Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 513/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 513/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-06-2014

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._ operator 2711

DECIZIA PENALĂ nr.513/A

Ședința publică din data de 11 iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: F. M. C. FLORENȚA

JUDECĂTOR: F. P.

GREFIER: A. C.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror A. S..

Pe rol se află judecarea apelurilor declarat3 de inculpatul S. A. F. și de către P. de pe lângă T. T. împotriva sentinței penale nr. 475 /P.Idin 20 decembrie 2013 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 28.05.2014, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 11.06.2014, când a hotărât următoarele:

C.,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 475 /P.I. din 20 decembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._, T. T. în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.pen., rap. la art. 10 lit. d C.p.p., l-a achitat inculpatul S. A. F., fiul lui I. și L., născut la data de 29.03.1975 în Timișoara, jud. T., cu domiciliul în Timișoara, ., nr.10, ., jud. T., CNP –_, pentru infracțiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., art. 13 al. 1 C.pen., - omisiune, în tot, a evidențierii în actele contabile și în documentele legale, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

În baza art. 14, 346 al. 2 C.p.p., l-a obligat inculpatul S. A. F. la despăgubiri civile în sumă de 163.523 lei cu majorările legale aferente, actualizată la data executării.

În baza art. 192 al. 1 lit. c C.p.p., l-a obligat inculpatul la 1500 lei cheltuieli judiciare față de stat.

În baza art. 163 și urm. C.p.p., a respins cererea formulată de procuror privind luarea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului inculpatului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. T. nr.295/P/2009 înregistrat la această instanță la data de 21.02.2013 sub nr. unic dosar, respectiv_, a fost trimis în judecată inculpatul S. A. F., pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune, în tot, a evidențierii în actele contabile și în documentele legale, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, faptă prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., art. 13 al. 1 C.pen.. S-a reținut că inculpatul în calitate de administrator al . SRL Dumbrăvița nu a declarat veniturile realizate în perioada iulie 2003- martie 2004, nu a înregistrat în evidența contabilă a societății și nici nu a declarat organului fiscal teritorial toate operațiunile comerciale efectuate, venituri estimate conform declarațiilor vamale de import în nr. de 26 și a declarațiilor vamale de expert la suma de 731.057 lei, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către stat, producând bugetului statului un prejudiciu de 166.523 lei din care suma de_ reprezintă impozit pe profit, suma de 138.901 lei reprezintă TVA și 9.351 lei impozit pe veniturile microintreprinderilor.

În probațiune a fost atașat dosarul de urmărire penală nr.295/P/2009 al P. de pe lângă T. T., s-au administrat probe cu înscrisuri, a fost audiat inculpatul în faza de cercetare judecătorească, au fost audiați martorii I. M., C.-NemediGyongyi, V. I. și s-a întocmit în cauză raport de expertiză contabilă judiciară de către expert Crăsneanu A., s-a depus chitanța . nr._/08.04.2013 privind plata sumei de 3.000 lei reprezentând prejudiciu.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

. SRL Timișoara a fost înscrisă în RC J351230/2002/09.08.2002 cu sediul social în Dumbrăvița, .. 38, jud. T., iar obiectul principal de activitate a fost comerț cu ridicata al fructelor și legumelor proaspete, conform codificării CAEN 5131, având ca asociați pe NemediGyongyi și S. A. F., acesta din urmă fiind împuternicit ca administrator, astfel după cum rezultă din informațiile despre istoricul firmei din evidențele oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. T. (filele 158 și următoarele dosar u.p.). În aceleași informații sunt menționate punctele de lucru din D., ., nr. 20, precum și punctele de lucru din Timișoara, . și Timișoara, . C., nr. 1/5. O altă mențiune din data de 23.04.2003 se referă la solicitarea făcută de asociatul NemediGyongyi pentru modificarea atribut fiscal. Este de asemenea menționată cererea_ din 10.03.2004 înscrisă în RC la 16.03.2004 în baza încheierii nr._ din 10.03.2004 cu privire la asociatul persoană fizică NemediGyongyi de ieșire din societate(retragere) și transmiterea de acțiuni. Alte mențiuni se referă la depunerea din data de 24.05.2005 a bilanțului pe anul 2004, înregistrarea administratorului judiciar ca urmarea procedurii de insolvență în baza sentinței nr. 1421/05.11.2009 dosar nr. 4249/2009 al Tribunalului T., ulterior fiind înregistrată ți sentința civilă nr. 1090/P.I/26.11.2009 prin care s-a dispus dizolvarea societății conform art. 237 din Legea nr. 31/1990.

La data de 29.01.2009 DGFP – AFP Timișoara a depus o plângere împotriva inculpatului S. A. F., care în calitate de asociat unic și administrator al . SRL Dumbrăvița nu a înregistrat, nu a declarat și nu a virat către bugetul de stat impozitele aferente veniturilor realizate din activitățile comerciale desfășurate, cauzând un prejudiciu de 166.523 lei.

Aceste constatări au fost făcute ca urmare a verificărilor inspecției generale fiscale efectuate în baza avizului de inspecție fiscală nr. 678/14.10.2008 privind livrările și achizițiile de legume și fructe la . SRL, finalizată prin încheierea procesului verbal nr. 184/08.01.2009 și a proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/08.01.2009 și nr._/08.01.2009.

Astfel, verificările efectuate au evidențiat că organele de control deplasându-se la sediul declarat al firmei . SRL din Dumbrăvița, ..38, au constatat că societatea nu funcționează la această locație, fiind sesizat organul de urmărire penală cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor prev. de art. 4 și 9 lit. f din Legea nr. 241/2005, respectiv refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente după ce a fost somată de trei ori, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate. Pentru aceste fapte prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, precum și scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prev. de art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005, reținându-se că lipsește latura subiectivă a conținutului constitutiv, neexistând indicii ale faptului că inculpatul a fost somat legal de trei ori așa cum cere în mod expres și obligatoriu textul de lege și că acesta a luat la cunoștință de respectivele somații, întrucât din verificările efectuate a rezultat că inculpatul S. A. F. nu a luat la cunoștință de invitațiile trimise de comisarii Gărzii Financiare Secția T., iar sursa impozabilă nu a fost ascunsă, activitatea societății derulându-se în baza unui obiect de activitate declarat și înregistrat.

Cu ocazia acelorași verificări s-a stabilit că administratorul . SRL inculpatul S. A. F., nu a înregistrat și declarat veniturile realizate pe perioada iulie 2003-martie 2004, estimate de organul de inspecție fiscală în baza declarațiilor vamale de import și a declarațiilor vamale de export transmise de Autoritatea Națională a Vămilor, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor față de bugetul consolidat al statului. S-a reținut conform declarațiilor vamale de import, în număr de 26 și a declarației vamale export că . SRL a realizat venituri în sumă de 731.057 lei, în perioada iulie 2003-martie 2004.

În procesul verbal încheiat la 08.01.2009(filele 12,13 dosar u.p.) se menționează că fiind comunicate declarațiile vamale de import/export efectuate de către . SRL s-a stabilit că în perioada verificată societatea a efectuat un export de bunuri (17.037 kg. prune) în Austria în sumă de 4429,82 euro conform declarației vamale de expert nr. 6966/06.08.2003, respectiv 16.479 lei și 26 importuri din Iugoslavia și Austria, situația în detaliu privind declarațiile vamale de import/export, precum și mărfurile importate/exportate, fiind prezentate în anexa nr. 3 la raportul de inspecție fiscală. În același proces verbal se menționează că pe baza cantităților de marfă înscrise în declarațiile vamale de import și a prețului mediu de vânzare/kg. estimat, s-a procedat la estimarea valorii de vânzare a mărfurilor rezultând venituri estimate în sumă de 731.057 lei în perioada iulie 2003-martie 2004.

Prin același proces verbal(fila 13 dosar u.p.) s-a stabilit impozitul pe profit, reținându-se că pentru anul 2003 în baza veniturilor estimate în sumă de 623.397 lei societatea datorează impozit pe veniturile microintreprinderilor în sumă de 9.351 lei. Pentru anul 2004, conform veniturilor estimate în sumă de 73.084 lei societatea datorează un impozit pe profit în sumă de 18.271 lei. S-a stabilit impozit total în sumă de 27.622 lei. De asemenea, s-a stabilit pentru perioada iulie 2003-martie 2004 pentru veniturile estimate o taxă pe valoarea adăugată (TVA) de plată în sumă de 138.901 lei.

Așadar, prin constatările inspecției fiscale s-a stabilit că administratorul . SRL ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 166.523 lei din care suma 18.271 lei impozit pe profit, suma de 138.901 lei reprezintă TVA și 9.351 lei impozit pe veniturile microintreprinderilor.

În cauză a fost efectuată în faza de urmărire penală o expertiză tehnică contabilă judiciară de către expert contabil Tarbușaru E.(filele 120-134 dosar u.p.). Această expertiză a concluzionat că potrivit veniturilor estimate în sumă de 731.057 lei, în perioada iulie 2003-martie 2004 . SRL datorează impozit pe veniturile microintreprinderilor (conform art. 5 al. 1 din OUG nr. 24/2001) în sumă de 9.351 lei iar pentru aceeași perioadă s-a stabilit TVA de plată în sumă de 138.901 lei și în anul 2004 conform veniturilor estimate în sumă de 73.084 lei datorează impozit pe profit în sumă de 18.271 lei(în baza Legii nr. 414/2002). Prin concluziile raportului de expertiză s-a reținut un prejudiciu total de 166.523 lei ca urmare a faptului că societatea nu a declarat și nu a virat către bugetul consolidat al statului impozitul pe veniturile microintreprinderilor, impozitul pe profit și TVA aferent veniturilor realizate.

În concluziile raportului de expertiză (fila 133 dosar u.p.) s-a precizat că așa cum prevede art. 10(1) din Legea nr.82/1991 a contabilității, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1- deci și la societățile comerciale – revine administratorului care are obligația gestionării unității respective. Se precizează că administratorul . SRL Dumbrăvița, jud. T. – S. A. F. nu a acordat atenția necesară respectării acestei prevederi.

În fața de cercetare judecătorească a fost încuviințată la cererea inculpatului expertiză contabilă efectuată de către expert contabil Crîsneanu A. prin care s-a concluzionat că prejudiciul de 166.523 lei a fost în mod corect determinat de organele de control și experții contabili.

De asemenea, instanța de fond a reținut că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că inculpatul S. A. F. era administrator de drept al . SRL Dumbrăvița, jud. T., la această societate fiind asociată și numita NemediGyongyi. Din împuternicirile nr. 10/16.07.2003 (filele 49, 56, 58, 74, 76, 78, 81, 85, 86 dosar u.p.) rezultă că numita NemediGyongyi a fost împuternicită să reprezinte . SRL pe lângă vama Moravița pentru a semna declarația în vamă la import, împuternicirea fiind valabilă un an de la data emiterii.

Totodată, prima instanțăa reținut că la fila 68 dosar de urmărire penală se află copia adresei . SRL nr.80/10.08.2003 către vama Moravița prin care numita NemediGyongyi împuternicită la firma menționată solicită aprobarea vămuirii fructelor și legumelor importate din Iugoslavia. La fila 72 dosar se află împuternicirea din 04.08.2003 prin care NemediGyongyi în calitate de asociat la . SRL a împuternicit pe Silvester E. angajata firmei pentru semnarea în numele ei a actelor vamale pentru import. La dosar filele 51, 54, 64 se află depuse în copie împuternicirea nr. 9/16.07.2003 prin care . SRL a împuternicit pe Silvester E. să semneze declarațiile de valoare în vamă și s-a solicitat aprobarea vămuirii în vamă deoarece vama din interior ar duce la deteriorarea mărfii. Prin împuternirea nr. 145/18.12.2003 emisă de . SRL a fost împuternicită numita Silvester E. să reprezinte societatea pe lângă vama Moravița pentru semnarea declarației de valoare în vamă la import și s-a solicitat aprobarea vămuirii importului în acea vamă pentru mărfurile ce vor sosii din Iugoslavia.

În declarația dată de inculpat în faza de cercetare judecătorească inculpatul a arătat că este de acord că plătească prejudiciul precizând că a fost asociat la firma . SRL împreună cu concubina sa numita NemediGyongyi, sediul firmei fiind în Dumbrăvița, . era și locuința celor doi până în vara anului 2004 când s-au separat în fapt, inculpatul plecând de la locuința comună. Inculpatul a precizat că până la separarea în fapt de concubină, cei doi s-au ocupat împreună de firmă în sensul că inculpatul făcea deplasări în țară pentru a cumpăra marfă, iar concubina sa era cea care se ocupa de actele contabile. Inculpatul a mai arătat că a avut cunoștință că el figura ca administrator al firmei respective însă după separarea de concubină inculpatul nu s-a mai ocupat de firmă, nu a avut cunoștință să se facă verificări cu privire la acea firmă și după ce a locuit o perioadă la domiciliul mamei sale având și probleme familiale legate de sănătatea mamei sale, a fost plecat în străinătate și nu s-a mai interesat în problemele firmei. Inculpatul a mai precizat că încă din anul 2004 a plecat în Irlanda și s-a reîntors pentru proces, cu puțin timp înainte de termenul din 08.04.2013 când a fost audiat de instanță.

Martora C.-NemediGyongyi, fosta concubină a inculpatului a confirmat aspectele arătate de inculpat în declarația sa în sensul că a fost asociată împreună cu inculpatul la firmă, precizând că după separarea în fapt de inculpat ea a ieșit din firmă și parte din documentele contabile aflate la domiciliul ei le-a dat inculpatului, iar altele le-a dat mamei acestuia. Martora a precizat că după ce s-a retras din firmă a primit câteva adrese care erau pentru firmă și pe care din câte își amintește martora le-a dat persoanelor care se ocupau de contabilitatea primară care au mai rămas o perioadă să se ocupe de documentele firmei.

Martora I. M. în declarațiile date în dosar confirmă că după separarea în fapt de concubină inculpatul a locuit o perioadă la mama lui apoi a plecat în străinătate și nu s-a mai ocupat de firmă, martora aflând de la mama inculpatului că firma nu mai funcționează.

Instanța de fond a reținut că din analiza ansamblului probelor dosarului rezultă neîndoielnic că societatea . SRL al cărui administrator era inculpatul a efectuat in perioada iulie 2003-martie 2004 activități comerciale mai sus arătate care au fost omise de la evidențiere în actele contabile ale societății și pentru care nu au fost declarate veniturile realizate, însă probele dosarului nu relevă că aceste omisiuni ar fi fost efectuate pentru sustragerea de la plata obligațiilor fiscale ce erau datorate de societate.

Potrivit art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală fapta de omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Această infracțiune are ca situație premisă existența unei obligații legale de a se plăti taxele sau impozitele pentru anumite venituri.

Referitor la latura obiectivă a acestei infracțiuni, s-a reținut că aceasta constă în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Așadar, conținutul constitutiv al laturii obiective a fost realizat prin cele două modalități de eludare a obligațiilor fiscale constând în omisiunea evidențierii operațiunilor menționate.

Sub aspectul laturii subiective infracțiunea se comite cu intenție directă însă această infracțiune presupune intenție directă calificată prin scop – sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

Raportând elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală menționată la datele speței, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține că omisiunile inculpatului de a nu fi procedat la evidențierea în contabilitate, respectiv de a nu declara organului fiscal operațiunile comerciale mai sus menționate efectuate, precum și veniturile realizate au fost făcute în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 166.523 lei (impozit pe profit, impozit pe veniturile microintreprinderilor, TVA) datorate statului de către firma administrată de inculpat, ci dimpotrivă instanța constată că probele dosarului relevă că omisiunile menționate s-au datorat mai degrabă atitudinii neglijente manifestate de inculpatul care a tratat cu superficialitate obligațiile cei reveneau în calitate de administrator de drept al societății, în sensul că a dat dovadă de o insuficientă conștientizare a regulilor pe care le implică funcționarea unei condiții legale a unei societăți comerciale. De asemenea și în concluziile expertizei contabile(fila 133 dosar u.p.) se menționează că administratorul S. A. F. nu a acordat atenția necesară respectării dispoziției legale care reglementează răspunderea administratorului societății pentru organizarea și conducerea contabilității.

De altfel, și în actul de sesizare al instanței s-a reținut aspectul că din verificările efectuate s-a stabilit că inculpatul nu a luat la cunoștință despre somațiile trimise de către organul fiscal iar sursa impozabilă nu a fost ascunsă motiv pentru care s-a reținut lipsa laturii subiective a conținutului constitutiv al infracțiunilor: prev. de art. 4, art. 9 al. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005(refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente după ce a fost somată de trei ori, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate), dispunându-se neînceperea urmăririi penale, și a infracțiunii prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005(ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile), dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală.

Analizând fapta inculpatului în contextul probelor dosarului, instanța de fond nu a putut reține că ar constitui o probă suficientă pentru stabilirea vinovăției unei persoane doar procesul verbal al inspecției fiscale prin care s-au stabilit sumele pe care societatea administrată de inculpat le datorează cu titlu de obligații fiscale statului, răspunderea fiscală a persoanei juridice neputând fi confundată cu răspunderea penală a administratorului societății. Pentru antrenarea răspunderii penale a inculpatului fiind necesar ca fapta acestuia să îndeplinească toate cerințele cerute de lege pentru ca fapta respectivă să constituie infracțiunea de evaziune fiscală.

Așadar, în raport de starea de fapt mai sus reținută de instanță s-a apreciat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 în raport de împrejurarea că omisiunea (înregistrărilor în evidențele contabile a operațiunilor comerciale și a veniturilor realizate) nu poate fi asimilată acestei infracțiuni de evaziune fiscală în lipsa unui element fraudulos din care să rezulte intenția inculpatului de a se sustrage de la plata datoriilor fiscale către stat.

Așa fiind, s-a reținut că în speță nu este realizată cerința referitoare la latura subiectivă în sensul comiterii faptei cu intenția directă calificată de scop în raport de împrejurarea că nu se poate reține intenția inculpatului de a omite înregistrările în evidențele contabile și de a nu declara veniturile realizate cu scopul determinat de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate statului.

Având în vedere că în raport de motivele mai sus arătate s-a constatat că la dosar nu există probe certe de vinovăție dată fiind lipsa intenției directe a inculpatului în scopul mai sus menționat, prima instanța a reținut că nu a fost înlătura prezumția de nevinovăție instituită de dispoz. art. 23 al. 11 din Constituție, a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 5², art. 66 C.p.p., astfel că sunt incidente dispoz. art. 10 lit. d C.p.p.(lipsa elementelor constitutive – vinovăția - ale infracțiunii).

Pentru aceste motive, prima instanță în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.pen., rap. la art. 10 lit. d C.p.p., a dispus achitarea inculpatului S. A. F., pentru infracțiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., art. 13 al. 1 C.pen., - omisiune, în tot, a evidențierii în actele contabile și în documentele legale, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a reținut că statul român reprezentat de ANAF prin DGFP T. s-a constituit parte civilă în cauză și a solicitat obligarea inculpatului la obligațiile fiscale principale în sumă de 166.523 lei, precum și obligarea inculpatului la obligații fiscale accesorii: în sumă de 254.110 lei (majorări de întârziere calculate până la 15.12.2008) plus suma de 22.214 lei (penalități de întârziere calculate până la 31.12.2005) și celelalte obligații fiscale ce vor fi calculate până la plata efectivă a debitelor.

Instanța de fond, în raport de probele dosarului(procesul verbal de inspecție fiscală, facturi, balanțe, expertizele de specialitate, declarația dată de inculpat în fața instanței în sensul că este de acord cu plata prejudiciului dovedit în dosar), văzând și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și care este aplicabil în speță, constată că în speță s-a dovedit că prin fapta inculpatului comisă în condițiile mai sus arătate, a fost produs prejudiciului de 166.523 lei(din care suma de 18.271 lei impozit pe profit, suma de 138.901 lei reprezentând TVA și 9.351 lei impozit pe veniturile microintreprinderilor). Din chitanța . nr._ emisă de trezoreria mun. Timișoara la data de 08.04.2013 a rezultat că inculpatul a achitat suma de 3.000 lei, astfel că se constată ca fiind recuperat acest prejudiciu.

Având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și cele privind exercitarea acțiunii civile alăturate celei penale pentru recuperarea prejudiciului, în baza art. 14, 346 al. 2 C.p.p., l-a obligat pe inculpatul S. A. F. la plata prejudiciului nerecuperat în sumă de 163.523 lei cu majorările legale aferente, actualizată la data executării față de ANAF prin DGFP T., cu precizarea că fiind dispusă actualizarea la data executării, o asemenea modalitate de plată a sumei reprezentând prejudiciul efectiv cauzat, include și obligațiile accesorii până la data plății efective.

Referitor la cererea formulată de procuror privind luarea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului inculpatului, instanța de fond a respins această cerere apreciindu-se că nu sunt îndeplinite cerințele legale. Potrivit art. 163 C.p.p., măsurile asigurătorii ce se iau în cursul procesului penal, constau în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile și imobile în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune. Instanța reține însă că în speță nu s-a făcut dovada că autoturismul marca Mercedes 307 nr. TM o1 KWG cu care inculpatul figurează în evidențele fiscale se mai află în proprietatea inculpatului.

În baza art. 192 al. 1 lit. c C.p.p., l-a obligat inculpatul la 1500 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Împotriva acestora a formulat apel inculpatul S. A. F. și P. de pe lângă T. T..

În motivarea apelului formulat de inculpat se arată că suma de 166.523, reprezentând majorări legale de întârziere, TVA, obligații fiscale nu a fost stabilită în mod corect. Se susține că deși în cauză au fost efectuate două expertize de specialitate, a una de către organul de urmărire penală și una de către experta desemnată de T. T., experta Crășneanu nu a verificat nici un document pus la dispoziție de către inculpat, ba mai mult a copiat aproape în totalitate prima expertiză. Totodată se arată că deși experta a solicitat în mod expres să se comunice de către Direcția Finanțelor P. fișa contribuabilului, raportul lichidatorului judiciar, care au fost comunicate instanței în data de 11. 03.2013, data la care se arată că a fost depus și raportul de expertiză, motiv pentru care se apreciază că experta nu a consultat aceste înscrisuri, astfel că raportul de expertiză întocmit este deficitar și lacunar.

Pentru aceste motive, inculpatul solicită admiterea apelului formulat și modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță prin stabilirea realaă a prejudiciului cauzat.

P. de pe lângă T. T. arată în cuprinsul memoriului de apel că sentința penală apelata este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

P. susține că soluția de achitare a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală are la bază o greșită interpretare a ansamblului probator, instanța apreciind în mod nejustificat că inculpatul nu a avut intenția de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, ce îi incumbau în calitate de administrator unic al unei societăți comerciale.

În dezvoltarea acestei critici, se arată de către parchet că, din actele de la dosarul cauzei rezultă că de la înființare și până la declararea societății ca inactivă și numirea unui administrator judiciar, la o dată mult ulterioară derulării activității infracționale din speță, respectiv în luna noiembrie 2009, asociat unic și administrator atât de drept, cât și în fapt a fost inculpatul, aspect ce rezultă atât din actele constitutive ale societății, cât și din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv contabila societății V. I. și martora C. N. Gyongy, persoană cu care inculpatul a locuit împreună până în anul 2004.

Totodată se indică în memoriul de apel că potrivit legii, administratorului legal al unei societăți comerciale îi revine obligația de a asigura conducerea evidenței contabile, de a evidenția obligațiile fiscale aferente tuturor operațiunilor comerciale derulate și de a depune la organul fiscal competent declarațiile informative obligatorii și nu în ultimul rând, declarațiile fiscale generatoare de obligații către bugetul de stat, reprezentând impozitele și TVA datorat.

Se mai reține în motivele de apel ale parchetului că din probele administrate, rezultă că inculpatul era singurul răspunzător de neevidențierea și nedeclararea operațiunilor comerciale de valorificare a produselor importate, aferente celor 26 declarații vamale de import, iar în cursul procesului inculpatul nu a fost în măsură să producă probe care să-i înlăture răspunderea penală, acesta nu a reușit să aducă nici un argument legal prin care să demonstreze contrariul, respectiv că nu i-ar fi revenit lui obligația de a evidenția operațiunile comerciale de valorificare a bunurilor și de a declara veniturile obținute organului fiscal.

De asemenea parchetul apreciază că ambele expertize contabile au confirmat aspectele constate de organele fiscale în actul de control, cât și cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, precum și persoana răspunzătoare. iar in ceea ce privește intenția inculpatului de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale prin omisiunea înregistrării vânzărilor ulterioare a acestor mărfuri importat, se susține ca este probată rezultând că inculpatul avea cunoștință de aceste importuri, se ocupa în fapt de activitatea firmei, el semnând împuternicirea la care ne referim, dar a preferat să vândă marfa către beneficiarii din piața internă fără a întocmi documente justificative („la negru"). În acest sens se menționează că intenția directă în sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, procedând la valorificarea fără acte a bunurilor importate, este întărită și prin declarația martorei V. I. conform căreia societate era condusă și administrată în drept și faptic de inculpat ( „ inculpatul era cel care se ocupa de societate" ).

Astfel că, în opinia parchetul rezultă fără dubiu că în privința mărfurilor importate aferente celor 26 DVI-uri, a existat intenția clară a administratorului societății de a nu fi evidențiate contabil, pentru a putea fi valorificate ulterior fără documente justificative, cu atât mai mult, cu cât nu este vorba de un incident izolat, ci de o activitate derulată pe o perioadă întinsă de timp, circa un an, aferentă unui număr însemnat de importuri ( 26 ), care în mod vădit dovedește achiziția unei cantități semnificative de mărfuri ce au fost valorificate de societate și au produs profit prin adausuri comerciale pe piața internă.

Față de cele arătate mai sus, pachetul solicită admiterea apelul astfel cum a fost formulat, desființarea sentința atacată în latură penală și pronunțarea în cauză o unei hotărâri legale și temeinice de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, în forma prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. an¹. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen., precum și admiterea acțiunii civile, aplicarea pedepselor accesorii și complementare incluzând interzicerea exercițiului dreptului de a ocupa funcția de asociat sau administrator al unei societăți comerciale, precum și admiterea cererii formulate de procuror de luare a măsurii asiguratorii a sechestrului asupra autoturismului proprietatea inculpatului (așa cum rezultă din adresa de la fila 37 dosar), în vederea garantării achitării prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Prealabil analizării apelurilor formulate în cauză se impune precizarea că, pe parcursul judecății în apel, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței, deși a formulat cale de atac și s-au acordat mai multe termene în vederea prezentării inculpatului și audierii acestuia, potrivit art. 420 C. pr. pen. Astfel, la termenul din 26.03.2014, la solicitarea avocatului ales al inculpatului, s-a dispus amânarea cauzei în vederea prezentării inculpatului pentru a fi audiat, emițându-se și un mandat de aducere. În urma imposibilității de executare a mandatului de aducere, din cuprinsul căruia rezultă că inculpatul nu mai locuiește la respectiva adresă, mutându-se în Italia, la termenul din 23.04.2014 avocatul inculpatului a învederat instanței că inculpatul ar fi plecat în Irlanda și nu a mai fost în țară de 2 ani, obligându-se să indice noua adresă. Contrar obligațiilor prev. de art. 259 al 2 și art. 108 al 2 lit. b C. pr. pen., inculpatul nu a indicat schimbarea de domiciliu, nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de apel, deși a formulat calea de atac și a avut avocat ales. La următorul termen acordat în cauză, în 28.05.2014, avocatul ales al inculpatului a depus un înscris sub semnătură privată, provenind de la un presupus angajator din Irlanda, prin care se indică împrejurarea că inculpatul ar fi angajatul societății și este plecat pe un vas de croazieră și așteptat să se întoarcă în a doua jumătate a lunii iulie. În completarea acestui înscris nu s-a depus nici un alt înscris care să ateste cel puțin înregistrarea oficială a inculpatului ca angajat, lucrător sau rezident în străinătate. De asemenea, s-a mai depus un plic poștal, expediat din Dublin, Irlanda, fără numele expeditorului, cu destinatar I. M.. Aceste înscrisuri nu constituie o indicare a schimbării adresei pe parcursul procesului, din cuprinsul înscrisurilor neputându-se deduce nici măcar prezența sigură a inculpatului pe teritoriul altui stat, cu atât mai puțin adresa exactă a acestuia.

Prin urmare, în ciuda demersurilor efectuate în cauză, incultul nu a putut fi audiat în apel, potrivit art. 420 alin 4 C. pr. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cererilor și temeiurilor invocate, precum și din oficiu, conform art.417 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit caracterului devolutiv integral al apelului, C. de A. reține următoarele:

Apelul inculpatului vizând latura civilă va fi respins ca nefundat pentru următoarele considerente:

ANAF prin DGFP T. s-a constituit parte civilă în cauză și a solicitat obligarea inculpatului la obligațiile fiscale principale în sumă de 166.523 lei, precum și obligarea inculpatului la obligații fiscale accesorii: în sumă de 254.110 lei (majorări de întârziere calculate până la 15.12.2008) plus suma de 22.214 lei (penalități de întârziere calculate până la 31.12.2005) și celelalte obligații fiscale ce vor fi calculate până la plata efectivă a debitelor.

Având în vedere procesul verbal de inspecție fiscală, facturile, balanțele, și concluziile celor două expertizele de specialitate, în mod corect prima instanță a considerat dovedit prejudiciul de 166.523 lei(din care suma de 18.271 lei impozit pe profit, suma de 138.901 lei reprezentând TVA și 9.351 lei impozit pe veniturile microintreprinderilor), din care inculpatul a achitat cu chitanța . nr._ emisă de trezoreria mun. Timișoara la data de 08.04.2013 suma de 3.000 lei, obligându-l pe inculpat la plata prejudiciului nerecuperat în sumă de 163.523 lei cu majorările legale aferente, actualizată la data executării față de ANAF prin DGFP T..

În motivarea apelului formulat de inculpat se arată că suma de 166.523, reprezentând majorări legale de întârziere, TVA, obligații fiscale nu a fost stabilită în mod corect.

Această critică nu poate fi primită în condițiile în care atât prin expertiza dispusă în faza de urmărire penală cât și în expertiza dispusă în faza cercetării judecătorești, se confirmă suma de 166.523 lei, din care suma de 18.271 lei impozit pe profit, suma de 138.901 lei reprezentând TVA și 9.351 lei impozit pe veniturile microintreprinderilor.

Critica în sensul că experta Crășneanu nu a verificat nici un document pus la dispoziție de către inculpat, și nici fișa contribuabilului, raportul lichidatorului judiciar, care au fost comunicate instanței în data de 11. 03.2013, data la care a fost depus și raportul de expertiză, nu poate fi primită.

Astfel, din răspunsul la obiecțiuni depus la dosar-f 81, la data de 11.11.2013, rezultă că expertul a analizat și situația creanțelor la bugetul consolidat și Fișa sintetică totală trimise de instanță potrivit citației din-f 80 dosar și a constatat că situația cuprinde un debit în sumă de_ lei, la care se adaugă accesorii. De asemenea, expertul menționează că verificând calculele, confimă situația creanțelor la bugetul general consolidat, la data radierii 09.08.2010, în sumă de_ și comunicat Tribunalului T., astfel încât acesta critică a inculpatului este evident nefondată.

Nefondată este și critica privind însușirea în totalitate a concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în faza urmăririi penale, în condițiile în care, expertiza contabilă se efectuează în funcție de aceleași reguli de calcul, de către orice expert, astfel încât, pe aceeași situație documentară nici nu ar putea să existe concluzii diferite.

Așa zisele documente financiar contabile pe care avocatul inculpatului le-ar fi recuperat de la societate, în mod corect nu au fost avute în vedere de expert în elaborarea raportului, în condițiile în care acestea reprezentau copii nesemnate pentru conformitate cu originalul, fiind într-o stare avansată de deteriorare. De altfel, inculpatul nici nu a înțeles să le depună la dosarul cauzei, unde tot în formă lizibilă și semnate pentru conformitate ar fi trebuit depuse. Pe de altă parte, deși invocă aceste documente ca nefiind analizate de către expert, nici în obiecțiunile la expertiză și nici în motive de apel, inculpatul nu indică ce fapte sau operațiuni s-ar regăsi în aceste documente, și cu atât mai puțin nu învederează legătura acestor pretinse documente cu fapta obiect al judecății, respectiv cu cele 26 de declarații vamale de import și una de export.

De asemenea, nu poate fi omisă împrejurarea că societatea a fost supusă procedurii de insolvență, în baza sentinței nr. 1421/05.11.2009 dosar nr. 4249/2009 al Tribunalului T., procedură care a fost și închisă, iar prin sentința civilă nr. 1090/P.I/26.11.2009 s-a dispus dizolvarea societății conform art. 237 din Legea nr. 31/1990. Or, conform art. 35 și 28 Legea 85/2006 administratorul social, trebuia să predea toate documentele contabile administratorului judiciar desemnat de judecătorul sindic, în 10 zile de la deschiderea procedurii, iar potrivit art. 44 Legea 85/2006 avea și obligația de a furniza orice informații solicitate, astfel încât, în afara și după închiderea procedurii insolvenței nu se poate invoca existența unor acte contabile ale societății neavute în vedere în procedura publică și concursuală a insolvenței. Cu atât mai mult, nici dispozițiile Legii 85/2006, nici ale Codului de procedură fiscală și nici ale Legii nr.82/1991, a contabilității, nu prevăd noțiunea de acte contabile recuperate de la societatea dizolvată de către avocatul inculpatului, întreaga reglementare prevăzând un regim strict în care documentele contabile trebuie ținute, prezentate, predate și valorificate.

În altă ordine de idei, se observă că inculpatul nici nu indică în ce anume constă incorectitudinea sumei stabilite în sarcina sa, ori ce dispoziții legale au fost încălcate în stabilirea acestei sume, iar di actele dosarului, instanța nu constată asemenea încălcări.

Astfel, potrivit art. 14 Legea 241/2005, în cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscală. În procesul verbal încheiat la 08.01.2009(filele 12,13 dosar u.p.) se menționează că pe baza cantităților de marfă înscrise în declarațiile vamale de import și a prețului mediu de vânzare/kg. estimat, s-a procedat la estimarea valorii de vânzare a mărfurilor rezultând venituri estimate în sumă de 731.057 lei în perioada iulie 2003-martie 2004. Potrivit concluziilor experților judiciar, față de aceste venituri estimate în sumă de 731.057 lei, în perioada iulie 2003-martie 2004 . SRL datorează impozit pe veniturile microintreprinderilor (conform art. 5 al. 1 din OUG nr. 24/2001) în sumă de 9.351 lei iar pentru aceeași perioadă s-a stabilit TVA de plată în sumă de 138.901 lei și în anul 2004 conform veniturilor estimate în sumă de 73.084 lei datorează impozit pe profit în sumă de 18.271 lei(în baza Legii nr. 414/2002) cu un prejudiciu total de 166.523 lei ca urmare a faptului că societatea nu a declarat și nu a virat către bugetul consolidat al statului impozitul pe veniturile microintreprinderilor, impozitul pe profit și TVA aferent veniturilor realizate.

Față de aceste considerente se constată că în mod corect prima instanță a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul la despăgubiri civile în sumă de 163.523 lei cu majorările legale aferente, actualizată la data executării.

Apelul Parcheltului este fondat și va fi admis, constatând că în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală constând în omisiunea, în tot, a evidențierii în actele contabile și în documentele legale, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Ca stare de fapt, se reține că din evidențele oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. T. (filele 158 și următoarele dosar u.p.), rezultă că inculpatul S. A. F. împuternicit ca administrator al . SRL Timișoara, societate înscrisă în RC J351230/2002/09.08.2002 cu sediul social în Dumbrăvița, .. 38, jud. T., cu obiectul principal de activitate a fost comerț cu ridicata al fructelor și legumelor proaspete, conform codificării CAEN 5131, având și calitatea de asociat, alături de numita N. G. care, potrivit cererii_ din 10.03.2004 înscrisă în RC la 16.03.2004, în baza încheierii nr._ din 10.03.2004 a ieșit din societate și a transmise acțiunile.

În baza sentinței nr. 1421/05.11.2009 dosar nr. 4249/2009 al Tribunalului T., societatea a intrat în insolvență, iar prin sentința civilă nr. 1090/P.I/26.11.2009 s-a dispus dizolvarea societății conform art. 237 din Legea nr. 31/1990.

. SRL a fost supusă verificărilor inspecției generale fiscale privind livrările și achizițiile de legume și fructe în urma căreia s-a încheiat procesului verbal nr. 184/08.01.2009 și a proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/08.01.2009 și nr._/08.01.2009.

În urma controlului s-a stabilit că inculpatul S. A. F., în calitate de administrator al . SRL, nu a înregistrat și declarat veniturile realizate pe perioada iulie 2003-martie 2004, estimate de organul de inspecție fiscală în baza declarațiilor vamale de import și a declarațiilor vamale de export transmise de Autoritatea Națională a Vămilor, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor față de bugetul consolidat al statului. S-a reținut conform declarațiilor vamale de import, în număr de 26 și a declarației vamale export că . SRL a realizat venituri în sumă de 731.057 lei, în perioada iulie 2003-martie 2004.

S-a mai stabilit că impozitul pe profit, pentru anul 2013 este în sumă de 9.351 lei, în baza veniturilor estimate în sumă de 623.397 lei, pentru anul 2004, conform veniturilor estimate în sumă de 73.084 lei societatea datorează un impozit pe profit în sumă de 18.271 lei. S-a stabilit impozit total în sumă de 27.622 lei. De asemenea, s-a stabilit pentru perioada iulie 2003-martie 2004 pentru veniturile estimate o taxă pe valoarea adăugată (TVA) de plată în sumă de 138.901 lei.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat s-a stabilit ca fiind în valoare totală de 166.523 lei din care suma 18.271 lei impozit pe profit, suma de 138.901 lei reprezintă TVA și 9.351 lei impozit pe veniturile microintreprinderilor.

În continuarea probațiunii, au fost efectuate două expertize contabile în cauză, una în cursul urmăririi penale, cealaltă în faza cercetării judecătorești.

Expertiză contabilă judiciară întocmită de expert contabil Tarbușaru E.(filele 120-134 dosar u.p.). a concluzionat că potrivit veniturilor estimate în sumă de 731.057 lei, în perioada iulie 2003-martie 2004 . SRL datorează impozit pe veniturile microintreprinderilor (conform art. 5 al. 1 din OUG nr. 24/2001) în sumă de 9.351 lei iar pentru aceeași perioadă s-a stabilit TVA de plată în sumă de 138.901 lei și în anul 2004 conform veniturilor estimate în sumă de 73.084 lei datorează impozit pe profit în sumă de 18.271 lei(în baza Legii nr. 414/2002). Prin concluziile raportului de expertiză s-a reținut un prejudiciu total de 166.523 lei ca urmare a faptului că societatea nu a declarat și nu a virat către bugetul consolidat al statului impozitul pe veniturile microintreprinderilor, impozitul pe profit și TVA aferent veniturilor realizate. În lucrarea efectuată de expert contabil Crîsneanu A., în faza cercetării judecătorești s-a concluzionat că prejudiciul de 166.523 lei a fost în mod corect determinat de organele de control și experții contabili.

Cu privire la declarațiile vamale, din înscrisurile din dosarul de urmărire penală, rezultă că

numita N. G. a fost împuternicită, conform adresei nr.80/10.08.2003 către vama Moravița, de către . SRL care solicită aprobarea vămuirii fructelor și legumelor importate din Iugoslavia. De asemenea, potrivit împuternicirii din 04.08.2003 N. G., în calitate de asociat la . SRL, a împuternicit-o pe Silvester E. angajata firmei pentru semnarea în numele ei a actelor vamale pentru import. Potrivit împuternicirii nr. 9/16.07.2003 . SRL a împuternicit-o pe Silvester E. să semneze declarațiile de valoare în vamă și s-a solicitat aprobarea vămuirii în vamă deoarece vama din interior ar duce la deteriorarea mărfii. Prin împuternirea nr. 145/18.12.2003 emisă de . SRL a fost împuternicită numita Silvester E. să reprezinte societatea pe lângă vama Moravița pentru semnarea declarației de valoare în vamă la import și s-a solicitat aprobarea vămuirii importului în acea vamă pentru mărfurile ce vor sosii din Iugoslavia.

În total, în perioada iulie 2003-martie 2004, potrivit celor 26 de declarații vamale de import, și a declarației vamale export, semnate de împuterniciții . SRL, societatea a realizat venituri în sumă de 731.057 lei.

De altfel, și prima instanță a reținut că din ansamblului probelor dosarului rezultă neîndoielnic că societatea . SRL al cărui administrator era inculpatul a efectuat in perioada iulie 2003-martie 2004 activități comerciale mai sus arătate care au fost omise de la evidențiere în actele contabile ale societății și pentru care nu au fost declarate veniturile realizate, după cum, din înscrisurile aflate la dosar rezultă neîndoielnic și faptul că inculpatul S. A. F. era administrator de drept și de fapt al . SRL Dumbrăvița, jud. T..

Potrivit art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Sub aspectul laturii obiective infracțiunea presupune omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Din probațiunea administrată în cauză, constând în principal în înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală, declarațiile vamale procesele verbale întocmite în cauză, înscrisurile ORC și rapoartele de expertiză contabilă, rezultă fără dubiu că inculpatul, în calitate de administrator în fapt și în drept al . SRL, a omis declararea veniturilor realizate în perioada iulie 2003- martie 2004, nu a înregistrat în evidența contabilă a societății și nici nu a declarat organului fiscal teritorial toate operațiunile comerciale efectuate, venituri estimate conform declarațiilor vamale de import în nr. de 26 și a declarațiilor vamale de expert la suma de 731.057 lei.

Cu privire la latura subiectivă, deși prima instanță în mod corect a reținut că aceasta presupune intenția directă, calificată prin scop – sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, în mod greșit a apreciat că inculpatul nu a acționat cu această intenție și nu a urmărit sustragerea de la plata acestor obligații.

Împrejurarea reținută de instanță, în sensul că omisiunea declarării veniturilor din perioada iulie 2003- martie 2004 s-au datorat mai degrabă atitudinii neglijente manifestate de inculpatul care a tratat cu superficialitate obligațiile cei reveneau în calitate de administrator de drept al societății, nu are suportul probatoriu necesar.

Din probațiunea administrată rezultă că inculpatul nu figura doar ca administrator de drept, acesta ocupându-se efectiv de administrarea societății . SRL, împreună cu concubina sa N. G.. Cum rezultă din declarația martorei V. I., martoră audiată și în fața instanței de apel-f 42, ambii concubini stăteau și în vamă și în depozit, iar inculpatul se ocupa de administrarea în fapt.

Potrivit art. 10(1) din Legea nr.82/1991 a contabilității, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la societățile comerciale – revine administratorului care are obligația gestionării unității respective.

Chiar dacă societatea avea angajat personal calificat pentru a ține contabilitatea, această împrejurare nu reprezintă un transfer al responsabilității administratorului, acestuia incumbându-i obligația conducerii contabilității, neputându-se exonera prin indicarea omisiunilor personalului. Mai mult, în prezenta cauză, persoana care se ocupa de declarațiile fiscale, nici nu a putut fi identificată cu exactitate, martora V. I., învederând că ea se ocupa doar de contabilitatea primară, iar numita P. R., se ocupa cu declarațiile fiscale și impozite. Acestă persoană însă nu figurează în nici un document al societății ca fiind angajată, motiv pentru care, deși a fost încuviințată ca martor de către instanța de apel, s-a constatat imposibilitatea audierii sale, întrucât nu a putut fi identificată nici măcar ca nume exact, cu atât mai puțin cu celelalte date. Însăși această modalitate de conducere a contabilității de către inculpat, pledează pentru reținerea intenției sale de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale și, în orice caz, înlătură posibilitatea de a de reține o simplă atitudine neglijentă din partea inculpatului.

Deși din declarația inculpatului dată în fața primei instanței reiese că în opinia acestuia concubina sa se ocupa de contabilitatea societății, inculpatul nu invocă o împrejurare legală aptă să transfere responsabilitatea organizării contabilitzății, iar din declarațiile martorei V. I., -f 42, se reține că cei doi concubini se ocupau împreună de activitatea societății.

De asemenea, nu poate fi omis că neglijarea contabilității a vizat veniturile aferente unei perioade însemnate de timp, respectiv perioada iulie 2003- martie 2004, iar veniturile aferente declarațiilor vamale omise sunt semnificative, fiind estimate la suma de 731.057 lei, fiind exclusă simpla lor omisiune, din activitățile desfășurate de inculpat în cadrul societății administrate, rezultând că acesta a prevăzut și a urmărit sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, prin omisiunea evidențierii în documentele contabile a acestor venituri.

Apărarea inculpatului în sensul că datorită despărțirii de concubina sa N. G. nu s-a mai ocupat de firmă, iar probleme familiale legate de sănătatea mamei sale l-au determinat să plece în străinătate și nu s-a mai interesat în problemele firmei, nu fac mai puțin conturată intenția sa de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale întrucât, toate aceste împrejurări învederate de inculpat sunt ulterioare perioadei iulie 2003- martie 2004 în care s-a omis înregistrarea veniturilor aferente declarațiilor vamale menționate. De altfel, din declarația martorei V. I., audiată și în fața instanței de apel-f 42, rezultă că după despărțirea propriuzisă a inculpatului de concubina sa, cei doi au mai lucrat o perioadă împreună. Pe de altă parte, genul de probleme personale învederate nu sunt de o natură excepțională și nici nu explică în ce măsură, după încasarea unor venituri estimate la suma de 731.057 lei, venituri obținute în urma activităților societății pe care inculpatul o administra în mod activ, acesta, omițând să le evidențieze, nu a prevăzut și nu a urmărit sustragerea sa de la plata obligațiilor fiscale.

Împrejurarea că prin rechizitoriul parchetului s-au dispus soluții de netrimitere în judecată pentru că nu s-a reținut întrunirea laturii subiective sub aspectul infracțiunii prev. de art. 4, art. 9 al. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente după ce a fost somată de trei ori, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate și ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, nu are înrâurire asupra laturii subiective a infracțiunii prev. de art.9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005. Aceasta deoarece, în cazul primelor, latura subiectivă nu s-a conturat întrucât nu a rezultat că S. A. F. ar fi luat cunoștință de somațiile trimise de Garda Financiară, acesta desfășurându-și activitatea la punctul de lucru, nu la sediul declarat or, în cazul omisiunii evidențierii prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 lege nu prevede o înștiințare prealabilă care să atragă obligația evidențierii în contabilitate a operațiunilor comerciale și a veniturilor, termenele legale de înregistrare în contabilitate a operațiunilor și veniturilor curgând fără somație.

Împrejurarea că inculpatul nu a primit efectiv înștiințările trimise de inspectorii fiscali nu are relevanță față de infracțiunea obiect al judecății întrucât, aceste înștiințări vizau inspecția fiscală desfășurată față de societate, și au fost trimise în anul 2008, or omisiunea evidențierii în documentele contabile viza veniturile din perioada iulie 2003- martie 2004.

Pentru toate aceste considerente, sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție directă veniturile realizate evidențiate în contabilitate cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate statului, astfel încât se constată că faptele inculpatului există și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, săvârșită în formă continuată, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, și cu aplic art. 13 al 1 Codul penal din 1969 și art. 5 C.pen, față de succesiunea de legi în timp, întrucât inculpatul, în calitate de administrator al . SRL Dumbrăvița nu a declarat veniturile realizate în perioada iulie 2003- martie 2004, nu a înregistrat în evidența contabilă a societății și nici nu a declarat organului fiscal teritorial toate operațiunile comerciale efectuate, venituri estimate conform declarațiilor vamale de import în nr. de 26 și a declarațiilor vamale de expert la suma de 731.057 lei, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către stat, producând bugetului statului un prejudiciu de 166.523 lei din care suma de_ reprezintă impozit pe profit, suma de 138.901 lei reprezintă TVA și 9.351 lei impozit pe veniturile microintreprinderilor, motiv pentru care, se va pronunța condamnarea inculpatului S. A. F..

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale consacrate de art.72 Codul penal din 1969, respectiv gradul de pericol al infracțiunii săvârșite, împrejurările de comitere - reținând că activitatea inculpatului s-a desfășurat pe o perioadă de timp de aproape un an,urmarea produsă, atitudinea nesinceră a inculpatului, dar și faptul că aceasta se află la prima confruntare cu legea penală, că de la momentul epuizării infracțiunii au trecut mai mult timp, în care acesta nu a mai săvârșit fapte de natură penală.

C. de A. apreciază că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, constând în minimul special prevăzut pentru infracțiunea săvârșită, este în măsură să realizeze scopul pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut în art. 52 Codul penal din 1969, respectiv constrângerea, reeducarea, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și, nu în ultimul rând, formarea unei atitudini corecte față de activitatea profesională, ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Având în vedere dispozițiile art.64 Codul penal din 1969 și ale art.9 alin.1 Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 C.pen. și art. 12 din Legea 187/2012, instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a), teza a II a și lit. b) și c) Cod penal:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice

- dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat.

- dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale comerciale pe teritoriul Romaniei.

De asemenea, va interzice inculpatului exercitarea, în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 Codul penal din 1969, a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și c Codul penal din 1969 ca pedeapsă accesorie.

C. de A. reține că, în prezenta cauză, natura și gravitatea faptei săvârșite de inculpat (conturate și de perioada de timp în care a fost comisă) duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit.b și lit. c Codul penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale pe teritoriul Romaniei, activități ce presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exercițiul autorității și corectitudine în desfășurarea circuitului comercial care este denaturat în cazul faptelor de evaziune fiscală, astfel încât interzicerea acestor drpeturi apare ca justificată și proporțională cu scopul urmărit.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei, C. are în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art.81 Cod penal, instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda, dacă inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni(cu excepția cazurilor prevăzute de art.38 Cod penal) și dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.

Raportat la aceste dispoziții și la împrejurările cauzei, instanța de apel consideră că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării acesteia, întrucât inculpatului, prin condamnarea sa la pedeapsa de 2 ani închisoare, i se va atrage atenția asupra gravității și a consecințelor nefaste ale faptei, precum și asupra importanței respectării relațiilor în societate.

Prin urmare, în baza art.81, art.82 Codul penal din 1969, cu aplic. art. 5 C.pen, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Pe aceeași durată de 4 ani, se va suspenda și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art.71 alin. ultim Cod penal.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 si 84 Codul penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, revocare ce atrage executarea cumulată a pedepselor sau in cazul neexecutării obligațiilor civile.

În baza art. art. 11 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 249 C. pr. pen., se

Potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în vederea reparării pagubei, asupra bunurilor inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a pagubei, conform art. 249 C. proc. pen, motiv pentru care, având în vedere obligarea inculpatului la despăgubiri civile în sumă de 163.523 lei cu majorările legale aferente, actualizată la data executării, va institui sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei datorate părții civile.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Sabaila A. F. împotriva sentinței penale 475/20.12.2013 pronunțată de T. T. în dosar_ .

În baza art. 421 pct.2, lit. a C.pr.pen. admite apelul declarat de P. de pe lângă T. T. împotriva aceleiași sentințe.

Desființează sentința penală atacată sub aspectul laturii penale și, rejudecând în aceste limite:

În baza art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Codul penal din 1969, art. 13 alin 1 Codul penal din 1969 și art. 5 C.pen, condamnă pe inculpatul S. A. F., fiul lui I. și L., născut la data de 29.03.1975 în Timișoara, jud. T., cu domiciliul în Timișoara, ., nr.10, ., jud. T., CNP –_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Codul penal din 1969, cu aplic. art. 5 C.pen. și art. 12 din Legea 187/2012, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. art.64 lit. a teza II, b și c Codul penal din 1969.

În temeiul art. 65 Codul penal din 1969 rap. la art. 9 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 C.pen. și art. 12 din Legea 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza II, b și c Codul penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale comerciale pe teritoriul Romaniei, pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.81, art.82 Codul penal din 1969, cu aplic. art. 5 C.pen, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Pe aceeași durată de 4 ani, se suspendă și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art.71 alin. ultim Cod penal.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 si 84 Codul penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, revocare ce atrage executarea cumulată a pedepselor sau in cazul neexecutării obligațiilor civile.

În baza art. art. 11 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 249 C. pr. pen., instituie sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei datorate părții civile.

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

În baza art. 2 și art. 6 din O.G. nr. 75/2001, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, o copie a acesteia se va comunica Direcției G. R. a Finanțelor P. Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor P. A., în vederea înscrierii în cazierul fiscal.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în apel și în baza 275 alin.3 C. pr. pen. parte din cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pronunțată în ședința publică din 11.06.2014.

Președinte,Judecător,

F. M. C. FlorențaFlorentina P.

Grefier,

A. C.

Red. F.F./11.07.2014

Tehnored. A.C.

nr. ex. 5

jud. fond. A. P.

← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP....		Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... →

Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 513/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 513/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA