Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1505/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1505/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-12-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 1505/R
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător G. B.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror F. H., din cadrul D.I.I.C.O.T Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul G. C. împotriva încheierii de ședință din 02.12.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales A. A..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și revocarea măsurii arestării preventive având în vedere că la dosar există elemente noi care modifică elementele care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv susținerile părții vătămate care în cursul judecății a venit cu o altă versiune a declarației sale, iar argumentația instanței de fond în ceea ce privește arestul preventiv se bazează pe un element de probă obiectiv, raportul preliminar de constatare medico legală și nu pe o expertiză. Pe de altă parte, medicii legiști au stabilit că partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de 12-15 zile de îngrijiri medicale și că viața nu i-a fost pusă în primejdie. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, considerând că această măsură nu ar impieta în nici un fel buna desfășurare a procesului și inculpatul va respecta obligațiile impuse de lege, în sensul că se va prezenta la fiecare termen de judecată.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii penale pronunțată de Tribunalul T., în cauză fiind întrunite condițiile impuse de art. 148 lit.f c.p.p, 143 și subscrie la motivarea primei instanțe.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 02.12.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 13, în baza art. 3002 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul G. C. și s-a menținut starea de arest a acestuia, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificate din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile.
În temeiul art. 139 alin.1, 2 C.p.p., s-au respins cererile formulate de inculpat, prin apărător, privind revocarea, respectiv înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În ceea ce îl privește legalitatea și temeinicia stării de arest preventiv a inculpatului G. C., în condițiile art. 3002 C.p.p., instanța a constatat că, în speța de față nu se poate reține că nu ar mai exista nici un temei pentru menținerea stării de arest preventiv a acestuia ori că această măsură ar fi nelegală, subzistând în continuare temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și ulterior menținerea arestării preventive, iar durata acestei măsuri preventive nu a depășit termenul apreciat ca fiind rezonabil.
Astfel, s-a constatat că există în continuare indicii temeinice și probe că inculpatul se face vinovat de săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală sancționate cu închisoare mai mare de 4 ani (relevante în acest sens fiind plângerea și declarațiile părții vătămate Stoiți T., concluziile examenului medico-legal preliminar, declarațiile inculpaților D. I. și F. N., ale martorilor C. Jean, Stoiți C., P. I., D. G. și I. M., Vass I., P. E., T. I., B. A., B.-I. N., A. M., M. D., G. P., Țorțolea C., S. G., K. M.) și că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret ridicat pentru ordinea publică, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C.pr.pen. și existând în mod corespunzător cazul prevăzut de art.148 lit.f C.pr.pen.
În ceea ce privește starea de pericol pe care o prezintă pentru ordinea publică lăsarea inculpatului în libertate, aceasta este reliefată de natura și împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii reținute în sarcina acestuia, infracțiune contra vieții persoanei, săvârșită în timpul nopții, într-un loc public, în urma unui conflict spontan, printr-o modalitate extrem de violentă ( aplicarea unei lovituri de cuțit), toate acestea fiind aspecte ce denotă o periculozitate sporită a inculpatului. Totodată, la aprecierea periculozității sociale a inculpatului, instanța a apreciat că nu se poate face abstracție nici de împrejurarea că acesta purta asupra sa, în timp ce ieșise în oraș, un cuțit – instrument tăietor înțepător apt să producă decesul unei persoane, și nu s-a sfiit să-l folosească în cadrul conflictului. În același timp, instanța a apreciat că starea de pericol pentru ordinea publică pe care o prezintă lăsarea inculpatului în libertate la moment procesual este evidențiată și de tulburarea generată ordinii publice de fapta inculpatului, care nu a putut în mod evident fi diminuat în intervalul relativ scurt de timp scurt de la momentul săvârșirii acesteia, de împrejurarea că lăsarea acestuia în libertate ar fi de natură să genereze un sentiment de temere și insecuritate pentru ceilalți cetățeni, precum și de neîncredere legat de reacția autorităților față de acest tip de comportament, consecințe incompatibile cu principiile unei societăți democratice.
Împotriva încheierii de ședință din 02.12.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 13 a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G. C., solicitând judecarea sa în stare de libertate.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar susținerile orale ale inculpatului și apărătorului său ales sunt consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor invocate de inculpat, precum și din oficiu conform art. 3856 alin. 3 C.p.p., instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3002 C.p.p. si 160b C.p.p., precum si art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul G. C., continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile inculpaților audiați de prima instanță. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681 C.p.p., art. 139 și 160b C.p.p., măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale), împotriva inculpatului planând bănuiala rezonabilă a comiterii infracțiunii de tentativă de „omor calificat” prev. de art. 20 C.p. raportat la art. 174, 175 alin. 1 lit. i C.p. și având numeroase antecedente penale.
În privința inculpatului G. C., instanța de recurs reține că acesta este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 din legea 39/2003, tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C.penal raportat la art. 174,175 lit.i C.penal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice în formă continuată, prev. de art.321 alin.1 C.penal cu aplic. art.41 alin.2 C.penal, port fără drept, în locuri publice a cuțitului prev. de art.2 alin.2 pct.1 din Legea 61/1991, reținându-se în sarcina sa că la data de 31.05.2013/01.06.2013, în timp ce se aflau în Secția UPU a Spitalului Județean Timișoara, s-au agresat reciproc și și-au adresat insulte și amenințări, manifestari prin care au blocat astfel activitatea secției și au scandalizat cadrele medicale precum și o parte dintre pacienți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordini și liniști publice, prev. de art. 321 alin. 1 C.p.
S-a arătat că fapta inc. G. C., care la data de 31.05.2013/01.06.2013, în timp ce se afla în Localul Ibitza din Timișoara, l-au agresat pe Stoiți T., aplicându-i o lovitură de mare intensitate cu un cuțit, vizând zona vitală a pieptului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C.p, rap. la art. 174, 175 lit. i C.p și port fără drept, în locurile publice a cuțitului, prev. de art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991. De asemenea, fapta inc. G. D., G. C., care au aderat la grupul infractional coordonat de catre U. S. A., întrunește elementele infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea 39/2003.
În ceea ce îl privește pe inculpatul G. C., împotriva acestuia continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale, locul comiterii tentativei de omor cu privire la care există indicii ca fiind comisă de acesta). Natura infracțiunilor conturează un anumit profil psihologic și un anumit mod de percepere a acestora de către terțe persoane, respectiv abilitatea de a comite fapte caracterizate prin violență, o anumită perseverență infracțională ceea ce face ca pericolul concret pentru ordinea publică să-și mențină caracterul de actualitate. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunile imputate inculpatului prin actul de sesizare a instanței aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv siguranța fizică și psihică a persoanei, și chiar și demnității acesteia, cu impact social deosebit. Este adevărat că numai gravitatea faptelor imputate inculpaților nu poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol pentru ordinea publică dar nu pot fi ignorate elementele probatorii aflate la dosarul cauzei care susțin gradul de pericol social concret al activității infracționale, circumscris sferei criminalității organizate caracterizată prin amploarea acesteia și implicarea unui număr mare de persoane. Infracțiunea de tentativă de omor calificat aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viața persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în cauza O. c. Marii Britanii, Curtea Europeană statuând că aceasta depășește obligația primară de „adoptare a unei legislații penale efective care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața unei persoane, legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării și sancționării încălcării prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstanțe bine-definite, o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv, măsuri de ordin practic pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează siguranța personală.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. C. împotriva încheierii de ședință din 02.12.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 13.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 c.p.p,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C. p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. C. împotriva încheierii de ședință din 02.12.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 13.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. N. G. B. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red. LB/11.12.2013
Tehnored A.J. /2 ex/12.12.2013
Prima instanță: Trib.T.- A. Tîra
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|
