Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 300/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 300/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-05-2014
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.300/CO
Ședința publică din data de 14.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. P.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției – Direcția de Investigare a Infracțiunii de Criminalitate Organizată și Terorism S. T. Timișoara este reprezentat de procuror A. S..
Pe rol se află judecarea contestației formulată de contestatorul S. V. V. împotriva sentinței penale nr. 181/PI din 11.03.2014 pronunțată de Tribunalul T., secția penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul aflat în stare de deținere, asistat de avocat ales B. R. din cadrul Baroului M., care depune la dosar împuternicire avocațială.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar delegația avocatului M. O. desemnat din oficiu pentru asistența juridică obligatorie a contestatorului, delegație care se constată că încetează în raport de prezența avocatului ales al contestatorului, conform prevederilor art. 91 al. 4 C.pr.pen.
La interpelarea instanței, contestatorul arată că menține contestația formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Avocatul ales al contestatorului solicită admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 181/PI/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul T., în temeiul art. 4251 a. 7 pct. 2 lit.a C.pr.pen.
În susținerea celor solicitate, avocatul arată că în mod greșit prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 11 al. 5 din Legea nr. 255/2013, considerând că în speță sunt aplicabile prevederile art. 10 al. 1 și 3 din același act normativ, în raport cu care decizia Curții de Apel Timișoara nr. 22/A/29.01.2014 nu este definitivă.
De asemenea, critică faptul că instanța de fond nu a făcut referire la modalitatea rămânerii definitive a hotărârii și învederează cu privire la dispozițiile art. 550 al. 1 C.pr.pen., subliniind că nu sunt aplicabile prevederile art. 11 al. 5 din Legea nr. 255/2013 și că hotărârea de fond nu a fost definitivă, deci nu putea fi pusă în executare.
În continuare, solicită instanței ca, în rejudecare să desființeze hotărârea tribunalului, contestată și să admită contestația la executare în modalitatea prezentată și întemeiată pe art. 10 al. 1 și 3 din Legea nr. 255/2013.
Procurorul solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, considerând că hotărârea contestată este temeinică și legală.
Contestatorul achiesează la concluziile avocatului său.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 181/PI din 11.03.2014, Tribunalul T., în temeiul art.597 C.pr.pen. raportat la art. 598 alin. 1 lit. a C.pr.pen., a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul S. V. V., cu privire la sentința penală nr. 415/09.11.2012 a Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr. 22/A/29.01.2014 a Curții de Apel Timișoara.
În baza art. 275 al.2 C.p.p., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 11.02.2014 sub număr unic de dosar_, condamnatul S. V. V., a formulat contestație la executare cu privire la sentința penală nr. 415/09.11.2012 a Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr. 22/A/29.01.2014 a Curții de Apel Timișoara.
Condamnatul a solicitat, în baza dispozițiilor art. 598 alin. 1 lit. a C.pr.pen. admiterea contestației la executare și anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 674/06.02.2014 emis de Tribunalul T., ca urmare a pronunțării deciziei penale nr. 22/29.01.2014 a Curții de Apel Timișoara. Totodată a solicitat punerea sa în libertate.
În motivare, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 598 alin. 1 lit. a C.pr.pen., se poate promova contestație la executare, atunci când se pune în executare o hotărâre care nu este definitivă iar potrivit art. 550 alin. 1 C.pr.pen., hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. De asemenea, a invocat dispozițiile art. 552 alin. 1 C.p.p., în conformitate cu care hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel și a precizat că art. 553 alin. 1 C.pr.pen. stabilește că hotărârea instanței rămasă definitivă la prima instanță de judecată sau la instanța ierarhic superioară ori la instanța de apel se pune în executare de către prima instanță de judecată.
Condamnatul a solicitat a se observa că potrivit disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 252/2013 se specifică: „Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C.pr.pen., se soluționează de către aceeași instanță, potrivit dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel” iar la alineatul 3 al aceluiași articol, se spune că deciziile pronunțate în apelurile soluționate potrivit alin. 1 și alin. 2 sunt definitive, în condițiile art. 552 alin. 1 C.pr.pen.
Raportat la aceste dispoziții legale invocate anterior s-a considerat că în dosarul de față, decizia Curții de Apel Timișoara a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a legii noi, astfel că raportat la dispozițiile art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 255/2013 și interpretând per a contrario se desprinde ideea că acest dosar nu se încadrează în aceste dispoziții legale, deoarece soluția în apel a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a legii noi, cauza nr._/30/2010, nefiind aflată în curs de judecată la data de 01.02.2014, sens în care soluția în apel nu este definitivă, așa cum reiese și din economia textului alineatului 3 al art. 10 amintit anterior.
De asemenea, a susținut că din coroborarea art. 552 alin. 1 C.p.p., cu art. 10 alin. 3 din Legea nr. 255/2013 se desprinde ideea că soluția instanței de fond nu este una definitivă și mai departe că potrivit art. 550 alin. 1 coroborat cu art. 553 alin. 1 C.pr.pen., nu se putea pune în executare hotărârea Tribunalului T..
Față de cele anterior menționate, condamnatul a solicitat admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, să se dispună anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 674/06.02.2014 emis de către Tribunalul T., ca urmare a pronunțării deciziei penale nr. 22/29.01.2014 a Curții de Apel Timișoara, și să se dispună punerea sa în libertate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 415/PI/9.11.2012 a Tribunalului T. pronunțată în dosar nr._/30/2010, definitivă prin sentința penală nr. 22/A/29.01.2014 a Curții de Apel Timișoara la data de 06.02.2014, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, s-a dispus, în baza art.8 din Legea nr. 39/2003 condamnarea inculpatului S. V. V. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni și a infracțiunii de spălare de bani. În baza art.35 alin.1 C.pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a teza II, b, d și e C.pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 ore și arestul preventiv pe perioada 05.10._11.
În baza hotărârii menționate a fost emis M.E.P.Î. nr. 674/2012 din 06.02.2014.
În fapt s-a reținut că, în cursul anilor 2008 inculpatul S. V., împreună cu mai mulți inculpați, a produs, răspândit și oferit materiale pornografice cu minori în sistem informativ și au întreținut acte sexuale cu minori.
Prima instanță a avut în vedere art. 598 C.pr.pen. cu privire la contestația împotriva executării hotărârii penale, respectiv cazurile în care poate fi formulată:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Astfel, s-a stabilit că motivul invocat de inculpat se circumscrie cazului prevăzut de art. 598 alin. 1 lit. a C.pr.pen.
De asemenea, prima instanță a reținut că, potrivit art. 552 alin. 1, hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel.
Potrivit art. 550 alin. 1 și 2 C.pr.pen., hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. Hotărârile nedefinitive sunt executorii atunci când legea dispune aceasta.
În egală măsură, s-a ținut cont de faptul că potrivit art. 11 din Legea nr.255/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală:
(1) Deciziile pronunțate în apel înainte de . Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casație curge după cum urmează:
a) de la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, pentru procuror și pentru părțile cu privire la care legea anterioară nu prevedea obligația comunicării deciziei de apel, precum și pentru părțile cărora decizia le-a fost comunicată anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală;
b) de la data comunicării, pentru părțile cărora decizia le-a fost comunicată după data intrării în vigoare a Codului de procedură penală.
(3) Cererile de recurs împotriva deciziilor prevăzute la alin. (1), depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera cereri de recurs în casație.
(4) Soluționarea recursului în casație este supusă dispozițiilor Codului de procedură penală.
(5) Deciziile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală.
Față de cele de mai sus, prima instanță a constatat că sentința penală nr. 415/PI/9.11.2012 a Tribunalului T. pronunțată în dosar nr._/30/2010, împotriva căreia inculpatul a declarat apel respins ca nefondat prin sentința penală nr. 22/A/29.01.2014 a Curții de Apel Timișoara a rămas definitivă în condițiile art. 11 alin. 5 din legea 255/2013 și este executorie.
Astfel, în temeiul art.597 C.pr.pen. raportat la art. 598 alin. 1 lit. a C.pr.pen., a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul S. V. V. cu privire la sentința penală nr. 415/09.11.2012 a Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr. 22/A/29.01.2014 a Curții de Apel Timișoara iar în baza art. 275 al.2 C.pr.pen., a obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul, solicitând, în esență, admiterea contestației, desființarea și hotărârii contestate, apreciind că, întrucât sunt aplicabile prevederile art. 10 al. 1 și 3 din Legea nr. 255/2013, soluția dată de instanța de fond nu este definitivă și prin urmare nu putea fi pusă în executare.
Examinând contestația formulată de petent potrivit prevederilor art. 4251 alin. 4 rap. la art. 416, 418 C.pr.pen., instanța constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni și a infracțiunii de spălare de bani, în baza art.8 din Legea nr. 39/2003 iar în baza art.35 alin.1 C.pen. s-a aplicat acestuia, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a teza II, b, d și e C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, prin sentința penală nr. 415/PI/9.11.2012 a Tribunalului T. pronunțată în dosar nr._/30/2010.
Potrivit art. 598 C.pr.pen., „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, b) când executarea este îndreptată împotriva unei alte persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, d) când se invocă amnistia, prescripția sau orice altă cauză de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Prin contestația la executare se asigură aplicarea corectă a legii în executarea pedepsei stabilite prin hotărâre definitivă. Nefiind însă cale de atac, lipsește acestui mijloc procesual aptitudinea afectării autorității de lucru judecat, o nouă judecată fiind posibilă exclusiv prin exercitarea căilor de atac, în condițiile legii procesuale.
În cauza de față petentul contestator a invocat împrejurarea că s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă.
Curtea reține că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 415/PI/9.11.2012 a Tribunalului T. pronunțată în dosar nr._/30/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 22/A/29.01.2014 a Curții de Apel Timișoara.
Având în vedere incidența normelor tranzitorii cuprinse în Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală ce a intrat în vigoare la 01.02.2014, Curtea reține că situația deciziilor pronunțate în apel înainte de . codul de procedură penală și pentru care nu se împlinise termenul de recurs nu este reglementată prin interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 10 alin. 1 și 3 din Legea 255/2010, astfel cum susține petentul prin avocatul său, ci printr-o dispoziție specială cu prinsă în art. 11 alin. 1 și 5 din Legea 255/2013, astfel cum corect a reținut prima instanță, constatând că deciziile pronunțate în apel înainte de . Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație și sunt definitive la data intrării în vigoare a codului de procedură penală.
Prin urmare în situația de față există dispoziții legale tranzitorii, în baza cărora decizia pronunțată de Curtea de Apel la data de 29.01.2014 a devenit definitivă la data de 01.02.2014, astfel că în mod corect instanța de executarea a emis mandatul de executare al pedepsei pe seama petentului
Așa fiind, se impune respingerea contestației formulată de contestatorul S. V. V. împotriva sentinței penale nr. 181/PI din 11.03.2014 pronunțată de Tribunalul T., ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge contestația formulată de contestatorul S. V. V. împotriva sentinței penale nr. 181/PI din 11.03.2014 pronunțată de Tribunalul T., secția penală în dosarul nr._, ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2014.
PREȘEDINTE
F. P. GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. F. P./20.06.2014
Tehnored.O.I. 2ex-20.05.2014
Prima instanță – Tribunalul T. – jud. S. L.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... → |
|---|
