Tăinuirea. Art.270 NCP. Decizia nr. 218/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 218/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ nr. 218/A
Ședința publică din data de 25 februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: F. M. C. FLORENȚA
Judecător: F. P.
Grefier: I. M. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelului formulat de inculpatul V. D. M. împotriva sentinței penale nr. 2625 din 13.11.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Prezența părților, mersul dezbaterilor și concluziile părților și ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 11.02.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 25.02.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2625 din 13.11.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, s-a constatat că infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. 1 din Codul penal sloven și 251 alin. 1 din Codul penal sloven – raportat la faptele concrete reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanței - le corespund în legislația românească infracțiunile prevăzute de art. 270 Cod Penal și art. 323 Cod penal.
În baza art. 270 Cod penal, cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal a fost condamnat inculpatul V. D. M. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
În baza art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 38 Cod penal au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani, care a fost sporită cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare.
În baza art. 91 Cod penal, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.
În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A. la datele fixate de acesta
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa
c) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea.
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.
În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații:
- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A..
În baza art. 93 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, în condițiile ce urmează a fi stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A..
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere instituite ori a obligațiilor impuse.
În baza art. 397 Cod procedură penală s-a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 374 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:
Prin rechizitoriul Parchetului Districtual de Stat din Celje emis în dosar IK36424/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. D. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire și uz de fals, prevăzute de art. 270 Cod penal și art. 323 Cod penal. Prin sentința penală nr. 99/PI din data de 15 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara s-a admis cererea Judecătoriei Locale din Slovenske Konjice din Republica Slovenia și s-a dispus preluarea judecății cauzei privind pe V. D. M..
Prin rechizitoriu s-a reținut că la data de 18.04.2010 învinuitul a sosit la Barcelona cu avionul să-și viziteze prietenii și să-și găsească de lucru. Astfel, a intrat în contact cu persoana cu numele Nikolas Ames, care l-a convins să ducă în România autoturismul pe care l-a închiriat de la societatea Rent a car Avis din Barcelona. I-a dat un contract de închiriere după sistemul Rent a car pentru autoturismul Volkswagen tip Jetta cu nr. de înmatric. 8754GFF (E), falsificat în întregime, pe care ar fi trebuit să-l arate la un eventual control pe drum din Barcelona în România, i-a dat la fel și contractul de închiriere autentic pentru acest vehicul pe numele Nikolas Ames, pe care învinuitul l-a ascuns în geanta de voiaj atunci când a preluat vehiculul. Astfel, la data de 24.04.2010 a pornit spre România cu acest autoturism, însă polițiștii de la Secția de Poliție Maribor l-au oprit în localitatea Tepanje și la controlul documentelor au constatat că le-a arătat un contract de închiriere falsificat, având în același timp în geanta de voiaj ascuns contractul de închiriere autentic pe numele Nikolas Ames.
La controlul originii vehiculului s-a constatat că acest vehicul a fost închiriat de către persoana Nikolas Ames, care se dădea a fi cetățean italian, însă autoritățile competente din Italia au confirmat că o astfel de persoană pe acea adresă din Italia nu este.
Astfel, este evident că învinuitul a încercat să ducă în România acest autoturism cu documente falsificate, unde i s-ar fi pierdut orice urmă, în acest timp folosind documente falsificate ca autentice.
Acuzațiile aduse inculpatului prin actul de sesizare constau în aceea că:
1. A făcut rost de un bun, despre care ar fi trebuit și ar fi putut să știe că a fost căpătat prin infracțiune astfel, încât la data de 24.04.2010 la Barcelona (Spania) de la persoana care s-a prezentat a fi Nicolas Ames și care ar fi fost cetățean italian, a preluat un autoturism de marca Volkswagen, tip Jetta cu nr. șasiu WVWZZZJ KZ8M45730, cu nr. de înmatriculare 8754GFF (E), pentru a-l duce în România și acea persoană i-a dat și un contract falsificat de închiriere a societății Rent a car Avis pentru acest autoturism pe numele lui D. M. V., deși a știut că nu a încheiat nicicând un astfel de contract, l-ar fi folosit la un eventual control, ceea ce s-a și întâmplat la data de 24.04.2010 în localitatea Tepanje, când, fiind oprit de către polițiștii de la Secția de Poliție pentru Măsuri Compensatorii Maribor, ca dovadă de folosire legală a autoturismului, a arătat polițiștilor acest contract, deși a știut că vehiculul a fost căpătat prin infracțiune, deoarece avea în geanta lui de voiaj un contract de închiriere autentic pentru acest vehicul pe numele lui Nikolas Ames, care a și închiriat acest automobil ca învinuitul să-l ducă în România și să nu-l înapoieze proprietarului și
2. A folosit un document falsificat ca unul autentic prin faptul, că la data de 25.04.2010, la ora 13.25, în localitatea Tepanje, le-a arătat polițiștilor de la Secția de Poliție pentru Măsuri Compensatorii Maribor un contract de închiriere nr._ a autovehiculului de marca Volkswagen tip Jeta cu nr. de înmatric. 8754GFF (E), falsificat în întregime, încheiat cu societatea de închiriere a vehiculelor Rent a car Avis din Barcelona, deși știa că fiind titularul acestui contract, nu a încheiat nicicând cu această societate un astfel de contract, folosindu-l ca pe un contract autentic.
Prin aceasta a săvârșit prin fapta descrisă în pct. 1 al rechizitoriului infracțiunea de tăinuire, prevăzută de alineatul 1 al art. 217 din Codul penal (CP-1) și prin fapta descrisă în punctul 2 infracțiunea de falsificare de documente, prevăzută de alineatul 1 al art. 251 din Codul penal (CP-1).
Instanța de fond a reținut următoarele:
ÎN FAPT:
Analizând actele și probele administrate în cauză în faza de urmărire penală și declarația inculpatului dată în fața procurorului cu ocazia prezentării de urmărire penală și menținută în fața instanței, în temeiul art. 375 Cod procedură penală, prin care inculpatul recunoaște în totalitate starea de fapt astfel cum a fost descrisă prin actul de sesizare, solicitând totodată efectuarea judecății în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește, instanța de fond a reținut o stare de fapt similară întru totul cu cea prezentată în actul de sesizare a instanței, situație de fapt redată mai sus.
Instanța de fond a reținut de asemenea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale pe teritoriul României, după cum rezultă din fișa de cazier judiciar de la filele 13 dosar.
ÎN D.:
Fapta inculpatului de a introduce pe teritoriul Sloveniei autovehiculul marca VW cu nr. de înmatriculare 8754GFF, cunoscând că acesta provine dintr-o infracțiune, urmată de prezentarea la controlul organelor de poliție a unui contract de închiriere falsificat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăinuire și uz de fals, prevăzute de art. 270 Cod penal și art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal.
În ceea ce privește aplicarea în timp a legii penale, instanța de fond a constatat că noile dispoziții penale sunt mai favorabile, având în vedere limitele de pedeapsă mai reduse în raport cu vechea reglementare.
Cât privește susținerea inculpatului potrivit cu care în cauză se impune încetarea procesului penal, întrucât, potrivit art. 9 Cod penal, pentru aplicarea legii penale potrivit principiului personalității este necesară autorizarea procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, condiție neîndeplinită în cauză, aceasta apare ca nefondată. Astfel, preluarea judecății este o instituție distinctă, ce implică observarea unor condiții proprii de admisibilitate, condiții a căror îndeplinire a fost constată cu autoritate de lucru judecat de către Curtea de Apel Timișoara. În aceste condiții, procedura preluării judecății apare ca una specială ce derogă de la normele generale privind aplicarea legii penale în spațiu, neimplicând observarea condițiilor generale de procedibilitate impuse de aplicarea legii penale române faptelor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român, conform principiului personalității.
Față de acestea prima instanță a constatat că infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. 1 din Codul penal sloven și 251 alin. 1 din Codul penal sloven – raportat la faptele concrete reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanței - le corespund în legislația românească infracțiunile prevăzute de art. 270 Cod și art. 323 Cod penal.
La individualizarea sancțiunilor aplicabile inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 71 Cod penal. Instanța de fond a avut în vedere în favoarea inculpatului atitudinea sinceră a acestuia în fața instanței, recunoașterea faptelor reținute în sarcina sa (în raport cu care se va da eficiență prevederilor art. 375 Cod procedură penală). Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că pedepsele de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii tăinuire și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, sunt de natură a realiza scopul pedepsei.
În baza art. 38 Cod penal a contopit pedepsele de 2 ani închisoare și de 6 luni închisoare, aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare.
Având în vedere că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 91 Cod penal și întrucât inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, văzând și cauza care l-a determinat să săvârșească faptele, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare efectivă, iar în baza art. 91 Cod penal a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare, ce i-a fost aplicată inculpatului.
Inculpatul fiind condamnat, instanța de fond, în baza art. 274 Cod procedură penală, l-a obligat și la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 lei.
Împotriva sentinței penale nr. 2625 din 13.11.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, a formulat apel inculpatul V. D. M., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17.02.2014 sub nr._ .
În motivarea apelului inculpatul a arătat că hotărârea de condamnare pronunțată în urma procedurii simplificate este netemeinică sub aspecte legate de individualizarea judiciară a pedepsei. S-a apreciat de către inculpat că în cadrul procesului concret de individualizare judiciară stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, evaluându-se după mai multe criterii (împrejurările și modul de comitere al infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, natura și frecvența infracțiunilor, conduita). Ori, analizată sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, soluția primei instanțe este contradictorie, în condițiile în care pentru infracțiunea de tăinuire Judecătoria A. a stabilit o pedeapsă între limitele reduse cu o treime, orientată spre maximul special, în timp ce pentru infracțiunea de uz de fals a stabilit o pedeapsă între aceleași limite, orientată spre minimul special, fără a enunța în considerente o motivare corespunzătoare în acest sens. În cadrul procesului de individualizare, instanța, deși a susținut că a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 C.p., la modul concret l-a individualizat pe cel legat de conduita inculpatului în cadrul procesului penal. De asemenea, tot în cadrul procesului de individualizare s-a constat reținerea de către pria instanță, în favoarea inculpatului, a împrejurării legate de cauza care l-a determinat pe acesta să săvârșească faptele, însă nu ca și circumstanță atenuantă, ci ca argument în susținerea modalității de individualizare a pedepsei. Astfel, inculpatul, în aceste condiții, a solicitat reținerea în cauză a disp. art. 75 alin. 2 lit. B C.p.
Inculpatul a solicitat de asemenea să se țină seama de faptul că în unica sa declarație dată nu a contestat faptele constatate de organele judiciare slovene, însă intenția sa la momentul respectiv era aceea de a se întoarce în Spania cu același autoturism, împreună cu soția și verișoara sa, cărora le-a găsit un loc de muncă la restaurantul la care lucra și el. Inculpatul a avut certitudinea că se va putea întoarce cu același mijloc de transport. De asemenea, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere faptul că este încadrat în muncă, având o conduită bună la locul unde-și desfășoară activitatea, și-a întemeiat o nouă familie, iar în curând va deveni tată.
Pentru considerentele expuse inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se reindividualizeze pedepsele aplicate acestuia, reținând în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. 2 lit. b C.p. în cadrul procesului de reindividualizare a solicitat, ca urmare a reținerii circumstanței atenuante, să se aplice efectul acesteia prin raportare la limitele pedepselor reduse ca urmare a aplicării efectelor de drept substanțial rezultate în urma parcurgerii procedurii prev. de art. 396 alin. 10 C.p.p., menținând modalitatea de individualizare a executării pedepsei stabilită de Judecătoria A..
Examinând sentința penală apelată sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. 2 N C.p.p., instanța constată că apelul formulat de către inculpat este nefondat, hotărârea fiind temeinică și legală.
Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut starea de fapt dedusă judecății, respectiv aceea că acesta a făcut rost de un bun, despre care ar fi trebuit și ar fi putut să știe că a fost dobândit prin infracțiune, la data de 24.04.2010 în Barcelona (Spania) de la persoana care s-a prezentat a fi Nicolas Ames și care ar fi fost cetățean italian, a preluat un autoturism de marca Volkswagen, tip Jetta cu nr. șasiu WVWZZZJ KZ8M45730, cu nr. de înmatriculare 8754GFF (E), pentru a-l duce în România și acea persoană i-a dat și un contract falsificat de închiriere a societății Rent a car Avis pentru acest autoturism pe numele lui D. M. V., deși a știut că nu a încheiat nicicând un astfel de contract, l-ar fi folosit la un eventual control, ceea ce s-a și întâmplat la data de 24.04.2010 în localitatea Tepanje, când, fiind oprit de către polițiștii de la Secția de Poliție pentru Măsuri Compensatorii Maribor, ca dovadă de folosire legală a autoturismului, a arătat polițiștilor acest contract, deși a știut că vehiculul a fost căpătat prin infracțiune, deoarece avea în geanta lui de voiaj un contract de închiriere autentic pentru acest vehicul pe numele lui Nikolas Ames, care a și închiriat acest automobil ca învinuitul să-l ducă în România și să nu-l înapoieze proprietarului. De asemenea, a folosit un document falsificat ca unul autentic prin faptul că la data de 25.04.2010, la ora 13.25, în localitatea Tepanje, le-a arătat polițiștilor de la Secția de Poliție pentru Măsuri Compensatorii Maribor un contract de închiriere nr._ a autovehiculului de marca Volkswagen tip Jeta cu nr. de înmatric. 8754GFF (E), falsificat în întregime, încheiat cu societatea de închiriere a vehiculelor Rent a car Avis din Barcelona, deși știa că, fiind titularul acestui contract, nu a încheiat nicicând cu această societate un astfel de contract, folosindu-l ca pe un contract autentic.
Inculpatul V. D. M. a recunoscut săvârșirea faptei în fața instanței de judecată, unde a solicitat ca judecata să aibă loc în baza art. 375 C. pr. pen.
Raportat la ansamblul materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, Curtea constată că în mod corect prima instanța a reținut vinovăția inculpatului și a constatat incidența dispozițiilor privind procedura simplificată prevăzute art. 375 Cod procedură penală, încadrarea în drept a faptelor săvârșite fiind de asemenea corectă, iar pedepsele de câte 6 luni, respectiv 2 ani închisoare, stabilite pentru infracțiunile deduse judecății, au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal.
Cu privire la individualizarea pedepselor, Curtea constată că pedeapsa de 6 luni închisoare, stabilită pentru infracțiunea de uz de fals, și pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de tăinuire, corespund criteriilor de individualizare. Pentru a-și îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana inculpatului.
În acest sens se va avea în vedere că, față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen., prima i8nstanță a aplicat o pedeapsă spre minim pentru infracțiunea de uz de fals și o pedeapsă în cuantum mediu (și nu spre maxim cum se susține în apel) pentru infracțiunea de tăinuire. Procedând în acest mod, prima instanță a individualizat corect pedepsele aplicate, neputându-se reține nicio contradicție, așa cum invocă apelantul, în condițiile în care, în situația săvârșirii unei pluralități de fapte, procesul individualizării se reia cu privire la fiecare faptă în parte, în funcție de pericolul social al fiecărei infracțiuni, în raport cu natura fiecăreia, dar și starea de pericol concret, astfel încât pentru fiecare faptă în parte pedepsele pot fi orientate diferit. În concret, în cauza de față, în mod justificat prima instanță a aplicat o pedeapsă în cuantum mediu pentru infracțiunea de tăinuire, ca infracțiune principală în cadrul pluralității infracțiunilor săvârșite, încălcând relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, dar și cele privind patrimoniul, justificându-se astfel o pedeapsă orientată spre minim pentru uzul de fals, aflat în conexitate consecvențională cu infracțiunea de tăinuire.
Reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în baza art. 396 alin. 10 C. pr. pen. nu echivalează cu obligația instanței de a aplica inculpatului o pedeapsă chiar la minimul special rezultat din această reducere, individualizarea judiciară efectuându-se tot prin raportare la minimul și maximul pedepsei. Or, față de gradul de pericol social al infracțiunilor, în raport cu natura acestora, dar și starea de pericol concret care se evidențiază prin aceea că inculpatul a preluat un autoturism, despre care cunoștea că provine dintr-o infracțiune, l-a condus din Spania, introducându-l în Slovenia și a prezentat la controlul organelor de poliție și un contract de închiriere falsificat, nu se justifică o reducere suplimentară a pedepselor aplicate, faptele având un ridicat grad de pericol social.
Pentru aceste considerente, nu poate fi primită solicitarea inculpatului de a i se reține dispozițiile art. 75 și 76 C.p.. Potrivit art. 75 alin. 2 C.p.: „Pot constitui circumstanțe atenuante judiciare: b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.” Raportat la cele două fapte reținute în sarcina inculpatului, instanța de apel nu identifică nicio împrejurare care să poată fi încadrată în textul legal sus menționat, ci dimpotrivă că există o gravitate ridicată prin aceea că inculpatul a fost în cunoștință de cauză, a ales să preia un autoturism provenind dintr-o infracțiune, să îl conducă din Spania, intenționând să ajungă cu acesta până în România, fiind depistat însă în Slovenia, ocazie cu care a prezentat și documente false. Intenția sa declarată în sensul că intenționa doar să se deplaseze cu autoturismul în România, după care să îl restituie în Spania, nu este susținută de probele administrate în cauză, neputând fi astfel primită.
În altă ordine de idei, împrejurările favorabile inculpatului au fost valorificate în procesul de individualizare judiciară a executării pedepsei, prima instanță aplicând o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere.
Referitor la acest aspect, Curtea constată că inculpatul nici nu ar îndeplini cerințele prev. de art. 91 C.pen., în condițiile în care informațiile furnizate de cazier conform art. 21 alin. 2 din Legea 290/2004 rezultă că inculpatul a suferit în Austria o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an. Or, dispozițiile art. 91 alin. 1 lit. b C.pen. exclud de la aplicarea acestei instituții situațiile în care inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de un an. Este adevărat că potrivit art. 41 alin. 3 C.pen. pentru stabilirea stării de recidivă se poate ține seama doar de condamnările pronunțate în străinătate pentru fapte prevăzute și de legea penală română, doar dacă hotărârile au fost recunoscute potrivit legii. Cu toate acestea, având în vedere că dispozițiile art. 91 C.pen., prevăzând excluderea de la aplicarea acestor instituții, nu fac referire la starea de recidivă ci la condamnări anterioare la pedeapsa închisorii, se poate constata că, deși nu există în privința inculpatului condițiile art. 41 alin. 3 C.pen. pentru a se reține starea de recidivă, acesta nu ar putea beneficia de modalitățile de individualizare a pedepsei prev. de art. 91 C.pen. Bineînțeles că în propria cale de atac a inculpatului nu i s-ar putea agrava situația, prin înlăturarea dispozițiilor art. 91 C.pen.
Pentru considerentele expuse, apelul inculpatului apare ca nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. acesta va fi respins.
Văzând și prevederile art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. D. M. împotriva sentinței penale nr. 2625/13.11.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2015.
Președinte, Judecător,
F. M. C. Florența F. P.
Grefier,
I. M. S.
Red. F.F./18.03.2015
Tehnored. I.M.S./26.02.2015
Nr. ex. 4
Primă instanță: Judecătoria A. – jud. L. M. U.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 682/2015.... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
|---|
