Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 678/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 678/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-06-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 678/A
Ședința publică din data de 24 iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte: F. M. C. FLORENȚA
Judecător: F. P.
Grefier: I. M. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. I. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rolul instanței se află judecarea apelului formulat de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. împotriva sentinței penale nr. 129 din 02.04.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Prezența părților, mersul dezbaterilor și concluziile părților și ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 10.06.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 129 din 02.04.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în baza art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. 2, art. 42 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a fost condamnată inculpata P. E. la 2 (doi) ani închisoare pentru evaziune fiscală și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
Pe durata și în condițiile art. 71 Cod penal, a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal.
S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
A fost obligată inculpată să plătească părții civile Agenției Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. suma de 55.597 lei, cu titlu de despăgubiri civile, actualizată cu majorări, dobânzi și penalități conform Codului de procedură fiscală, până la data plății.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului 4.200 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 272 Cod procedură penală, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei, reprezentând onorar avocat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:
Prin rechizitoriul din dosarul nr. 636/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A., înregistrat la Tribunalul A. la data de 18 decembrie 2014, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata P. E., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal.
În fapt, s-au reținut următoarele:
Inculpata P. E. a fost administrator al ., din data de 11.11.2006, până în luna decembrie 2010. Societatea avea ca obiect principal de activitate, fabricarea de mobilă.
În urma unui control al organelor fiscale, s-a constatat că în perioada 2007 – 2009 au fost ridicate sume de bani înregistrate în conturile 542 – Avansuri de trezorerie și 461 – Debitori diverși, în sumă totală de 302.348 lei, fără a exista documente justificative. Aceste sume au fost predate de inculpată lui P. G., fratele acționarului majoritar, P. I., care și-a dat acordul în acest sens. În aceeași perioadă nu au fost plătite la bugetul de stat, în termenul legal, contribuții cu reținere la sursă în sumă totală de 151.368 lei, precum și alte impozite și taxe datorate statului de către angajator, prejudiciul total stabilit adus bugetului de stat fiind în sumă de 354.451 lei, la care s-au adăugat accesorii.
Inculpata P. E. a declarat că până în anul 2008 banii luați de ea din contul bancar al firmei erau predați lui P. G. (angajat ca și merceolog) care plătea astfel angajaților sume suplimentare neînregistrate în contabilitate și pentru care nu se achitau impozite la stat („salarii la negru”), precum și alte cheltuieli. Începând cu anul 2008 banii ridicați îi folosea personal pentru plata salariilor suplimentare „la negru”, inculpata primind dispoziții verbale în acest sens de la P. I. (asociatul majoritar) și de la P. G.. Sumele de bani care erau ridicate proveneau din încasările societății realizate în urma vânzării mărfii în Germania, fiind trimise, de acolo, de către P. I.. Inculpata a mai precizat că și după anul 2008 a predat sume de bani preluate din conturile societății direct lui P. G., pe care acesta le-a folosit în interesul societății (pentru plata unor cheltuieli).
La începutul anului 2009, P. I. a sesizat ieșirea nejustificată de bani din cadrul firmei, ceea ce a condus la demiterea lui P. E. din funcția de administrator.
Din declarațiile martorilor I. I., P. N., M. M. D., P. R. V., Boltya A. F., M. M., B. S., C. A. D., coroborate cu ale lui P. E., procurorul a reținut că în cadrul societății se efectuau plăți „la negru” pentru orele suplimentare lucrate de angajați, aceștia semnând anumite înscrisuri doveditoare în acest sens.
Inculpata P. E. a ținut o evidență a sumelor de bani plătite „la negru”, pe care a depus-o la dosar, împreună cu înscrisurile semnate de salariați (volumul 3).
De asemenea, martora D. E. a declarat că P. G. plătea „la negru” orele suplimentare prestate de angajați, că au existat creditări ale firmei efectuate de P. I. iar banii erau după aceea restituiți de către P. E. lui P. G. fără a se mai întocmi dispoziții de plată deoarece acesta din urmă era fratele lui P. I..
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a stabilit că în contabilitatea . suma totală de 854.609,41 lei ieșită din conturi și din casa firmei în perioada 01.01.2007 – 31.12.2010, compusă din: 517.624,25 lei – trecută în fișa analitică a salariatului P. G.; 263.628,81 lei – trecută în conturile contabile fără a exista un beneficiar nominalizat și un sold de casă minus la predarea mandatului de către P. E., în decembrie 2010, în sumă de 73.356,35 lei.
Din totalul de 517.624,25 lei, reprezentând sume de bani ieșite ca și plăți către salariatul P. G., s-a plătit în interesul societății suma de 2.391 lei, rămânând nejustificată suma de 515.233,25 lei, care a fost menționată în fișa analitică a salariatului P. G. dar nu există vreo semnătură a primitorului banilor și nu se poate stabili dacă P. G. a beneficiat de sumele de bani înregistrate ca și plăți din casierie și bancă.
Plata sumei de 120.588,92 lei s-a făcut, prin urmare, din suma de 263.628,81 lei – trecută în conturile contabile fără a exista un beneficiar nominalizat, precum și din soldul de casă minus la predarea mandatului de către P. E., în decembrie 2010, în sumă de 73.356,35 lei.
Suma de 151.198 lei, conform suplimentului de expertiză, s-a plătit în perioada noiembrie 2007 – mai 2009. Răspunderea pentru plata „la negru” a acestei sume de bani revine administratorului .>
Expertul contabil a concluzionat că valoarea contribuțiilor la bugetul de stat și al asigurărilor sociale ale angajatorului calculate asupra plăților neînregistrate în contabilitate (salarii „la negru”) sunt în sumă de 55.597 lei, acesta fiind prejudiciul cauzat statului, iar valoarea contribuțiilor cu reținere la sursă în perioada noiembrie 2007 - mai 2009 este în sumă de 47 387 lei.
În faza de urmărire penală, DGFP A. s-a constituit parte civilă cu suma de 354.451 lei, la care a adăugat accesorii în sumă de 246.393 lei, dar prejudiciul dovedit este în sumă de 55.597 lei.
Analizând probele administrate, raportat și la poziția procesuală a inculpatei, care nu a contestat probele administrate la urmărirea penală, instanța de fond a reținut aceeași stare de fapt descrisă mai sus, vinovăția inculpatei fiind dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil.
Fapta inculpatei P. E. care, în calitate de administrator de drept și de fapt al ., în perioada noiembrie 2007 – mai 2009, cu intenție, în realizarea aceleiași laturi subiective, a dispus plata către angajații societății de sume suplimentare de bani față de cele nominalizate în contractele de muncă, fără a înregistra aceste sume în evidențe contabile și fără a plăti impozitele datorate bugetului de stat, fiind cauzat un prejudiciu în valoare de 55.597 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată, instanța de fond a avut în vedere pericolul social al faptei, modul de săvârșire, cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, precum și persoana inculpatei, necunoscută cu antecedente penale.
Împotriva sentinței penale nr. 129 din 02.04.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a formulat apel partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 29.04.2015 sub nr._ .
În cuprinsul motivelor de apel formulate, partea civilă D. Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a solicitat modificarea sentinței penale atacate, în sensul obligării inculpatei P. E. la plata întregii sume de 600.844 lei, sumă care să fie actualizată cu accesoriile aferente (majorări, dobânzi și penalități, conform O. G. nr. 92/2003 privind Codului de procedură fiscală)până la data plății efective, precum și instituirea sechestrului asigurător și popririi asigurătorii asupra bunurilor și conturilor inculpatei și părții responsabile civilmente până la concurența acestei sume.
În motivare a arătat partea civilă că instanța de fond a admis doar în parte constituirea de parte civilă, deoarece a ținut cont de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în faza de urmărire penală, concluzii pe care partea civilă le consideră netemeinice și nelegale în ceea ce privește cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat de către inculpată, întrucât acesta nu a avut în vedere toate documentele pe care le-a analizat echipa de control a Inspecției Fiscale, calculând un prejudiciu de 55.597 lei. Ori, prejudiciul total real cauzat bugetului de stat este de 600.844 lei. Mai mult, a precizat partea civilă că nu i s-a acordat posibilitatea formulării de obiecțiuni la acest raport de expertiză contabilă, sens în care a solicitat instanței de apel să înlăture concluziile raportului de expertiză contabilă ca fiind nepertinente și neconcludente și să admită în totalitate acțiunea civilă formulată, suma solicitată nefiind recuperată până în prezent.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport de actele și lucrările dosarului, dar și în raport de criticile invocate de apelantă, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.417 Cod procedură penala, Curtea constată că apelul declarat de partea civilă este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, încadrarea juridică, individualizarea pedepsei și a executării acesteia au fost corect stabilite de prima instanță, iar apelul părții civile vizează doar latura civilă, motiv pentru care Curtea va analiza aceste aspecte.
Critica părții civile prin care solicită admiterea integrală a cererii de constituire parte civilă pentru suma de 600.844 lei este nefondată, având în vedere că probele administrate în cauză confirmă un prejudiciu produs bugetului de stat în cuantum de 55.597 lei pentru care în mod corect prima instanță a admis acțiunea civilă. Împrejurarea învederată în sensul că părții civile nu i s-a acordat posibilitatea formulării de obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză nu poate fi reținută, partea civilă nefiind împiedicată în exercitarea drepturilor procesuale în cursul urmăririi penale. Mai mult, partea civilă avea posibilitatea contestării concluziilor raportului de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale și în fața instanței. Cu toate acestea, partea civilă nu a contestat probele administrate în urmărirea penală, nu a solicitat o contraexpertiză și nici nu a administrat alte probe privind prejudiciul în cuantum de 600.844 lei, deși potrivit art. 99 C. pr. pen., sarcina probei în acțiunea civilă aparține părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă.
Critica părții civile Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., privind lipsa instituirii măsurilor asiguratorii conform art. 249 C.pr.pen. este fondată.
Prima instanță, constatând întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, în mod corect a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 55.597 lei despăgubiri civile către partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Potrivit art. 397 alin 2 C. pr. pen. în cazul când admite acțiunea civilă, instanța examinează, potrivit art. 249 – 254 C. pr. pen., necesitatea luării măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Prin urmare, având în vedere că inculpata P. E. a fost condamnată în baza art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, și prin soluția pe latura civilă s-a stabilit în sarcina acesteia obligația de plată către partea civilă a sumei de 55.597 lei, devin incidente dispozițiile art. 249 C.pr.pen privind măsurile asigurătorii.
Scopul măsurilor asigurătorii prevăzut de art. 249 alin 1 C. pr. pen. este de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.
Potrivit art. 249 alin 1, 2, 5 și 6 C.pr.pen., măsurile asigurătorii pot fi luate atât de către procuror, în cursul urmăririi penale, cât și de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului. Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, se pot lua și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare pot folosi și părții civile.
Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.
Prin cererea de constituire parte civilă, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a solicitat inclusiv instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpatului, cerere cu privire la care prima instanță nu s-a pronunțat. După cum se poate observa din prevederile art. 249 și 397 C. pr. pen., raportat la art. art. 11 din Legea nr. 241/2005, chiar și în lipsa unei cereri formulate de către partea civilă, instanța avea obligația de a dispune luarea măsurilor asigurătorii din oficiu în situația în care acestea nu au fost dispuse din cursul urmăririi penale.
Instituirea măsurilor asigurătorii în condițiile art. 397 alin 2 și art. 249 alin 5 și 6 C. pr. pen., nu poate fi condiționată de nominalizarea anumitor bunuri ale inculpatului de către partea civilă și nici împiedicată de lipsa identificării anumitor bunuri în patrimoniul inculpatei, la momentul instituirii măsurii.
Aceasta deoarece, pe de o parte dispozițiile art. 249 C. pr. pen. nu prevăd obligația pentru organul judiciar care dispune măsura, de a identifica în prealabil bunurile supuse sechestrului, în acest fel asigurându-se celeritatea și efectivitatea procedurii de instituire a acestor măsurii. Pe de altă parte, identificarea bunurilor care vor fi indisponibilizate ține de etapa punerii în aplicare a măsurii sechestrului dispusă potrivit art. 249 C. pr. pen., concluzie susținută de art. 252 alin 1 C. pr. pen., care prevede că organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice și să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge, dacă este cazul, la evaluatori sau experți. În același sens, dispozițiile art. 953 și 970 C.pr. civ., aplicabile și în privința măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal, în temeiul art. 2 alin. 2 C.pr.civ față de lipsa unor dispoziții contrare, prevăd expres că în cererea sa creditorul - partea civilă – nu este dator să individualizeze bunurile asupra cărora solicită să se înființeze sechestrul.
Lipsa unor bunuri în patrimoniul inculpatei în momentul dispunerii măsurii sechestrului în procesul penal, nu reprezintă un impediment, întrucât art. 249 și art. 397 C. pr. pen. nu prevăd o asemenea condiție pentru instituirea măsurii asigurătorii. Având în vedere că disp. art. 249 alin 2 ca și art.253 și art. 254 alin 1 C. pr. pen. conduc la concluzia că sechestrul reprezintă noțiunea generală și autonomă în materie penală care, înglobează diferitele măsuri asigurătorii în funcție de obiectul lor, respectiv sechestrul prev. de art. 252 C. pr. pen., inscripția ipotecară prev.de art. 253 alin. 4 C. pr. pen. și poprirea prev.de art. 254 C. pr. pen., măsurile asigurătorii prev. de art. 249 C. pr. pen. pot fi înființate și asupra bunurilor corporale sau incorporale, prezente sau viitoare, cum este situația popririi. Pe de altă parte, lipsa unor bunuri în patrimoniul inculpatei nu poate fi prezumată, mai ales în cazul infracțiunilor prin care s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial. Existența sau lipsa unor bunuri în patrimoniul inculpatului debitor poate fi stabilită cu certitudine doar în etapa punerii în executare a măsurii asigurătorii dispuse, doar atunci fiind verificate și identificate bunurile inculpatului, existând totodată posibilitatea ca anumite bunuri să fie chiar readuse în patrimoniul debitorului, dacă sunt întrunite dispozițiile legale în materie.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p., va admite apelul declarat de partea civilă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. împotriva sentinței penale nr. 129/02.04.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Va desființa sentința penală atacată sub aspectul măsurilor asigurătorii și rejudecând în aceste limite:
În baza art. 249 C. pr. pen. raportat la art. art. 11 din Legea nr. 241/2005, va institui sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatei P. E., până la concurența sumei datorate părții civile.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Va dispune virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de partea civilă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. împotriva sentinței penale nr. 129/02.04.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Desființează sentința penală atacată sub aspectul măsurilor asigurătorii și rejudecând în aceste limite:
În baza art. 249 C. pr. pen. raportat la art. art. 11 din Legea nr. 241/2005 instituie sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatei P. E., până la concurența sumei datorate părții civile.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Dispune virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.
Președinte, Judecător,
F. M. C. FLORENȚA F. P.
Grefier,
I. M. S.
Red. F.M.F./09.10.2015
Tehnored. I.M.S.- 4 ex./25.06.2015
Primă instanță: Tribunalul A. – jud. T. D.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 675/2015. Curtea... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 682/2015.... → |
|---|
