Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 896/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 896/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-09-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr.896/A

Ședința publică de la 24 septembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte: D. V.

Judecător: F. I.

Grefier: A. S.

Ministerul Public este reprezentat de procuror S. A. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelul declarat de inculpata S. M., împotriva sentinței penale nr. 110 din data de 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ .

Dată fără citarea părților.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică din 21.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a stabilit termen pentru pronunțare la data de 24.09.2015, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 110/26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._, în baza art. 194 al.1 Cod pen.1969 cu aplicarea art.41 al.2 Cod pen.1969, totul cu aplicarea art.5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei S. M., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

În baza art.71 alin.1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni, stabilit in conformitate cu art.82 C.pen. 1969.

În temeiul art.71 alin.5 C.pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art.83 Cod Penal 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei in cazul comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție, in interiorul termenului de încercare si asupra consecințelor acestor revocări.

În temeiul art.397 al.1 și art.19 al.5, art.25 al.1 C.pr.pen, raportat la art.1357, art.1349 și urm Cod civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. A., și obligată inculpata S. M. la plata, în favoarea părții civile, a sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale.

În baza art.274 alin.1 C. pr.pen., a obligat inculpata la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.276 al.2 Cod pr.pen., a obligat inculpata la plata sumei de 1600 lei cheltuieli judiciare către partea civilă B. A..

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Reșița a constata că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița întocmit în dosarul nr.2334/P/2013, la data de 17.09.2013, s-a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată a inculpatei S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată, faptă prev. de art.194 alin.1 cod penal 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal 1969.

În fapt, s-a reținut că, inculpata S. M., în mod repetat a constrâns-o prin amenințări pe numita B. A. să-i achite diferite sume de bani, obținând în acest mod injust pentru sine foloase materiale.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a rezultat din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală si materializate în: declarații parte vătămată B. A. (filele 10-11, 12-13, 14, 15-18, 19-21, 23 d.u.p.); declarații învinuită S. M. (filele 56-57, 58-59, 78-79 d.u.p.); declarații martori B. M., G. E., O. R. V., C. M., H. F. O. și S. A. (filele 12-13, 60, 61, 62-63, 65, 66-67, 68, 69 70, 71, 73, 74 d.u.p.); proces – verbal de redare în formă scrisă a conținutului materialelor rezultate în urma interceptării și înregistrării convorbirilor/comunicațiilor telefonice purtate de la/către postul telefonic utilizat de partea vătămată B. A. (filele 36-47 d.u.p.).

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de urmărire penală nr.2334/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița din data de 14.08.2012, s-a confirmat începerea urmăririi penale împotriva numitei S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată, faptă prev. de art.194 alin.1 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal.

Prin Încheierea penală nr.22 din data de 16.08.2012 pronunțat în dosarul nr._, Judecătoria Reșița a dispus admiterea cererii formulate de P. de pe lângă Judecătoria Reșița și autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor/comunicărilor purtate de la/către postul telefonic cu nr._ utilizat de partea vătămată B. A., fiind emisă autorizația nr.37 din data de 16.08.2012.

Având în vedere noile modificări legislative, instanța, la termenul de judecată din data de 06.03.2014, în considerarea faptului că, în cauză nu s-a început cercetarea judecătorească, în baza art.6 al.2 Legea nr.255/2013, a dispus transpunerea cauzei în cameră preliminară pentru a se urma procedura prev de art.342-348 Cod pr.pen.

Prin Încheierea din data de 08.05.2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 2334/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, privind pe inculpata S. M., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată, faptă prev. de art.194 alin.1 cod penal1969 cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal 1969, dispunându-se începerea judecății cauzei privind pe inculpata S. M. și fixându-se termen de judecată la data de 26.06.2014.

La termenul de judecată din data de 11.09.2014, persoana vătămată B. A. a depus cerere de constituire de parte civilă față de inculpata S. M., cu suma de 25.000 lei reprezentând daune morale pentru umilințele la care a fost supusă de către inculpată, precum și pentru temerile reale ce i-au fost create de către aceasta cu privire la integritatea sa fizică și a familiei sale, știind că inculpata va fi ajutată de multe persoane de etnie romă, după cum se și lăuda în convorbirile telefonice avute (fila 37 dos).

La termenul de judecată din data de 11.09.2014, a fost audiată inculpata S. M. (fila 40-41 dos) și persoana vătămată – parte civilă B. A. (fila 42 dos).

La termenul de judecată din data de 23.10.2014 a fost audiat martora G. E. (fila 51 dos) iar la termenul de judecată din data de 04.12.2014 au fost audiați martorii O. R. V. (f.68-69 dos), C. M. (f.70-71 dos), S. A. (f.72-73 dos) și B. M. (f.74 dos).

La termenul de judecată din data de 26.02.2015 au fost audiați martorii H. F. O. (f.97 dos) și P. P. (f.98 dos).

La termenul de judecată din data de 26.02.2015, având în vedere imposibilitatea audierii martorului Ț. Ș., acesta fiind bolnav și plecat din localitate, avocatul ales al inculpatei a înțeles să renunțe la administrarea probei testimoniale privind audierea martorului Ț. Ș..

La dosarul cauzei s-a depus fișa de cazier judiciar a inculpatei (f.95).

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În cursul anului 2011, începând cu luna august 2011, precum și în cursul anului 2012, persoana vătămată B. A. a împrumutat de la inculpata S. M., în mod succesiv mai multe sume de bani, stabilindu-se și plata de dobânzi pentru sumele împrumutate.

În declarația pe care persoana vătămată a dat-o în fața organelor de cercetare penală la data de 17.07.2013, numita B. A., a declarat faptul că în perioada menționată, a împrumutat de la inculpata, în mod succesiv, suma totală de 3900 euro, achitându-i inculpatei suma de 4100 euro și că, în plus, a fost obligată de inculpata S. M. să cumpere marfă, constând în haine, pantofi, covoare, în valoare de 10.000 lei.

De asemenea, persoana vătămată a menționat și faptul că inculpata S. M., deși împrumuturile respective fuseseră achitate, a continuat să-i mai solicite, în mod nejustificat, să achite suma de 3000 euro și suma de 4000 lei, însă persoana vătămată a refuzat să achite aceste sume, întrucât a apreciat că inculpata nu este îndreptățită să le primească, neexistând nici un temei legal în baza căruia să aibă o asemenea obligație față de aceasta.

În legătură cu sumele împrumutate persoanei vătămate, inculpata S. M. a declarat faptul că „niciodată nu i-am dat bani lui B. A. cu dobândă, nu i-am vândut nici un fel de marfă și niciodată nu am amenințat-o pe B. A. că o omor sau că îi distrug locuința și nici nu am pus alte persoane să facă asemenea gesturi”.Inculpata a precizat că doar în data de 01.08.2012 i-a împrumutat numitei B. A. suma de 2000 Euro, fără a-i solicita acesteia dobândă (filele 56 – 57 dup).

Din probele administrate în cauză, mai exact din declarațiile martorilor care se coroborează cu sentința civilă nr.909/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, rezultă în mod cert faptul că inculpata S. M. a împrumutat-o pe numita B. A., în mod succesiv, cu mai multe sume de bani, solicitând și dobândă pentru sumele împrumutate. De asemenea, este certă și împrejurarea că persoana vătămată a cumpărat marfă de la inculpată, aspect ce rezultă și din procesul verbal în care sunt redate convorbirile dintre persoana vătămată și inculpată - interceptate și înregistrate în baza Autorizației nr.37/16.08.2012 emisă de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ .

Referitor la sentința civilă nr.909/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, s-a reținut faptul că, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâta B. A., în sensul că pârâta B. A. a fost obligată la plata către reclamanta S. M. a sumei de 2000 Euro sau contravaloarea în lei la data plății efective.

Din cuprinsul procesului-verbal în care sunt redate convorbirile dintre persoana vătămată și inculpată - interceptate și înregistrate în baza Autorizației nr.37/16.08.2012 emisă de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, rezultăîn mod cert că, între cele două părți existau raporturi contractuale de împrumut,avândîn vedere și convorbirea telefonică dintre persoana vătămată și inculpată, convorbire care a avut loc la data de 22.08.2012, în cadrul căreia inculpata S. M. îi spune la un moment dat persoanei vătămate „A. nu mai vorbi, ai acuma iei 500 ai dobânda pe luna viitoare 250, tu luna viitoare trebe să dai toți banii. Luna viitoare iei 300 de EURO ai 150, trebe să dai aialaltă lună, n-are nici o vină nimenea na”.

Depoziția martorei B. M. (f.12-13, 60 dup, f.74) confirmă faptul că, în primăvara anului 2012, a fost vizitată la domiciliu de nora sa B. A., care plângând i-a spus pe un ton temător că trebuie să achite până după masă unei persoane, suma de 1500 lei, declarând și faptul că după alte 3 săptămâni, B. A. a informat-o din nou că în cursul zilei respective trebuie să remită cu titlu de dobândă unei persoane, suma de 6000 lei, precizând și faptul că și după acest moment, în repetate rânduri nora sa era apelată telefonic de o persoană de sex femeiesc, despre care a aflat apoi că se numește S. M.. Aceasta suna de foarte multe ori, inclusiv la ore târzii, seara, și o amenința pe nora sa B. A. că, dacă nu achită sumele de bani împrumutate, vor veni diverse persoane, care îi vor sparge ușile și geamurile .

De asemenea, martora G. E., prin declarațiile sale din ambele faze procesuale (f.61, 62-63 dup, f.51-52) a confirmat faptul că, la începutul anului 2012, persoana vătămată B. A. a împrumutat o anumită sumă de bani de la inculpată, iar pentru rambursarea acestui împrumut persoana vătămată era nevoită să se împrumute de la alte persoane, fiind amenințată în mod constant de către inculpată în scopul restituirii sumelor împrumutate. Amenințările folosite de către inculpată în scopul recuperării banilor au constat în faptul că aceasta, împreună cu familia sa, urma să vină la domiciliul persoanei vătămate și să îi spargă geamurile, fapt care i-a indus persoanei vătămate o stare de perpetuă de frică și disperare.

Martora propusă de inculpată și anume numita O. R. V. a declarat faptul că înainte de a împrumuta suma de 2000 de Euro persoanei vătămate B. A., inculpata S. M. a mai împrumutat-o pe aceasta cu diverse sume de bani (f.65-67 dup, f.68-69). Mai mult, aceasta a fost prezentă la momentul în care între inculpată și persoana vătămată s-a încheiat un contract de împrumut, prin care inculpata o împrumuta pe persoana vătămată cu suma de 2000 euro, semnând contractul în calitatea de martor asistent.

Această declarație concordă și cu declarația martorului H. F. – O. (fila 70 d.u.p., f.97) care confirmă practic împrejurarea că persoana vătămată a împrumutat de la inculpată și suma de 500 Euro, fiind chiar contactat de către inculpată și soțul acesteia, care au venit la domiciliul acestuia pentru a recupera o parte din suma împrumutată persoanei vătămate.

Astfel, acesta a declarat că în luna octombrie 2012, fiind la domiciliu, au venit la el partea vătămată S. M. și soțul acesteia pentru a-i cere din nou suma de 500 Euro, bani pe care cei doi susțineau că persoana vătămată B. A. i-a împrumutat de la S. M..

Textul de lege care incriminează șantajul nu face referire la caracterul injust al folosului, ci doar la modalitatea injustă în care se urmărește obținerea lui, de aceea infracțiunea de șantaj există și atunci când folosul are un caracter just, în speță restituirea împrumutului, dar se dorește obținerea sa în mod injust.

Prin urmare, chiar dacă s-ar presupune că inculpata ar fi fost îndreptățită la obținerea vreunei sume de bani, pentru recuperarea acesteia inculpata s-a folosit de constrângere și a acționat într-o manieră injustă, uzând de o . amenințări la adresa persoanei vătămate.

Întrucât, în lunile următoare contractării împrumuturilor, persoana vătămată B. A., considerând că a achitat împrumuturile respective și că nu există temei pentru a i se cere alte sume, nu a dorit să achite sumele pe care inculpata S. M. i le solicita, inculpata S. M. a început să o constrângă pe aceasta prin amenințări cu scopul de a obține în mod injust sumele respective de bani, acordate cu titlu de împrumut.

Astfel, inculpata S. M. a început să-i adreseze persoanei vătămate o . amenințări de natură să o alarmeze pe aceasta, aspect ce rezultă atât din declarațiile martorilor B. M. (filele 12 – 13, 60 d.u.p.) și G. E. (filele 61, 62 – 63 d.u.p.) cât și din conținutul materialelor rezultate în urma interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice purtate de la/către postul telefonic utilizat de numita B. A..

De asemenea, și numita G. E., sora numitei B. A., cu privire la situația în care se afla persoana vătămată, a precizat că și de această dată era speriată, afirmând că se va sinucide pentru că este urmărită încontinuu de S. M. care o amenința că își va face singură legea cu țiganii.

Mai mult decât atât, martora declară în mod expres faptul cădupă o lună de la acel moment, persoana vătămată s-a dus din nou la numita G. E. și a pus-o în legătură telefonică cu S. M. care i-a declarat textual că își face singură legea cu țiganii ei, dacă nu va primi cei 1000 Euro și că îi omoară copiii surorii sale.

Din procesul verbal în care sunt redate convorbirile dintre persoana vătămată și inculpată interceptate și înregistrate în baza Autorizației nr.37/16.08.2012 emisă de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ reiese faptul că, în mod repetat inculpata o contactat-o telefonic pe numita B. A. și apela la mijloace de constrângere psihică a persoanei vătămate pentru a o determina să achite diferite sume de bani.

Inculpata urmărea să oblige victima să-i achite sumele de bani respective, amenințând-o cu săvârșirea unui rău constând în infracțiuni și în fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei și împotriva rudelor acesteia, aceste amenințări fiind de natură să alarmeze persoana vătămată, să-i creeze o stare de temere.

Astfel, în data de 22.08.2012, B. A. a fost contactată telefonic de inculpata S. M. în repetate rânduri, și, în contextul în care aceasta din urmă i-a solicitat persoanei vătămate restituirea unei sume de bani, la un moment dat a amenințat-o pe aceasta, spunându-i: “Ascultă-mă ce-ți spun io ție. Îți amintești când ți-am spus că te nenorocesc io cu mâna mea pe toată viața ta,vei fi nenorocită, ai știut când ți-am spus o dată acuma o lună...”

În baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata S. M., în scopul obținerii sumei de bani acordată cu titlu de împrumut, a continuat și în perioada următoare să adreseze amenințări persoanei vătămate, mai exact „A..fi atentă!Dacă nu aduci banii până la ora 6 o să vezi ce-i la casa ta,dacă nu vii cu banii până la 6”.

Tot la aceeași dată, inculpata o apelează iarăși pe persoana vătămată și – în cadrul discuției care a avut loc, în mai multe rânduri o amenință din nou pe aceasta spunându-i:

„Nu hai acuma uită io mă îmbrac și vino la Școala de beton să vorbim frumos dacă nu vrei nu vrei după masă să fie scandal să ne batem.A. tu faci asta.Io nu fac da tu ne provoci pe toată lumea”.

„...A. io îți spun sincer ți-am spus o dată că te voi nenoroci și te nenorocesc cu mâna mea să nu uiți nici tu și nici O. și nici A. și nici D. toată viața ta și mă duc la P. Ș. și fac pușcărie da tu toată viața ta vei fi însemnată de mine.”

„A. nu.Voi nu vă puneți cu țiganii.”

„Da tu știi ce scandal mi-ai făcut ieri cu baba? Că o venit la mine acasă baba?B. vine cu mine proasto și 5mergem în curte la tine și spune baba dă-mi banii cre ți-am dat tu,că ți-am dat 500 să-ți achiți datoria la O..Și io-s martor că ți-a dat baba 500 și ți-a dat baba ai vorbit cu ei la telefon,și tu de ce nu dai.A.,te nenorocesc ascultă-mă ce-ți spune M. ,te nenorocesc și altceva nu vreau să-ți spun.Astăzi dacă până la ora 7,7.nu vii cu 500 de EURO și 3 milioane 500,de ce nu-mi aduci tu banii mei,3 milioane 500,care ți-am dat pentru TREMĂR?”

În cadrul conversației din data de 28.08.2012, inculpata continuă să o amenințe pe persoana vătămată pentru a o determina pe aceasta să restituie suma de bani datorată, relevantă în acest sens fiind următoarele afiramații: „Ei vezi? Și ai grijă A.,io ți-am spus.Nu te pune cu mine.A. tu ești una,o româncă și țigăncile sunt 100.Și ți-am spus taci,fi blândă pe scaunu tău și vezi-ți de treaba ta și de copilașu tău.Și fi cuminte și ai grijă de tine nu amenința pe nimeni că bați și nu confunda lucrurile.Vezi-ți de treaba ta și dă viața ta și de copilașu tău.Atâta ți-am spus.”

„Și ai venit la casa mea de 100 de ori și T. știa și primeam atâtea telefoane de la tine să te ajut și m-ai pus să mă duc să-ți aduc bani și să-mi bag nasu să-ți dea lumea bani și nu mai vrei să dai bani las că te aranjez io pe tine.Te pun io pe tine în locu tău și în scaunu tău.”

La aceeași dată, în cuprinsul aceleiași convorbiri – între cele două părți are loc următorul dialog extrem de relevant întrucât se observă foarte clar faptul că inculpata - pentru a o determina pe numita B. A. să achite diferite sume de bani - îi induce acesteia ideea că amenințările sale pot fi puse în practică înainte ca autoritățile statului să poată interveni, aceasta fiind o nouă formă de constrângere psihică întrucât este evident că persoana vătămată a fost timorată de astfel de afirmații:

DOAMNA (S. M.) „(…)Păi tu vezi fată că nu vrei fată, că pici în mâinile țiganilor fată și te omoară țigăncile și țiganii scoate orice din tine tu.Când te duci în oraș tu.

B.A.(B. A.) :Da tu...

DOAMNA :Ieși afară pe stradă.

B.A. :Au,da pentru ei nu este lege,să facă cu mine..?

DOAMNA :Pă până vin...A.!...în casă până vine poliția ești moartă și nu știe cine te-o bătut și cine te-o omorât,niciodată,ai văzut ce se întâmplă la televizor te omoară,sparg,taie rupe și până vine poliția altădată nici nu găsește cine o făcut.

B.A. :Auzi!

DOAMNA :Nu te baza că-i lege.Bazează-te să-ți dai datoria,pentru datorie îți dă lumea în cap.

Mai mult decât atât, la data de 31.08.2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata S. M. a continuat și în perioada următoare să adreseze amenințări persoanei vătămate, urmărind același scop de restituire a sumelor de bani împrumutate. În acest sens prezintă relevanță următoarele afirmații făcute de către inculpată la adresa persoanei vătămate:

DOAMNA (S. M.):Așa a zis și ieri, așa jurământ A., așa blestem cum te blastămi tu, în viața mea nu am auzit o româncă o femeie să se blastăme ca tine. A. vreau să vorbesc cu tine față în față,nu te ating, nu-ți fac nimic, știi că nu te ating. Nu trebe să-ți fie frică, da ți-am spus pune-mi banii mei 600 nu fă să-ți spun de 100 de ori. Nu mă fă să vină poliția să mă ia, că dacă vine poliția să mă ia atuncia fac urât de tot. Fac urât, cu toți țiganii vin peste tine acasă până în curte, dacă o dată, vre-o dată ai de gând să aduci poliția pă dreptu meu, io ți-am dat bani și tot tu mă intimidezi cu poliția să mă sperii cu poliția, atunci să vezi ce-ți fac io ție. Îmi pui 600 în geantă la tine și mi le dai astăzi la depou. Da sau nu?

B.A. (B. A.):Păi da ți-am spus să fac rost că m-am dus și am plătit...

DOAMNA :Nu, nu, nu să mai faci rost că tot aia spui mă A. și ieri ai spus că..

B.A. :Am plătit...

DOAMNA :...vii astăzi, că-mi aduci banii, că le pui în geantă.

B.A. :Mă am plătit, i-am plătit rata lu TREMERU și am avut și io telefonu și pe cuvânt dacă am 100 000 în tot portofelu.

DOAMNA :A. ți-am spus frumos, îmi aduci banii care am pus pentru tine la datorie, tu ce crezi că io tot pentru tine pun datorii? A. tu...

B.A. :Ții dau și ăștia...și ăștia 600 ți-i dau că-i datoria mea și io ți i-am promis că ții dau.

DOAMNA :Da nu mi-i dai când vrei tu, nu când vrei tu numai gata A.! Ți-am spus, nu pot să ajungem să ne omorâm din cauza ta A. că știi ce-ți fac, ce nu s-a făcut în viața mea. Îți pun mâna în gât și te strâng de gât, până, până, până leșini. Că așa îmi vine mie gărgă..tu pe mine, pă, pă, pă...io am scutire de la medic că am probleme de sănătate cu inima. Ți-am spus frumos, nu mă supăra, văd că nu-ți pasă. Văd că nici...lasă A., că-ți pasă ție. Ascultă-mă ce-ți spun io ție! Tu A. până nu te ciocănește cineva pă tine tu nu te liniștești. Până nu-ți smulge cineva ție păru din cap, tu nu te opăcești. Uită ascultă-mă ce-ți spun io și atunci te caci pe tine de frică, până, da io nu. Io n-o să te lovesc. Te lovește alții A.. Fiindcă știi de ce? Fiindcă ești româncă, ești rea și ești șmecheră și ești hoață și mincinoasă. Las că-ți arat io ție. Cănd ne întâlnim deseară?”

Referitor la convorbirile telefonice inculpata S. M. a declarat că și le însușește și le-a folosit cu scopul de a recupera banii, aspect ce rezultă și din procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere a convorbirilor telefonice existent la fila 48 d.u.p. precum și declarația învinuitei existentă la filele 56-57 d.u.p.

Susținerile contrare ale inculpatei S. M. nu au nicio justificare, neavând niciun suport probatoriu. Afirmațiile acesteia conform cărora persoana vătămată ar fi provocat-o și amenințat-o sunt lipsite de orice temei, neexistând vreo dovadă în acest sens. Mai mult decât atât, presupusa agresiune exercitată de persoana vătămată și de familia acesteia asupra inculpatei nu este de natură să justifice în vreun fel amenințările de care inculpate s-a folosit în scopul recuperării sumelor de bani acordate persoanei vătămate cu titlu de împrumut, motiv pentru care nu vor fi avute în vedere de instanță la stabilirea stării de fapt.

La stabilirea situației de fapt s-au avut în vedere probele administrate atât în cursul urmării penale cât și în cursul judecății, respectiv: declarații persoana vătămată B. A. (filele 10-11, 12-13, 14, 15-18, 19-21, 23 d.u.p., fila 42 dos); declarații inculpata S. M. (filele 56-57, 58-59, 78-79 d.u.p., fila 40-41 dos); declarații martori B. M., G. E., O. R. V., C. M., H. F. O. și S. A. (filele 12-13, 60, 61, 62-63, 65, 66-67, 68, 69 70, 71, 73, 74 d.u.p.); proces – verbal de redare în formă scrisă a conținutului materialelor rezultate în urma interceptării și înregistrării convorbirilor/comunicațiilor telefonice purtate de la/către postul telefonic utilizat de partea vătămată B. A. (filele 36-47 d.u.p.); declarații martori G. E. (fila 51 dos), O. R. V. (f.68-69 dos), C. M. (f.70-71 dos), S. A. (f.72-73 dos) și B. M. (f.74 dos), H. F. O. (f.97 dos) și P. P. (f.98 dos), fișa de cazier judiciar a inculpatei (f.95).

Cu privire la legea penală aplicabilă, având în vedere faptul că, de la săvârșirea acestei infracțiuni – în cursul anului 2012– și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, prima instanță a analizat infracțiunea de șantaj în raport de legea determinată ca fiind mai favorabilă, conform art.5 C. pen. De asemenea, pentru identificarea legii penale mai favorabile s-a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr.265/06.05.2014, publicată în M.Of. nr.373 din 20.05.2014, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin urmare, prima instanță, pentru a determina legea penală mai favorabilă în raport de infracțiunea comisă a avut în vedere regimul sancționator. Astfel, la momentul comiterii faptei, aceasta era prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen.1969, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, iar, ca urmare a adoptării noului cod penal, această faptă este prevăzută de dispozițiile art. art.207 alin.1, al.3 C. pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani la 7 ani.

În ceea ce privește elementul material al laturii obiective, s-a remarcat faptul că, potrivit dispozițiilor noului cod penal, obținerea unui folos patrimonial reprezintă o formă agravată a infracțiunii, în timp ce sub imperiul Codului penal1969 acest scop special- obținerea unui folos, indiferent de ce natură - este reglementat în forma de bază a infracțiunii de șantaj.

De asemenea, s-a reținut săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată, prima instanță determinând legea penală mai favorabilă și prin raportare la acest criteriu. Cu privire la această unitate de infracțiuni, legea penală mai favorabilă a fost determinată prin raportare, pe de-o parte la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, iar pe de altă parte la regimul sancționator al acesteia, astfel cum acestea sunt prevăzute în cele două legi penale succesive.

Cu privire la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, dispozițiile noului Cod penal-art.35 al.1- prevăd, ca un element de noutate, unitatea de subiect pasiv, cerință care în reglementarea anterioară-art.41 al.2-nu se regăsea, fapt care impune, ca în lipsa unității de subiect pasiv, să nu mai existe o unitate infracțională ci concurs de infracțiuni. În speță, s-a observat că există unitate de subiect pasiv, acțiunile ce caracterizează elementul material al laturii obiective fiind îndreptate împotriva persoanei vătămate B. A., motiv pentru care s-a analizat doar regimul sancționator al unității, astfel cum acesta este prevăzut în cele două coduri penale. Potrivit dispozițiilor art.42 Cod pen.1969, pedeapsa pentru infracțiunea continuată este cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor de până la 5 ani. În schimb, conform art.36 al.1 Cod pen., pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani.

De asemenea, analizarea legii penale mai favorabile s-a făcut, în concret, și prin raportare la modalitatea de executare a pedepsei, motiv pentru care, raportat la starea de fapt și la persoana infractorului, care permit aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia, prima instanță a determinat legea penală mai favorabilă și prin compararea dispozițiilor referitoare la suspendarea condiționată din Codul Penal 1969 cu cele referitoare la amânarea aplicării pedepsei, prevăzută de Noul Cod Penal. Astfel, prin prisma condițiilor de acordare, care sunt mai permisive în vechiul cod penal și a obligațiilor impuse pe durata termenului de încercare, respectiv lipsa lor din reglementarea vechiului cod penal, s-a apreciat ca fiind mai favorabilă instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, astfel cum aceasta este prevăzută de dispozițiile art.81 Cod pen.1969, durata termenului de încercare, care potrivit noii reglementări este mai mică, fiind insuficientă pentru calificarea noului cod penal ca fiind lege penală mai favorabilă, în ceea ce privește regimul de executare.

Pe cale de consecință, având în vedere toate aceste criterii de determinare a legii penale mai favorabile analizate în concret în raport de starea de fapt și de situația personală a inculpatului, prima instanță a apreciat, per global, ca fiind lege penală mai favorabilă vechiul cod penal.

În drept, fapta inculpatei S. M., care, în perioada august 2012 în mod repetat a constrâns-o prin amenințări pe numita B. A. să-i achite diferite sume de bani, acordate anterior cu titlu de împrumut, obținând în acest mod injust pentru sine foloase materiale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev de art.194 alin.1 Cod Penal 1969.

Elementul material al laturii obiective presupune o actiune de constrângere, în sensul de a se impune unei persoane sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva împotriva vointei sale. Amenințarea presupune efectuarea de către faptuitor a unui act care sa inspire victimei temerea, temere care o pune în situatia de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opune pretentiilor autorului faptei. A face ceva înseamna a actiona într-un anumit fel sub presiunea constrângerii. Între actiunea faptuitorului si urmarea produsă trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.

Caracteristica acestei infractiuni este atingerea libertatii persoanei de a lua hotărâri si de a se manifesta potrivit vointei proprii, creându-i-se o stare de temere. Încălcarea libertății persoanei trebuie să aibă drept scop obținerea în mod injust a unui folos, pentru sine sau pentru altul.

În speță, amenințarea a constat în săvârșirea de către inculpată de acte care au fost de natură a inspira părții civile temerea că, în lipsa unei acțiuni din partea ei – restituirea împrumutului – va fi victima unor infracțiuni de loviri sau alte violențe și distrugere.

Deși partea civilă avea o datorie către inculpată, nu s-a putut reține că modalitatea la care a recurs aceasta pentru a o determina să achite datoria avea un caracter just, astfel că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj și ceea ce privește existența unui mod injust de atingere a scopului, în condițiile în care pentru achitarea acestei datorii este permisă doar utilizarea căilor legale.

Urmarea imediată a acțiunii a constat în crearea unei stări serioase de temere a părții civile, constrângerea declanșată asupra sa punând-o în fața alternativei de a îndeplini pretențiile inculpatei, ceea ce echivalează cu o îngrădire a libertății psihice a persoanei civile de a acționa după voința sa.

Între acțiunea inculpatei și urmarea produsă, respectiv temerea insuflată părții civile, există legătură de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de șantaj nu se poate comite decât cu intentie directa, calificata prin scop. Într-adevăr, autorul acționează având reprezentarea ca prin fapta sa va exercita o constrângere ilicita asupra victimei pentru a o determina să facă, să nu facă, sa dea sau sa sufere ceva si urmărește producerea acestui rezultat cu scopul de a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul.

În speță, inculpata a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, prevăzută de art 19 pct.1 lit. a Cod penal 1969, urmărind realizarea unui scop determinat, respectiv restituirea unui împrumut prin amenințarea cu acte de violență și distrugere, mobilizându-și energia în vederea producerii rezultatului dorit.

Infracțiunea de șantaj s-a consumat în momentul în care s-a produs urmarea cerută de lege, adică starea de temere în persoana celui constrâns, indiferent dacă partea civilă a restituit sau nu suma de bani solicitată ca urmare a amenințărilor inculpatei. Astfel, în considerarea faptului că inculpata, la scurte intervale de timp, în baza aceleași rezoluții infracționale a recurs la o . amenințări cu acte de violență îndreptate împotriva persoanei vătămate, în scopul obținerii sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, prima instanță a reținut săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată, prev de art.41 al.2 Cod pen.1969.

În consecință, prima instanță a apreciat că, s-a făcut dovada existenței infracțiunii de șantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. 1 cod penal 1969 cu aplicarea art.41 al.2 Co dpen.1969, a săvârșirii acesteia, cu vinovăție, de către inculpată, astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de aceasta.

La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 cod penal1969, care arată că, la stabilirea si aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în codul penal pentru această infracțiune, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În această ordine de idei, la stabilirea pedepsei, prima instanță a avut în vedere: limitele legale de pedeapsă - închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Astfel, la dozarea și individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, prima instanță a avut în vedere în primul rând împrejurările și modul de comitere al faptelor, reținând în acest sens că inculpata, în scopul recuperării unui împrumut acordat persoanei vătămate, a recurs la o . amenințări cu acte de violență și distrugere la adresa persoanei vătămate.

O relevanță deosebită pentru stabilirea pedepsei o reprezintă valorile sociale vizate prin aceste amenințări, respectiv integritatea fizică și psihică, viața și integritatea bunurilor persoanei vătămate, precum și gravitatea acestor violențe, aspecte de natură să imprime faptei și inculpatei un grad ridicat de periculozitate.

De asemenea, s-a remarcat și o anumită determinare din partea inculpatei în atingerea scopului – recuperarea împrumutului, frecvența activității infracționale fiind una ridicată, inculpata recurgând în repetate rânduri la amenințări cu acte de violență de natură să inducă persoanei vătămate o reală stare de temere și să o determine să restituie împrumutul contractat.

Atitudinea procesuală reprezintă o componentă semnificativă pentru determinarea periculozității inculpatei, atitudine care a fost analizată în cadrul circumstanțelor personale, ce conturează profilul de personalitate al inculpatei, care la rândul său, se examinează în mod plural, cu celelalte criterii legale adecvate în contextul cauzei, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanțele reale efective în care au fost comise. Astfel, inculpata în ambele faze procesuale a dat dovadă de o atitudine procesuală nesinceră, nerecunoscând săvârșirea faptelor și, mai mult decât atât, prin declarațiile sale a încercat să inducă în eroare organele judiciare, fapt care denotă că, inculpata nu conștientizează gravitatea urmărilor acțiunilor sale și, de asemenea nu își asumă responsabilitatea acestora, aspect de natură să imprimă inculpatei un grad ridicat de periculozitate.

În ceea ce privește antecedența penală a inculpatei, prima instanță, observând fișa de cazier judiciar a reținut faptul că aceasta este la primul incident cu legea penală, însă, în considerarea gravității faptei săvârșite de inculpată, acestui aspect nu îi va da eficiența juridică a unei circumstanțe atenuante, apreciindu-se că, inculpata nu oferă suficiente garanții cu privire la buna conduită, care să permită o astfel de individualizare judiciară a pedepsei.

Instanța de fond a mai reținut că, pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, motiv pentru care, în raport de pericolul social concret al infracțiunii precum și de toate criteriile de individualizare prezentate, a aplicat inculpatei pedeapsa închisorii într-un cuantum relativ ridicat, apreciată ca fiind aptă să răspundă exigențelor și criteriilor stabilite de dispozițiile art. 52 C.pen.1969.

Cu privire la solicitarea inculpatei de aplicarea a dispozițiilor art.18¹ Cod pen.1969, prima instanță, prin raportare la pericolul social concret al faptei, la modalitatea de comitere a acesteia, a respins-o ca nefondată, nefiind întrunite condițiile prevăzute de textul de lege menționat.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.194 alin.1 cod penal 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal 1969, totul cu aplicarea art.5 cod penal, a condamnat pe inculpata S. M. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată,pedeapsă considerată a fi de natură să ducă la atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei, respectând totodată criteriul proporționalității în raport de gravitatea infracțiunii și persoana inculpatei.

În conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Prin urmare, având în vedere că, în raport de infracțiunea comisă, în speță a fost identificată ca lege mai favorabilă Cod Penal din 1969, prima instanță a aplicat dispozițiile acestuia în ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare.

Prin urmare, cu privire la aplicarea pedepselor accesorii inculpatei, prima instanță a reținut că, aceasta trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C.pen.1969, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, raportat la cauzele C. c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), cauze în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional, prima instanță nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I C.pen., ci va analiza în ce măsură, în prezența cauză, aceasta se impune față de natură și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Totodată, față de jurisprudența Curții Europene în materie, s-a avut în vedere și decizia nr. LXXIV (74) pronunțată în data de 5.11.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „dispozițiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen.”, decizie care, potrivit art. 414⁵alin. 4 C.pr.pen., este obligatorie, astfel, prima instanță i-a dat deplină eficiență juridică în soluționarea cauze.

Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, s-a apreciat că, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 C.pen.1969 rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, au fost avute în vedere dispozițiile art. 81 Cod pen.1969, potrivit cărora instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38 CP; c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Astfel, având în vedere cuantumul pedepsei principale aplicate și de asemenea, în considerarea gradului de pericol social concret al faptei, a situației sale personale, precum și faptul că este la primul conflict cu legea penală, prima instanță a apreciat că, pronunțarea condamnării reprezintă un avertisment suficient pentru acesta, scopul coercitiv și educativ al pedepsei putând fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, motiv pentru care a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni, stabilit în condițiile art. 82 alin. 1 C. Pen1969.

În baza art. 71 alin. 5 Cod pen.1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

Totodată, s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art.83 Cod Penal 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție, în interiorul termenului de încercare și asupra consecințelor acestor revocări.

Cu privire la latura civilă, prima instanță a reținut că pentru a fi admisibilă acțiunea civilă trebuiesc întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 1349 și următoarele Cod Civil, și anume să existe dovada prejudiciului, a culpei inculpatului, precum și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul prejudiciabil cauzat.

Potrivit dispozițiilor art. 19 C.p.p., obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părții vătămate, iar potrivit art. 1349 și urm. C.civ., răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției.

La termenul de judecată din data de 11.09.2014, partea vătămată B. A. a depus cerere de constituire de parte civilă față de inculpata S. M., cu suma de 25.000 lei reprezentând daune morale pentru umilințele la care a fost supusă de către inculpată, precum și pentru temerile reale ce i-au fost create de către aceasta cu privire la integritatea sa și a familiei sale, știind că inculpata va fi ajutată de multe persoane de etnie romă, după cum se și lăuda în convorbirile telefonice avute (fila 37 dos).

În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală sub forma acordării de despăgubiri pentru daune morale, prima instanță a avut în vedere o . criterii care au fost constant evidențiate în practica judiciară. Astfel, evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă, nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate ca daune morale, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret ,care să asigure o repare deplină a acestora și prin urmare, principiul reparării integrale a unui astfel de prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. În acest sens, Înalta Curte a arătat că, pentru a putea fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu sigur de referință, de un reper față de care judecătorul să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate acorda reclamantului.

Spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe baza de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Chiar daca este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel in cauză pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familiala, profesionala si sociala.

Referitor la despăgubirile morale ce urmează a fi acordate părții civile, prima instanță a apreciat că, acestea trebuie să reflecte, cât de mult posibil, suferința psihică pricinuită de amenințările cu diverse acte de violență și de distrugere, care au vizat integritatea fizică a persoanei vătămate și a bunurilor sale, amenințări de o asemenea gravitatea de natură să insufle victimei o reală și importantă temere.

Totodată, trebuie avut în vedere că suferința pricinuită de amenințările folosite în scopul restituirii împrumutului nu poate fi compensată prin nici o valoare materială, iar posibilitățile materiale ale inculpatei sau sancțiunea penală aplicată acesteia nu au relevanță sub aspectul evaluării daunelor morale, nefiind criterii în această privință. Pentru aceste considerente, prima instanță a apreciat că se impune admiterea în parte a solicitărilor privind acordarea despăgubirilor morale.

Astfel, probele administrate în cauză ( toate cele arătate în expunerea laturii penale a cauzei), relevă cu prisosință îndeplinirea tuturor acestor condiții în cauza dedusă judecății. D. urmare, s-a reținut că fapta pentru care inculpata a fost trimisă în judecată au cauzat părții civile B. A. prejudicii morale, așa încât, în temeiul art.397 alin.1 și art.19 alin.5, art.25 alin.1 cod procedură penală raportat la art. 1357, art.1349 și urm. C.civ,. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. A., și a obligat inculpata S. M., la plata în favoarea părții civile a sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale.

În temeiul art.274 alin.1 cod procedură penală a obligat inculpata la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art.276 alin.2 cod procedură penală a obligat inculpata la plata sumei de 1600 lei cheltuieli de judecată către partea civilă B. A..

Împotriva sentinței penale nr. 110 din data de 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ a formulat apel inculpata S. M., prin avocat M. B., solicitând în principal achitarea în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a raportat la art.10 lit. d Vechiul Cod de procedură penală.

În dezvoltarea motivelor, se arată că prima instanță nu a analizat în nici un fel cererea de achitare formulată, iar în subsidiar a respins-o fără o motivare pertinentă. Nu au fost reținute de către prima instanță circumstanțele atenuante și nu a fost administrată nici o probă referitoare la buna conduită a inculpatei, în afara declarațiilor date de vecinii acesteia, din care reiese că inculpata este o persoană cu o conduită exemplară. Arată că, pentru existența infracțiunii de șantaj, sub aspectul laturii obiective, este necesar să fie înainte de toate o constrângere exercitată asupra unei persoane. Constrângerea trebuie exercitată prin violență sau amenințare și să fie de natură a produce celui căruia împotriva căruia se exercită o stare de temere deoarece doar în acest fel se aduce atingere libertății morale a persoanei; or, din nici o probă administrată nu rezultă că părții vătămate i s-ar fi produs vreo temere. Se arată că, partea vătămată nu a fost niciodată agresată fizic de inculpată sau de persoane apropiate acesteia.

Concluzionând, solicită în principal achitarea, în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a raportat la art.10 lit. d Vechiul Cod de procedură penală – lipsa laturii obiective, temerea; iar în subsidiar solicită achitarea, în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a raportat la art.10 lit. b¹ Vechiul Cod penal, cu reținerea circumstanțelor atenuante.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum și din oficiu, în limitele art. 417 și art. 418 C.pr.pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că apelul formulat de inculpata S. M. este nefondat, pentru cele ce vor fi expuse în continuare:

Curtea apreciază că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond în baza unei analize coroborate și obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, fapta a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de textul de încriminare, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii penale și civile a inculpatei pentru fapta reținută în sarcina sa.

Din probatoriul administrat rezultă că în luna august 2011, precum și în cursul anului 2012, persoana vătămată B. A. a împrumutat de la inculpata S. M., în mod succesiv mai multe sume de bani, stabilindu-se și plata de dobânzi pentru sumele împrumutate.

Potrivit declarațiilor părții vătămate B. A., suma totală împrumutată a fost de 39.000 euro, iar inculpatei i-a restituit suma de 4100 euro și a fost obligată de aceasta (inculpata S. M.) să cumpere marfă, constând în haine, pantofi, covoare, în valoare de 10.000 lei.

A mai declarat persoana vătămată că deși împrumuturile respective au fost achitate, inculpata S. M. a continuat să-i mai solicite în mod nejustificat să achite suma de 3000 euro și suma de 4000 lei, însă a refuzat să achite aceste sume, întrucât a apreciat că inculpata nu este îndreptățită să le primească, neexistând nici un temei legal în baza căruia să aibă o asemenea obligație față de aceasta.

Cu privire la sumele împrumutate persoanei vătămate, inculpata S. M. a declarat faptul că niciodată nu i-a dat bani părții vătămate cu dobândă, nu i-a vândut nici un fel de marfă și niciodată nu a amenințat-o că o va omorî sau că îi va distruge locuința și nici nu a pus alte persoane să facă asemenea gesturi.Inculpata a precizat că doar în data de 01.08.2012 i-a împrumutat numitei B. A. suma de 2000 Euro, fără a-i solicita acesteia dobândă.

Din declarațiile martorilor B. M., G. E., Ogârlici R. V. și H. F. O., care se coroborează cu sentința civilă nr.909/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, rezultă că inculpata S. M. a împrumutat-o pe numita B. A., în mod succesiv, cu mai multe sume de bani, solicitând și dobândă pentru sumele împrumutate.

Prin sentința civilă nr.909/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâta B. A., și a fost obligată pârâta B. A. să plătească reclamantei S. M. suma de 2000 Euro sau contravaloarea în lei la data plății efective.

Din cuprinsul procesului-verbal de redare a convorbirilor dintre persoana vătămată și inculpată - interceptate și înregistrate în baza Autorizației nr.37/16.08.2012 emisă de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, rezultăcă între cele două părți existau raporturi contractuale de împrumut, precum și faptul că persoana vătămată a cumpărat marfă de la inculpată. În acest sens este eficace și convorbirea telefonică din data de 22.08.2012, în cadrul căreia inculpata S. M. i-a spus la un moment dat persoanei vătămate „A. nu mai vorbi, ai acuma iei 500 ai dobânda pe luna viitoare 250, tu luna viitoare trebe să dai toți banii. Luna viitoare iei 300 de EURO ai 150, trebe să dai aialaltă lună, n-are nici o vină nimenea na”.

De asemenea, din declarațiilor martorei B. M. (soacra părții vătămate) rezultă că persoana vătămată i s-a plâns că trebuie să achite până după masă unei persoane suma de 1500 lei, iar după alte 3 săptămâni i-a spus din nou că trebuie să remită cu titlu de dobândă unei persoane suma de 6000 lei. În repetate rânduri nora sa B. A., era apelată telefonic de o persoană de sex femeiesc, despre care a aflat apoi că se numește S. M.. Aceasta suna de foarte multe ori, inclusiv la ore târzii, seara, și o amenința pe nora sa B. A. că dacă nu achită sumele de bani împrumutate, vor veni diverse persoane, care îi vor sparge ușile și geamurile.

De asemenea, martora G. E., a relatat în depoziția sa că la începutul anului 2012, persoana vătămată B. A. a împrumutat o anumită sumă de bani de la inculpată, iar pentru rambursarea acestui împrumut persoana vătămată era nevoită să se împrumute de la alte persoane, fiind amenințată în mod constant de către inculpată că va veni împreună cu familia sa la domiciliul părții vătămate și îi va sparge geamurile, fapt ce i-a indus acesteia din urmă o stare de perpetuă de frică și disperare.

Martora O. R. V., propusă de inculpată, a declarat faptul că înainte de a împrumuta suma de 2000 de Euro persoanei vătămate B. A., inculpata S. M. a mai împrumutat-o pe aceasta cu diverse sume de bani. Mai mult, aceasta a fost prezentă la momentul în care între inculpată și persoana vătămată s-a încheiat un contract de împrumut, prin care inculpata i-a împrumutat persoanei vătămate suma de 2000 euro, semnând contractul în calitatea de martor asistent.

Această declarație concordă și cu declarația martorului H. F. – O. care confirmă împrejurarea că persoana vătămată a împrumutat de la inculpată suma de 500 Euro. A declarat martorul că în luna octombrie 2012, fiind la domiciliu, au venit la el partea vătămată S. M. și soțul acesteia pentru a-i cere din nou suma de 500 Euro, bani pe care cei doi susțineau că persoana vătămată B. A. i-a împrumutat de la S. M..

Din declarațiile martorelor B. M. și G. E. și din conținutul materialelor rezultate în urma interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice purtate de la/către postul telefonic utilizat de numita B. A. rezultă că inculpata S. M. i-a adresat persoanei vătămate o . amenințări de natură să o alarmeze, spunând chiar că se va sinucide pentru că este urmărită încontinuu de S. M. care o amenința că își va face singură legea cu țiganii. De asemenea, într-o convorbire telefonică cu martora G. E. (sora părții vătămate), inculpata S. M. care i-a spus martorei că își face singură legea cu țiganii ei, dacă nu va primi cei 1000 Euro și că îi omoară copiii surorii sale.

Inculpata urmărea să oblige victima să-i achite sumele de bani respective, amenințând-o cu săvârșirea unui rău constând în infracțiuni și în fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei și împotriva rudelor acesteia, amenințări de natură să alarmeze persoana vătămată, să-i creeze o stare de temere.

În baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata S. M., în scopul obținerii sumei de bani acordată cu titlu de împrumut, a continuat și în perioada următoare să adreseze amenințări persoanei vătămate, mai exact „A..fi atentă!Dacă nu aduci banii până la ora 6 o să vezi ce-i la casa ta,dacă nu vii cu banii până la 6”….

Fiind audiată inculpata S. M. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de șantaj, arătând că doar a vrut să-și recupereze banii pe care i-a împrumutat persoanei vătămate. Susținerile inculpatei sunt însă contrazise de celelalte probe administrate în cauză.

Cu privire la convorbirile telefonice inculpata S. M. a declarat că și le însușește și le-a folosit cu scopul de a recupera banii, aspect ce rezultă și din procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere a convorbirilor telefonice existent la fila 48 d.u.p. precum și declarația inculpatei de la filele 56-57 d.u.p.

Potrivit art.194 alin. 1 Cod penal din 1969, respectiv art. 207 alin. 1 Cod penal, constituie infracțiunea de șantaj constrângera unei persoane prin violență sau amenințare, să dea, să facă, sau să nu facă, sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul.

Fapta inculpatei S. M., așa cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal din 1969, respectiv art. 207 alin. 1 Cod penal.

Cu privire la cererea de achitare formulată de inculpată prin apărător, pentru lipsa laturii obiective a infracțiunii, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Elementul material al laturii obiective la infracțiunea de șantaj se realizează printr-o acțiune de constrângere exercitată asupra unei persoane, adică a-i impune acesteia să facă sau să nu facă ceva. Constrângerea trebuie să fie de natură a produce celui împotriva căruia se exercită o stare de temere.

Din probele administrate în cauză, astfel cum au fost analizate, rezultă că inculpata S. M. a exercitat asupra părții vătămate B. A. o acțiune de constrângere exercitată prin amenințare, impunându-i în mod repetat acesteia să-i remită anumite sume de bani, altfel va suferi un rău atât ea cât și familia sa. Acțiunea efectuată de inculpată i-a inspirat părții vătămate temerea că în viitor, ea, soțul sau copii săi vor suferi un rău, constând în săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a acționat cu intenție directă, aceasta a exercitat acțiunea de constrângere față de partea vătămată, cu scopul de a dobândi în mod injust anumite sume de bani.

Inculpata a susținut că partea vătămată îi datora acele sume de bani. Chiar și în această situație, modul injust în care inculpata a urmărit obținerea acestor sume de bani constituie infracțiunea de șantaj. Legiuitorul a înțeles să încrimineze modul injust prin care se urmărește obținerea folosului, astfel încât infracțiunea de șantaj există chiar dacă folosul este just.

Având în vedere că fapta a fost comisă în perioada 2011 - 2012, deci înainte de . Noului Cod Penal, în cauză se pune problema identificării legii penale mai favorabile.

Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul săvârșirii faptei și cea din momentul judecării faptei) în raport de normele și instituțiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecății. Folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile trebuie să conducă la găsirea acelei legi care oferă soluția cea mai favorabilă pentru infractor.

Analizând modalitatea de săvârșire a infracțiunii, dispozițiile cuprinse în cele două legi penale care încrimiează faptele, modalitatea de individualizare a executării pedepsei și în funcție de împrejurările care atenuează sau agravează pedepasa, Curtea constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.

Cu privire la individualizarea pedepsei Curtea constată că aceasta a fost efectuată de prima instanță ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal din 1969, însă, pedeapsa aplicată este mare în raport de aceste criterii.

Procedând la o reindividualizare a pedepsei, Curtea v-a avea în vedere caracterul grav al faptei comise de inculpată, prin care s-au încălcat relațiile sociale referitoare la libertatea morală a persoanei, forma continuată de săvârșire a acesteia, dar și persoana inculpatei, care nu are antecedente penale, este în vârstă de 62 ani, atitudinea procesuală a acesteia, care nu a recunoscut comiterea faptei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În fine, ținând cont de toate aceste criterii, Curtea apreciază că o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, este în măsură să asigure scopul acesteia care este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile de acordare a suspendării condiționate a executării pedepsei, și având în vedere împrejurările de comitere a faptei și personalitatea inculpatei, scopul pedepsei se poate atinge și fără executarea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, nu poate fi primită nici cererera inculpatei de achitare pe temeiul art. 18 ind. 1 Cod penal din 1969 - fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni - și nici nu se impune reținerea altor circumstanțe atenuante judiciare prev. de art. 74 Cod penal din 1969, pedeapsa fiind stabilită în raport de criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal din 1969 reținute în cauză.

În ce privește latura civilă, Curtea reține că aceasta a fost în mod corect soluționată de instanța de fond.

Cu privire la daunele morale, Curtea apreciază corecte criteriile avute în vedere de instanța de fond la stabilirea acestor daune, respectiv că partea civilă a suferit un prejudiciu nepatrimonial, constând în suferința psihică pricinuită de amenințările cu diverse acte de violență și de distrugere, care au vizat integritatea fizică a persoanei vătămate și a bunurilor sale, amenințări ce au insuflat persoanei vătămate o temere importantă.

Față de aceste criterii, Curtea apreciază că suma de 10.000 lei pentru partea civilă B. A., reprezentând daune morale, reprezintă o satisfacție echitabilă și nu se impune reducerea acesteia.

În consecință, în baza art. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de inculpata S. M., împotriva sentinței penale nr. 110 din data de 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ .

Va desființa sentința apelată în latura penală sub aspectul cuantumului pedepsei și a termenului de încercare și rejudecând în aceste limite:

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei S. M. de la 2 ani și 6 luni închisoare la 1 și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin.1 Cod penal din 1969.

Va menține suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii dispusă în baza art. 81 Cod penal din 1969.

Va reduce termenul de încercare de la 4 ani și 6 luni la 3 ani și 6 luni, stabilit potrivit art. 82 Cod penal din 1969.

Va menține în rest sentința atacată.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpata S. M., împotriva sentinței penale nr. 110 din data de 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ .

Desființează sentința apelată în latura penală sub aspectul cuantumului pedepsei și a termenului de încercare.

Rejudecând în aceste limite:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatei S. M. de la 2 ani și 6 luni închisoare la 1 și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin.1 Cod penal din 1969.

Menține suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii dispusă în baza art. 81 Cod penal din 1969.

Reduce termenul de încercare de la 4 ani și 6 luni la 3 ani și 6 luni, stabilit potrivit art. 82 Cod penal din 1969.

Menține în rest sentința atacată.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24.09.2015.

Președinte Judecător

D. V. F. I.

Grefier

A. S.

Red. D.V./12.10.2015

Tehnored. A.S./29.09.2015/5ex

Judecătoria Reșița: H. L. F.

← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 856/2015....		Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... →

Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 896/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 896/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA