Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 883/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 883/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-09-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 883/A
Ședința publică de la 24 septembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte: D. V.
Judecător: F. I.
Grefier: A. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S. A. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelul declarat de partea responsabilă civilmente Astra SA împotriva Sentinței penale nr. 96/21.04.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, privind pe inculpatul B. A..
Dată fără citarea părților.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică din 21.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a stabilit termen pentru pronunțare la data de 24.09.2015, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.96/21.04.2015, pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, s-a dispus, în baza art.184 alin.1 și 3 cod penal din 1969 cu aplicarea art. 396 aliniat 10 cod procedură penală și cu aplicarea art.13 cod penal din 1969 condamnarea inculpatului B. A. la:
- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „Vătămare corporală din culpă” față de persoana vătămată C. C..
În baza art.184 alin.1 și 3 cod penal din 1969 cu aplicarea art. 396 aliniat 10 cod procedură penală și cu aplicarea art.13 cod penal din 1969 același inculpat a fost condamnat la:
- 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „Vătămare corporală din culpă” față de persoana vătămată B. B. M..
În baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep. cu aplicarea art. 396 alin.10 cod procedură penală și cu aplicarea art.13 cod penal din 1969 același inculpat a fost condamnat la:
- 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „Conducere pe drum public a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală”.
În baza art.34 lit.”b” Cod penal din 1969 raportat la art.33 lit. „b” Cod penal din 1969, au fost contopite pedepsele aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 (trei) luni urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:
- 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare.
Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a 2-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1969.
În baza art. art.81 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În baza art.82 Cod penal din 1969 s-a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.83 și art.84 Cod penal din 1969.
În baza art. 71 alin 5 cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 397 raportat la art. 25 și art.86 Cod procedură penală s-a admis integral acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara și în parte acțiunile civile formulate de părțile civile C. C. și B. B. M. sens în care:
În baza art. 1350 cod civil raportat la art. 1349 Cod civil și 1357 Cod civil, coroborate cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificată și completată ulterior și cu art. 50 alin. 1, art. 54 alin. 1 și art. 55 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificată și completată ulterior, a obligat partea responsabilă civilmente - asigurătorul de răspundere civilă auto, S.C. „ASIGURARE REASIGURARE ASTRA” SA la plata sumei de 5496,92 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat de inculpat constând în cheltuielile cu serviciile medicale prestate persoanei vătămate C. C. și la plata sumei de 6229,43 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat de inculpat constând în cheltuielile cu serviciile medicale prestate persoanei vătămate B. B. M..
În baza art. 1350 Cod civil raportat la art. 1349 Cod civil, 1357 și 1391 Cod civil coroborat cu art. 50 alin. 1, 54 alin. 1 și 55 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificată și completată ulterior, a obligat partea responsabilă civilmente - asigurătorul de răspundere civilă auto, S.C. „ASIGURARE REASIGURARE ASTRA” SA la plata sumei de 25.063 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat de inculpat părții civile C. C., din care suma de 25.000 lei reprezintă daune morale și suma de 63 lei reprezintă daune materiale precum și la plata sumei de 15.126 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat de inculpat părții civile B. B. M., din care suma de 15.000 lei reprezintă daune morale și suma de 126 lei reprezintă daune materiale.
În baza art. 397 raportat la art. 25 Cod procedură penală au fost respinse în rest ca neîntemeiate pretențiile formulate de către aceste părți civile.
În baza art.274 aliniat 1 și 3 Cod procedură penală a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente - asigurătorul de răspundere civilă auto S.C. „ASIGURARE REASIGURARE ASTRA” SA, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2800 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria D. cu nr.1308/P/22.08.2014 a fost trimis în judecată inculpatul B. A., pentru săvârșirea a două infracțiuni de „Vătămare corporală din culpă” prevăzute de art.184 alin.1 și 3 Cod penal din 1969 și a infracțiunii de „Conducere pe drum public a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală” prevăzută de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, totul cu aplicarea art.33 lit.”b” Cod penal din 1969.
Prin actul de inculpare în expunerea stării de fapt se arată că la data de 23.11.2013, în jurul orelor 18.45, organele de poliție au fost anunțate că s-a produs un accident pe DN 58/B, la km 57+150 m, în dreptul imobilului cu nr.32 din localitatea Birda, județul T.. Deplasându-se la fața locului organelor de poliție au identificat vehiculele implicate în accident, respectiv autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_, care se afla pe partea carosabilă, orientat cu fața către localitatea Voiteg, și două biciclete căzute pe partea dreaptă a sensului lor de mers, pe acostament.
S-a constatat că la volanul autoturismului implicat în accident se afla inculpatul B. A.. Acesta a lovit cu partea dreaptă față a autoturismului doi bicicliști care circulau în același sens de mers, respectiv C. C. și B. Brigitte M..
Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest ., rezultând o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie a rezultat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, prima probă biologică recoltată la ora 19.15 indicând o valoare de 2,05 g0/00 iar cea de-a doua probă biologică recoltată la ora 20.15 indicând o valoare de 1,95 g0/00.
S-a arătat că din rapoartele de primă expertiză medico-legală întocmite de IML Timișoara, rezultă că persoana vătămată C. C. a necesitat pentru vindecarea leziunilor provocate de accident un număr de 45 zile de îngrijiri medicale iar persoana vătămată B. Brigitte M. a necesitat un număr de 15 zile de îngrijiri medicale.
Pentru clarificarea condițiilor în care s-a produs accidentul rutier, la data de 16 iunie 2014, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare auto. După cum rezultă din raportul de expertiză, cauza principală a producerii accidentului a fost comportamentul de risc al conducătorului auto B. A., care conducerea autoturismul în stare de ebrietate cu o alcoolemie foarte mare, pe timp de noapte și pe carosabil umed, declarând în plus că a fost și orbit de farurile unui autovehicul care circula din sens opus. O contribuție la contactul bicicletelor cu autoturismul au avut-o și bicicliștii C. C. și B. Brigitte M., care au circulat pe partea carosabilă a drumului public, deși exista un acostament practicabil, pe întuneric, fără a avea biciclete echipate corespunzător și fără a purta veste reflectorizante.
Expertul a concluzionat că accidentul putea fi evitat, în primul rând de conducătorul autoturismului dacă nu se urca la volan în stare avansată de ebrietate, având ca efecte reducerea câmpului vizual și a acuității vizuale, prelungirea timpului de reacție. Acesta arată că accidentul putea fi evitat și de către conducătorii de biciclete dacă ar fi circulat pe acostament, echipați cu veste reflectorizante iar bicicletele ar fi fost echipate corespunzător. Totodată, s-a consemnat că inculpatul B. A. a încălcat prevederile legale prevăzute de art.87 alin.1 și art.114 pct.2 din O.U.G. 195/2002, reținându-se că acesta nu a folosit corespunzător sistemul de iluminare al autoturismului și nu a redus viteza până la limita de oprire, acestea reprezentând, de asemenea, cauze ale producerii accidentului alături de starea de ebrietate, iar persoanele vătămate C. C. și B. Brigitte M. au încălcat prevederile art. 4 lit.d și e și art.161 lit.i și r din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. În aceste condiții, urmează a se reține culpa concurentă a persoanelor vătămate la producerea accidentului.
Inculpatul pe parcursul urmăririi penale a avut o comportare sinceră, a recunoscut și regretat faptele săvârșite și s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală ori de câte ori a fost chemat.
În faza de urmărire penală, persoana vătămată B. B. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 30.000 euro din care daune materiale în cuantum de 3000 euro reprezentând cheltuieli medicale și daune morale în cuantum de_ euro, iar persoana vătămată C. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 40.000 euro din care 3000 euro daune materiale și_ euro daune morale. La termenul de judecată din 27 octombrie părțile civile au precizat oral să își mențin pretențiile indicate în faza de urmărire penală, cuantumul fiind același. (f.23-24)
La data de 18 noiembrie 2015 S. C. Județean de Urgență Timișoara a depus la dosar cerere de constituire parte civilă și a arătat că s-a constituit parte civilă cu suma de 5496,92 lei și cu suma de 6229,43 lei reprezentând valoarea cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat persoanelor vătămate C. C. și respectiv B. B. M. (f.28-37 și 39-47)
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 29 septembrie 2014, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății. (f.8-9)
La primul termen de judecată din 27 octombrie 2014, instanța a pus în discuție cererea formulată de părțile civile de introducere în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a Societății Comerciale de asigurare Reasigurare ASTRA SA, a fost admisă această cerere și introdus în cauză asigurătorul în calitate de parte responsabilă civilmente având în vedere că la data producerii accidentului inculpatul avea încheiată poliță de asigurare privind autoturismul cu care s-a produs accidentul la această societate de asigurări. (f.23)
La termenul din 24 noiembrie 2014, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras a rechizitoriului, în baza art.374 aliniat 4 Cod procedură penală, prima instanță a întrebat inculpatul dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art.396 alin.10 Cod procedură penală, iar în urma răspunsului pozitiv al acestuia, s-a procedat la ascultarea sa în conformitate cu dispozițiile art.375 aliniat 1 Cod procedură penală. Totodată acesta fiind întrebat arată că este de acord cu achitarea prejudiciului dar nu personal și sumele să fie plătite în limitele stabilite de instanță de asigurător. (f.49)
La același termen avocatul inculpatului a solicitat disjungerea acțiunii penale, care a fost în stare de judecată, de latura civilă având în vedere că pentru dovedirea laturii civile s-au solicitat administrarea de probe, cerere pe care instanța a respins-o cu motivarea ce a fost arătată. (f.53-54)
La termenul din 15 decembrie 2015 prima instanță a considerat necesară audierea persoanelor vătămate constituite părți civile B. B. M. și C. C.. (f.71 și 72)
Astfel, persoana vătămată B. B. M. a arătat că înainte de producerea accidentului nu a fost angajată cu contract de muncă pentru că a fost nevoită să se ocupe de copiii minori în vârstă de 4 și 9 ani. În noiembrie a fost chemată pentru 2 săptămâni la plantat de puieți la o firmă belgiană și în data de 23 noiembrie 2013 la întoarcere de acolo a avut loc accidentul.
Menționează că a fost lovită la cap, în spital a stat 11 zile dar după aceea când a venit acasă timp de o lună nu s-a ridicat din pat și următoarele 5 luni a avut amețeli care i-au afectat viața de zi cu zi. Ultima dată a fost la control în data de 14 ianuarie. După 6 luni de la accident și-a reluat toate activitățile în casă.
Fiind întrebată arată că era plătită cu 60 lei/zi pentru plantat puieți. Precizează că i s-a prescris tratament medical cu algocalmin și carpamazepină iar în prezent mai are dureri în zona frunții și amețeli.
Persoana vătămată C. C. a arătat că înainte de producerea accidentului lucra cu contract de muncă pe perioade determinate în construcții iar ultimul contract l-a avut la Group Construct pe 5 luni în perioada iunie –noiembrie 2013. La momentul producerii accidentului presta servicii în agricultură la o firmă belgiană la plantat de puieți, iar după accident nu a mai putut lucra pentru că i s-a interzis timp de un an efortul fizic mare, respectiv ridicat de greutăți, tăiat lemne, etc și încă se resimte având dureri în zona coastelor care au fost fisurate. Durerile le poate depăși fără medicamente.
Fiind întrebat arată că în prezent se întreține din veniturile obținute de fiica sa care este angajată la o firmă din D.. Susține că inculpatul l-a vizitat în spital și odată la domiciliu dar nu i-a oferit bani sau bunuri și au încercat să se înțeleagă dar nu au ajuns la un consens.
Tot la termenul din 15 decembrie 2015 prima instanță a apreciat necesar a se trimite la IML Timișoara Raportul de primă expertiză medico legală cu examinarea persoanei, în copie, privind persoana vătămată B. B. M. și s-a pus în vedere acesteia să se prezinte personal la IML cu toate actele medicale pe care le deține, emise ulterior întocmirii raportului, pentru a se stabili funcție de acestea dacă este necesară suplimentarea zilelor de îngrijiri medicale acordate inițial, respectiv 15 zile. Suplimentul la raportul de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei întocmit de IML Timișoara privind pe aceasta a fost depus la filele 111-112 dosar.
Din concluziile raportului se reține că leziunile pot avea vechimea din data de 23.11.2013 și pot fi rezultatul lovirii cu sau de corpuri dure și necesită 25 de zile de îngrijiri medicale socotite de la data producerii leziunilor, dacă nu intervin complicații.
Se arată că numărul de zile de îngrijiri medicale a rezultat prin adăugarea la cele 15 zile acordate inițial a unui număr de 10 zile de îngrijiri medicale corespunzătoare complicației survenite.
În dovedirea laturii civile persoana vătămată C. C. a solicitat administrarea probei testimoniale și audierea martorului P. A., iar persoana vătămată B. B. M. a solicitat audierea martorului M. V. și ambele părți civile au solicitat audierea martorei S. I., la audierea căreia ulterior au renunțat din motive de sănătate a acesteia. (f.73 și 74)
S. Asigurare Reasigurare ASTRA SA a depus Note de ședință (f.65-67) prin care solicită admiterea în parte a acțiunii civile în sensul admiterii daunelor materiale în măsura în care sunt dovedite cu înscrisuri și au legătură cu evenimentul rutier și a daunelor morale conform jurisprudenței din România raportat la suferințele părților civile cu motivarea ce a fost arătată.
La dosar, la solicitarea primei instanțe, Inspectoratul teritorial de Muncă T. a depus listing cu locurile de muncă privind persoana vătămată C. C., extras din Registrul general de Evidență a Salariaților transmis de angajatori în format electronic. (f.78-80)
Având în vedere că la 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.286/2009 privind Noul Cod penal, instanța, este chemată a aplica legea penală mai favorabilă în mod global față și de decizia Curții Constituționale nr.265/6 mai 2014 publicată în M.O. la data de 20 mai 2014.
Astfel, comparând prevederile Codului penal din 1969 și a Noului Cod penal cu privire la toate instituțiile penale și anume tratamentul sancționator al infracțiunii de „Vătămare corporală din culpă”, regulile aplicabile concursului de infracțiuni, regimul executării pedepselor, prima instanță a constatat că legea veche este mai favorabilă în speță, respectiv Codul penal din 1969 și a soluționat prezenta cauză în raport de prevederile acesteia.
Așa fiind, infracțiunea de „Vătămare corporală din culpă” în Codul penal din 1969 este sancționată în modalitatea din speța în cauză la art.184 alin.1 și 3 cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, iar în Noul Cod penal este sancționată la art.196 alin.1 și 3 cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Pe de altă parte art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep. sancționa „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” iar prin Legea nr.286/2009 privind Noul Cod penal intrată în vigoare la data de 1 februarie 2014, această infracțiune este incriminată la art.336 alin.2 Cod penal sub aceeași formă însă tratamentul sancționator este diferit, respectiv în legea veche fapta este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani iar în legea nouă cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amenda.
Pe de altă parte, concursul de infracțiuni este mai aspru sancționat în codul nou care prevede aplicarea unui spor obligatoriu la art.38 față de Codul penal din 1969 care reglementează un spor facultativ la art.34.
Relativ la pedepsele accesorii se observă că legea nouă este mai favorabilă pentru că aplicarea acestora este facultativă pe când în legea veche aplicarea este obligatorie.
Sub aspectul individualizării executării pedepselor, prima instanță a apreciat că în speța dedusă judecății se poate aplica o pedeapsă neprivativă de libertate iar legea veche instituie condiții mai blânde de acordare și executare în acest sens la art. 81 și următoarele unde este reglementată suspendarea condiționată a executării pedepsei comparativ cu instituția amânării aplicării pedepsei din legea nouă, reglementată la art.83-90 Cod penal.
Din analiza efectuată prima instanță a constatat că global inculpatului îi este mai favorabilă legea veche respectiv Codul penal din 1969 și a aplicat cu toate instituțiile incidente, fiind numit în continuare în cuprinsul motivării „Cod penal”.
Analizând materialul probator administrat, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 23.11.2013, în jurul orelor 18.45, inculpatul B. A. a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe DN 58/B, pe raza localității Birda, județul T. fiind sub influența băuturilor alcoolice respectiv având un indice al alcoolului în sânge de 2,05 gr.‰ așa cum rezultă din analiza toxicologică efectuată.
Datorită acestei stări în dreptul imobilului cu nr.32 din această localitate a lovit cu partea dreaptă față a autoturismului doi bicicliști, care circulau în același sens de mers respectiv pe C. C. și B. B. M., accident în urma căruia au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45 și respectiv 25 zile de îngrijiri medicale.
Prima instanță, pe baza raportului de expertiză tehnică-judiciară auto efectuat raportat la dinamica accidentului a reținut că în culpă a fost atât inculpatul, care conducea autoturismul în stare de ebrietate cu o alcoolemie foarte mare, pe timp de noapte și pe carosabil umed, cât și persoanele vătămate C. C. și B. B. M. care au circulat pe întuneric, fără a avea bicicletele echipate corespunzător, fără a purta veste reflectorizante și pe partea carosabilă a drumului public deși exista un acostament practicabil.
Astfel, prima instanță din coroborarea tuturor probelor administrate a reținut culpă comună la producerea accidentului aceasta aparținând în proporție de 75% inculpatului și 25% persoanelor vătămate ținând seama de această proporție atât la soluționarea laturii penale respectiv individualizarea pedepsei cât și la soluționarea laturii civile, la determinarea cuantumului despăgubirilor.
A fost reținută de prima instanță situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a declarației inculpatului, cu materialul probator administrat în fața instanței și în faza urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de constatare a infracțiunii (f.9); proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (f.10-20); Raport de expertiză tehnică judiciară auto (f 21-35); declarație expert (f.36); declarațiile persoanei vătămate B. B. M. (f.39-40); declarațiile persoanei vătămate C. C. (f.41-42); declarațiile martorului C. A.-A. (f.43-44); declarațiile martorului Savici M.-M. (f.45-46); declarațiile martorului Ole A.-S. (f.47-48); rezultatul testării cu aparatul alcooltest (f.61); proces - verbal de prelevare (f.59); buletin de examinare clinică (f.60); buletin de analiză toxicologică nr.588 din data de 27.11.2013 al I.M.L. Timișoara (f.62); declarațiile inculpatului B. A. (f.53, 56-58); Raport de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr.171/21.01.2014 (f.63); asigurarea de răspundere civilă auto (f.64); Raport de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr. 170/21.01.2014 (f.68); procese-verbale (f. 69-71).
Din verificarea fișei de cazier judiciar s-a reținut că inculpatul nu are antecedente penale. (f.49 d.u.p.)
În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „Vătămare corporală din culpă” față de persoana vătămată C. C., de „Vătămare corporală din culpă” față de persoana vătămată B. B. M. și de „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” săvârșite în concurs ideal prevăzute de art.184 alin.1 și 3 Cod penal (de două ori) și de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.33 lit.”b” Cod penal.
În temeiul acestor texte de lege inculpatul a fost condamnat avându-se în vedere și dispozițiile art.72 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru fiecare infracțiune s-a avut în vedere persoana acestuia și comportamentul înainte de săvârșirea infracțiunii, fiind la prima confruntare cu legea penală.
Pe de altă parte s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei care este ridicat raportat la împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul sub influența alcoolului, cu un grad al alcoolemiei mult peste limita legală, pe drum public într-o zi de iarnă când la ora 18,45 este semiîntuneric și consecințele acestei acțiuni respectiv faptul că s-a produs un accident soldat cu rănirea gravă a persoanelor vătămate C. C. și B. B. M., care au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45, respectiv 25 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, prima instanță a avut în vedere că în culpă erau și victimele care au circulat pe partea carosabilă a drumului public, deși exista un acostament practicabil, pe întuneric, fără a avea biciclete echipate corespunzător și fără a purta veste reflectorizante.
În fine, s-a avut în vedere și faptul că a dat dovadă de sinceritate și a recunoscut faptele atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, fără a contesta alcoolemia stabilită.
Față de aceste criterii inculpatul a fost condamnat la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare infracțiune orientată spre limita minimă prevăzută de lege redusă cu o treime conform art.396 alin.10 Cod procedură penală și cu aplicarea art.13 Cod penal.
D. fiind că infracțiunile au fost săvârșite în concurs ideal față de prevederile art.34 lit.”b” Cod penal raportat la art.33 lit.”b” Cod penal pedepsele au fost contopite, iar în final s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă cea mai grea.
Întrucât față de numărul faptelor comise, și anume trei, de gravitatea acestora relevată de împrejurarea că au fost accidentate două persoane, prima instanță a considerat că pedeapsa rezultată în urma contopirii este insuficientă pentru a-și atinge scopul sancționator și de prevenție generală, astfel încât a adăugat la pedeapsă un spor.
Totodată inculpatului i-a fost aplicată și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a 2-a și lit.b Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal.
Cât privește individualizarea executării pedepsei, față de cuantumul acesteia și vârsta inculpatului, s-a apreciat că reeducarea sa, precum și scopul sancționator și de prevenție generală al pedepsei pot fi atinse chiar fără executare în regim de detenție.
Prin urmare văzând că sunt îndeplinite condițiile reglementate de art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării.
Totodată s-a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata fixă de 2 ani la care s-a adăugat durata pedepsei aplicate și i s-a atras atenția că în situația în care săvârșește vreo altă infracțiune cu intenție în cursul acestui termen, sau nu-și va îndeplini obligațiile civile stabilite prin prezenta hotărâre, potrivit art.83 și art.84 Cod penal, riscă revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării.
Ca urmare a suspendării condiționate a executării pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului potrivit art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării.
Procedând la judecarea acțiunilor civile formulate în cadrul procesului penal de către partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara, C. C. și B. B. M., prima instanță a reținut următoarele:
În cursul judecății, la data de 18.11.2014 S. C. Județean de Urgență Timișoara a depus la dosar cerere de constituire ca parte civilă prin care a adus la cunoștința instanței că s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5496,92 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat de inculpat constând în cheltuielile cu serviciile medicale prestate persoanei vătămate C. C. și cu suma de 6229,43 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat de inculpat constând în cheltuielile cu serviciile medicale prestate persoanei vătămate B. B. M.. (f.28-37 și 39-47)
Acțiunea civilă poate fi exercitată în procesul penal numai în măsura în care are ca obiect repararea prejudiciului cauzat de inculpat prin infracțiunea, sau infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și doar dacă sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii penală.
În ceea ce privește calitatea de parte responsabilă civilmente a asigurătorului de răspundere civilă auto .” SA prima instanță a avut în vedere că în cuprinsul art.86 din Codul de procedură penală, se dispune că are această calitate în procesul penal „persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces”.
Vechea lege de procedură penală (Codul de procedură penală din 1968) în art.24, prevedea că are această calitate „persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului”.
Prin noile dispoziții de procedură penală, legiuitorul a înțeles să repare lacuna legislativă din vechea reglementare (ce a fost „acoperită” parțial prin Decizia nr.I din 2005 a Î.C.C.J.) stabilind fără niciun echivoc că dacă potrivit legii civile o altă persoană are obligația legală sau convențională să repare integral sau parțial, singură sau în solidar cu persoana care a cauzat prejudiciul, paguba rezultată prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces aceasta are calitatea de parte responsabilă civilmente în procesul penal.
În cazul de față, situația „asigurătorului de răspundere civilă”, adică a .” SA s-a constatat că îndeplinește toate cerințele textului mai sus citat.
Asigurătorul .” SA potrivit legii civile - Legea nr.136/1995 are obligația convențională (dovedită prin polița de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă RCA . nr._/20.09.2013 valabilă din data de 23.09.2013 până la data de 22.03.2014 inclusiv, fila 64 d.u.p.) de a repara, singur (deoarece despăgubirile solicitate nu depășesc plafonul maxim de despăgubire inserat în poliță), prejudiciul rezultat prin infracțiune și a fost chemată să răspundă în proces (dovadă în acest sens fiind încheierea din data de 27 octombrie 2014 - f.23)
Conform dispozițiilor din cuprinsul art.19 al Codului de procedură penală acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente. Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile.
Prin urmare, pentru soluționarea acțiunilor civile formulate de către părțile civile S. C. Județean de Urgență Timișoara, C. C. și B. B. M., instanța este obligată să aplice dispozițiile legii civile, atât în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, cât și, față de partea responsabilă civilmente, răspunderea civilă contractuală.
Art.1349 alin.1 și 2 Cod civil dispune „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral” iar art. 1357 din Codul civil dispune „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. Pentru a antrena răspunderea inculpatului B. A., s-a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale cu privire la prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate și culpă.
Pentru a fi analizată prima condiție cu privire la prejudiciu, prima instanță a avut în vedere că prin prejudiciu se înțeleg rezultatele dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială ca efect al încălcării drepturilor subiective și a intereselor legitime unei persoane. Prejudiciul este nu numai o condiție a răspunderii dar și măsura ei, deoarece autorul răspunde numai în limita prejudiciului cauzat.
Din această perspectivă, în ceea ce privește solicitarea părții civile S. C. Județean de Urgență Timișoara de obligare a inculpatului la plata sumei de 5496,92 lei și 6229,43 lei, care reprezintă cheltuielile cu serviciile medicale prestate persoanelor vătămate C. C. și B. B. M., reprezentând valoarea cheltuielilor ocazionate de tratamentul acestora sunt dovedite cu actele medicale și decontul de cheltuieli depuse la filele 28-37 și 41-47 dosar. Nici inculpatul și nici partea responsabilă civilmente nu au contestat aceste sume.
În accepțiunea Legii nr.136/1995, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Există și alte acte normative care reglementează diferite profesii și care legiferează obligația încheierii unui contract de asigurare înaintea începerii exercițiului profesiei respective (spre exemplu reglementările privind excitarea profesiei de avocat, de expert de diferite specialități, de practicieni în insolvență, administratorilor și directorilor societăților comerciale, a medicilor, farmaciștilor și altor furnizori de asistență medicală, a brokerilor în domeniul asigurării etc.)
Indiferent dacă este facultativă sau obligatorie, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul este obligat să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute în procesul civil.
Prin urmare, această formă de asigurare acoperă prejudiciile produse terților și nu prejudiciile asiguraților. Pentru ca asigurătorul să acopere prejudiciul suferit de asigurat este necesar ca acesta din urmă să aibă o asigurare de persoane pentru riscuri proprii, de invaliditate, vătămări corporale etc., altfel răspunderea asigurătorului se va limita la despăgubirea doar a persoanei păgubite.
Ca efecte ale contractului de asigurare de răspundere civilă, legea nu instituie vreo obligație specială în sarcina părților contractului de asigurare și nici în cea a persoanelor cuprinse în asigurare, decât cele specifice contractului cadru, respectiv de plată a primelor de asigurare și de acordare a despăgubirilor de către asigurător, în cazul survenirii evenimentului asigurat.
Astfel, potrivit normei generale incluse în art.41 din Legea nr.136/1995 „în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite….”
De asemenea, art.48 din Legea nr.136/1995 dispune că „persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule…” iar art.49 din Legea 136/1995 dispune că „asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule…”
Aceste texte de lege consacră, pe de o parte, obligativitatea proprietarilor de vehicule de a se asigura de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule, dar și obligația asigurătorului de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund în urma acestor accidente.
În aceste condiții, în care însăși legea obligă la încheierea unei asigurări (este vorba de o asigurare obligatorie de răspundere civilă) este just și echitabil ca atunci când se produce riscul asigurat, asiguratul să beneficieze de protecție indiferent de împrejurările ulterioare producerii accidentului.
Deci, la producerea cazului asigurat despăgubirea se stabilește pe baza convenției dintre asigurat, persoana păgubită și asigurător, potrivit contractului de asigurare. Dacă nu se ajunge la un consens, atunci despăgubirile vor fi stabilite de către instanța de judecată.
În împrejurarea în care părțile ajung în instanță, terțul păgubit poate acționa direct pe asigurător pentru a fi obligat la despăgubiri în limitele obligațiilor ce-i revin în temeiul convenției de asigurare. Așadar, legiuitorul reglementează o acțiune directă a păgubitului împotriva asigurătorului deși, pe de o parte, persoana păgubită nu este parte contractantă și nici cuprinsă în contractul de asigurare și, pe de altă parte, asigurătorul nu este responsabil de producerea prejudiciului. Cu alte cuvinte, persoana păgubită are acțiune împotriva asigurătorului, deși nu are cu acesta nici raporturi contractuale nici delictuale.
D. dacă daunele depășesc suma asigurată, excedentul necuprins în asigurare va fi suportat de asiguratul vinovat de producerea pagubei și nu de asigurător, a cărui răspundere se limitează la suma asigurată. Prejudiciul poate fi acoperit de asigurat sau de asigurător. Asigurătorul despăgubește terțul prejudiciat numai dacă prejudiciul nu a fost acoperit de către asiguratul care l-a produs, situație în care despăgubirile se plătesc direct persoanei păgubite.
Dacă prejudiciul a fost acoperit de către asigurat atunci despăgubirile se acordă asiguratului. Aceasta întrucât, în temeiul contractului de asigurare de răspundere civilă, obligația dezdăunării revine, în limitele sumei asigurate, asigurătorului și nu asiguratului sau persoanelor cuprinse în asigurare.
Producerea cazului asigurat dă naștere unui drept al terțului păgubit de a solicita plata despăgubirilor precum și dreptul asiguratului de a încasa indemnizația pe care a plătit-o terțului păgubit cu valoare de despăgubiri.
Rezultă fără echivoc din norma legală reprodusă că legiuitorul acordă legitimare procesuală activă persoanei păgubite împotriva societății de asigurare de răspundere, deși nu are nici raporturi delictuale nici contractuale cu aceasta. Este una din cele mai semnificative consecințe a principiului protecției terțului păgubit ce cârmuiește asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
În aplicarea Legii nr.136/1995, Normele adoptate prin Ordinul nr.14/2011, în art.35 stipulează că persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul R.C.A., în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie R.C.A. sau către Fondul de protecție a victimelor străzii, în cazul producerii unui risc acoperit de acest fond, ori către BAAR, în calitatea sa de birou gestionar. Norma legală reprezintă în același timp o expresie a principiului stabilirii și acordării despăgubirilor pentru forma de asigurare pe care o analizăm.
Nu poate fi identificat niciun motiv pentru care inculpatul (asiguratul) ar trebui să beneficieze sau nu de asigurare în sensul suportării, sau nu, a cheltuielilor de spitalizare de către asigurator, după cum aceste cheltuieli au fost avansate de partea civilă sau de furnizorul de servicii medicale (împrejurări care sunt ulterioare producerii accidentului și care nu ar trebui să afecteze patrimoniul asiguratului și nici al asiguratorului).
Atunci când persoana vătămată este cea care avansează cheltuielile de spitalizare și tratament, sau cele legate de funerariile victimei practica judiciară este unanimă în sensul obligării asigurătorului la plata cheltuielilor de spitalizare.
Pentru identitate de rațiune aceeași trebuie să fie soluția și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă săvârșite cu prilejul conducerii pe drumurile publice a unor autovehicule pentru care este încheiată o asigurare de răspundere civilă (RCA) persoanei vătămate (victimă a accidentului) i se cauzează vătămări pentru care se impune spitalizarea și acordarea tratamentului în cadrul sistemului sanitar de stat deoarece în vederea „reparării” acestui prejudiciu fizic persoana vătămată este internată în spital. Întrucât aceasta este asigurată în sistemul public cheltuielile necesare tratamentului nu sunt avansate de persoana în cauză ci de spital. Practic, prejudiciul cauzat prin vătămarea corporală este „reparat” de către spital.
Prestând servicii medicale persoanelor vătămate și reparându-le acestora prejudiciul fizic (avansând cheltuielile de spitalizare și tratament) spitalul se subrogă în dreptul acestora de a solicita aceste despăgubiri de la inculpat și de la asigurător.
Aceasta subrogație are loc de drept în temeiul art.1593-1594 din Codul civil („Felurile subrogatiei”) care reglementează un caz de subrogație legală în drepturile creditorului.
În concret, Casa de Asigurari de Sănătate (asigurătorul din sistemul asigurărilor sociale de stat) a avansat prin intermediul spitalului cheltuielile necesare reparării prejudiciului suferit de persoanele vătămate și se subrogă astfel în drepturile acesteia de a solicita în instanță (tot prin intermediul spitalului) plata cheltuielilor de spitalizare de la inculpat și implicit de la asigurătorul de răspundere civilă.
Dispoziția din art.313 al.1 din Legea nr.95/2006 („persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătații altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”) nu face decât să reia într-o altă formă prevederea mai sus menționată.
De asemenea, prevederea din art.313 al.1 din Legea nr.95/2006 (ce poate fi prescurtată astfel: „cel care cauzează un prejudiciu spitalului trebuie să îl repare”) reprezintă doar aplicarea la un caz particular a regulii generale inserate în art. 1357 din Codul civil (citat mai sus). Nu există nicio diferență de reglementare între art.313 al.1 din Legea nr. 95/2006 și articolele din Codul civil. În mod evident cele două texte de lege nu se contrazic; astfel, nefiind vorba de o dispoziție specială (ci de aplicarea, într-un caz particular, a regulii generale) nu se justifică înlăturarea obligării asiguratorului de la plata cheltuielilor de spitalizare și tratament.
În ceea ce priveste dispozițiile art.50 al.1 din Legea nr.136/1995 („despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plăteasca cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri”) și ale art.55 al.1 din acelasi act normativ („despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite”), prin care s-ar putea susține că spitalul nu este pagubit în mod direct prin vătămare corporală și nu se încadreaza în aceste dispoziții, instanța apreciază că, întrucat spitalul acționează în temeiul subrogației în drepturile persoanei vătămate (al cărei prejudiciu fizic l-a reparat), conform art. 1593-1594 din Codul civil, el se subrogă în toate drepturile asiguratului (din sistemul asigurărilor sociale de stat) și beneficiază de dispozițiile art.50 al.1 și 55 al.1 din Legea nr.136/1995.
În aceste condiții, nu are relevanță faptul că spitalul este „doar un furnizor de servicii medicale” și că „nu a fost păgubit prin vătămare corporală sau deces” câtă vreme, după cum s-a arătat anterior, spitalul acționează în temeiul subrogației în drepturile pacientului-persoana vatămată, al cărei prejudiciu l-a reparat. Subrogându-se în drepturile persoanei vătămate, al cărei prejudiciu l-a reparat, spitalul dobândește toate acțiunile de care ar fi putut beneficia persoana vătămată, inclusiv dreptul de a solicita despăgubiri pentru cheltuielile de spitalizare și tratament acordate/prestate persoanelor vătămate de la asigurător.
În sprijinul acestei soluții, de obligare a asigurătorului la plata cheltuielilor de spitalizare sunt și dispozițiile art.1 din Anexa (cuprinzând normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule) la Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, care dispune:
„Art.1. „(1) În conformitate cu prevederile art.49 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, asiguratorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane. ...
(2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.”
De asemenea, art.27 din Anexa la acelați Ordin a prevăzut și situațiile în care asiguratorul nu acordă despăgubiri, aici nefiind incluse cheltuielile de spitalizare și tratament care au fost avansate de stat.
Așa cum s-a arătat în cele de mai sus, în virtutea legii, despăgubirile datorate de asigurător acoperă întregul prejudiciu încercat de terțul păgubit în limitele sumei asigurate, precum și cheltuielile efectuate de persoana păgubită în cadrul procesului, când acestea nu se înțeleg pe cale amiabilă, ca de pildă taxele de timbru, onorarii de experți, onorarii de avocați și orice alte cheltuieli prilejuite de soluționarea litigiului.
Tot astfel, asigurătorul este obligat să acopere și eventualele cheltuieli extrajudiciare ale persoanei păgubite dar care au legătură cu soluționarea diferendului și aceasta chiar și în situația în care despăgubirea se stabilește pe cale amiabilă și părțile nu mai ajung la proces. Legea face vorbire de cheltuielile pricinuite de un proces civil, dar e evident că nu ar trebui să aibă vreo relevanță, în acordarea despăgubirilor de judecată, natura procesului ( civil sau penal).
Pentru aceste argumente de fapt și de drept în baza art.397 raportat la art.25 și art.86 Cod procedură penală prima instanță a admis integral acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara.
Pe cale de consecință, în baza art.1350 Cod civil raportat la art.1349 Cod civil și 1357 Cod civil, coroborate cu art.313 din Legea nr.95/2006, astfel cum a fost modificată și completată ulterior și cu art.50 alin.1, art.54 alin.1 și art.55 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificată și completată ulterior, a obligat partea responsabilă civilmente - asigurătorul de răspundere civilă auto .” SA la plata sumei de 5496,92 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat de inculpat constând în cheltuielile cu serviciile medicale prestate persoanei vătămate C. C. și la plata sumei de 6229,43 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat de inculpat constând în cheltuielile cu serviciile medicale prestate persoanei vătămate B. B. M..
Cu privire la acțiunea civilă formulată de părțile civile C. C. și B. B. M., prima instanță, în baza art.397 raportat la art.25 și art.86 Cod procedură penală a admis în parte acțiunile civile formulate de acestea și pe cale de consecință, în baza art.1350 Cod civil raportat la art.1349 Cod civil, 1357 Cod civil și art.1391 Cod civil, coroborate cu art.50 alin.1, art.54 alin.1 și art.55 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificată și completată ulterior, a obligat partea responsabilă civilmente - asigurătorul de răspundere civilă auto .” SA la plata sumei de 25.063 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat de inculpat părții civile C. C., din care suma de 25.000 lei reprezintă daune morale și suma de 63 lei reprezintă daune materiale precum și la plata sumei de 15.126 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat de inculpat părții civile B. B. M., din care suma de 15.000 lei reprezintă daune morale și suma de 126 lei reprezintă daune materiale.
Pentru a hotărî astfel, s-a avut în vedere că în speță, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie, respectiv că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei și anume accidentarea gravă a persoanelor vătămate C. C. și B. B. M., că prin această faptă s-au cauzat prejudicii morale și materiale acestora că există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În faza de judecată, persoana vătămată B. B. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 30.000 euro din care daune materiale în cuantum de 3000 euro, reprezentând cheltuieli medicale, și daune morale în cuantum de_ euro, iar persoana vătămată C. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 40.000 euro, din care 3000 euro daune materiale și_ euro daune morale.
Caracteristica răspunderii civile este de a restabili, pe cât de exact posibil, echilibrul distrus prin daună și de a repune pe cel vătămat în situația în care s-ar fi găsit dacă actul care a produs dauna n-ar fi avut loc, astfel încât repararea daunei să fie pe cât se poate de egală cu integralitatea prejudiciului, fără să-l poată depăși.
Așa fiind, prima instanță a reținut că daunele morale solicitate de persoanele vătămate, sunt exagerate raportat la traumele pe care le-au suportat urmare a accidentului și leziunilor suferite care au necesitat pentru vindecare 45 și respectiv 25 zile de îngrijiri medicale.
Ca atare acestea au fost acordate în parte și la stabilirea cuantumului lor prima instanță a avut în vedere durata și intensitatea durerilor fizice suportate de acestea care afirmativ persistă și în prezent, fără însă a avea o infirmitate permanentă precum și tulburările și neajunsurile suferite de părțile civile, repercusiunile asupra stării generale de sănătate a acestora.
Întinderea daunelor morale a fost apreciată și în funcție de probele testimoniale administrate în cauză.
Totuși s-a subliniat de prima instanță că daunele morale nu trebuie să conducă la o îmbogățire a părții vătămate ci să-i acorde satisfacție pentru prejudiciul moral suferit, astfel încât se apreciază că suma de 25.000 lei și respectiv 15.000 lei reprezintă o despăgubire rezonabilă și le asigură acestora o satisfacție morală echitabilă.
Cu privire la daunele materiale solicitate de C. C. și B. B. M., s-a reținut de prima instanță că o parte din acestea au fost probate cu înscrisurile depuse la dosar respectiv în sumă de 63 lei, privind persoana vătămată C., reprezentând contravaloarea investigațiilor medicale efectuate de IML Timișoara (a se vedea chitanța de la fila 43 dosar) și în sumă de 126 lei, privind persoana vătămată B. reprezentând contravaloarea investigațiilor medicale efectuate de IML Timișoara (a se vedea chitanțele de la filele 42 și 82 dosar).
Celelalte pretenții reprezentând daune materiale ale părților civile au fost respinse ca neîntemeiate, în baza art.397 raportat la art.25 Cod procedură penală și art.1392 Cod civil, întrucât nu s-a făcut dovada lor iar cu probele testimoniale administrate nu au fost dovedite cheltuielile efectuate de acestea urmare a accidentului suferit.
Fiind găsit vinovat, condamnat și obligat la despăgubiri în temeiul art.274 alin.1 și 3 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente - asigurătorul de răspundere civilă auto, .” SA la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2800 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel partea responsabilă civilmente Astra SA.
Apelul este tardiv.
Comunicarea copiei minutei către apelantă s-a făcut la data de 28.04.2015 (f. 154 dosar fond) iar termenul de 10 zile pentru declararea apelului s-a împlinit în data de 11.05.2015, însă apelul a fost expediat și înregistrat la data de 12.05.2015 (f. 7 din dosarul instanței de apel), fiind formulat tardiv.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1) lit. a) Cod procedură penală va respinge, ca tardiv, apelul declarat de partea responsabilă civilmente Astra SA împotriva Sentinței penale nr. 96/21.04.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Va menține sentința apelată.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp va obliga apelanta să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 1) lit. a) Cod procedură penală respinge, ca tardiv, apelul declarat de partea responsabilă civilmente Astra SA împotriva Sentinței penale nr. 96/21.04.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Menține sentința apelată.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp obligă apelanta să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.09.2015.
Președinte Judecător
D. V. F. I.
Grefier
A. S.
Red. F.I./21.10.2015
Tehnored. A.S./05.10.2015/7ex
Judecătoria D.: L. C. I.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 698/2015.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
