestare fiscală); 2 ani închisoare pentru instigare la fals intelectual în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 al. 2 C.pen., cu referire la art.17 lit. c din Legea nr.78/2000(corelativă faptei de fals intelectual în înscrisuri oficiale comisă de inculpatul B.M.S); 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de modificare sau ștergere fără drept de date, prev. de art. 48 din Legea nr.161/2003; 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 507/08.07.2005 a Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr. 2136/03.04.2006 a Î.C.C.J; 2 ani spor de pedeapsă.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g C.p.pen., cu referire la art. 122 lit. d C.pen., și art. 124 C.pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei Piroșka K. I. ca urmare a împlinirii termenului de prescripție pentru infracțiunile prevăzute de art. 25 rap. la art. 290 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., art. 25 rap. la art. 289 cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000; art. 25 C.pen., rap. la art. 289 și art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen.; art. 291 C.pen., cu aplic. art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000; art. 289 C.pen., cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000; art. 25 rap. la art. 288 al. 2 și art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C.pen., rap. la art.7 al. 3 din Legea nr. 78/2000; 4 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a-II-a și b C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 C.pen., rap. la art.7 al. 3 din Legea nr. 78/2000; 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de modificare sau ștergere fără drept de date, infracțiune prev. de art. 48 al. 2 din Legea nr.161/2003 cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatei prin decizia penală nr. 507/08.03.2005 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2136/03.04.2006 a Î.C.C.J și s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 4 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an, executând în final pedeapsa rezultantă de: 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 al. 1 lit. a Teza II-a și lit. b C.pen..
S-au interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a Teza II-a și lit. b C.pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C.pen..
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 al. 1 lit. a și lit. b C.pen. aplicate inculpatei A. M. E. și a repus în individualitatea lor pedepsele de: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000; 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 C.pen., rap. la art. 7 al. 2 din Legea nr. 78/2000; 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1 și 2 C.pen., 3 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a și b C.pen., pentru săvârșirea infracțiuni ide evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994; 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a și b C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea de documente și declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art.25 C.pen., și art. 181 din Legea nr. 78/2000; 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C.pen., cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000; 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.288 al. 2 C.pen., cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000; 1 an spor de pedeapsă.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g C.p.pen., cu referire la art. 122 lit. d C.pen., și art. 124 C.pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. M. E., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art.289 C.pen., rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000; fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.288 al. 2 C.pen., cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 și dare de mită prev. de art.255 C.pen., rap. la art. 7 al. 2 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.pen., s-a dispus contopirea pedepselor de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art.61 din Legea nr. 78/2000; 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 215 al. 1 și 2 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., 3 ani închisoare și 5 ani pedeaps complementară prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a-II-a și b C.pen. pentru infracțiunea prev. de art. 11 lit.c din Legea nr.87/1994 rap. la art.17 lit. g din Legea nr.78/2000; 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a-II-a și b C.pen. pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 25 C.pen. și art. 181 din Legea nr.78/2000 și a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 4 ani închisoare pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, inculpata urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de: 4 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 al. 1 lit. a Teza II-a și lit. b C.pen..
S-au interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a Teza II-a și lit. b C.pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C.pen..
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 al. 1 lit. a și lit. b C.pen. aplicată inculpatei H. A. și a repus în individualitatea lor pedepsele de: 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 al. 2 C.pen., rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000; 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual prev. de art. 26 C.pen., rap. la art. 289 C.pen., cu aplci. art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000( corelativă infracțiunii de fals intelectual comisă de inculpata A. M. E.); 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 al 1 lit. a și b C.pen., aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea de documente și declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. de art. 20 rap. la art. 181 din Legea nr. 78/2000; 6 luni închisoare spor de pedeapsă.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g C.p.pen., cu referire la art. 122 lit. d C.pen., și art. 124 C.pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei H. A., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.288 al. 1 C.pen., rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000; art. 26 C.pen., rap. la art. 289 și art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 al. 1 lit. a Teza II-a și b C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C.pen., rap. la art. 181 din Legea nr. 78/2000.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului T. C. L. și a repus în individualitatea lor pedepsele de: 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen., rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen.; 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual la legea contabilității prev. de art. 37 din Legea nr.82/1991, rap. la art. 289 C.pen., cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 și art. 41 al. 2 C.pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g C.p.pen., cu referire la art. 122 lit. d C.pen., și art. 124 C.pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T. C. L., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.290 C.pen., rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 și art. 41 al. 2 C.pen. și art.37 din Legea nr.82/1991 rap. la art. 289 C.pen., și art. 17 lit. c din Legea nr.78/2000 și art. 41 al. 2 C.pen.. Au fost înlăturate dispozițiile deciziei recurate cu privire la acest inculpat, dispoz. art. 861, 863, 864 și art. 71, 64 și art. 71 al. 5 C.pen..
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului Piroșka L. și a repus în individualitatea lor pedepsele de: 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen., rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen.; 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C.pen., rap. la art. 288 al. 2 C.pen., cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g C.p.pen., cu referire la art. 122 lit. d C.pen., și art. 124 C.pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Piroșka L., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.290 C.pen., rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 și art. 41 al. 2 C.pen. și art.25 C.pen., rap. la art. 288 al. 2 C.pen., cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr.78/2000. Au fost înlăturate dispozițiile deciziei recurate cu privire la acest inculpat, dispoz. art. 861, 863, 864 și art. 71, 64 și art. 71 al. 5 C.pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 598 al. 1 lit. c C.p.p., împotriva unei hotărâri definitive se poate face contestație la executare când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare al executare.
În acest context, s-a constatat că motivul invocat de contestatoare în sensul că a achitat prejudiciul stabilit prin hotărârea penală definitivă nu poate fi analizat pe calea contestației la executare întrucât o asemenea constatare - achitarea unui prejudiciu și constatarea radierii notării din cartea funciară, nu ar putea constitui nelămuriri ale hotărârii penale ce se execută și nici împiedicări la executare.
Astfel, prima instanță a reținut că motivul de contestație la executare prev. de art. 598 al. 1 lit. c C.p.p., privind existența unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută vizează lipsa de precizie a hotărârii, caracterul echivoc al dispozițiilor acesteia, ori o împiedicare efectivă la executare și nu o constatare a executării obligațiilor civile din hotărâre ori radierea unei ipoteci dispusă ca urmare a instituției măsurii asiguratorii.
Împotriva acestor dispoziții a formulat contestație A. M. E..
Examinând contestația formulată de petent potrivit prevederilor art. 4251 alin. 4 rap. la art. 416, 418 C.pr.pen., instanța constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 598 C.pr.pen., „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, b) când executarea este îndreptată împotriva unei alte persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, d) când se invocă amnistia, prescripția sau orice altă cauză de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Potrivit art. 250 C.pr.pen:„Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.
(2) Contestația nu este suspensivă de executare.
(3) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta.
(4) Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie.
(5) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.
(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.
(7) Contestația nu suspendă executarea și se soluționează, în ședință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie.
(8) După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.”
De asemenea, potrivit art. 600 alin. 3 C.pr.pen.:„Contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile.”
Față de aceste dispoziții legale, instanța apreciază că pentru a se putea dispune radierea sechestrului asigurător, urmare a achitării prejudiciului petenta trebuie să se adreseze instanței civile.
Așa fiind, se impune respingerea contestației formulată de contestatoarea A. M. E. împotriva sentinței penale nr. 90/PI din 06.04.2015 pronunțată de Tribunalul T., secția penală în dosarul nr._, ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge contestația formulată de contestatoarea A. M. E. împotriva sentinței penale nr. 90/PI din 06.04.2015 pronunțată de Tribunalul T., secția penală în dosarul nr._, ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.
PREȘEDINTE
F. P. GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. F. P./29.06.2015
Tehnored.O.I. 4 ex-29.06.2015
Prima instanță – Tribunalul T. – jud. A. P.
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 698/2015.... → |
|---|








