Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 15/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 15/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-01-2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.15/R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13 ianuarie 2014

PREȘEDINTE: V. S.

JUDECĂTOR: C. C.

JUDECĂTOR: F. I.

GREFIER: C. P.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost reprezentat de procuror C. M.-U..

Pe rol se află judecarea recursului declarat de partea civilă Direcția G. regională a Finanțelor P. Timișoara – ANV – DRAOV Timișoara împotriva sentinței penale nr. 611/2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpatul intimat A. V. lipsă, avocat oficiu B. C., lipsind partea civilă recurentă. Mai este prezentă traducător limbă bulgară S. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513 C.p.p, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat solicită respingerea recursului declarat de partea civilă ca nefondat și de menținere a sentinței penale recurate ca fiind legală și temeinică.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului declarat de partea civilă ca nefondat și de menținere a sentinței penale recurate ca fiind legală și temeinică.

Traducător limbă bulgară S. S. arată că va depune decont cheltuieli transport.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 611/15.11.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._,

În temeiul art. 270 alin. 2 lit. „b” din Legea 86/2006, privind Codul Vamal, a condamnat inculpatul A. V. (fiul lui D. și a lui Iovanka, născut la data de 18.08.1989, în loc. Vrsac, Republica Serbia, CNP -_, posesor al pașaportului simplu sârbesc nr._, cetățenia sârbă, studii superioare, stagiul militar neîndeplinit, necăsătorit, dom. în loc. Vrsac, ., Republica Serbia) la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”.

În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a ( dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) ( dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei iar în baza art. 82 cod penal a stabilit un termen de încercare de 4(patru) ani, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri .

În temeiul prevederilor art. 71 alin. 5 cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.

În baza art. 118 alin.1 lit. „c”și „e” cod penal a dispus confiscarea cantității de 37.600 țigarete ridicate de la inculpat în baza Adeverinței cu nr. 2059/03.08.2011, . nr._ a DRAOV Timișoara și a autoturismului marca RENAULT 19 GTL cu nr. de înmatriculare BG-123-999, . VF1C_0. reținut în vederea confiscării în baza Adeverinței cu nr._/03.08.2011, . nr._ a DRAOV Timișoara

În temeiul prevederilor art. 346 cod procedură penală, art.14-15 cod proc. penală, a respins acțiunea civilă formulată de către D.G.R.F.P. T.- D.R.V. Timișoara, cu sediul în Timișoara . . P. nr. 89, . ( continuatoarea în drepturi a Autorității Naționale a Vămilor ).

În temeiul art. 191 alin. 1 cod proc. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 550 lei.

A dispus plata sumei de 200 lei din fondurile MJLC către Baroul T., pentru plata onorariului avocatului din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de 16.10.2012 în dosarul cu nr. 693/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria D., prin care s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. V. pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”, în forma prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. B din Legea nr.86/2006, modif . prin OUG nr. 54/2010, fapta sa constând în aceea că în decursul unui an, de două ori, a introdus în țară, prin P.T.F. Moravița, prin sustragere de la controlul vamal, produse accizabile.

Mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, care au fost avute în vedere la dispunerea soluției de trimitere în judecată a acestui inculpat sunt: procesul-verbal de constatare (fila 6 dosar U.P.); procesul-verbal de sesizare din oficiu (fila 7 dosar U.P.); procesul-verbal de constatare preliminară nr. 5810/03.08.2011 (fila 13 dosar U.P.); adeverința de reținere a întregii cantități de țigări nr.2059/03.08.2011, ., nr._ a D.R.A.O.V. Timișoara (fila 14 dosar U.P.); adresa D.R.A.O.V. Timișoara nr.85/16.01.2012 (filele 28-29 dosar U.P.); procesul-verbal de contravenție vamală nr. 86/06.05.2011, ./200 nr._ (filele 15-16 dosar U.P.); declarațiile învinuitului (filele 7-11 dosar U.P.); declarațiile martorilor asistenți B. V. (filele 31-32 dosar U.P.) și P. D. (filele 33-34 dosar U.P.); planșe fotografice (filele 25-29 dosar U.P.)

În circumstanțierea persoanei inculpatului s-a reținut că în cursul urmăririi penale, acesta a recunoscut și a arătat că regretă faptele comise, colaborând cu organele de cercetare penală.

S-a mai arătat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, conform fișei de cazier judiciar (fila 30 dos. U.P.).

Pe latură civilă, s-a arătat că partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor, prin D.R.A.O.V. Timișoara, s-a constituit parte civilă în cauză solicitând repararea unui prejudiciul material în cuantum de 15.912 lei (fila 21 dos. U.P.).

În cursul fazei de judecată, inculpatului i s-a asigurat asistență juridică din oficiu, în acest caz asistența fiind obligatorie (f. 19)

Inculpatul A. V. nu a fost prezent în instanță la nici un termen de judecată, deși a luat cunoștință despre existența procesului penal pornit împotriva sa și a semnat personal citația pentru termenul de judecată din data de 23.04.2013 (f. 108-110).

În probațiune s-a încuviințat audierea martorilor B. V. și P. D. .

Din examinarea probatoriului administrat, în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele:

Din procesul-verbal de constatare (fila 6 dosar U.P.); procesul-verbal de sesizare din oficiu (fila 7 dosar U.P.); procesul-verbal de constatare preliminară nr. 5810/03.08.2011 (fila 13 dosar U.P.); care se coroborează cu declarațiile martorilor asistenți B. V. (filele 31-32 dosar U.P.) și P. D. (filele 33-34 dosar U.P.) precum și cu planșele fotografice (filele 25-29 dosar U.P.) rezultă că în data de 03 august 2011, în jurul orelor 14:00, inculpatul A. V. s-a prezentat în P.T.F. Moravița - Rutier, pentru a intra în țară, conducând autoturismul marca „Renault”, cu numărul de înmatriculare sârbesc BG-618-585.

Existând suspiciuni cu privire la existența unor bunuri accizabile nedeclarate, echipa de serviciu mixtă a procedat la controlul amănunțit asupra autoturismului în prezența martorilor asistenți P. D. și B. V., ocazie cu care a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, într-un locaș special amenajat sub rezervorul autoturismului, în portiere și la motor, cantitatea de 36.700 țigarete mărcile „Kent” și „LM”, fără timbru fiscal.

Aceste bunuri accizabile au fost ridicate de la inculpat pe bază de adeverință de reținere a bunurilor nr.2059/03.08.2011, ., nr._, formular cu regim special, de către reprezentanții Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara.

Din verificările în baza de date operative a rezultat că inculpatul A. V., în decursul aceluiași an, respectiv la data de 06 mai 2011 a mai fost sancționat contravențional de Biroul Vamal Moravița prin procesul verbal nr. 86/06.05.2011, ./200 nr._, pentru comiterea contravenției vamale prevăzute de art. 612 alin. 2 lit. a din HG nr. 707/2006, completat cu HG nr.946/2007.

Din declarațiile date în cursul urmăririi penale, în calitate de învinuit ( în prezența unui interpret autorizat) rezultă că în data de 29.07.2011 inculpatul a cumpărat aceste bunuri (țigarete) din piața din localitatea Vršac, Serbia, cu suma de 1.200 euro, iar în data de 02.08.2011 a ascuns țigările cumpărate în autoturismul susmenționat, cu intenția de a le valorifica în România

Având în vedere starea de fapt ce rezultă din mijloacele de probă analizate mai sus instanța a apreciat că este dovedită fapta inculpatului A. V., care în data de 03 august 2011, a fost depistat că a introdus în țară bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal ( produse accizabile), prin P.T.F. Moravița, prin sustragere de la controlul vamal, după ce anterior, la data de 06.05.2011 a mai săvârșit o astfel de faptă ( care atunci a fost sancționată contravențional) . Instanța apreciază că sunt întrunite cu privire la această faptă elementele constitutive ale infracțiunii de „contrabandă”, în forma prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. B din Legea nr.86/2006, modif . prin OUG nr. 54/2010, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Art. 270 alin. (2) din Codul Vamal ( L.86/2006) arată că este infracțiune de contrabandă „ b) introducerea în (...) țară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

Potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 18 din Codul Vamal, controlul vamal constă în actele specifice efectuate de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale și a altor dispoziții legale privind . și destinația finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României și alte țări, inclusiv staționarea mărfurilor care nu au statutul de mărfuri românești. Aceste acte pot să includă verificarea mărfurilor, a datelor înscrise în declarația existenta și autenticitatea documentelor electronice sau scrise, examinarea evidențelor contabile ale agenților economici și a altor înscrisuri, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor și a altor mărfuri transportate de/sau aflate asupra persoanelor, precum și efectuarea de verificări administrative și alte acte similare.

Așadar, prin controlul vamal se urmărește printre altele și asigurarea aplicării corecte a reglementărilor vamale și a altor dispoziții legale privind . și destinația finală a mărfurilor, ceea ce înseamnă că pentru existența infracțiunii de contrabandă, în forma prevăzută în art. 270 alin. 2 se cer a fi întrunite următoarele condiții speciale: mărfurile să fie introduse sau scoase din țară prin locurile stabilite pentru control vamal și, după caz, fie să aibă o valoare în vamă mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri ( pentru varianta de la lit. „a”); fie să aibă loc de două ori în decursul unui an, dacă se realizează prin sustragere de la controlul vamal a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri (pentru varianta de la lit. „b”) ; fie să privească înstrăinarea, sub orice formă, de mărfuri aflate în tranzit vamal (pentru varianta de la lit. „c”).

În situația analizată, bunurile deținute și transportate de către inculpatul A. V., la data de 03 august 2011 au fost găsite la controlul vamal efectuat, bunurile fiind depistate înainte de a fi introduse în tară, prin punctul de trecere a frontierei, adică prin locul stabilit pentru controlul vamal, astfel că fapta sa se încadrează în modalitatea prevăzută de art. 270 al. 2 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, iar ca formă de realizare se va reține ca fiind incidentă forma faptului consumat, deoarece în momentul în care a fost identificat și controlat autovehiculul inculpatului, acesta se afla în faza ulterioară finalizării actelor de executare, bunurile fiind ascunse tocmai cu intenția de a nu fi depistate la un control vamal .

Întrucât inculpatul A. V. a introdus în țară, de două ori în decursul unui an adică la data de 06.05.2013 și apoi la data de 03.08.2011, prin locurile stabilite pentru controlul vamal ( PTF Moravița) și, de fiecare dată, prin sustragere de la controlul vamal a unor bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal, sunt îndeplinite toate cerințe prev. de art. 270 alin. 2 lit. „b din Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată și completată ulterior.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul A. V. a acționat cu intenție directă ( art. 19 alin. 1 lit. „a” Cod penal), având reprezentarea faptului că încalcă regulile impuse de regimul vamal, dorind și urmărind producerea acestui rezultat, aspect ce rezultă din împrejurarea că deși a fost sancționat anterior ( contravențional) pentru același gen de faptă și a doua oară a procedat la fel, întreaga cantitate de țigarete fiind ascunsă, cu scopul determinat de a fi sustrasă controlului vamal, inculpatul urmărind să obțină un folos material tocmai prin achiziționarea acestor bunuri la un preț mai redus decât cel existent pe piață, reducere datorată tocmai neplății taxelor vamale, a accizelor și a T.V.A.-ului

Pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, în temeiul art. 270 aliniat 2 lit. „b” Cod vamal instanța a condamnat pe inculpatul A. V. la o pedeapsă de 2(doi) ani închisoare .

La individualizarea acestei pedepse, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art 72 cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială ( închisoare de la 2 la 7 ani ), pericolul ridicat al faptei incriminate ( rezultat din stabilirea acestor limite de pedeapsă), cantitatea mare de bunuri care s-a urmărit a fi sustrasă de la plata taxelor vamale, modalitatea concretă în care s-a derulat activitatea infracțională, persoana inculpatului care a recunoscut fapta în faza de judecată, dar care s-a sustras de la judecată, precum și circumstanțele concrete în care s-a săvârșit fapta, ce au fost indicate la descrierea stării de fapt .

În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a ( dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) ( dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei principale, instanța apreciind că exercitarea acestor drepturi este incompatibilă cu executarea unei pedepsei privative de libertate, cum este cea care a fost aplicată inculpatului.

Cu privire la acest aspect, prin decizia nr. XXIV/2007 (24) publicată în M.O. partea I, nr. 772/14.11.2007, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 65 din Codul penal referitoare la pedepsele complementare ( implicit și cele accesorii ) se aplică în condițiile art. 65 din același cod și inculpaților cetățeni străini .

Având în vedere că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită este mai mică de 2 ani, că inculpatul A. V. nu a mai fost anterior condamnat (f. 30 dos. U.P.) și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei, în baza art. 81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 cod penal se va stabili un termen de încercare de 4 (patru ) ani, după cum urmează: 2 ani durata pedepsei aplicate la care se adaugă un termen de 2 ani, prevăzut de lege, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul prevederilor art. 71 alin. 5 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.

În temeiul art. 359 cod proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului A. V. asupra dispozițiilor art. 83 cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, respectiv dacă inculpatul în termenul de încercare va săvârși o altă infracțiune ( chiar dacă hotărârea de condamnare pentru această din urmă faptă se va pronunța după expirarea termenului de încercare), instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a acestei pedepse, iar inculpatul în acel caz va executa în întregime această pedeapsă, care nu se va contopi cu noua pedeapsă ci se va adăuga la aceea.

Bunurile sau mărfurile care ar fi fost dobândite prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă, din cauza particularității lor, generează starea de pericol social ce justifică confiscarea specială ( art. 118 alin. 1 lit. „e” Cod penal). De asemenea bunurile care au fost modificate sau adaptate în scopul săvârșirii unei infracțiuni, dacă au fost utilizate la săvârșirea faptei și dacă sunt ale infractorului sunt suspuse confiscării speciale ( art. 118 alin. 1 lit. „c” Cod penal) . Deși legea vamală nu conține prevederi exprese referitoare la confiscarea bunurilor sau a mărfurilor provenite din contrabandă, dispozițiile din partea generală a Codului penal se aplică și faptelor sancționate penal prin legi speciale, afară de cazul când legea dispune altfel, potrivit dispozițiilor art. 362 din același cod. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 278 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile secțiunii privind infracțiunile se completează cu prevederile Codului penal, precum și cu dispozițiile penale cuprinse în alte legi speciale.

Sub acest aspect, bunurile sau mărfurile care au intrat în realizarea obiectului laturii obiective a infracțiunii de contrabandă și care ar fi fost dobândite prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă, respectiv cantitatea de 36.700 țigarete ( 1815 pachete cu țigarete marca „LM” și 20 pachete cu țigarete marca „Kent”), ce a fost reținută de către organele vamale, conform Adeverinței cu nr. 2059/03.08.2011, . nr._ a DRAOV Timișoara, fiind bunuri dobândite prin săvârșirea unor fapte penale, sunt supuse confiscării, luarea acestei măsuri impunându-se în baza disp. din art. 118 alin.1 lit. „e” cod penal .

Instanța a reținut că deoarece autoturismul marca RENAULT 19 GTL cu nr. de înmatriculare BG-123-999, . VF1C_0. ( reținut în vederea confiscării în baza Adeverinței cu nr._/03.08.2011, . nr._ a DRAOV Timișoara) în care au fost ascunse bunurile accizabile pentru a fi trecute prin PTF Moravița a fost efectiv folosit la săvârșirea infracțiunii de contrabandă și a fost adaptat în acest scop, fiind prevăzut cu un locaș special destinat ascunderii bunurilor pentru a permite sustragerea lor de la controlul vamal, în conformitate cu art. 118 alin. 1 lit. „c” Cod penal impune măsura confiscarea acestuia

În ceea ce privește latura civilă, Autoritatea Națională a Vămilor s-a constituit parte civilă, solicitând repararea unui prejudiciul material în cuantum de 15.912 lei (fila 17 dos. U.P.). Deși prin Adresa cu nr. 2045/19.01.2012, a D.R.A.O.V. Timișoara, aceasta a comunicat că datoria vamală a fost stinsă și nu există prejudiciu, la primul termen de judecată stabilit în această cauză, aceeași instituție a reafirmat pretențiile sale inițiale, învederând că se constituie parte civilă (f. 13-15).

Față de soluția adoptată de instanță cu privire la infracțiunea de contrabandă, dar și față de faptul că bunurile respective nu au trecut de primul birou vamal - cantitatea de 36.700 țigarete ( 1815 pachete cu țigarete marca „LM” și 20 pachete cu țigarete marca „Kent”) fără timbru fiscal fiind reținută, conform Adeverinței cu nr. 2059/03.08.2011, . nr._ a DRAOV Timișoara, de către reprezentanții Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, instanța a apreciat că solicitările părții civile sunt lipsite de fundament legal, astfel că bugetului de stat nu i s-a cauzat niciun prejudiciu, conform interpretărilor date de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene - Camera a treia prin HOTĂRÂREA din 29 aprilie 2010, în cauza C-230/08, Dansk Transport og Logistik c/ Skatteministeriet (Nr. CELEX: 62008J0230), publicată pe site-ul Uniunii Europene "EUR-Lex"

În cadrul răspunsurilor la întrebările preliminare adresate acestei Curți, în privința dispozițiilor din Codul vamal comunitar: Articolul 202, articolul 215 alineatele (1) și (3), articolul 217 alineatul (1) și articolul 233 primul paragraf litera (d). Noțiunea de mărfuri "puse sub sechestru și confiscate simultan sau ulterior". Regulamentul de aplicare a Codului vamal. Articolul 867a. Directiva 92/12/CEE. Articolul 5 alineatele (1) și (2), articolul 6, articolul 7 alineatul (1), articolul 8 și articolul 9. A șasea directivă TVA. Articolul 7, articolul 10 alineatul (3) și articolul 16 alineatul (1). Introducere ilegală de mărfuri. Transporturi de mărfuri efectuate sub acoperirea unui carnet TIR. Punere sub sechestru și distrugere. Determinarea statului membru în care iau naștere datoria vamală, accizele și TVA-ul. Stingerea datoriilor vamale și fiscale s-a statuat că:

1) În împrejurările în care mărfurile care sunt reținute, în momentul introducerii pe teritoriul vamal comunitar, de autoritățile vamale și fiscale locale în zona în care se află primul birou vamal situat la frontiera externă a Comunității și care sunt distruse simultan sau ulterior de autoritățile menționate, mărfurile rămânând în permanență în posesia acestora, intră în cadrul noțiunii de mărfuri "puse sub sechestru și confiscate simultan sau ulterior" care figurează la articolul 233 primul paragraf litera (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 955/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 1999, astfel încât datoria vamală se stinge în temeiul acestei dispoziții.

2) Articolul 5 alineatul (1) al treilea paragraf și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse, astfel cum a fost modificată prin Directiva 96/99/CE a Consiliului din 30 decembrie 1996, trebuie interpretate în sensul că trebuie să se considere că mărfurile care sunt puse sub sechestru de autoritățile vamale și fiscale locale în momentul introducerii acestora pe teritoriul vamal al Comunității și care sunt distruse simultan sau ulterior de autoritățile menționate fără a fi ieșit vreun moment din posesia acestora nu au fost importate în Comunitate, astfel încât faptul generator al accizei în privința acestora nu se produce.

3) Articolul 2 punctul 2, articolul 7 și articolul 10 alineatul (3) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 1999/85/CE a Consiliului din 22 octombrie 1999, trebuie interpretate în sensul că trebuie să se considere că mărfurile care sunt puse sub sechestru de autoritățile vamale și fiscale locale în momentul introducerii acestora pe teritoriul Comunității și care sunt distruse simultan sau ulterior de autoritățile menționate fără a fi ieșit vreun moment din posesia acestora nu au fost importate în Comunitate, astfel încât faptul generator al taxei pe valoarea adăugată nu se produce în privința lor, și că, prin urmare, această taxă nu devine exigibilă.

În lumina celor de mai sus, dat fiind că în cazul inculpatului A. V. bunurile pe care aceasta a intenționat să le introducă pe teritoriul comunitar au fost ridicate și reținute în primul birou vamal, mărfurile rămânând în permanență în posesia acestora, prin confiscarea bunurilor s-a stins datoria vamală, iar pentru că bunurile nu au fost importate în Comunitate, atât faptul generator al accizei cât cel al taxei pe valoarea adăugată nu se produc în privința lor, iar prin urmare, nici acciza și nici TVA nu devin exigibile, astfel că se va respinge acțiunea civilă.

Față de dispozițiile art. 191 alin. 1 cod proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului A. V. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, atât pentru faza de urmărire penală, cât și pentru cercetarea judecătorească, în cuantum de 550 lei, din care suma 150 lei o reprezintă cheltuielile ocazionate de efectuare urmăririi penale, 200 lei o reprezintă cheltuielile efectuate cu judecata și suma de 200 lei o reprezintă contravaloarea onorariului pentru avocatul din oficiu prevăzut în protocolul de colaborare dintre Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România).

Împotriva sentinței Judecătoriei D. a declarat recurs partea civilă Direcția G. R. a Finanțelor P. Timișoara-ANV-DRAOV Timișoara susținând că aceasta este netemeinică și nelegală în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art.3856, al.3 Cpp, se constată că sentința recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia .

Analizând critica părții civile cu privire la modul în care a fost soluționată latura civilă a cauzei se constată că în mod întemeiat instanța de fond a respins acțiunea civilă formulată în cauză.

Din starea de fapt reținută în actul de acuzare rezultă că bunurile găsite la controlul vamal și care trebuiau plasate sub un regim vamal au fost depistate înainte de a fi introduse în țară, prin punctul de trecere a frontierei, adică prin locul stabilit pentru controlul vamal astfel că întrucât aceste mărfuri au rămas în permanență în posesia autorităților vamale datoria vamală s-a stins în conformitate cu prevederile art.233 primul paragraf litera d din Regulamentul CEE nr.2913/92 al Consiliului din 12 octombrie de instituire a Codului Vamal Comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul CE nr.955/199 al Parlamentului European și a Consiliului din 13 aprilie 1999.

Prin urmare, în aceste condiții, nu mai poate exista nici un prejudiciu întrucât faptul generator al accizei și a taxei pe valoarea adăugată nu mai există.

Față de aceste considerente recursul părții civile este nefondat și va fi respins în conformitate cu prevederile art.38515, pct.1, lit. b Cpp.

Văzând și prevederile art.192 al.2 Cpp

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Direcția G. regională a Finanțelor P. Timișoara – ANV – DRAOV Timișoara împotriva sentinței penale nr. 611/2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .

Obligă partea civilă recurentă la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul T. și a sumei de 100 lei în contul PFA S. S. reprezentând onorariu interpret.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 13.01.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

V. SandoviciConstantin CosteaFlavius I.

GREFIER,

C. P.

Red:C.C./15.01.2014

Tehnored: C.P./2 ex/31.01.2014

Primă Instanță:Jud.D.-jud. C.M.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 15/R

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Direcția G. regională a Finanțelor P. Timișoara – ANV – DRAOV Timișoara împotriva sentinței penale nr. 611/2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .

Obligă partea civilă recurentă la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul T. și a sumei de 100 lei în contul PFA S. S. reprezentând onorariu interpret.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 13.01.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

V. SandoviciConstantin CosteaFlavius I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 15/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA