Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 430/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 430/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-05-2014
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.430
Ședința publică din data de 14.05.2014
Completul constituit din
PREȘEDINTE: F. P.
JUDECĂTOR: FLORENȚA F. M. C.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror M. V..
Pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul E. D. A. împotriva sentinței penale nr. 129/PI din 11.12.2012, pronunțată de Judecătoria M. Nouă, în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul, aflat în stare de deținere în Penitenciarul A. asistat de avocat din oficiu M. O., cu delegație la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul, după ce i se prezintă cererea în baza căreia s-a format prezentul dosar, precizează că, în fapt, calea de atac declarată vizează sentința penală nr.622/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria A., întrucât în cuprinsul acesteia s-a reținut că ar fi fost condamnat pentru o faptă de distrugere, iar acest aspect este nereal. Totodată depune la dosar copie de pe sentința menționată, învederând că prin sentința penală nr. 129/PI din 11.12.2012, pronunțată de Judecătoria M. Nouă, nu a fost condamnat pentru o astfel de faptă. De asemenea, subliniază că prin cererea sa nu a declarat cale de atac împotriva acestei hotărâri, de condamnare, ci, așa cum a precizat anterior, împotriva hotărârii prin care s-a analizat aplicarea legii penale mai favorabile.
C., având în vedere aspectele semnalate de condamnat și hotărârea depusă la dosar, constatând că cererea în baza căreia s-a format prezentul dosar, intitulată „Plângere” vizează de fapt sentința penală nr. 622/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria A., întrucât a arătat că este nemulțumit de împrejurarea că în cuprinsul acesteia, la analizarea incidenței aplicării legii penale mai favorabile, s-a reținut o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, pune în discuție recalificarea căii de atac ca fiind contestație împotriva sentinței penale anterior menționate.
Procurorul solicită recalificarea căii de atac ca fiind contestație împotriva sentinței penale nr. 622/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria A..
Avocatul din oficiu al condamnatului arată că înțelege să lase la aprecierea instanței.
Instanța, având în vedere considerentele redate mai sus, recalifică calea de atac promovată de petent în prezenta cauză ca fiind contestație împotriva sentinței penale nr. 622/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria A., motivată de contestator prin faptul că prin aceasta s-a reținut că petentul ar fi fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 al. 1 C.pen. din 1969. Față de această împrejurare pune în discuție excepția necompetenței materiale a Curții în soluționarea contestației.
Procurorul susține concluzii de admitere a contestației și declinare a cauzei în favoarea Tribunalului A..
Avocatul din oficiu al petentului lasă soluția la aprecierea instanței.
Petentul arată că este de acord cu declinarea contestației în favoarea unei instanțe competente.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
P. sentința penală nr.129 din 11.12.2012, pronunțată în dosar_, Judecătoria M. Nouă, în baza art. 208 alin. 1,art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p., cu aplicarea a art. 3201 C.pr.pen., în condițiile art. 37 lit. a C.p., a condamnat pe inculpatul E. D.-I., fiul lui D. și A. D., născut la data de 04.08.1987 în M. Nouă, județul C.-S.,cetățean român, studii gimnaziale, fără ocupație, cu antecedente penale (recidivist), cu domiciliul în localitatea M. Nouă, .,.-S., CNP:_, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza disp. art. 864 C.P. a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin sentința 32/27.04.2010, a Judecătoriei M. Nouă, și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare
De asemenea, a dispus ca inculpatul E. D.-I. să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani, închisoare privativă de libertate.
În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a, C.p. și art. 64 lit. b. Cod penal.
În baza art. 88 C.P. a dedus, perioada arestului preventiv de la 24.04.2012 până la 13.06.2012, din pedeapsa rezultantă aplicată de 6 ani închisoare.
A constatat prejudiciul acoperit față de partea civilă Întreprinderea Individuală „G. M.-A.”.
În baza art. 191 alin 1 C.P.P. a obligat inculpații E. D.-I., C. R.-P., ȘTOTI I.-A., fiecare în parte, la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs inculpații E. D.-I., C. R. - P., Ștoti I. – A..
În condițiile art. 38510 alin. 3 C.pr.pen., inculpații au arătat în fața instanței de recurs că pedeapsa este prea mare solicitând reducerea acesteia.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu actele și lucrările din dosar în limitele prevăzute de art. 3856 alin. 1 și 3 C.pr.pen, C. a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
În consecință, prin decizia penală nr. 152/R/06.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, C. de A. Timișoara, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen., a respins recursurile declarate de inculpații E. D. A., fiul lui D. și al A. D., născut la data de 04.08.1987, împotriva sentinței penale nr. 129 din 11.12.2012, pronunțată de Judecătoria M. Nouă în dosar_, ca nefondate.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., a obligat inculpații la plata a câte 500 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs și a dispus plata sumei de 900 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. cu titlu de onorariu avocat oficiu.
Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. Nouă la data de 02.04.2014, petentul E. D. A. a criticat faptul că prin sentința penală nr. 622/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria A. s-a reținut că ar fi fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 al. 1 C.pen. din 1969, deși din sentința penală nr. 129 din 11.12.2012, pronunțată în dosar_ de Judecătoria M. Nouă rezultă că a fost cercetat și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1,art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen., faptă pentru care a fost trimis în judecată prin actul de inculpare.
Apreciindu-se că cererea petentului constituie cale de atac împotriva sentinței penale nr. 129 din 11.12.2012, pronunțată de Judecătoria M. Nouă în dosar nr._, a fost înaintată Curții de A. Timișoara, unde a fost înregistrată ca apel la data de 10.04.2014 sub nr. de dosar_ .
La primul termen de judecată, din data de 14.05.2014, petentul a precizat că cererea sa nu reprezintă o nouă cale de atac împotriva hotărârii de condamnare, respectiv sentința penală nr. 129 din 11.12.2012, pronunțată în dosar_ de Judecătoria M. Nouă ci, așa cum a arătat și în motivarea cererii, împotriva sentinței penale nr. 622/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, pe motivul că s-a reținut că ar fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În susținerea celor arătate a depus la dosar copie de pe hotărârea Judecătoriei A..
Văzând că cele susținute de petent sunt confirmate de actele aflate în dosar, C. a recalificat calea de atac promovată de petent ca fiind contestație împotriva sentinței penale nr. 622/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ și, raportat la această împrejurare a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale în soluționarea contestației.
Instanța constată că prin sentința penală nr. 622/26.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ , Judecătoria A., în temeiul dispozițiilor art. 595 Cod procedură penală raportat la art. 6 Cod penal, a respins cererea de aplicare a legii penale mai favorabile, formulată de condamnatul E. D. A. fiul lui D. și A. D., născut la data de 04.08.1987, în loc. M. Nouă, jud. C.-S., CNP: 1.87.08.04._, în prezent aflat în Penitenciarul A., în executarea pedepsei de 6 (șase) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 129 din data de 11 decembrie 2012 a Judecătoriei M. Nouă, pronunțată în dosar nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 152/R/06.02.2013 a Curții de A. Timișoara, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei cu numărul 140 din 07.02.2013 al Judecătoriei M. Nouă.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală a obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 129 din data de 11 decembrie 2012 a Judecătoriei M. Nouă, pronunțată în dosar nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 152/R//06.02.2013 a Curții de A. Timișoara, numitul E. D. A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 (șase) ani închisoare și că această pedeapsă rezultantă este rezultatul contopirii în temeiul dispozițiilor art. 864 alin. 1 Cod penal 1969, între pedepsele de: 3 (trei) ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal 1969 și a art. 3201 Cod procedură penală 1968; 2 (doi) ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal 1969 și respectiv 3 (trei) ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal 1969. În urma contopirii nu a fost aplicat vreun spor.
S-a constatat că în baza acestei hotărâri definitive de condamnare a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu numărul 140 din 7 februarie 2013 al Judecătoriei M. Nouă, în dosarul nr._ .
Față de starea de fapt reținută, văzând în drept dispozițiile art. 6 Cod penal și ale art. 4 din Legea nr.187/2012, Judecătoria A. a apreciat cererea condamnatului de constatare a incidenței legii penale mai favorabile, ca fiind neîntemeiată.
În acest sens, a constatat că de esența aplicării legii mai favorabile în cazul pedepselor definitiv judecate aplicate pentru o singură infracțiune sau pentru pluralitate de infracțiuni este a se determina în cadrul unei operații mentale abstracte limitele maxime de pedeapsă aplicabile pentru o situație de fapt calificată juridic, în urma aplicării dispozițiilor penale ale legii noi. Astfel, s-a reținut că instanța va proceda mai întâi la compararea pedepselor individuale efectiv aplicate în baza legii vechi și la reducția acestora în situația în care depășesc limita maximă de pedeapsă aplicabilă în baza prevederilor noii legi penale și ulterior, într-o etapă secundă, în situația pluralității infracționale, instanța va determina maximul de pedeapsă aplicabil pluralității infracționale în urma uzitării mecanismelor penale ale legii noi – pluralitate raportată la pedepsele individuale determinate în prima etapă, conform celor arătate mai sus.
În măsura în care pedeapsa finală astfel rezultată pentru pluralitatea infracțională, în baza noii legi penale, este inferioară pedepsei rezultante finale date spre executare în baza legii vechi, s-a stabilit că instanța va proceda la reducerea acestei pedepse până la limita valorii obținute potrivit legii penale noi.
S-a apreciat că o asemenea interpretare se impune dat fiind caracterul excepțional al instituției aplicării legii mai favorabile pedepselor definitiv judecate, care reprezintă totodată o atingere adusă principiului autorității de lucru judecat, și prin urmare trebuie aplicată în mod minimal, cu maximă rigoare. S-a avut în vedere că prin instituția antemenționată se tinde a se da eficiență principiilor legalității și al umanismului dreptului penal, astfel încât nicio persoană condamnată să nu execute o pedeapsă superioară limitei maxime de pedeapsă, determinate prin concursul dispozițiilor legii penale noi, aplicabile pentru starea de fapt ce a constituit temeiul condamnării. D. fiind însă caracterul minimal al instituției, care rezultă din exigența respectării autorității de lucru judecat al hotărârilor penale definitive, nu se va putea opera în această procedură la o reindividualizare a pedepselor, a încadrării juridice date faptelor, inclusiv sub aspectul tratamentului aplicat pluralității infracționale. Astfel, s-a opiniat că finalitatea instituției aplicării legii mai favorabile pedepselor definitiv aplicate este strict aceea de a înlătura executarea părții din pedeapsa finală care ar depăși limita maximă a pedepsei la care s-ar putea ajunge pentru aceeași situație de fapt, calificată juridic în lumina noilor prevederi penale. S-a concluzionat astfel că o cerere de aplicare a legii mai favorabile devine admisibilă numai în măsura în care pedeapsa finală, dată spre executare excede pedepsei finale ce ar putea fi aplicată în cauză, potrivit noului Cod penal. În acest scop, pentru a se evalua incidența legii penale mai favorabile, se impune determinarea în mod abstract a pedepsei aplicabile stării de fapt din speță - prin stabilirea mai întâi a pedepselor individuale – ținând cont de toate stările, situațiile de agravare sau atenuare aplicabile în cauză și care intră în noțiunea de încadrare juridică sau sunt într-o strânsă legătură cu aceasta: formă continuată, recidivă postcondamnatorie, tentativă, circumstanțe reale, evaluate în lumina noilor dispoziții penale. În măsura în care pedepsele efectiv aplicate sunt superioare celor maxime care ar rezulta potrivit noii legislații penale, pedepsele vor fi reduse la acest maxim. Ulterior, dacă în cauză există o pluralitate infracțională în etapa a doua se va stabili pedeapsa rezultantă maximă aplicabilă pluralității infracționale existente în cauză, conform noului Cod penal. Numai în măsura în care acest maxim este inferior pedepsei rezultante date spre executare se va proceda la admiterea sesizării și reducerea pedepsei la maximul antemenționat.
La determinarea limitelor individuale de pedeapsă nu s-a ținut cont de reducerea care ar putea opera ca urmare a conduitei ulterioare a petentului condamnat – circumstanțe personale de atenuare a răspunderii penale -, cum este cea cuprinsă în dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală 1968, întrucât acestea nu privesc încadrarea juridică a faptei, ci individualizarea pedepsei.
Judecătoria A. a mai reținut că, dimpotrivă, în situația în care s-a reținut în cauză cu ocazia pronunțării hotărârii de condamnare existența unor stări de agravare sau atenuare a răspunderii penale ce privesc calificarea juridică a faptei materiale săvârșite de persoana condamnată, acestea nu pot fi golite de efect în măsura în care ar fi incidente la starea de fapt dată și potrivit noii legislații penale. În caz contrar s-ar ajunge la o omogenizare nejustificată a tratamentului sancționator aplicat persoanelor care au săvârșit fapte penale în formă simplă și a celor care au săvârșit fapte similare, dar în prezența unor cauze de agravare a răspunderii penale, cauze care au fost de altfel reținute și de instanța ce a pronunțat hotărârea de condamnare. Cât timp în încadrarea juridică a unei fapte s-a reținut o cauză de agravare/atenuare nu se poate susține în mod rezonabil că acesteia nu i s-a dat efect la pronunțarea condamnării, indiferent dacă maximul de pedeapsă revăzut de norma de incriminare a fost sau nu depășit, respectiva cauză de agravare/atenuare reflectându-se în cuantumul pedepsei alese.
Astfel, s-a constatat că potrivit noilor dispoziții penale, fapta săvârșită de inculpat, pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de: 3 (trei) ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal 1969 și a art. 3201 Cod procedură penală 1968, ar realiza conținutul infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 229 alin. 1 lit. b) și d) Cod penal, cu aplicarea art. 43 alin. 2 Cod penal iar, limita maximă a pedepsei pentru această infracțiune, cu reținerea stărilor de agravare existente în cauză, este de 5 (cinci) ani închisoare, cuantum care depășește pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare închisoare aplicată în cauză, astfel că nu poate opera nicio reducere ca efect al principiului aplicării legii mai favorabile.
În ceea ce privește pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal 1969, s-a apreciat că aceasta ar realiza conținutul infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea a art. 43 alin. 5 Cod penal iar, limita maximă a pedepsei pentru această infracțiune, cu reținerea stărilor de agravare existente în cauză, este de 3 (trei) ani închisoare (2 ani maximul special + 1 an ca urmare a reținerii stării de recidivă post-executorie), cuantum care depășește pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată în cauză, astfel că nu poate opera nicio reducere ca efect al principiului aplicării legii mai favorabile.
Pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal 1969, ar realiza conținutul infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 193 alin. 2 Cod penal iar, limita maximă a pedepsei pentru această infracțiune, cu reținerea stărilor de agravare existente în cauză, este de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare (5 ani maximul special + 2 ani și 6 luni ca urmare a reținerii stării de recidivă post-executorie), cuantum care depășește pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată în cauză, astfel că nu poate opera nicio reducere ca efect al principiului aplicării legii mai favorabile.
Analizând excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
P. contestația înregistrată la 02 aprilie 2014 contestatorul E. D. A. a formulat cale de atac împotriva sentinței penale nr. 622/26.02.2014 a Judecătoriei A., având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabilă.
Potrivit art. 4251 alin. 5 C.pr.pen. „Contestația se soluționează de către judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanța superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședință publică, cu participarea procurorului.”
Potrivit art. 23 al. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesuale penale, hotărârea pronunțată care se soluționează cu privire la prevederile aplicării legii penale mai favorabile, poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară.
Față de cele de mai sus, văzând că, în speță, contestația petentului reprezintă o cale de atac împotriva sentinței judecătoriei, se reține că, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului A., urmând ca în baza art. 47 al. 2 C.pr.pen., baza art. 50 C.pr.pen., raportat la art. 23 al. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesuale penale, să admită excepția de necompetență materială a Curții de A. Timișoara și să decline competența de soluționare a contestației formulată de petentul E. D. A., împotriva sentinței penale nr. 622 din 26.02.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar_ în favoarea Tribunalului A..
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
Întrucât petentul a fost asistat de avocat din oficiu, va dispune virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 5 C.pr.pen., declină contestația declarată de petentul E. D. A., împotriva sentinței penale nr. 622 din 26.02.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar_ în favoarea Tribunalului A..
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Dispune virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. P. FLORENȚA F. M. C.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. F.P./02.07.2014
Tehnored.O.I. 2ex/; 28.05.2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Operator 2711
C Ă T R E,
TRIBUNALUL A.
Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus, deoarece prin decizia penală nr. 430 din 14.05.2014, instanța a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației declarată de petentul E. D. A., împotriva sentinței penale nr. 622 din 26.02.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar_ în favoarea Tribunalului A..
Dosarul cusut și numerotat conține 15 file.
Anexe următoarele:
- dosar nr._ al Curții de A. Timișoara – 15 file;
- dosar nr._ al Judecătoriei M. Nouă – 253 file;
- dosar nr._ al Tribunalului C.-S. – 27 file;
- dosar nr._ al Judecătoriei M. Nouă – 29 file;
- dosar nr._/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă – 86 file.
JUDECĂTOR,
F. P.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
| ← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 440/2014. Curtea... → |
|---|
