Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Decizia nr. 48/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 48/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-02-2014
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.48A
Ședința publică din data de 12.02.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. P.
JUDECĂTOR: FLORENȚA F. M. C.
GREFIER: L. P.
Ministerul Public- P. de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror M. V..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de petentul condamnat G. D., împotriva sentinței penale nr. 458 din 12.12.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul G. D. în stare de detenție, asistat din oficiu de avocat B. A. din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 10 alin.2, din Legea nr. 255/2013, recalifică calea de atac din recurs în apel, urmând ca în temeiul art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cauza să se soluționeze în complet constituit din doi judecători.
Condamnatul arată că înțelege să își retragă apelul declarat, luându-i-se o declarație în acest sens.
Avocatul din oficiu solicită ase lua act de cererea condamnatului.
Procurorul solicită a se lua act de retragerea apelului declarat de condamnat.
Condamnatul, luând cuvântul, solicită a se lua act de retragerea apelului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. penale nr. 458 din 12.12.2013, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a respins cererea formulată de condamnatul G. D., privind întreruperea executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 42/D/2011 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă conform deciziei penale nr. 2936/06.09._ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:prin sentința penală nr. 1924/14.08.2013 din dosarul nr._ pronunțată de Judecătoria A. s-a declinat competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul G. D., în favoarea Tribunalului A..
Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.08.2013, formând obiectul prezentului dosar.
Prin cererea formulată, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 16 ani și 8 luni închisoare, cu motivarea că mama sa este bolnavă și are nevoie de ajutorul său.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 42/D/2011 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă conform deciziei penale nr. 2936/06.09._ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a aplicat condamnatului pedeapsa rezultantă de 16 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o perioadă de 5 ani, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 54/D/2011 din 07.09.2011 de Tribunalul Bacău, în prezent condamnatul fiind încarcerat în Penitenciarul A..
Prin adresa nr._/29.10.2013 emisă de Primăria Bacău, C. autoritate tutelară al acestei instituții a comunicat că mama condamnatului C. R. a decedat.
Față de rezultatul anchetei sociale dispuse în cauză, tribunalul a apreciat că cererea formulată de condamnat a rămas fără obiect.
Împotriva sentinței penale nr. 458 din 12.12.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a declarat recurs în termen legal condamnatul, recurs înregistrat la C. de A. Timișoara în data de 06.01.2014 și recalificat în apel.
La termenul din 10.04.2013 recurentul a declarat în fața instanței că înțelege să retragă recursul formulat împotriva hotărârii sus menționate.
Potrivit dispozițiilor art. 415 C.pr.pen., până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage calea de atac declarată, în această materie funcționând principiul disponibilității. Prin urmare, față de manifestarea de voință a condamnatului, în temeiul art. 415 C.pe.pen. C. va lua act de retragerea recursului declarat de acesta împotriva sentinței penale nr. 458 din 12.12.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 415 C.pr.pen. ia act de retragerea apelului declarat de petentul condamnat G. D., împotriva sentinței penale nr. 458 din 12.12.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cpr.pen, obligă petentul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorar avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2014.
Președinte Judecător
F. P. FLORENȚA F. M. C.
GREFIER,
L. P.
Red. F. P./05.03.2014
Tehnored.L.P. 2ex/; 24.02.2014
Prima inst. F. V.- Trib. A.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 66/2014.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|








