Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p.. Decizia nr. 607/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 607/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-06-2015
OMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
Dosarul nr._ cod operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 607/A
Ședința publică din 08 iunie 2015
Completul de divergență constituit din:
PREȘEDINTE: F. I.
JUDECĂTOR: D. V.
JUDECĂTOR: I. P.
GREFIER: V. R.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de către inculpatul M. A. A. și părțile civile Elidice Z. Montes și Susane H., împotriva sentinței penale nr. 3953 din 06.11.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, Secția penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- Pentru inculpatul apelant lipsă se prezintă avocatul Târniceru C. din cadrul Baroului T. în substituirea avocatului ales Gîrbovean A. din cadrul Baroului T. – cu delegație la dosar;
- Pentru părțile civile apelante lipsă se prezintă avocatul ales V. C. din cadrul Baroului T. – cu delegație la dosar.
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul ales al părților civile depune la dosar copia raportului ÎCCJ pronunțat la data de 22.05.2015 în dosarul nr._ /HP/P al ÎCCJ.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor formulate în cauză.
Avocatul ales al inculpatului apelant arată că menține concluziile formulate la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2015.
Avocatul ales al părților civile apelante la rândul său arată că menține concluziile de la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2015, în plus arată că la ÎCCJ s-a pronunțat cu privire la problema de drept ivită în cauză, iar specialiști au opinat în sensul respingerii ca inadmisibilă cererea formulată de părțile civile.
Procurorul la rândul său arată că menține concluziile puse la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2015.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3953 din 06.11.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, Secția penală în dosarul nr._, în temeiul 290 alin. 1 C.pen. 1969, cu aplic. art. 5 C.pen. a condamnat inculpatul M. A. A., fiul lui I. și M., născut la data de 11.04.1980, în loc. Timișoara, jud. T., domiciliat în Timișoara, ., ., ., CNP_ la pedeapsa de:
- 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În temeiul art. 71 C. pen.1969, a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 81 C. pen. 1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani și 3 luni, în condițiile art. 82 C.pen. 1969.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 404 C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C.pen. 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
A respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de părțile vătămate Edilice Z. Montes și S. H., cu domiciliul procedural ales în Timișoara, p-ta Sf. G., nr. 4, ..
În baza art. 25 alin. 3 C.p.p. a dipus desființarea totală a înscrisului intitulat „Vereinbourng”.
În temeiul art. 274 alin.1 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 276 alin.1 C.p.p. a respins ca inadmisibile cheltuielile de judecată solicitate de părțile civile.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr._/P/2010 înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 30.01.2014 sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul M. A. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. de art. 290 alin. 1 din vechiul Cod penal.
Prin rechizitoriu s-a reținut următoarea stare de fapt:
Începând cu anul 2005, între înv. M. A. A. și defunctul H. Thomas, reprezentant al ., s-au derulat relații de afaceri în domeniul imobiliar. În perioada 2005-2008, între cei doi s-au încheiat un număr de patru convenții, prin care familia M. (formată la acea vreme din M. A. A. și M. (actual O.) C.-A.), ar fi împrumutat de la defunctul H. Thomas suma de aproximativ 200.000 euro, împrumuturi despre care învinuitul declară că sunt fictive, convențiile fiind încheiate cu scopul justificării de către H. Thomas a unor sume de bani folosite din bugetul familiei. În acest sens, învinuitul a prezentat în fața instanței de judecată (Judecătoria Timișoara) înscrisul intitulat „Vereinbourg”, defăimat ulterior ca fals.
În vederea stabilirii autenticității înscrisului, au fost efectuate un număr de două expertize grafice, una dispusă de către Judecătoria Timișoara în procesul civil intentat de reclamantele Edilice Z. C. Montes și S. H., expertiza nr. 79 din 8 iunie 2010, efectuată de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara, și o a doua expertiză, dispusă în cursul urmării penale, efectuată de către Institutul Național de Expertize Criminalistice, raport de expertiză criminalistică nr. 104 din 12 iulie 2013.
În cele două expertize se arata că semnătura existentă în dreptul impresiunii de ștampilă aparținând ., de pe înscrisul intitulat „Vereinborung”, datat 14.06.2008, a fost executată de H. Thomas.
Din motive obiective, arătate în considerentele celor două rapoarte de expertiză, nu s-a putut stabili dacă semnătura numitului H. Thomas și ștampila aplicată în dreptul acestei semnături, au aceeași vechime cu textul convenției.
În declarația din 07.04.2011, înv. M. A.-A., relatează următoarele: „(...) Am luat o coală de hârtie care se afla în autoturism, pe care avem notat o adresă a unui imobil pe care trebuia să-l vizitez, am scris personal această convenție (nr. „Vereinbourng”) pe care i-am citit-o și lui Thomas H., am semnat și ștampilat cu ștampila firmei Madya, după care am înmânat-o lui Thomas H. să semneze și să o stampileze lucru pe care l-a și făcut, după care am extras prin rupere partea pe care aveam notata acea adresă”.
Din cele relatate de învinut, textul convenției preexista impresiunii de ștampilă aparținând ., ori prin cele două rapoarte de expertiză efectuate, se arată că impresiunea de ștampilă aparținând . a fost depusă anterior consemnării textului actului, deci ștampila a preexistat textului convenției, nu textul ștampilei, așa cum susține învinuitul.
De asemenea prin declarația din 04.07.2012, fila 3 a declarației, înv. Mureșean A. A., relatează că succesiunea evenimentelor a fost următoarea: „(...) Am semnat acest înscris, pe care l-a semnat și Thomas H., după care fiecare a aplicat ștampila firmei ce o reprezenta, ori prin cele două rapoarte de expertiză efectuate, se arată că semnătura titularului H. Thomas a fost executată peste impresiunea de ștampilă aparținând firmei ., deci ulterior aplicării ștampilei, fapt aflat în contradicție cu cele declarate de învinuit.
Mai mult, ambele expertize au opinat în sensul că textul convenției a fost inserat în partea inferioară a unui alt înscris semnat și ștampilat anterior, ipoteza falsului prin decupare, susținută prin:
- semnătura lui H. Thomas, este orientată „răsturnat” față de poziția normală (inversată cu 180 grade față de latura de bază a actului);
- în momentul scrierii textului impresiunea de ștampilă exista pe coala de hîrtie;
- textul este comprimat progresiv, pentru a încăpea până la impresiunea de ștampilă preexistentă; cuvintele din zona impresiunii de ștampilă sunt spațiate anormal, pentru a evita scrierea peste impresiunea de ștampilă;
-latura de bază a actului este obținută prin rupere; coala de hârtie pe care a fost consemnat textul actului în litigiu reprezintă un fragment obținut manual prin detașare dintr-o coală de format mai mare. Toate aceste aspecte, opinează experții desemnați în cauză, sunt considerate în literatură și practica de specialitate, ca indicii ale falsului prin decupare.
Nota de obiecții nr. 367 din 30 iulie 2013, întocmită de către expertul asistent R. C., depusă la raportul de expertiză nr.104 din 12 iulie 2013, nu este de natură să infirme cele mai sus reținute, nota de obiecții neprezentând motive obiective pentru care pct.3 și 4 reținute în raportul de expertiză nr.104 din 12 iulie 2013, să fie îndepărtate.
Audiat în cauză, martorul Corcoața V. declară că nu are cunoștință despre relațiile de afaceri existente între înv. M. A.-A. și defunctul Thomas H.. Mai precizează că, cu ocazia deplasării la Viena, M. A.-A. și Thomas H. au semnat câteva înscrisuri, dar nu cunoaște ce fel de înscrisuri. Arata că cei doi au conversat în limba germană, limba pe care el nu o înțelege.
Fiind audiată, martora O. (fostă M.) A. C., declară că nu poate preciza amănunte legate de actul intitulat „Vereinbourg”, că a văzut cum M. A. A. și Thomas H. au scris ceva cu ocazia vizitei la Viena, dar nu a văzut ce anume, nu a observat dacă s-a folosit vreo ștampilă pe vreuna din hârtii, arătând că discuțiile dintre cei doi s-au purtat în limba germană, limba pe care ea nu o înțelege.
Totodată, s-a reținut în rechizitoriu că, declarația învinuitului, în sensul că convenția din litigiu a fost scrisă în autoturism și semnată de Thomas H., după ce acesta a citit-o, tot în autoturism, nu se coroborează cu declarațiile celor doi martori audiați în cauză.
În faza de urmărire penală, prin cererea primită la 23.02.2011, părțile vătămate C. Montes Edilice Z. și H. S., au arătat că se constituie părți civile pentru suma de 40.000 euro, daune materiale datorate de M. A. în baza contractului de împrumut din 14.11.2007 și 40.000 euro daune morale, împotriva înv. M. A. A..
Situația de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă: declarația înv. M. A.-A. din 07.04.2011, fila 75-77; declarația înv. M. A.-A. din 04.07.2012, filele 8-12 ; declarația de martor Corcoața V. din 24.07.2013, filele 63-64 ; declarația de martor M. C.-A. din 21.12.2010, filele 79-81; declarația de martor O. (fost M.) C.-A. din 26.07.2013, filele 66-67 ; înscrisul intitulat „Vereinborung”, datat 14.06.2008, fila 151 ; traducere din limba germană a convenției „Vereinbourng”, fila 150 ; raport de expertiză criminalistică nr.79 din 8 iunie 2010, emis de Institutul Național de Expertize Criminalistice, Laboratorul Interjudețean Timișoara, filele 92-105; raport de expertiză criminalistică nr.104 din 12 iulie 2013, emis de Institutul Național de Expertize Criminalistice, filele 39-47 ; nota de obiecții nr.367 din 30 iulie 2013, întocmită de expert asistent R. C., filele 49-56 ; fișa de cazier judiciar a numitului M. A.-A..
În faza de cercetare judecătorească au fost administrate următoarele mijloace de probă: în temeiul art. 378 Cod procedură penală a fost audiat inculpatul (fila 58); în temeiul art. 100 alin. 2 Cod procedură penală a fost încuviințată proba solicitată de către reprezentanta Ministerului Public cu înscrisurile administrate în faza de urmărire penală, respectiv proba cu cele două expertize (încheierea f. 59); în temeiul art. 100 alin. 2 Cod procedură penală a fost încuviințată proba cu înscrisuri solicitată de către inculpat prin avocat T. C., respectiv cu înscrisurile depuse de către inculpat în faza de urmărire penală (încheierea f. 59); în temeiul art. 100 alin. 2 Cod procedură penală a fost încuviințată proba cu audierea celor două părți civile, C. Montes E. Z. și H. S., probă solicitată de către apărătorul părților civile, avocat V. C. ( declarație parte civilă H. S. – fila 67). În ședința din data de 23.10.2014, avocat V. C. a renunțat la proba cu audierea părții civile C. Montes E. Z.; în temeiul art. 381 au fost audiați martorii din rechizitoriu O. C. A. (declarație f. 64) și C. V. (declarație f. 65).
Părțile civile C. Montes E. Z. și H. S. s-au constituit părți civile, în mod global, cu suma de 40.000 euro reprezentând împrumutul acordat și nerambursat și cu suma de 40.000 euro reprezentând daune morale (fila 19).
Instanța, din oficiu, a dispus atașarea fișei de cazier judiciar a inculpatului (fila 42).
Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, conform art. 387 alin.(2) din Codul de procedură penală, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 10.08.2009, numitele Edilice Z. C. Montes și S. H.,au formulat o acțiune civilă împotriva pârâților M. A. A. și M. C. A., în vederea obligării acestora la plata sumei de 40.000 euro, reprezentând un împrumut acordat de Thomas H. (decedat) familiei M.. Împotriva acțiunii s-a formulat întâmpinare, la dosarul cauzei fiind depus actul intitulat Vereinbourg, datat 14.06.2008, prin care defunctul Thomas H. ar fi recunoscut că pârâții nu îi datorează nicio sumă de bani, împrumuturile către aceștia având un caracter fictiv.
Prin încheierea din data de 16.09.2010 a Judecătoriei Timișoara a fost sesizat P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals și uz de fals, arătat fiind autorul M. A. A..
În cauză a fost dată o soluție de netrimitere în judecată care a fost infirmată prin sentința penală nr. 2808 din 17.10.2011 a Judecătoriei Timișoara dispunându-se începerea urmăririi penale față de M. A. A..
Inculpatul, pentru a se respinge acțiunea reclamantelor, într-un dosar civil, a depus la dosarul cauzei un înscris denumit „Vereinbourg”. Din raportul de expertiză criminalistică nr. 79 din 8 iunie 2010(f.92-105), și raportul de expertiză criminalistică nr. 104 din 12 iulie 2013 (f.39-47) aflate la dosarul de urmărire penală reiese că: semnătura lui H. Thomas este orientată „răsturnat” față de poziția normală; în momentul scrierii textului impresiunea de ștampilă exista pe coala de hârtie; textul este comprimat progresiv pentru a încăpea până la impresiunea de ștampilă preexistentă; cuvintele din zona impresiunii de ștampilă sunt spațiate anormal, pentru a evita scrierea peste impresiunea de ștampilă; latura de bază a actului este obținută prin rupere; coala de hârtie pe care a fost consemnat textul actului în litigiu reprezintă un fragment obținut manual prin detașare dintr-o coală de format mai mare. Toate aceste aspecte, opinează experții desemnați în cauză, sunt considerate în literatură și practica de specialitate, ca indicii ale falsului prin decupare.
Nota de obiecții nr. 367 din 30 iulie 2013, întocmită de către expertul asistent R. C., depusă la raportul de expertiză nr.104 din 12 iulie 2013, nu este de natură să infirme cele mai sus reținute, aceasta neprezentând motive obiective pentru care pct.3 și 4 reținute în raportul de expertiză nr.104 din 12 iulie 2013, să fie îndepărtate.
Atât în declarațiile date în cursul urmăririi penale, cât și în declarația dată în cursul judecății (f.58), inculpatul susține că semnătura și ștampila a fost aplicată de Thomas H. după ce actul a fost scris. Or, acest lucru contrazice concluziile expertizei care arată că ștampila și semnătura erau preexistente scrisului. Dacă susținerile inculpatului ar fi adevărate, acesta nu avea niciun motiv să lase spațiu nejustificat de mare între cuvintele „uskunden” și „zwishen” aflate pe ultimul rând în condițiile în care spațiul dintre celelalte cuvinte aflate pe ultimele 3 rânduri este mult mai mic. Acest spațiu corespunde exact impresiunii ștampilei peste care inculpatul nu a dorit să scrie. Pe lângă acest lucru, se poate observa, astfel cum rezultă și din concluziile expertizelor menționate, că spațiul dintre ultimele 3 rânduri este mai mic decât spațiul dintre rândurile anterioare. Acest lucru nu poate însemna decât că ștampila și semnătura erau deja imprimate sub un text care a fost însă îndepărtat prin ruperea colii.
Inculpatul a mai declarat că înscrisul a fost scris și ștampilat în mașină. Acest aspect nu se coroborează cu declarațiile date de martora O. C. A., fosta soție inculpatului, care nu își amintește să se fi semnat vreun act în mașină, însă a arătat că deși se simțea destul de rău, H. a coborât la mașină ținându-se de balustradă. (f.64). De asemenea, din declarația părții civile S. H., rezultă că defunctul nici măcar nu a coborât din biroul său aflat la etajul imobilului, întrucât era bolnav și cu două zile înainte ieșise din spital (f.67).
Având în vedere toate acestea, a rezultat că fapta reținută în sarcina inculpatului, precum și vinovăția acestuia sunt dovedite în totalitate.
Se cuvine a se menționa cu titlu preliminar că, prin prisma intrării în vigoare, la 01.02.2014 a noului Cod penal, având a face aplicarea în cauză a disp.art.5 C.pen., potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, instanța reține că în cazul de față, prin raportare la circumstanțele speței, mai favorabilă pentru inculpat este legea veche, respectiv Codul penal de la 1969. În acest sens, instanța are în vedere și Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, în cuprinsul căreia s-a statuat că determinarea legii mai favorabile reprezintă o activitate concretă, indisolubil legată de faptă și de autorul său iar alegerea sa este necesar a se face în ansamblu, iar nu prin raportare la instituții autonome mai favorabile, de natură a înfrânge exigențele constituționale. Analizând astfel în ansamblu cele două legi penale succesive, instanța va avea în vedere nu doar natura pedepsei prevăzute în noua lege pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art.322 C.pen. prevăzând pedeapsa închisorii în aceleași limite ca și reglementarea anterioară,), cât și individualizarea judiciară a executării pedepsei și consecințele condamnării, ce urmează a fi expuse mai jos.
În drept, fapta inculpatului care a falsificat înscrisul numit „Vereinbourg” și l-a folosit în dosarul nr._/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură prevăzută de art. 290 C.pen. 1969.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, instanța a constatat că elementul material al acesteia constă în fapta inculpatului de a alterarea înscrisului numit Vereinbourg prin ruperea unei părți dintr-o coală de hârtie care conținea semnătura și ștampila defunctului Thomas H. și scrierea acesteia astfel încât să pară că înscrisul a fost semnat și ștampilat de defunct în cunoștință de cauză, fapt urmat de folosirea acestui înscris în dosarul nr._/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, în vederea respingerii acțiunii reclamantelor. Urmarea imediată a infracțiunii a constat într-o stare de pericol pentru încrederea publică pe care trebuie să o inspire înscrisurile sub semnătură privată. Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată există.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, instanța a constatat că aceasta a fost săvârșită cu intenție directă întrucât a a prevăzut și a urmărit rezultatul faptei sale, dorind ca prin falsificarea acestui înscris și folosirea acestuia în procesul civil menționat mai sus să fie respinsă acțiunea civilă formulată de părțile civile din prezenta cauză împotriva sa.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 C.pen. 1969, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen. 1969, raportate în prezenta cauză, respectiv gradul de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, instanța va reține lipsa antecedentelor penale, pe care instanța le apreciază ca justificând aplicarea unei pedepse orientate înspre minimul special prevăzut de lege.
Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța,în temeiul art.290 alin.1 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., a condamnat pe inculpatul M. A. A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare, apreciind că pedeapsa, astfel cum va fi stabilită și aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei, prevăzute de art. 52 C.pen 1969.
În privința pedepselor accesorii, instanța a reținut că aplicarea acestora trebuie realizată atât în baza art. 71 și 64 C.pen. 1969, rap. la art. 5 C.pen. și art. 12 alin. 1 din legea 187/2012 cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului (Cauza C. c. României -2008 și Hirst c.Marii Britanii - 2004), și a deciziei nr.74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art.71 C.pen. 1969, rap.la art.3 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit. b C.pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 C.pen. 1969
Cât privește individualizarea judiciară a executării pedepsei ce urmează a i se aplica inculpatului, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 și 82 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni; se apreciază de către instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Astfel, având în vedere că inculpatul poate să conștientizeze rezultatul faptelor sale și necesitatea adoptării unei conduite viitoare corespunzătoare celei prescrise de normele juridice, instanța consideră că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
Considerând că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de art.81 C.pen. 1969, respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind o pedeapsă de 3 luni închisoare, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate, instanța, în baza art.81 C.pen. 1969, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în condițiile art. 82 C.pen 1969, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale instanța, în baza art. 71 alin. 5 C. pen.1969, urmează să dispună suspendarea executării pedepsei accesorii stabilite în cauză.
În temeiul art. 404 C.proc.pen. 1969, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen. 1969, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context instanța a apreciat că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate la el însuși, cât și la societate în ansamblul său.
În ceea ce privește latura civilă, instanța a constatat că în faza de urmărire penală, prin cererea primită la 23.02.2011, părțile vătămate C. Montes Edilice Z. și H. S., au arătat că se constituie părți civile pentru suma de 40.000 euro, daune materiale datorate de M. A. în baza contractului de împrumut din 14.11.2007 și 40.000 euro daune morale, împotriva inculpatului M. A. A..
Conform art. 19 C.proc.pen., acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.
Față de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că acțiunea civilă formulată de părțile civile în prezenta cauză este inadmisibilă pentru următoarele motive:
Acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect repararea prejudiciului produs prin comiterea faptei ce face obiectul acțiunii penale. Acțiunea penală în această cauză are ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Or, părțile civile au solicitat tragerea la răspundere civilă a inculpatului pentru prejudiciul produs prin neplata sumei de 40.000 euro de către inculpat în baza presupusului contract de împrumut din 14.11.2007. Această cerere este inadmisibilă în procesul penal, deoarece are un alt obiect decât repararea prejudiciului produs prin comiterea faptei. Nu există nicio legătură între infracțiunea comisă de inculpat și cererea părților civile care solicită un drept de creanță. Existența unei creanțe a părților civile față de inculpat în baza presupusului contract de împrumut face obiectul dosarului nr._/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, în prezent suspendat în temeiul art. 244 C.proc.civ.1865, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de părțile civile, instanța a constatat că și acestea au fost inadmisibile întrucât au legătură cu daunele materiale solicitate și, în baza principiului accesorium sequitur principale, vor urma soarta acestora, putând fi eventual cerute la instanța civilă.
Pentru aceste motive, instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de părțile vătămate Edilice Z. Montes și S. H..
Conform art. 25 alin. 3 C.proc.pen, instanța s-a pronunțat cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și faptul că s-a stabilit că înscrisul numit ”Vereinbourg” a fost falsificat de către inculpat, instanța va dispune desființarea totală a acestui înscris.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., reținând culpa procesuală a inculpatului în declanșarea procesului de față, a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 276 alin. 1 C.proc.pen., în caz de condamnare, renunțare la urmărirea penală, renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum și părții civile căreia i s-a admis acțiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea.
Având în vedere că acțiunea civilă s-a respins ca inadmisibilă, instanța a respins cheltuielile de judecată solicitate de părțile civile ca inadmisibile.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termenul legal, inculpatul și părțile civile.
Prin motivele scrise de apel inculpatul a solicitat achitarea întrucât fapta imputată nu există.
Părțile civile nu au motivat în scris apelurile declarate.
Susținerile orale sunt consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Apelurile sunt nefondate.
Situația de fapt care se desprinde din analiza coroborată a materialului probator este următoarea:
În data de 10.08.2009 reclamantele Elidice Z. C. Montes și S. H. au introdus la Judecătoria Timișoara o cerere de chemare în judecată (f. 109 – 110 d.u.p.) prin care au solicitat ca pârâții M. A. A. și M. C. A. să fie obligați să le plătească, în solidar, suma de 40.000 euro, sumă împrumutată pârâților de către antecesorul reclamanților (numitul M. Thomas H.) la data de 14.11.2007 cu termen scadent la data de 14.12.2007.
La data de 28.01.2010 pârâții au depus la dosarul cauzei (nr._/325/2009 al Judecătoriei Timișoara) o întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. În susținerea întâmpinării cei doi pârâți au invocat și au depus la dosar (atât în limba germană cât și tradus în limba română) un înscris intitulat „Convenție” (f. 131 și 132 d.u.p.) din cuprinsul căruia rezultă că, în realitate, suma de 40.000 euro nu a fost împrumutată pârâților de către antecesorul reclamanților și că documentul din 14.11.2007 (care atestă împrumutul) este fictiv (simulat), părțile semnatare urmărind să justifice „sumele cheltuite de H. Thomas în raport cu familia H., și a sumelor scoase din contabilitatea S.C. TIERRA-FORMER S.R.L.”.
Din analiza raportului de expertiză criminalistică nr. 104/12.07.2013 întocmit de INEC București (f. 39 – 46 d.u.p.) rezultă că înscrisul de care s-au prevalat pârâții în fața instanței civile a fost falsificat în următoarea modalitate: s-a utilizat o coală de hârtie ce conținea deja impresiunea ștampilei societății comerciale TIERRA-FORMER S.R.L., precum și semnătura numitului Thomas H.; au fost modificate forma și dimensiunile colii de hârtie (prin rupere și tăiere) pentru a fi înlăturate urmele unui text preexistent; coala de hârtie astfel modificată (redusă aproape la jumătate față de dimensiunea inițială) a fost completată cu un alt text (cel de care s-au prevalat pârâții în fața instanței civile).
Argumentele expuse în opinia parțial diferită a d-lui expert asistent R. C. (f. 51 și 56 d.u.p.), încuviințat de organele de urmărire penală la cererea inculpatului, nu pun la îndoială, în opinia Curții, concluziile formulate (și punctual argumentate) de către expertul INEC.
În ce privește autorul falsului, acesta este, fără dubiu, inculpatul M. A. A., acesta recunoscând în faza actelor premergătoare (f. 76 d.u.p.), în faza de urmărire penală (f. 9 verso – 10 d.u.p.) și în fața instanței de judecată (f. 58 dosar fond) că el a scris textul de care ulterior s-a prevalat în fața instanței civile. Apărarea acestuia, în sensul că textul scris de el reprezintă și manifestarea de voință a numitului H. Thomas (care ar fi fost de acord cu conținutul textului), este infirmată de raportul de expertiză criminalistică nr. 104/12.07.2013 întocmit de INEC București, de unde rezultă clar modalitatea de realizare a falsului.
În concluzie, inculpatul M. A. A. a săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care a fost trimis în judecată.
În ce privește prescripția răspunderii penale, Curtea observă că infracțiunea s-a consumat în data de 28.01.2010 (dată la care inculpatul a invocat în fața instanței civile și a depus la dosar înscrisul falsificat), dată în raport de care termenul special de prescripție a răspunderii penale (7 ani și 6 luni, calculat în baza art. 122 alin. 1 lit. d raportat la art. 124 din vechiul Cod penal – în forma anterioară Legii nr. 63/2012) nu s-a împlinit până în prezent. Este de menționat că în speță este aplicabil termenul special de prescripție a răspunderii penale deoarece după momentul începerii urmăririi penale in personam (05.01.2012) au fost îndeplinite o succesiune de acte procedurale (audieri, expertiză, etc.) care au fost comunicate învinuitului M. A. A., fiind incidente prevederile art. 123 și 124 din vechiul Cod penal.
În ce privește individualizarea pedepsei și a modului de executare, Curtea apreciază că pedeapsa stabilită de prima instanță (3 luni închisoare) și forma de executare aleasă (suspendarea condiționată) corespund criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 din vechiul Cod penal, cu precizarea că în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege și de modalitatea de individualizare aleasă, legea penală mai favorabilă (analizată global) este vechiul Cod penal.
În ce privește latura civilă a cauzei, părțile civile au solicitat ca inculpatul să fie obligat să le plătească, cu titlu de daune materiale, suma de 40.000 euro, reprezentând împrumutul acordat și nerambursat (f. 19 dosar fond), însă această pretenție este inadmisibilă întrucât excede cadrului procesual penal (fapta ilicită care face obiectul acțiunii penale constă în plăsmuirea și folosirea unui înscris fals și nu în nerestituirea unui împrumut – problemă care face obiectul dosarului civil în care s-a folosit înscrisul falsificat și urmează să fie soluționată potrivit regulilor și mijloacelor de probă specifice materiei respective).
În ce privește daunele morale (40.000 euro – f. 19 dosar fond), din lectura constituirii de parte civilă rezultă că aceste pretenții sunt legate, printre altele, și de folosirea înscrisului falsificat în procesul civil, operațiune care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii săvârșite de inculpat. În opinia Curții, folosirea înscrisului falsificat este de natură să producă părții căreia i se opune acest înscris un sentiment de frustrare, de angoasă, această parte fiind conștientă că există riscul să piardă procesul în care este implicată, prin folosirea unor metode ilegale de către partea adversă. Prin urmare, folosirea înscrisului falsificat în scopul producerii de consecințe juridice (indiferent dacă aceste consecințe s-au produs sau nu) este de natură să producă și o vătămare morală, astfel încât pretențiile având ca obiect daune morale sunt admisibile. În ce privește cuantumul acestora, Curtea apreciază că suma de 2000 euro reprezintă o compensație echitabilă, având în vedere (în principal) intervalul relativ mare de timp (câțiva ani) în care părțile civile au fost private de un proces (civil) echitabil ca urmare a infracțiunii comise de inculpat.
În ce privește cheltuielile de judecată pretinse de părțile civile în fața primei instanțe, respectiv 2205 lei fiecare (f. 68, 69 dosar fond), acestea trebuiau acordate în temeiul art. 276 alin. 1 și 2 Cpp, fiind greșită soluția de respingere ca inadmisibile a cererilor având acest obiect.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelurile declarate de părțile civile Elidice Z. C. Montes și S. H. împotriva sentinței penale nr. 3953/06.11.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, Secția penală în dosarul nr._ .
Va desființa parțial sentința apelată, numai în ce privește soluțiile de respingere ca inadmisibile a acțiunii civile și a cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată, formulate de părțile civile Elidice Z. C. Montes și S. H..
Rejudecând în aceste limite:
Va admite în parte acțiunea civilă promovată de părțile civile Elidice Z. C. Montes și S. H. împotriva inculpatului M. A. A..
Va obliga inculpatul M. A. A. să plătească părților civile Elidice Z. C. Montes și S. H. suma de 2000 (două mii) euro cu titlu de daune morale.
Va respinge în rest, ca nefondate, pretențiile având ca obiect daune morale.
Va respinge, ca inadmisibile, pretențiile având ca obiect daunele materiale.
În temeiul art. 276 alin. 1 și 2 Cpp va obliga inculpatul M. A. A. să plătească fiecăreia dintre părțile civile Elidice Z. C. Montes și S. H. suma de 2205 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în prima instanță.
Va menține în rest sentința apelată.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M. A. A. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelurilor declarate de părțile civile vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate pentru soluționarea apelului declarat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de părțile civile Elidice Z. C. Montes și S. H. împotriva sentinței penale nr. 3953/06.11.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, Secția penală în dosarul nr._ .
Desființează parțial sentința apelată, numai în ce privește soluțiile de respingere ca inadmisibile a acțiunii civile și a cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată, formulate de părțile civile Elidice Z. C. Montes și S. H..
Rejudecând în aceste limite:
Admite, în parte, acțiunea civilă promovată de părțile civile Elidice Z. C. Montes și S. H. împotriva inculpatului M. A. A..
Obligă inculpatul M. A. A. să plătească părților civile Elidice Z. C. Montes și S. H. suma de 2000 (două mii) euro, cu titlu de daune morale.
Respinge în rest, ca nefondate, pretențiile având ca obiect daune morale.
Respinge, ca inadmisibile, pretențiile având ca obiect daunele materiale.
În temeiul art. 276 alin. 1 și 2 Cpp obligă inculpatul M. A. A. să plătească fiecăreia dintre părțile civile Elidice Z. C. Montes și S. H. suma de 2205 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în prima instanță.
Menține în rest sentința apelată.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M. A. A. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelurilor declarate de părțile civile rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate pentru soluționarea apelului declarat de inculpat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.06.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. I. D. V. I. P.
(cu opinie separată)
Grefier,
V. R.
Red.F.I./08.06.2015
Tehnored. V.R./22.06.2015
2 ex.
Judecătoria Timișoara
Judecător M. S.
Cu opinie separată
Contrar punctului de vedere al majorității membrilor completului de judecată, care și-a găsit expresia în decizia penală 607 din 08.06.2015, consider, pentru rațiunile pe care le voi înfățișa, că soluția legală era aceea de respingere a apelurilor declarate de inculpatul M. A. A. și părțile civile Elidice Z. C. Montes și S. H..
Cu privire la apelul declarat de inculpat, acesta este nefondat astfel cum s-a reținut de opinia majoritară în prezenta decizie.
În ce privește apelul declarat de părțile civile, consider că acesta este nefondat pentru următoarele:
În sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prin săvârșirea acestei fapte se aduce atingere relațiilor sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire înscrisurile sub semnătură privată. Latura obiectivă a infracțiunii include ca urmare periculoasă, crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită de lege, adică încrederea publică în autenticitatea sau veridicitatea înscrisurilor care au aptitudinea să producă consecințe juridice, ceea ce caracterizează această infracțiune ca fiind infracțiune de pericol.
Consider că acțiunea civilă nu este admisibilă în fata instanței penale, deoarece infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este o infracțiune de pericol, infracțiune care prin natura ei nu este generatoare de prejudiciu, și nu este o infracțiune cu efecte complexe cauzatoare de prejudicii.
Prin Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1/1968 s-a statuat că infracțiunile de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele, și, ca atare, în cazul unor asemenea infracțiuni instanța învestită cu judecarea acțiunii penale nu este competentă să soluționeze și acțiunea civilă alăturată celei penale.
De asemenea, prin Decizia nr. 29 din 2 iunie 2008 și Decizia nr. 43 din 13 octombrie 2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat că infracțiunile de pericol nu sunt producătoare de prejudicii materiale și morale.
Ca atare, consider că soluția legală era aceea de respingere a apelurilor declarate de inculpatul M. A. A. și părțile civile Elidice Z. C. Montes și S. H. și menținerea sentinței atacate.
Judecător,
V. D.
Red.D.V./23.06.2015
| ← Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat.... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 605/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
