Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 999/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 999/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-10-2015

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 999/A

Ședința publică de la 08 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Judecător C. I. M.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș, inculpații Ș. R., C. G. și părțile civile P. I., R. M. împotriva sentinței penale nr.110 din 06.04.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații apelanți Ș. R. și C. G. personal; se prezintă partea civilă apelantă P. I. personal; lipsește partea civilă apelantă R. M., pentru ambele părți civile prezentându-se avocat ales P. D. din cadrul Baroului C.-S., cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la dosar a fost depusă o cerere de lăsare a cauzei pentru ora 11,30, formulată de avocatul B. C., apărător ales al inculpatului Ș. R., întrucât are o cauză pe rolul Tribunalului A..

Instanța pune în discuție cererea formulată de avocatul B. C..

Procurorul nu se opune la admiterea cererii.

Avocatul P. D., pentru părțile civile apelante, se opune la admiterea cererii.

Inculpatul apelant C. G. solicită amânarea cauzei deoarece încă nu au luat salariul și dorește să-și angajeze un apărător.

Avocatul P. D. solicită acordarea unui termen pentru încercarea împăcării și stingerea laturii civile a cauzei.

Instanța pune în discuție cererile de amânare formulate de inculpatul apelant C. G. și de avocatul P. D. pentru părțile civile apelante.

Procurorul pune concluzii de respingere a cererilor de amânare a judecării cauzei.

Inculpații apelanți și partea civilă apelantă nu se opun la amânarea cauzei.

Instanța, deliberând, apreciază ca fiind nefondate cererile de amânare a cauzei formulate de inculpatul apelant C. G. și avocatul P. D. pentru părțile civile apelante, precum și cererea de lăsare a cauzei la ora 11,30 formulată de avocatul B. C..

Respinge cererea formulată de avocatul B. C. privind lăsarea cauzei la ora 11,30 întrucât este nefondată, citațiile au fost emise pentru ora 9,00, iar acesta trebuia să se prezinte la ora dispusă de instanță.

Respinge cererile formulate de inculpatul C. G. și avocatul P. D. pentru părțile civile apelante, întrucât împăcarea dintre părți putea avea loc până în prezent și totodată s-a mai acordat un termen pe parcursul procesului penal pentru apărare.

Instanța procedează la audierea inculpaților Ș. R. și C. G., precum și la audierea părții civile P. I., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și depuse la dosar.

Avocatul P. D. depune la dosar o adeverință medicală pentru partea civilă apelantă R. M., care lipsește de la acest termen de judecată.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor.

Procurorul susține apelul declarat de parchet și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost motivat în scris și depus la dosar, arătând că sentința apelată este nelegală urmare combinării unor dispoziții penale din legi penale succesive, cu ocazia stabilirii pedepsei față de inculpatul C. G., fiind ignorată Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, care prevede că în aplicarea legii penale mai favorabile nu se pot combina dispozițiile din Vechiul Cod penal cu dispozițiile actualului Cod penal. Solicită condamnarea inculpatului în raport de Noul C.p., întrucât pluralitatea de infracțiuni comise de acesta, după executarea unei pedepse de 3 ani închisoare, care constituie primul termen al recidivei, a fost desăvârșită ulterior intrării în vigoare a legii penale noi și astfel această lege este aplicabilă în totalitate inculpatului C. G., atât sub aspectul stabilirii pedepsei cât și a modului de individualizare a executării acesteia. Solicită menținerea dispoziției de anulare a sentinței penale nr. 6/2015 a Judecătoriei Caransebeș, fiind incidente prev. art. 89 al. 1 Noul C.p., respectiv infracțiunea față de care a fost pronunțată soluția fiind concurentă cu cele ce fac obiectul cauzei de față, pentru care au fost aplicate pedepse cu închisoarea prin sentința 110/2015. Mai solicită ca la individualizarea pedepsei să se țină cont de starea de recidivă postexecutorie a inculpatului și să se stabilească pentru fiecare din infracțiunile reținute în cauză, o pedeapsă între limitele speciale prevăzute de legea nouă, majorate cu jumătate, conform art. 43 al. 5 N.C.p. De asemenea, solicită să se constate faptul că infracțiunile din cauză sunt concurente cu cea comisă la 07.09.2014, astfel că pedeapsa pentru aceasta să fie contopită conform art. 39 al. 1 lit. b C.p. cu cele ce urmează să fie aplicate pentru faptele din cauză. Totodată, solicită ca în cazul în care se apreciază necesară stabilirea pedepselor complementare și accesorii pentru inculpatul C. G., acestea să fie aplicate potrivit legii noi, pe care o consideră aplicabilă în speța de față.

Avocatul P. D., pentru părțile civile apelante, solicită admiterea apelului declarat de acestea în latura civilă și majorarea daunelor morale acordate acestora, considerând că prima instanță a stabilit un cuantum al daunelor morale mic în raport cu probele administrate și suferința celor două părți civile. Lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului declarat de parchet.

Inculpatul apelant C. G. lasă la aprecierea instanței soluția și arată că dorește împăcarea.

Inculpatul apelant Ș. R. susține că este nevinovat, că nu este de acord cu pedeapsa aplicată, arată că a fost bătut, a avut mâna ruptă și a avut pentru 45 zile certificat medical.

Avocatul P. D., pentru părțile civile apelante solicită respingerea apelurilor declarate de inculpați ca nefondate.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelurilor declarate de inculpați și lasă la aprecierea instanței oportunitatea admiterii apelurilor declarate de părțile civile.

Inculpații apelanți Ș. R. și C. G., având pe rând ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.110 din 06.04.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._, în baza art. 181 alin.1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen. a fost condamnat inculpatul Ș. R., fără antecedente penale, la pedeapsa de: 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală împotriva părții vătămate P. I..

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.

În baza art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 5 C.pen. a fost condamnat inculpatul Ș. R., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe împotriva părții vătămate R. M..

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.

În baza art. 33 lit. a) Cod penal rap. la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.

În baza art. 81 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei 9 luni ani închisoare pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 359 Cod proc. pen. și s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 181 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen. și a art. 41 din Noul Cod penal, art. 43 alin. 5 din Noul Cod penal, raportate la art. 10 din Legea nr. 187/2012, prin schimbarea încadrării juridice din art. 181 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal din 1968, a fost condamnat inculpatul C. G., cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală împotriva părții vătămate P. I..

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.

În baza art. 180 alin.2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen. și a 41 din Noul Cod penal, art. 43 alin. 5 din Noul Cod penal, raportate la art. 10 din Legea nr. 187/2012, prin schimbarea încadrării juridice din art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal din 1968, a fost condamnat inculpatul C. G. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe împotriva părții vătămate R. M..

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.

În baza art. 89 din Noul Cod penal, a fost anulată amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 2 ani, dispusă prin sentința penală nr. 6/12.01.2015 în dosar nr. 4988/2014 al Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin neapelare la data de 03.02.2015.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 40 din Noul Cod penal și la art. 39 alin. 1 lit. b) din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 din Noul Cod penal, s-a aplicat inculpatului C. G. pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (respectiv un spor de 5 luni și 20 de zile), inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 1 an 5 luni și 20 de zile de închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. I. și au fost obligați inculpații C. G. și Ș. R., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 970 RON și 30, 80 Euro (sau echivalentul în lei la data plății), reprezentând daune materiale, precum și la plata sumei de 3000 Euro, reprezentând daune morale. A fost respinsă în rest acțiunea civilă formulată de partea civilă P. I..

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă R. M. și au fost obligați inculpații C. G. și Ș. R., în solidar, la plata către această parte civilă a sumei de 1000 de Euro (sau echivalentul în lei la data plății), reprezentând daune morale. A fost respinsă în rest acțiunea civilă formulată de partea civilă R. M..

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații C. G. și Ș. R. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 276 din C.proc.pen., au fost obligați inculpații C. G. și Ș. R. la plata sumei de 1077, 25 Euro (sau echivalentul în lei la data plății), a sumei 2445, 93 lei, precum și a sumei de 4780 Forinți (sau echivalentul în lei la data plății) cu titlu de cheltuieli judiciare, către partea civilă P. I..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din data de 15 mai 2013, înregistrat la instanță sub nr._ din 31.05.2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș. R. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 180 alin.2 Cod penal, art. 181 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, precum și a inculpatului C. G., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, art. 181 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit a Cod penal.

În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 17.04.2012 s-a înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș sub nr.1097/P/2012 plângerea numitului Ș. R. prin care reclamă faptul că, la data de 15.04.2012, a fost lovit cu capul în gură de către P. I., iar cu o bâtă acesta i-a spart parbrizul mașinii.

La data de 08.05.2012, s-a înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș sub nr.1215/P/2012 plângerea numitului P. I., care a reclamat faptul că, la data de 15.04.2012 a fost lovit de către Ș. R. și C. M., cu bâtele și picioarele peste tot corpul.

Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, la data de 15.04.2012, numitul Ș. R., proprietarul unei turme de oi, a fost sunat de către ciobanul său, C. G., care i-a spus să meargă la locul unde avea stâna întrucât au pătruns o parte din oi pe terenul lui R. M., iar fratele acestuia, P. I., care se afla în vizită la R. M. la sălaș, a solicitat să vină Ș. R. pentru a discuta cu el în legătură cu păscutul oilor.

În timp ce P. I. și B. M. se aflau în fața sălașului iar P. A. și R. M. în sălaș, a venit numitul Ș. R. cu autoturismul pe care l-a parcat în drum și a plecat pe jos spre sălașul lui R. M., strigând la acesta. Între timp au venit în acea zonă și cei doi ciobani ai lui Ș. R., respectiv C. G. și B. O., mergând împreună cu Ș. R. spre sălașul lui R. M., în fața căruia se afla P. I..

Când s-au apropiat de P. I., între acesta și Ș. R. a avut loc un schimb de replici, moment în care P. I. l-a lovit cu capul în gură pe Ș. R., acesta căzând la pământ.

În acel moment a intervenit C. G., care a început să-l lovească cu o bâtă pe P. I., după care s-a ridicat de jos și Ș. R. care, cu o bâtă ce a luat-o de la unul din ciobanii săi, a început să-l lovească pe P. I. peste tot corpul, până a căzut la pământ. Martora B. M., care se afla la o distanță de aproximativ 5 m de locul conflictului, a strigat la soțul său să iasă afară întrucât îl omoară P. I., care era căzut la pământ și plin de sânge. Numiții R. M. și P. A. au ieșit din sălaș și s-au îndreptat spre locul unde era conflictul, moment in care C. G. a ridicat bâta pentru a-l lovi pe R. M. în cap, iar acesta a ridicat mâinile pentru a se apăra, fiind lovit peste mâini. În acest moment a intervenit și numitul Ș. R., care a început să-l lovească pe R. M. cu picioarele. Între timp, numita P. A. s-a dus la soțul său P. I. și l-a ridicat de jos, cărându-l la mașină, după care l-a transportat la spital. Martora B. M. a apelat serviciul e urgență 112, solicitând intervenția poliției, după care la fața locului au sosit organele de poliție care i-au invitat la sediul poliției pe toți cei prezenți, pentru declarații. Cu acea ocazie s-a constatat că parbrizul autovehiculului lui Ș. R. a fost spart și capota ușor îndoită, acesta declarând că acestea au fost distruse de P. I..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 15.04.2012, în jurul orei 21:30, pe fondul unui conflict ivit ca urmare a faptului că o turmă de oi aparținând inculpatului Ș. R. ar fi pătruns pe terenul aparținând părții civile R. M., inculpatul Ș. R. a fost chemat, prin intermediul inculpatului C. G., de către partea civilă P. I. (fratele părții civile R. M.) pentru a discuta cu acesta. În acest context, inculpatul Ș. R. a parcat autoturismul în apropierea sălașului părții civile R. M., situat pe un teren agricol în locul denumit B. Sărată de pe raza comunei Buchin, îndreptându-se apoi pe jos, împreună cu ciobanii săi, inculpatul C. G. și numitul B. O., spre sălaș, în fața căruia se afla partea civilă P. I..

În urma unui schimb de replici între Ș. R. și acesta din urmă, partea civilă P. I. l-a lovit cu capul în gură pe inculpatul Ș. R., faptă pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva părții civile, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

În ceea ce privește cele petrecute începând din acest moment, partea civilă P. I. a susținut că inculpatul Ș. R. a luat o bâta din mâna unuia dintre ciobani și l-a lovit în cap pe P. I., acesta căzând în stare de inconștiență, iar în timp ce era căzut la pământ, a fost lovit în continuare de către Ș. R., cu bâta, la nivelul capului, toracelui, picioarelor, în mod repetat, și-a revenit apoi din starea de inconștiență moment în care a intervenit un alt cioban și nu a mai fost lovit, sosind și P. A., soția acestuia.

În același sens este și declarația părții civile P. I. de la urmărirea penală, declarație potrivit cu care acesta a fost lovit cu o bâtă în cap de către inculpatul Ș. R..

Fiind audiat în cursul cercetării judecătorești, P. I. a declarat la f. 91 a dosarului de judecată, că inculpatul Ș. R. a luat o bâtă de la unul din ciobani și l-a lovit cu ea în cap, astfel încât a căzut la pământ, fiind lovit în continuare, nevăzând însă cine l-a lovit când era la pământ, el necunoscându-l pe inculpatul C. G. și neștiind dacă acesta l-a lovit.

Această declarația a părții civile se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză, în special cu declarația martorei B. M.. Astfel, această martoră a declarat la urmărirea penală că inculpatul Ș. R. ar fi luat o bâtă de la unul din ciobanii acestuia, martora percepând direct și nemijlocit cum Ș. R. l-a lovit cu această bâtă în cap pe I. P., iar după ce acesta a căzut la pământ, atât inculpatul Ș. R. cât și inculpatul C. G. l-au lovit pe P. I. cu picioarele și cu bâtele.

Martora B. M., tot la urmărirea penală, a declarat că inculpatul Ș. R. l-a luat de piept pe I. P., iar apoi a luat o bâtă de la „ciobanul șchiop” și i-a dat în cap lui I. P., apoi ceilalți din spate (3 bărbați) l-au lovit pe I. P. cu picioarele.

În faza de judecată, martora B. M. a declarat, cu ocazia audierii sale de către instanță, că ar fi văzut un număr de 3-4 bărbați lângă partea civilă I. P., iar acesta din urmă i-ar fi spus în mașină că Ș. R. l-a lovit cu bâta în cap.

Întrucât martora B. M. este cumnata părții civile P. I., s-a impus a se verifica în ce măsură mai există și alte mijloace de probă care susțin declarația acesteia.

Astfel, martora P. A. a declarat la urmărirea penală că, în momentul în care a ieșit din sălaș, l-a văzut pe I. P. plin de sânge, lângă el aflându-se mai mulți bărbați având asupra lor bâte. Întrucât din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă că, la acel moment, la fața locului se aflau doar inculpații Ș. R. și C. G., se poate deduce că pe aceștia i-a văzut martora P. A. lângă soțul acesteia, astfel încât doar aceștia puteau produce părții civile vătămările constatate.

În ceea ce privește declarația părții civile R. M., care se afla în interiorul sălașului în momentul conflictului, instanța a reținut totuși că și aceasta vine să susțină declarațiile părții civile I. P. și ale martorei B. M., întrucât acesta (deși a declarat, la f. 26 a dosarului de urmărire penală, că P. I. se afla căzut pe jos când a ieșit) a arătat că a aflat ulterior, de la fratele și cumnata sa, că P. I. fusese lovit de către C. G. și de către Ș. R..

În plus, că partea civilă a fost lovită și de către inculpatul Ș. R. se poate deduce și din aceea că, la f. 123, 125, 127 ale dosarului de urmărire penală, agenții de poliție care au sosit la fața locului în urma apelării numărului unic de urgență 112, au declarat că au aflat de R. M. și de la concubina acestuia (martora B. M.) că I. P. ar fi fost bătut de către Ș. R. și ciobanii săi, agenții de poliție prezentându-se și la spital unde au văzut că partea civilă prezenta multiple leziuni, în zona capului, a membrelor inferioare și superioare.

Or, la acel moment foarte tensionat atât pentru martoră cât și pentru partea civilă R. M., este greu de crezut că martora B. M. și partea civilă R. M. au avut răgaz pentru a pregăti declarații necorespunzătoare adevărului, pe care să le prezinte polițiștilor care au sosit la fața locului și care să se coroboreze apoi cu probele ce urmau a fi administrate ulterior în cauză, acesta constituind un argument în plus pentru a da credibilitate declarațiilor martorei B. M. și ale părții civile R. M. în legătură cu fapta inculpatului Ș. R. de a-l lovi pe P. I..

Un alt argument în susținerea stării de fapt prezentate de partea civilă P. I. îl constituie acela că, deși inculpatul Ș. R. neagă săvârșirea acestei fapte în cuprinsul declarațiilor sale, totuși, în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului de la f. 18 a dosarului de urmărire penală s-a consemnat că inculpatul Ș. R. a declarat, cu ocazia acestei cercetări, că în momentul în care a ajuns cu autovehiculul la locul indicat, s-au certat și s-au lovit reciproc, spre deosebire de declarațiile ulterioare, în care susține că doar partea civilă P. I. l-ar fi lovit pe el cu capul în gură iar partea civilă ar fi fost lovită doar de inculpatul C. G..

Este adevărat că inculpatul C. G. a declarat că doar el l-a lovit pe P. I., atât cu bâta în cap cât și ulterior cu picioarele pe corp (f. 99 dos. u.p., f. 87, 88 dosar judecată) – însă instanța de fond a apreciat că, în condițiile în care inculpatul C. G. era, la momentul respectiv, în serviciul inculpatului Ș. R. (fiind unul dintre ciobanii săi), acesta a luat asupra sa toate actele materiale de lovire asupra părții civile, în considerarea acestui fapt precum și a faptului că inculpatul C. G. știa că, în condițiile în care și-a recunoscut propria faptă de vătămare împotriva părții civile, oricum urma să-i fie aplicată o pedeapsă cu executare efectivă, raportat și la faptele anterioare din cazierul său judiciar, situația inculpatului Ș. R. fiind însă diferită, acesta neavând antecedente penale.

De altfel, chiar examinând exclusiv declarațiile inculpatului C. G. sub acest aspect, instanța a constatat că ele sunt contradictorii, spre deosebire de cele de la f. 99 dos. u.p., f. 87, 88 dosar judecată, în declarația de la f. 100 verso a dosarului de urmărire penală acesta declarând că l-a lovit o singură dată în cap pe I. P. cu bâta, moment în care a sosit R. M. și soția lui.

Faptul că martorul B. O. a confirmat, la f. 105 dosar u.p, varianta inculpaților Ș. R. și C. G., nu contrazice concluzia instanței, întrucât, pe de o parte, și acest martor se afla în slujba inculpatului Ș. R. (fiind tot unul dintre ciobanii săi), iar, pe de altă parte, declarațiile sale sunt contradictorii, în prima dintre declarații (f. 109 dos. u.p.), arătând că nu știe cine cu cine s-a bătut (or chiar această primă declarație poate fi considerată sinceră, devreme ce a fost luată la un moment în timp mai apropiat de cel al producerii evenimentelor), pentru ca ulterior să declare cu o certitudine suspectă față de conținutul primei declarații, că a văzut personal cum C. G. l-a lovit cu o bâtă în cap pe I. P. (f. 106, 108) și că nu a văzut ca inculpatul Ș. R. să îl fi lovit pe acesta.

Apoi, de vreme ce partea civilă P. I. a susținut că, la momentul producerii evenimentelor, nu îl cunoștea pe inculpatul C. G., nu pare plauzibil să fi declarat mincinos că ar fi fost lovită de Ș. R., dacă în realitate ar fi fost lovită de inculpatul C. G.. Astfel, dacă lucrurile ar fi stat în acest fel, declarația părții civile nu ar fi fost constantă în sensul că cel care l-a lovit cu bâta în cap a fost Ș. R., ci partea civilă ar fi declarat că a fost lovită cu bâta de unul din ciobanii inculpatului Ș. R. (care s-ar fi dovedit ulterior a fi inculpatul C. G.).

În fine, instanța de fond a apreciat neplauzibilă varianta potrivit cu care doar inculpatul C. G. i-ar fi aplicat lovituri părții civile P. I., având în vedere diferența evidentă de statură și de forță a celor doi.

Faptul că părții civile P. I. i-au fost aplicate lovituri și de către inculpatul C. G. rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatului Ș. R. (f. 85, 86, f. 90 dosar judecată), din recunoașterea inculpatului C. G. în acest sens (f. 99 dos. u.p., f. 87, 88 dosar judecată), din declarația martorei P. A. (f. 118, 119, 120 - care a văzut mai mulți bărbați lângă P. I., în timp ce acesta se afla la pământ și plin de sânge, singurele persoane de față fiind cei doi inculpați), din declarația martorei B. M. (f. 111, 112, 114, 115 dosar u.p., f. 110, 111 dosar judecată), precum și din declarația martorului B. O. (f. 105, 106, 108 dosar u.p.).

Potrivit rapoartelor de primă expertiză medico-legală de la f. 36-38 dosar u.p., ca urmare a loviturilor aplicate, părții civile P. I. i-au fost produse vătămări care au necesitat, pentru vindecare, un număr de 30 de zile îngrijiri medicale.

În ceea ce privește faptele săvârșite împotriva părții civile R. M., din declarațiile acestei părți civile din timpul urmăririi penale, instanța a reținut că aceasta a susținut că a fost lovită de inculpatul C. G. cu bâta în cap în momentul în care s-a îndreptat către fratele său pentru a-l ajuta și că, de asemenea, inculpatul Ș. R. l-a lovit cu picioarele în zona abdomenului, în timp ce era căzut jos.

Martora B. M. a declarat la f. 111 a dosarului de urmărire penală că R. M. a fost lovit cu bâta de către C. G. peste mână, dar la f. 114 a dosarului de u.p a susținut că un cioban l-a lovit în cap și peste corp cu o bâtă, acesta din urmă fiind lovit și de către ceilalți trei agresori, când era căzut la pământ, la fel susținând și la f. 116 a aceluiași dosar de urmărire penală. Fiind audiată de către instanța de judecată, martora B. M. a arătat (f. 110, 111) că inculpatul Ș. R. l-a pocnit pe R. M. cu pumnul și i-a dat un picior, apoi inculpatul C. G. l-a lovit pe R. M. cu bâta, de mai multe ori.

În fine, în legătură cu partea civilă R. M., inculpatul C. G. a declarat, la f. 87, 88 a dosarului de judecată, că el l-a lovit pe R. M. cu bâta peste picioare și posibil peste mâini, nu și inculpatul Ș. R..

Partea civilă P. I. a declarat (f. 76 dosar u.p.) că nu a văzut cine l-a lovit pe R. M..

Însă, pentru motive similare cu cele menționate cu ocazia prezentării situației de fapt reținute de instanță cu privire la vătămările produse părții civile P. I., și în cazul celor produse părții civile R. M. s-a impus concluzia că atât inculpatul Ș. R. cât și inculpatul C. G. i-au cauzat acestuia vătămările ce au necesitat, pentru vindecare, un număr de 9-10 zile de îngrijiri medicale (potrivit certificatului medico-legal de la f. 67 dosar).

Astfel, deși numai inculpatul C. G. a recunoscut săvârșirea acestei fapte, față de faptul că acest inculpat era, la momentul respectiv, în serviciul inculpatului Ș. R. (fiind unul dintre ciobanii săi), acesta avea toate motivele pentru a lua asupra sa toate actele materiale de lovire asupra părții civile R. M., în considerarea acestui fapt precum și a faptului că inculpatul C. G. știa că, în condițiile în care și-a recunoscut propria faptă de lovire împotriva părții civile, oricum urma să-i fie aplicată o pedeapsă cu executare efectivă, raportat și la faptele anterioare din cazierul său judiciar, situația inculpatului Ș. R. fiind însă diferită, acesta neavând antecedente penale. Mai mult, instanța a apreciat neplauzibilă varianta potrivit cu care doar inculpatul C. G. le-ar fi aplicat lovituri ambelor părți civile, respectiv P. I. și R. M., având în vedere diferența evidentă de statură fizică a inculpatului C. G. în comparație cu cea a celor două părți civile, fiind greu de crezut că inculpatul C. G. a reușit (chiar cu ajutorul unei bâte) să le provoace singur celor doi, vătămările constatate.

În drept, fapta inculpatului Ș. R. de a-i aplica lovituri părții civile P. I., cauzându-i astfel vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută și pedepsită de art. 181 alin.1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen.

Astfel, prima instanță a reținut că încadrarea juridică potrivit vechiului Cod penal este mai favorabilă inculpatului, întrucât, deși art. 181 alin.1 din acest din urmă cod prevede o pedeapsă de 6 luni până la 5 ani pentru fapta reținută în sarcina inculpatului Ș. R., iar art. 193 alin.2 din noul Cod penal prevede o pedeapsă similară (de la 6 luni la 5 ani sau amenda, instanța apreciind însă că pedeapsa amenzii nu se impune a fi luată în calcul a fi aplicată inculpatului, fiind prea blândă), în sarcina inculpatului Ș. R. s-au reținut 2 fapte în concurs (săvârșite față de părți civile diferite), iar tratamentul concursului de infracțiuni este mai favorabil în vechiul cod penal decât în cel nou (aplicarea sporului fiind facultativă). Apoi, un alt argument în sensul că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului Ș. R. este legea veche, este și acela că modalitățile de individualizare a pedepsei închisorii sunt ușor mai blânde sub imperiul prevederilor codului penal anterior (în cazul suspendării executării pedepsei nefiind impuse niciun fel de obligații condamnatului).

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de vătămare corporală împotriva părții civile P. I., constând în aplicarea de multiple lovituri părții civile, atât cu o bâtă luată de la inculpatul C. G. cât și cu picioarele, rezultă din ansamblul probelor administrate, astfel cum acestea au fost coroborate cu ocazia prezentării situației de fapt.

Urmarea imediată a constat în producerea unor vătămări care au necesitat, pentru vindecare, un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale.

Raportul de cauzalitate dintre faptă și urmarea produsă rezultă din ansamblul probator.

Sub aspect subiectiv, fapta a fost săvârșită cu intenție directă, inculpatul urmărind și prevăzând vătămarea corporală a părții civile, în contextul conflictului anterior existent între cei doi cu privire la pășunatul turmelor de oi ale inculpatului Ș. R., precum și în contextul în care și partea civilă îl lovise, anterior, pe inculpat, cu capul în gură.

La individualizarea sancțiunii pentru fapta constând în vătămarea corporală a părții vătămate P. I., instanța a avut în vedere, conform dispozițiilor art.72 C.p., limitele de pedeapsă fixate pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, determinat în speță de modul de săvârșire a faptei (inculpatul a aplicat părții civile mai multe lovituri, inclusiv cu o bâtă, atât în zona capului cât și a corpului, loviturile au fost aplicate de inculpat împreună cu inculpatul C. G.), de urmările faptei (provocarea unei vătămări ce necesită pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale), precum și de persoana inculpatului și de conduita acestuia (deși nu are antecedente penale, nu a recunoscut vinovăția sa, încercând inducerea în eroare a autorităților prin prezentarea unei situații de fapt nereale, prin punerea săvârșirii faptei pe seama inculpatului C. G.).

Toate aceste considerente au condus la concluzia că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să depășească minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de vătămare corporală (minim care este de 6 luni închisoare), astfel încât instanța a apreciat că, pentru întrunirea caracterului preventiv și sancționator al pedepsei, este necesară aplicarea unei pedepse de 9 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, conform art. 71 alin. 2 C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

La examinarea conținutului pedepsei accesorii, trebuie avută în vedere hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a constat încălcarea art.3 din Protocolul 1 ca urmare a interzicerii ope legis a dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii. Astfel, Curtea a considerat că o restrângere generală, automată și nediferențiată, a unui drept fundamental consacrat de Convenție și care are o importanță crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea și este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Ca atare, interzicerea unui drept nu poate avea loc indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei, ci doar în urma aprecierii îndeplinirii cerinței proporționalității restrângerii exercițiului acestuia.

De aceea, cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.pen., instanța a considerat oportună doar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, și art. 64 lit. b) C.pen., reținând că natura faptelor săvârșite nu justifică reținerea unei nedemnități în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza I, respectiv dreptul de a alege, ci doar a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.

În consecință, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 C.pen.

În al doilea rând, fapta inculpatului Ș. R. de a-i aplica lovituri părții civile R. M., cauzându-i astfel vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 9-10 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen.

Astfel, încadrarea juridică potrivit vechiului Cod penal este mai favorabilă inculpatului, întrucât, art. 180 alin.2 din acest din urmă cod prevede o pedeapsă de la 3 luni la 2 ani sau amendă pentru fapta reținută în sarcina inculpatului Ș. R. împotriva părții civile R. M., în timp ce art. 193 alin.2 din noul Cod penal prevede o pedeapsă cu limite superioare (de la 6 luni la 5 ani sau amenda, instanța apreciind însă că pedeapsa amenzii nu se impune a fi luată în calcul a fi aplicată inculpatului, fiind prea blândă). Apoi, față de faptul că, în sarcina inculpatului Ș. R. s-au reținut 2 fapte în concurs (săvârșite față de părți civile diferite), iar tratamentul concursului de infracțiuni este mai favorabil în vechiul Cod penal decât în cel nou (aplicarea sporului fiind facultativă), concluzia a fost tot în sensul că vechiul Cod penal constituie legea mai favorabilă în cauză. Apoi, un alt argument a fost și acela că modalitățile de individualizare a pedepsei închisorii sunt ușor mai blânde sub imperiul prevederilor Codului penal anterior (în cazul suspendării executării pedepsei nefiind impuse niciun fel de obligații condamnatului).

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de lovire împotriva părții civile R. M., constând în aplicarea de lovituri părții civile, rezultă din ansamblul probelor administrate, astfel cum acestea au fost coroborate cu ocazia prezentării situației de fapt.

Urmarea imediată a constat în producerea unor vătămări care au necesitat, pentru vindecare, un număr de 9-10 zile de îngrijiri medicale.

Raportul de cauzalitate dintre faptă și urmarea produsă rezultă din ansamblul probator.

Sub aspect subiectiv, fapta a fost săvârșită cu intenție directă, inculpatul urmărind și prevăzând vătămarea corporală a părții civile, în contextul conflictului anterior existent între cei doi cu privire la pășunatul turmelor de oi aparținând inculpatului Ș. R..

La individualizarea sancțiunii pentru fapta constând în lovirea părții civile P. I., instanța a avut în vedere, conform dispozițiilor art.72 C.p., limitele de pedeapsă fixate pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, determinat în speță de urmările faptei, care nu au fost grave (provocarea unei vătămări ce necesită pentru vindecare 9-10 zile de îngrijiri medicale), precum și de persoana inculpatului (nu are antecedente penale).

Toate aceste considerente conduc la concluzia că pedeapsa aplicată inculpatului poate fi orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de lovire (minim care este de 3 luni închisoare), astfel încât instanța a apreciat că, pentru întrunirea caracterului preventiv și sancționator al pedepsei, este necesară aplicarea unei pedepsei de 3 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a considerat oportună doar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, și art. 64 lit. b) C.pen., reținând că natura faptelor săvârșite nu justifică reținerea unei nedemnități în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza I, respectiv dreptul de a alege, ci doar a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.

În consecință, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 C.pen.

În temeiul art. 33 lit. a) Cod penal rap. la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal instanța a contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare.

Relativ la individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate, având în vedere întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 81 Cod penal, și anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum și aprecierea instanței că scopul educativ al pedepsei și reintegrarea în societate a inculpatului, pot fi atinse și fără executarea pedepsei în regim de detenție, instanța, în baza art. 81 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 9 luni, ce constituie termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen.

În baza art. 359 Cod procedură penală, instanța a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C.pen., a căror nerespectare va atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, instanța a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În drept, fapta inculpatului C. G. de a-i cauza părții civile P. I. vătămări care au necesitat, pentru vindecare, un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen. și a art. 41 din Noul Cod penal, art. 43 alin. 5 din Noul Cod penal, raportate la art. 10 din Legea nr. 187/2012, prin schimbarea încadrării juridice din art. 181 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal din 1968.

În ceea ce privește această schimbare de încadrare juridică, instanța de fond a argumentat-o în cuprinsul sentinței ulterior stabilirii pedepselor aplicate inculpatului C. G. pentru cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, întrucât s-a impus examinarea cazierului judiciar al inculpatului în întregul său.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de vătămare corporală săvârșită de inculpatul C. G. împotriva părții civile P. I., constând în aplicarea de multiple lovituri părții civile, a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă prezentate cu ocazia enunțării situației de fapt, în special a declarațiilor inculpatului Ș. R. (f. 85, 86, f. 90 dosar judecată), cu recunoașterea inculpatului C. G. în acest sens (f. 99 dos. u.p., f. 87, 88 dosar judecată), cu declarația martorei P. A. (f. 118, 119, 120), cu declarația martorei B. M. (f. 111, 112, 114, 115 dosar u.p., f. 110, 111 dosar judecată), precum și cu declarația martorului B. O..

Urmarea imediată a constat în producerea unei vătămări care a necesitat, pentru vindecare, un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din rapoartele de primă expertiză medico-legală depuse la dosarul de urmărire penală.

Raportul de cauzalitate dintre faptă și urmarea produsă rezultă din ansamblul probelor administrate.

Sub aspect subiect, fapta a fost săvârșită cu intenție directă, inculpatul C. G. prevăzând și urmărind producerea rezultatului socialmente periculos, atâta vreme cât chiar inculpatul a arătat că fapta sa s-a datorat faptului că partea civilă l-ar fi lovit, la rândul ei, pe Ș. R., în slujba căruia se afla inculpatul C. G..

La individualizarea sancțiunii pentru fapta constând în vătămare corporală a părții civile P. I. de către inculpatul C. G., instanța a avut în vedere, conform dispozițiilor art.72 C.p., limitele de pedeapsă fixate pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, determinat în speță de modul de săvârșire a faptei (aplicarea loviturilor a avut loc atât cu o bâtă cât și cu picioarele, fapta a fost săvârșită împreună cu inculpatul Ș. R.), urmările faptei, care au fost grave relativ grave (provocarea unei vătămări ce a necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale), precum și de persoana inculpatului (are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei, dar nu potrivit celor menționate în rechizitoriu).

Toate aceste considerente au condus la concluzia că pedeapsa aplicată inculpatului nu poate fi orientată prea aproape de minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de vătămare corporală (minim care este de 6 luni închisoare), astfel încât instanța a apreciat că, pentru întrunirea caracterului preventiv și sancționator al pedepsei, este necesară aplicarea unei pedepsei de 1 an închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a considerat oportună doar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, și art. 64 lit. b) C.pen., reținând că natura faptelor săvârșite nu justifică reținerea unei nedemnități în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza I, respectiv dreptul de a alege, ci doar a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.

În consecință, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 C.pen.

În al doilea rând, în ceea ce privește fapta inculpatului C. G. de a lovi partea civilă R. M., cauzându-i vătămări ce au necesitat, pentru vindecare, un număr de 9-10 zile de îngrijiri medicale, instanța a constatat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute și pedepsite de art. 180 alin.2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen. și a 41 din Noul Cod penal, art. 43 alin. 5 din Noul Cod penal, raportate la art. 10 din Legea nr. 187/2012, prin schimbarea încadrării juridice din art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal din 1968 (motivele ce au stat la baza schimbării încadrării juridice urmând a fi expuse infra, după stabilirea pedepselor pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina inculpatului.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de lovire împotriva părții civile R. M., constând în aplicarea de lovituri părții civile, rezultă din ansamblul probelor administrate, astfel cum acestea au fost coroborate cu ocazia prezentării situației de fapt.

Urmarea imediată a constat în producerea unor vătămări care au necesitat, pentru vindecare, un număr de 9-10 zile de îngrijiri medicale.

Raportul de cauzalitate dintre faptă și urmarea produsă rezultă din ansamblul probator.

Sub aspect subiectiv, fapta a fost săvârșită cu intenție directă, inculpatul urmărind și prevăzând vătămarea corporală a părții civile.

La individualizarea sancțiunii pentru fapta constând în lovirea părții civile R. M., instanța a avut în vedere, conform dispozițiilor art.72 C.p., limitele de pedeapsă fixate pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, determinat în speță de urmările faptei, care nu au fost grave (provocarea unei vătămări ce necesită pentru vindecare 9-10 zile de îngrijiri medicale), precum și de persoana inculpatului (care are antecedente penale).

Toate aceste considerente au condus la concluzia că pedeapsa aplicată inculpatului poate fi orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de lovire (minim care este de 3 luni închisoare), astfel încât instanța a apreciat că, pentru întrunirea caracterului preventiv și sancționator al pedepsei, este necesară aplicarea unei pedepsei de 5 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a considerat oportună doar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, și art. 64 lit. b) C.pen., reținând că natura faptelor săvârșite nu justifică reținerea unei nedemnități în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza I, respectiv dreptul de a alege, ci doar a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.

În consecință, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 C.pen.

În ceea ce privește schimbarea de încadrare juridică dispusă în cauză pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului C. G., instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, inculpatul C. G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală împotriva părții civile P. I., încadrarea juridică a faptei prevăzută în rechizitoriu fiind art. 181 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal din 1968.

Examinând cazierul judiciar actual al inculpatului C. G., depus la f. 159-160 din dosarul de judecată, instanța a constatat că acesta a fost condamnat de către Judecătoria Caransebeș prin sentința penală nr. 43/23.01.2006 în dosarul cu nr. 4241/2005, definitivă prin nerecurare la data de 07.02.2006, la pedeapsa închisorii de 3 ani, fiind arestat în vederea executării acestei pedepse la data de 06.02.2006 și eliberat condiționat la data de 23.09.2008, cu un rest rămas neexecutat de 135 zile. Rezultă că durata pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 43/23.01.2006 s-a împlinit la data de 06.02.2009.

Calculând termenul de reabilitare în raport de dispozițiile vechiului cod penal, raportat la condamnările trecute în cazierul judiciar al inculpatului C. G. până la această din urmă condamnare (inclusiv), instanța de fond a constatat că acest termen, care ar fi fost de 4 ani + 1/2 din durata pedepsei, respectiv de 5 ani și 6 luni, s-ar fi împlinit la data de 06.08.2014 (termenul calculându-se de la data împlinirii duratei pedepsei, 06.02.2009, iar nu de la data liberării condiționate).

În schimb, dacă termenul de reabilitare s-ar calcula potrivit dispozițiilor noului Cod penal, acest termen ar fi fost de doar 4 ani și s-ar împlini la data de 06.02.2013.

Ulterior, în cazierul judiciar al inculpatului a fost notată punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia la data de 15.05.2013, în dosar nr. 1097/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin.2 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen., art. 181 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen., infracțiuni ce fac obiectul prezentului dosar și pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, prin prezenta sentință.

Rezultă că, la momentul săvârșirii faptelor ce fac obiectul prezentului dosar (15.04.2012), nu era încă împlinit termenul de reabilitare în niciuna dintre variantele sale de calculare (potrivit prevederilor noului sau vechiului cod penal).

În fine, prin sentința penală nr. 6/12.01.2015 pronunțată în dosarul cu nr. 4988/2014 al Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin neapelare la data de 03.02.2015, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, dispunându-se amânarea aplicării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin.1 din Noul Cod penal. Din examinarea acestei sentințe s-a desprins concluzia că fapta pentru care a intervenit această din urmă condamnare a fost săvârșită la data de 07.09.2014, deci ulterior datei împlinirii termenului de reabilitare.

Având în vedere că inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință pentru săvârșirea unor fapte la data de 15.04.2012, rezultă că termenul de reabilitare nu putea să se împlinească la data de 06.02.2013 (astfel cum a fost calculat potrivit noului cod penal, mai favorabil inculpatului sub aspectul acestui termen), și nici la data de 06.08.2014 (dacă ar fi fost calculat potrivit vechiului cod penal), întrucât, înainte de împlinirea termenului, inculpatul a mai săvârșit 2 infracțiuni, or una dintre condițiile reabilitării este aceea ca cel care solicită a fi reabilitat să nu fi săvârșit o nouă infracțiune până la împlinirea acestui termen.

Neintervenind deci reabilitarea inculpatului C. G., rezultă că nu erau îndeplinite nici condițiile amânării aplicării pedepsei, dispuse prin sentința penală nr. 6/12.01.2015 pronunțată în dosarul cu nr. 4988/2014 al Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin neapelare la data de 03.02.2015, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru o infracțiune săvârșită la data de 07.09.2014, întrucât trebuie reținute condamnările anterioare ale inculpatului la pedeapsa închisorii.

Amânarea aplicării pedepsei a fost dispusă potrivit dispozițiilor noului Cod penal (lucru evident întrucât această instituție nu exista sub imperiul vechii reglementări), astfel încât, în ceea ce privește anularea sau revocarea acesteia, devin aplicabile prevederile noului Cod penal, respectiv cele ale art. 89 din Noul Cod penal, în raport de care s-a impus anularea amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 2 ani, dispusă prin sentința penală nr. 6/12.01.2015 în dosar nr. 4988/2014 al Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin neapelare la data de 03.02.2015. Astfel, s-a reținut că în cauză este incidentă exact situația prevăzută de acest text de lege, respectiv s-a descoperit că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen (respectiv prin prezenta sentință).

Ca atare, în baza art. 89 din Noul Cod penal, instanța a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 2 ani, dispusă prin sentința penală nr. 6/12.01.2015 în dosar nr. 4988/2014 al Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin neapelare la data de 03.02.2015.

În această situație, potrivit textului de lege arătat, se aplică, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară, astfel că instanța de fond a analizat care dintre aceste instituții este incidentă.

În acest sens, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Or, fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 6/12.01.2015 în dosar nr. 4988/2014 al Judecătoriei Caransebeș la pedeapsa de 1 an închisoare, a fost săvârșită sub legea nouă (la data de 07.09.2014), faptele de lovire și de vătămare corporală împotriva părților civile R. M. și P. I. pentru care s-au aplicat, prin prezenta sentință, pedepse de 5 luni respectiv de 1 an închisoare, au fost comise sub legea veche (15.04.2012), considerată mai favorabilă în ceea ce privește limitele de pedeapsă, în timp ce faptele pentru care a intervenit condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 43/23.01.2006 în dosarul cu nr. 4241/2005 au fost, de asemenea, comise sub imperiul vechii reglementări.

S-a reținut astfel că, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 43/23.01.2006 în dosarul cu nr. 4241/2005 constituie primul termen al recidivei, iar faptele ce fac obiectul prezentei cauze, împreună cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 6/12.01.2015 în dosar nr. 4988/2014 constituie cel de al doilea termen al recidivei (postexecutorii), recidivă ce se impunea a fi reținută întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, reabilitarea inculpatului nu intervenise la data săvârșirii faptelor de lovire și, respectiv, vătămare corporală.

Întrucât însăși Legea nr. 187/2012 prevede raportat la care dintre cele două coduri penale urmează a se stabili tratamentul sancționator al acestei pluralități de infracțiuni (art. 10), respectiv prevede aplicarea noului Cod penal dacă una singură dintre infracțiuni a fost comisă sub imperiul acestuia, instanța a apreciat că, prin aplicarea unor pedepse inculpatului în baza prevederilor Codului penal din 1968 și aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni prin raportare la noul Cod penal (necesară întrucât s-a impus anularea amânării aplicării pedepsei aplicate pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul noului cod penal), nu suntem în prezența formării unei lex tertia, ci a aplicării întocmai a prevederilor art. 10 din Legea nr. 187/2012.

Ca atare, s-a impus schimbarea încadrării juridice, nemaifiind incidente prevederile art. 37 lit. b) din vechiul Cod penal, ci cele ale art. 41 din Noul Cod penal, art. 43 alin. 5 din Noul Cod penal, raportate la art. 10 din Legea nr. 187/2012.

Infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze fiind însă și concurente între ele și concurente cu infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 6/12.01.2015 în dosar nr. 4988/2014 al Judecătoriei Caransebeș, s-a dat eficiență și dispozițiilor privind tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni.

Ca atare, în baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 40 din Noul Cod penal și la art. 39 alin. 1 lit. b) din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 din Noul Cod penal, s-a aplicat inculpatului C. G. pedeapsa cea mai grea (dintre pedeapsa de 1 an aplicată prin sentința penală nr. 6/12.01.2015, cea de 5 luni și cea de 1 an aplicate prin prezenta sentință), respectiv cea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (respectiv un spor de 1/3 din totalul de 1 an și 5 luni = 17 luni), rezultând un sport de 5 luni și 20 de zile, inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa rezultantă de 1 an, 5 luni și 20 de zile de închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.

Sub aspectul laturii civile, instanța, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. I. și a obligat inculpații C. G. și Ș. R., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 970 RON și 30, 80 Euro (sau echivalentul în lei la data plății), reprezentând daune materiale, precum și la plata sumei de 3000 Euro, reprezentând daune morale. A respins în rest acțiunea civilă formulată de partea civilă P. I..

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

La f. 30 a dosarului de judecată, partea vătămată P. I. s-a constituit partea civilă împotriva celor doi inculpați, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 5000 E daune materiale, precum și la plata sumei de 15.000 E daune morale.

În dovedirea daunelor materiale, la dosarul de urmărire penală au fost depuse o . înscrisuri, respectiv la f. 114, bonuri emise de spitalul clinic județean de urgență Timișoara în valoare de 145 lei, 540 lei lucrare protetică, investigație CT 130 lei, 14 lei Nurofen. La f. 116 au fost depuse bonuri în valoare de 38 lei reprezentând contravaloare constatare leziuni traumatice la Spitalul Județean de Urgență Reșița din data de 17.04.2012, 40 RON radiologie craniu, 63 lei primă expertiză, 21, 20 E medicamente (f. 122), 10, 60 E medicamente (f. 125), rezultând un total al daunelor materiale dovedite și întemeiate de 970 RON și 30, 80 Euro.

Este adevărat că, la f. 47 a dosarului de urmărire penală, partea civilă a depus (la data de 14.05.2012), un document constituind planul de tratament și costuri efectuate de către acesta în Austria cu privire la servicii stomatologice prestate părții civile – aceasta susținând că, în urma loviturilor aplicate de către inculpați – și-ar fi pierdut dinții (f. 91 verso a dosarului de urmărire penală, f. 110). Însă, față de faptul că, la f. 72 a dosarului de urmărire penală, asigurătorul din Austria al părții civile – Steiermarkische Gebietskrankenkasse - a depus o cerere prin care a solicitat documente din dosar cu privire le evenimentul din data de 15.04.2012, justificându-și interesul prin aceea că urmează a recupera costul serviciilor medicale prestate părții civile de la persoana vinovată de producerea prejudiciului, instanța a apreciat că se poate deduce că suma de 2155, 00 Euro prevăzută în planul de tratament și costuri depus la f. 47 dosar, a fost achitată de asigurătorul austriac, în caz contrar acesta neavând motive să solicite informații în vederea regresului împotriva persoanei vinovate. Ca atare, nerezultând din dovezile de la dosar că partea civilă a achitat această sumă (nefiind depusă vreo chitanță de plată în acest sens), ci, dimpotrivă, putându-se prezuma că a fost achitată de către asigurarea medicală de care beneficia partea civilă, contravaloarea lucrării stomatologice în valoare de 2155, 00 Euro nu poate fi pusă pe seama inculpaților condamnați în prezenta cauză, în sensul obligării lor la plata acestei sume către partea civilă P. I..

Partea civilă a dovedit deci doar efectuarea în cauză a cheltuielilor de tratament – în legătură directă cu vătămările cauzate de cei doi inculpați – în valoare de 970 RON și 30, 80 Euro, astfel încât acțiunea civilă poate fi admisă, în privința daunelor morale, doar pentru aceste sume.

Sub aspectul daunelor morale solicitate, instanța a reținut că partea civilă a suferit leziuni a căror vindecare a necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, în condițiile în care însăși partea civilă a avut o contribuție la declanșarea conflictului (soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva acesteia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire față de inculpatul Ș. R. – nefiind atacată). Ca atare, instanța a apreciat că, deși daunele morale, ca acoperire a unui prejudiciu moral, nu pot cuantifica durerea sau suferințele pricinuite prin faptul ilicit săvârșit, În speță, vătămarea corporală a părții vătămate a presupus, implicit, și existența unor suferințe psihice, care s-au manifestat atât în momentul producerii vătămării cât și până în momentul vindecării leziunilor produse.

În ceea ce privește regulile de evaluare a prejudiciului moral, acestea trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate, cu respectarea principiului proporționalității, principiu față de care instanța a obligat inculpații, în solidar, la plata sumei de 3000 Euro către partea civilă P. I., cu titlu de daune morale, restul pretențiilor formulate de această parte civilă fiind respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă R. M., instanța de fond a constatat că, la f. 52 a dosarului de judecată, partea vătămată R. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 500 E daune materiale, respectiv cu suma de 2000 E daune morale, acțiunea civilă fiind îndreptată împotriva ambilor inculpați.

Daunele materiale nu au fost dovedite în niciun mod de către partea civilă R. M. (nefiind depuse la dosar nici înscrisuri și nesolicitându-se nici administrarea probei cu martori sub acest aspect). Ca atare, neexistând dovezi pentru efectuarea vreunor cheltuieli, instanța a respins acțiunea civilă formulată de R. M. sub aspectul daunelor materiale.

Însă, în ceea ce privește daunele morale solicitate, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă R. M. și a obligat inculpații C. G. și Ș. R., în solidar, la plata către această parte civilă a sumei de 1000 de Euro (sau echivalentul în lei la data plății), reprezentând daune morale, respingând restul pretențiilor formulate sub acest aspect.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere gravitatea leziunilor produse (care au necesitat, pentru vindecare, 9-10 zile de îngrijiri medicale), respectiv s-a luat în considerare că leziunile au constat în contuzii ale gleznei, ale genunchiului și umărului drept, ale hemitoracelui, precum și în hematoame.

Raportat la aceste elemente, care pot reflecta și gradul în care partea civilă a suferit prejudicii morale ca urmare a faptei inculpaților, instanța a apreciat că suma de 1000 Euro este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., instanța a obligat inculpații C. G. și Ș. R. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare solicitate de partea civilă P. I., instanța a constatat că acesta a depus o . înscrisuri la dosar în dovedirea acestor cheltuieli.

Astfel, la f. 115-124 au fost depuse bonuri de benzină, însă, prin compararea datelor înscrise pe acestea cu datele la care partea civilă a fost nevoită să se prezinte personal la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată, instanța a constatat că nu se justifică acordarea contravalorii acestora în totalitate.

În acest sens, instanța a constatat că se justifică acordarea următoarelor sume: 92 euro din data de 30.08.2012 (în 27.08.2012 partea civilă depunând la dosar o cerere de efectuare a unei noi expertize precum și înscrisuri), 72 Euro din data de 7.11.2012 (în data de 16.11.2012 partea civilă prezentându-se în vederea examinării pentru efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală), 52 Euro din data de 25.02.2013 (în 21.02.2013 partea civilă dând declarație la dosar), 75 E din data de 10.10.2013, 30 E din aceeași dată (față de faptul că în data de 18.10.2013 a avut loc un termen de judecată la judecătoria Caransebeș), 50 E din 15.09.2013 (la data de 06.09.2013 având loc unul dintre termenele de judecată), 150, 23 E din 11.10.2013 (pentru termenul de judecată din data de 18.10.2013), 51 E din data de 23.08.2012 (în 27.08.2012 partea civilă depunând la dosar o cerere de efectuare a unei noi expertize precum și înscrisuri), 50 E din data de 17.05.2013 (față de faptul că, la data de 08.05 partea civilă a dat declarație la P. – f. 31), 40 E din data de 02.06.2013, 25 E din data de 05.06.2013, 30, 02 E din data de 27.06.2013 și 25 E din data de 27.06.2013 (aceste ultime patru bonuri justificându-se prin aceea că, la data de 21.06.2013 având loc un termen de judecată), 102 E din data de 30.08.2013 și 44 E din data de 30.08.2013 (justificându-se față de prezența părții civile la termenul de judecată din data de 06.09.2013), 335, 93 RON din data de 22.04.2012 (față de faptul că, la data de 19.04 i s-a eliberat părții civile certificat medico-legal), 370 RON din data de 23.08.2012 și 80 RON din data de 23.08.2012 (cheltuieli justificate față de cererea de nouă expertiză medico-legală formulată la data de 28.08.2012), 100 RON din 16.11.2012 (la data de 16.11.2012 a avut loc examinarea părții civile în vederea întocmirii noului raport medico-legal), 304 RON din data de 28.04.2013 (la data de 8.05. partea civilă a dat declarație la P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș), 150 RON, 138 RON din data de 26.06.2013, 310 RON din data de 26.06.2013, 100 RON din data de 26.06.2013 (pentru termenul din data de 21.06.2013), 69 E din 18.02.2015 și 25 E din data de 18.02.2015, 11o RON din data de 18.01.2015, 300 RON din data de 18.01. 2015, 20 E din data de 21.01.2015, 75 E din data de 21.01.2015 (la data de 20.02.2015 având loc un nou termen de judecată în dosar), contravaloarea vinietei de 4780 HUF valabilă o lună și contravaloarea rovinietei valabile timp de o lună, în valoare de 88 RON.

În ceea ce privește justificarea cheltuielilor de transport mai sus prezentate, instanța a apreciat că, cheltuielile efectuate cu deplasarea la termenele de judecată trebuie puse în sarcina inculpaților întrucât, chiar dacă partea civilă a avut apărător ales, prezentarea sa personală în sala de judecată nu a fost nejustificată, aceasta având interesul de a-și realiza o dovedire temeinică a pretențiilor sale și o apărare eficientă, care ar fi fost greu de realizat în condițiile în care partea civilă s-ar fi aflat în Austria. Faptul că s-a încercat, prin propunerea spre audiere a unei martore în acest sens, acreditarea ideii că partea civilă a făcut multiple deplasări în România nu datorită procesului ci datorită activităților pe care le desfășura în țară, nu contrazice concluzia instanței, părții civile neputându-i-se pretinde ca, în măsura în care efectuează cheltuieli pentru deplasarea la un proces, să nu mai desfășoare nicio altă activitate pe perioada în care se află în România.

La totalul acestor cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea transportului și deplasărilor efectuate de partea civilă din Austria în România în interesul prezentei cauze, s-a adăugat și suma de 60 RON reprezentând contravaloare traducere, pentru care s-a depus factura la f. 112 a dosarului de judecată.

Însă, la dosar au fost depuse și bonuri de benzină și alte documente care nu s-au putut raporta la datele la care au avut loc acte procesuale sau procedurale în dosarul cauzei. În acest sens sunt bonurile în valoare de 50 E din 18.07.2012, de 26, 04 E din 23.07.2012 și de 70 E din data de 23.07.2012, 50 E din data de 16.09.2012, 25 E din data de 29.10.2012, 34, 89 E din data de 27.10.2012, 60 E din data de 04.11.2012, 46 E din data de 24.11.2012, 85, 10 E din data de 08.12.2012, 29, 95 E din data de 03.07.2013, 29, 99 E din data de 21.07.2013, 80 E din data de 23.07.2013, 20, 02 E din data de 23.07.2013, 4780 Forinți din data de 23.07.2014, 50 E din data de 20.08.2013, 25, 99 E din data de 21.08.2013, 270 RON din data de 18.07.2012, 330 RON din data de 16.09.2012, 200 RON din 12.11.2012, 200 RON – bon nedatat (f. 128), 400 RON din data de 28.03.2013, 100, 22 RON – bon nedatat, 250, 01 RON din data de 21.07.2013, 100, 27 RON din data de 13.08.2013, 138 RON din data de 18.08.2013, 320 RON din data de 18.08.2013, 82, 10 RON DIN 15.02.2015, 310 RON din data de 15.02.2015, sume ce nu s-a justificat a fi puse în sarcina inculpaților.

De asemenea, nu s-a justificat acordarea sumei de 42,11 lei (bon depus la f. 113) care reprezintă contravaloare mâncare pentru pisici Ricki, mâncare pentru câini Rocky, ciocolată Milka Knister, alte dulciuri, detergent Silan Wild Rose și siropuri (Zitro Sirup)– nerezultând nicio legătură de cauzalitate dintre aceste cheltuieli și obiectul cauzei.

Ca atare, instanța, în baza art. 276 din C.proc.pen., a obligat inculpații C. G. și R. M. la plata sumei de 1077,25 Euro (sau echivalentul în lei la data plății), a sumei 2445,93 lei, precum și a sumei de 4780 Forinți (sau echivalentul în lei la data plății) cu titlu de cheltuieli judiciare, către partea civilă P. I..

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș, inculpații Ș. R., C. G. și părțile civile P. I., R. M..

În motivarea apelului formulat de procuror s-a arătat că hotărârea penală apelată este nelegală ca urmare a aplicării unei lex tertia cu ocazia stabilirii pedepsei față de inculpatul C. G., impunându-se ca acest inculpat să fie condamnat pentru faptele comise în raport de prevederile Noului Cod penal întrucât pluralitatea de infracțiuni comise de acesta după executarea unei pedepse de 3 ani închisoare, a fost desăvârșită ulterior intrării în vigoare a legii penale noi și, prin urmare, această lege îi este aplicabilă în totalitate inculpatului atât sub aspectul stabilirii pedepsei, cât și a modului de individualizare a executării acesteia.

Părțile civile P. I. și R. M. au criticat întinderea cuantumului daunelor materiale și morale, apreciind că acestea au fost subevaluate, impunându-se majorarea acestora.

Inculpații Ș. R. și C. G. nu au motivat apelurile în scris, ele fiind susținute oral în fața instanței, inculpatul Ș. R. arătând că este nevinovat raportat la fapta comisă și nu e de acord cu pedeapsa aplicată, iar inculpatul C. G. a arătat că dorește să se împace cu părțile civile.

Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit disp. art. 417 al. 2 C.p.p., instanța constată că apelurile declarate de inculpații Ș. R. și C. G. și de părțile civile P. I. și R. M. sunt nefondate, iar apelul declarat de P. declarat de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș este fondat, pentru următoarele considerente.

Instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății pe baza întregului material probator administrat în cauză, respectiv aceea că inculpații Ș. R. și C. G. la data de 15.04.2012, în urma unui conflict, au lovit-o pe partea civilă P. I., iar vătămările au necesitat pentru vindecare un număr de 30 zile îngrijiri medicale, respectiv inculpații Ș. R. și C. G. la aceeași dată l-a lovit pe partea civilă R. M., cauzându-i vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 9-10 zile îngrijiri medicale, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, respectiv lovire sau alte violențe în ceea ce-l privește pe inculpatul Ș. R. conform legii penale vechi, iar în privința inculpatului C. G. faptele întrunesc elementele constitutive ale două infracțiuni de loviri sau alte violențe prevăzute de legea penală nouă, respectiv art. 193 al. 1 și art. 193 al. 2 C.p.

Această stare de fapt a fost dovedită cu ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei, ca urmare a coroborării acestora cu declarația de recunoaștere a inculpatului C. G., care a adoptat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, iar declarația dată de inculpatul Ș. R. care a arătat că nu a săvârșit faptele penale reținute în sarcina lui nu se coroborează cu celelalte probe aflate la dosarul cauzei, fiind avute în vedere declarațiile martorilor B. O. S., B. M., P. A., C. T., Muck A. I., J. V., R. I., ultimii trei fiind agenți de poliție, astfel că prezumția de nevinovăție de care au beneficiat inculpații a fost răsturnată în speța de față, astfel că sancționarea penală a inculpaților a survenit într-o manieră temeinică și legală.

Revenind la probele administrate de către organul de urmărire penală, precum și de către instanța de fond, se poate reține fără rezerve că din coroborarea acestora a fost dovedită dincolo de orice dubiu că, cei doi inculpați au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor în raport cu părțile civile P. I. și R. M. în maniera descrisă în rechizitoriu, astfel că susținerea inculpatului Ș. R. în fața instanței de apel că ar fi nevinovat și nu este de acord cu pedeapsa aplicată, nu are nici un suport real, astfel că instanța va menține față de cei doi inculpați soluțiile de condamnare ale acestora.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului Ș. R., se poate observa că acesta a fost condamnat în baza disp. art. 181 al. 1 respectiv 180 al. 2 C.p. vechi, fiind favorabilă legea penală anterioară sub aspectul faptului că s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 9 luni închisoare, însă în ceea ce privește faptele reținute în sarcina inculpatului C. G. în mod greșit instanța de fond a aplicat dispozițiile legale combinând atât dispoziții legale din legea penală veche cât și din legea penală nouă, dispunând condamnarea acestui inculpat pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa conform legii vechi, însă aplicând regulile concursului de infracțiuni conform legii noi, aspect care apare ca fiind nelegal în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 care interzice combinarea legilor penale succesive la stabilirea legii penale mai favorabile.

Se poate observa că instanța de fond în mod corect a aplicat disp. art. 10 din L. 187/2012 care prevede că în situația în care cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după . Noului Cod penal, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică în mod obligatoriu potrivit legii noi, iar în speța de față, la data de 7.09.2014 a fost comisă ultima infracțiune din pluralitatea de infracțiuni comise de inculpatul C. G., astfel că în mod judicios regulile concursului de infracțiuni s-au aplicat conform legii penale noi.

În opinia instanței de apel, Judecătoria Caransebeș în mod corect a aplicat legea penală nouă cu privire la inculpatul C. G., cu atât mai mult că în ceea ce privește fapta săvârșită împotriva părții vătămate P. I. nu mai poate fi calificată ca fiind infracțiunea de vătămare corporală, ci doar aceea de loviri sau alte violențe, pentru că disp. art. 193 C.p. nou prevăd că această infracțiune subzistă dacă fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel puțin 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă, această infracțiune de loviri sau alte violențe fiind considerată una mai puțin gravă decât cea de vătămare corporală, aspect favorabil acestui inculpat.

Criticile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș sunt fondate cu privire la aplicabilitatea legii penale noi raportat la condamnarea inculpatului C. G. pentru faptele reținute în sarcina sa cu privire la persoanele vătămate P. I. și R. M., întrucât acest lucru este obligatoriu raportat la disp. art. 10 din L. 187/2012, neputând fi aplicate dispozițiile legii penale vechi cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului, cu observația că cele două fapte vor fi încadrate la cea de loviri sau alte violențe întrucât în cazul persoanei vătămate P. I. zilele de îngrijiri medicale au fost în număr de 30, iar în cazul persoanei vătămate R. M. de 9-10 zile, latura obiectivă a faptelor încadrându-se în mod legal la dispozițiile art. 193 al. 2 C.p. nou în ceea ce privește pe persoana vătămată P. I., respectiv art. 193 al. 1 C.p. nou în ceea ce privește pe persoana vătămată R. M., instanța de apel urmând să facă această corectură cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului C. G..

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 74 C.p., gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, concursul de infracțiuni, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, circumstanțele personale ale inculpaților, inculpatul Ș. R. neavând antecedente penale, însă a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, în schimb inculpatul C. G. a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, însă pe de altă parte acesta posedă antecedente penale, fiind recidivist, ceea ce conduce la ideea că acest inculpat perseverează în comiterea de activități infracționale, iar raportat la aceste elemente pedepsele rezultante aplicate în cauză, respectiv de 9 luni închisoare în ceea ce-l privește pe inculpatul Ș. R. și de 1 an, 5 luni și 20 zile închisoare în ceea ce-l privește pe inculpatul C. G. apar ca fiind corect dozate și nu se impune modificarea cuantumului acestora.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, instanța de fond în mod corect a apreciat că se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului Ș. R., întrucât sunt întrunite condițiile impuse de art. 81 C.p. vechi cu privire la cuantumul pedepsei aplicate în prezentul dosar, lipsa unei condamnări mai mari de 6 luni, dar și existența convingerii instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.

Cu privire la inculpatul C. G., cu toate că acesta a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, nu au putut fi puse în aplicare disp. art. 81 C.p. vechi, întrucât acesta posedă o condamnare de 1 an închisoare dispusă prin sentința penală nr. 6/2015 a Judecătoriei Caransebeș, iar având în vedere că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului și cele care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente, s-a dispus în mod judicios anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare dispusă prin sentința penală nr. 6/2015 a Judecătoriei Caransebeș, contopirea pedepselor, iar ca urmare a disp. art. 39 al. 1 lit. b C.p., respectiv art. 40 C.p. nou, a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1/3 din totalul pedepselor stabilite, respectiv de 5 luni și 20 zile închisoare, inculpatul având de executat o pedeapsă finală de 1 an, 5 luni și 20 zile închisoare în regim de deținere, instanța neavând o altă opțiune în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că aceasta a fost corect soluționată de instanța de fond, în speță constatându-se că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența unor fapte cauzatoare de prejudicii săvârșite de către cei doi inculpați în dauna persoanelor vătămate P. I. și R. M., existența unor prejudicii certe cu privire la cele două părți civile, cauzate prin fapta socialmente periculoasă a celor doi inculpați, respectiv legătura de cauzalitate dintre acestea, astfel că desdăunarea părților civile a intervenit într-o manieră temeinică și legală.

Inculpații au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor materiale în ceea ce privește pe partea civilă P. I., dar și la plata unor daune morale cu privire la ambele părți civile, respectiv 3.000 euro către partea civilă P. I. și 1.000 euro către partea civilă R. M., având în vedere suferințele produse acestora, leziunile pe care le-au suferit ca urmare a incidentelor dintre inculpați și părțile civile, numărul de zile de îngrijiri medicale acordate de către organele în drept, iar cuantumul acestor despăgubiri este în concordanță cu aceste criterii, fiind aplicat principiul reparării integrale a prejudiciului, neimpunându-se majorarea cuantumului acestora conform solicitării părților civile în calea de atac a apelului, deoarece o asemenea măsură ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații Ș. R., C. G. și părțile civile P. I., R. M. împotriva sentinței penale nr.110 din 06.04.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .

În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. se va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș împotriva aceleiași sentințe, va fi desființată sentința penală apelată și rejudecând:

Se va stabili pentru inculpatul C. G. încadrarea juridică pentru infracțiunea prevăzută de art.181 alin.1 C.p. din 1969 ca fiind art.193 alin.2 C.p., loviri sau alte violențe, iar pentru infracțiunea prevăzută de art.180 alin.2 C.p. din 1969 ca fiind art. 193 alin.1 C.p., loviri sau alte violențe.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală vor fi obligați inculpații Ș. R., C. G. și părțile civile P. I., R. M. la plata sumei de 100 lei fiecare cheltuielile judiciare avansate de stat .

În baza art.275 alin.3 c.p.p. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații Ș. R., C. G. și părțile civile P. I., R. M. împotriva sentinței penale nr.110 din 06.04.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .

În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș împotriva aceleiași sentințe.

Desființează sentința penală apelată și rejudecând:

Stabilește pentru inculpatul C. G. încadrarea juridică pentru infracțiunea prevăzută de art.181 alin.1 C.p. din 1969 ca fiind art.193 alin.2 C.p., loviri sau alte violențe, iar pentru infracțiunea prevăzută de art.180 alin.2 C.p. din 1969 ca fiind art. 193 alin.1 C.p., loviri sau alte violențe.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpații Ș. R., C. G. și părțile civile P. I., R. M. la plata sumei de 100 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat .

În baza art.275 alin.3 C.p.p. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 08.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G. B. C. I. M.

GREFIER,

A. B.

Red. Gh.B./28.10.2015

Tehnored.A.B.

2 ex./21 Octombrie 2015

Prima instanță: T.Zâncă

← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 1201/2015. Curtea de Apel...		Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Art.250... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1187/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Mandat european de arestare. Sentința nr. 211/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 1255/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 1201/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Art.250 NCP. Decizia nr. 1103/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1094/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1113/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Mandat european de arestare. Sentința nr. 177/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA