Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 674/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 674/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-06-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 674/A
Ședința publică din data de 24 iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte: F. M. C. FLORENȚA
Judecător: F. P.
Grefier: I. M. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. I. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rolul instanței se află judecarea apelurilor formulate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA D. și partea civilă B. G. împotriva sentinței penale nr. 46 din 09.03.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Prezența părților, mersul dezbaterilor și concluziile părților și ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 10.06.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 46 din 09.03.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, în baza art. 396 aliniat 1 și 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul M. B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Mărturie mincinoasă” prevăzute de art. 273 aliniat 1 Cod penal.
În baza art. 25 aliniat 1 și art. 397 aliniat 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. G..
În baza art. 275 aliniat 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în acest proces au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria D. nr. 228/P/27.05.2014 a fost trimis în judecată inculpatul M. B., pentru săvârșirea infracțiunii de „Mărturie mincinoasă” prevăzută de art. 273 alin. 1Cod penal.
În expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare s-a reținut că la data de 20 mai 2010 numita Stolmayer E. a formulat contestație la executare, prin care a solicitat anularea unor acte de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 98/2009 de către B. C. C.. Dosarul execuțional sus menționat s-a format ca urmare a cererii formulate la data de 28.10.2009 de numita B. G. pentru punerea în executate silită a „Actului de împrumut sume de bani cu garanție imobiliară”, autentificat sub nr. 37/13.01.2009 de către notarul public S. A.-I.. Acest contract a avut ca obiect împrumutarea sumei de 6000 euro de către partea civilă B. G. numitei Stolmayer E., cu termen de restituire 13.07.2009, prima rată în valoare de 500 de euro urmând a fi achitată la data de 13.04.2009, iar a doua rată de 5500 euro la data de 13.07.2009. Totodată, debitoarea a garantat restituirea împrumutului cu imobilul înscris în CF nr. 797 Cărbunari, nr. cadastral 1369/b, constând în casă cu nr. 218, curte și grădină în suprafață de 917 mp, situat în localitatea Cărbunari, județul C.-S..
Ca urmare a faptului că nu i s-a restituit împrumutul, partea civilă s-a adresat executorului judecătoresc C. C., care a solicitat Judecătoriei D. încuviințarea cererii de executare, care a fost admisă prin Încheierea nr. 181 din data de 09.11.2009, pronunțată în dosar nr._ . Deși împrumutul fusese garantat cu imobilul din localitatea Cărbunari, județul C.-S., executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a unui alt imobil al debitoarei situat în D., .. 132, județul T., înscris în CF_ D., care era ipotecat în favoarea numitului C. Ș..
Au fost organizate licitații publice pentru vânzarea acestui imobil la care debitoarea a fost prezentă de fiecare dată. La data de 31.03.2010, imobilul situat în D., .. 132, județul T. a fost adjudecat de numitul C. Ș. pentru prețul de 75.000 euro, în contul creanței ipotecare de 86.000 euro. Totodată, în procesul-verbal încheiat cu acea ocazie, însușit de debitoare prin semnarea acestuia, se menționează că se va continua executarea silită asupra imobilului ipotecat din localitatea Cărbunari, județul C.-S.. În continuare, executorul judecătoresc a întocmit actele de executare care au fost comunicate debitoarei. Prin contestația la executare din data de 20.05.2010, în dosar_, debitoarea Stolmayer E. a învederat că suma de bani împrumutată de la numita B. G. a fost achitată în totalitate de către ea, în prezența șoferului său, numitul M. B.. Instanța a încuviințat audierea martorului M. B., iar la data de 20.10.2010, după depunerea jurământului, acesta a dat o declarație în care a precizat următoarele: ”Anul trecut, pe începutul lunii lui martie, m-am deplasat în Timișoara cu contestatoarea. La o cofetărie de lângă B. C. ne-am întâlnit cu intimata. Am fost de față în momentul în care contestatoarea i-a oferit intimatei o sumă de bani, în lei, însă intimata a precizat că nu dorește lei, ci dorește euro. În aceste condiții, eu împreună cu contestatoarea ne-am deplasat la magazinul B., unde la o casă de schimb valutar am transformat banii din lei în euro. Ne-am întors la cofetăria unde ne aștepta intimata, ocazie cu care contestatoarea i-a dat acesteia suma de 6000 euro. Știu că era vorba de 6000 euro, întrucât am fost de față în momentul în care contestatoarea a schimbat banii la casa de schimb, cât și în momentul în care aceasta i-a înmânat banii intimatei. Știu că banii care i-au fost înmânați de către contestatoare intimatei au fost dați în contul împrumutului, întrucât am asistat la discuțiile dintre cele două, purtate la cofetărie. De asemenea, arăt că după ce contestatoarea a dat banii intimatei, i-a cerut acesteia să întocmească un înscris, însă intimata a refuzat, pe motiv că suntem prietene”.
Instanța de judecată a ținut cont de declarația acestuia și prin sentința civilă nr. 868 din 27.10.2010, a admis contestația la executare formulată de debitoarea Stolmayer E., rămasă definitivă prin Decizia nr. 162 din 01.03.2011 a Tribunalului T..
Fiind audiat în fața organelor de cercetare penală, inculpatul a relevat aspecte contradictorii celor din fața instanței de judecată, arătând că nu a fost de față la discuțiile purtate la cofetăria de lângă B. C. între Stolmayer E. și B. G., el poziționându-se la o masă din apropiere și că nu a văzut când Stolmayer E. i-a predat lui B. G. suma de 6000 euro, ci doar un plic. De asemenea, acesta a declarat că nu a fost de față când Stolmayer E. a schimbat suma de 6000 euro la casa de schimb valutar de lângă magazinul B., însă a însoțit-o și a așteptat-o pe aceasta în fața casei de schimb valutar. Această declarație a inculpatului contrazice flagrant, în părțile esențiale, declarația de martor dată în fața instanței de judecată, cu scopul vadit de a sprijini varianta contestatoarei.
În fața martorilor Haios Ernest-E., Banieli A.-M. și N. S. C., inculpatul a recunoscut că a mințit în fața instanței de judecată când a declarat că personal a văzut când Stolmayer E. i-a predat suma de 6000 euro numitei B. G..
Totodată, au fost efectuate verificări la casa de schimb valutar unde inculpatul susține că Stolmayer E. ar fi schimbat suma de 6000 euro, constatându-se că, în cursul lunii martie 2009, la punctul de lucru al . Valutar Royal SRL din Timișoara, .. 3- M. B., nu s-a vândut la o singură tranzacție și în aceeași zi suma de 6000 euro, fapt confirmat în declarația sa și de administratorul societății, numitul J. I..
Se arată că un alt aspect care duce la concluzia că declarația de martor a inculpatului din dosarul Judecătoriei D. nr._ este mincinoasă, îl reprezintă faptul că, deși numita Stolmayer E. și inculpatul susțin că a fost restituită suma de 6000 euro în cursul lunii martie 2009, ulterior debitoarea a participat activ la procedura executării silite a contractului de împrumut, necontestând-o decât în cursul lunii mai 2010.
Persoana vătămată B. G. s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 8.000 euro reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a închiderii dosarului de executare silită.
La termenul din 27 octombrie 2014 persoana vătămată, prin avocat, a arătat că nu a formulat în scris completarea cu privire la constituirea de parte civilă și a precizat oral că solicită obligarea inculpatului la suma de 8.000 euro din care 6.000 euro reprezintă suma datorată de Stolmayer E. și 2.000 euro reprezintă cheltuielile efectuate în procesele de executare silită (a se vedea încheierea de la fila 61).
Ulterior, la termenul din 12 ianuarie 2015 partea civilă și-a modificat din nou acțiunea, arătând că renunță la toate daunele materiale solicitate și are o singură pretenție de la inculpat și anume daune morale în cuantum de 1000 lei (a se vedea încheierea de la fila 103).
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, însă s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală ori de câte ori a fost chemat.
La data de 11 iunie 2014 inculpatul, prin avocat, a depus la dosar un înscris intitulat „Cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organul de urmărire penală” (f. 13-16), prin care în primul rând arată că instanța a fost nelegal sesizată, deoarece în rechizitoriu la fila 2 paragraful 2 se reține fără verificarea probelor administrate că inculpatul a relevat aspecte contradictorii celor din fața instanței de judecată civile, arătând că nu a fost de față la discuțiile purtate la cofetăria de lângă Piața B. C. din Timișoara dintre numita Ștolmayer E. și partea civilă.
În al doilea rând arată că procurorul de caz nu a respectat solicitarea inculpatului din data de 16.12.2013 prin care a cerut reaudierea martorilor în prezența apărătorului și refacerea confruntării cu partea vătămată B. G..
Arată în continuare că i-a fost încălcat dreptul la apărare, pentru că după acea dată martorul J. I. a fost audiat doar în prezența apărătorului părții civile, fără participarea inculpatului sau a avocatului său.
Susține că probele au fost nelegal administrate și le contestă, deoarece înregistrarea audio făcută cu telefonul mobil de către partea civilă și depusă la dosar nu a fost autorizată, nu a avut acceptul său și nu a fost verificată sub aspectul autenticității.
La data de 18 iunie 2014 P. de pe lângă Judecătoria D. a depus răspuns, prin care a solicitat respingerea tuturor cererilor și excepțiilor invocate de inculpat (f. 23).
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 24 iunie 2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat că „cererile și excepțiile” ridicate de inculpată sunt neîntemeiate și unele nu se înscriu în obiectul procedurii de cameră preliminară prevăzut de art. 342 Cod procedură penală, că rechizitoriul este întocmit în conformitate cu prevederile art. 328 Cod procedură penală, cuprinzând datele referitoare la fapte, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.
Astfel s-a a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul emis la data de 27 mai 2014 de P. de pe lângă Judecătoria D. în dosarul nr. 228/P/2011 privind pe inculpatul M. B., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de „Mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe acesta (f. 27-29).
Această încheiere nu a fost contestată.
La termenul din 27 octombrie 2014, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras a rechizitoriului, în baza art. 374 aliniat 4 Cod procedură penală, instanța a întrebat inculpatul dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, iar acesta a arătat că nu înțelege să uzeze de procedura recunoașterii vinovăției, respectiv să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor depuse de părți, dar este de acord să dea declarație, aceasta fiind consemnată în scris și atașată la dosar (f. 58-60).
Astfel inculpatul arată că nu recunoaște săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, iar declarația de martor dată la 20.10.2010 în fața Judecătoriei D. în dosarul nr._ conține numai afirmații adevărate, respectiv el a fost de față când Stolmayer E. a predat lui B. G. suma de 6.000 euro. Menționează că nu este de acord să plătească părții civile despăgubiri de 8.000 euro.
Fiind întrebat, arată că își menține declarația dată la 13.11.2013 aflată la filele 306-307 dosar urmărire penală, pe care a lecturat-o din nou la acest termen.
Relatează că a plecat de la D. împreună cu Stolmayer E., el fiind contabil la firma acesteia și i-a spus în drum spre Timișoara că merge să se întâlnească cu B. pentru a-i restitui un împrumut de 6.000 euro și că a luat de acasă lei. S-a întâlnit cu aceasta care nu a vrut să primească lei, ci euro, astfel că s-a deplasat împreună cu Stolmayer la o casă de schimb valutar de lângă magazinul B. din Timișoara, unde d-na Stolmayer a intrat prima în magazinul ce găzduia casa de schimb valutar, el a intrat după dumneaei ulterior parcării autoturismului. Atunci când a intrat a văzut că d-na Stolmayer a primit un teanc de euro de la ghișeu pe care l-a pus .-au întors în B. C. și a predat d-nei B. G. plicul.
Susține că a întrebat-o dacă a primit o hârtie respectiv chitanță eliberatorie pentru cei 6.000 euro la care Stolmayer E. i-a spus că a întrebat-o pe B. G. dacă nu întocmesc vreun înscris, iar aceasta a spus ”lasă că suntem prietene, ce ne trebuie nouă hârtii”.
La același termen, instanța a încuviințat proba solicitată de reprezentantul Parchetului privind efectuarea constatării în condițiile art. 172 alin. 10 Cod procedură penală, relativ la comportamentul disimulat sau nu al inculpatului, audierea numitei Stolmayer E., la cererea inculpatului și a părții civile B. G. (f. 61).
P. de pe lângă Judecătoria D. a depus la termenul din 24 noiembrie 2014 întrebările formulate pentru a fi adresate inculpatului cu ocazia efectuării testului poligraf (f. 79) și s-a stabilit termen de prezentare a inculpatului la Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Timișoara data de 4 decembrie 2014, între orele 11,00-12,00, care a fost adus la cunoștință inculpatului.
La data de 12 decembrie 2014PJ T. – Serviciul Criminalistic a comunicat că M. B. refuză examinarea, motiv pentru care lucrarea nu s-a putut efectua. În procesul-verbal de refuz a examinării s-a consemnat la motivul invocat de inculpat pentru refuz „la indicația medicului nu se recomandă testul poligraf din cauza bolii de care sufăr – tahicardie” (f. 83 și 84). Menționăm că anterior inculpatul a depus adeverință medicală din care rezultă că este suferind de HTA . (f. 78).
Partea civilă B. G. a declarat că îl cunoaște pe inculpat de cinci ani, respectiv din 2009, la întâlnit pe acesta de cinci ori, la una dintre întâlniri l-a înregistrat cu telefonul său mobil dorind să obțină probe în acest dosar pentru că Poliția nu avansa cu cercetarea. Arată că și-a dat o altă identitate când l-a contactat pe inculpat și că nu l-a determinat să consume alcool pentru a-și schimba declarația dată inițial (f. 102).
Martora Stolmayer E. a arătat că în repetate rânduri a împrumutat bani de la persoane fizice prin intermediul părții civile B. G., pe care o cunoscuse din ziar în jurul anului 2000. Pentru intermedierea împrumuturilor aceasta îi percepea comisioane, iar contractul de împrumut cu garanție imobiliară încheiat în 2009 reprezenta un comision al unui împrumut luat de la numitul C. Ș..
Înainte de scadență, respectiv în martie 2009, a avut bani și a hotărât să-i plătească acesteia suma stipulată în contract, respectiv 6.000 euro și s-a deplasat la Timișoara cu M. B., întâlnindu-se cu B. G. la o cofetărie din B. C.. Aceasta nu a dorit să primească lei, motiv pentru care s-a deplasat cu inculpatul la o casă de schimb valutar situată vis-a-vis de magazinul B., unde a schimbat lei în euro fără a prezenta vreun act de identitate și fără a i se elibera chitanță. S-au întors împreună la cofetărie și a predat plicul cu cei 6.000 euro părții civile, care nu a numărat banii și nici nu au încheiat vreun înscris pentru predarea acestei sume, în considerarea faptului că se cunoșteau de zece ani și frecvent aceasta îi intermedia împrumuturile contra unor comisioane.
Arată că inculpatul a văzut când a predat părții civile plicul cu bani (f. 137-138).
În cauză s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul inculpatului pentru a se verifica condițiile de trai, veniturile acestuia și dacă are persoane în întreținere (f. 121).
Analizând materialul probator administrat în faza urmăririi penale, respectiv: CD înregistrare audio (f. 10), declarația de martor a inculpatului din dosarul Judecătoriei D. (f. 11), declarații parte civilă B. G. (f. 15-20, 353), declarațiile martorului Haios Ernest-E. (f. 21-22), declarațiile martorului Banieli A.-M. (f. 23-24, declarațiile martorului N. S.-C. (f. 25-26), declarația martorului J. I. (f. 111), declarația martorului C. Ș. (f. 119-121), declarația martorului C. C. (f. 125-127), declarația numitului G. M. (f. 361), declarația numitei Stolmayer E. (f. 363), sentința civilă nr. 868/27.10.2010 și decizia nr. 162/01.03.2011 (f. 27-37), decizia civilă nr. 86/R/06.03.2013 (f. 59-61), adresa Judecătoriei D. nr._ (f. 65), proces-verbal de redare din 05.11.2013 (f. 72), proces-verbal de confruntare (f. 73-79), act de împrumut sume de bani nr. 37/13.01.2009 (f. 88-89), adresele . Valutar Royal SRL (f. 112, 116), dosarul execuțional nr. 98/2009 al B. C. C. (f. 131-288), declarațiile învinuitului și apoi inculpatului (f. 293-307), coroborat cu materialul probator administrat în fața instanței de fond, s-a reținut că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, fiind achitat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 273 alin. 1 Cod penal, constituie infracțiunea de „Mărturie mincinoasă” și se pedepsește cu închisoare sau amendă „Fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat”.
În speță inculpatul a fost audiat în calitate de martor într-o cauză civilă desfășurată între martora Ștolmayer E. și partea civilă B. G.. La momentul declarației inculpatul avea calitatea de angajat al martorei Ștolmayer E.. În acel proces inculpatul a declarat că a fost de față în momentul în care contestatoarea (Ștolmayer E.) i-a oferit intimatei (B. G.) o sumă de bani în lei, însă aceasta a precizat că nu dorește lei, ci euro. În aceste condiții s-a deplasat împreună cu contestatoarea la Magazinul B., unde la o casă de schimb valutar au transformat banii din lei în euro, s-au întors la cofetărie, unde aștepta intimata și contestatoarea i-a dat acesteia suma de 6.000 euro. Relatează că a fost de față atât în momentul în care contestatoarea a schimbat banii, cât și în momentul în care i-a înmânat banii intimatei, știind că era vorba de 6.000 euro și au fost dați în contul împrumutului.
De asemenea arată că a asistat la discuțiile dintre cele două purtate la cofetărie.
Menționăm că la acea dată Judecătoria D. nu înregistra procesele civile cu mijloace tehnice, astfel încât nu s-a putut verifica dacă cele consemnate în declarație au fost întocmai cu cele declarate de M. B..
Inculpatul este acuzat că acele afirmații erau mincinoase, pentru că în fapt nu a asistat la discuțiile purtate între cele două, nu a fost de față la schimbul valutar și nici la predarea banilor.
Această versiune reținută prin rechizitoriu nu este probată. Astfel, în fața instanței inculpatul și-a reiterat poziția avută în dosarul nr._, precizând că a fost de față când Ștolmayer E. i-a predat lui B. G. 6.000 euro. A explicitat mai mult din cele
declarația pe care a dat-o în fața instanței civile cele întâmplate și anume că a ocupat loc la o masă alăturată și a auzit cele discutate, astfel încât nu s-a putut reține că dacă nu a stat la aceeași masă nu a fost de față sau nu a văzut ce se întâmplă sau nu a auzit ce se discută între cele două, distanța dintre mese în acea cofetărie fiind foarte mică, respectiv 2-3 metri.
Chiar dacă nu a numărat personal cei 6.000 de euro, a explicat că în drumul spre Timișoara a discutat cu Ștolmayer scopul deplasării lor și că a luat de acasă lei. Acesta nu a intrat în incinta casei de schimb împreună cu Ștolmayer, ci a urmat-o după ce a parcat mașina, văzând cum primește de la ghișeu un teanc de euro pe care i-a pus într-un plic și acel plic l-a dat ulterior lui B. G..
În esență aceeași declarație a fost dată de inculpat și în fața procurorului, arătând că s-a deplasat cu Ștolmayer la Timișoara pentru a-i da unei persoane 6.000 euro în Piața B. C.. Și de data aceasta inculpatul a arătat că pe drum a observat cum Ștolmayer introduce într-un plic un teanc de bani în lei.
De asemenea, a relatat că s-a deplasat cu Ștolmayer E. la o casă de schimb valutar, pentru că acea persoană dorea euro. Arată că nu a fost de față la schimbul efectuat, dar a văzut când Ștolmayer introduce în plic un teanc de euro.
Atât în declarațiile de la P., cât și cele din fața instanței inculpatul relatează că a fost contactat de B. G., care a încercat să-l determine să-și schimbe declarația.
Arată că B. G. era însoțită de alte două persoane și cu toții au făcut presiuni asupra sa, astfel încât ca să poată pleca de la acea întâlnire le-a spus neadevăruri și anume că nu a intrat în local unde se aflau cele două.
Parte din probele administrate în faza de urmărire penală nu au fost luate în considerare de către instanță, ci au fost înlăturate și anume declarațiile martorilor J. I., Banieli Ane M. și N. S. C..
Martorul J. I. este administratorul casei de schimb valutar la care s-au făcut verificări cu privire la schimbul sumei de 6.000 euro în martie 2009. Astfel acesta deținea o casă de schimb valutar și anume . Valutar Royal” SRL situată în incinta Magazinului B. la parter ori din nicio probă nu rezultă că schimbul s-ar fi făcut la această casă. Dimpotrivă, atât inculpatul, cât și martora Ștolmayer E. a declarat că schimbul s-a făcut la o casă situată vis-a-vis de Magazinul B.. Este de notorietate că în preajma Magazinului B. sunt mai multe case de schimb valutar ori s-a verificat una singură. Inculpatul constant a susținut că schimbul s-a făcut la o casă de lângă Magazinul B. și nu din incinta Magazinului B., cum greșit a dedus procurorul. Mai mult martora Ștolmayer a declarat că nu i s-a cerut un act de identitate cu ocazia schimbului efectuat și nici nu i s-a eliberat vreo chitanță. Așadar faptul că în evidențele unei case de schimb nu figurează acea tranzacție nu înseamnă că nu a fost efectuată în fapt, fiind posibil să nu fi fost înregistrată.
De asemenea, declarațiile fiicei părții civile Banieli Ane M. și a prietenului acestora N. S. C. care au însoțit-o la întâlnirea cu inculpatul sunt subiective și nu pot fi primite. Mai mult, aceștia împreună cu partea civilă au făcut presiuni asupra inculpatului pentru a-și schimba declarația. Partea civilă și N. S. C. au încercat să-l determine pe M. B. prin constrângere morală să-și schimbe declarația. Aceste aspecte rezultă din CD-ul cu înregistrarea audio efectuată de partea civilă aflat la fila 10 dosar urmărire penală, care are o durată de 2:27:19 minute.
Astfel, din audierea acestei înregistrări, instanța de fond a reținut aspectele relevante și anume că după ce 45 de minute discută B. G. în prezența fiicei sale cu inculpatul acesta nu își dă seama cine este susnumita, fiind informat de N. S. C., care se alătură grupului, despre calitatea părții civile. N. nu-l întreabă pe inculpat dacă a dat o declarație mincinoasă, ci îi spune că a dat declarație mincinoasă și încearcă să-l convingă să și-o schimbe. În timpul conversației N. spune „Atât vreau să știu, ce te-a determinat să dai declarația aia?. … Tu ai văzut că i-a dat banii?”. M. nu răspunde, iar în locul lui răspunde B. G. „Dacă nu mă cunoștea, cum să știe că mi-a dat banii?”
Mai departe N. face următoarele afirmații „Ai avut încredere în ea și declarația a fost strâmbă rău….Cum crezi că am putea să întoarcem cumva lucrurile?”
Îi relatează aspecte din declarația acestuia, iar inculpatul îi răspunde timorat „Nici nu am declarat că am fost de față”. B. G. îl chestionează întrebându-l „Ce mai ții tu minte că ai declarat?”, iar M. B. îi răspunde „Că am fost la Timișoara în Piața T. și nu am asistat la discuții”.
Toate răspunsurile lui M. B. sunt evazive, fiind vădit presat și timorat, aspecte ce rezultă din tonalitatea vocii sale. N. îl întreabă „Ești de acord să facem cumva să îndreptăm situația?... Nu trebuie să faci pe gratis.” M. B. nu-i răspunde, iar B. G. îi răspunde „Cel mai simplu ar fi să spui că m-ai confundat.” Inculpatul are răspunsuri monosilabice, nu spune nici că va face așa, nici că nu va face.
La un moment dat B. G. îl informează că l-a reclamat pe judecătorul H., l-a reclamat și pe avocat însă „putem rezolva amiabil”. De asemenea îi spune „Discutăm cu avocatul cum trebuie făcut să nu ai probleme” la care N. sugerează. „Poate să declare că nu mai știe nimic din ce s-a întâmplat și la revedere”. Răspunde B. G. „Da, dar trebuie să facă cumva să o întoarcă….Trebuie să luam legătura cu un avocat”. În același context N. este de acord cu aceasta spunând „Trebuie discutat cu un avocat să iasă bine pentru toată lumea”.
În continuare atât B., cât și N. fac presiuni asupra inculpatului să dea declarația pe loc în aceiași zi la un notar la sugestia avocatei părții civile, pe care a apelat-o în timpul discuției dintre ei.
M. B. refuză, spunând că totuși trebuie să verifice dosarul, să verifice declarația dată pentru a vedea dacă aceasta corespunde sau nu realității. Cu toate presiunile acestora, M., deși este copleșit de situație, refuză să dea o declarație așa cum i se cere. La un moment dat B. G. îl întreabă: „Nu a încercat să te oblige să depui mărturie mincinoasă”, iar răspunsul este ferm „Nu, nu, nu!”.
De asemenea B. G. îi cere ca până când se vor întâlni și el va da o declarație care să-i fie favorabilă să nu ia legătura cu nimeni. Astfel îi spune „Ai avea puterea să nu suni pe niciunul, că te influențează”, iar M. B. întreabă nedumerit „Pe cine să sun?”, iar B. G. îi spune „Nu știu, ori pe Nuți ori pe avocat…”. După ce i-a spus că a formulat plângere împotriva judecătorului, că a sesizat CSM-ul, îi spune că a văzut dumneaei că inculpatul a avut și cazuri penale și că ar putea astfel să aibă și ceva probleme. Spre sfârșitul discuției ca o concluzie N. spune „Oricum ar fi să facem să fie bine.”
După ce se despart cei trei de M. B., aceștia se înregistrează în continuare,iar B. G. spune „Să vedem dacă scrie că acum nu a vrut. Mai rămâne să-i spun că l-am înregistrat, că tu (N.) ești martor”, iar N. trage următoarea concluzie „Scrie, de scris scrie că îți poți imagina că dacă se întoarce o să fie mărturie mincinoasă. S-a înțepat rău de tot când a văzut mașina când am parcat acolo a apărut complexat”.
Așadar această înregistrare relevă doar că partea civilă și martorul N. au fost cei care au încercat să-l determine pe inculpat să-și schimbe declarația în favoarea acesteia.
Celelalte probe testimoniale administrate în faza urmăririi penale nu au legătură cu fapta dedusă judecății, fiind legate de activitatea martorei Ștolmayer E., care l-a rândul său a fost cercetată în dosar pentru „Mărturie mincinoasă”, iar față de aceasta s-a pronunțat soluția de clasare.
În concluzie, instanța de fond a reținut că inculpatul nu și-a schimbat declarația față de cea dată în procesul civil în dosarul cu nr._ și în acea declarație nu s-a dovedit că ar fi făcut afirmații mincinoase sau că ar fi ascuns fapte sau împrejurări esențiale.
Față de cele expuse, având în vedere că fapta nu există, în temeiul art. 396 aliniat 1 și 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de „Mărturie mincinoasă” prevăzută de art. 273 aliniat 1 Cod penal.
Întrucât persoana vătămată B. G. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1000 lei reprezentând daune morale, iar inculpatul a fost achitat în baza textelor de lege sus menționate, acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată, în conformitate cu prevederile art. 25 aliniat 1 și art. 397 aliniat 1 Cod procedură penală raportat la art.1357 Cod civil.
Întrucât inculpatul a fost achitat și s-a respins acțiunea civilă, dar cheltuielile ocazionate de acest proces nu au fost determinate de partea civilă, în temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în acest proces au rămas în sarcina statului.
Împotriva sentinței penale nr. 46 din 09.03.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, au formulat apel P. DE PE L. JUDECĂTORIA D. și partea civilă B. G., înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 28.04.2015 sub nr._ .
În cuprinsul motivelor de apel formulate, P. de pe lângă Judecătoria D. a solicitat desființarea sentinței primei instanțe ca fiind netemeinică sub aspectul greșitei achitări, raportat la ansamblul probatoriu administrat în cauză.
A arătat în motivare P. că săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă rezultă din însăși declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale. Astfel, în declarația de martor esențială, determinantă, din dosarul civil nr._ al judecătoriei D., inculpatul a declarat: "am fost de față în momentul în care contestatoarea a oferit intimatei o sumă de bani în lei, însă intimata a precizat că nu dorește lei, ci euro", pentru ca în depoziția dată în fața procurorului de caz în prezentul dosar penal să declare :"am intrat în acel local, m-am așezat la masa alăturată, neasistând ia discuțiile purtate intre cele două persoane” (fila 306 dosar UP).
De asemenea, inculpatul a revenit și a declarat în fața organului de cercetare penală „precizez că nu am fost de față în momentul în care d-na Stolmayer a schimbat banii la casa de schimb valutar, însă am însoțit-o și am așteptat-o pe aceasta până în fața casei de schimb. Ne-am întors la cofetărie unde, din nou, eu m-am așezat la o altă masă, nedorind să asist la discuțiile dintre cele două părți".
Tot din declarațiile contradictorii ale inculpatului rezultă că anterior a mai văzut-o pe d-na G. venind la firma d-nei Stolmayer", subliniind astfel că o cunoaște pe numita B. G., însă după cum rezultă din probele existente la dosar, ulterior nu a fost în stare să o recunoască, deși au stat de vorbă aproximativ 50 de minute.
Se poate observa că afirmațiile inculpatului din dosarul civil nr._ al Judecătoriei D., consemnate în declarația de martor din data de 20.10.2010 al Judecătoriei D., sunt foarte sigure, nelăsând loc de interpretări, acesta arătând că în mod cert a văzut suma de 6000 de euro când a fost schimbată și predată și a asistat la discuțiile purtate între cele două părți, iar în prezent revine și declară că a văzut predându-se un plic în care nu cunoștea suma exactă care se afla în ele și nici nu a asistat la discuțiile purtate de cele două părți. Dacă inculpatul ar fi prezentat faptele astfel cum le-a relatat în prezent, alta ar fi fost soluția instanței civile, în condițiile în care partea civilă susține că s-a întâlnit cu numita Stolmayer E. în acea perioadă și în acea zonă de mai multe ori, iar într-una din aceste dați i-a fost predată suma de 500 de euro în contul altui împrumut.
în ceea ce privește convorbirea cu inculpatul înregistrată de partea civilă, trecând peste modul nepotrivit în care aceasta încearcă să își facă dreptate ,se poate constata că aceasta nu încearcă să-l determine pe inculpat să facă declarații mincinoase, doar să spună adevărul cu privire la restituirea împrumutului. De altfel, inculpatul nu a formulat și înregistrat nicio plângere penală împotriva părții civile pentru instigare la mărturie mincinoasă. Mai mult, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, a constatat administrarea legală a întregului probatoriu din faza de urmărire penală, inclusiv înregistrarea audio prezentată de partea civilă.
Declarațiile martorei Stolmayer E. sunt subiective și nesincere. Astfel;în fața judecătorului a declarat că "executarea restaurantului nu avea nicio legătură cu B. G., aceasta fiind urmărită de C. Ș.", în acest mod dorind să ascundă faptul că i se adusese la cunoștință începerea executării silite de către B. G. cu foarte mult timp înainte de formularea contestației la executare, perioadă în care nu s-a invocat niciodată că a restituit datoria. Faptul că aceasta avea la cunoștință că începerea executării silite a fost demarată de numita B. G. se dovedește cu actele de executare la care acesta a participat și pe care le-a semnat, în care se face mențiunea că executarea are la bază contractul de împrumut nr. 37/13.01.2009 la cererea creditorului B. G., dar și cu faptul că B. G., alături de Stolmayer E., a fost prezentă întotdeauna la actele efectuate de executorul judecătoresc, iar nu C. Ș.. De asemenea, se observă o neconsecvență în declarațiile martorei Stolamyer E. și cu privire la locația unde susține că a fost predată suma de 6000 euro. În dosarul civil nr._ al Judecătoriei D., la interogatoriul adresat de Stolmayer E. numitei B. G., a arătat că restituirea sumei s-a realizat în incinta magazinului B. din Timișoara, iar ulterior în cadrul prezentului dosar, a susținut că s-a realizat în zona B. C.. În legătură cu efectuarea schimbului valutar, martora Stolmayer E. a fost neconsecventă în declarații, inițial declarând că s-a deplasat ia casa de schimb valutar de lângă magazinul B. (fila 363 dosar UP), iar ulterior, în fața primei instanțe penale, după ce a luat cunoștință de rezultatul verificărilor la casa de schimb valutar indicată de inculpat, a declarat că a efectuat schimbul valutar vis-a-vis de magazinul B. (fila 137 dosar penal de cercetare judecătorească). A precizat P. că nu se poate pleca de la prezumția lipsei chitanței cu ocazia efectuării schimbului valutar atâta timp cât subzistă obligația societății de identificare a datelor personale ale clientului ce cumpără sau vinde valută și eliberarea chitanței ce atestă tranzacția.
Declarația martorului J. loan a fost înlăturată în mod nejustificat, întrucât locația casei de schimb valutar la care inculpatul a susținut că a fost efectuat schimbul valutar nu a fost dedusă de procuror, așa cum susține prima instanță, ci a fost indicată de inculpat în declarația dată în fața procurorului la data de 13.11.2013 (fila 307 dosar UP), unde a arătat că „schimbul valutar din luna martie 2009 efectuat de către numita Stolmayer E. s-a realizat la o casă de schimb valutar situată la parterul complexului comercial B., înainte de . partea dreaptă", declarație care și-a menținut-o și în fața judecătorului.
A apreciat P. că și declarațiile martorilor Banielli Ane M. (fiica părții civile) și a prietenului acesteia, N. S. C., au fost înlăturate de prima instanță în mod neîntemeiat ca fiind subiective, întrucât aceștia sunt martori direcți la înregistrarea audio, sunt permiși de codul de procedură penală și nu au fost excluși în faza de cameră preliminară de același judecător.
Mențiunile din considerentele sentinței penale apelate cu privire la exercitarea constrângerii morale asupra inculpatului pentru a-și schimba declarația de către cei doi martori Banieli Ane M., N. S. C. și partea civilă nu sunt susținute de nicio probă. Inculpatul nu a formulat plângere penală împotriva celor trei susmenționați niciodată la organul de urmărire penală, cu privire faptul că cei trei ar fi exercitat presiuni asupra sa pentru a-și schimba declarația (instigare la mărturia mincinoasă), iar organele de urmărire penală nu s-au sesizat din oficiu, întrucât nu au existat indicii temeinice. Nu există probe din care să reiese că după această convorbire, ar fi fost afectată libertatea morală a inculpatului, că acestuia i s-a provocat nelegitim o stare de temere sau că și-a schimbat depoziția în fața procurorului de caz ca urmare a atitudinii celor doi martori sau a părții civile.
Un alt aspect, pe care instanța de fond a omis să îl reamintească în considerente sentinței penale, deși obiectul judecății este o infracțiune de pericol, iar dovedirea laturii subiective a infracțiunii de mărturie mincinoasă este mai dificil de administrat decât în cazul altor infracțiuni, ținând foarte mult de elementele volitive și intelectuale, psihologice ale inculpatului, a fost comportamentul inculpatului în faza de cercetare judecătorească, când diplomatic a fost de acord cu efectuarea testului poligraf, răspunzând la întrebarea procurorului de ședință după trecerea unei perioade mari de timp, în mod evaziv (comportament care rezultă din înregistrările ședinței de la acel termen de judecată), iar la următorul de termen prin avocat ales a depus o simplă adeverință medicală, nu de la un medic specialist, că are afecțiuni cardiace (fără nicio legătură cu un test psihologic - care nu poate fi efectuat de minori, interziși judecătorești sau persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau substanțe pshiotrope), culminând cu refuzul efectuării testului poligraf, așa cum rezultă din procesul-verbal de la fila 84 dosar JD. De amintit că testul poligraf se efectuează și în cazul tahicardiei netratată medical, dar cu condiția ca persoana evaluată să fie odihnită, astfel încât refuzul inculpatului de a efectua acest test oferă indicii temeinice cu privire la reaua credință a acestuia.
Din întreaga atitudine a inculpatului în cursul procesului civil în calitate de martor, apoi în cursul procesului penal în calitate de suspect/inculpat, acesta a fost oscilant în declarațiile sale cu referire la aspectele esențiale ale împrumutului de folosință dintre Stolmayer E. și B. G., declarația sa în procesul civil fiind determinantă (probă testimonială pe care s-a bazat instanța civilă) în procesul civil, astfel încât fapta acestuia se încadrează în tipicitatea, antijuridicitatea șl imputabilitatea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. 1 din Codul Penal.
În memoriul aflat la dosar vizând motivele de apel formulate de partea civilă B. G. a fost criticată hotărârea instanței de fond sub aspectul netemeiniciei, arătându-se că prima instanță în mod greșit a concluzionat că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
S-a arătat că la pagina 6 din hotărârea penala, alineatul penultim, instanța de fond a omis consemnarea pe hârtie a unor considerente, astfel încât acestea nu pot fi cunoscute și analizate, hotărârea conținând un spațiu gol si nejustificat între alineatul antepenultim, care se termină abrupt, fără punct, după expresia „A explicitat mai mult din cele”, fără a permite să se cunoască ce considerente a mai avut în vedere instanța pentru luarea hotărârii.
La începutul paginii 7 al hotărârii, instanța de fond a considerat că inculpatul a dat în esență aceeași declarație și în fața procurorului, deși declarațiile din dosarul de urmărire penală sunt contradictorii și diferite de poziția din instanță.
Instanța de fond a reținut că distanța dintre mesele cofetăriei era foarte mică, din spusele inculpatului, dar nu a dorit să afle adevărul, așa cum cere legea, respectiv nu a dorit să afle despre ce cofetărie este vorba, daca ea există în realitate.
Instanța de fond a reținut că inculpatul a spus neadevăruri părții civile și celor două persoane care o însoțeau doar pentru ca să poată pleca de la acea întâlnire, dar această constatare e contrazisă de înregistrarea audio, din care nu reiese în niciun fel că inculpatul ar fi fost amenințat, lovit ori timorat, așa cum a apreciat cu compasiune instanța de fond.
Prima instanță a înlăturat declarația lui loan J., patronul casei de schimb indicate în declarația dată în data de 15.01.2014 de către inculpat, asistat de avocatul său, în fața organului de urmărire penală, și generează un vid în dinamica faptelor, eliminând acea casă de schimb, fără a stabili despre ce casă e vorba, așa încât fapta și elementele ei să fie cât mai confuze.
Instanța de fond a reținut la pagina 7 din hotărârea penală, în mod greșit, că nu reiese din nicio probă că schimbul valutar ar fi avut loc la casa de schimb Royal din incinta magazinului B., deși aceasta e casa indicată de inculpat în declarația din 15.01.2014, aflată Ia dosarul de UP și pe care inculpatul a declarat că și-o menține, fiind întrebat chiar de instanță la solicitarea părții civile, și fiind citită în sală de inculpat la termenul din 27.10.2014.
Un alt aspect menționat de partea civilă este acela că, deși din înregistrarea audio reiese că inculpatul nu o cunoștea pe partea civilă, atunci când s-au întâlnit în O., iar instanța a solicitat și a primit de la aceasta fotografii personale pentru a dovedi că nu și-a schimbat fizionomia din 2009 și până în 2012, instanța de fond nu a mai reținut această poziție mincinoasă a inculpatului, care afirmase ca motivul pentru care nu a mai recunoscut persoana pe care a văzut-o primind un plic cu un teanc de euro este acela că și-a schimbat fizionomia.
Partea civilă a arătat că instanța de fond a dovedit imparțialitate și lipsă de echidistanță când a apreciat, la pagina 8, că inculpatul era timorat și copleșit de situație, deși inculpatul se afla cu partea civilă și cei doi martori într-un loc public, la terasa unui hotel-restaurant, frecventat de inculpat, deci era total imposibilă exercitarea depresiuni și violențe asupra acestuia, și total necredibilă varianta în care acesta ar fi fost ținut cu forța pe scaun și împiedicat să plece.
Instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor pârtii vătămate în totalitate, deși acestea relevau cu exactitate cele surprinse în înregistrarea audio reținută ca probă de instanță.
Instanța de fond nu a făcut nicio mențiune despre declarația executorului C. C., deși din aceasta reiese clar existența creanței de 6000 de euro neachitate de Stolmayer nici până la 30.03.2010.
De asemenea, partea civilă apelantă a considerat ca la judecarea fondului prima instanță a încălcat prevederile art. 5 și 8 C.p.p., instanța refuzând, fără temei să ia în considerare o parte din probele administrate de parchet, deși exista o încheiere de cameră preliminară prin care s-a verificat legalitatea administrării probelor, nu au fost excluse probe, iar contestația inculpatului a fost respinsă. Același judecător care a respins prin încheierea din 24 iunie 2014 critica inculpatului vizavi de necesitatea excluderii acestor probe pentru lipsa obiectivității lor, în final a respins însăși probele testimoniale ca fiind subiective. Instanța de fond a dat dovadă de o judecată și apreciere instabile, motiv pentru care partea civilă consideră că este necesară aprecierea unei instanțe de control.
Concluzionând, pentru toate motivele arătate, partea civilă a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport de actele și lucrările dosarului, dar și în raport de criticile invocate de apelanți, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 417 Cod procedură penala, Curtea constată că apelurile nu sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește starea de fapt, aceasta a fost corect reținută de prima instanță. Astfel, din probațiunea administrată în cauză, în mod corect prima instanță a reținut că inculpatul M. B. a fost audiat în calitate de martor într-o cauză civilă având ca obiect contestație la executare în care contestatoarea debitoare Ștolmayer E. a solicitat anularea executării silite demarate de către creditoarea B. G., învederând că suma de bani împrumutată de la numita B. G. în contul căreia se făcea executarea silită a fost achitată în totalitate de către ea, în prezența șoferului său, numitul M. B..
Instanța a încuviințat audierea martorului M. B., iar la data de 20.10.2010, după depunerea jurământului, acesta a dat o declarație în care a precizat următoarele: ”Anul trecut, pe începutul lunii lui martie, m-am deplasat în Timișoara cu contestatoarea. La o cofetărie de lângă B. C. ne-am întâlnit cu intimata. Am fost de față în momentul în care contestatoarea i-a oferit intimatei o sumă de bani, în lei, însă intimata a precizat că nu dorește lei, ci dorește euro. În aceste condiții, eu împreună cu contestatoarea ne-am deplasat la magazinul B., unde la o casă de schimb valutar am transformat banii din lei în euro. Ne-am întors la cofetăria unde ne aștepta intimata, ocazie cu care contestatoarea i-a dat acesteia suma de 6000 euro. Știu că era vorba de 6000 euro, întrucât am fost de față în momentul în care contestatoarea a schimbat banii la casa de schimb, cât și în momentul în care aceasta i-a înmânat banii intimatei. Știu că banii care i-au fost înmânați de către contestatoare intimatei au fost dați în contul împrumutului, întrucât am asistat la discuțiile dintre cele două, purtate la cofetărie. De asemenea, arăt că după ce contestatoarea a dat banii intimatei, i-a cerut acesteia să întocmească un înscris, însă intimata a refuzat, pe motiv că suntem prietene”.
Instanța de judecată a ținut cont de declarația acestuia și prin sentința civilă nr. 868 din 27.10.2010, a admis contestația la executare formulată de debitoarea Stolmayer E., rămasă definitivă prin Decizia nr. 162 din 01.03.2011 a Tribunalului T..
Acuzația de mărturie mincinoasă formulată împotriva inculpatului se întemeiază pe declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale în care relatează aspecte diferite de cele învederate în depoziția dată în dosarul_, pe convorbirea cu inculpatul înregistrată de partea civilă B. G. și pe declarațiile martorilor Banielli Ane M. (fiica părții civile) și a prietenului acesteia, N. S. C. ca și a martoruLui J. loan în privința schimbului valutar. În baza acestor probe se susține că inculpatul a făcut afirmații mincinoase în declarația dată în dosarul_, pentru că în fapt nu a asistat la discuțiile purtate între B. G. și Ștolmayer E., nu a fost de față la schimbul valutar și nici la predarea banilor.
Potrivit art. 273 alin. 1 Cod penal, constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat”.
Prima instanță în mod corect a reținut că probele administrate nu susțin acuzația de mărturie mincinoasă, pornind de la declarația inculpatului care, audiat fiind în fața primei instanțe ca și în fața instanței de apel, a menținut declarația dată în dosarul nr._, reiterând faptul că a fost de față când Ștolmayer E. i-a predat creditoarei B. G. 6.000 euro.
Contrar criticilor din apelul Parchetului și apelul părții civile, nici probațiunea constând în înregistrarea audio a convorbirii părții civile cu inculpatul, la care au asistat martorii Banieli Ane M., fiica părții civile și N. S. C., și declarațiile acestor martori și ale părții civile nu dovedesc caracterul mincinos al declarațiilor inculpatului în dosarul_ .
Curtea de apel, în acord cu prima instanță, apreciază că din convorbirea înregistrată de parte civilă nu se poate reține că inculpatul ar admite caracterul mincinos al declarației de martor date în dosar_, aspect care rezultă din chiar modul în care a demarat partea relevantă din discuție în care, martorul N. S. C., îi spune direct inculpatului că dat declarație mincinoasă și încearcă să-l convingă să și-o schimbe, după care intervine și partea civilă care subliniază că acesta nu a declarat adevărul, că inculpatul nu poate ști că i-au fost restituții banii, discuția purtându-se practic între martorul N. S. C. și partea civilă, fără ca inculpatul să răspundă în această primă etapă. În continuare, cei doi insistă și îi indică inculpatului aspecte din declarația dată cu privire la care, tot cei doi arată că nu corespund adevărului, pentru ca ulterior discuția să se îndrepte către încercarea lor de a-l determina pe martor să schimbe declarația.
Interesant este că, deși normal ar fi fost poate să i se solicite inculpatului fără echivoc să declare adevărul, în replicile martorului N. S. C. și ale părții civile nu se regăsește niciun îndemn ferm ca martorul să declare adevărul, cei doi folosind formule nuanțate, care să inducă inculpatului o schimbare a declarațiilor în senSul dorit de ei. Relevante sunt în acest sens întrebarea adresată de martorul N. S. C.: „Ești de acord să facem cumva să îndreptăm situația?... Nu trebuie să faci pe gratis.”, răspunsul părții civile B. G.: „Cel mai simplu ar fi să spui că m-ai confundat.” sau: „Discutăm cu avocatul cum trebuie făcut să nu ai probleme” la care N. sugerează: „Poate să declare că nu mai știe nimic din ce s-a întâmplat și la revedere”., răspunsul părții civile B. G. „Da, dar trebuie să facă cumva să o întoarcă….Trebuie să luam legătura cu un avocat”. În același context martorul este de acord cu aceasta spunând „Trebuie discutat cu un avocat să iasă bine pentru toată lumea”.
În contextul acestor încercări ale martorului și părții civile de a-l determina să schimbe declarațiile ca să întoarcă situația și să fie bine pentru toată lumea, inculpatul are o poziție reticentă și refuză să dea o declarație așa cum i se cere, însă neagă explicit că martora Ștolmayer E. l-ar fi obligat să depună o mărturie mincinoasă.
Prin urmare, în mod judicios prima instanță a apreciat că această convorbire înregistrată, dublată de declarațiile martorilor Banielli Ane M. și N. S. C., care au participat nu dovedește caracterul mincinos al declarației inculpatului în dosar 901/220/201, ci doar încercarea părții civile de a-l determina pe inculpat să-și schimbe declarația în favoarea acesteia.
Nici din declarația dată de inculpat în cursul urmăririi penale nu rezultă că inculpatul a făcut afirmații mincinoase care să realizeze elementul material al infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Cum rezultă din prev. art. 273 alin. 1 Cod penal, pentru a se putea reține tipicitatea infracțiunii de mărturie mincinoasă afirmațiile mincinoase trebuie să poarte asupra unor împrejurări esențiale asupra cărora inculpatul a fost întrebat.
Analizând din această perspectivă declarația dată de inculpat în dosar_ se observă că nu se poate reține caracterul mincinos al acesteia prin raportare la declarația dată în cursul urmăririi penale în prezenta cauză având în vedere că în declarația dată în fața instanței civile inculpatul nu a fost întrebat în detaliu cu privire la împrejurările pe care le-a relatat. Astfel, se observă că acesta a declarat în dosar_ că "am fost de față în momentul în care contestatoarea a oferit intimatei o sumă de bani în lei, însă intimata a precizat că nu dorește lei, ci euro". În depoziția dată în fața procurorului de caz în prezentul dosar penal inculpatul a arătat că :"am intrat în acel local, m-am așezat la masa alăturată, neasistând ia discuțiile purtate intre cele două persoane”, iar în declarația dată în fața primei instanțe, reluate în apel, inculpatul arată în același sens, că a ocupat loc la o masă alăturată și a văzut cum i-a înmânat plicul cu bani. Prin urmare, contrar susținerilor din apel, afirmația "am fost de față în momentul în care contestatoarea a oferit intimatei o sumă de bani în lei,” nu poate fi considerată mincinoasă având în vedere că și de la o masă alăturată inculpatul continua să fie de față și putea observa înmânarea banilor. De asemenea, împrejurarea că „nu a asistat la discuții” nu are semnificația că inculpatul nu a auzit ce se discută de la masa vecină, cu atât mai mult cu cât acesta a arătat constant că era informat cu privire la scopul întâlnirii. Prin urmare, având în vedere că din cuprinsul declarației din dosarul_ nu rezultă că inculpatul a fost întrebat cu privire la detaliile întâlnirii, locul în care a stat, dacă a banii au fost înmânați direct sau în plic, dacă a numărat banii și nici nu rezultă că i s-au cerut alte asemenea explicații, condiția prev. de art.. 273 alin. 1 Cod penal nu este îndeplinită, inculpatul nefiind întrebat cu privire la aceste împrejurări esențiale.
În același sens, se observă că în declarația din dosar_, inculpatul a arătat doar că „am fost de față când a schimbat banii la casa de schimb ” și că „ne-am deplasat la magazinul B. unde la o casă de schimb valutar am transformat banii din lei în euro”. Nici cu privire la acest moment nu rezultă că inculpatul a fost întrebat în detaliu, la ce casă de schimb valutar au fost schimbați banii, dacă au fost întocmite acte în acest sens, dacă a intrat efectiv în casa de schimb valutar sau alte aspecte cu privire la care a fost întrebat în detaliu doar cu prilejul audierii sale în cursul urmăririi penale din prezenta cauză.
Îndeplinirea condiției de tipicitatea infracțiunii de mărturie mincinoasă nu poate fi dedusă doar din faptul că, în cauza având ca obiect mărturia mincinoasă, inculpatul a fost întrebat în detaliu cu privire la momentul înmânării banilor atâta timp și al schimbului valutar, atâta timp cât, în declarația care face obiectul infracțiunii de mărturie mincinoasă, în dosar_, acesta nu a fost întrebat cu privire la aceste împrejurări.
Mai mult, împrejurarea că există anumite contradicții între declarațiile succesive ale inculpatului date în prezenta cauză în faza de urmărire penală, în primă instanță și în apel, cu privire la localizarea exactă casei de schimb valutar la care a fost schimbată suma de 6000 euro, nu realizează elementul material al infracțiunii de mărturie mincinoasă, deoarece afirmațiile mincinoase ar fi trebuit să se regăsească în declarația dată în dosarul_, din cuprinsul căreia nu rezultă că a fost întrebat cu privire la localizarea exactă. Nu poate fi omis nici faptul că localizarea casei de schimb valutar nu reprezintă un element esențial al declarației martorului, împrejurarea esențială fiind reprezentată de înmânarea banilor părții civile creditoare.
Cum corect a reținut și prima instanță, faptul că în evidențele unei case de schimb valutar la care s-au făcut verificări cu privire la schimbul sumei de 6.000 euro în martie 2009, nu figurează acea tranzacție nu înseamnă că aceasta nu a fost efectuată întrucât, probațiunea administrată nu a demonstrat mai presus de orice dubiu, pe de o parte, că operațiunea a avut loc la . Valutar Royal” SRL, pe de altă parte, că ar fi fost cu certitudine înregistrată.
Potrivit art. 99 alin. 1 C. pr. pen., în acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului. Totodată, potrivit alin. 2 al art. 99, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să o dovedească și are dreptul de a nu contribui la propria acuzare. Din interpretarea textului de lege menționat, rezultă că în procesul penal există o legătură indisolubilă între sarcina probei și prezumția de nevinovăție, în sensul că obligația de a oferi probe suficiente care să fundamenteze o soluție de condamnare îi revine acuzării.
Numai certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) poate forma convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Pentru aceste motive, se constată că în mod corect prima instanță a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, motiv pentru care în baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., va respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria D. și de către partea civilă B. G. împotriva sentinței penale nr. 46/09.03.2015, pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga apelanta să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria D. și de către partea civilă B. G. împotriva sentinței penale nr. 46/09.03.2015, pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă apelanta să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.
Președinte, Pentru judecător
F. M. C. FLORENȚA F. P.
aflat în concediu de odihnă
semnează președintele completului,
F. M. C. FLORENȚA
Grefier,
I. M. S.
Red. F.F./17.07.2015
Tehnored. I.M.S.- 7 ex./25.06.2015
Primă instanță: Judecătoria D. – jud. L. C.-I.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 812/2015.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 675/2015. Curtea... → |
|---|
