Mandat european de arestare. Sentința nr. 95/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 95/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-06-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 95/PI

Ședința publică de la 24 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. ANI B.

Grefier C. U.

Ministerul Public este reprezentat de procuror M. V., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a luat în examinare sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 5784/14 R.G.N.R. – 1440/15 RG GIP emis de către autoritățile judiciare din Italia – Tribunalul din Bolzano la data de 27.03.2015 pe numele persoanei solicitate B. I.-V..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă persoana solicitată în stare de reținere, asistată de avocat din oficiu M. Tripona din cadrul Baroului T..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța aduce la cunoștință persoanei solicitate drepturile prevăzute de Legea nr. 302/2004, respectiv posibilitatea de a-și da acordul cu privire la predarea sa, regula specialității și conținutul mandatului european de arestare emis de către autoritățile italiene.

Persoana solicitată arată că este de acord cu predarea sa către autoritățile italiene, ca nu renunță la regula specialității, luându-i-se și o declarație scrisă, fiind întocmit un proces - verbal în acest sens.

Instanța pune în discuția părților propunerea privind arestarea persoanei solicitate și predarea acesteia către autoritățile judiciare din Italia.

Procurorul solicită admiterea sesizării formulată de autoritățile judiciare din Italia și arestarea persoanei solicitate în vederea predării acesteia autorităților italiene, fiind întrunite dispozițiile legale și persoana solicitată fiind de acord cu predarea sa.

Apărătorul din oficiu persoanei solicitate, avocat M. Tripona, solicită a se lua act de manifestarea de voință a persoanei solicitate privind predarea sa către autoritățile italiene, însă solicită a fi respinsă propunerea privind arestarea persoanei solicitate și a se lua față de aceasta măsura controlului judiciar.

Persoana solicitată B. I.-V., arată că este de acord cu susținerile apărătorului din oficiu.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia, comunicată prin P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 5784/14 R.G.N.R. – 1440/15 RG GIP emis de către autoritățile judiciare din Italia – Tribunalul din Bolzano la data de 27.03.2015 pe numele persoanei solicitate B. I.-V..

În motivarea propunerii s-a menționat că în data de 24.06.2015 I.P.J. C.-S. –S.I.C. au prezentat persoana solicitată, față de care autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare în vederea extrădării pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism..

Cu ocazia audierii de către procuror, persoana solicitată a precizat că este de acord să fie predată autorităților judiciare din Italia.

Față de persoana solicitată a fost luată măsura reținerii, începând cu data de 24.06.2015, ora 08:15 și până la data de 25.06.2015, ora 08:15.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Pe numele persoanei solicitate B. I. V. a fost emis de către Tribunalul din Bolzano la data de 27.03.2015 mandatul de arestare nr. 5784/14 R.G.N.R. – 1440/15 RG GIP, pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism și grup infracțional organizat, fapte prevăzute de art. 416 al. 1 și 2 Cod penal Italian și art. 3 și 4 din Legea nr.75 din 20.02.1958 și pedepsite cu închisoare de până la 6 ani.

În sarcina persoanei solicitate s-a reținut ca stare de fapt că începând din luna august 2014 acesta a fost implicat în calitate de participant într-o asociere în vederea săvârșirii mai multor infracțiuni de exploatare și favorizare a prostituției precum și în favorizarea și exploatarea a cel puțin unei prostituate ce acționa în orașul Bolzano.

În ședința publică din 24 iunie 2015, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței, se reține că persoana solicitată a arătat că dorește să fie predată autorităților judiciare italiene în vederea executării mandatului și că nu renunță la beneficiul regulii specialități.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, constată că nu există nici un motiv de refuz al executării acestuia, fapta pentru care este solicitată persoana urmărită este pedepsită și de legea penală română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, în legislația penală română infracțiunile descrise în mandatul european de arestare fiind reglementate de art. 213 și art. 367 C.p., termenul de prescripție a executării pedepsei nu este împlinit, iar instanța constată că persoana urmărită este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Italia.

Întrucât nu există nici un impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 103 alin. 6 și art. 107 al. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, se va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și se va dispune executarea mandatului european de arestare nr. 5784/14 R.G.N.R. – 1440/15 RG GIP emis de către autoritățile judiciare din Italia – Tribunalul din Bolzano la data de 27.03.2015 pe numele persoanei solicitate B. I.-V. și predarea acestuia către organele judiciare din Italia .

Va constata că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Italia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

Potrivit art. 97 alin. 2 din Legea 302/2004 republicată, va dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 103 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, se va dispune arestarea persoanei solicitate B. I.-V. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.06.2015 până la data de 24.07.2015, inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia.

În ceea ce privește cererea persoanei solicitate de a se dispune o măsură preventivă mai puțin restrictivă de drepturi, respectiv controlul judiciar, instanța constată că dispozițiile art. 103 alin. 10 și 11 din Legea nr. 302/2004 nu permit această posibilitate, menționându-se că „prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă”, aceasta fiind cea care a statuat asupra îndeplinirii condițiilor care justifică măsura privativă de libertate.

În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 107 al. 1 raportat la art.103 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Dispune executarea mandatului european de arestare nr. 5784/14 R.G.N.R. – 1440/15 RG GIP emis de către autoritățile judiciare din Italia – Tribunalul din Bolzano la data de 27.03.2015 pe numele persoanei solicitate B. I.-V., fiul lui I. și D.-M., născut la data de 15.11.1982 în O., jud. C.-S., domiciliat în ., nr. 86, jud. C.-S., posesor al C.I. ..S. nr._ eliberată la data de 10.01.2007 de către SPC O., CNP_ și predarea acestuia către organele judiciare din Italia.

Constată că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Italia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

Potrivit art. 97 alin. 2 din Legea 302/2004 republicată, dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 103 al. 10 din Legea nr. 302/2004 modificată, dispune arestarea persoanei solicitate B. I.-V., fiul lui I. și D.-M., născut la data de 15.11.1982 în O., jud. C.-S., domiciliat în ., nr. 86, jud. C.-S., posesor al C.I. ..S. nr._ eliberată la data de 10.01.2007 de către SPC O., CNP_, pe o durată de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 25.06.2015, până la data de 24.07.2015, inclusiv în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia.

În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 8 lit.b din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală și cooperare judiciară internațională în materie penală, dispune plata sumei de 320 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24.06.2015.

PREȘEDINTE,

L. ANI B. GREFIER,

C. U.

RED: LB- 24.06.2015

Tehnored.CU-24.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mandat european de arestare. Sentința nr. 95/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA