Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Decizia nr. 429/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 429/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-05-2014

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARAoperator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 429

Ședința publică din data de 14 mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. F.

JUDECĂTOR: FLORENȚA F. M. C.

GREFIER: IOȚCOVICI O.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror M. V..

Pe rol se află judecarea apelului declarat de petentul G. M. F. împotriva sentinței penale nr. 2/PI din 08.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal - aflat în stare de deținere în P. Timișoara - și asistat de avocat din oficiu M. O., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 10 alin.2, din Legea nr. 255/2013, recalifică calea de atac formulată de petent din recurs în apel, urmând ca în temeiul art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cauza să se soluționeze în complet constituit din doi judecători.

Petentul arată că înțelege să retragă cererea prin care a declarat cale de atac, aspect consemnat într-o declarație atașată la dosarul cauzei.

Avocatul din oficiu solicită a se lua act de cererea petentului.

Procurorul, de asemenea, în temeiul art. 415 C.pr.pen. solicită instanței de apel să ia act de manifestarea de voință a petentului.

La rândul său, petentul susține aceleași concluzii.

CURTEA

Analizând cauza penală de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2/PI din 08.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în baza art. 449 alin.1 lit.a Cod procedură penală a fost respinsă cererea de contopire formulată de petentul condamnat G. M. F., fiul lui N. și C., născut la data de 10.09.1984, CNP_, în prezent deținut în P. Timișoara, ca inadmisibilă.

De asemenea, în baza art. 192 alin. 3 C. proc. s-a dispus în privința cheltuielilor judiciare să rămână în sarcina statului iar în temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T..

Pentru a decide astfel, Tribunalul T. a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 15.10.2013 sub nr._, în numele petentului condamnat G. M. F. s-a formulat cerere de contopire a pedepselor.

La termenul de judecată din data de 28.11.2013, instanța a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara în soluționarea prezentei cauze, excepție care a fost admisă, apreciindu-se ca fiind întemeiată raportat la dispozițiile art. 449 alin. 2 C.p.p. care prevăd că instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri.

Astfel, văzând că petentul-condamnat se află în executarea unui mandat emis de către Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr. 3321/28.11.2013, Judecătoria Timișoara a admis ca fiind întemeiată excepția necompetenței materiale invocate și, în baza art. 42 alin. 1 și 2 Cod procedură penală raportat la art. 449 alin. 1 lit. „a” și alin. 3 C.p.p., a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauzei penale în favoarea Tribunalului T., având în vedere că petentul se află încarcerat în P. Timișoara.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Întrucât petentul-condamnat a fost asistat de către avocat din oficiu, judecătoria a dispus plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 19.12.2013, sub același număr unic de dosar_ .

La termenul de judecată stabilit la data de 08.01.2014, condamnatul a declarat că nu a formulat el cererea și nu și-o însușește, declarația sa fiind consemnată și atașată în filă separată la dosar.

Având în vedere poziția condamnatului, Tribunalul în baza art. 449 alin.1 lit.a Cod procedură penală a respins cererea de contopire formulată de petentul condamnat G. M. F., ca inadmisibilă; în baza art. 192 alin. 3 C. proc. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului iar în temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal petentul condamnat, pe care instanța l-a recalificat în apel.

La termenul de judecată din 14.05.2014 petentul a declarat că înțelege să retragă calea de atac formulat împotriva sentinței penale nr. 2/PI din 08.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, totodată solicitând să se ia act de cele solicitate, declarația sa fiind consemnată și atașată în filă separată la dosar.

Față de acest aspect, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 415 C.pr.pen., până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage calea de atac declarată, în această materie funcționând principiul disponibilității.

Prin urmare, față de manifestarea de voință a petentului condamnat, în temeiul art. 415 C.pr.pen., C. va lua act de retragerea căii de atac declarată de acesta împotriva sentinței penale nr. 2/PI din 08.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga petentul apelant la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 415 C.pr.pen., ia act de retragerea apelului declarat de petentul G. M. F. împotriva sentinței penale nr. 2/PI din 08.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., cu titlu de onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2014.

Președinte Judecător

F. P. FLORENȚA F. M. C.

GREFIER,

O. IOȚCOVICI

Red. F.F./13.06.2014

Tehnored.O.I. 4 ex/; 22.05.2014

Prima inst. – Tribunalul T. – jud. S. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Decizia nr. 429/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA