Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 178/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 178/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-09-2015
Dosar nr._ operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 178/CO
Ședința publică din 14 septembrie 2015
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: C. I.
Ministerul Public P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – este reprezentat de procuror C. M. U..
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de condamnatul A. C. V. împotriva sentinței penale nr. 273/23.07.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul contestator, în stare de detenție și asistat de avocat din oficiu B. A., cu delegație la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al condamnatului contestator solicită admiterea contestației, desființarea sentinței Tribunalului A. și aplicarea legii mai favorabile în conformitate cu disp. art. 6 alin.1 NCp, în sensul reducerii pedepsei.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației și menținerea sentinței ca legală și temeinică, pedeapsa aplicată nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 273/23.07.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, s-a respins contestația contra executării sentinței penale nr. 281 din 10 decembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B., formulată de condamnatul A. C. V..
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul să plătească statului suma de 230 lei cheltuieli judiciare.
Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 281 din 10.12.2013 a Tribunalului B., s-a aplicat condamnatului Andronicesei C. V., pedeapsa de 25 ani închisoare. În executarea acestei pedepse a fost emis mandatul de executare, dosar nr._ din 10 decembrie 2013 a Tribunalului B..
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin.1 Cod Penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiune aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Ori, în speță s-a observat că pedepsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și lipsire de libertate în mod ilegal nu depășesc maximul special prevăzut de noul Cod penal pentru aceste infracțiuni, respectiv detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15-25 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 189 lit. h noul Cod penal și închisoare de la 1 la 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal.
Împotriva sentinței Tribunalului A. a formulat contestație contestatorul A. C. V., care nu a fost motivat în scris.
Cu ocazia judecării contestației contestatorul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în sensul reducerii pedepsei.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele, se constată că sentința primei instanțe este temeinică și legală și nu există nici un motiv de desființare a acesteia.
Din actele de la dosar se reține că contestatorul se află în executarea unei pedepse pentru să săvârșirea unei infracțiuni de omor deosebit de grav și lipsire de libertate în mod ilegal pentru care a fost condamnat la pedepsele de 25 de ani închisoare respectiv 7 ani închisoare.
Infracțiunile pentru care a fost condamnat contestatorul sunt prevăzute și de actuala reglementare a Noului Cod penal, care a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, potrivit prevederilor art.189 Cp care pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevede pedeapsa închisorii cuprinsă între 15 și 25 de ani, respectiv între 1 și 7 pentru infracțiunea de lipsire de libertate prev.art.205 al.1 Cp.
Având în vedere regimul sancționator prevăzut de actuala reglementare, se poate constata că, în cauză, nu sunt incidente prev. art.6 din Codul penal privind aplicarea legii penale mai favorabile care prevede că în situația în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, pedeapsa aplicată se reduce la maximul special prevăzut de lege.
Așa cum se poate observa, pedepsele aplicate condamnatului nu depășesc maximul pedepselor prevăzute de noua reglementare, astfel că nu poate opera o reducere a acestora, în conformitate cu textul menționat mai sus.
Prin urmare, contestația contestatorului nu este fondată astfel că în baza art. 4251 al.7 pct.1 lit.b Cpp se va respinge ca nefondată.
Văzând și prevederile art.275 al.2 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art.4251 al.7 pct.1 lit.b Cpp respinge ca nefondată contestația formulate de contestatorul A. C. V. împotriva sentinței penale nr. 273/23.07.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 130 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul T..
Definitivă
Pronunțată în ședința publică din data de 14.09.2015.
Președinte,Grefier,
C. C. C. I.
Red. C.C./16.09.15
Tehnored. C.I./09.10.15
PI. – C. V. L. – Trib. A.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 796/2015. Curtea de... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 812/2015.... → |
|---|








