Abuz în serviciu contra intereselor publice. Art.248 C.p.. Decizia nr. 797/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 797/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-10-2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 797/A
Ședința publică din 2 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor formulate de inculpații VELESSCU I., B. I. și P. N. împotriva sentinței penale nr. 125/11.04.2014 pronunțată de J. Caransebeș în dosarul nr._ .
P. de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror E. B..
Procedura de citare legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile procurorului și ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.09.2014 care face corp comun cu prezenta decizie și când instanța, având în vedere necesitatea timpului pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 2 octombrie 2014 când,
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Caransebeș întocmit în dosar nr. 2164/P/2008, înregistrat la J. Caransebeș sub nr._ / din data de 24 aprilie 2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților V. I., pentru infr. prev. de art. 248/1 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., B. I. pentru infr. prev. de art. 248/1 C.p. cu aplic.art.41 al.2 C.p. și P. N. pentru infr. prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 248 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., art. 290 C.p. cu aplic.art. 41 al. 2 C.p. cu aplic.art. 33 lit. a C.p.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că inculpații V. I. și B. I., în perioada 2006-2008, în calitate de primar ordonator de credite, respectiv viceprimar în cadrul Primăriei Luncavița, au încredințat mai multe lucrări de construcții, reabilitare, amenajare, întreținere și reparații privind obiectivele: Cămin Cultural Verendin, Dispensar Medical Verendin ( Grădiniță Verendin), Școala cu clasele I-VIII Luncavița, Cabinetul Medical Luncavița ( .), către . Caransebeș reprezentată de inculpatul P. N. în calitate de administrator, persoană care a emis spre decontare facturi și devize pentru lucrări fictive, acceptate spre decontare, în condițiile în care majoritatea lucrărilor respective s-au executat de persoane fizice-cetățeni ai localității Verendin și Luncavița, persoane care au prestat activități fie în mod voluntar la solicitarea primarului, fie pentru sume modice de bani achitate de către inculpatul P. N., pentru munca prestată fără forme legale. Ca urmare a faptelor celor trei învinuiți s-a cauzat bugetului local al statului un prejudiciu in valoare totala de 202.988,41 lei compus din: 141.999,33 lei din care 67.587,35 lei reprezentând contravaloare manoperă achitată în mod nejustificat către ., iar 74.411,98 lei reprezentând contravaloare materiale achiziționate de Primaria Luncavita pentru aceleiași lucrări și neîncorporate efectiv în operă referitor la obiectivul Căminul Cultural Verendin; 15.210 lei suma achitată . fără aprobarea Consiliului L. referitor la obiectivul Dispensar medical - (Grădiniță)-Verendin; 25.775,82 lei din care 18.865,07 lei materiale neachiziționate în realitate de prestator și 6.910,75 lei manoperă neexecutată, sume achitate către . referitor la obiectivul Cabinet medical Luncavița (.); 17.900,26 lei din care: suma de 5.565,63 lei achitata către . fără aprobarea Consiliului L., 3537,63 lei reprezintă c/v manoperă încasată nejustificat si 1597 lei reprezintă c/v materiale care în realitate au fost achiziționate de Primăria Luncavița, ambele achitate către .; suma de 7200 lei achitată către . Reșița, fără aprobarea Consiliului L. referitor la obiectivul Școala cu clasele I-VIII din . referitor la valorificarea materialelor rezultate din demolarea școlii vechi din localitatea Verendin. S-a arătat că . prin înv. P. N., a încasat în mod ilegal, în baza unor documente fictive, suma totală de 104.063,43 lei, contribuind astfel la prejudicierea bugetului Primăriei Luncavița cu această sumă.
Prin același act de sesizare al instanței s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții I. I., B. G., J. I., P. M., M. T. și E. G., respectiv B. I. și V. I. și față de AN pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C.p.cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., neînceperea urmăririi penale față de numiții I. I., B. G., J. I., P. M., M. T., E. G., F. M., G. T., I. A., M. I. și I. P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248/1 C.p.cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., neînceperea urmăririi penale față de numitul V. I. pentru săvârșirea infr. prev.și ped. de art. 248 C.penal sub următoarele aspecte: asfaltarea drumului Luncavița-Verendin-Mehadica în cursul lunii septembrie 2005 în condițiile în care numitul V. I. ar fi primit foloase necuvenite de la prestator (art. 10 lit. f C.pr.pen. - cauza a făcut obiectul dosarului 235/P/2008 soluționat de P. de pe lângă Tribunalul C.-S.), însușirea de produse adunate de la cetățeni cu ocazia inundațiilor din anul2005 (art. 10 lit. f C.pr.pen. cauza a făcut obiectul dosarului 235/P/2008 soluționat de P. de pe lângă Tribunalul C.-S.), însușirea de bani și bunuri ca urmare a declarării satului Verendin ca zonă calamitată pentru efectuarea unor lucrări care în realitate au fost efectuate de cetățenii localității și decontate către . ( art. 10 lit. a C.pr.pen.), amenajarea și refacerea unei albii de râu lucrare decontată către . (art.10 lit.a C.pr.pen.), efectuarea în perioada 2005-2007 a unor lucrări la imobilul numitului Roșeți I. de către angajații Primăriei Luncavița, folosindu-se în schimb 900 saci ciment acordați de către beneficiar pentru renovarea Căminului Cultural Verendin (art. 10 lit. d C.pr.pen.), decontarea unor lucrări nereale către . Reșița pentru repararea Grădiniței Verendin (art. 10 lit. g C.pr.pen.), referitor la lucrările de repararea unui drum în anul 2006 cu ajutorul unui buldozer al primăriei (art.10 lit. d C.pr.pen.), neachitarea sumei de 3000 lei către numitul P. M. pentru prestațiile executate la Școala din localitatea Verendin, aspect de natură civilă (art. 10 lit. b C.pr.pen.), folosirea tractorului primăriei la lucrările de aducțiune a apei fără nicio decontare în acest sens (art. 10lit. f C.pr.pen. aspect ce a făcut obiectul dosarului nr. 12/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara), efectuarea de lucrări de proiectare și studii de fezabilitate, fără proiecte cu firme fantomă (art. 10 lit. a C.pr.pen.), efectuarea de lucrări la instalația de iluminat stradal cu cetățeni ai localității decontându-se în mod ilegal pentru o persoană juridică din Oțelu R. suma de 80.000lei (art.10 lit. d C.pr.pen.), angajarea în cadrul primăriei a unor persoane fără respectarea prevederilor legale în realitate prestând activitate în interesul personal al primarului (art. 10 lit. d C.pr.pen.). De asemenea, s-a dispus în baza art. 11 pct. 1 lit. c rap. la art. 10 lit. i/1 C.pr.pen. încetarea urmăririi penale față de Caștă M. pentru infr. prev. de art. 260 alin. 1 C.p., precum și disjungerea cauzei cu privire la celelalte fapte pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată sau neînceperea urmăririi penale.
La termenul de judecată din data de 19 iunie 2012 s-a dispus citarea în cauză a părții vătămate U. A. T. Luncavița, C. L. Luncavița și dat fiind contrarietatea de interese și calitatea de inculpat a primarului, s-a solicitat desemnarea unei persoane care să le reprezinte interesele în instanță și să precizeze dacă se constituie părți civile în cauză și care este cuantumul pretențiilor.
Prin HCL Luncavița nr. 32/17.09.2012 s-a desemnat numitul I. E. M. pentru reprezentarea intereselor Consiliului L. Luncavița și Primăriei Luncavița în soluționarea prezentului dosar, iar la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2012, reprezentantul părții vătămate a arătat că se constituie părți civile cu suma menționată în rechizitoriu, ulterior depunând la dosar la fila 40 și constituirea de parte civilă în scris. Ulterior prin HCL Luncavița nr. 40/16.11.2012 s-a revocat HCL Luncavița nr. 32/17.09.2012 și s-a desemnat numitul I. A. pentru reprezentarea intereselor în soluționarea cauzei, la dosar nefiind depusă o altă constituire de parte civilă.
Inițial, inculpații asistați de apărători aleși au arătat că nu doresc să dea declarații în cauză, însă la termenul de judecată din data de 18 martie 2014 au arătat că doresc să fie audiați, declarațiile acestora fiind atașate la dosar.
La termenul de judecată din data de 13 martie 2014, respectiv 18 martie 2014, potrivit art. 386 Cod procedură penală, instanța a pus în discuție, raportat la art. 5 Cod penal, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, procurorul de ședință solicitând schimbarea încadrării juridice pentru inculpații V. I. și B. I. din art. 248/1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în art. 248 C.pen. din 1968 cu aplic art. 35 alin. 1 C.pen și art. 5 C.pen, iar pentru inculpatul P. N. din art. 26 Cp rap. la art. 248 Cp cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp, art. 290 Cp cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp, cu aplic. art. 33 lit. a Cp. în art. 26 Cp rap. la art. 248 C.p. din 1968 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. și art. 5 C.p., art. 290 Cp din 1968 cu aplic. art. 35 alin. 1Cp și art. 5 Cp ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cp din 1968.
Prin sentința penală nr. 125 din 11.04.2014 pronunțată de J. Caransebeș în dosarul nr._, în baza art. 248 CP cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP și art. 5 NCP, prin schimbarea încadrării juridice, a fost condamnat inculpatul V. I. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71- 64 lit. a teza a-II-a, lit. b CP.
În baza art. 81, 82 CP cu aplic. art. 5 NCP, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului și stabilește un termen de încercare de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni.
S-a atras atenția inculpatului cu privire la disp. art. 83 CP.
În baza art. 71 alin. 5 CP s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 248 CP cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP și art. 5 NCP, prin schimbarea încadrării juridice, a fost condamnat inculpatul B. I., nume purtat anterior P., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71- 64 lit. a teza a-II-a, lit. b CP.
În baza art. 81, 82 CP cu aplic. art. 5 NCP, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului și stabilește un termen de încercare de 4 (patru) ani.
S-a atras atenția inculpatului cu privire la disp. art. 83 CP.
În baza art. 71 alin. 5 CP s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 26 CP rap. la art. 248 CP cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP și art. 5 NCP, prin schimbarea încadrării juridice, a fost condamnat inculpatul P. N., nume purtat anterior C., zis”C.”, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 290 CP cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP și art. 5 NCP, prin schimbarea încadrării juridice, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71- 64 lit. a teza a-II-a, lit. b CP.
În baza art. 33, 34 CP, au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 81, 82 CP cu aplic. art. 5 NCP, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului și stabilește un termen de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni.
S-a atras atenția inculpatului cu privire la disp. art. 83 CP.
În baza art. 71 alin. 5 CP s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 25 alin. 3 C.pr.pen., s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri aflate în dosarul nr. 2164/P/2008 al Parchetului de pe lângă J. Caransebeș:- situație lucrări și pv de recepție f.n din decembrie 2007, situație lucrări și PV de recepție f.n (vol. 13, f. 24-25, 26-31); deviz ofertă decembrie 2007 (vol. 28, f. 12-13, 57); situație lucrări și pv de recepție f.n. (vol. 30, f. 4); facturi fiscale nr._/12.12.2007,_/17.12.2007,_/18.12.2007 (vol. 33, f. 9-11); facturi fiscale nr._/10.11.2008,_/10.11.2008,_/10.11.2008 (vol. 37, f. 54-54); situație lucrări și pv de recepție f.n din decembrie 2007 (vol. 41, f. 26); factura fiscală nr._ /13.12.2006; PV recepție mai 2006 la Devizul 01 LV din 07.05.2006, 27.09.2006, 13.12.2006; PV nr. 4550/29.12.2006, factura fiscală_ din 29.08.2006, PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 4550 din 29.12.2006, PV de recepție în luna 05/2006 la devizul 01 LV, factura fiscală 04696707din 2.10.2006, PV de recepție în luna 05/2006 la devizul 01 LV PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1554/13.09.2006, factura fiscală_/ 02 din 11.07.2006, PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 3080/15.11.2006, PV de recepție în luna 05/2006 la Devizul o1 LV, factura fiscală_/02 din 08.05.2006, deviz analitic cod.01 LV, PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 3080/15.11.2006, procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor cu nr. 4550 din 29.12.2006 (pt. suma de 9431 total general conform deviz anexat), 4550 din 29.12.2006 (pt. suma de 2380 total general conform deviz anexat), 1544 din 13.09.2006, 3080 din 15.11.2006, PV de recepție materiale 3079 din 15.11.2006 (uși sobă-528 lei), 3079 din 15.11.2006 (gresie în sumă de 828 lei), 3070 din 15.11.2006 (materiale 598,90 lei), PV de recepție 4450 din 29.12.2006 (valoare 2231,81 lei), 4450 din 29.12.2006 (valoare 257,50 lei), 4550 din 29.12.2006 (valoare 583,80 lei),_ din 29.12.2006 (valoare 1752,91 lei ), 4450 din 29.12.2006 (valoare 4557,24 lei), 4450 din 29.12.2006 (valoare 775,96 lei), 3079 din 15.11.2006 (valoare 6046,06 lei), 4450 din 29.12.2005 (valoare 1024,95 lei ), 4450 din 29.12.2006 (valoare 500 lei ), 4450 din 29.12.2006 (valoare 5249 lei), PV de recepție la terminarea lucrărilor 3080 din 15.11.2006 (valoare_ lei- deviz analitic cod 01LV din 27.09.2006-7.05.2006), PV de recepție 1538 din 11.09.2006 (valoare 1504,02 lei), 1538/11.09.2006 (în valoare de_,80 lei), 1538/11.09.2006 (în valoare de 1528 lei), 1538/11.09.2006 (în valoare de 4656,50 lei), 1538/11.09.2006 ( în valoare de 178,60 lei), 1538/11.09.2006 ( în valoare de 5356 lei), 3079 din 15.11.2006 (în valoare de 1331 lei), 3079 din 15.11.2006 (în valoare de 2903,7 lei), 3079 din 15.11.2006 (în valoare de 5686,17 lei), 3079/15.11.2006 (în valoare de 4295,31 lei) (vol. 44, f. 5, 6-9, 10-11 ,22-27, 74-78, 105, 110, 115, 122, 127, 130, 138, 147, 154, 157, 166, 171, 174, 186, 189-192, 194-195, 212, 219, 224, 230, 235, 240, 245, 250, 261, 266).
În baza art. 25 C.pr.pen. rap. la art. 397 C.pr.pen., art. 1357 și urm., 1372 C.civ, au fost obligați în solidar inculpații V. I., B. I. și P. N. (în solidar cu partea responsabilă civilmente ., până la concurența sumei de_,31 lei), să plătească părții civile U.A.T. Luncavița suma de_,38 lei despăgubiri civile.
Au fost respinse celelalte pretenții civile formulate de partea civilă.
În baza art. 274 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații V. I., B. I. și P. N. (în solidar cu partea responsabilă civilmente .), la câte_ lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, J. Caransebeș a reținut următoarele:
La data de 11.09.2006 Primăria Comunei Luncavița reprezentată de inculpatul V. I. în calitate de primar a încheiat cu . Caransebeș, reprezentată de inculpatul P. N. în calitate de administrator, contractul nr. 1537/11.09.2006 privind lucrarea „Extindere și renovare Cămin Cultural Verendin-Manoperă” ( vol. 13, f. 3-11 dos.urm.pen.).
În derularea acestui contract în perioada fiscală 01.01._06, . Caransebeș prin inculpatul P. N. a emis către beneficiarul lucrării următoarele facturi admise spre decontare: factura nr._/08.05.2006-în valoare de 11.900 lei, factura nr._/11.07.2006 în valoare de 14.940,50 lei, factura nr._/29.08.2006 în valoare de 2.380 lei, factura nr._/02.10.2006 în valoare de 5057,50 lei, factura nr._/13.12.2006 în valoare de 9432 lei și factura nr._/13.12.2006 în valoare de 1.785 lei.
Astfel, Primăria Luncavița a achitat către . Caransebeș suma totală de 8.003,20 lei reprezentând contravaloarea celor 6 facturi emise ca urmare a executării lucrărilor contractate conform contractului menționat.
Conform verificărilor efectuate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C.-S. . Caransebeș cu sediul în aceeași localitate a fost înființată în data de 25.10.2005 având ca asociați pe inculpatul P. N. și numitul P. V. C..
Din procesul – verbal întocmit în data de 10.11.2010 de Garda Financiară C.-S. prima instanță a reținut că în perioada 2006-2008, persoana juridică în cauză nu avea capacitatea necesară din punct de vedere tehnic și material, respectiv nu avea forța de muncă și dotările necesare prestării unor asemenea lucrări, neexistând înregistrate nici alte obligații față de terțe persoane fizice sau juridice care să îndeplinească atributul de subcontractuali desemnați.
Cu privire la obiectivul Căminul Cultural Verendin, referitor la activitatea desfășurată în anul 2006 s-a constatat că prin HCL nr. 5/09.03.2006-C. L. Luncavița a alocat suma de 9000 lei pentru reparația Căminelor culturale din localitatea Verendin și Luncavița. Prin HCL nr. 12/14.04.2006 același Consiliu L. a aprobat ”executarea și încredințarea-„lucrări de manoperă” privind reparațiile la Căminul Cultural Verendin către . Caransebeș. Prin HCL nr. 13/14.04.2006 a Consiliului L. Luncavița se aprobă ”achiziționarea de materiale„ necesare reparațiilor de la GM G. SRL Teregova. De asemenea, prin HCL nr. 32/14.08.3006 se alocă suma de_ lei pentru continuarea „reabilitării” aceluiași Cămin Cultural Verendin. Prin HCL nr.35/06.10.2006, C. L. Luncavița aprobă” executarea montării aparaturii” necesare camerei frig pentru Căminul Cultural Verendin de către . SRL B., alocându-se în acest sens suma de 3.350 lei.
În urma verificărilor efectuate, s-a reținut că, comisarii Gărzii Financiare au constatat că persoana juridică . începând cu luna noiembrie 2006 a avut doar 2 angajați. Mai mult decât atât, pentru facturile emise nu există documente legale care să justifice executarea operațiunilor atestate de acestea.
Astfel, s-a reținut că factura fiscală . VFC nr._/08.05.2006 depusă la dosarul cauzei prezintă adăugiri față de originalul documentului existent în contabilitatea financiară a societății. Pentru factura fiscală menționată în exemplarul prezentat în faza de urmărire penală se face referire la un deviz analitic-respectiv „Deviz nr. 1/08.05.2006”(pus la dispoziție spre verificare) care însă este datat anterior încheierii contractului și care face referire la un alt antreprenor, ce nu există(. Reșița). Mai mult decât atât se poate observa că și factura emisă este anterioară încheierii contractului nr.1537/11.09.2006. De asemenea pentru a justifica decontarea sumei din factura menționată s-a întocmit de către beneficiar procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 4550/29.12.2006, fără a exista situație de lucrări sau alte documente care să justifice cheltuielile ocazionate cu executarea acestora de către prestator. Conform adresei nr. 73/26.04.2006 a Administrației Finanțelor Publice Caransebeș - Serviciul bilanțuri, la data 16.09.2005 . Caransebeș s-a aflat în inactivitate temporară.
Cu referire la executarea aceluiași contract și în susținerea decontării facturii fiscale . VFC nr._ se întocmește un alt proces-verbal de recepție care are însă același număr și dată ca cel anterior (4550/29.12.2006) dar cu evidente deosebiri în formă și conținut (ex: comisia de recepție, invitați, etc). Ca document justificativ s-a prezentat un înscris datat cu 07.05.2006, pe pagina 1, aspect reiterat și prin înscrierea pe aceeași pagină cu mențiunea „proces-verbal de recepție pe luna 05/2006 la deviz 01 LV (nepus la dispoziție) pentru ca în pagina nr. 3 a aceluiași înscris să se facă referire la „cod deviz LV 13/12.2006” (de asemenea nepus la dispoziția organelor de urmărire penală). Acest înscris privind așa-zisele lucrări decontate conform facturii fiscale . nr._/13.12.2006 a fost semnat în calitate de „ beneficiar”/respectiv „constructor” de către inculpatul V. I.-în calitate de primar și inculpatul P. N.-în calitate de administrator al . Caransebeș.( vol.3, f. 87-88, 94-96,dos.urm.pen.)
S-a reținut că situații similare au fost identificate și în cazul celorlalte facturi fiscale întocmite de inculpatul P. N. și decontate apoi de Primăria Luncavița. Astfel, în factura fiscală . VFC nr._/29.08.2006 se face referire la lucrări executate conform „deviz nr.1/08.05.2005”, dată la care persoana juridică emitentă nici nu era constituită ca persoană juridică, devizul atașat facturii de asemenea prezintă mai multe neconcordanțe, și anume: la pagina 1 se menționează „ proces-verbal de recepție luna 5, la pagina 2 se menționează ”cod Deviz 01 LV/27.09.2006-dată ulterioară emiterii propriu-zise a facturii fiscale, iar la pagina 3 se menționează același cod Deviz însă cu data de 29.08.2006.(vol.14, f.81-83).
Verificându-se înscrisurile ce au stat la baza emiterii HCL nr. 12 din 14.04.2006 ridicate în cursul anului 2011 în original de către organele de urmărire penală de la Primăria comunei Luncavița, existând suspiciuni cu privire la întocmirea ulterioară a unor documente pentru a crea o aparență de legalitate cu privire la încredințarea lucrărilor descrise, s-a observat că într-adevăr la expunerea de motive întocmită de inculpatul V. I. în calitate de primar prin care solicita încredințarea lucrării către . Caransebeș se depun mai multe înscrisuri denumite „deviz-ofertă”-aferente . . SRL Reșița respectiv „deviz analitic aferent . Reșița (modificat ulterior cu sediul în Caransebeș). Din examinarea acestor înscrisuri se poate observa că inițial au fost datate cu 27.09.2006, dată ulterioară emiterii hotărârii menționate și implicit încredințării lucrării respective, însă s-au modificat vizibil în sensul că luna septembrie s-a modificat în luna martie a anului respectiv, deși aceste înscrisuri au fost depuse în copie la dosarul cauzei de aceeași unitate administrativ teritorială, anterior, copii pe care însă nu apar asemenea modificări.( vol.16, f.120-123 comparativ cu vol.46-f.21-33 )
Comparând aceste înscrisuri cu devizele lucrări întocmite în cadrul lucrărilor executate la obiectivul „Școală Generală Verendin „ se poate observa că la rubrica beneficiar respectiv verificat apare aceeași ștampilă și semnătură aferentă dirigintelui de șantier-persoană fizică autorizată S. D., fapt de demonstrează că înscrisurile atașate în copie la HCL nr.12 din 14.04.2006 au fost emise în mod fictiv, având în vedere că beneficiarul lucrărilor privind reabilitarea Căminului Cultural Verendin era Primăria comunei Luncavița.
S-a reținut că la factura fiscală . nr._/11.07.2006 ce atestă lucrări executate, se atașează „un înscris denumit proces-verbal de recepție” ilizibil compus din 2 file numerotate cu 1 și 4 și semnat de inculpații V. I. și P. N.. Ulterior se întocmește procesul-verbal la terminarea lucrării nr.3080/15.12.2006 care atestă executarea aceluiași contract 1537/11.09.2006.
S-a constatat că ulterior au fost emise în aceleași condiții factura fiscală nr._/02.10.2006 reprezentând „lucrări executate conform Devizului nr. 3/06.08.2006” ( înscris care nu s-a pus la dispoziția organelor de urmărire penală sau comisarilor Gărzii Financiare). Mai mult decât atât, procesul-verbal de recepție întocmit ca urmare a executării lucrărilor atestate de această factură fiscală poartă același număr ca cel din luna iulie 2006 (proces verbal nr. 3080/15.11.2006), comportând doar diferențieri formale de redactare.
Pentru factura fiscală . nr. VFC_/12.12.2006 ce reprezintă „lucrări executate conform deviz” (fără alte specificații), respectiv „reprezentând COD 01 LV lucrări renovare la Căminul Cultural Verendin„ s-a reținut că nu există documente justificative care să susțină mențiunile din conținutul său.
Mai mult decât atât s-a reținut căt contractul nr. 1532/P/11.09.2006 cu durata executării „14.04._07” (cf. clauzelor contractuale), până în data de 04 mai 2011 nu a fost pus la dispoziție organelor de urmărire penală nici de Primăria Luncavița și nici de . Caransebeș, nefiind identificate în actele de evidență contabilă de către comisarii Gărzii Financiare cu ocazia controlului efectuat. În conținutul contractului se stipulează ca preț al prestației suma de 35.429,4 lei la care se adaugă TVA în sumă de 8.310,6 lei. Ori, s-a reținut că toate documentele aferente executării lucrării contractate prin acest înscris sunt emise în cursul anului 2006.,
Referitor la activitatea desfășurată în anul 2007, s-a constatat că în aceleași condiții s-a încheiat între aceleași părți contractul 3150/14.12.2007 privind lucrarea „reparații Cămin Cultural-Verendin „prețul contractului fiind de 19.798 lei și durata de execuție 17.12._08.( vol.14, f.60-69 dos.urm.pen.)
Prima instanță a reținut că anterior acestui contract se întocmește de Primăria Luncavița procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu nr. 2131/12.06.2007 privind lucrarea ”reabilitare Cămin Cultural”, în care se stipulează o creștere a valorii activului imobilizat cu suma de 174.907 lei fără alte detalii privind execuția.
De asemenea, s-a reținut că în aceeași perioadă anterior încheierii contractului nr. 3150/14.12.2007 se emite de către C. L. Luncavița Hot. nr. 58/18.12.2007 privind achitarea sumei de 20.051,50 lei reprezentând „reparații” la Căminul Cultural conform facturii fiscale nr._/18.12.2007, argumentația din expunerea de motive anexată la această hotărâre stipulând doar ”contravaloare materiale și manoperă” fără alte explicații și fără a se individualiza prestatorul.
Factura fiscală nr._/18.12.2007 emisă de . în valoare de 20.051,50 lei conform mențiunilor din conținutul său, reprezintă contravaloare „reparații Cămin Cultural Verendin” iar ca și documente justificative al executării lucrărilor s-a prezentat un înscris în formă olografă denumit „deviz de plată” decontat cu „decembrie 2007” privind lucrări de „construcții-instalații electrice” la obiectivul menționat, înscris semnat de inculpații P. N. și V. I. în calitate de „ofertant” respectiv ”beneficiar”. Acest „deviz ofertă” se face referire la valoarea materialelor folosite, cât și la manopera, totalizând suma de 20.051,50 lei care cuprinde și cheltuieli indirecte.( vol.3, f.49-50 dos.urm.pen.).
Ca document justificativ, aceleași părți au întocmit, în calitate de constructor/beneficiar, înscrisul denumit „Situație de lucrări și Proces-verbal” datat tot cu „decembrie 2007”, cu referire la aceleiași lucrări, însă în valoare totală de 19.798 lei reprezentând contravaloare materiale și manoperă aferente, plata însă făcându-se pentru suma din „deviz aferent”.(vol.3, f.59 dos.urm.pen.)
Ori, din analiza stării existente a facturilor de producție, pe baza contabilității financiare de la data perfectării și până la data facturării lucrărilor „executate” sau a prestațiilor, comisarii Gărzii Financiare au constatat că la datele din conturile de imobilizări, de stocuri și producție în curs de executare (stocuri de materii prime și materiale, stocuri în curs de aprovizionare”) prima instanță a reținut că acestea nu susțin realizarea devizului și implicit a posibilității executării lucrărilor facturate și aprobate spre decontare. Mai mult decât atât s-a constatat că pentru aceeași perioadă, persoana juridică nu avea forță de muncă necesară executării unor asemenea lucrări.
Referitor la activitatea desfășurată în anul 2008 s-a constatat că deși contractul nr. 3150/14.12.2007 produce efecte până la data de 17.04.2008, părțile contractante au decalat valabilitatea acestuia, fără însă a exista întocmite acte adiționale/alte documente în acest sens. Astfel, a fost identificat înscrisul denumit „Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu nr. 2223/A/06.05.2008, pentru lucrarea „construcții –instalații interior„ pentru care însă comisia de recepție și-a desfășurat activitatea la o dată ulterioară, respectiv în 19.05.2008, iar Situația de lucrări și procesul-verbal de recepție a lucrărilor decontate este fără dată și număr cu toate că stă la baza întocmirii facturii fiscale ._/10.11.2008 în valoare de 3.824,85 lei.
S-a reținut că procedându-se la analiza capabilității tehnico-materiale și umane de la începutul perioadei până la recepția (terminarea) lucrării, respectiv 06.05.2008, pe baza documentelor justificative care au stat la baza înregistrării în contabilitate, comisarii Gărzii Financiare, în același act de control, concluzionează că există suspiciuni cu privire la posibilitatea reală, efectivă de a diversifica un asemenea volum de muncă, având un număr mediu scriptic de personal (2 angajați) dar și o dotare precară.
De asemenea, s-a reținut cp s-a efectuat un control la Primăria Comunei Luncavița de către Corpul de Control al Prefectului, iar cu ocazia verificării documentelor prezentate de Primăria Luncavița în legătură cu lucrările privind obiectivul „Cămin Cultural Verendin”, în nota de control nr. 4878/2010 întocmită se precizează că pentru această lucrare s-a plătit în cursul anului 2006, suma totală de 174.467,12 lei însă deși invocat în procesele-verbale de recepție aferente acestei perioade, respectiv în unele facturi, contractul nr. 1537/11.09.2006 în baza căreia s-au executat lucrările, nu s-a prezentat organelor de control, motiv pentru care, cu acea ocazie nu s-a putut stabili valoarea lucrării contractului la acest obiectiv. În aceeași notă de control se mai stipulează că: în anul 2007 în luna decembrie se încheie contractul nr. 3150/14.12.2007 către C. L. Luncavița prin primar și . Caransebeș având ca obiect reparații la Căminul Cultural Verendin cu o valoare de 19.798 lei inclusiv TVA. Prin Hotărârea Consiliului L. nr. 58/2007, C. L. aprobă cheltuirea sumei de 20.051,50 lei, contravaloarea facturii nr._/2007 reprezentând reparații Cămin Cultural Verendin, sumă achitată prin Ordinul de plată nr. 1352/18.12.2007; având în vedere că, contractul s-a încheiat pe o perioadă de 4 luni, începând cu 17.12.2007 până la 17.04.2008, nu s-a putut stabili dacă suma plătită, respectiv 20.051,50 lei a fost efectuată în baza acestui contract sau nu, deși în procesul-verbal de recepție nr. 3184/17.12.2007 se invocă contractul nr. 3150/14.12.2007; în anul 2006 conform Hotărârilor Consiliului L. prezentate a fost alocată suma de 41.000 lei pentru Căminul Cultural Verendin (Hotărârea Consiliului L. nr. 5/09.03.2006 și Hotărârea Consiliului L. nr. 32/14.08.2006). Conform Hotărârii Consiliului L. nr. 5/09.03.2006 suma de 9000 Ron a fost alocată la reparații pentru cele 2 Cămine culturale din comună; de asemenea în anul 2006 C. L. adoptă hotărârea nr. 13/14.04.2006 în vederea achiziționării de materiale necesare lucrării de reparații la Căminul Cultural Verendin fără a stabili o sumă în acest sens; în majoritatea cazurilor de achiziție de materiale de către Primăria comunei Luncavița în cursul anului 2006, plata acestora s-a efectuat înainte ca recepția materialelor să fie efectuată (proces-verbal recepție nr. 4550/29.12.2006, factura nr._/15.05.2006, OP nr. 412/ 18.05.2006; proces-verbal recepție nr. 1538/11.09.2006, factura nr._/15.04.2006, OP nr. 309/20.04.2006), fie recepția materialelor nu există (factura_/2006,_/2006 în acest caz nefiind respectate prevederile art. 51 alin. 3 și art. 54 alin. 5 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale; Hotărârile de Consiliu L. adoptate în cursul anului 2006 cu privire la lucrările efectuate și achiziționarea de materiale pentru reparații la Căminul Cultural (HCL nr. 5/2006, 12/2006, 32/2006, 13/2006, 35/2006) nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din aparatul de specialitate al primarului conform art. 44 alin.1 din Legea 215/2001-Legea administrației publice locale republicată și modificată; pentru anul 2006 nu există un program anual al achizițiilor publice stabilit conform art. 4 din HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii modificată; nu s-a prezentat un proiect de lucrări pentru Căminul Cultural Verendin conform prevederilor art. 18 și art. 25 lit. d din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și Legea 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor; nu există o notă justificativă întocmită de compartimentul intern specializat conform art. 5 alin. 2 și 3 din HG nr. 925/2006 care să fie aprobată de conducătorul unității.
Din verificarea hotărârilor Consiliului L. Luncavița emise în perioada 2006-2009 și a înscrisurilor aferente, ridicate în original de organele de urmărire penale și atașate dosarului de urmărire penală, prima instanță a reținut că fiecare dintre hotărârile la care a făcut referire nota de control menționată, are anexată câte un raport întocmit de Comisia de programe de dezvoltare economico-sociale, buget–finanțe, administrarea domeniului public și privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecția mediului, servicii și comerț, pe perioada desfășurării urmăririi penale încercându-se remedierea unora dintre neregulile constatate de organele de control.
În ce privește obiectivul Dispensar medical (Grădiniță) Verendin, din înscrisurile depuse la dosar s-a reținut că în continuarea lucrărilor de reparație și amenajare demarate în perioada 2003-2004, s-au executat lucrări cu încălzirea termică și instalațiile aferente, lucrări achitate de Primăria Luncavița cu OP 202/8.03.2006 în valoare de_ lei. În anul 2008 centrala termică inițială este înlocuită cu o alta achiziționată de la . SRL Reșița, acest furnizor emițând pe seama beneficiarului factura fiscală nr._ din 27.10.2008 și factura fiscală nr._ din 28.11.2008 reprezentând „cazan de gazeificare ATT CK cu accesorii„, respectiv „instalație termică Grădiniță Verendin„ în valoare de 7210 lei, respectiv 8000 lei achitate de Primăria Luncavița cu OP 752 din 28.10.2008 respectiv 892 din 11.12.2008. Inculpatul V. I. profitând de funcția ocupată, respectiv de calitatea sa de ordonator de credite, a aprobat achitarea sumei totale de 15.210 lei din bugetul local, sumă reprezentând contravaloarea celor două facturi emisă de prestator, fără a exista o aprobare prealabilă din partea Consiliului L., aprobare care nici nu s-a solicitat, și fără a exista proces-verbal de recepție respectiv situații de lucrări care să justifice prestațiile executate (cheltuieli aferente materialelor și manoperei necesare executării lucrărilor și implicit contravaloarea acestora decontată în acest mod. Ulterior achitării acestor sume, s-a emis HCL nr. 15/23.04.2009 prin care se aprobă lucrările de reparații la instalația termică în valoare de 7210 lei deși acestea fuseseră achitate încă din anul 2008.
Referitor la lucrările efectuate la obiectivul Cabinet medical Luncavița (.), prima instanță a reținut că din nota de control întocmită de Corpul de Control al Prefectului C.-S. după verificarea efectuată în 28.04.2010 rezultă că: valoarea lucrărilor de reparații la cabinetul medical din Luncavița se ridică la suma de 31.865 lei; Pentru atribuirea lucrării s-a aplicat procedura încredințării directe prev.de art. 19 al. 1 din OG 34/2006 modificată privind atribuirea contractelor de achiziție publică a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune servicii; nu există program anual al achizițiilor publice pe anul 2007 conform art. 4 din HG nr. 925/2006 și proiect de lucrări la acest obiectiv conform prevederilor art. 18 și art. 25 din Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, respectiv Legea 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor; Hotărârea Consiliului L. nr. 9/22.02.2008 prin care se aprobă reparații la Cabinetul Medical din localitatea Luncavița este ulterioară încheierii contractului de reparații nr. 3148/14.12.2007 (semnată doar de inculpatul V. I. ca reprezentant al Primăriei Luncavița și inculpatul P. N. ca reprezentant al . Caransebeș); deși contractul de lucrări nr. 3148/14.12.2007 încheiat pentru reparații la Cabinetul Medical Luncavița în valoare de 18.865,07 lei prevăzut la punctul 10 „obligațiile principale ale executantului”, sub punctul 10.2, ca executantul are obligația asigurării materialelor, instalațiilor (…), acesta nu și-a îndeplinit această obligație, aprovizionarea cu materiale realizându-se de către Primăria Luncavița, fapt ce reiese din factura fiscală nr._/14.12.2007, emisă de aceeași . Caransebeș cu valoarea de 18.865,07 lei (valoarea prevăzută în contract) și achitată cu OP 1353/18.12.2007; conform facturii fiscale nr._/10.11.2008 emisă de aceeași societate prestatoare, manopera lucrărilor aferente contractului încheiat este în valoare de 12.048,75 lei și a fost achitată parțial de Primăria comunei Luncavița prin OP 943/24.12.2008 în valoare de 11.771 lei, sumă ce nu a fost cuprinsă în suma de 18.865,07 lei prevăzut în contract, aceasta fiind plătită separat în afara cadrului contractual; nu există documente justificative din care să rezulte că materialele menționate în factura fiscală nr._/14.12.2007 au fost achiziționate și recepționate, deși acestea au fost achitate de Primăria comunei Luncavița cu OP nr. 1353/18.12.2007, încălcându-se astfel prevederile art. 5 al. 3 și art. 54 al. 5 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale; HCL nr. 9/22.02.2008, HCL nr. 57/18.12.2007 și HCL nr. 56/18.12.2007, nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din aparatul de specialitate al primarului conform art. 44 al. 1 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală republicată și modificată; din declarația verbală a primarului V. I. prezent la verificări rezultă că obiectivul Cabinet Medical Luncavița este situat în clădirea „. etaj 1” clădire cuprinsă în domeniul public al comunei aprobată prin HG 532/2002 (n.n. în documentele justificative cu referire la aceeași lucrare ca obiectiv se menționează fie „Cabinetul Medical Luncavița”, fie „.”;
De asemenea, prin procesul verbal încheiat la data de 10.11.2010 de Garda Financiară C.-S., referitor la acest obiectiv s-a reținut că între Primăria comunei Luncavița reprezentată de inculpatul V. I. în calitate de primar și . Caransebeș reprezentată de inculpatul P. N. în calitate de administrator s-a încheiat contractul de lucrări nr. 3148/14.12.2007 având ca obiect „Reparații Cabinet Medical Luncavița” în valoare de 18.865,07 lei, cu termen 17.12._08. La data încheierii contractului societatea prestatoare . Caransebeș prin P. N. a emis factura fiscală nr._/14.12.2007 privind „aprovizionarea cu materiale necesare acoperirii Cabinetului Medical Luncavița„ în valoare de 18.865,07 lei. Prin HCL nr. 57/18.12.2007 C. L. Luncavița aprobă achitarea către prestator a sumei de 18.865,07 lei, în data de 12.12.2007, inculpatul P. N. în aceeași calitate, emite „devizul lucrări” pentru construcții și instalații a cărui valoare este de 18.865,07 lei. Pentru lucrările contractate și materialele achitate de Primăria Luncavița, deși din contractul încheiat rezultă că valoarea materialelor va fi suportată de prestator, suma de 18.865,07 lei reprezintă doar contravaloare manoperă, nu există situații de lucrări, devize, procese-verbale de recepție întocmite în mod corespunzător. S-a identificat un înscris denumit „Situații de lucrări și proces verbal de recepție a lucrărilor decontate fără număr și dată pe obiectivul „., înscris întocmit până la concurența sumei de 12.048,75 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._/10.11.2008, emisă de același prestator, din conținutul înscrisului rezultând fără echivoc faptul că valoarea de 12.048,75 lei reprezintă manopera unor materiale pentru „șarpantă-învelitoare-jgheab-burlane” la obiectivul „. de lucrări menționată este identică în formă și conținut cu manopera facturată pentru lucrările din contractul nr. 3148/14.12.2007 privind „Reparații Cabinet Medical”. Conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2224/A din 06.05.2008 privind „., comisia de recepție compusă din: V. I., B. I., M. T., P. S. și I. A. și-a desfășurat activitatea în data de 19.05.2008, după data întocmirii actului, iar recepția privind execuția lucrării „șarpante-învelitoare-jgheaburi-burlane” pe baza contractului 3148-fără dată - care însă fiind identificat și prezentat anterior privește „Reparații Cabinet Medical Luncavița”. (vol.30, f.42)
Referitor la acest obiectiv, s-a constatat că prin HCL nr.9/22.02.2008 se aprobă cheltuieli de reparații la Cabinetul medical Luncavița fără a se stabili sumele necesare, iar prin contractul nr. 3148/14.12.2007 încheiat de Primăria comunei Luncavița, prin încredințare directă, anterior aprobării unor asemenea cheltuieli de către C. L. al comunei Luncavița, lucrarea este atribuită către . Caransebeș cu încălcarea prevederilor art.6 al.1 din HG 925/2006, stabilindu-se valoarea lucrărilor la 18.865,07 lei,ce se vor executa în perioada 17.12._08. . Caransebeș emite factura fiscală_/12.12.2007 în sumă de 18.865,07 lei reprezentând aprovizionare materiale și factura fiscală nr._/10.11.2008 în sumă de 12.048,75 lei reprezentând manopera acestor materiale sau încasate de prestator; astfel, în baza acestui contract Primăria comunei Luncavița achită către prestatorul menționat în mod nejustificat suma totală de 30.913,82 lei(OP 1353/18.12.2006 și OP 943/29.12.2008). Valoarea materialelor achiziționate în anul 2008 de către . este de 12.275,08 lei fără însă ca acestea să se regăsească ca denumire in factura fiscală nr._/14.12.2007 ( vol.5 ,f.59 dos.urm.pen.) Pe exemplarul din factura fiscală_/12.12.2007 din evidența contabilă a Primăriei comunei Luncavița, s-a constatat că se menționează la rubrica „denumirea produsului /a serviciilor”/”aprovizionare de materiale conform contractului 3114” ( vizibil modificat prin adăugire ), nefiind pusă la dispoziția organelor de urmărire penală, iar exemplarul aceleiași facturi identificată în evidența contabilă a . Caransebeș de către comisarii Gărzii Financiare C.-S., ca si dată a emiterii apare, vizibil modificat „19.12.2007” în loc de 12.12.2007, fără a se mai face referire la numărul contractului ( vol.3, f.44-45 ). Conform devizului de lucrări din 12.12.2007, fără număr, valoarea materialelor facturate în sumă de 18.865,7 lei,reprezintă șarpantă lemn ecosistat (153 mpx30 lei= 4590 lei), învelitoare lindab (219,4 mpx51,31 lei=11.293 lei) fără însă ca la data facturării, respectiv la data achitării acestor materiale de către de către Primăria comunei Luncavița; așa zisul furnizor . Caransebeș să dețină doar documente justificative privind proveniența bunurilor menționate, în condițiile în care prin contractul încheiat între părți s-a stipulat că valoarea materialelor va fi suportată de prestator. Inculpatul P. N. a prezentat organelor de urmărire penală avizul de însoțire a mărfii cu nr._/16.04.2008 emis de . Iablanița și factura nr.27/26.06.2008 în valoare de 4647,50 lei reprezentând achiziționarea cantității de 7,15 mc lemn debitat rășinoase, cu mențiunea că acest material lemnos a fost folosit la realizarea „șarpantei lemn ecosistat” necesară lucrării de construire a acoperișului Cabinetului Medical/. localitatea Luncavița. Pentru cantitatea de tablă lindab nu a putut prezenta documente justificative cu mențiunea că nu a achiziționat un asemenea material deoarece, ulterior s-a convenit cu beneficiarul ca acoperirea imobilului să se realizeze cu țiglă, situație constatată și de experții tehnici judiciar în raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții.
Prima instanță a reținut că în ceea ce privește obiectivul Școala cu clasele I-VIII Luncavița, prin contractul nr. 3149/14.12.2007 încheiat între . Caransebeș în calitate de prestator, reprezentată de inculpatul P. N. și Primăria comunei Luncavița în calitate de beneficiar, reprezentată de inculpatul V. I., cea din urmă atribuie primei, prin încredințare directă lucrările de „Reparații și Finisare a Scolii Generale cu clasele I-VIII Luncavița”, în aceleași condiții și împrejurări menționate la celelalte obiective, valoarea contractului fiind de 7.029,33 lei.
Ulterior încheierii contractului la propunerea inculpatului B. I., C. L. Luncavița prin HCL nr. 57/18.12.2007 aprobă achitarea sumei de 7.029,33 lei deși lucrarea a fost încredințată și valoare contractului a fost stabilită anterior, fără aprobarea Consiliului L. Luncavița, contrar disp. art. 38 și urm.din Legea 215/2006 privind administrația publică locală.
S-a reținut că primăria comunei Luncavița prin inculpatul V. I. în calitate de primar a achitat suma de 7.029,33 lei urmare întocmirii de prestator a facturii fiscale nr._/17.12.2007,respectiv suma de 5.565,63 lei menționată în factura fiscală nr._/10.11.2008 întocmită de același prestator, ca reprezentând contravaloarea „Reparații și Finisare Școala Luncavița” respectiv „ suplimentare de lucrări la contractul nr.3149”.
De asemenea, s-a reținut că primăria comunei Luncavița a depus înscrisul denumit „ Proces verbal de recepție „ cu nr.3182/17.12.2007 privind lucrarea „Reparații și finisaje Școala Luncavița” cu referire la contractul nr.3149/14.12.2007 din care rezultă că „înlocuirea geamurilor și ușilor cu termopane sunt necesare reparații și finisaje conform situației de lucrări anexate „, comisia de recepție formată din inculpatul B. I.-viceprimar și martorii F. D., F. M., P. S. propunând, datorită”condițiilor meteorologice nefavorabile” ca lucrările să se execute în perioada prevăzută în contract, însă contravaloarea acestora conform facturii fiscale nr._/17.12.2007 de 7.029,33 lei să se achite în avans. Din acest proces verbal rezultă că acea comisie de recepție și-a desfășurat activitatea în perioada 17.12._07 fără ca membrii menționați, cu excepția inculpatului B. I. să semneze acest înscris.
Pentru justificarea achitării sumei de bani menționată s-a anexat la acest proces-verbal de recepție un alt înscris denumit „ Situație de lucrări datat cu decembrie 2007” și emise de ., semnat la rubrica constructor de inculpatul P. N. iar la cea beneficiarului de inculpatul V. I..
Lucrări la care se referă acest înscris se menționează în prima parte a sa, și anume „spaleți mortar+ gleg în jur toc tâmplărie” la obiectivul „Scoala Generală Luncavița”, în valoare totală de 7.029,33 lei din care 3444 lei contravaloare manoperă iar 1597 lei contravaloare materiale, iar diferența o reprezintă cheltuieli indirecte.( vol.27, f.27-29 dos.urm.pen.).
S-a reținut că în realitate aceste înscrisuri s-au întocmit în mod fictiv, fără ca în realitate acea comisie de recepție să își desfășoare activitatea din conținutul înscrisului.
Prima instanță a constatat că Primăria comunei Luncavița cu OP nr.1350 din 18.12.2007 semnat de inculpatul V. I. în calitate de ordonantor de credite a unității bugetare amintite, a achitat către . întreaga sumă prevăzută în contract, iar conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2222/A din 06.05.2008, întocmit de comisia de recepție compusă din: inculpații V. I. și B. I., M. T., P. S. și I. A., cu referire la același contract nr. 3149 din 14.12.2007, constată executată în data de 19.05.2008.( la o dată ulterioară întocmirii înscrisului) și stabilește „suplimentarea lucrărilor cu valoarea de 5565,63 lei) (vol.27, f.10 dos.urm.pen.).
În aceeași modalitate și fără aprobarea Consiliului L. al comunei Luncavița, s-a reținut că s-a achitat cu OP/29.12.2008 către același prestator factura fiscală_/10.11.2008 în valoare de 5565,63 lei reprezentând contravaloare manoperă conform unui înscris întocmit de inculpatul P. N. și semnat de inculpatul V. I. în calitate de primar, înscris neînregistrat și nedatat privind lucrări de „construcții-instalații-interior, Scoala Generală Luncavița”.
Cu privire la lucrările neexecutate și menționate în situația de lucrări (reparații și finisaje tocuri tâmplărie PVC), s-a reținut că inculpații au susținut că ulterior, în compensare s-au executat lucrări de amenajare a unor săli de clasă, fără însă a exista documente justificative în acest sens.
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, coroborate cu expertizele tehnice judiciare efectuate în cauză, prima instanță a reținut că pentru același obiectiv în perioada 2005-2006 Primăria Luncavița a achitat către . SRL Reșița suma totală de 37.000 lei conform facturilor fiscale nr._/31.01.2006,_/14.04.2006 și_/19.12.2005 în valoare de 15.000 lei, 10.000 lei și 12.000 lei, prin HCL 64/16.12.2005 aprobându-se la plată doar suma de 29.800 lei cu titlu de lucrări suplimentare la acest obiectiv. Astfel, s-a achitat fără aprobarea Consiliului L. suma de 7.200 lei către . SRL Reșița.
Cu privire la situația și valorificarea materialelor rezultate din demolarea școlii vechi din localitatea Verendin, instanța de fond a dat eficiență principiului in dubio pro reo, în condițiile în care prin declarația dată în fața instanței, s-a reținut că inculpatul B. I. a susținut că materialele rezultate din demolare nu s-au putut vinde la prețul stabilit prin HCL și că pentru începuse să se fure din materiale, s-au folosit la centrala termică de la biserică, susținerile acestuia nefiind înlăturate prin probele administrate, iar valoarea de 2103 lei nefiind cert dovedită.
S-a constatat că prin expertiza tehnică judiciară specialitatea construcții efectuată în faza de judecată s-a concluzionat că valoarea lucrărilor executate la Cămin Cultural Verendin în perioada 2006- 2008 este de 185 542 lei, din care valoarea materialelor_ lei, iar 50 458 lei manoperă; valoarea lucrărilor de încălzire executate la Dispensar medical Verendin în anul 2008 este de 10 496 lei, din care valoarea materialelor 4551 lei, iar 2149 lei manoperă, valoarea lucrărilor de finisaje executate în trei spații de la Scoala Luncavița în anul 2008 este de_ lei, din care valoarea materialelor_ lei, iar 6918 lei manoperă, valoarea lucrărilor la șarpanta și învelitoarea Cabinetului medical din Luncavița în anul 2008 este de_ lei, din care valoarea materialelor_ lei, iar 8828 lei manoperă.
De asemenea, s-a reținut că prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea contabilitate efectuat în faza de judecată s-a concluzionat că valoarea prestațiilor facturate de către . către primăria Luncavița s-a făcut cu încălcarea prevederilor OUG nr. 34/2006. S-a arătat că pentru anul 2006 nu exista Program anual al achizițiilor publice stabilit potrivit art. 4 din HG nr. 925/2006, iar lucrarea de la Căminul Cultural Verendin a fost atribuită către . prin încredințare directă, fără organizarea unei licitații publice, prin fracționare, contrar prevederilor OUG nr. 34/2006. S-a precizat că pentru Căminul Cultural Verendin suma de_,35 lei, reprezintă manopera achitată în mod nejustificat societății Marocan SRL, în această sumă fiind cuprinsă și suma de 4079,35 lei (3825,85 lei +253,50 lei) achitată pentru prestări care nu au respectat condiția de legalitate si realitate privind angajarea cheltuielilor; pentru Dispensarul Medical (fosta Grădinița) Verendin suma de 3116 lei (1785,00 lei + 1331,00 lei reprezintă manopera achitată în mod nejustificat societății Marocan SRL, suma de_,00 lei (7210,00 lei + 8000,00 lei) reprezintă contravaloarea lucrărilor
încredințate de către Primăria Luncavița, societății Flo-Mer Prest SRL, fără aprobarea Consiliului L.; pentru Școala cu clasele I - VIII Luncavița suma de_,96 lei ( 7029,33 lei + 5565,63 lei) reprezintă manopera achitată în mod
nejustificat societății Marocan SRL, suma de 7200 lei achitată societății Flo-Mer Prest SRL, fără aprobarea Consiliului L.; pentru Cabinetul Medical Luncavița (.) suma de_ lei, reprezintă manopera achitată în mod nejustificat societății Marocan SRL, suma achitată parțial din factura nr._/10.11.2008, în valoare de_,75 lei, suma de_,07 lei, reprezentând factura nr._/14.12.2007, privind aprovizionarea cu materiale necesare acoperirii Cabinetului Medical Luncavița, în valoare de_,07 lei, valoarea totală a prejudiciului estimat fiind de_,38 lei. S-a precizat că valoarea materialelor necesare lucrărilor de modernizare și reparații achiziționate de Primăria comunei Luncavița în perioada anilor 2006-2008, este în sumă de_,60 lei, iar manopera achitată către . în perioada 2006-2008 este în sumă de_,31 lei.
Din coroborarea declarațiilor martorilor audiați atât în faza de urmărire penală cât și in faza de judecată cu expertizele efectuate în cauză prima instanță a reținut că majoritatea lucrărilor la obiectivele susmenționate s-au executat de persoane fizice-cetățeni ai localității Verendin și Luncavița, persoane care au prestat activități fie în mod voluntar, fie pentru sume modice de bani achitate de către inculpatul P. N., pentru munca prestată fără forme legale.
Astfel, s-a constatat că exceptând un număr redus de persoane care au fost remunerate cu sume modice (raportat la cele încasate de prestator de la beneficiar) și a angajaților Primăriei Luncavița, restul cetățenilor din localitatea Verendin care au desfășurat activități la Căminul Cultural Verendin nu au fost remunerați.
Conform declarațiilor martorilor C. I., G. T., J. T., M. M., T. G., Ș. M., G. I., J. D., angajați ai Primăriei Luncavița în baza Legii 76/2002, s-a reținut că pentru munca prestată în cadrul lucrărilor contractate de inculpatul P. N., nu au fost remunerați separat ci ca urmare a angajării în cadrul unității administrativ teritoriale menționate.
Din examinarea hotărârilor Consiliului L. Luncavița adoptate în perioada ianuarie-martie 2006 s-a constatat că după ce prin hotărârea nr. 5 din 9.03.2006 s-a aprobat suma de 9000 lei pentru reparații la cele două cămine culturale din comună ( Verendin și Luncavița ) încredințându-se spre rezolvare inculpatului B. I. în calitate de viceprimar, în data de 17.03.2006 acesta din urmă propune angajarea unui număr de 10 muncitori în conformitate cu prevederile Legii 76/2002 prezentând totodată consilierilor locali programul de lucrări aferent perioadei 01.04._06, lucrări ce urmau a fi executate de persoanele în cauză. Propunerea și programul întocmit de inculpatul B. I. au fost aprobate de C. L. Luncavița prin hotărârile nr. 7 și 8 din 17.03.2006. În programul de lucrări întocmit de inculpatul B. I., la punctul 4 la rubrica denumire lucrări se menționează „Extindere Cămin Cultural Verendin + Construcție anexă bucătărie și grupuri sanitare și renovare interior„, lucrări împărțite în lucrări de extindere și lucrări de renovare interioară. (Vol.45 f.8-12 dos.urm.pen.). Din compararea lucrărilor din acest program cu cele decontate de Primăria Luncavița la obiectivul menționat către . Caransebeș s-a constatat că acestea se regăsesc printre cele menționate de inculpatul P. N. în procesele verbale de recepție și devizele analitice întocmite în legătură cu această lucrare. ( ex: preparare, transport beton, zidărie cu cărămidă, săpătură de pământ, etc) (vol.14, f.33-45, vol.16, f.31-32, vol.15, f.80-82).
Referitor la contractele susmenționate încheiate între Primăria Luncavița și ., prima instanță a avut în vedere că acestea au fost încredințate direct persoanei juridice, în condițiile în care aceasta nici nu avea capacitatea materială, tehnică și forță umană necesară desfășurării unor asemenea lucrări, încălcându-se prevederile OUG 34/2006 și modif. ulterioare ale acesteia. Lucrarea privind Căminul Cultural Verendin a fost încredințată fără a exista proiect de lucrări conform art.18 și 25 lit.d/Legea 10/1995 privind calitatea construcțiilor și Legea 50/1991nd autorizarea executării construcțiilor; nu există notă justificativă întocmită de compartimentul intern specializat conform art. 2 și 5/2/ din HG 925/2006 care să fie aprobată de conducătorul unității; s-au achitat în plus sume de bani către prestator comparativ cu suma prevăzută în contractul nr. 3150/14.12.2007; contractul nr. 3150/14.12.2007 în valoare de 19.798 lei este identic în formă și conținut cu, contractul nr. 3148/14.12.2007; prin HCL nr.58/18.12.2007 se aprobă majorarea sumei de la 19.798 lei la 20.051,5 lei nejustificat, fără un act adițional la contractul inițial privind „lucrări suplimentare”, fără a se organiza licitație publică, aplicându-se procedura de încredințare directă. De asemenea, se va avea în vedere că în perioada decembrie 2006-aprilie 2008 . avea 3 salariați, iar în perioada 01.05.2008-2009 avea un singur salariat inculpatul P. N., situație în care în mod logic îi era imposibil să execute singur asemenea lucrări.
Raportat la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor OUG 34/2006, prima instanță a avut în vedere că primul contract încheiat între Primăria Luncavița și . cu nr. 1537/11.09.2006 a produs efecte juridice sub imperiul dispozițiilor OUG 34/2006, ordonanța fiind publicată în Monitorul oficial nr. 418/15 mai 2006. Cu privire la susmenționata ordonanță, s-a avut în vedere că potrivit art. 2 din acest act normativ, scopul prezentei ordonanțe de urgență îl constituie: promovarea concurenței între operatorii economici; garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici; asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică; asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autoritățile contractante. Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică sunt: nediscriminarea; tratamentul egal; recunoașterea reciprocă; transparența; proporționalitatea; eficiența utilizării fondurilor publice; asumarea răspunderii.
Astfel, referitor la atribuirea contractelor de achiziții publice, s-a reținut că în art.5 alin.2 și 3 din HG nr.925/2006 se stipulează:„ (2) C. intern specializat (...) are obligația de a elabora o notă justificativă în toate situațiile în care procedura de atribuire propusă pentru a fi aplicată este alta decât una dintre cele prevăzute la art. 20 alin. (1) din ordonanța de urgență (....) (3) Nota justificativă se aprobă de conducătorul autorității contractante, conform atribuțiilor legale ce îi revin, cu avizul compartimentului juridic, și constituie un înscris esențial al dosarului achiziției publice”.
S-a mai reținut că potrivit art.25 din OUG 34/2006 autoritatea contractantă are obligația de a estima valoarea contractului de achiziție publică pe baza calculării și însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, luând în considerare orice forme de opțiuni, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării (fără TVA).
De asemenea, s-a reținut că potrivit art. 8 lit. a din același OUG 34/2006, „este autoritate contractantă oricare organism al statului-autoritate publică sau instituție publică care achiziționează la nivel central ori la nivel regional sau local”, iar conform art. 311 lit.a din OUG 34/2006 introdus prin Legea 337/2006 contractele de achiziție publică sunt „contracte de lucrări […], iar conform art.4 lit.a și b, contractul de lucrări este acel contract de achiziție publică care are ca obiect fie execuția de lucrări fie proiectarea sau/cât și execuția unei construcții, lucrări care conform Anexei 1 a actului legislativ menționat, ce presupune lucrări de construcții care includ construcții de clădiri noi, lucrări de reparare,modificare restaurare, respectiv lucrări de demolare, de pregătire a șantierelor.
Prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art.19 din OUG 34/2006 modificata prin.OUG 94/ 26 septembrie 2007„autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în lei a 10.000 euro pentru fiecare achiziție de produse, servicii sau lucrări (....)”. Mai mult decât atât, la data încheierii primului contract de lucrari pentru acest obiectiv, cu . Caransebes, (contractul nr.1537/11.09.2006 privind lucrarea „Extindere și renovare Cămin Cultural Verendin-Manoperă”) prevederile legale comentate nu suferiseră modificari, și astfel pragul valorii achiziției stipulat de legiuitor era de 5000 de Euro.
De asemenea, s-a constatat că potrivit art. 23 din OUG 34/2006 „ autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică și nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziție publică, cu scopul de a se evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență care instituie obligație ale autorităților contractante în raport cu anumite praguri valorice, iar potrivit art. 26 ”valoarea estimată a contractului de achiziție publică trebuie să fie determinată înainte de inițierea procedurii de atribuire a contractului respectiv. Această valoare trebuie să fie valabilă la momentul transmiterii spre publicare a anunțului de participare sau, în cazul în care procedura de atribuire nu presupune publicarea unui astfel de anunț, la momentul transmiterii invitației de participare”, toate dispozițiile legale menționate fiind încălcate la încheierea contractelor analizate în cauză, potrivit constatărilor efectuate atât de comisarii Gărzii financiare, dar și de Corpul de control al prefectului.
Instanța de fond a constatat de asemenea, că toate înscrisurile precizate, aferente anului 2006, anterior încheierii primului contract, s-au întocmit în mod fictiv pentru a justifica oarecum achitarea în mod nejustificat a sumelor de bani facturate de către . Caransebeș pe seama Primăriei Luncavița.
De altfel, s-a reținut că în faza de urmărire penală, în condițiile în care o parte din consilierii locali ale căror nume apar pe procesele verbale de recepție aferente lucrărilor în litigiu, respectiv martorii G. T., I. A., M. I. și I. P. au declarat că semnăturile depuse pe acele înscrisuri nu le aparțin, în realitate neparticipând la asemenea recepții, s-a efectuat o constatare tehnico-științifică de către I.P.J C.-S., necontestată de inculpați.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 14.10.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic al IPJ C.-S., prima instanță a reținut că semnăturile privind pe G. T., I. A., M. I. și I. P. depuse pe procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor cu nr.4550 din 29.12.2006, (pt. suma de 9431 total general conform deviz anexat ), 4550 din 29.12.2006, (pt. suma de 2380 total general conform deviz anexat ), 1544 din 13.09.2006,3080 din 15.11.2006, PV de recepție materiale 3079 din 15.11.2006 ( uși sobă-528 lei ), 3079 din 15.11.2006 (gresie în sumă de 828 lei ),3070 din 15.11.2006 ( materiale -598,90 lei ), PV de recepție 4450 din 29.12.2006 ( valoare 2231,81 lei), 4450 din 29.12.2006 ( valoare 257,50 lei), 4550 din 29.12.2006 ( valoare 583,80 lei),_ din 29.12.2006 ( valoare 1752,91 lei ), 4450 din 29.12.2006 ( valoare 4557,24 lei ), 4450 din 29.12.2006 ( valoare 775,96 lei ) ,3079 din 15.11.2006 ( valoare 6046,06 lei ), 4450 din 29.12.2005 ( valoare 1024,95 lei ), 4450 din 29.12.2006 ( valoare 500 lei ), 4450 din 29.12.2006 ( valoare 5249 lei ) ,PV de recepție la terminarea lucrărilor 3080 din 15.11.2006 ( valoare_ lei- deviz analitic cod 01LV din 27.09.2006- 7.05.2006), PV de recepție 1538 din 11.09.2006 ( valoare 1504,02 lei), 1538/11.09.2006 ( în valoare de_,80 lei),, 1538/11.09.2006 ( în valoare de 1528 lei), 1538/11.09.2006 ( în valoare de 4656,50 lei), 1538/11.09.2006 ( în valoare de 178,60 lei), 1538/11.09.2006 ( în valoare de 5356 lei), 3079 din 15.11.2006 ( în valoare de 1331 lei),3079 din 15.11.2006 ( în valoare de 2903,7 lei ),3079 din 15.11.2006 ( în valoare de 5686,17 lei),3079/15.11.2006 ( în valoare de 4295,31 lei) nu au fost executate de către titulari
De asemenea, s-a reținut că pe aceleași înscrisuri semnăturile depuse în dreptul numelui inc. V. I. și B. I. au fost executate de către aceștia ; în același context se precizează că înscrisurile menționate cu referire la ceilalți membrii ai comisiilor de recepție, respectiv numiții: I. I., B. G., J. I., P. M. și E. G., au fost respectiv ar fi putut fi executate de către aceștia.
S-a mai constatat că semnăturile depuse pe înscrisurile menționate prin contrafacerea semnăturii numitului I. P. au fost executate de către aceeași persoană, neputându-se identifica scriptorul ( vol.5, f.64-94).
Instanța de fond a constatat că faptele inculpaților V. I. și B. I., care, în calitate de primar și ordinator de credite, respectiv viceprimar în cadrul UAT Luncavița, în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada 2006-2008 au încredințat în mod direct, cu nerespectarea dispozițiilor legale lucrări de construcții, reabilitare, amenajare, întreținere și reparații privind obiectivele: Cămin Cultural Verendin, Dispensar Medical Verendin (Grădiniță Verendin), Școala cu clasele I-VIII Luncavița, Cabinetul Medical Luncavița (. ), către . Caransebeș reprezentată de inculpatul P. N. în calitate de administrator, și care au acceptat spre decontare facturi și devize pentru lucrări fictive, au produs o pagubă certă UAT Luncavița, întrunind elementele constitutive ale infr. prev. de art. 248 CP cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP. De asemenea, s-a constatat că faptele inculpatului P. N., care în calitate de administrator al susmenționatei societăți a emis spre decontare facturi și devize pentru lucrări fictive, acceptate spre decontare, în condițiile în care majoritatea lucrărilor respective s-au executat de persoane fizice-cetățeni ai localității Verendin și Luncavița, persoane care au prestat activități fie în mod voluntar, fie pentru sume modice de bani achitate de către inculpat, pentru munca prestată fără forme legale, întrunesc elementele constitutive ale infr. prev. de art. 26 CP rap. la art. 248 CP cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP și art. 290 CP cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP.
În acest sens, prima instanță a constatat că deși prin rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților V. I. și B. I. pentru infr. prev. de art. 248/1 CP, va reține în sarcina inculpaților V. I. și B. I. săvârșirea infr. prev. de art. 248 C.p, în formă continuată, ca urmare a schimbării încadrării juridice și aplicării legii penale mai favorabile, în condițiile în care NCP unifică cele trei variante ale abuzului în serviciu prevăzut în vechea reglementare, limitele de pedeapsă fiind mai mari, aceeași situație subzistând și referitor la aplicarea disp. art. 35 alin. 1 din NCP, dispoziții mai favorabile dat fiind că faptele au fost săvârșite împotriva aceluiași subiect pasiv. Față de aceleași considerente, aplicarea disp. art. 35 alin. 1 CP s-a făcut și cu privire la faptele săvârșite de inculpatul P. N..
În ceea ce privește susținerea inculpaților V. I. și B. I. referitor la caracterul contravențional al procedurii de încredințare directă, prima instanță a avut în vedere că potrivit art. 293 lit. d din OUG 34/2006, aceste fapte constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni, ori în speță s-a constatat că acestea au fost săvârșite tocmai în modalitățile prezentate mai sus, potrivit legii penale constituind infracțiuni. De asemenea, s-a reținut că susținerile referitoare la aplicabilitatea disp. art. 35 din Legea nr. 94/1992 nu sunt incidente în cauză, iar raportul Curții de Conturi din perioada 3-30.04.3007, neatașat concluziilor scrise, invocat nu poate fi reținut în cauză în condițiile în care activitatea infracțională analizată a privit perioada 2006-2008, celelalte aspecte excedând situației de fapt cu care a fost sesizată instanța.
Totodată, prima instanță a avut în vedere că nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea inculpaților, caracterul penal al faptelor săvârșite de cei trei inculpați și vinovăția acestora nefiind înlăturate, prin faptul că lucrările au fost executate în beneficiul comunității locale, că locuitorii comunei au prestat benevol activitățile aferente lucrărilor executate la obiectivele menționate, sau că parte din aceștia au fost remunerați pentru activitatea prestată, în condițiile în care la încheierea contractelor de lucrări nu s-au respectat dispozițiile legale prev. de OUG 34/2006, iar lucrările au fost acceptate spre decontare în baza unor facturi și devize pentru lucrări fictive, sub acest aspect nefiind relevantă calitatea de „bun meseriaș” a inculpatului P. N., ci faptul că societatea reprezentată de acesta nu avea capacitatea necesară din punct de vedere tehnic și material, respectiv nu avea forța de muncă și dotările necesare prestării unor asemenea lucrări. În acest sens, instanța de fond a înlăturat și apărările inculpatului P. N. privitoare la lipsa vinovăției și a calității de complice la infracțiune de abuz în serviciu, la faptul că activitatea sa lucrativă nu a interferat cu cea a inculpaților V. și B. în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care la încheierea susmenționatelor contracte cunoștea faptul că societatea sa nu avea forța de muncă și dotările necesare prestării unor asemenea lucrări. Mai mult,s-a reținut că prin emiterea facturilor în baza unor devize fictive, prin inserarea datelor nereale, a contribuit la prejudicierea Unității A. Teritoriale Luncavița și a încasat sumele de bani aferente înscrisurilor emise. Referitor la infracțiunea prev. de art. 290 CP, instanța de fond a avut în vedere că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea acesteia cu privire la susmenționatele facturi și acte fictive emise de inculpat în calitate de reprezentant al . și semnate de acesta și nu cu privire la modificările și adăugirile acestor acte sau pentru eventuala semnare a altor acte depuse în dosarul de urmărire penală și cu privire la care prin raportul de expertiză tehnico-științifică s-a stabilit că nu au fost executate de către titulari.
Raportat la susținerile privind încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev. de art. 290 CP rap. la art. 124 CP, s-a avut în vedere că infr. prev. de art. 290 CP a fost săvârșită în formă continuată în perioada 2006-2008, în realizarea aceleași rezoluții infracționale și că potrivit disp. art. 154, 155 NCPP (art. 122, 123 CPPP) nu se poate reține prescripția răspunderii penale și implicit încetarea procesului penal.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpați sunt prevăzute de legea penală, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de aceștia cu forma de vinovăție prevăzută de lege, fiind dovedite dincolo de orice dubiu rezonabil prin probele administrate în cauză, prima instanță a dispus condamnarea acestora, la individualizarea pedepsei aplicate fiecărui inculpat în parte, avându-se în vedere criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor, împrejurările concrete de săvârșire a acestora, precum și persoana inculpaților, vârsta acestora, dar și lipsa antecedentelor penale.
Astfel fiind, considerând că aplicarea unei pedepse de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare este de natură a duce la atingerea scopului pedepsei, instanța de fond, prin schimbarea încadrării juridice, în baza art. 248 CP cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP și art. 5 NCP a condamnat inculpatul V. I. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În consecință, în baza art. 71 Cod penal, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.(1) lit.a) teza a II a, lit.b) Cod penal, în acord cu Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza S. și P. împotriva României. Astfel, în acest context, s-a apreciat că se impune interzicerea drepturilor menționate față de natura infracțiunii săvârșite de către inculpat.
Apreciind că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, stabilind un termen de încercare de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni și atrăgând atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.
De asemenea, instanța de fond a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Față de aceleași considerente, considerând că aplicarea unei pedepse de 2 (doi) ani închisoare este de natură a duce la atingerea scopului pedepsei, prima instanță, prin schimbarea încadrării juridice, în baza art. 248 CP cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP și art. 5 NCP l-a condamnat inculpatul B. I. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În consecință, în baza art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.(1) lit.a) teza a II a, lit.b) Cod penal, în acord cu Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza S. și P. împotriva României. Astfel, în acest context, prima instanță a apreciat că se impune interzicerea drepturilor menționate față de natura infracțiunii săvârșite de către inculpat.
În baza art. 81, 82 Cod penal, apreciind că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, stabilind un termen de încercare de 4 (patru) ani și atrăgând atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.
De asemenea, prima instanță a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Totodată, prin schimbarea în cadrării juridice, în baza art. 26 CP rap. la art. 248 CP cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP și art. 5 NCP prima instanță a condamnat inculpatul P. N. la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, iar în baza art. 290 CP cu aplic. art. 35 alin. 1 NCP și art. 5 NCP va condamna același inculpat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
Având în vedere că infracțiunile susmenționate au fost săvârșite de inculpat în concurs real, în baza art. 33, 34 CP, au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) și 6 (șase) luni închisoare.
În consecință, în baza art. 71 Cod penal, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.(1) lit.a) teza a II a, lit.b) Cod penal, în acord cu Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza S. și P. împotriva României. Astfel, în acest context, s-a apreciat că se impune interzicerea drepturilor menționate față de natura infracțiunilor săvârșite de către inculpat.
În baza art. 81, 82 Cod penal, apreciind că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, stabilind un termen de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) și atrăgând atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.
De asemenea, prima instanță a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Totodată, în baza art. 25 alin. 3 C.pr.pen., instanța a dispus desființarea înscrisurilor aflate în dosarul nr. 2164/P/2008 al Parchetului de pe lângă J. Caransebeș, conform dispozitivului sentinței penale atacate.
În raport de probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 1357 și urm., 1372 C.civ (art. 998, 999 Cod Civil), între faptele inculpaților și prejudiciul cauzat părții civile existând legătură de cauzalitate, fiind fie obligați aceștia la repararea prejudiciului.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor civile acordate părții civile, prima instanță a avut în vedere constituirea de parte civilă, dar și probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar coroborate cu rapoartele de expertiză efectuate în faza de judecată. Astfel, raportat la faptele reținute în sarcina inculpaților instanța de fond a reținut că prejudiciul cert și dovedit cauzat UAT este în cuantum de_,38 lei, din care suma de_,35 lei reprezintă manopera achitată în mod nejustificat societății Marocan SRL pentru obiectivul Căminul Cultural Verendin, în această sumă fiind cuprinsă și suma de 4079,35 lei (3825,85 lei +253,50 lei) achitată pentru prestări care nu au respectat condiția de legalitate si realitate privind angajarea cheltuielilor; suma de 3116 lei (1785,00 lei+1331,00) lei pentru Dispensarul Medical (fosta Grădinița) reprezintă manopera achitată în mod nejustificat societății Marocan SRL Verendin, iar suma de_,00 lei (7210,00 lei + 8000,00 lei) reprezintă contravaloarea lucrărilor încredințate de către Primăria Luncavița, . SRL, fără aprobarea Consiliului L. cu privire la același obiectiv; suma de12594,96 lei ( 7029,33 lei + 5565,63 lei) reprezintă manopera achitată în mod nejustificat societății Marocan SRL pentru Școala cu clasele I - VIII Luncavița, iar suma de 7200 lei achitată societății Flo-Mer Prest SRL, fără aprobarea Consiliului L., pentru același obiectiv; suma de_ lei, reprezintă manopera achitată în mod nejustificat societății Marocan SRL pentru Cabinetul Medical Luncavița (.), suma achitată parțial din factura nr._/10.11.2008, în valoare de_,75 lei, suma de_,07 lei, reprezentând factura nr._/14.12.2007, privind aprovizionarea cu materiale necesare acoperirii Cabinetului Medical Luncavița, în valoare de_,07 lei.
Referitor la susținerea inculpaților privind constituirea de parte civilă și solicitarea de respingere a cererii ca fiind formulată de o persoană fără capacitatea procesuală de exercițiu, s-a avut în vedere că potrivit art. 21 alin. 2 din legea nr. 215/2001 privind legea administrației publice locale „în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean”. D. fiind calitatea de inculpați în prezenta cauză atât a primarului, cât și a viceprimarului comunei Luncavița, instanța de fond a solicitat desemnarea unei persoane care să reprezinte interesele UAT în instanță și să precizeze dacă se constituie părți civile în cauză și care este cuantumul pretențiilor. Prin HCL Luncavița nr. 32/17.09.2012 s-a desemnat numitul I. E. M. pentru reprezentarea intereselor Consiliului L. Luncavița și Primăriei Luncavița în soluționarea prezentului dosar, iar la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2012, reprezentantul părții vătămate a arătat că se constituie părți civile cu suma menționată în rechizitoriu, ulterior depunând la dosar la fila 40 și constituirea de parte civilă în scris. Ulterior prin HCL Luncavița nr. 40/16.11.2012 s-a revocat HCL Luncavița nr. 32/17.09.2012 și s-a desemnat numitul I. A. pentru reprezentarea intereselor în soluționarea cauzei, la dosar nefiind depusă o altă constituire de parte civilă sau o altă poziție procesuală cu privire la latura civilă a cauzei. Instanța de fond a avut în vedere că la data formulării constituirii de parte civilă, numitul I. E. M. reprezenta în instanță în baza HCL Luncavița nr. 32/17.09.2012 interesele UAT, neavând relevanță sub aspectul legalei constituiri de parte civilă revocarea ulterioară a HCL de desemnare, cu atât mai mult cu cât ulterior nu s-a depus nici un înscris referitor la constituirea de partea civilă.
În consecință, prima instanță a obligat în solidar inculpații V. I., B. I. și P. N. (în solidar cu partea responsabilă civilmente ., până la concurența sumei de_,31 lei reprezentând manopera achitată în mod nejustificat către această societate), să plătească părții civile U.A.T. Luncavița suma de_,38 lei despăgubiri civile, respingând celelalte pretenții formulate ca nedovedite.
Împotriva sentinței penale nr. 125 din 11.04.2014 pronunțată de J. Caransebeș au declarat apeluri în termen legal, inculpații V. I., B. I. și P. N., apeluri înregistrate la C. de A. Timișoara la data de 30 mai 2014.
În motivarea apelurilor declarate de inculpații V. I. și B. I. se solicită achitarea acestora în temeiul art. 17 al. 2 Cpp, rap. la art. 16 al. 1 lit. a, b, c Cpp. Se consideră că pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu trebuie să existe consecința faptelor, consecință care trebuie să fie determinată și constă într-un posibil pericol, ori în speță, este vorba de o eventuală consecință. Se solicită a se constata că prejudiciul, respectiv întinderea pagubei stabilite în sarcina inculpaților, atât sub aspectul existenței ei, cât și sub aspectul posibilității de evaluare, nu este certă, lichidă și exigibilă. Astfel, se arată că organul de urmărire penală avea obligația să transmită Camerei de Conturi – C. de Conturi a României o adresă prin care să solicite auditorilor publici externi efectuarea unui audit financiar, în vederea întocmirii unui raport de audit financiar, în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 94/1992 și ale punctului 122 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități și nu să numească în cauză un expert contabil care să stabilească o stare de fapt și să calculeze un eventual prejudiciu. Prin urmare,s e arată că deși în speță faptele au fost reținute ca fiind săvârșite de către inculpați în exercitarea unei funcții publice, în cadrul unei instituții publice, înființată în baza prevederilor Legii nr. 215/201, stabilirea unui prejudiciu cauzat unei instituții publice trebuia să fie constatat printr-un raport de audit financiar întocmit de către C. de Conturi.
Se mai solicită a se observa că instanța de fond nu a analizat pentru fiecare capăt de acuzare existența laturii obiective și a laturii subiective a infracțiunii în cazul fiecărui inculpat, neevaluând în mod corect probatoriile administrate în raport de elementele constitutive ale infracțiunii, stabilind vinovăția inculpaților fără a analiza dacă a existat o eventuală intenție calificată de scop,. Însușindu-și starea de fapt reținută prin actul de sesizare, în dezacord cu realitatea împrejurărilor constatate în actele și lucrările dosarului.
De asemenea, în ceea ce privește procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică încheiate, se arată că din raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul I. M. – Opinie expert contabil M. G., expertiză efectuată în faza de urmărire penală, rezultă că toate achizițiile efectuate se încadrează în limita prevăzută în excepție și ca atare, chiar dacă există facturi de achiziție în loc de contract de achiziție publică, acestea sunt legale. De asemenea, se arată că se poate constata că prin efectuarea plăților către constructor nu s-a produs o vătămare a intereselor legale ale primăriei și că plata efectuată în aceste condiții de inculpați, în lipsa unui proces-verbal de recepție, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, iar în ceea ce privește organizarea procedurii de achiziție publică, nu se poate reține existența unei fapte penale, solicitându-se a se constata că instanța de fond trebuia să rețină că, potrivit art. 293 lit. d din OUG 34/2006, constituie contravenție și se sancționează contravențional fapta de aplicare a altor proceduri de atribuire decât a celor care sunt prevăzute de această ordonanță de urgență.
Se mai arată că faptele inculpaților de a nu întocmi procese-verbale de casare, demolare, recepții, evaluare și valorificare a materialelor rezultate din demolarea școlii vechi din Verendin și fapta inculpaților de a aproba efectuarea plății, fără documente justificative care să certifice existența lucrării respective, deși constituie situația premisă a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin faptul că lucrările s-au efectuat și prin aceasta nu s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale colectivității și implicit a Primăriei, nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzute de lege, solicitându-se achitarea inculpaților în temeiul art. 16 al. 1 lit. b Cpp., nefiind întrunită latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu..
Solicită a se avea în vedere că în mod eronat a fost reținut faptul că Primăria Luncavița a achitat din fondurile primăriei suma de 69.720,38 lei pentru prestări care nu respectau condiția de legalitate și realitate privind angajarea cheltuielilor, deoarece criteriul vizând oportunitatea sau inoportunitatea angajării unor cheltuieli nu poate fi utilizat nici de procuror nici de experți pentru stabilirea unui prejudiciu, acest criteriu fiind distinct de criteriul necesității, iar angajarea unor cheltuieli apreciate subiectiv ca fiind eventual inoportune, neexcluzând posibilitatea ca acestea să fie necesare, iar prestațiile corelative să reflecte volumul cheltuielilor și chiar să producă un spor de valoare.
Referitor la reținerea în sarcina inculpaților a unui prejudiciu cauzat Primăriei Luncavița prin plățile efectuate din bugetul local către ., se solicită a se observa că și în acest caz nu se poate stabili cu certitudine un prejudiciu, deoarece nu s-a făcut dovada că manopera facturată și încasată de către . nu a fost realizată de către aceasta, în perioada anului 2007 această societate având trei salariați, nefiind dovedit contrariul, respectiv imposibilitatea de a de4sfășura activități de reparații sau alte lucrări necalificate și mai mult decât atât, se reține în raportul de expertiză că . impozitele și taxele aferente salariilor. Se arată că în mod greșit experții desemnați în cauză au apreciat că operațiunile și documentele, obligațiile și drepturile rezultate din raporturile juridice ale Primăriei Luncavița cu terții, desfășurate sau efectuate anterior datei de 30 iunie 2006, pot fi supuse cenzurii OUG 34/2006,.
De asemenea, se consideră că fapta nu există în ceea ce privește încredințarea mai multor lucrări de construcții, reabilitare, amenajare, întreținere și reparații privind obiectivele Căminul cultural Verendin, Dispensarul medical Verendin (Grădinița Verendin), Școala cu clasele I-VIII Luncavița și Cabinet Medical Luncavița, existând Hotărârii ale Consiliului L. prin care sunt aprobate sumele pentru lucrările executate.
Se solicită a se avea în vedere că din ansamblul probator nu se poate reține cu certitudine existența vreunui prejudiciu, instanța de fond neînlăturând concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, deși o eventuală pagubă trebuia constatată printr-un raport de audit financiar întocmit de către Camera de Conturi a României. Totodată, se arată că din expertiza de specialitate construcții efectuată în cauză rezultă că lucrările au fost realizate și prin urmare, acestea nu sunt fictive, ideea că . nu putea efectua lucrările întrucât nu dispunea de capacitate tehnică și forță de muncă neputând fi susținută, fiind de notorietate faptul că majoritatea societăților a căror domeniu de activitate îl constituie construcțiile, folosesc forță de muncă fără forme legale și închiriază utilajele necesare efectuării lucrărilor.
O altă critică vizează faptul că instanța în pronunțarea hotărârii cu privire la unele stări de fapt, prezintă concluziile comisarilor Gărzii Financiare, concluzii care sunt contrazise de către expertizele efectuate, astfel menționându-se decontarea unor facturi pe lucrări și materiale în mod nejustificat, deși acestea sunt menționate ca existente în expertiza tehnică judiciare. Se mai arată că instanța de fond în mod eronat a interpretat faptul că existența unui raport al comisiilor de programe pentru fiecare din hotărârile consiliului local emise în perioada 2006-2009 și verificate duc la concluzia unei încercări de a remedia neregulile constatate de organele de control, din moment ce toate hotărârile au fost transmise spre legalitate Instituției Prefectului fără a fi atacate în contencios administrativ. De asemenea, prima instanța a făcut referire la faptul că în mod nejustificat Primăria Luncavița a achitat către prestatorul . suma de 30.913,82 lei, contravaloarea unor lucrări fictive pentru obiectivul Cabinet medical Luncavița, lucrări care însă se regăsesc în expertiza tehnică judiciară.
Se consideră că instanța de fond a luat în considerare doar probele favorabile acuzării, deși dubiile existente ar fi trebuit să se interpreteze în favoarea inculpaților, potrivit regulii „in dubio pro reo”, așadar se consideră că în speță, condamnarea inculpaților în lipsa unor probe temeinice și legal administrate, convingătoare, care nu au înlăturat orice îndoială, reprezintă totodată și o nerespectare a dreptului unui inculpat la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO. Se mai solicită să se constate faptul că instanța de fond, în mod nelegal, a respins obiecțiunile formulate de inculpați la raporturile de expertiză, obiecțiuni care erau pertinente și utile în clarificarea situației de fapt, deoarece în mod eronat experții desemnați în cauză au raportat actele și faptele supuse verificării la prevederile OUG nrr.34/2006 modificată, deși acest act normativ a intrat în vigoare la data de 30.06.2006, conform prevederilor art. 207 al. 1 din ordonanță, solicitându-se a se constata că până la data intrării în vigoare a OUG nr. 34/2006, pentru achizițiile publice efectuate de către autorități, erau aplicabile prevederile OUG nr. 60 din 25.04.2001 privind achizițiile publice. Pe de altă parte, se precizează că raportul de expertiză tehnică nu este însușit de către toți experții tehnici numiți în cauză, conține greșeli și omisiuni, iar valoarea stabilită pentru lucrările realizate și utilajele procurate nu este cea corectă.
Referitor al constituirea de parte civilă se solicită respingerea cererii ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de exercițiu, dl I. E. M. nefăcând dovada calității de reprezentare pentru constituirea de parte civilă în numele și pentru Primăria Luncavița și C. L. al comunei Luncavița și mai mult decât atât, se solicită să se aibă în vedere poziția procesuală de la termenul de judecată din 25.09.2014 a reprezentantului legal al părții civile, care a declarat că nu mai înțelege să-și mențină pretențiile civile față de cei doi inculpați.
Prin urmare, se solicită să se aibă în vedere neconcordanța probelor administrate, caracterul incert cu privire la existența sau întinderea prejudiciului bazat în mare parte pe prezumții și deducții care nu pot duce la stabilirea vinovăției inculpaților.
În motivarea apelului declarat de inculpatul P. N. se solicita achitarea sa în temeiul art. 17 al. 2 rap. la art. 16 al. 1 lit. b Cpp pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 Cp rap. la art. 248 Cp cu aplicarea art. 35 al. 1 Cp și încetarea procesului penal în temeiul art. 17 al. 2 rap. la art. 16 al. 1 lit. f Cpp rap. la art. 124 Cp cu aplic. art 5 Cp pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cp, sau achitarea în temeiul art. 17 al. 2 rap. la art. 16 al. 1 lit. c Cpp. Se arată în motivele de apel că sentința este netemeinică și nelegală. Astfel se consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 Cp rap. la art. 248 Cp, deoarece din ansamblul probator administrat nu rezultă că ar fi săvârșit o astfel de infracțiune, dându-se o interpretare greșită art. 26 Cp, deoarece pentru a fi complice la săvârșirea acestei infracțiuni, ar fi trebuit să acționeze cu vinovăția prevăzută de lege, respectiv intenția directă sau indirectă la săvârșirea de către ceilalți doi inculpați a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în urma căruia s-ar fi putut produce un prejudiciu la bugetului local al comunei Luncavița. De asemenea, se arată că ar fi trebuit să acționeze cu vinovăția prevăzută de lege la neîndeplinirea de către aceștia a unui act cerut ori la îndeplinirea în mod defectuos al acestuia, rezultatul fiind producerea unei pagube. Se mai arată că raportat la aceasta, activitatea lucrativă a sa din cadrul . nu a interferat cu cea a inculpaților V. și B. în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv în elaborarea și adoptarea actelor de autoritate publică în urma cărora s-a stabilit efectuarea lucrărilor de reparații și nici nu s-a reținut în sarcina sa că a influențat autoritatea publică în atribuirea directă a lucrărilor de reparații.
Totodată se arată că instanța de fond nu a analizat temeinic și legal starea de fapt în succesiunea cronologică a faptelor, succesiune care relevă nevinovăția sa și a respins în mod netemeinic și nelegal suplimentarea probatoriului cu audierea unor martori propuși de către inculpat, precum și probele administrate în apărarea sa reprezentând înscrisuri conținând însemnări pe timpul executării lucrărilor, notări, însemnări din care rezultă cu aproximație numărul de zile lucrate de persoanele solicitate a fi audiate în calitate de martor și sumele încasate de acestea. Se mai arată că motivarea primei instanțe că nu a avut decât trei angajați și pentru aceasta nu putea executa lucrările nu poate constitui un fundament pentru o acuzație penală, întrucât a avut o echipă de lucrători calificați cu care a executat diverse lucrări înainte de a încheia contractul cu Primăria Luncavița, folosind pentru muncile calificate doar lucrători specializați. Se mai precizează că nu s-a luat în considerare că sarcina verificării capabilității unei societăți de a executa o lucrare aparține beneficiarului, inculpatul nefiind obligat în vreun fel să prezinte vreo garanție de execuție în lipsa unei prevederi contractuale exprese în acest sens. Cu privire la expertiza în construcții, consideră că netemeinic și nelegal instanța de fond a respins obiecțiunile formulate, care ar fi condus la o scădere a cuantumului prejudiciului reținut în sarcina sa. Astfel, se arată că prima instanță a reținut concluzia experților raportat la contractul încheiat pentru lucrări că ar fi încasat de două ori manopera, în condițiile în care a demonstrat dincolo de orice dubiu că această concluzie este eronată. Totodată se arată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi asimilat funcționarului public, în cazul său fiind cel mult aplicabile condițiile răspunderii civile-contractuale care raportat la această speță, nu intră sub incidența legii penale, ci a celei civile.
Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se consideră că răspunderea penală este prescrisă, ceea ce ar determina încetarea procesului penal cu privire la aceasta. Se arată că prima instanță ar fi trebuit să dispună în condițiile în care nu era îndeplinit termenul de prescripție pentru această infracțiune, achitarea sa, întrucât nu există probe că ar fi săvârșit această infracțiune, neprobându-se că modificările sau adăugirile de pe originalul facturilor deținute de Primăria Luncavița i-ar aparține. Astfel, se arată că prin constatarea tehnico-științifică efectuată în timpul urmăririi penale s-a stabilit că doar procesele-verbale de recepție întocmite de beneficiarul Primăria Luncavița ar fi fost falsificate și nu și facturile emise de ., a căror anulare s-a cerut prin rechizitoriu. De asemenea, se arată că răspunderea păstrării documentelor de evidență contabilă din momentul însușirii primirii acestora, aparține Primăriei Luncavița și nu furnizorului de servicii și avându-se în vedere că prin probatoriul administrat în cauză nu a fost identificat ca fiind cel ce a modificat sau efectuat adăugiri pe facturile a căror anulare s-a cerut, nu poate fi tras la răspundere penală pentru această infracțiune.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu potrivit art. 417 al. 2 C.pr.pen, instanța de apel apreciază că hotărârea penală apelată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză, pentru considerentele ce vor fi prezentate.
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză și din care rezultă că inculpații V. I. și B. I., în perioada 2006-2008, în calitate de primar ordonator de credite, respectiv viceprimar în cadrul Primăriei Luncavița, au încredințat mai multe lucrări de construcții, reabilitare, amenajare, întreținere și reparații privind obiectivele: Cămin Cultural Verendin, Dispensar Medical Verendin (Grădiniță Verendin), Școala cu clasele I-VIII Luncavița, Cabinetul Medical Luncavița ( .), către . Caransebeș reprezentată de inculpatul P. N. în calitate de administrator, persoană care a emis spre decontare facturi și devize pentru lucrări fictive, acceptate spre decontare, în condițiile în care majoritatea lucrărilor respective s-au executat de persoane fizice-cetățeni ai localității Verendin și Luncavița, persoane care au prestat activități fie în mod voluntar la solicitarea primarului, fie pentru sume modice de bani achitate de către inculpatul P. N., pentru munca prestată fără forme legale. Ca urmare a faptelor celor trei învinuiți s-a cauzat bugetului local al statului un prejudiciu in valoare totala de 202.988,41 lei compus din: 141.999,33 lei din care 67.587,35 lei reprezentând contravaloare manoperă achitată în mod nejustificat către ., iar 74.411,98 lei reprezentând contravaloare materiale achiziționate de Primaria Luncavita pentru aceleiași lucrări și neîncorporate efectiv în operă referitor la obiectivul Căminul Cultural Verendin; 15.210 lei suma achitată . fără aprobarea Consiliului L. referitor la obiectivul Dispensar medical- (Grădiniță)-Verendin; 25.775,82 lei din care 18.865,07 lei materiale neachiziționate în realitate de prestator și 6.910,75 lei manoperă neexecutată, sume achitate către . referitor la obiectivul Cabinet medical Luncavița (.); 17.900,26 lei din care: suma de 5.565,63 lei achitata către . fără aprobarea Consiliului L., 3537,63 lei reprezintă c/v manoperă încasată nejustificat si 1597 lei reprezintă c/v materiale care în realitate au fost achiziționate de Primăria Luncavița, ambele achitate către .; suma de 7200 lei achitată către . Reșița, fără aprobarea Consiliului L. referitor la obiectivul Școala cu clasele I-VIII din . referitor la valorificarea materialelor rezultate din demolarea școlii vechi din localitatea Verendin. S-a arătat că . prin inculpatul P. N., a încasat în mod ilegal, în baza unor documente fictive, suma totală de 104.063,43 lei, contribuind astfel la prejudicierea bugetului Primăriei Luncavița cu această sumă.
Instanța de apel va analiza situația juridică a fiecăruia dintre cele patru obiective la amenajarea, întreținerea, repararea sau reabilitarea cărora s-au constatat existența unor nereguli în ceea ce privește respectarea cadrului legal.
1.Căminul Cultural Verendin:
Prin HCL nr.5/09.03.2006-C. L. Luncavița a alocat suma de 9000 lei pentru reparația Căminelor culturale din localitatea Verendin și Luncavița.
Prin HCL nr.12/14.04.2006 același Consiliu L. a aprobat,”executarea și încredințarea -„lucrări de manoperă” privind reparațiile la Căminul Cultural Verendin către . Caransebeș.
Prin HCL nr.13/14.04.2006 a Consiliului L. Luncavița se aprobă” achiziționarea de materiale „ necesare reparațiilor de la GM G. SRL Teregova.
De asemenea, se reține că prin HCL nr.32/14.08.3006 se alocă suma de_ lei pentru continuarea „reabilitării” aceluiași Cămin Cultural Verendin .
Prin HCL nr.35/06.10.2006, C. L. Luncavița aprobă” executarea montării aparaturii” necesare camerei frig pentru Căminul Cultural Verendin de către . SRL B., alocându-se în acest sens suma de 3.350 lei.
În data de 11.09.2006 Primăria Comunei Luncavița reprezentată de inculpatul V. I. în calitate de primar încheie cu . Caransebeș, reprezentată de inculpatul P. N. în calitate de administrator, contractul nr.1537/11.09.2006 privind lucrarea „Extindere și renovare Cămin Cultural Verendin-Manoperă” ( vol.13, f.3-11 dos.urm.pen.).
În derularea acestui contract în perioada fiscală 01.01._06, . Caransebeș prin inculpatul P. N. a emis către beneficiarul lucrării următoarele facturi admise spre decontare: factura nr._/08.05.2006-în valoare de 11.900 lei, factura nr._/11.07.2006 în valoare de 14.940,50 lei, factura nr._/29.08.2006 în valoare de 2.380 lei, factura nr._/02.10.2006 în valoare de 5057,50 lei, factura nr._/13.12.2006 în valoare de 9432 lei și factura nr._/13.12.2006 în valoare de 1.785 lei.
Astfel, Primăria Luncavița a achitat către . Caransebeș suma totală de 8.003,20 lei ,reprezentând contravaloarea celor 6 facturi emise ca urmare a executării lucrărilor contractate conform contractului menționat, în realitate, persoana juridică în cauză începând cu luna noiembrie 2006 având doar 2 angajați.
Mai mult decât atât, pentru facturile emise nu există documente legale care să justifice executarea operațiunilor atestate de acestea.
Astfel, factura fiscală . VFC nr._/08.05.2006 depusă la dosarul cauzei prezintă adăugiri față de originalul documentului existent în contabilitatea financiară a societății.
Cu alte cuvinte pentru factura fiscală menționată în exemplarul prezentat organelor de urmărire penală se face referire la un deviz analitic-respectiv „Deviz nr.1/08.05.2006”( pus la dispoziție spre verificare ) care însă este datat anterior încheierii contractului și care face referire la un alt antreprenor, ce nu există (-. Reșița) . Mai mult decât atât se poate observa că și factura emisă este anterioară încheierii contractului nr.1537/11.09.2006.
De asemenea pentru a justifica decontarea sumei din factura menționată s-a întocmit de către beneficiar procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, nr.4550/29.12.2006, fără a exista situație de lucrări sau alte documente care să justifice cheltuielile ocazionate cu executarea acestora de către prestator.
Mai mult decât atât, conform adresei nr.73/26.04.2006 a Administrației Finanțeșor Publice Caransebeș-Serviciul bilanțuri, la data 16.09.2005 . Caransebeș s-a aflat în inactivitate temporară.
Cu referire la executarea aceluiași contract și în susținerea decontării facturii fiscale . VFC nr._ se întocmește un alt proces-verbal de recepție care are însă același număr și dată ca cel anterior (4550/29.12.2006) dar cu evidente deosebiri în formă și conținut (ex: comisia de recepție,invitați, etc)
De asemenea ca și document justificativ s-a prezentat un înscris datat cu 07.05.2006, pe pagina 1, aspect reiterat și prin înscrierea pe aceeași pagină cu mențiunea „proces-verbal de recepție pe luna 05/2006 la deviz 01 LV ( nepus la dispoziție) pentru ca în pagina nr.3 a aceluiași înscris să se facă referire la „cod deviz LV 13/12.2006”( de asemenea nepus la dispoziția organelor de urmărire penală).Precizăm că acest înscris privind așa-zisele lucrări decontate conform facturii fiscale . nr._/13.12.2006 a fost semnat în calitate de „ beneficiar”/respectiv „constructor” de către inculpatul V. I.-în calitate de primar, și inculpatul P. N. - în calitate de administrator al . Caransebeș.( vol.3, f. 87-88, 94-96,dos.urm.pen.)
Situații similare au fost identificate și în cazul celorlalte facturi fiscale întocmite de inculpatul P. N. și decontate apoi de Primăria Luncavița. Astfel, în factura fiscală . VFC nr._/29.08.2006 se face referire la lucrări executate conform „deviz nr.1/08.05.2005”, dată la care persoana juridică emitentă nici nu era constituită ca persoană juridică,”Devizul atașat facturii de asemenea prezintă mai multe neconcordanțe, și anume: la pagina 1 se menționează „ proces-verbal de recepție luna 5, la pagina 2 se menționează”cod Deviz 01 LV/27.09.2006-dată ulterioară emiterii propriu-zise a facturii fiscale ,iar la pagina 3 se menționează același cod Deviz însă cu data de 29.08.2006.(vol.14, f.81-83).
Verificându-se înscrisurile ce au stat la baza emiterii HCL nr.12 din 14.04.2006 ,ridicate în cursul anului 2011 în original de către organele de urmărire penală de la Primăria comunei Luncavița, existând suspiciuni cu privire la întocmirea ulterioară a unor documente pentru a crea o aparență de legalitate cu privire la încredințarea lucrărilor descrise ,de poate observa că într-adevăr la expunerea de motive întocmită de inculpatul V. I. în calitate de primar prin care solicita încredințarea lucrării către . Caransebeș se depun mai multe înscrisuri denumite „deviz-ofertă”-aferente . SRL Reșița și . SRL Reșița respectiv „deviz analitic „ aferent . Reșița (modificat ulterior cu sediul în Caransebeș ).Din examinarea acestor înscrisuri se poate observa că inițial au fost datate cu 27.09.2006, dată ulterioară emiterii hotărârii menționate și implicit încredințării lucrării respective ,însă s-au modificat vizibil în sensul că luna septembrie s-a modificat în luna martie a anului respectiv ,deși aceste înscrisuri au fost depuse în copie la dosarul cauzei de aceeași unitate administrativ teritorială anterior, copii pe care însă nu apar asemenea modificări .( a se vedea vol.16, f.120-123 comparativ cu vol.46-f.21-33 )
Comparând aceste înscrisuri cu devizele lucrări întocmite în cadrul lucrărilor executate la obiectivul „Școală Generală Verendin „ se poate observa că la rubrica beneficiar respectiv verificat apare aceeași ștampilă și semnătură aferentă dirigintelui de șantier-persoană fizică autorizată S. D., fapt de demonstrează că înscrisurile atașate în copie la HCL nr.12 din 14.04.2006 au fost emise în mod fictiv, având în vedere că beneficiarul lucrărilor privind reabilitarea Căminului Cultural Verendin era Primăria comunei Luncavița .
La factura fiscală . nr._/11.07.2006 ce atestă lucrări executate, se atașează „ un înscris denumit proces-verbal de recepție” ilizibil compus din 2 file numerotate cu 1 și 4 și semnat de aceiași inculpați V. I. și P. N.. Ulterior se întocmește procesul-verbal la terminarea lucrării nr.3080/15.12.2006 care atestă executarea aceluiași contract 1537/11.09.2006.
Ulterior sunt emise în aceleași condiții factura fiscală nr._/02.10.2006 reprezentând „ lucrări executate conform Devizului nr.3/06.08.2006”( înscris care nu s-a pus la dispoziția organelor de urmărire penală sau comisarilor Gărzii Financiare). Mai mult decât atât, procesul-verbal de recepție întocmit ca urmare a executării lucrărilor atestate de această factură ficală poartă același număr ca cel din luna iulie 2006 (proces verbal nr.3080/15.11.2006), comportând doar diferențieri formale de redactare.
Pentru factura fiscală . nr.VFC_/12.12.2006 ce reprezintă „lucrări executate conform deviz”( fără alte specificații), respectiv „reprezentând COD 01 LV lucrări renovare la Căminul Cultural Verendin „nu există documente justificative care să susțină mențiunile din conținutul său.
Prin urmare, în ceea ce privește acest obiectiv contrar apărării inculpaților, nu au fost respectate dispozițiile legale relativ la condițiile de încheiere a contractelor de amenajare a Căminului Cultural Verendin, fiind în prezența unor falsuri comise prin emiterea facturilor privind plata lucrărilor anterior încheierii contractelor privind derularea acestora, lucrări presupus a fi desfășurate de o societate aflată în inactivitate. Mai mult, prin lipsa situației de lucrări care trebuia să stea la baza semnării proceselor verbale de recepție a mărfii sau a documentelor care să fie în măsură să justifice cheltuielile ocazionate cu executarea acestora de către prestator, instanța de apel își însușește opinia acuzării potrivit căreia s-a încercat crearea unei aparențe de legalitate cu privire la încredințarea lucrărilor. Instanța de apel constată de asemenea, că la dosarul cauzei nu există o dovadă în sensul că lipsa dotării societății căreia i s-au încredințat lucrările, . Caransebeș, a fost suplinită prin încheierea de către societatea inculpatului P. N. a unui sau unor subcontractări, fapt ce ar fi putut justifica, cu acte doveditoare încheiate în mod legal, efectuarea lucrărilor atribuite.
În continuarea activității infracționale și cu privire la același obiectiv, în aceleași condiții s-a încheiat între aceleași părți contractul 3150/14.12.2007 privind lucrarea „reparații Cămin Cultural-Verendin „,prețul contractului fiind de 19.798 lei și durata de execuție 17.12._08 ( vol.14, f.60-69 dos.urm.pen.).
Anterior acestui contract se întocmește de Primăria Luncavița procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu nr.2131/12.06.2007 privind lucrarea”reabilitare Cămin Cultural”, în care se stipulează o creștere a valorii activului imobilizat cu suma de 174.907 lei,fără alte detalii privind execuția.
În aceeași perioadă anterior încheierii contractului nr.3150/14.12.2007 se emite de către C. L. Luncavița Hot.nr.58/18.12.2007 privind achitarea sumei de 20.051,50 lei reprezentând „reparații” la Căminul Cultural conform facturii fiscale nr._/18.12.2007, argumentația din expunerea de motive anexată la această hotărâre,stipulând doar” contravaloare materiale și manoperă” fără alte explicații și fără a se individualiza prestatorul.
Factura fiscală nr._/18.12.2007 emisă de . în valoare de 20.051,50 lei conform mențiunilor din conținutul său, reprezintă contravaloare „reparații Cămin Cultural Verendin” iar ca și documente justificative al executării lucrărilor s-a prezentat un înscris în formă olografă denumit „deviz de plată” decontat cu „ decembrie 2007” privind lucrări de „construcții-instalații electrice” la obiectivul menționat, înscris semnat de inculpații P. N. și V. I. în calitate de „ofertant” respectiv”beneficiar”. De precizat că în acest „deviz ofertă” se face referire la valoarea materialelor folosite, cât și la manopera, totalizând suma de 20.051,50 lei care cuprinde și cheltuieli indirecte.( vol.3, f.49-50 dos.urm.pen.).
Ca document justificativ pentru a da o aparență legală a mențiunilor din factura fiscală menționată, aceleași părți au întocmit, în calitate de constructor/beneficiar, înscrisul denumit „ Situație de lucrări și Proces-verbal”datat tot cu „decembrie 2007”, cu referire la aceleiași lucrări, însă în valoare totală de 19.798 lei reprezentând contravaloare materiale și manoperă aferente, plata însă făcându-se pentru suma din „deviz aferent”. ( vol.3, f.59 dos.urm.pen.).
Ori, din analiza stării existente a facturilor de producție, pe baza contabilității financiare de la data perfectării și până la data facturării lucrărilor „executate” sau a prestațiilor, comisarii Gărzii Financiare au constatat că la datele din conturile de imobilizări, de stocuri și producție în curs de executare (stocuri de materii prime și materiale, stocuri în curs de aprovizionare”) nu susțin realizarea devizului și implicit a posibilității executării lucrărilor facturate și bineînțeles aprobate spre decontare.
Mai mult decât atât s-a constatat că pentru aceeași perioadă ,persoana juridică nu avea forță de muncă necesară executării unor asemenea lucrări.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea operațiunilor desfășurate, corpul de control al Prefectului județului C.-S., prin nota de control nr. 4875/2010 reține că deși contractul nr. 3150/14.12.2007 produce efecte până la data de 17.04.2008, părțile contractante au decalat valabilitatea acestuia, fără însă a exista întocmite acte adiționale/alte documente în acest sens.
Astfel, a fost identificat înscrisul denumit „Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu nr.2223/A/06.05.2008, pentru lucrarea „construcții –instalații interior „ pentru care însă comisia de recepție și-a desfășurat activitatea la o dată ulterioară, respectiv în 19.05.2008, iar Situația de lucrări și procesul-verbal de recepție a lucrărilor decontate este fără dată și număr cu toate că stă la baza întocmirii facturii fiscale ._/10.11.2008 în valoare de 3.824,85 lei
Procedându-se la analiza capabilității tehnico-materiale și umane de la începutul perioadei până la recepția (terminarea) lucrării, respectiv 06.05.2008, pe baza documentelor justificative care au stat la baza înregistrării în contabilitate, comisarii Gărzii Financiare, în același act de control, concluzionează că există suspiciuni cu privire la posibilitatea reală, efectivă de a diversifica un asemenea volum de muncă, având un număr mediu scriptic de personal ( 2 angajați) dar și o dotare precară. Se precizează că pentru această lucrare s-a plătit în cursul anului 2006, suma totală de 174.467,12 lei însă deși invocat în procesele-verbale de recepție aferente acestei perioade ,respectiv în unele facturi, contractul nr.1537/11.09.2006 în baza căreia s-au executat lucrările, nu s-a prezentat organelor de control,motiv pentru care,cu acea ocazie nu s-a putut stabili valoarea lucrării contractului la acest obiectiv.
În aceeași notă de control se mai stipulează următoarele:
- În anul 2007 în luna decembrie se încheie contractul nr.3150/14.12.2007 către C. L. Luncavița prin primar și . Caransebeș având ca obiect reparații la Căminul Cultural Verendin cu o valoare de 19.798 lei inclusiv TVA.Prin Hotărârea Consiliului L. nr.58/2007,C. L. aprobă cheltuirea sumei de 20.051,50 lei,contravaloarea facturii nr._/2007 reprezentând reparații Cămin Cultural Verendin, sumă achitată prin Ordinul de plată nr.1352/18.12.2007.
- Având în vedere că, contractul s-a încheiat pe o perioadă de 4 luni,începând cu 17.12.2007 până la 17.04.2008, nu s-a putut stabili dacă suma plătită,respectiv 20.051,50 lei a fost efectuată în baza acestui contract sau nu, deși în procesul-verbal de recepție nr.3184/17.12.2007 se invocă contractul nr.3150/14.12.2007.
- În anul 2006 conform Hotărârilor Consiliului L. prezentate au fost alocată suma de 41.000 lei pentru Căminul Cultural Verendin ( Hotărârea Consiliului L. nr.5/09.03.2006 și Hotărârea Consiliului L. nr.32/14.08.2006).Conform Hotărârii Consiliului L. nr.5/09.03.2006 suma de 9000 Ron a fost alocată la reparații pentru cele 2 Cămine culturale din comună.
- De asemenea în anul 2006 C. L. adoptă hotărârea nr.13/14.04.2006 în vederea achiziționării de materiale necesare lucrării de reparații la Căminul Cultural Verendin fără a stabili o sumă înacest sens.
- S-a mai constatat că, în majoritatea cazurilor de achiziție de materiale de către Primăria comunei Luncavița în cursul anului 2006, plata acestora s-a efectuat înainte ca recepția materialelor să fie efectuată,(proces-verbal recepție nr.4550/29.12.2006, factura nr._/15.05.2006, OP nr.412/ 18.05.2006;proces-verbal recepție nr.1538/11.09.2006, factura nr._/15.04.2006,OP nr.309/20.04.2006), fie recepția materialelor nu există (factura_/2006,_/2006 în acest caz nefiind respectate prevederile art.51 alin.3 și art.54 alin.5 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale.
- Hotărârile de Consiliu L. adoptate în cursul anului 2006 cu privire la lucrările efectuate și achiziționarea de materiale pentru reparații la Căminul Cultural (HCL nr.5/2006,12/2006,32/2006,13/2006,35/2006) nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din aparatul de specialitate al primarului conform art.44 alin.1 din Legea 215/2001-Legea administrației publice locale republicată și modificată.
Așa cum a recunoscut chiar și inculpatul V. I. cu ocazia audierii de către instanța de apel, deși în mod eronat s-a menționat achitarea mânei de lucru, respectiv au fost plătiți muncitorii pentru munca prestată, în realitate aceste lucrări de reparație au fost executate benevol și gratuit de către cetățenii comunei. Astfel, anterior începerii activităților verificate ,primarul comunei Luncavița a convocat o „adunare populară la care au participat locuitori ai satului Verendin, ocazie cu care li s-a propus acestora, în funcție de vârsta și capacitatea de muncă, respectiv cunoștințe în anumite activități de construcție (tencuit,zidărit,tâmplărie, tinichigerie,etc) sau chiar și salahori să participe cu titlu gratuit la renovarea, amenajarea, extinderea Căminului Cultural Verendin. Astfel, s-a convenit de comun acord ca pe perioada derulării lucrărilor pentru fiecare familie ( pe număr de imobil), prin rotație, pe o perioadă de 2-3 zile, sau chiar mai mult, în funcție de posibilități să presteze activitățile necesare executării lucrărilor la acest obiectiv. Martorii audiați au declarat că lucrările respective erau coordonate în marea parte de inculpatul P. N. iar uneori de inculpații V. I. și B. I., iar atunci când inculpatul P. N. lipsea, le spunea, la începerea lucrului, ce anume activități să desfășoare în acele zile. Martorii cu declarat că zilnic erau prezenți la muncă, la obiectivul menționat, în aceste condiții câte 15-20 persoane, însă niciodată nu erau aceleași și veneau la muncă, prin rotație în funcție de cerințele expuse.
Această stare de fapt a fost relatată de mai multi martori, respectiv G. G. zis „P.”, D. V. Szetozak zis „T.”, J. P. zis „ M.”,M. M., M. T., B. I. zis A. I.”, G. G. zis „A. Șutu”, C. M. zis”B.”, B. M. zis „M. B.”, G. Viktor, P. M., G. T.,P. V. C., J. C. zis”Ț.”,R. I., T. G., Ș. M., G. I. zis „I. Stoicoane”,E. G., G. N. zis „D.”,I. G., I. P. zis „P. Strețcu”,J. I., J. I., R. Ș., G. P., J. D.,I. G. sr. și I. G. jr.,G. I., J. T.,M. M., Ș. M., Ș. P., T. I. zis „C.” ,M. T., V. G.,C. I.,G. P.,G. D.,I. P..
Din declarațiile martorului P. V. C. persoană ce figura ca administrator la . Caransebeș rezultă că în realitate el doar a lucrat în cadrul societății pe o perioadă de aproximativ 2-3 luni în primăvara-vara anului 2006, prestând activități în cadrul lucrărilor derulate la Căminul Cultural Verendin, urmare unei înțelegeri cu inculpatul P. N.. Astfel, martorul a declarat că singur a executat lucrări privind instalația electrică, respectiv tavane casetate, tavane rigips în încăperile imobilului iar pereții acestuia au fost gletuiți de D. V. Szetozal zis „T.”, persoană care însă nu era angajată a . Caransebeș. Pentru munca prestată, numitul P. V. C. a a primit de la inculpatul P. N. suma totală de 700 lei,în două tranșe, fără a exista documente justificative în acest sens. Această stare de fapt a fost susținută și de martorii P. M. și D. V. Szetozak zis „T.”, care în aceleași condiții au fost remunerați de inculpatul P. N. cu suma de 1800 lei, respectiv 1000 lei, ce reprezintă contravaloarea înțelegerii cu inculpatul, echivalentul a 50 lei/zi. Cei trei martori menționați au declarat că deși au prestat activitate pe o perioadă de timp net superioară, pentru cei care au fost remunerați, inculpatul P. N. nu s-a mai plătit, fapt ce i-a determinat să nu mai desfășoare nicio activitate pentru acesta.
Cu excepția acestor persoane care au fost remunerate cu sume modice raportat la cele încasate de prestator de la beneficiar și a angajaților Primăriei Luncavița, restul cetățenilor din localitatea Verendin care au desfășurat activități la Căminul Cultural Verendin în condițiile descrise nu au fost remunerați.
În altă ordine de idei, conform declarațiilor martorilor C. I.,G. T., J. T.,M. M., T. G., Ș. M., G. I., J. D. ,angajați ai Primăriei Luncavița în baza Legii 76/2002, pentru munca prestată în cadrul lucrărilor contractate de inculpatul P. N. nu au fost remunerați separat și ca urmare a angajării în cadrul unității administrativ teritoriale menționate.
Mai mult decât atât examinându-se dosarul privind hotărârile Consiliului L. Luncavița adoptate în perioada ianuarie-martie 2006 s-a constatat că după ce prin hotărârea nr.5 din 9.03.2006 s-a aprobat suma de 9000 lei pentru reparații la cele două cămine culturale din comună ( Verendin și Luncavița ) încredințându-se spre rezolvare inculpatului B. I. în calitate de viceprimar, în data de 17.03.2006 acesta din urmă propune angajarea unui număr de 10 muncitori în conformitate cu prevederile Legii 76/2002 prezentând totodată consilierilor locali programul de lucrări aferent perioadei 01.04._06, lucrări ce urmau a fi executate de persoanele în cauză. Propunerea și programul întocmit de inculpatului B. I. au fost aprobate de C. L. Luncavița prin hotărârile nr.7 și 8 din 17.03.2006. Examinându-se programul de lucrări întocmit de inculpatul B. I. se poate observa că la punctul 4 la rubrica denumire lucrări se menționează „Extindere Cămin Cultural Verendin + Construcție anexă bucătărie și grupuri sanitare și renovare interior „, lucrări împărțite în lucrări de extindere și lucrări de renovare interioară .( Vol.45 f.8-12 dos.urm.pen.). Comparând lucrările din acest program cu cele decontate de Primăria Luncavița la obiectivul menționat către . Caransebeș s-a constatat că acestea se regăsesc printre cele menționate de inculpatul P. N. în procesele verbale de recepție și devizele analitice întocmite în legătură cu această lucrare (ex: preparare, transport beton, zidărie cu cărămidă, săpătură de pământ, etc ) ( vol.14, f.33-45, vol.16, f.31-32, vol.15, f.80-82).
Din declarația martorului C. M. rezultă că într-adevăr în perioada 2008-2009, a fost angajat la . Caransebeș-administrată de fratele său – inculpatul P. N., însă a desfășurat activități doar în mod sporadic la lucrările contractate de la Primăria Luncavița, însă cel care a lucrat efectiv fără a fi remunerat pentru munca prestată, a fost fiul său C. G.. În schimb martorul C. M., pe perioada angajării desfășura activități la diferite persoane fizice de pe raza localității Verendin, conform dispozițiilor primite în acest sens de la inculpatul P. N., iar pentru munca prestată primea drepturi salariale, lunar în cadrul persoanei juridice menționate.
Același martor a mai declarat că într-adevăr lucrările de construcție desfășurate la obiectivele de pe raza localității Verendin contractate de societatea menționată de la Primăria Luncavița s-au executat de locuitorii comunei Verendin, pe care inculpatul P. N. i-ar fi plătit ca zilieri
În cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice iar concluziile acesteia au arătat că procesele-verbale de recepție pentru terminarea lucrărilor nu au fost semnate de consilierii locali, motivul lesne de înțeles: consilierii nu au putut participa la recepția lucrărilor. Expertiza tehnică efectuată în cauză și lămuririle ulterioare au stabilit că valoare manoperă achitată de Primăria Luncavița către ., de 67.587,35 lei din care 43.710 lei în anul 2006, când societatea nu avea nici un angajat, 20.051,50 lei în anul 2007 și 3825,85 lei în anul 2008, astfel comparând această valoare a manoperei decontată de Primăria Luncavița de către . Caransebeș cu cea calculată din punct de vedere faptic în raportul de expertiză tehnică judiciară respectiv cu suma de 44.656 lei( manoperă construcții și manoperă amenajare bucătărie, cu excepția lucrărilor legate de tâmplăria PVC) se poate observa că pe lângă faptul că în mod ilegal s-a plătit contravaloarea unei manopere către această societate, deși în realitate lucrările s-au executat de către cetățenii din localitatea Verendin, în condițiile descrise, s-a mai achitat și o sumă superioară celei necesare unor asemenea lucrări respectiv o diferență de 22.931,35 lei(vol.5,fi.61-62 dos.urm.pen. ). Cu alte cuvinte, raportat lucrărilor evidențiate în teren suma reprezintă manopera achitată în mod nejustificat de Primăria Luncavița către . Caransebeș, este mai mare decât cea aferentă în mod normal unor asemenea lucrări.
Instanța de apel constată, așa cum a stabilit și instanța de fond, că inculpații au încălcat dispozițiile legale aplicabile materiei. Astfel, conform art.25 din OUG 34/2006 autoritatea contractantă are obligația de a estima valoarea contractului de achiziție publică pe baza calculării și însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, luând în considerare orice forme de opțiuni, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării ( fără TVA).
Potrivit art.8 lit.a din același OUG 34/2006, „este autoritate contractantă oricare organism al statului-autoritate publică sau instituție publică care achiziționează la nivel central ori la nivel regional sau local”.
Potrivit art.311 lit.a din OUG 34/2006 introdus prin Legea 337/2006 contractele de achiziție publică sunt „ contracte de lucrări […], iar conform art.4 lit.a și b, contractul de lucrări este acel contract de achiziție publică care are ca obiect fie execuția de lucrări fie proiectarea sau/cât și execuția unei construcții, lucrări care conform Anexei 1 a actului legislativ menționat, ce presupune lucrări de construcții care includ construcții de clădiri noi, lucrări de reparare,modificare restaurare, respectiv lucrări de demolare, de pregătire a șantierelor.
Potrivit prevederilor art.19 din OUG 34/2006 modificata prin. OUG 94/ 26 septembrie 2007„autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în lei a 10.000 euro pentru fiecare achiziție de produse, servicii sau lucrări (....)”. Mai mult decât atat, la data încheierii primului contract de lucrari pentru acest obiectiv, cu . Caransebes,( contractul nr.1537/11.09.2006 privind lucrarea „Extindere și renovare Cămin Cultural Verendin-Manoperă”) prevederile legale comentate nu suferiseră modificări, si astfel prgul valorii achizitiei stipulat de legiuitor era de 5000 de Euro ( a se v. OUG nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii publicata in M.O.nr. 418 din 15 mai 2006)
De asemenea potrivit art.23 din OUG 34/2006 „autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică și nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziție publică, cu scopul de a se evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență care instituie obligație ale autorităților contractante în raport cu anumite praguri valorice „.
Raportat la dispozițiile legale mai sus arătate și la starea de fapt prezentată anterior, lucrarea privind obiectivul „Căminul Cultural Verendin „ a fost atribuită către . Caransebeș prin încredințare directă, contractul încheiat în acest sens fiind semnat de inculpatul V. I. în calitate de primar al comunei Luncavița. Astfel, deși privește același obiectiv, lucrarea a fost fracționată tocmai pentru a se sustrage prev. OG 34/2006 conform cărora raportat la valoarea totală a prestării executate era necesară încredințării lucrării prin organizarea unei licitații publice.
De asemenea, contractul privind obiectivul Căminul Cultural Verendin a fost fragmentat cu bună știință de către inculpații V. I. și B. I., în calitate de primar și vice-primar tocmai pentru a nu se organiza licitații pentru atribuirea contractului celui care oferă cel mai bun preț raportat la lucrările ce se impuneau a fi executate, constatându-se totodată că au fost încălcate și alte prevederi legale.
Astfel, nu există proiect de lucrări pentru Căminul Cultural Verendin conform art.18 și 25 lit.d/Legea 10/1995 privind calitatea construcțiilor și Legea 50/1991nd autorizarea executării construcțiilor; nu există notă justificativă întocmită de compartimentul intern specializat conform art.2 și 5/2/ din HG 925/2006 care să fie aprobată de conducătorul unității; s-a achitat în plus suma de 4079,35 lei către prestator comparativ cu suma prevăzută în contractul nr.3150/14.12.2007; contractul nr.3150/14.12.2007 în valoare de 19.798 lei este identic în formă și conținut cu, contractul nr.3148/14.12.2007; prin HCL nr.58/18.12.2007 se aprobă majorarea sumei de la 19.798 lei la 20.051,5 lei nejustificat, fără un act adițional la contractul inițial privind „lucrări suplimentare”, fără a se organiza licitație publică, aplicându-se procedura de încredințare directă.
Instanța de apel își însușește concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză care a stabilit că urmare activității infracționale desfășurată de inculpații V. I. și B. I. în calitate de primar și viceprimar, si complicitatea inculpatului P. N., Primăria Luncavița a suferit un prejudiciu în valoare totală de 141.999,33 lei din care 67.587,35 lei reprezentând contravaloare manoperă achitată în mod nejustificat către . Caransebeș - în baza unor documente ( facturi și devize) intocmite în mod fictiv de inculpatul P. N., respectiv a unor procese-verbale de recepție, parțial false (conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.178.871/14.10.2011 al IPJ C.-S.-Serviciul Criminalistic) iar 74.411,98 lei reprezentând contravaloare materiale achiziționate de aceeași unitate administrată teritorial pentru aceleiași lucrări și neîncorporate efectiv în operă.
2. Dispensarul medical (Grădinița) Verendin.
Urmare a deplasării pe teren a organelor de urmărire penală s-a constatat că obiectivul „Grădinița Verendin „ îl reprezintă de fapt Dispensarul medical din aceeași localitate, locație care inițial a avut destinația de grădiniță însă ulterior aceasta s-a schimbat în dispensar medical, și este situat în afara Școlii Generale cu clasele I-VIII Verendin .
Astfel, la acest obiectiv lucrările de construcție au început din anul 2003 în perioada în care primar era numitul A. I., din fonduri alocate la bugetul local de învățământ ,când conform HCL nr.10 din 05.04.2002 s-a aprobat schimbarea destinației din dispensar veterinar în grădiniță. (vol.17, f.141 dos.urm.pen.).
În perioada 2003-2004 conform dispoziției numitului A. I. în calitate de primar, materialele necesare lucrărilor de reparații,amenajare și întreținere acoperiș s-au achiziționat de Primăria Luncavița iar manopera executării lucrărilor s-a efectuat prin muncă voluntară de către cetățenii localității .
În anul 2004 la propunerea actualului primar, inculpatul V. I. se aprobă prin hotărâre de consiliu continuarea lucrărilor de reparație și amenajare a aceleiași clădiri, lucrările fiind încredințate . Reșița .astfel, conform documentele justificative depuse la dosarul cauzei acest prestator a executat și lucrări cu încălzirea termică și instalațiile aferente, achiziționând o centrală termică cu toată instalația necesară, care ulterior a fost decontată de beneficiarul Primăria Luncavița din fonduri bugetare .
Lucrările respective executate de prestatorul menționat în anul 2005 au fost achitate de Primăria Luncavița cu OP 202 din 8.03.2006 în valoare de 15.230 lei .
În anul 2008 centrala termică inițială este înlocuită cu o alta achiziționată de la . SRL Reșița. Acest furnizor emite pe seama beneficiarului factura fiscală nr._ din 27.10.2008 și factura fiscală nr._ din 28.11.2008 reprezentând „cazan de gazeificare ATT CK cu accesorii„, respectiv „instalație termică Grădiniță Verendin „ în valoare de 7210 lei, respectiv 8000 lei achitate de Primăria Luncavița cu OP 752 din 28.10.2008 respectiv 892 din 11.12.2008.
Conform raportului de expertiză contabilă și lămuririlor suplimentare la aceasta aceste sume de bani au fost achitate din fonduri bugetare fără aprobarea Consiliului L. Luncavița.
Mai mult decât atât în cursul urmăririi penale s-a emis Hotărârea Consiliului L. nr.15 din 23.04.2009 prin care se aprobă lucrările de reparații la instalația termică în valoare de 7210 lei deși acestea au fost achitate anterior încă din anul 2008. (OP 752 din 28-.10.2008).
În cursul urmăririi penale lucrătorii de poliție s-au deplasat la fața locului și au identificat centrala termică înlocuită, aceasta aflându-se depozitată în curtea Dispensarului medical Verendin. Datorită faptului că din situațiile de lucrări și documentele justificative întocmite de prestatorul . în cursul anului 2005 nu rezultă date de identificare ale centralei termice achiziționate și montate la acest obiectiv nu s-a putut stabili dacă această centrală, dezafectată este una și aceeași cu cea montată inițial și despre care s-a susținut că s-ar fi defectat și astfel din acest motiv a fost înlocuită cu cea achiziționată în anul 2008.
De asemenea ,din declarația martorului M. T. –contabil în cadrul primăriei Luncavița rezultă că deși nu a participat la recepția lucrărilor menționate în cele două facturi emise de . Reșița cu privire la montarea centralei termice și a instalației aferente la Dispensarul medical Verendin totuși are cunoștință despre faptul că executarea unor asemenea lucrări s-a hotărât de către primar și viceprimar deoarece cea veche s-a defectat iar instalațiile aferente executate inițial de . Reșița nu erau confecționate din cupru.
Aceeași stare de fapt privind condițiile și împrejurările înlocuirii instalației termice în anul 2008 a fost confirmată de martorii P. P.-fost viceprimar, P. G. A., persoană care își desfășoară activitatea în acel imobil în calitate de medic.
De asemenea, nici pentru centrala termică dezafectată nu există proces verbal de casare-dezmembrare, scoatere din folosință, documentație tehnică din care să rezulte uzura morală și tehnică, defecțiunile de funcționare cât și necesitatea înlocuirii acesteia .
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul C. M. rezultă că valoarea cheltuielilor ocazionate cu instalația de încălzire la acest imobil este de 14.822 lei din care materiale în valoare de 13.110 lei și manoperă în valoare de 1.712 lei la care se adaugă cheltuieli indirecte de 30%, în valoare de 4.446 lei.
Examinând situația întocmită de acest expert, urmare verificărilor faptice a acestei lucrări comparativ cu declarațiile martorului M. T., conform căreia . SRL ar fi executat lucrări prin înlocuirea centralei termice și a țevilor aferente instalației, rezultă că din punct de vedere faptic cheltuielile ocazionate cu achiziționarea materialelor puse în operă efectiv și manopera aferentă sunt în valoare totală de 10.122 lei( vol.5 f.234 dos.urm.pen.). Ori, în atare situație între această valoare și cea scriptică existentă în evidențele contabile ale Primăriei Luncavița ca fiind decontate de către prestatorul . SRL există o diferență de 5.812 lei, achitată în plus în raport de valoarea lucrării existente în teren.
În mod corect s-au constatat executate lucrările dar nereguli au existat în ce privește atribuirea contractului și achitarea sumelor aferente din bugetul local, astfel că suma de 14.210 a fost achitată din bugetul local reprezentând contravaloarea celor două facturi emise de prestator și la care s-a făcut referire mai sus deși nu exista o hotărâre a Consiliului L. care să aprobe aceste cheltuieli după cum nici proces-verbal de recepție a lucrării nu există sau situațiile lucrării executate.
3. Cabinet medical Luncavița (.).
Corpul de control al prefectului județului C.-S. în nota întocmită a constatat că valoarea lucrărilor de reparație pentru care s-a aplicat procedura încredințării directe potrivit art. 19 al. 1 din OG 34/2006 – la cabinetul medical din Luncavița se ridică la suma de 31.865 lei. S-a mai constatat că nu există program anual al achizițiilor publice pe anul 2007 conform art.4 din HG nr.925/2006 și proiect de lucrări la acest obiectiv conform prevederilor art.18 și art.25 din Legea 10/1995 privind calitatea în construcții ,respectiv Legea 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor ;
De asemenea, s-a constatat că Hotărârea Consiliului L. nr.9/22.02.2008 prin care se aprobă reparații la Cabinetul Medical din localitatea Luncavița este ulterioară încheierii contractului de reparații nr.3148/14.12.2007 (semnată doar de inculpatul V. I. ca reprezentant al Primăriei Luncavița și inculpatul P. N. ca reprezentant al . Caransebeș);
S-a constatat că deși contractul de lucrărinr.3148/14.12.2007 încheiat pentru reparații la Cabinetul Medical Luncavița în valoare de 18.865,07 lei prevăzut la punctul 10 „obligațiile principale ale executantului”, sub punctul 10.2, ca executantul are obligația asigurării materialelor, instalațiilor (…), acesta nu și-a îndeplinit această obligație, aprovizionarea cu materiale realizându-se de către Primăria Luncavița, fapt ce reiese din factura fiscală nr._/14.12.2007, emisă de aceeași . Caransebeș cu valoarea de 18.865,07 lei (valoarea prevăzută în contract) și achitată cu OP 1353/18.12.2007;
Totodată, conform facturii fiscale nr._/10.11.2008 emisă de aceeași societate prestatoare, s-a constatat că manopera lucrărilor aferente contractului încheiat este în valoare de 12.048,75 lei și a fost achitată parțial de Primăria comunei Luncavița prin OP 943/24.12.2008 în valoare de 11.771 lei, sumă ce nu a fost cuprinsă în suma de 18.865,07 lei prevăzut în contract, aceasta fiind plătită separat în afara cadrului contractual;
De asemenea s-a constatat că nu există documente justificative din care să rezulte că materialele menționate în factura fiscală nr._/14.12.2007 au fost achiziționate și recepționate, deși acestea au fost achitate de Primăria comunei Luncavița cu OP nr.1353/18.12.2007, încălcându-se astfel prevederile art.5 ,al.3 și art.54 al.5 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale;
Cu privire la HCL nr.9/22.02.2008, HCL nr.57/18.12.2007 și HCL nr.56/18.12.2007, s-a constatat că nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din aparatul de specialitate al primarului conform art.44 al.1 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală republicată și modificată ;
S-a mai constatat că din declarația verbală a primarului V. I. prezent la verificări rezultă că obiectivul Cabinet Medical Luncavița este situat în clădirea „. etaj 1” clădire cuprinsă în domeniul public al comunei aprobată prin HG 532/2002 (n.n. în documentele justificative cu referire la aceeași lucrare ca obiectiv se menționează fie „Cabinetul Medical Luncavița”,fie „.”;
Verificările efectuate de comisarii Gărzii Financiare C.-S. au stabilit că între Primăria comunei Luncavița reprezentată de inculpatul V. I. în calitate de primar și . Caransebeș –reprezentată de inculpatul P. N. în calitate de administrator s-a încheiat contractul de lucrări nr.3148/14.12.2007 având ca obiect „Reparații Cabinet Medical Luncavița” în valoare de 18.865,07 lei, cu termen 17.12._08;
S-a mai stabilit că la data încheierii contractului societatea prestatoare-. Caransebeș-prin inculpatul P. N. a emis factura fiscală nr._/14.12.2007 privind „aprovizionarea cu materiale necesare acoperirii Cabinetului Medical Luncavița„, în valoare de 18.865,07 lei ;
Totodată s-a constatat că prin HCL nr.57/18.12.2007 C. L. Luncavița aprobă achitarea către prestator a sumei de 18.865,07 lei ;
S-a mai constatat că în data de 12.12.2007, inculpatul P. N. în aceeași calitate, emite „devizul lucrări” pentru construcții și instalații a cărui valoare este de 18.865,07 lei;
De asemenea, s-a constatat că pentru lucrările contractate și materialele achitate de Primăria Luncavița, deși din contractul încheiat rezultă că valoarea materialelor va fi suportată de prestator, suma de 18.865,07 lei reprezintă doar contravaloare manoperă, nu există situații de lucrări, devize, procese-verbale de recepție întocmite în mod corespunzător ;
S-a stabilit de asemenea identificarea unui înscris denumit „Situații de lucrări și proces verbal de recepție a lucrărilor decontate fără număr și dată pe obiectivul „. (același cu obiectivul Cabinet Medical Luncavița pentru considerentele expuse anterior), înscris întocmit până la concurența sumei de 12.048,75 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._/10.11.2008,emisă de același prestator;
Din conținutul înscrisului s-a stabilit că rezultă fără echivoc, faptul că valoarea de 12.048,75 lei reprezintă manopera unor materiale pentru „șarpantă-învelitoare-jgheab-burlane” la obiectivul „.>
S-a mai constatat că situația de lucrări menționată este identică în formă și conținut cu manopera facturată pentru lucrările din contractul nr.3148/14.12.2007 privind „Reparații Cabinet Medical”;
Conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.2224/A din 06.05.2008 privind „., s-a constatat că comisia de recepție compusă din :V. I. ,B. I., M. T., P. S. și I. A. și-a desfășurat activitatea în data de 19.05.2008, după data întocmirii actului, iar recepția privind execuția lucrării „șarpante-învelitoare-jgheaburi-burlane” pe baza contractului 3148-fără dată - care însă fiind identificat și prezentat anterior privește „Reparații Cabinet Medical Luncavița”; (vol.30, f.42)
S-a mai stabilit că . Caransebeș, conform facturilor fiscale întocmite și identificată în evidența contabilă în aceeași perioadă execută lucrări și prestează servicii și pentru alți beneficiari în aceleași condiții de cauzalitate ( tehnică,forță de muncă proprie sau subcontractanți) prezentate la celelalte obiective, fără însă ca în contabilitatea financiară să se regăsească documente justificative sau înscrisuri privind ,înregistrarea și încasarea sumelor bugetare astfel: a) Primăria comunei Luncavița-total-177.435 lei din care: în perioada 01.01-31.12._ lei; în perioada 01.01-31.12.2008-24.794 lei; b)Primăria comunei Slatina T.-total 2380 lei
În concluzie, conform procesului-verbal din 10.11.2010, întocmit de comisarii Gărzii Financiare C.-S., . Caransebeș în perioada 01.01._08 a încasat de la Primăria comunei Luncavița în mod nejustificat în condițiile descrise cu referire la obiectivul Căminul Cultural Verendin și Cabinetul Medical Luncavița (.) suma totală de 86.986,73 lei.
Starea de fapt reținută de comisarii Gărzii Financiare C.-S., urmare a verificării actelor contabile și contractele puse la dispoziție de autoritatea locală, este conformă cu concluziile notei de control a Corpului de Control al Prefectului C.-S. și se coroborează cu raportul de expertiză tehnică judiciară contabilă întocmit în cursul urmării penale. Astfel, prin HCL nr.9/22.02.2008 se aprobă cheltuieli de reparații la Cabinetul medical Luncavița fără a se stabili sumele necesare; prin contractul nr.3148/14.12.2007încheiat de Primăria comunei Luncavița în condițiile descrise ,anterior aprobării unor asemenea cheltuieli de către C. L. al comunei Luncavița. Lucrarea este atribuită către . Caransebeș cu încălcarea prevederilor art.6 al.1 din HG 925/2006, stabilindu-se valoarea lucrărilor la 18.865,07 lei ,ce se vor executa în perioada 17.12._08; . Caransebeș emite astfel, factura fiscală_/12.12.2007 în sumă de 18.865,07 lei reprezentând aprovizionare materiale și factura fiscală nr._/10.11.2008 în sumă de 12.048,75 lei reprezentând manopera acestor materiale sau încasate de prestator; astfel, în baza acestui contract Primăria comunei Luncavița achită către prestatorul menționat în mod nejustificat suma totală de 30.913,82 lei(OP 1353/18.12.2006 și OP 943/29.12.2008); valoarea materialelor achiziționate în anul 2008 de către . este de 12.275,08 lei fără însă ca acestea să se regăsească ca denumire in factura fiscală nr._/14.12.2007 ( vol.5 ,f.59 dos.urm.pen.); sumele achitate de Primăria Luncavița în condițiile descrise conform lămuririlor suplimentare ale expertului numit s-au achitat din capitolul „cheltuieli materiale” din cadrul bugetului local.
S-a observat că pe exemplarul din factura fiscală_/12.12.2007 din evidența contabilă a Primăriei comunei Luncavița se menționează la rubrica „denumirea produsului /a serviciilor”/”aprovizionare de materiale conform contractului 3114” (vizibil modificat prin adăugire), nefiind pusă la dispoziția organelor de urmărire penală, iar exemplarul aceleiași facturi identificată în evidența contabilă a . Caransebeș de către comisarii Gărzii Financiare C.-S., ca si dată a emiterii apare, vizibil modificat „19.12.2007” în loc de 12.12.2007, fără a se mai face referire la numărul contractului ( vol.3, f.44-45 )
Mai mult decât atât conform devizului de lucrări din 12.12.2007, fără număr, valoarea materialelor facturate în sumă de 18.865,7 lei,reprezintă șarpantă lemn ecosistat (153 mpx30 lei= 4590 lei), învelitoare lindab (219,4 mpx51,31 lei=11.293 lei) fără însă ca la data facturării, respectiv la data achitării acestor materiale de către de către Primăria comunei Luncavița; așa zisul furnizor . Caransebeș să dețină doar documente justificative privind proveniența bunurilor menționate .
Inculpatul P. N. a pus la dispoziție avizul de însoțire a mărfii cu nr._/16.04.2008 emis de . Iablanița și factura nr.27/26.06.2008 în valoare de 4647,50 lei reprezentând achiziționarea cantității de 7,15 mc lemn debitat rășinoase, cu mențiunea că acest material lemnos a fost folosit la realizarea „șarpantei lemn ecosistat” necesară lucrării de construire a acoperișului Cabinetului Medical/. localitatea Luncavița.Pentru cantitatea de tablă lindab nu a putut prezenta documente justificative cu mențiunea că nu a achiziționat un asemenea material deoarece, ulterior s-a convenit cu beneficiarul ca acoperirea imobilului să se realizeze cu țiglă, situație constatată și de expertul tehnic judiciar în raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară întocmit în cauză.
Din procesul-verbal de recepție nr.318/17.12.2003, rezultă că reprezentanții beneficiarului, printre care și inculpatul B. I., au hotărât să se amâne executarea lucrărilor, însă s-a convenit să se plătească contravaloarea materialelor achiziționate, fără a se întocmi o recepție efectivă a acestor materiale.
De asemenea, din raportul de expertiză contabilă rezultă că valoarea materialelor achitate de Primăria comunei Luncavița cu privire la acest obiectiv este de 24.460,94 lei ,din care 18.865,07 lei achitat către . Caransebeș pentru materiale neachiziționate și neîncorporate în operă ( tablă lindab).
Cu privire la această achiziție – tablă lindab – nu s-a putut oferi o explicație rezonabilă de către inculpații trimiși în judecată cu privire la motivele pentru care s-a dispus înlocuirea acestui tip de tablă cu țigla folosită la acoperiș și nici nu s-a făcut dovada că tabla lindab a fost folosită pentru un alt obiectiv ce se impunea a fi supus reparației. În acest fel, instanța de apel apreciază că în speță s-a achitat din bugetul comunității locale contravaloarea tablei lindab neincorporată în lucrările de reparații ale obiectivului și nu a fost destinată amenajării cabinetului medical din Luncavița.
Raportul de expertiză întocmit în cauză a stabilit că valoarea materialelor puse în operă cu privire la acest obiectiv este de 25.526 lei, iar valoarea manoperei este de 6138 lei, ori Primăria comunei Luncavița a achitat către . Caransebeș în mod nejustificat, pe lângă valoarea materialelor la care am făcut referire mai sus și suma de 12,048,75 lei (aproximativ dublu decât contravaloarea celei necesare pentru asemenea prestație), cu titlu de manoperă, rezultând o diferență de 5910,75 lei.
Audiat fiind, inculpatul P. N. a declarat că personal a participat alături de numiții P. C. vasile și C. M. la executarea lucrărilor privind construirea acoperișului obiectivului „Dispensar Medical Luncavița”,ajutat fiind de încă două persoane ce prestau activități ca zilieri, fără a le cunoaște datele de identitate și fără a fi angajate la . Caransebeș. Persoanele respective cunoscute sub numele de C. și L. –muncitori zilieri pe raza localității Verendin în acea perioadă, conform declarațiile aceluiași învinuit sunt plecate în străinătate fără a li se cunoaște destinația în mod concret. De asemenea inculpatul P. N. a precizat că pentru activitățile prestate la lucrarea contractată de la Primăria comunei Luncavița aceștia nu erau remunerați cu drepturi salariale ci era doar găzduiți și hrăniți la locuința învinuitului .( vol.I, f.83-85).
În atare situație, sub acest aspect, având în vedere că potrivit concluziilor expertului tehnic judiciar, lucrarea respectivă s-a executat faptic, însă în alte condiții și împrejurări decât cele reflectate de evidența scriptică, se apreciază că inculpatul P. N. a încasat în mod nejustificat și fără drept cu titlu de manoperă suma de 5.910,75 lei.
Audiat fiind, martorul G. Viktor a declarat că la solicitarea inculpatului P. N. a executat la acest obiectiv lucrări privind înlocuirea „jgheaburilor” în calitate de persoană fizică autorizată, fiind plătit pentru munca prestată de către același învinuit, fără a se întocmi documente justificative în acest sens.
Starea de fapt descrisă de inculpatul P. N. și matorul G. Viktor a fost confirmată și de martorul C. M. care a declarat că, în cadrul acestor lucrări, în calitate de angajat la . a prestat activități doar la construirea coșurilor de fum, aproximativ o perioadă de 3-4 zile.
Martorul P. V. C., în schimb a declarat că el nu a participat la aceste lucrări și nu își explică de ce inculpatul P. N. susține contrariul.
În concluzie, pentru această lucrare s-a achitat în mod nejustificat si s-a prejudiciat astfel bugetul statului cu suma de 25.775,82 lei din care 18.865,07 lei materiale neachiziționate în realitate de prestator din fonduri proprii și 5.910,75 lei manoperă neexecutată.
4. Școala cu clasele I – VIII din .> Prin contractul nr. 3149 din 14.12.1997, încheiat de . Caransebeș prin inculpatul P. N. cu Primăria Luncavița, prin inculpatul V. I., se atribuie în mod direct prestatorului lucrările de reparație a obiect8ivului menționat, valoarea contractului fiind de 7029,33 lei. Fără a avea aprobarea Consiliului L., inculpatul B. I. aprobă achitarea sumei menționate. Mai mult decât atât Primăria comunei Luncavița prin inculpatul V. I. în calitate de primar a achitat suma de 7.029,33 lei urmare întocmirii de prestator a facturii fiscale nr._/17.12.2007, respectiv suma de 5.565,63 lei menționată în factura fiscală nr._/10.11.2008 întocmită de același prestator, ca reprezentând contravaloarea „Reparații și Finisare Școala Luncavița” respectiv „suplimentare de lucrări la contractul nr.3149”.
La dosarul cauzei Primăria comunei Luncavița a depus înscrisul denumit „Proces verbal de recepție„ cu nr.3182/17.12.2007 privind lucrarea „Reparații și finisaje Școala Luncavița” cu referire la contractul nr.3149/14.12.2007 din care rezultă că „înlocuirea geamurilor și ușilor cu termopane sunt necesare reparații și finisaje conform situației de lucrări anexate „, comisia de recepție formată din inculpatul B. I. - viceprimar și martorii F. D., F. M., P. S. propunând, datorită”condițiilor meteorologice nefavorabile” ca lucrările să se execute în perioada prevăzută în contract ,însă contravaloarea acestora conform facturii fiscale nr._/17.12.2007 de 7.029,33 lei să se achite în avans. Mai mult, din acest proces verbal rezultă că acea comisie de recepție și-a desfășurat activitatea în perioada 17.12._07 fără ca membrii menționați, cu excepția inculpatului B. I. să semneze acest înscris.
Pentru justificarea achitării sumei de bani menționați s-a anexat la acest proces-verbal de recepție un alt înscris denumit „Situație de lucrări datat cu decembrie 2007” și emise de ., semnat la rubrica constructor de inculpatul P. N. iar la cea beneficiarului de inculpatul V. I.. Lucrări la care se referă acest înscris se menționează în prima parte a sa, și anume „spaleți mortar+ gleg în jur toc tâmplărie” la obiectivul „Scoala Generală Luncavița”, în valoare totală de 7.029,33 lei din care 3444 lei contravaloare manoperă iar 1597 lei contravaloare materiale, iar diferența o reprezintă cheltuieli indirecte.( vol.27, f.27-29 dos.urm.pen.). În realitate aceste înscrisuri s-au întocmit în mod fictiv, conform declarației inculpatului B. I. care a completat și semnat procesul-verbal de recepție cu nr.3187/17.12.2007 fără ca în realitate acea comisie de recepție să își desfășoare activitatea din conținutul înscrisului. În continuare, Primăria comunei Luncavița cu OP nr.1350 din 18.12.2007 semnat de inculpatul V. I. în calitate de ordonator de credite a unității bugetare amintite, s-a achitat către . întreaga sumă prevăzută în contract, deși s-a solicitat anterior aprobării Consiliului L. Luncavița pentru angajarea unor asemenea cheltuieli.
Conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.2222/A din 06.05.2008,întocmit de comisia de recepție compusă din: inculpatul V. I., inculpatul B. I. și numiții M. T.,P. S. și I. A., cu referire la același contract nr.3149 din 14.12.2007, constată executată în data de 19.05.2008.( la o dată ulterioară întocmirii înscrisului) și stabilește „suplimentarea lucrărilor cu valoarea de 5565,63 lei) (vol.27, f.10 dos.urm.pen.).
Ulterior, în aceeași modalitate și fără aprobarea Consiliului L. al comunei Luncavița se achită cu OP/29.12.2008 către același prestator factura fiscală_/10.11.2008 în valoare de 5565,63 lei reprezentând contravaloare manoperă conform unui înscris întocmit de inculpatul P. N. și semnat de inculpatul V. I. în calitate de primar, înscris neînregistrat și nedatat privind lucrări de „construcții-instalații-interior, Scoala Generală Luncavița”
Această stare de fapt rezultată din analizarea hotărârilor Consiliului L. Luncavița, facturilor fiscale eliberate pe numele societății prestatoare reprezentată de inculpatul P. N. se coroborează cu concluziile raportului de expertiză tehnico-judiciară imobiliară care a stabilit că urmare verificărilor în teren s-au constatat lucrări executate la acest obiectiv, în raport de lucrări scriptice, în valoare totală de 44.600 lei din care 18.510 lei reprezintă contravaloare lucrări cu cu tâmplărie PVC uși și ferestre) care au fost atribuite alte persoane juridice. Astfel, din diferența de 26.090 lei reprezentând contravaloare lucrări despre care se susține că ar fi fost executate de ., 5472 lei reprezinta contravaloare manoperă, iar 20.618 lei reprezinta contravaloare materiale. Ori, . conform evidenței scriptice a încasat de la Primăria comunei Luncavița pentru executarea acestor lucrări suma totală de 9009,63 lei reprezentând contravaloare manoperă (3444 lei și 5565,63 lei ) și 1597 lei reprezentând contravaloare materiale în condițiile în care conform clauzelor contractului, acesta din urmă trebuia să fie suportate din fonduri proprii.
În același timp, raportul de expertiză contabilă întocmit în cursul urmăririi penale arată că Primăria Luncavița pentru lucrările efectuate la obiectivul Școala Generală Luncavița a achiziționat materiale în valoare totală de 7239,96 lei în perioada septembrie-decembrie 2008. De asemenea, în lămuririle suplimentare ale expertului numit se precizează că suma de 7029,33 lei s-a achitat din suma reprezentând”cheltuieli de capital” al bugetului local.
Totodată cu ocazia efectuării expertizei judiciar contabilă, expertul numit I. M. cât și expertul recomandat M. G. au constatat că în perioada 2005-2006 Primăria Luncavița pentru același obiectiv a achitat către . SRL Reșița suma totală de 37.000 lei conform facturilor fiscale nr._/31.01.2006,_/14.04.2006 și_/19.12.2005 în valoare de 15.000 lei, 10.000 lei și 12.000 lei prin HCL 64/16.12.2005 aprobându-se la plată doar suma de 29.800 lei cu titlu de lucrări suplimentare la acest obiectiv. Astfel, s-a achitat fără aprobarea Consiliului L. suma de 7.200 lei către . SRL Reșița.
În concluzie, Primăria comunei Luncavița a achitat din fonduri ale bugetului de stat, fără aprobarea Consiliului L. al comunei Luncavița sumele de 5.565,63 lei, respectiv 7.200 lei,, și având în vedere rezultatul expertizei tehnice judiciare imobiliare comparativ cu evidența scriptică a decontării contravalorii prestațiilor contractate în modalitatea descrisă, apreciem că . a încasat suma de 3537,63 lei reprezentând contravaloare manoperă neexecutată.(9009,63 lei-manoperă decontată;5472 lei –manoperă faptică conform raportului de expertiză judiciară) si 1597 lei reprezentând contravaloare materiale în condițiile în care conform clauzelor contractului, acestea din urmă trebuiau să fie suportate din fonduri proprii ale prestatorului, cauzându-e astfel un prejudiciu bugetului local de 17.900,26 lei.
Starea de fapt prezentată mai sus cu privire la cele 4 obiective supuse reparației sau amenajării au fost încredințate spre executarea lucrărilor ce se impuneau către firma aparținând inculpatului P. N., fie prin fracționarea lucrărilor pentru a nu trebui respectată procedura reglementată de art. 19 din OUG 34/2006, fie prin eliberarea unor facturi fictive relative la executarea unor lucrări sau plata manoperei. Apărările inculpaților sunt demontate de actele aflate la dosarul cauzei, iar împrejurarea susținută de inculpatul P. N. potrivit căreia la un obiectiv ce era supus amenajării înțelegerea dintre el și ceilalți doi inculpați, primarul respectiv vice-primarul comunei a fost de a suporta el cheltuielile referitoare la achiziționarea materialelor, iar primăria urmând a suporta doar manopera este nefondată, deoarece din analiza contractului încheiat nu rezultă o asemenea înțelegere între părți. În ceea ce privește lipsa unui control al Curții de Conturi ca bază a începerii urmăririi penale, instanța de apel apreciază că organele de urmărire penală au obligația de a se sesiza din oficiu ori de câte ori sunt încunoștiințate despre comiterea unor infracțiuni, pentru care principiul oficialității este aplicabil. În speță, există atât raportul întocmit de C. de Conturi, cât și raport întocmit de corpul de control al Prefectului județului C.-S. și chiar verificări ale Gărzii Financiare C.-S., toate aceste organisme constatând neregulile prezentate.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor comise de cei trei inculpați, instanța de apel apreciază că se impune menținerea încadrării juridice dată de prima instanță de judecată faptelor comise de inculpați. Potrivit art. 5 din Codul penal „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Principiul mitior lex funcționează potrivit art. 5 NCp prin compararea legilor succesive și selectarea celei mai favorabile dintre ele în considerarea a trei criterii ordonate ierarhic, în funcție de instituția fundamentală a dreptului penal căreia îi corespund cu predilecție. Astfel, vor fi mai întâi luate în considerare modificările condițiilor de incriminare (fapta concret comisă menținându-și caracterul infracțional, după o evaluare in concreto), după care – dacă după acest criteriu nu se reușește identificarea uneia dintre legile succesive ca fiind mai favorabilă decât cealaltă (celelalte) – se va trece la comparația sub aspectul modificării condițiilor de tragere la răspundere penală (de urmărire și judecată), pentru ca, abia înc ele din urmă (dacă nici după al doilea criteriu nu s-a impus departajarea unei legi ca fiind mai favorabilă), să se apeleze la comparația sub aspectul regimului sancționator.
Ca regulă generală, toate aceste examinări urmează a se efectua doar în considerarea particularităților fiecărui caz concret în parte, separat de alte ipoteze de aplicare, iar niciodată după o evaluare generică, în abstract. Dacă în urma acestei întreite evaluări graduale niciuna dintre legile succesive nu se impune a fi mai favorabilă, urmează a se aplica întotdeauna (formal) legea nouă, în vigoare la data judecări cauzei, deoarece ea este identică cu legea veche, în privința respectivei spețe, fiind totodată activă (supraviețuirea legii vechi nu se poate justifica decât în mod excepțional, ca efect al ultraactivității legii mai favorabile ori a celei temporare).
Astfel, urmând a determina legea mai favorabilă încadrând fapta dedusă judecății atât potrivit legii noi, cât și a celei vechi, instanța de apel constată că art. 248 din Codul penal anterior sancționa cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani „fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia”. Art. 297 din Codul penal în vigoare sancționează cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani „fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”.
Comparând cele două acte normative ce sancționează activitatea infracțională, instanța de apel apreciază că vechea reglementare le este mai favorabilă inculpaților din punct de vedere al limitelor de pedeapsă. Instanța de apel constată că s-a reținut forma continuată a infracțiunii și dispozițiile art. 35 al 1 din noul Cod penal, realizându-se o combinare a dispozițiilor legale din cele două Coduri dar, față de titularii căii de atac și principiul neagravării situației în propria cale de atac prev. de art. 418 C.pr.pen., instanța de apel nu este în măsură să remedieze acest lucru. Și în privința infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată reglementat de art. 322 din Codul penal în vigoare, respectiv art. 290 din Codul penal anterior, reglementarea anterioară este mai favorabilă din punct de vedere al regimului sancționator. De asemenea, posibilitatea aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpaților – modalitate de individualizare judiciară – aleasă de instanța de fond și prevăzută de art. 81 din Codul penal anterior, instituție care nu se mai regăsește în actuala reglementare, este favorabilă suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 91 din Codul penal care impune obligația condamnatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, obligație care nu este stipulată în art. 81 din Codul penal anterior. Nu în ultimul rând, art. 81 din Codul penal anterior prevedea ca efect definitiv a împlinirii termenului de încercare reabilitarea de drept a condamnatului, efect neprevăzut de codul penal în vigoare.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a reținut în sarcina inculpaților atitudinea acestora de negare a comiterii faptei, modul de derulare a întregii activități infracționale, vârsta acestora, lipsa de antecedente penale, perioada de timp pe care s-a întins activitatea infracțională, natura infracțiunii.
Potrivit art. 74 alin. 1 C.p. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.” Prin urmare, instanța de apel apreciază că raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.74 din codul penal, se menține necesitatea aplicării unor pedepse cu închisoarea tuturor inculpaților, orientate spre limita minimă prevăzută de lege pentru faptele pentru care s-a dispus condamnarea.
Pentru toți cei trei inculpați trimiși în judecată de P. de pe lângă J. Caransebeș pedeapsa aplicată de instanța de fond, de câte 2 ani închisoare în cazul inculpaților V. I. și B. I., respectiv 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului P. N., este corect individualizată și este în măsură să asigure reeducarea inculpaților și prevenirea comiterii de noi fapte antisociale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel apreciază că în sarcina inculpaților s-a reținut ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective împrejurarea că, în calitate de primar, respectiv vice-primar ai comunei Luncavița, jud. C.-S. au emis prin decontare și au decontat sume de bani către inculpatul P. N. în calitate de reprezentant al societății prestatoare reprezentând manopere și prestării servicii care în realitate nu au fost efectuate. Prin urmare, este evident că bugetul unității administrativ teritoriale al comunei reprezentată de primii doi inculpați a fost diminuat cu sumele de bani plătite în mod necuvenit pentru servicii neexecutate impunându-se, deci, recuperarea prejudiciului și restabilirea situației anterioare prin obligarea inculpaților la recuperarea prejudiciului. Instanța de apel își însușește întrutotul motivarea oferită de instanța de fond cu privire la calitatea procesuală a numitului I. E. M., ca reprezentant al Consiliului L. Luncavița și Primăria Luncavița având în vedere calitatea de inculpați a primarului și vice-primarului comunei ca și modalitatea de calcul al despăgubirilor datorate de cei trei inculpați.
Astfel, în temeiul art. 421 alin. 1 lit. b C.p.p. vor fi respinse ca nefondate apelurile declarat de inculpații V. I., B. I. și P. N. împotriva sentinței penale nr. 125/11.04.2014 pronunțată de J. Caransebeș în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va fi obligat fiecare inculpat apelant la plata sumei de 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 alin. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarat de inculpații V. I., B. I. și P. N. împotriva sentinței penale nr. 125/11.04.2014 pronunțată de J. Caransebeș în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă fiecare inculpat apelant la plata sumei de 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat în apel.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 200 lei, onorariu parțial avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. ANI B. A. N.
GREFIER,
C. U.
Red.A.N.- 10.11.2014
Tehnored.C.U.- 10.11.2014
Prima inst.jud.N. L. – J. Caransebeș
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|








