Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Decizia nr. 685/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 685/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-06-2015
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 685/A
Ședința publică din data de 24.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. P.
JUDECĂTOR: F. M. C. FLORENȚA
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. V..
Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul P. N. împotriva sentinței penale nr. 454 din 06.03.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar_ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul personal și asistat de avocat ales L. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în temeiul art. 91 al. 4 C.pr.pen. se constată că delegația avocatului din oficiu a încetat având în vedere prezentarea avocatului ales al inculpatului.
Instanța îi pune în vedere inculpatului că dispozițiile art. 420 alin 4 C. pr. pen. instituie ascultarea sa în fața instanței de apel, dar beneficiază în continuare de dreptul de a nu da nicio declarație și îi aduce la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 420 alin 4 rap. la art. 378, art, 108 și art. 83 C. pr. pen. Inculpatul este de acord să dea o declarație în fața instanței de apel, aceasta fiind atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocatul ales al inculpatului solicită, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a raportat la art. 16 lit. b C.pr.pen., admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare a inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia, susținând că din probele administrate în cele două faze procesuale anterioare nu rezultă că inculpatul ar fi condus respectivul autoturism ci numitul Dollcetti M., care a și recunoscut acest fapt prin declarația pe care a dat-o. Totodată, învederează că această stare de fapt, poate fi dedusă și din declarația martorului asistent care l-a observat pe inculpat pe scaunul din dreapta față din autoturism. De asemenea, precizează că organele de poliție nu au știut cine a condus autoturismul iar acest fapt rezultă din probele menționate mai sus precum și din ancheta pe care au desfășurat-o a doua zi când au identificat proprietarul mașinii și l-au întrebat dacă a condus autoturismul.
În plus, învederează că există contradicții între declarațiile date de către cei doi agenți de poliție în fața primei instanțe.
Avocatul ales al inculpatului mai solicită instanței de apel să aibă în vedere că deși există pe rolul Parchetului dosar ca urmare a sesizării procurorului pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă de către martorul Dollcetti M., care a recunoscut comiterea faptei, dosarul nu a fost soluționat încă din anul 2012, susținând totodată că organele de urmărire penală au încercat intimidarea martorului.
În final, avocatul ales al inculpatului depune la dosar concluzii scrise.
Procurorul pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, arătând că starea de fapt s-a reținut în mod corect de către prima instanță, care a apreciat ca fiind nesinceră declarația martorului menționat de apărare. De asemenea, solicită să se aibă în vedere faptul că cei doi martori asistenți au declarat că au observat că inculpatul era singur în autoturism, iar acesta a refuzat să coboare din autoturism și să se supună recoltării probelor biologice de sânge.
Avocatul desemnat din oficiu pentru inculpat solicită ca la pronunțarea soluției, instanța de apel să aibă în vedere acordarea onorariului parțial justificat de pregătirea apărării în prezenta cauză.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține că nu s-a aflat la volanul autoturismului în ziua presupusei fapte și că a refuzat să meargă la spital în vederea recoltării de probe biologice întrucât nu era vinovat de acuzația ce i s-a adus. Astfel, inculpatul solicită să i se dea dreptul de a conduce întrucât nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.
Inculpatul depune la dosar un set de planșe foto cu autoturismul în cauză.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 454 din data de 06.03.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara, în temeiul art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat inculpatul P. N., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz, împotrivire sau sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art. 65 alin. 1 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și lit. b C. pen. 1969, pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 71 C. pen. 1969, a interzis inculpatului P. N. exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen. din 1969, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969.
În temeiul art. 861 și art. 862 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. 1969, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 alin. 1 C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, s-a stabilit că inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune T.;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 863 alin. 2 C. pen. 1969, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 863 alin. 1 lit. b), c) și d) să fie comunicate Serviciului de Probațiune T..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen., a dispus virarea sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu.
În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., a obligat inculpatul P. N. la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara la data de 06.06.2014 în dosarul nr. 2639/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului P. N., pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prev. de art. 337 C.pen. (Legea 286/2009).
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că la data de 25.02.2012, în jurul orei 5.20, inculpatul P. N. a condus autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare TM-_, pe . Timișoara, spre . class="CaracterCaracterCharChar"> Acesta a fost oprit pentru control de lucrători din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Biroul Rutier. S-a constatat că P. N. era singur în autovehicul.
S-a procedat la legitimarea inculpatului în prezența martorilor asistenți P. F.-V. și R. C.-C..
Întrucât emana miros de alcool, s-a încercat testarea susnumitului cu aparatul Alcotest, însă P. N. a refuzat acest lucru.
Inculpatul a fost ulterior condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara în vederea prelevării probelor biologice, însă a refuzat să se supună recoltării probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 12.06.2014 sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 01.10.2014, definitivă la data de 01.10.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 2639/P/2012 din data de 06.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara privind pe inculpatul P. N. și a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 24.10.2014, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către președintele completului în baza art. 374 C.proc.pen., a actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată, instanța de fond l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-le la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 C. proc. pen. iar, în urma răspunsului negativ al acestuia, a procedat potrivit art. 378 C. proc. pen., la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
În cauză au fost audiați în calitate de martori numiții P. F. V., T. L., P. C. C., D. M. și G. R. V., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
La termenul din data de 06.02.2015, prima instanță, constatând imposibilitatea audierii martorilor R. C. C. și G. I., în temeiul art. 381 alin. 7 C.p.p., a dat citire declarațiilor acestora aflate la dosarul de urmărire penală nr. 2639/P/2012 la filele 53, respectiv 62.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut în fapt că la data de 25.02.2012, inculpatul P. N., în calitate de conducător al autovehiculului marca Volkswagen, cu numere provizorii de înmatriculare TM-_, în timp ce se deplasa pe drumurile publice din municipiul Timișoara, la intersecția dintre . . oprit în trafic de către organele de poliție rutieră din cadrul IPJ T.-Biroul Rutier pentru control. La solicitarea organelor de poliție de a se supune testării cu aparatul etilotest, inculpatul a refuzat, refuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei fiind reiterat și în fața cadrelor medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara.
Astfel, s-a constatat, că potrivit procesului verbal de constatare (filele 10-12, dosar U.P.), la data de 25.02.2012, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ T., Poliția municipiului Timișoara, Biroul Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu constând în supravegherea și controlul traficului rutier pe . municipiul Timișoara, au efectuat semnal regulamentar de oprire către conducătorul autovehiculului marca Volkswagen Golf, cu numere provizorii de înmatriculare TM-_, care circula dinspre bulevardul V. P. către . class="CaracterCaracterCharChar"> Autovehiculul a fost oprit pe partea dreaptă a părții carosabile, în dreptul agenților constatatori, care au observat că în autovehicul se afla o singură persoană, respectiv conducătorul auto, aspect constatat din procesul verbal de constatare (fila 10 dosar UP: „Autoturismul Wolkswagen a fost oprit pe partea laterală dreapta a părții carosabile și am constatat că în autoturism nu se afla decât conducătorul autoturismului”) și din declarațiile agenților de poliție G. R. (fila 46 dosar U.P.: „ Autoturismul a oprit pe partea dreaptă si am constatat că în autoturism se afla doar conducătorul autoturismului. Am observat autoturismul la o distanța de aproximativ 50 m venind înspre filtrul poliției”, fila 119 dosar instanță: „Am avut contact vizual permanent atât cu autovehiculul cât și cu conducătorul auto, de la momentul efectuării semnalului de oprire și până la spital”) și P. C. (fila 82, dosar instanță: „ Autoturismul s-a oprit pe banda 1, nu la mai mult de un metru de noi, exact sub un stâlp de iluminat public, funcțional la acel moment, astfel încât am putut observa cu exactitate fizionomia conducătorului auto”.)
Acest aspect s-a dedus și din declarațiile martorului asistent R. C. C. date în fața organelor de cercetare (filele 53-55 dosar U.P.), potrivit cărora, în data de 25.02.2012, în jurul orelor 05.00, în timp ce se afla la intersecția străzilor P. cu Pestalozzi, a observat un echipaj de poliție care a oprit pentru control un autovehicul marca Wolkswagen iar la volanul autovehiculului se afla o persoană de sex masculin, cu părul grizonat, în vârstă de 45-50 ani, pe care ulterior a identificat-o din baza de date a poliției, ca fiind numitul P. N..
În prezența martorilor asistenți P. F. V. și R. C. C., organele de poliție au solicitat conducătorului auto să prezinte actele mașinii și actele sale de identitate, acesta prezentând o autorizație de circulație provizorie seria_ emisă pentru autovehiculul marca Volkswagen Golf, cu numere provizorii de înmatriculare TM-_ și care prevedea ca deținător pe numitul T. L., precum și asigurarea obligatorie RCA pentru același autoturism. În ceea ce privește permisul de conducere și cartea sa de identitate conducătorul autovehiculului, s-a constata că acesta a declarat că nu le are asupra sa și nici nu are cunoștință unde se află.
Față de cele declarate, agenții constatatori i-au solicitat conducătorului auto să se legitimeze, însă acesta a refuzat în repetate rânduri. Acest aspect s-a dedus din procesul verbal de constatare (fila 10 dosar U.P. – „ ...i-am solicitat conducătorului auto să-și declare identitatea, pentru a putea fi identificat și verificat în baza de date însă a refuzat cooperarea cu lucrătorii de poliție...”), precum și din declarațiile agenților constatatori P. C. (fila 48 dosar U.P.- „imediat după oprire, care a fost efectuată chiar în dreptul nostru, conducătorul autovehiculului VW a început să aibă un comportament și un limbaj violent la adresa noastră și a instituției poliției, refuzând sub orice formă sa se dea jos din autoturism și să se legitimeze...”; fila 82 dosar instanță: „Când a observat că s-a deschis portiera, conducătorul auto s-a prins cu mâinile de volan și a pus picioarele în podul pedalier, refuzând să coboare din mașină și să se legitimeze”) și G. R. (fila 46 dosar UP: „...când i-am cerut conducătorului să-și declare identitatea, a început să aibă un comportament si limbaj violent, nu și-a declarat datele de identitate...”, fila 118 dosar instanță: „I-am solicitat conducătorului auto documentele, acesta a declarat verbal că nu are asupra sa niciun document de identitate și a refuzat în mod repetat să-și decline identitatea pentru a-l putea verifica în baza de date și a refuzat să efectueze testul cu aparatul etilotest”) precum și din declarațiile martorului asistent P. F. V., date atât în fața organelor de cercetare, cât și în fața instanței, potrivit cărora organele de poliție au încercat o perioadă îndelungată de timp să îl legitimeze pe conducătorul auto, însă fără rezultat (filele 50-51 dosar U.P.: „ ... De asemenea, a refuzat în mod repetat să își decline identitatea și să sufle în aparatul etilotest”, filele 66-67 dosar instanță: „Când inculpatul se afla în mașină acesta susținea că nu știe cum se numește și nici data nașterii sale,
În continuare s-a reținut de către prima instanță faptul că, văzând că șoferul emana halenă alcoolică, lucrătorii de poliție i-au solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul etilotest, solicitare respinsă de către inculpat, aspect observat din declarațiile agenților constatatori, precum și din declarațiile martorilor asistenți P. F. și R. C. C. (filele 53-55 dosar U.P.: „Persoana respectivă a început să devină violentă. De asemenea, i s-a cerut să sufle în aparatul etilotest, dar acesta a refuzat categoric acest lucru”). În plus, s-a avut în vedere că însuși inculpatul P. N. a recunoscut că a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motivând că nu a considerat necesar acest lucru din moment ce nu el a condus autovehiculul marca Volkswagen.
Din declarațiile agenților constatatori, care s-a constatat că se coroborează cu declarațiile martorilor asistenți, expuse anterior, s-a concluzionat că inculpatul P. N. a avut o atitudine recalcitrantă și necooperantă pe tot parcursul controlului și având în vedere refuzul de a se supune testării cu aparatul etilotest, s-a procedat la conducerea acestuia la Spitalul Clinic Județean din Timișoara, în vederea recoltării probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
Prima instanță a reținut faptul că la unitatea medicală, inculpatul și-a manifestat în continuare refuzul de a-și declina identitatea, aspect constatat din cererea de analiză și din buletinul de examinare clinică, potrivit cărora la unitatea sanitară Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara a fost prezentată o persoană cu identitate necunoscută, în calitate de conducător de autovehicul, greu cooperantă, ce părea a fi sub influența alcoolului, care a refuzat să semneze cele două acte medicale și de asemenea să se supună recoltării probelor biologice (filele 30-32 dosar U.P.).
Având în vedere refuzul repetat de declinare a identității chiar și la spital, s-a procedat la fotografierea și amprentarea inculpatului, întocmindu-se în acest sens o fișă de identificare a persoanei cu identitate necunoscută și o fișă dactiloscopică A.F.I.S., de către ofițerul de poliție criminalist, atitudinea de sfidare și necooperare a numitului P. N. stabilindu-se și din fotografiile de semnalmente (fila 37 dosar U.P.).
Fiind audiat cu privire la cele reținute în sarcina sa, pentru prima dată la 04.03.2013 (la aproximativ un an de la data comiterii faptei), filele 78-80 dosar U.P, inculpatul P. N. a declarat că în data de 24.02.2012, în jurul orelor 23.00 a plecat din curtea spălătoriei auto pe care o deține, situată pe ., către discoteca Frateli, fiind însoțit de numitul D. M., cu autovehiculul marca Volkswagen cu numere provizorii de înmatriculare.
În jurul orelor 05.15 au plecat împreună de la discotecă, autovehiculul fiind condus de prietenul său. Ajungând în sensul giratoriu de pe . că pe partea dreaptă erau mai multe autovehicule oprite de către un echipaj de poliție, agenții de poliție efectuând semnal de oprire și către autovehiculul în care se aflau inculpatul și martorul. În acel moment, conform declarației inculpatului, martorul D. M. a coborât de la volanul autovehiculului, i-a spus să aștepte un minut, căci va reveni după care a plecat de la fața locului iar când organele de poliție au ajuns în dreptul autovehiculului, au întrebat unde a dispărut șoferul. În declarația dată în fața instanței de judecată, inculpatul a susținut o variantă ușor diferită, în sensul că martorul a părăsit mașina, cu motivul că are ceva probleme iar inculpatul mai cunoaște polițiști.
Instanța de fond a apreciat că aceste susțineri din declarația inculpatului nu corespund adevărului, având în vedere declarațiile celor doi agenți constatatori, care au precizat că inculpatul se afla singur în autovehicul, aspect confirmat și de martorul asistent R. C. C.. În plus, s-a reținut că, martorul P. C. C., unul dintre agenții constatatori, a declarat în fața instanței (fila 82) că autovehiculul condus de inculpat a fost oprit pe banda 1, la o distanță de aproximativ un metru de echipajul de poliție, în dreptul unui stâlp de iluminat public, astfel încât a putut observa cu exactitate fizionomia conducătorului auto, acesta fiind inculpatul P. N., iar martorul G. R. a învederat în fața instanței (fila 119) că a avut contact vizual permanent cu autovehiculul condus de P. N. și implicit asupra conducătorului auto, de la momentul efectuării semnalului de oprire și până la spital.
În continuarea declarației, inculpatul a susținut că a prezentat organelor de poliție actele mașinii, însă nu avea asupra sa permisul de conducere și actul de identitate, motiv pentru care a declarat verbal că se numește P. N.. S-a constata că acest ultim aspect este contrazis de cele consemnate în procesul-verbal de constatare, de declarațiile agenților constatatori, dar și de declarațiile martorilor asistenți R. C. și P. L., potrivit cărora inculpatul a refuzat în permanență să-și decline identitatea.
De asemenea, s-a observat că inculpatul a mai precizat că a învederat agenților de poliție faptul că nu el a condus autovehiculul, ci un cetățean italian pe nume D. M., însă această afirmație nu este susținută de materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare, declarațiile agenților constatatori și declarațiile martorului asistent R. C..
În ceea ce privește declarația martorului P. F., prima instanță a constatat că, în faza de urmărire martorul nu a menționat că inculpatul ar fi declarat după depistarea sa în trafic, că un cetățean italian a condus autovehiculul, însă, în fața instanței, martorul și-a schimbat declarația. În acest sens, s-a observat că pentru prima dată în cursul procesului penal, martorul a declarat în fața instanței de judecată că inculpatul ar fi susținut că nu el se afla la volan, aflând de la polițist că P. N. a afirmat că un cetățean italian s-a aflat la volanul autovehiculului oprit în trafic. Acest susțineri din declarația martorului, în opinia primei instanțe, nu se coroborează cu declarațiile agenților de poliție, care au învederat faptul că inculpatul se afla singur în mașină și nu a susținut, la data comiterii faptei, că o altă persoană ar fi condus autovehiculul marca Volkswagen, motiv pentru care nu vor fi avute în vedere la stabilirea situației de fapt.
De asemenea, s-a reținut faptul că inculpatul P. N. a mai declarat că a fost condus la spital, pentru recoltarea probelor, dar a refuzat să-i fie prelevate mostre de sânge, întrucât suferea de atac de panică, consumase băuturi alcoolice și, în plus nu el a fost cel care a condus autovehiculul.
În cauză s-a procedat și la audierea numitului D. M., cetățean italian, care a declarat în fața organelor de cercetare, la data de 14.03.2013, la mai mult de un an de la data depistării în trafic (fila 58 dosar U.P.), că în ziua de 24.02.2012 a mers cu prietenul său P. N. la clubul Fratelli din Timișoara, deplasându-se cu autovehiculul marca Volkswagen cu numere de înmatriculare provizorii. În jurul orelor 5.00 dimineața s-au hotărât să părăsească localul, întrucât trebuia să plece la A.. De la club au plecat cu același autovehicul, el fiind cel care a condus mașina până pe . giratoriu unde se afla un echipaj de poliție rutieră. În acel moment, a oprit autovehiculul, a coborât și a plecat de la fața locului, lăsându-l pe P. N. singur în mașină. Martorul a precizat că a procedat în acest fel întrucât se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu a vrut să stea de vorbă cu polițiștii. D. a mai susținut că după aproximativ 20 zile a luat legătura cu inculpatul, care era supărat că l-a lăsat singur în mașină și a fugit.
În fața instanței de fond, la termenul din data de 19.12.2014, martorul D. M. a declarat, de asemenea, că el a fost cel care a condus autovehiculul atât către clubul Frateli, cât și la întoarcere, chiar dacă avea permisul de conducere expirat și consumase și băuturi alcoolice. În plus, s-a remarcat că, martorul a declarat că în acea dimineață dorea să ajungă la gară spre a merge la Oradea, contrar celor susținute în declarația dată în fața organelor de urmărire penale, potrivit căreia dorea să meargă la A..
De asemenea, instanța de fond a mai constatat o neconcordanță în declarația martorului D., respectiv împrejurarea că în faza de urmărire penală, acesta a susținut că după aproximativ 20 zile de la data 24.02.2012, a luat legătura cu inculpatul, care era supărat pentru că fugise de la fața locului, însă, în fața instanței, martorul a precizat că după controlul în trafic, a plecat în Italia și a revenit în România după aproximativ 5-6 luni, dar nu a luat legătura cu P. N., ci s-a întâlnit cu acesta întâmplător, în Piața Operei din Timișoara, aceasta în condițiile în care martorul susține că este prieten cu inculpatul, se cunosc de aproximativ 10 ani, menținând legătura cu acesta, în special prin telefon, vorbind chiar de 5 ori pe lună ( fila 84, dosar instanță).
În hotărârea atacată s-a mai precizat că față de declarațiile martorului D. M., P. de pe lângă Judecătoria Timișoara s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, formându-se dosarul 6541/P/2014.
Față de declarațiile martorului D. M., care, în opinia primei instanțe, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul procesului penal și în anumite puncte nici chiar cu declarația inculpatului, prezentând neconcordanțe chiar între propriile declarații date în faza de urmărire și în faza judecății, s-a apreciat că acestea nu corespund adevărului, motiv pentru care nu a fost avută în vedere la stabilirea situației de fapt.
În ceea ce privește declarația martorului G. I., potrivit căreia în dimineața zilei de 25.02._, aflându-se în clubul Frateli, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu numitul P. N. și un cetățean italian, aceștia din urmă au părăsit clubul, la volanul autovehiculului aflându-se cetățeanul italian, s-a conchis că nu prezintă relevanță în ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina inculpatului P. N., din moment ce depistarea în trafic a inculpatului s-a realizat pe . în fața clubului Frateli.
Având în vedere că de la momentul săvârșirii infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o succesiune de legi, instanța de fond a analizat care este legea penală mai favorabilă în prezenta cauză, conform art. 5 C. pen.
Astfel, s-a reținut că la momentul comiterii faptei, în data de 25.02.2012, refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei era incriminată ca infracțiune de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 rep. și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Începând cu 01.02.2014, odată cu . noului Cod penal, fapta inculpatului P. N. este incriminată de dispozițiile art. 337 C. pen, care prevăd aceleași condiții de incriminare, dar un tratament sancționator mai blând, respectiv pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile Deciziei Curții Constituționale 265/2014 (publicată în Monitorul Oficial 372/20.05.2014) potrivit cu care analizarea legii penale mai favorabile se efectuează având în vedere „o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici, iar aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei”, deci prin aplicarea legii în mod global.
Astfel, la stabilirea legii penale mai favorabile instanța de fond a avut în vedere și modalitatea de individualizare a executării pedepsei ce a fost aplicată inculpatului și ținând seama de faptul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, a apreciat că nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenție.
În consecință, analizând modalitățile de executare fără detenție prevăzute de legislația anterioară, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, comparativ cu cele prevăzute de noul cod penal: amânarea aplicării pedepsei, renunțarea la aplicarea pedepsei și suspendarea sub supraveghere, instanța de fond a constatat că mai favorabilă pentru inculpat, raportat la fapta săvârșită și la persoana făptuitorului, este suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe considerentul că obligarea la muncă în folosul comunității nu este obligatorie, spre deosebire de noul cod penal, iar în urma împlinirii termenului de încercare, dacă persoana condamnată nu a mai săvârșit alte infracțiuni, va fi reabilitată de drept.
Față de cele expuse mai sus, instanța de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă infracțiunii comise de către inculpat va fi art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 rep.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului P. N. care, la data de 25.02.2012, în calitate de conducător auto, fiind depistat în trafic, a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 rep.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii comise, s-a reținut că elementul material al infracțiunii constă în refuzul inculpatului în calitate de conducător auto, de a se supune recoltării probelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, iar urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei, respectiv, siguranța circulației pe drumurile publice, și în subsidiar, pentru relațiile sociale care se constituie în legătură cu aflarea adevărului privitor la existența și gradul de alcoolemie, legătura de cauzalitate rezultând din însăși materialitatea faptei.
Cu privire la latura subiectivă, instanța de fond a reținut că inculpatul a comis infracțiunea cu intenție indirectă, întrucât a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei și, deși nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui.
Având în vedere cele expuse mai sus și luând în considerare dispozițiile art. 53 C. pen., prima instanță a procedat la stabilirea pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare a pedepsei stabilite de art. 74 C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoare ocrotită, natura si gravitatea prejudiciului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, conduita și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita acestuia după comiterea faptelor și în cursul procesului, precum și starea de sănătate, vârsta, situația familială sau nivelul de educație a inculpatului.
Astfel, s-a avut în vedere că inculpatul are vârsta de 52 ani, era administrator al unei societăți comerciale și nu figurează cu antecedente penale.
La stabilirea pedepsei, s-a ținut seama și de conduita inculpatului pe tot parcursul procesului penal, acesta prezentând o atitudine recalcitrantă, încă de la momentul depistării sale în trafic și nesinceră, negând constant comiterea faptei. Totodată, s-a avut în vedere și faptul că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, așa cum el însuși a recunoscut, și cum rezultă din buletinul de examinare clinică, potrivit căruia inculpatul părea sub influența alcoolului, iar aceste aspecte, în opinia primei instanțe sunt de natură să sporească gradul de pericol social al faptei săvârșite.
De asemenea, sub aspectul circumstanțelor personale ale inculpatului, s-a reținut faptul că acesta a încercat să inducă în eroare instanța cu privire la împrejurările comiterii faptei, aspect care a influențat, de asemenea, cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată.
Față de cele expuse mai sus, instanța de fond a stabilit în sarcina inculpatului P. N. pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
În ceea ce privește modalitatea de executare, raportat la persoana inculpatului și lipsa antecedentelor penale, s-a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă că ar fi necesară supravegherea conduitei lui pe o perioadă determinată și în consecință
a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pe parcursul căruia s-au stabilit măsurile de supraveghere mai sus enunțate.
Privitor la pedeapsa accesorie, pe linia principiului fundamental al individualizării sancțiunilor de drept penal și al principiului constituțional înscris în prevederile art. 53 alin. 2 din Constituție – potrivit cu care restrângerea unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o – s-a examinat în raport de natura și gravitatea pedepsei principale, proporționalitatea restrângerii drepturilor în cadrul pedepsei accesorii care însoțește de drept pedeapsa principală.
Reținând natura faptei comise, rezultatul produs, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului care conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat - instanța de fond a privat pe inculpat de exercițiul acestor drepturi pe durata executării pedepsei, conform dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, instanța de fond a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 ani.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, respectiv, instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
Având în vedere că în cauză a fost dispusă o soluție de condamnare a inculpatului, în temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., instanța anterioară a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, ce includ si cheltuielile judiciare stabilite prin rechizitoriu.
În fine, în temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen., a dispus virarea sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul P. N., solicitând în baza art. 421 pct. 2 lit. a raportat la art. 16 lit. b C.pr.pen., admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri de achitare a sa.
În motivare, a arătat că, se afla în acel autoturism, în calitate de pasager, la volan aflându-se numitul Dolcettl M., care a părăsit autoturismul în intervalul de timp scurs din momentul în care a oprit autoturismul până la sosirea organului de poliție, iar această stare de fapt este dovedită de declarația susnumitului, a martorului care l-a văzut urcând la volan la plecarea de la clubul Fratteli și a martorului asistent adus de organele de poliție, care au relatat că polițistul l-a găsit pe scaunul din dreapta al autoturismului.
De asemenea, arată că organele de politie nu știau cine a condus autoturismul, iar acest fapt rezultă și din ancheta desfășurată de aceștia a doua zi, când au identificat proprietarul mașinii și I-au întrebat dacă el a condus acel autoturism precum și din audierea unui angajat al firmei pe care o conduce și care a fost la fel întrebat, daca știe cine a condus acel autoturism.
Inculpatul mai precizează că, cu ocazia audierii agenților de politie de către instanța de judecată s-au relevat contradicții între declarațiile celor doi agenți, care, în opinia sa, conduc, de asemenea, la concluzia că starea de fapt prezentată de aceștia nu este cea reală, susținând că în realitate, declarațiile mincinoase ale polițiștilor au drept cauză conflictul iscat între el și ei pe fondul consumului de alcool și al atitudinii lor abuzive și nedrepte.
Inculpatul consideră că instanța de fond a ignorat în mod nejustificat probatoriul administrat în faza de urmărire penală și de judecată, care conduce la concluzia că nu se afla la volanul autoturismului și este nevinovat.
Totodată, solicită să fie avută în vedere atitudinea abuziva a procurorilor, care s-au sesizat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă față de Dollceti M. și au încercat intimidarea lui, menționând că dosarul se află în nelucrare, deși în cazul vinovăției sale ar fi existat timp suficient pentru trimiterea sa în judecată, având în vedere că fapta ar fi fost comisă în anul 2012. În această situație, inculpatul apreciază că, nu poate fi ignorată recunoașterea comiterii faptei de către acesta.
În ceea ce privește atitudinea sa recalcitrantă în cursul judecații, care ar justifica o pedeapsa atât de mare, inculpatul arată că a fost prezent la toate termenele de judecată și doar și-a susținut nevinovăția, iar această atitudine a fost interpretată greșit de către instanța.
În fine, inculpatul, învederează din ansamblu probatoriul administrat, rezultă în mod evident că nu a fost la volanul autoturismului și că refuzul său de a-i fi recoltate probe biologice este justificat.
Examinând apelul formulat de inculpat, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 2 și în limitele prevăzute de art. 418 C.pr.pen., Curtea reține că acesta este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
În data de la data de 25.02.2012, inculpatul P. N., în calitate de conducător al autovehiculului marca Volkswagen, cu numere provizorii de înmatriculare TM-_, în timp ce se deplasa pe drumurile publice din municipiul Timișoara, la intersecția dintre . . oprit în trafic de către organele de poliție rutieră din cadrul IPJ T.-Biroul Rutier pentru control. La solicitarea organelor de poliție de a se supune testării cu aparatul etilotest, inculpatul a refuzat, refuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei fiind reiterat și în fața cadrelor medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara.
Faptul că inculpatul a condus acel autoturism pe diferite străzi din Timișoara în data de 25.02.2012 până în momentul depistării sale de către organele de poliție a fost confirmat și de martorul R. C. C.. Agențți constatatori au consemnat încă în momentul depistării că inculpatul era singur în autoturism. De asemenea, martorii asistenți P. F. V. și R. C. C. au arătat că inculpatul a refuzat să se legitimeze, să-și declare identitatea și să se supună testării cu aparatul etilotest. La unitatea de spital, inculpatul a refuzat în continuare să coopereze cu organele de poliție și nu s-a supus recoltării probelor biologice.
Prima instanță a analizat în detaliu probatoriul administrat și a reținut în mod corect că declarațiile inculpatului că o altă persoană a condus autoturismul nu sunt veridice și nu se coroborează cu celelalte probe administrate.
Astfel, susținerea inculpatului că după oprirea în trafic, martorul D. M. care a avut calitatea de șofer al autoturismului, a părăsit autovehiculul, fără a fi observat de echipajul de poliție, nu are suport probator, Această susținere apare la aproximativ un an de la data comiterii faptei și nu poate fi reținută ca veridică. Astfel, deși inculpatul este cercetat pentru o infracțiune la regimul rutiere, acesta susține că nu a luat legătura cu acel martor, deși erau foarte buni prieteni, fiind evident că într-o asemenea situație, ar fi trebui să îl contacteze și să-i solicite să-și asume responsabilitatea pentru fapta sa. Martorii audiați, precum și agenții constatatori au confirmat că inculpatul era singur în autovehicul și nu a dorit să colaboreze cu organele de poliție, acesta neputând oferi o justificare pentru care nu a declarat încă din momentul depistării că nu el a condus, refuzul său de se legitima și de a colabora cu organele de poliție ducând și la necesitatea fectuării unor acte procesuale suplimentare în vederea identificării
Potrivit art. 87 alin. 5 din OUG.195/2002, cu modificările și completările ulterioare, constituie infracțiune refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora.
De asemenea, art. 38 din același act normativ stabilește obligația pentru conducătorii vehiculelor de a se supune testării aerului expirat și recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la solicitarea polițistului rutier.
Curtea reține că inculpatul a comis infracțiunea prev. de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002 în modalitatea refuzului de a se supune recoltării probelor biologice și testării aerului expirat.
Mijloacele de probă pe baza cărora reține vinovăția inculpatului sunt procesul verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile martorilor P. F. V. și R. C. C. și buletinul de examinare clinică seria_.
Din conținutul acestor mijloace de probă rezultă că inculpatul a fost interpelat de organele de poliție, în dimineața zile de 25.02.2012. în jurul orei 5, la intersecția stră zilor V. P. și Pestalozzi din Timișoara, iar la solicitarea organelor de poliție de a se supune testului, cu privire la stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat, acesta a refuzat categoric.
Este adevărat că situația premisă a elementului material al infracțiunii incriminate de art. 87 alin. 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată, este ca persoana care refuză, se împotrivește ori se sustrage recoltării probelor biologice ori testării aerului expirat să aibă calitatea de conducător auto însă, instanța de apel a reținut conform probelor administrate că inculpatul a fost cel care a condus autoturismul.
Astfel, declarații martorilor menționați mai sus din cursul urmăririi penale și al judecății, îl indică pe inculpat ca fiind cel care condus mașina anterior solicitării de a se supune testării aerului expirat.
Analizând starea de fapt instanța de apel apreciază că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, legiuitorul necondiționând existența infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice de faptul că acesta a consumat sau nu băuturi alcoolice anterior sau ulterior conducerii autovehiculului pe drumurile publice, ci doar faptul că inculpatul a refuzat în mod categoric să fie testat de către organele de poliție și să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru care a fost dovedit în cauză în mod neechivoc.
În drept, fapta inculpatului de a refuza prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce a condus un autovehicul pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, prima instanță apreciind în mod corect că legea penală mai favorabilă este OUG 195/2002, coroborată cu codul penal din 1969.
Acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii analizate are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite prin norma penală. Starea de pericol intervine ca urmare directă a săvârșirii faptei și, ca atare, nu trebuie dovedită.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma intenției directe, întrucât el a prevăzut și urmărit rezultatul faptei, zădărnicirea stabilirii alcoolemiei prin refuzul nejustificat de a i se recolta probe biologice.
Curtea are în vedere faptul că inculpatul a încercat să îngreuneze stabilirea situației reale de fapt, respectiv existența infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, prin refuzul de a se supune recoltării probelor biologice de sânge.
În aceste condiții, apreciind că fapta și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite, cererea acestuia de a se dispune achitarea sa nu poate fi primită.
În ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și modalitatea de executare, instanța de apel constată că prin sentința apelată s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C.p. și 52 C.p. Astfel, potrivit art. 72 C.p. „la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.
Potrivit dispozițiilor art. 52 C.p. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare al inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, urmărind reintegrarea inculpatului în societate.
În speță, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, prima instanță dând dovadă de clemență prin aplicarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată sub supraveghere, neputându-se dispune reducerea cuantumului pedepsei, în condițiile în care nu există elemente care să atragă incidența art. 74 C.p., respectiv vreo circumstanță atenuantă.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., va respinge apelul declarat de inculpatul P. N. împotriva sentinței penale nr. 454 din 06.03.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar_ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
De asemenea, va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., cu titlu de onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge apelul declarat de inculpatul P. N. împotriva sentinței penale nr. 454 din 06.03.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar_ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., cu titlu de onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. P. F. M. C. FLORENȚA
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. F. P./03.07.2015
Tehnored.O.I. 4 ex- 29.06.2015
Prima instanță– Judecătoria Timișoara- jud. G. R. G.
| ← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 971/2015. Curtea de... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 703/2015. Curtea de... → |
|---|
