Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Decizia nr. 690/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 690/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-06-2015

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 690/A

Ședința publică din data de 24.06.2015

Completul constituit din

PREȘEDINTE: F. P.

JUDECĂTOR: F. M. C. FLORENȚA

GREFIER: O. IOȚCOVICI

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror V. M..

Pe rol se află judecarea apelului declarat de petentul A. P. G. împotriva sentinței penale nr. 10 din 29 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa petentului.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă prin registratura instanței de către petent cerere prin care solicită judecarea cererii sale în temeiul vechiului Cod de procedură penală.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelului ca inadmisibil.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 10 din 29 aprilie 2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S., a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A. P. G., împotriva ordonanței din data de 10.03.2015 emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. - S. în dosarul nr.27/II/2/2014, implicit și împotriva ordonanței din data de 15.01.2015 emisă în dosarul nr. 685/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. – S., iar în baza art.275 al.2 Cod procedură penală, a obligat petentul să plătească statului suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul C.-S. sub nr._ la data de 17.04.2015, petentul A. P. G. a formulat plângere împotriva ordonanței din data de 10.03.2015 emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. - S. în dosarul nr.27/II/2/2014, implicit și împotriva ordonanței din data de 15.01.2015 emisă în dosarul nr. 685/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. - S..

În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că prin ordonanța din data de 15.01.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale dar în cauză nu au fost cercetați toți cei 21 de făptuitori indicați de el, apreciind astfel că ordonanța este netemeinică și nelegală și, în consecință a solicitat admiterea plângerii formulate și trimiterea cauzei la parchet.

Prima instanță a constatat că s-a acvirat dosarul nr.685/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. - S., din analiza căruia a reținut în fapt, următoarele:

Prin Ordonanța din data de 15.01.2015 dată de P. de pe lângă Tribunalul C.-S. în dosar nr.685/P/2014, în temeiul art.305 alin. 1 și 2 C.pr.pen. s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracțiunile prev. de art. 291, 292, 271, 295, 306, 307, 297, 253, 254 Cod penal și art. 29 Legea 656/2002 și efectuarea de către Inspectoratul de poliție al Jud. C. –S. – Serviciul de Investigare a Fraudelor a actelor de cercetare penală, respectiv audierea petentului și a altor martori indicați în plângere pentru stabilirea unor eventuale fapte penale de corupție și spălare de bani.

Împotriva acestei ordonanțe, petentul A. P. G. a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C.-S., care, prin ordonanța din 10.03.2015 emisă în dosarul nr.27/II/2/2014 a respins plângerea petentului, apreciind că ordonanța din data de 15.01.2015 este legală, cercetarea penală efectuată de procurorul de caz este legală și temeinică

Analizând plângerea formulată de petentul A. P. G. împotriva celor două ordonanțe, tribunalul a constatat că această nu se încadrează în dispozițiile art. 340 C.pr.pen. care reglementează plângerea împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu,reținând că, în prezenta cauză petentul a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă, deci a actelor procurorului de caz.

De asemenea, s-a reținut că din actele de urmărire penală rezultă că cercetarea penală nu a fost finalizată, în cauză nu s-a dispus nici o soluție de clasare sau de renunțare la urmărire penală care ar putea să facă obiectul unei plângeri astfel cum prevede art. 340 C.pr.pen., concluzionându-se că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 339 C.pr.pen.

În contextul redat, tribunalul a conchis că în mod legal doar procurorul ierarhic superior prin ordonanța din data de 10.03.2015 se poate pronunța în această fază a urmăririi penale, acesta dispunând respingerea plângerii formulate de petent împotriva actelor și măsurilor procurorului de caz și că, instanța de judecată, judecătorul de cameră preliminară nu are competență de a soluționa astfel de cereri, de genul celor formulate de petentul A. P. G. în prezentul dosar.

Împotriva acestei sentințe au declarat cale de atac, intitulată „recurs” și calificată ca apel, petentul A. P. G., în esență susținând că în mod nelegal nu s-a judecat cererea sa, astfel cum a solicitat, conform vechilor prevederi legale. În opinia sa, soluționarea plângerii sale în faza de cameră preliminară, conform noului C.pr.pen. este neconstituțională.

Analizând apelul declarat de petent prin prisma dispozițiilor art. 408 C.pr.pen. instanța constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală definitivă nr. 10 din 29.04.2015, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul C. S. a respins plângerea formulată de petentul A. P. G., împotriva ordonanței din data de 10.03.2015 emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. - S. în dosarul nr.27/II/2/2014, implicit și împotriva ordonanței din data de 15.01.2015 emisă în dosarul nr. 685/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. – S..

Potrivit art. 341 alin. 8 C.pr.pen, încheierea prin care s-a respins plângerea ca tardivă, inadmisibilă, nefondată, este definitivă, adică nu este supusă vreunei căi ordinare de atac.

Art. 408 C. pr. pen. instituie calea de atac a apelului împotriva sentințelor, dacă legea nu prevede altfel, or potrivit art. 341 alin 8 C. pr. pen. soluțiile pronunțate conform art. 341 alin 7 pct. 2 lit. b sunt definitive.

Petentul A. P. G. a exercitat în prezentul dosar o cale de atac împotriva sentinței penale nr. 10 din 29.04.2015, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._, or prezentul apel, exercitat împotriva unei sentințe definitive este inadmisibil, având în vedere că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare în baza art. 421 pct.1, lit. a C.pr.pen., se va respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul A. P. G. împotriva sentinței penale nr. 10 din 29.04.2015, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va fi obligat petentul apelant să plătească statului suma de câte 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct.1, lit. a C.pr.pen., respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul A. P. G., împotriva încheierii penale 10 din 29.04.2015, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

F. P. F. M. C. FLORENȚA

GREFIER,

O. IOȚCOVICI

Red. F.P./29.06.2015

Tehnored.O.I. 4 ex/ 26.06.2015

Prima instanță– Tribunalul C. S.- jud. A. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Decizia nr. 690/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA