Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 1146/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1146/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-11-2015

Dosar nr._ operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1146/A

Ședința publică din 09 noiembrie 2015

PREȘEDINTE: C. C.

JUDECĂTOR: I. P.

GREFIER: C. I.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – este reprezentat de procuror V. F..

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul S. G. împotriva sentinței penale nr. 75/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria M. Nouă în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant, personal și asistat de avocat ales O. Radulea I., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind părțile civile intimate Direcția Regională Vamală Timișoara și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 420 alin. 4 Cpp procedează la ascultarea inculpatului apelant, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al inculpatului apelant solicită ca pentru motivele arătate în memoriul depus la dosarul cauzei să se dispună admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței apelate și în rejudecare, aplicarea unei pedepse neprivativă de libertate în condițiile art. 91 Cp.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, solicită aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr.341/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul S. G., pentru infracțiunea de contrabandă prev. de art. 230 alin. 3 din Legea 86/2006.

În actul de sesizare s-a reținut, următoarea stare de fapt:

La data de 14.06.2014, un echipaj al SPF Naidăș a desfășurat activități de urmărire, identificare și oprire în trafic a autoturismului marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ care se deplasa pe DN spre localitatea O.. La un moment dat, autoturismul vizat a virat dreapta pe marginea carosabilului, oprind brusc într-o zonă în care oprirea și staționarea autovehiculelor este oprită. Din autoturism au coborât în grabă două persoane una de sex feminin și cealaltă de sex masculin în vârstă de aproximativ 55-60 ani, cel din urmă fiind conducătorul autoturismului și au căutat să se ascundă pe o stradă lăturalnică. Acțiunea s-a desfășurat în jurul orei 0755, iar până la ridicarea autoturismului și transportarea acestuia la sediul SPF Naidăș în jurul orelor 1700 nu s-a mai prezentat nici o persoană la autoturism cu intenția de a-l pune în mișcare. S-a procedat la verificarea în baza de date specifică și s-a constatat că autoturismul în cauză este proprietatea numitului N. Rusalin – decedat la 21.02.2014. Familia persoanei decedate N. A., soția defunctului și N. O. fiul acestuia au arătat că autoturismul a fost vândut de proprietar în luna ianuarie 2014, dar nu au fost încheiate oficial acte de vânzare-cumpărare și nu cunosc persoana cumpărătorului. Procedându-se la verificarea autoturismului, în interiorul acestuia s-a descoperit o cantitate de țigări și paralel investigațiile au dus la identificarea conducătorului auto, în persoana inculpatului S. G.. Printr-un control amănunțit în prezența inculpatului, s-a constatat că autoturismul prezintă modificări asupra caroseriei, respectiv la roata de rezervă, plafon, podea și bord în lăcașurile astfel modificate fiind ascunsă în total cantitatea de 1880 pachete țigări nemarcate de diferite mărci: P. Mall cu timbru sârbesc, Marble fără timbru și Fast fără timbru. Inculpatul a fost audiat în cauză, nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că în ziua respectivă s-a deplasat cu două mașini de ocazie până în fața vămii Naidăș, iar verișoara sa S. A., cu o altă mașină de ocazie și amândoi au trecut granița în Republica Serbia în localitatea Călugăra de unde au cumpărat două pachete de țigări și un litru alcool. Inculpatul a mai arătat că, la reintrarea în țară a fost solicitat de către o persoană necunoscută să-i conducă autoturismul cu nr._ în România, lucru pe care l-a și făcut contra sumei de 50 lei, susținând că nu știa nimic despre conținutul în țigări de contrabandă al habitatului autoturismului și că la intersecția de DN 57 cu drumul spre localitatea Ciuchici a parcat autoturismul pe partea dreaptă, a lăsat cheile în contact și apoi s-a deplasat spre . mașină de ocazie. Poziția inculpatului este infirmată de probele administrate în cauză, respectiv proces verbal de redare rezumativă a imaginilor captate pe sistemul de supraveghere video, contradicțiile între declarațiile martorei S. A. și cele ale inculpatului, declarația coordonatorului turei aflate în serviciu, agent șef adj.C. C. care îl plasează atât în timp și spațiu pe inculpat la volanul autoturismului marca Opel Corsa. Poziția nesinceră a inculpatului este combătută de procesul verbal de redare rezumativă a imaginilor captate în data de 25.05.2014 între orele 0735 – 0745, aceleași persoane trecând punctul vamal Naidăș, inculpatul aflându-se la volanul aceluiași autoturism, iar S. A. pasager pe locul din față.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

În faza cercetării judecătorești s-a luat declarație inculpatului S. G. și a fost încuviințată proba testimonială, fiind ascultată martora S. A..

Prin adresa nr. 7164/05.03.2015 ANAF – Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara a formulat cerere de constituire ca parte civilă, solicitând totodată obligarea inculpatului la plata prejudiciului cauzat bugetului de stat respectiv la plata sumei de 22.231 lei cu accesorii aferente debitului principal, calculate de la data săvârșirii faptei și până la data plății integrale a debitului datorat bugetului de stat.

Prin sentința penală nr. 75 din 30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria M. Nouă în dosarul nr._, în baza art.396 al.1 și 2 CPP a fost condamnat inculpatul S. G., la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art.270 al.3 din L.86/2006 privind Codul Vamal.

În baza art.66 al.1 lit. a) și b) și art.67 al.2 Cod Penal raportat la art.270.al.3 din L.86/2006 privind Codul Vamal s-a interzis inculpatului S. G. ca pedeapsă complementară exercitarea „dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice” și „dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat” pe o perioadă de 3 ani, de la momentul executării pedepsei principale sau de la momentul când aceasta este considerată executată.

În baza art.65 al.1 Cod Penal raportat la art.66 al.1 lit.a) și b) Cod Penal s-a interzis inculpatului S. G. ca pedeapsă accesorie exercitarea „dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice” și „dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art.397 al.1 CPP raportat la art.224 al.1 și 3 din L.86/2006 privind Codul Vamal, art.136, 139 și 177 din L.571/2003 privind Codul Fiscal, s-a admis acțiunea civilă formulată de Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara și a fost obligat inculpatul S. G. la plata sumei în cuantum de 22.231 de lei, din care taxe vamale în cuantum de 2.169 de lei, accize în cuantum de 15.031 de lei și TVA în cuantum de 5.031 de lei, precum și penalități calculate de la data săvârșirii faptei până la momentul plății, cu titlu de obligații vamale neachitate.

În baza art.404 al.4 lit.d) CPP raportat la art.112 al.1 lit.b) Cod Penal confiscă autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ și cantitatea de 945 pachete de țigări marca „Marble” fără timbru, 480 pachete de țigări marca „Fast” fără timbru și 455 pachete de țigări marca „P. Mall” cu timbru emis de Republica Serbia, bunuri indisponibilizate prin Dovada . nr._/18.06.2015 și Dovada . nr._/18.06.2015.

În baza art.398 raportat la art.274 al.1 CPP a fost obligat inculpatul la plata sumei în cuantum de 450 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Analizând actele și lucrările de la dosar instanța a reținut următoarele:

În fapt,din analiza actelor de urmărire penală și a probelor administrate în faza de judecată instanța reține că în data de 14.06.2014, ora 07,30, prin punctul de trecere a frontierei Naidăș, pe sensul de intrare în România, inculpatul S. G. împreună cu martora S. A. au trecut autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ .

Agenții vamali au efectuat un control sumar al autoturismul în decursul a 30 de secunde, după care cei doi și-au continuat drumul.

Astfel cum rezultă din procesul-verbal de desfășurare a activității de urmărire în trafic a autoturismului suspect de la fila 71 din dosarul de urmărire penală și din declarația martorului Cazanciu C. de la fila 80 din dosarul de urmărire penală, acesta împreună cu colegul său, agentul L. M., la cererea subinspectorului de poliție C. E., au încercat să se deplaseze pe direcția M. Nouă – O., pe drumul național DN 57 pentru a investiga suspiciunea că autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ ar transporta ascuns în caroserie țigări de contrabandă.

Între localitatea Nicolinț și localitatea Răcășdia, agenții de poliție au depistat în trafic autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ și au blocat drumul la ieșirea din localitate în încercarea de a opri autoturismul suspect. Acest aspect este confirmat și de inculpat, care a declarat în fața organelor de urmărire penală că după localitatea Nicolinț, a fost depășit de o mașină de poliție de culoare verde.

Inculpatul și martora S. A. au oprit autoturismul și au părăsit în grabă locul pentru a nu putea fi identificați de către agenții de poliție. Acest aspect rezultă din procesul-verbal menționat anterior și din declarația martorului Cazanciu C.. Deși inculpatul S. G. și martora S. A. au declarat că au oprit abandonat autoturismul pe marginea drumului fără să fie urmăriți de organele poliției, instanța va înlătura aceste susțineri ca fiind neadevărate pentru motive ce vor fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din Dovada . nr._, Dovada . nr._ și procesul-verbal de indisponibilizare aferent de la filele 121 – 124 și planșele fotografice de la filele 36 – 54, 59 – 68, în compartimente special amenajate în cadrul caroseriei autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ au fost ascunse un număr de 945 pachete de țigări marca „Marble” fără timbru, 480 pachete de țigări marca „Fast” fără timbru și 455 pachete de țigări marca „P. Mall” cu timbru emis de Republica Serbia.

Ambele declarații, atât ale inculpatului S. G. cât și ale martorei S. A., sunt parțial adevărate.

Inculpatul a declarat că a trecut punctul de frontieră împreună cu martora S. A. în sensul de intrare în Republica Serbia în jurul orei 08,00 (declarația de suspect de la fila 77 din dosarul de urmărire penală). Ori martora S. A. a declarat că în jurul orelor 06,40 au trecut punctul de frontieră în Republica Serbia (fila 84 din dosarul de urmărire penală). Așa cum rezultă din procesul-verbal de analizare a imaginilor video luate de camerele de supraveghere de la fila 86 cât și analiza DVD-ului depus la dosarul de urmărire penală la fila 6 din dosarul de urmărire penală, cei doi au intrat în România prin punctul de trecere a frontierei Naidăș la oral 07,30, cu 30 de minute înainte de momentul în care inculpatul a declarat că cei doi au ieșit din România.

Dovada directă a faptului că atât inculpatul S. G. cât martora S. A. au avut o atitudine nesinceră în fața organelor de cercetare penală este dată de procesul-verbal de analizare a imaginilor video de pe camerele de supraveghere de la fila 89 din dosarul de urmărire penală și de DVD-ul depus la fila 6 din dosarul de urmărire penală. Martora S. A. a declarat că este foarte sigură că cei doi nu au mai fost în Republica Serbia cu acest autoturism anterior datei de 14.06.2014. La fel a declarat și inculpatul S. G.. Însă așa cum rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la punctul de trecere a frontierei Naidăș din data de 25.05.2014, cei doi, în jurul orei 07,41, au mai folosit același autoturism pentru a intra în România.

În aceste condiții susținerea inculpatului că autoturismul i-a fost dat de o persoană necunoscută în localitatea Călugăra din Republica Serbia pentru a transporta autoturismul în România deoarece această persoană nu deține permis de conducere nu este reală, de vreme ce nu era prima oară când a folosit acest autoturism. Mai mult, instanța apreciază că orice persoană rezonabilă ar fi trebui să devină suspicioasă în momentul în care un străin îi solicită să treacă bunuri prin punctul de frontieră după care să le abandoneze.

Pentru instanță este de neînțeles de ce inculpatul și martora S. A. au continuat să susțină că nu au mai folosit același autoturism pentru a trece linia de frontieră anterior, deși la dosarul cauzei se afla DVD-ul cu înregistrările de pe camerele de supraveghere care dovedeau contrariu cât și procesul-verbal de analiză a acestor imagini video.

Apărătorul inculpatului a invocat faptul că la verificarea de la punctul de frontieră agenții vamali nu au găsit țigări de contrabandă. De asemenea a invocat posibilitatea ca din momentul abandonării autoturismului și până la ridicarea acestuia de către organele de poliție la ora 17,00 altcineva să fi introdus pachetele de țigări în autoturism. Astfel cum a s-a menționat anterior, controlul efectuat de agenții vamali în punctul de trecere a frontierei a fost unul sumar, de aproximativ 30 de secunde. Faptul că aceștia nu au verificat dacă autoturismul are și compartimente ascunse nu înseamnă că în acel moment în vehicul nu erau țigări de contrabandă. Nu se poate reține nici ipoteza conform căreia ulterior momentului abandonării autoturismului la intersecția drumului național DN 57 cu drumul județean care duce spre localitatea Ciuchici alte persoane necunoscute ar fi pus țigările de contrabandă în autoturism. Astfel cum rezultă din procese-verbale depuse la dosarul de urmărire penală, agenții de poliție au supravegheat autoturismul până la ridicarea acestuia în jurul orei 17,00.

În drept fapta inculpatului SCHITEIE G. de a deține și transporta un număr de 1880 de pachete de țigări prin punctul de trecere a frontierei Naidăș, cunoscând că acestea provin din contrabandă este prevăzută și pedepsită de art.270 al.3 din L.86/2006.

În ceea ce privește latura civilă, instanța a observat că atât inculpatul cât și apărătorul acestuia nu au contestat cuantumul cu care Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara s-a constituit parte civilă.

Instanța a reținut că debitul principal în cuantum de 22.231 de lei reprezintă prejudiciul provocat prin neachitarea taxelor vamale în cuantum de 2.169 de lei, accize în cuantum de 15.031 de lei și TVA în cuantum de 5.031 de lei, toate fiind datorate în baza L.86/2006 și L.571/2003 privind Codul Fiscal. În susținerea pretențiilor civile au fost depuse procesul-verbal de control de la fila 96 din dosarul de urmărire penală, situația detaliată privind calculul drepturilor vamale datorate la bugetul de stat de la fila 99 și adresa de la fila 29 de la dosarul instanței.

Împotriva sentinței Judecătoriei M. Nouă a declarat apel inculpatul S. G., care prin memoriul depus la data de 07.07.2015 a solicitat ca în urma admiterii apelului să se dispună casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria M. Nouă, iar în cazul casării cu reținere să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 pct. 1 lit. c C.p.p.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 09.11.2015, prin memoriul depus, inculpatul a solicitat ca în urma admiterii apelului să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă neprivativă de libertate în condițiile4 art. 91 C.p, arătând în motivare faptul că nu a încercat să influențeze sau să zădărnicească aflarea adevărului.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept în temeiul art. 417 alin. 2 C.p.p., curtea găsește întemeiat numai în parte apelul inculpatului, respectiv capătul de cerere ce vizează individualizarea modului de executare a pedepsei, urmând a-l admite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p., instanța, judecând apelul, pronunță admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivul că judecarea cauzei la instanța de fond a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința despre această imposibilitate.

În speța dedusă judecății nu se poate vorbi despre soluționarea cauzei în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința despre această imposibilitate.

În acest sens se poate observa faptul că, din încheierea de ședință din data de 16.06.2015 aflată la fila 53 dosar, rezultă faptul că inculpatul a fost prezent și și-a exprimat poziția în sens afirmativ, că este de acord cu prestarea muncii în folosul comunității.

Din cuprinsul aceleiași încheierii rezultă faptul că din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea a fost amânată pentru data de 30.06.2015, dată pentru care nu mai era nevoie nici de citarea părților și nici de prezența acestora, dezbaterile fiind încheiate, și doar pronunțarea urmând a fi pronunțată la aceea dată.

Ca urmare a celor mai sus arătate curtea constată că în speță nu putem vorbi despre casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește pronunțarea unei hotărâri de achitare, curtea constată faptul că în declarația dată la datat de 09.11.2015 inculpatul a arătat că recunoaște comiterea faptei .

Chiar și în situația în care inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei (situația din speță la instanța de fond), curtea constată că judecătorul fondului a apreciat în mod corect probatoriul administrat în cauză și a dat o bună interpretare normelor juridice apreciind în mod justificat din probatoriul administrat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de contrabandă.

Declarația inculpatului dată în fața curții ( de recunoaștere a comiterii faptei) nu face decât să întărească convingerea instanței că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Mai mult decât atât, curtea constată că, prima instanță a procedat la analizarea elementelor constitutive ale infracțiunii, arătând în motivat faptul că acestea sunt întrunite în cauză.

Cu totul alta este situația individualizării modului de executare a pedepsei aplicate, inculpatul în declarația dată în fața curții arătând că recunoaște si regretă comiterea faptei.

Procedând la verificarea condițiilor prev. de art. 91 C.p curtea constată faptul că în speță sunt regăsite întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege.

În ceea ce privește condiția prev. de art. 91 alin. 1 lit. d C.p, curtea constată faptul că inculpatul este o persoană în vârstă, bine integrată în societate, nu are antecedente penale și prezintă posibilități reale de îndreptare, astfel că aplicarea pedepsei este suficientă și reprezintă un semnal de alarmă suficient pentru a duce la îndreptarea inculpatului fără executarea efectivă a acesteia.

Cu toate acestea, se apreciază că pentru a se asigura o îndreptare efectivă a inculpatului este necesară supravegherea conduitei acesteia pentru o perioadă determinată astfel că pe lângă obligațiile prev. de art. 93 alin. 1 C.p. curtea va mai impune inculpatului și obligația prev. de art. 93 alin. 2 lit. b C.p, revenind Serviciului de probațiune C. S. să aprecieze în mod concret în funcție de evoluția reabilitării și personalității inculpatului câte programe și care dintre acestea urmează a fi frecventate de către inculpat.

Date fiind cele mai sus reținute urmează ca în urma admiterii apelului și a rejudecării cauzei să se dispună ca în baza art. 91 C.p. să se suspende executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani.

În baza art. 93 alin. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele obligații: -să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. S., la datele fixate de acestea; -să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p.p. inculpatul va fi obligat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții comunitare, iar în baza art. 93 C.p. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadru Consiliului Local Cărbunari sau a Consiliului Local S. Montană.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 93 alin. 5 C.p. și art. 96 C.p. referitoare la revocarea executării pedepsei și vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

Dată fiind modalitatea de soluționare a apelului mai sus arătată, în temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 alin. 1 pct.2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul S. G. împotriva sentinței penale nr. 75/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria M. Nouă în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală atacată și rejudecând cauza:

În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani.

În baza art. 93 alin. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere inculpatul urmează să respecte următoarele obligații:

-să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. S., la datele fixate de acestea;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p.p. inculpatul are obligația să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții comunitare.

În baza art. 93 C.p. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadru Consiliului Local Cărbunari sau a Consiliului Local S. Montană.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 93 alin. 5 C.p. și art. 96 C.p. referitoare la revocarea executării pedepsei.

Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.11.2015.

Președinte, Judecător,

C. C. I. P.

Grefier,

C. I.

Red. I.P./11.12.15

Tehnored. C.I./16.11.15

PI. – C. C. – Jud. M. Nouă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 1146/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA